Tag: Investitie

  • Prima companie din lume care-şi va plăti angajaţii în Bitcoin

    GMO Internet, care oferă servicii web, inclusiv exchange de Bitcoin, îşi va plăti angajaţii cu până la 890 de dolari începând cu februarie 2018. “Angajaţii pot îşi pot primii salariile în bitcoin dacă vor. Vrem să îmbunătăţim gradul de alfabetizare al monedelor virtuale chiar utilizând banii virtuali”, a declarat un reprezentant al companiei.

    Doar cei care doresc vor primii o parte din salariu în bitcoin. Plata în bitcoin este limitată la doar 10.000 de yeni (88 de dolari). Compania le dă un bonus de 10% angajaţilor care chiar şi folosesc moneda.

    În prezent, bitcoin funcţionează mai puţin ca o valută şi mai mult ca o investiţie datorită creşterii uriaşe a bitcoinului care a ajuns la o valoare de 19.000 de dolari de la 800 de dolari cât era anul trecut. Aşadar, angajaţii vor fi tentaţi să se folosească de bitcoin drept investiţie şi nu-i vor folosi probabil pentru a-şi cumpăra dulciuri sau snacks-uri. 

  • Poveştile milionarilor în Bitcoin sau cum să faci o avere cu o investiţie de 5 dolari

    Erik Finman şi-a câştigat faima ca antreprenor la 14 ani, ca investitor în bitcoin care a reuşit să transforme o investiţie de 1.000 de dolari într-o criptomonedă într-o avere de peste un milion de dolari şi cu un pariu care i-a dat şansa de a nu mai vedea niciodată interiorul vreunui liceu. Povestea adolescentului a captivat America, încântând oamenii cu amestecul acesteia de ambiţie copilărească, abilităţi antreprenoriale şi muncă grea. Povestea lui începe în 2011, când avea 12 ani şi bunica sa i-a dăruit 1.000 de dolari, bani pentru educaţie, scrie The Telegraph.

    Erik a luat banii şi i-a investit în bitcoin, urmând sfaturile fratelui său Scott. „Eram un eşec din aproape toate punctele de vedere“, povesteşte băiatul despre acea perioadă. „Nu am fost cel mai studios dintre copii. Jucam Call of Duty şi mă strecuram în Grand Theft Auto pentru ca părinţii să nu mă vadă.” La şcoală, spune Erik, îi era teamă să discute cu profesorii, care-i făceau eşecurile să pară ceva rău, ceea ce-l demotiva. Unul dintre profesori, susţine el, i-a spus că nu va realiza niciodată nimic, aşa că la fel de bine ar putea renunţa la şcoală pentru a se angaja la McDonald’s. În 2013, Erik făcea deja primul profit din investiţia în bitcoin. O monedă virtuală, care în 2011, anul investiţiei,  valora 12 dolari, ajunsese la 1.200 de dolari bucata. Cadoul primit de la bunică era pe cale să devină o comoară.

    În 2014, când avea 15 ani, le-a propus părinţilor să-l lase să renunţe la liceu, unde se simţea mizerabil, şi să vândă bitcoin de 100.000 de dolari pentru a pune pe picioare o companie de tehnologie educaţională numită Botangle. Dacă până la 18 ani ajungea milionar, nimeni nu-l va mai obliga să meargă la facultate. A fost un pariu acceptat de părinţii săi, tatăl inginer şi mama fizician. Aceştia l-au retras de la şcoală. Tânărul Finman s-a mutat în Silicon Valley, unde Botangle, o companie de educaţie online, a devenit realitate,  permiţând  elevilor frustraţi ca Erik să-şi găsească profesori prin videochat. Botangle i-a adus câteva aventuri, inclusiv o întâlnire cu cofondatorul Reddit, Alexis Ohanian, şi un schimb mai violent de idei cu un membru al consiliului Uber. A fost dificil să-i convingă pe investitori să ia în serios un antreprenor de 15 ani, îşi aminteşte tânărul Finman. Îi este vie în minte mai ales amintirea unui interviu cu un executiv de la Uber „foarte, foarte sus pus“ care, în loc să-i asculte planurile cu Botangle, l-a descurajat şi i-a spus că nu va câştiga niciodată pariul cu părinţii săi.

    În cele din urmă, în ianuarie 2015, a găsit un investitor care i-a oferit pentru companie fie 100.000 de dolari, fie încă 300 de bitcoin. Moneda virtuală era în depreciere atunci, însă Erik a ales tot bitcoin, majorându-şi astfel numărul de monede virtuale deţinute la 403. Acum băiatul este milionar şi nu regretă că n-are diplomă de licenţă. Între timp, şi-a găsit de lucru la alte proiecte, inclusiv la unul în care lucrează în programul ELaNa al NASA, care permite studenţilor să lanseze în spaţiu sateliţi de dimensiuni reduse. „Nu mi-am luat niciodată diploma, nu văd să aibă vreo valoare. Scopul ei ar fi să ajung la un alt grad de educaţie şi să obţin o slujbă. A trebuit să învăţ cum să-mi conduc afacerea. În loc să scriu eseuri pentru cursul de engleză, trebuia să scriu e-mailuri unor oameni importanţi.“

    Silicon Valley a mai dat un milionar în bitcoin. Povestea acestuia a scris-o Forbes. Este vorba de un multimilionar, domnul Smith, întâlnit de un contributor al revistei la Hong Kong. Domnul Smith – autorul îi spune aşa pentru că personajul i-a cerut să nu-i facă numele public – este plin de bani şi nu face niciun efort s-o ascundă. De patru ani, călătoreşte în jurul lumii într-un stil ultraluxos. Zboară numai la clasa întâi, doarme doar în apartamente de cinci stele şi nu şi-a mai pregătit de mâncare de luni de zile. Într-o lună a vizitat Singapore, New York, Las Vegas, Monaco, Moscova, s-a întors la New York, apoi s-a dus la Zürich pentru a da de autorul poveştii la Hong Kong. „Niciodată să n-ai vreun moment plictisitor“, spune el, ridicând în semn de salut un pahar de şampanie.

    Cu acest salut, şi pahar de şampanie, şi-a început povestea. După ce a absolvit colegiul în 2008, Smith a aterizat într-un loc de muncă de invidiat, ca inginer de software pentru o companie de tehnologie respectabilă din Silicon Valley. Era un angajat bun şi îndrăgit de mulţi dintre colegi. De la unul dintre aceşti prieteni „la fel de tocilari ca şi el“, în iulie 2010 Smith a auzit pentru prima dată despre bitcoin, la scurt timp după prima creştere semnificativă a preţului, când criptomoneda s-a apreciat de zece ori, de la 0,008 dolari la 0,08 dolari în cursul a cinci zile. „Acest salt de preţ mi-a atras atenţia, dar am aşteptat câteva luni înainte de a investi. Voiam să aflu mai întâi despre tehnologia de bază.”

  • Cum a ajuns o fostă PREZENTATOARE de la TVR să facă un business de sute de mii de euro început în joacă – VIDEO

    Cu o investiţie iniţială într-o cutie cu aţe şi accesorii, Malvina Cservenschi a lansat cu cinci ani în urmă Malvensky. Anul trecut, afacerea a ajuns la 722.000 de euro, în creştere cu 85% faţă de 2015, iar pentru 2017 antreprenoarea se aşteaptă la un plus de 25%.

    „Afacerea a pornit tipic pentru cei care au o pasiune şi încep să se joace cu ea, iar treptat joaca devine un adevărat proiect“, povesteşte Malvina Cservenschi despre începuturile Malvensky. Practic, a început cu o brăţară pe şnur, făcută pentru o prietenă, cu altă brăţară pentru o cunoştinţă, iar apoi vorba s-a împrăştiat şi oamenii au fost atraşi de ideea sa originală. Investiţia iniţială a fost infimă, fiind vorba de o cutie cu aţe, câteva accesorii şi cristale, spune antreprenoarea, iar afacerea a crescut organic în cei cinci ani de la lansare. Nu a folosit surse de finanţare externe şi a reinvestit mereu profitul obţinut.

    80% dintre produsele Malvensky sunt bijuterii, diferenţa de 20% fiind accesorii, precum eşarfe, stilouri etc. Dintre bijuterii, fiecare colecţie în parte are un traseu cu suişuri şi coborâşuri, spune antreprenoarea, însă toate se vând foarte bine, în funcţie de intenţia clientului, nevoia de moment, eveniment, buget şi dorinţe speciale. ”Produsele personalizate rămân, însă, cele mai solicitate, alături de brăţara Infinity şi derivatele acesteia“, precizează Cservenschi. De asemenea, colecţia Cei 7 Arhangheli conţine produsele alese cel mai frecvent pentru a fi oferite cadou, datorită semnificaţiei şi încărcăturii spirituale, iar în acest sezon colecţia The Heart of Orient este protagonista; produsele se vând deopotrivă online şi offline. ”Online este o cale rapidă şi comodă de achiziţionare, însă magazinul Malvensky, deschis recent, este o experienţă în sine“, povesteşte antreprenoarea. Pe lângă unitatea fizică din Capitală, Malvensky mai are expunere şi în magazinul de bijuterii şi accesorii din hotelul
    St Regis din New York.

    Preţurile bijuteriilor pleacă de la 150 de lei pentru o brăţară cu şnur şi accesoriu din argint, circa 500 de lei pentru lănţişoarele din argint, 1.000 de lei pentru cele de aur, dar pot depăşi 3.000 de lei pentru cele speciale, din anumite colecţii, conform site-ului companiei; pentru luna septembrie bonul mediu a fost de 550 de lei, spune Cservenschi.

    Malvensky nu are un public ţintă, mai spune fondatoarea. Astfel, printre clientele sale se pot regăsi tinere în pas cu moda, dar şi persoane cu gusturi clasice, care lucrează în instituţii diplomatice sau corporaţii. ”Explicaţia este simplă: misiunea Malvensky este de a traduce simboluri, tradiţii şi folclor în aur şi diamante. Iar aceste simboluri, tradiţii şi folclor nu au nici vârstă şi nici public ţintă, dar se pot regăsi cu uşurinţă în viaţa oricui.“

    Întrebată cum vede supravieţuirea în piaţa în care activează, Malvina Cservesnchi spune: ”întrebarea este prima ocazie care mă invită să mă gândesc la supravieţuire. Am altă stare de gândire“. Din perspectiva sa, piaţa este extrem de fertilă pentru Malvensky. Se declară foarte atentă la cifre, la investiţii, la randamentul afacerii, deci pericole nu există, doar riscuri. ”Iar printr-un management al afacerii atent poţi să lucrezi sănătos şi echilibrat, fără să îţi pui în pericol siguranţa afacerii“, adaugă ea. Pe de altă parte, în privinţa concurenţei, spune că priveşte, învaţă şi urmăreşte marile case de creaţie de bijuterii ale lumii, ”dar la sfârşitul zilei contează ADN-ul, pasiunea şi chemarea personală“.

    Afacerea Malvensky, cu o echipă de opt angajaţi permanenţi, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 722.000 de euro, cu o creştere de 85% faţă de anul precedent, când a însumat 477.000 de euro, spune fondatoarea. De asemenea, pentru anul 2017 estimează o creştere de minimum 25%.

    Cea mai recentă investiţie a vizat deschiderea primului magazin fizic Malvensky, care ”a meritat fiecare bănuţ şi a respectat planul de investiţii“, declară antreprenoarea. Lansarea acestuia a fost, de altfel, şi primul pas dintr-un plan de afaceri pe termen mediu şi lung, spune Cservenschi, despre care nu doreşte deocamdată să dea detalii. Precizează că şi peste cinci ani Malvensky va face acelaşi lucru, cel mai probabil la o scală mult mai mare. ”Misiunea asumată, de a traduce simboluri, tradiţii şi folclor în aur şi diamante, este un izvor nesecat de inspiraţie şi oportunităţi, atât pe piaţa românească, cât şi pe cea internaţională. Ştiu exact care sunt următoarele colecţii, ştiu exact în ce colţuri ale lumii mă duce călătoria mea de a descoperi noi tradiţii şi simboluri pentru a le transpune în bijuteriile Malvensky“, susţine tânăra antreprenoare. 

    ”Piaţa bijuteriilor din România poate fi descrisă ca bogată şi săracă în acelaşi timp“, mai spune fondatoarea Malvensky. Bogată pentru că există cerere şi ofertă, iar săracă – sau mai puţin bogată – prin comparaţie cu alte ţări; India şi China, de pildă, reprezintă 44% din consumul de bijuterii de aur la nivel global, spune Cservenschi. Cele două ţări au înregistrat o cerere de consum mai mare decât Europa, America de Sud, Africa şi America de Nord la un loc, în ciuda faptului că cererea a scăzut mai mult de 25% chiar în aceste două mari pieţe, completează ea. Pe scurt, ea descrie piaţa locală de bijuterii ca pe un segment provocator, fertil, cu perspective de dezvoltare tehnologică şi a standardelor de calitate atât în producţie, cât şi în partea de servicii, ”dar şi cu o componentă educativă importantă, pentru că nevoia de dezvoltare a resursei umane este critică în orice domeniu“, ţine ea să precizeze.

    ”Însă mai este o nuanţă pe care vreau să o transmit: ce înseamnă piaţă de bijuterii? Majoritatea sunt comercianţi care cumpără din alte ţări şi vând în România. Există şi un procent mai mic, mult mai mic, de producători, designeri şi comercianţi în acelaşi timp“, declară ea, adăugând că Malvensky face parte din cea din urmă categorie. Volumul şi valoarea pieţei sunt greu de estimat din cauza existenţei pieţei nefiscalizate, dar, conform antreprenoarei, în România se produce în jur de o tonă de bijuterii lunar, dintre care aproximativ 50% bijuterii de aur. Procentul de bijuterii cu diamante este mult mai mic, până în 10% din cifra totală, însă aceste cifre oscilează şi reprezintă mai mult un reper decât o cifră sigură, din simplul motiv că mai există, în paralel, o piaţă subterană şi, evident, deloc reglementată, punctează antreprenoarea.

    Pentru îmbunătăţirea situaţiei, Cservenschi consideră că aspectul cel mai important ar fi resursa umană calificată, în condiţiile în care ”se pierd meserii extraordinare în favoarea maşinăriilor“. Deşi spune că sprijină avansul tehnologic şi dezvoltarea standardelor de calitate, în lumea designului de bijuterii există meseriaşi – acum pe cale de dispariţie -, care ”ştiu să mânuiască aurul, pietrele preţioase şi instrumentarul la nivel de excelenţă“. Dacă ar fi să mai pornească un proiect, ”aş investi într-o astfel de şcoală“, punctează fondatoarea Malvensky.

    Înainte de a trece la viaţa antreprenorială, Malvina Cservinschi a lucrat timp de 10 ani în televiziune, unde a fost, pe rând, reporter, prezentator de ştiri, editor de ştiri şi realizator de campanii. Când a trecut la afaceri, a început totul de la zero, acţionând şi învăţând lucrurile din mers. ”Nu cred într-o reţetă absolută de a găsi succesul în afaceri deoarece am văzut multe tipuri de antreprenori care au reuşit fără să urmărească o reţetă similară. Personal, am avut nevoie de o viziune cât mai clară, cu o strategie şi un plan pe măsură, abilitatea de a lucra cu oamenii, studiu, cercetare şi desen, alături de multă, dar foarte multă muncă“, precizează ea. însă şi oamenii potriviţi în jurul său au reprezentat un punct forte, alături de un mediu de învăţare constant, lucruri ”vitale şi care fac o reală diferenţă“. Iar cei cărora le place ceea ce fac, găsesc echilibrul şi bucuria de care au nevoie. ”Chiar şi când nu îmi place, îmi place. Am grijă de mine, de timpul petrecut cu familia, prietenii sau partenerul de viaţă în egală măsură cum am grijă de timpul meu cu caietul de desen, cu fabrica de producţie, cu echipa sau cu clienţii. Totul şi toţi sunt viaţa mea“, povesteşte Malvina Cservenschi. Iar cel mai important sfat pe care l-ar putea oferi unui antreprenor aflat la început de drum ar fi să înveţe zi de zi, constant, această deprindere fiind un stâlp de bază al unui parcurs de succes. ”Prin practică, prin studiu, printr-o carte sau prin alegerea unui anturaj mai inteligent decât tine. învaţă în fiecare zi şi caută, în mod intenţionat, să afli ce poţi face mai bine“, punctează antreprenoarea.

    Românii au cheltuit în 2015 circa 50 de milioane de euro pe bijuterii şi ceasuri de lux, piaţa fiind în relativă stagnare în ultimii ani, arată datele companiei de cercetare Euromonitor, publicate de ZF. Spre deosebire de alte pieţe din Europa sau din Asia, vânzările de pe piaţa locală de lux sunt realizate aproape exclusiv de români, numărul turiştilor care fac astfel de achiziţii fiind foarte mic. Retailerii de ceasuri şi bijuterii sunt poziţionaţi fie în galeriile comerciale şi la parterul hotelurilor de cinci stele, fie pe arterele de shopping ale ţării, mai cu seamă în Capitală. Printre cei mai importanţi jucători pe segmentul bijuteriilor şi ceasurilor de lux sunt lanţurile Cellini şi B&B, cărora li se adaugă magazine monobrand sau multibrand mai mici, dar şi jucători locali. Piaţa de bijuterii şi ceasuri de lux este doar un segment al întregii pieţe a luxului, evaluată de Euromonitor la 1,9 miliarde lei.

  • Decathlon deschide un nou magazin şi ajunge la o reţea de 21 unităţi naţionale

    Cu o investiţie totală ce se ridică la circa 800,000 Euro, magazinul Decathlon din Buzău a fost proiectat conform ultimelor standarde internaţionale de proiectare şi siguranţă în domeniul retail-ului sportiv.

    Centrul din Buzău, amplasat pe Strada Unirii, Nr. 301 – 303 are o suprafaţă de 1,395 m2 şi corespunde formatului magazinelor Decathlon – “Toate sporturile sub acelaşi acoperiş” şi un teren de joacă cu acces gratuit.

    Astfel, magazinul pune la dispoziţia consumatorilor mai mult de 5,000 de articole şi echipamente, destinate practicării a peste 50 de sporturi, printre care drumeţie montană, nataţie, sporturi de echipă, fitness, alergare, sporturi de combatere, tenis, vânătoare, pescuit, echitaţie, ciclism, role, patinaj, schi şi multe altele.

    Articolele sunt potrivite atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi şi se disting pe piaţă prin calitate, fiabilitate tehnică, diversitate, creativitate şi inovaţie în domeniul sportului. Acestea respectă un raport excelent calitate – preţ şi au o garanţie de minim doi ani.

    De la începutul anului 2017, retailerul sportiv a deschis trei noi spaţii: două magazine la Botoşani şi Buzău, sediul logistic din Ştefăneşti ce va deservi 3 ţări europene şi a extins spaţiul din centrul comercial Pallady din capitală.

    La nivel naţional, Decathlon reuneşte peste 1000 de colaboratori, într-o reţea de 21 de magazine, la care se adaugă platforma online. Până la finalul anului, retailul va inaugura un nou magazin în Piatra Neamţ, ajungând astfel la o reţea de 22 de magazine.

    Decathlon comercializează şi articole Made in România, printre care biciclete, încălţăminte concepută pentru drumeţii montane şi textile pentru ciclism şi sporturi de echipă.
     
  • “THE BOSS OF BOSSES”. Povestea celui mai feroce cap mafiot din istorie poreclit şi ”Fiara“ din cauza cruzimii sale

    Fiul lui Salvatore ”Totò“ Riina avea 17 ani când tatăl său i-a ordonat să sugrume un om de afaceri răpit – o crimă care avea să marcheze intrarea oficială a băiatului în Cosa Nostra.

    Poreclit ”Fiara“ din cauza cruzimii sale, Riina a fost un criminal fără regrete care nu doar că şi-a asasinat rivalii, ucigaşi ca şi el, la o scară fără precedent în anii ’80 şi ’90, dar a urmărit şi lovit procurori, judecători şi jurnalişti, tot ce-i stătea în cale. 
    În cele din urmă, Riina a fost învins de cancer şi de moarte. ”The boss of bosses“, capul Mafiei siciliene, a murit pe 17 noiembrie 2017.

    A primit multiple condamnări la închisoare pe viaţă pentru 150 de crime, deşi experţii cred că victimele ”Fiarei“ sunt mult mai multe. Cea mai faimoasă victimă este judecătorul anti-Mafia Giovanni Falcone, ucis în 1992 la comanda lui Riina de o bombă montată sub maşină. Există şi un film artistic despre Falcone, în rolul căruia joacă Michele Placido, actorul care a jucat şi rolul comisarului Corrado Cattani, şi el un luptător contra Mafiei, executat în cele din urmă. Uciderea lui Falcone şi a colegului acestuia Paolo Borsellino a dezlănţuit o ofensivă fără precedent contra Mafiei care a rezultat în condamnări cumulate de 2.665 de ani de închisoare pentru sute de capi mafioţi.

    Mafia siciliană este mai slabă acum, fiind lăsată în dezordine de Riina, care a încercat fără succes să o conducă din celula sa din închisoarea din Parma. Sindicatul crimei încă există şi încă influenţează viaţa socială şi economică a oamenilor în unele părţi ale Siciliei, însă nu mai este decât o umbră a ceea ce a fost odată. Este lovită neîncetat de poliţia şi procurorii italieni şi incapabilă să-şi recâştige dominaţia în comerţul cu droguri, după cum scrie The Guardian.

    În oraşul în care Riina s-a născut, Corleone, imortalizat ca o fortăreaţă a Mafiei de cartea The Godfather şi de trilogia cinematografică cu acelaşi titlu, reacţiile la moartea capului mafiot sunt amestecate. În timp ce tinerii au văzut moartea ca pe o şansă ca oraşul să scape de reputaţia de bastion al corupţiei, vârstnicii l-au amintit pe Riina cu dragoste, descriindu-l pe şeful Mafiei ca fiind un gentleman.

    ”Când Riina era prin preajmă, toată lumea avea un loc de muncă aici, în Corleone“, spune Paolo, în vârstă de 77 de ani. ”Aceşti oameni ne-au oferit locuri de muncă. îl cunoşteam. L-am cunoscut foarte bine. Este o zi ca toate celelalte, dar nu una în care să sărbătoreşti.“ Sub Riina, Sicilia a devenit un centru al comerţului cu heroină destinată pieţei americane după războiul din Vietnam, iar Riina a făcut o fixaţie pentru narcodolarii care ajungeau la rivalii din Palermo. A creat alianţe noi şi a orchestrat o răsturnare de putere folosindu-se de plutoanele morţii pe care le comanda.

    ”Şi-a asasinat toţi rivalii. I-a ucis pe toţi, sute de mafioţi. A efectuat, la propriu, o epurare etnică în Palermo“, apreciază John Dickie, expert în istoria Mafiei. Sicilia a stat sub teroarea Mafiei lui Riina timp de aproape patru decenii. A devenit un loc aparte în Italia.

    Această regiune, unde lămâii înfloresc de patru ori pe an, este binecuvântată cu abundenţă – cu soare, cu locuri de patrimoniu cultural mondial, cu temple greceşti, fresce bizantine, artă arabă, plaje nisipoase şi stele Michelin. Sicilia este o bucată din Paradis. Dar una total neguvernabilă. Jurnalişti de la revista germană Spiegel s-au dus acolo să vadă de ce.
    Statisticile sunt îngrijorătoare. Mai mult de una din cinci persoane active este şomeră şi aproape jumătate din locuitorii insulei sunt fie săraci, fie ameninţaţi de sărăcie. Sicilia pare a fi bogată, dar rămâne în urmă din ce în ce mai mult, nu doar în comparaţie cu nordul Italiei industrializate, ci şi cu restul Mezzogiorno-ului. Insula parţial autonomă, care făcea parte din ”Magna Grecia“ în antichitate, este acum privită ca ”Grecia italiană“, copilul problemă al naţiunii.

    Sicilienii au votat pentru un nou guvern regional duminică, 5 noiembrie, aducând victoria candidatului de centru dreapta Nello Musumeci, susţinut de o coaliţie de trei partide, inclusiv de Forza Italia a fostului premier Silvio Berlusconi. Mişcarea anti-establishment Cinci Stele s-a plasat pe locul secund, în timp ce Partidul Democrat de centru-stânga al fostului prim-ministru Matteo Renzi a obţinut locul trei – un semn rău pentru alegerile naţionale din primăvara care vine.

    Însă scriitorul Pietrangelo Buttafuoco spune că nu contează cine va conduce în viitor peste sărăcia Siciliei. El crede că regiunea, ”cu deficitul său bugetar, cu şomaj ridicat, cu un exod al tinerilor şi cu crearea de valoare mai scăzută decât în perioada postbelică, să nu mai vorbim de corupţie, de criminalitate şi de foame“, nu mai este guvernabilă. ”Trebuie să intre sub administrare forţată.“

    Oricine vizitează Sicilia poate observa că palatele splendide din Palermo ascund cu greu sărăcia amară din alte părţi ale oraşului. Oricine vizitează Sicilia poate vedea colibele cu pereţi din tablă ruginită din Messina şi oraşele muribunde din interior. Pe insulă, principalele cauze ale crizei care a paralizat părţi mari ale Italiei sunt amplificate.

    Sicilia a rămas ţara Mafiei şi nimeni nu este mai conştient de acest lucru, decât Nino Di Matteo. Procurorul de 56 de ani este cel mai ameninţat om din Italia. Deoarece Cosa Nostra vrea să-l vadă mort, Di Matteo are protecţie tot timpul de 23 de ani. 42 de ofiţeri care lucrează în schimburi îi asigură securitatea în Palermo. Cu arme automate pe umăr, ofiţerii îl urmează pe Di Matteo oriunde se duce acesta. Are bodyguarzi şi la Roma, unde a fost transferat în această vară, dar îşi petrece weekendurile în Sicilia. Şi, mai important, el a rămas procuror într-un proces din Sicilia care ar trebui să clarifice măsura în care guvernul a protejat membri ai Mafiei în anii 1990 pentru a opri vărsarea de sânge din acea perioadă. Acestui caz i s-a dedicat în mod special.

    Într-o după-amiază, călătorea într-un convoi de maşini spre Palermo. Un gardian din avangardă verifica traseul planificat, urmat câteva minute mai târziu de trei jeepuri şi de limuzina blindată a lui Di Matteo. Maşina avea o caracteristică întâlnită de obicei numai în regiunile devastate de război: este dotată cu un emiţător de bruiaj care împiedică detonările controlate de la distanţă. Se crede că liderii Mafiei au tocmit mai mulţi ucigaşi pentru eliminarea procurorului. Din interceptările unor conversaţii reiese că mafioţii îl vor pe Di Matteo ciopârţit ”ca un peşte“. în acest scop, în Palermo ar fi fost livrate deja 150 de kilograme de explozibil. 

    ”Aş vrea atât de mult să mă pot plimba singur“, spune procurorul. Acesta trăieşte ca un criminal pe capul căruia s-a pus recompensă. Sunt duse de mult zilele în care străzile oraşului erau adesea pătate cu sângele curs în războaiele Mafiei, dar lupta cu sindicatul criminal este departe de a fi câştigată.

    Cosa Nostra siciliană şi-a schimbat strategia. În loc să lupte contra guvernului cu arme, se infiltrează. Pe măsură ce investeşte bani în economia legitimă, Mafia îşi deschide cale din ce în ce mai adânc în societate.

    ”Mafia îşi are rădăcinile aici, în sud, dar îşi mănâncă prada în nord“, spune Leoluca Orlando. Omul masiv, un avocat care este acum primar al oraşului Palermo, se afla în anii 1980 în aceeaşi poziţie în care este acum Di Matteo: în partea de sus a listei cu ţinte a Cosa Nostra. Au trecut 32 de ani de când a fost ales prima dată primar al oraşului, dar Orlando se luptă încă pentru un altfel de Palermo – pentru transparenţă, pentru spirit public şi rezistenţă la crima organizată. Avea un banner ataşat la primărie, pe care şi astăzi se poate citi: ”Palermo îl sprijină pe Di Matteo“.

    Este o mişcare curajoasă într-un oraş în care cine nu vorbeşte îşi îmbunătăţeşte şansele de supravieţuire. Orlando a studiat la Heidelberg şi a trăit la Paris; el vrea să transforme Palermo dintr-un oraş mai apropiat de Orient într-unul occidental. A candidat în această vară cu această ţintă şi a câştigat. El vrea ca Palermo să devină ”o insulă pe o insulă“, o excepţie de la regula siciliană care cere cât mai puţine schimbări posibil. ”Aceasta este singura noastră şansă de a supravieţui.“

    Veniturile cumulate ale tuturor organizaţiilor mafiote italiene sunt estimate la aproximativ o zecime din Produsul Intern Brut al ţării. Acum, că prostituţia şi comerţul cu droguri sunt de asemenea luate în calcul la evaluarea PIB-ului, cota mafiei va fi probabil chiar mai mare. Criminalitatea organizată este mai înrădăcinată ca niciodată în societatea şi în economia locală. Cosa Nostra face bani chiar şi din maşinile închiriate echipelor care filmează documentare şi filme despre Mafia din Sicilia şi din sandvişurile pe care le mănâncă oamenii de pe platourile de firmare.

    ”Consider că Mafia este problema majoră a Italiei, chiar şi fără cadavre“, spune procurorul Di Matteo. ”Extinderea metodelor şi a banilor lor în economia legală ne-a afectat democraţia.“ Procurorul poate vedea acest lucru chiar în faţa casei sale, la fel de puternic protejată ca o ambasadă străină în oraşe devastate de război precum Bagdad sau Kabul, în chiar centrul oraşului Palermo. Cartierul lui Di Matteo aparţine teritoriului unei familii mafiote care îşi anunţă fără menajamente dreptul de a încasa taxă de protecţie de la proprietarii de afaceri cu următorul mesaj: ”Dacă vă convine, în timpul Paştelui sau Crăciunului voi trimite pe cineva să vă viziteze şi, după posibilităţi, îi puteţi face un mic cadou“.

  • A renunţat la o carieră în televiziune pentru o afacere. Totul a început cu o cutie cu aţe, iar anul acesta se apropie de afaceri de 1 mil. euro

    Cu o investiţie iniţială într-o cutie cu aţe şi accesorii, Malvina Cservenschi a lansat cu cinci ani în urmă Malvensky. Anul trecut, afacerea a ajuns la 722.000 de euro, în creştere cu 85% faţă de 2015, iar pentru 2017 antreprenoarea se aşteaptă la un plus de 25%.

    „Afacerea a pornit tipic pentru cei care au o pasiune şi încep să se joace cu ea, iar treptat joaca devine un adevărat proiect“, povesteşte Malvina Cservenschi despre începuturile Malvensky. Practic, a început cu o brăţară pe şnur, făcută pentru o prietenă, cu altă brăţară pentru o cunoştinţă, iar apoi vorba s-a împrăştiat şi oamenii au fost atraşi de ideea sa originală. Investiţia iniţială a fost infimă, fiind vorba de o cutie cu aţe, câteva accesorii şi cristale, spune antreprenoarea, iar afacerea a crescut organic în cei cinci ani de la lansare. Nu a folosit surse de finanţare externe şi a reinvestit mereu profitul obţinut.

    80% dintre produsele Malvensky sunt bijuterii, diferenţa de 20% fiind accesorii, precum eşarfe, stilouri etc. Dintre bijuterii, fiecare colecţie în parte are un traseu cu suişuri şi coborâşuri, spune antreprenoarea, însă toate se vând foarte bine, în funcţie de intenţia clientului, nevoia de moment, eveniment, buget şi dorinţe speciale. ”Produsele personalizate rămân, însă, cele mai solicitate, alături de brăţara Infinity şi derivatele acesteia“, precizează Cservenschi. De asemenea, colecţia Cei 7 Arhangheli conţine produsele alese cel mai frecvent pentru a fi oferite cadou, datorită semnificaţiei şi încărcăturii spirituale, iar în acest sezon colecţia The Heart of Orient este protagonista; produsele se vând deopotrivă online şi offline. ”Online este o cale rapidă şi comodă de achiziţionare, însă magazinul Malvensky, deschis recent, este o experienţă în sine“, povesteşte antreprenoarea. Pe lângă unitatea fizică din Capitală, Malvensky mai are expunere şi în magazinul de bijuterii şi accesorii din hotelul
    St Regis din New York.

    Preţurile bijuteriilor pleacă de la 150 de lei pentru o brăţară cu şnur şi accesoriu din argint, circa 500 de lei pentru lănţişoarele din argint, 1.000 de lei pentru cele de aur, dar pot depăşi 3.000 de lei pentru cele speciale, din anumite colecţii, conform site-ului companiei; pentru luna septembrie bonul mediu a fost de 550 de lei, spune Cservenschi.

    Malvensky nu are un public ţintă, mai spune fondatoarea. Astfel, printre clientele sale se pot regăsi tinere în pas cu moda, dar şi persoane cu gusturi clasice, care lucrează în instituţii diplomatice sau corporaţii. ”Explicaţia este simplă: misiunea Malvensky este de a traduce simboluri, tradiţii şi folclor în aur şi diamante. Iar aceste simboluri, tradiţii şi folclor nu au nici vârstă şi nici public ţintă, dar se pot regăsi cu uşurinţă în viaţa oricui.“

    Întrebată cum vede supravieţuirea în piaţa în care activează, Malvina Cservesnchi spune: ”întrebarea este prima ocazie care mă invită să mă gândesc la supravieţuire. Am altă stare de gândire“. Din perspectiva sa, piaţa este extrem de fertilă pentru Malvensky. Se declară foarte atentă la cifre, la investiţii, la randamentul afacerii, deci pericole nu există, doar riscuri. ”Iar printr-un management al afacerii atent poţi să lucrezi sănătos şi echilibrat, fără să îţi pui în pericol siguranţa afacerii“, adaugă ea. Pe de altă parte, în privinţa concurenţei, spune că priveşte, învaţă şi urmăreşte marile case de creaţie de bijuterii ale lumii, ”dar la sfârşitul zilei contează ADN-ul, pasiunea şi chemarea personală“.

    Afacerea Malvensky, cu o echipă de opt angajaţi permanenţi, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 722.000 de euro, cu o creştere de 85% faţă de anul precedent, când a însumat 477.000 de euro, spune fondatoarea. De asemenea, pentru anul 2017 estimează o creştere de minimum 25%.

    Cea mai recentă investiţie a vizat deschiderea primului magazin fizic Malvensky, care ”a meritat fiecare bănuţ şi a respectat planul de investiţii“, declară antreprenoarea. Lansarea acestuia a fost, de altfel, şi primul pas dintr-un plan de afaceri pe termen mediu şi lung, spune Cservenschi, despre care nu doreşte deocamdată să dea detalii. Precizează că şi peste cinci ani Malvensky va face acelaşi lucru, cel mai probabil la o scală mult mai mare. ”Misiunea asumată, de a traduce simboluri, tradiţii şi folclor în aur şi diamante, este un izvor nesecat de inspiraţie şi oportunităţi, atât pe piaţa românească, cât şi pe cea internaţională. Ştiu exact care sunt următoarele colecţii, ştiu exact în ce colţuri ale lumii mă duce călătoria mea de a descoperi noi tradiţii şi simboluri pentru a le transpune în bijuteriile Malvensky“, susţine tânăra antreprenoare. 

    ”Piaţa bijuteriilor din România poate fi descrisă ca bogată şi săracă în acelaşi timp“, mai spune fondatoarea Malvensky. Bogată pentru că există cerere şi ofertă, iar săracă – sau mai puţin bogată – prin comparaţie cu alte ţări; India şi China, de pildă, reprezintă 44% din consumul de bijuterii de aur la nivel global, spune Cservenschi. Cele două ţări au înregistrat o cerere de consum mai mare decât Europa, America de Sud, Africa şi America de Nord la un loc, în ciuda faptului că cererea a scăzut mai mult de 25% chiar în aceste două mari pieţe, completează ea. Pe scurt, ea descrie piaţa locală de bijuterii ca pe un segment provocator, fertil, cu perspective de dezvoltare tehnologică şi a standardelor de calitate atât în producţie, cât şi în partea de servicii, ”dar şi cu o componentă educativă importantă, pentru că nevoia de dezvoltare a resursei umane este critică în orice domeniu“, ţine ea să precizeze.

    ”Însă mai este o nuanţă pe care vreau să o transmit: ce înseamnă piaţă de bijuterii? Majoritatea sunt comercianţi care cumpără din alte ţări şi vând în România. Există şi un procent mai mic, mult mai mic, de producători, designeri şi comercianţi în acelaşi timp“, declară ea, adăugând că Malvensky face parte din cea din urmă categorie. Volumul şi valoarea pieţei sunt greu de estimat din cauza existenţei pieţei nefiscalizate, dar, conform antreprenoarei, în România se produce în jur de o tonă de bijuterii lunar, dintre care aproximativ 50% bijuterii de aur. Procentul de bijuterii cu diamante este mult mai mic, până în 10% din cifra totală, însă aceste cifre oscilează şi reprezintă mai mult un reper decât o cifră sigură, din simplul motiv că mai există, în paralel, o piaţă subterană şi, evident, deloc reglementată, punctează antreprenoarea.

    Pentru îmbunătăţirea situaţiei, Cservenschi consideră că aspectul cel mai important ar fi resursa umană calificată, în condiţiile în care ”se pierd meserii extraordinare în favoarea maşinăriilor“. Deşi spune că sprijină avansul tehnologic şi dezvoltarea standardelor de calitate, în lumea designului de bijuterii există meseriaşi – acum pe cale de dispariţie -, care ”ştiu să mânuiască aurul, pietrele preţioase şi instrumentarul la nivel de excelenţă“. Dacă ar fi să mai pornească un proiect, ”aş investi într-o astfel de şcoală“, punctează fondatoarea Malvensky.

    Înainte de a trece la viaţa antreprenorială, Malvina Cservinschi a lucrat timp de 10 ani în televiziune, unde a fost, pe rând, reporter, prezentator de ştiri, editor de ştiri şi realizator de campanii. Când a trecut la afaceri, a început totul de la zero, acţionând şi învăţând lucrurile din mers. ”Nu cred într-o reţetă absolută de a găsi succesul în afaceri deoarece am văzut multe tipuri de antreprenori care au reuşit fără să urmărească o reţetă similară. Personal, am avut nevoie de o viziune cât mai clară, cu o strategie şi un plan pe măsură, abilitatea de a lucra cu oamenii, studiu, cercetare şi desen, alături de multă, dar foarte multă muncă“, precizează ea. însă şi oamenii potriviţi în jurul său au reprezentat un punct forte, alături de un mediu de învăţare constant, lucruri ”vitale şi care fac o reală diferenţă“. Iar cei cărora le place ceea ce fac, găsesc echilibrul şi bucuria de care au nevoie. ”Chiar şi când nu îmi place, îmi place. Am grijă de mine, de timpul petrecut cu familia, prietenii sau partenerul de viaţă în egală măsură cum am grijă de timpul meu cu caietul de desen, cu fabrica de producţie, cu echipa sau cu clienţii. Totul şi toţi sunt viaţa mea“, povesteşte Malvina Cservenschi. Iar cel mai important sfat pe care l-ar putea oferi unui antreprenor aflat la început de drum ar fi să înveţe zi de zi, constant, această deprindere fiind un stâlp de bază al unui parcurs de succes. ”Prin practică, prin studiu, printr-o carte sau prin alegerea unui anturaj mai inteligent decât tine. învaţă în fiecare zi şi caută, în mod intenţionat, să afli ce poţi face mai bine“, punctează antreprenoarea.

    Românii au cheltuit în 2015 circa 50 de milioane de euro pe bijuterii şi ceasuri de lux, piaţa fiind în relativă stagnare în ultimii ani, arată datele companiei de cercetare Euromonitor, publicate de ZF. Spre deosebire de alte pieţe din Europa sau din Asia, vânzările de pe piaţa locală de lux sunt realizate aproape exclusiv de români, numărul turiştilor care fac astfel de achiziţii fiind foarte mic. Retailerii de ceasuri şi bijuterii sunt poziţionaţi fie în galeriile comerciale şi la parterul hotelurilor de cinci stele, fie pe arterele de shopping ale ţării, mai cu seamă în Capitală. Printre cei mai importanţi jucători pe segmentul bijuteriilor şi ceasurilor de lux sunt lanţurile Cellini şi B&B, cărora li se adaugă magazine monobrand sau multibrand mai mici, dar şi jucători locali. Piaţa de bijuterii şi ceasuri de lux este doar un segment al întregii pieţe a luxului, evaluată de Euromonitor la 1,9 miliarde lei.

  • eMAG investeşte 300 milioane lei în cel mai mare depozit din S-E Europei, la ieşire din Bucureşti

    Noul depozit va fi construit într-o zonă cu acces la autostradă, la ieşire din Bucureşti, în judeţul Giurgiu, în apropierea depozitului eMAG actual, ceea ce va permite o îmbunătăţire a proceselor logistice. Pentru deschiderea noului depozit, eMAG va angaja peste 750 de specialişti şi operatori de logistică în prima etapă de dezvoltare, urmând ca numărul acestora să crească în următorii ani. eMAG a achiziţionat o suprafaţă de 600.000 mp pentru dezvoltarea proiectului.

    “Noul depozit va susţine creşterea rapidă a eMAG ca brand românesc la nivel regional şi va îmbunătăţi procesele logistice legate de produsele voluminoase. Este cea mai mare investiţie a eMAG de până acum şi ne propunem să o finalizăm până la începutul anului 2019,” a declarat Iulian Stanciu, CEO eMAG.

    Depozitul va fi dedicat produselor voluminoase medii şi mari (televizoare, maşini de spălat, frigidere, aspiratoare, etc.) şi va avea o capacitate de 3 milioane de unităţi, fiind cel mai mare depozit de acest tip din Sud-Estul Europei. Pe lângă spaţiul de depozitare, o bună parte din investiţie a fost alocată pentru tehnologia de sortare automatizată şi predare.

    Astfel, depozitul va fi dotat cu rafturi de stocare a produselor, un sistem automatizat de benzi conveioare şi sortere automatizare. În vârful de activitate, 200 de camioane cu marfă vor putea fi încărcate zilnic la depozit.
     
  • După 7 ani de corporaţie, a început o afacere în Bali şi trăieşte viaţa la care visează toată lumea

    Mihaela Delu şi-a început cariera în Bucureşti, când avea 19 ani şi era încă studentă, cu un loc de muncă în cadrul companiei franceză Ipso. Ulterior angajării a început să călătorească în afara ţării şi povesteşte că acest lucru a făcut-o să creadă că ceea ce are nu este suficient.

    Şi-a cunoscut viitorul soţ de origine americană în una dintre călătorii şi, pentru că acesta avea un loc de muncă în Singapore, numărul călătoriilor sale a crescut: Franta, Elvetia, Turcia, Italia, Lituatia, Thailanda, Indonezia, Singapore, Malaezia, etc. ”La fiecare 3 luni stabileam o destinaţie unde ne întâlneam” descrie ea perioada pe care o numeşte drept una dintre cele mai frumoase din viaţă. 

    Decizia plecării din România a venit după 7 ani petrecuţi în viaţa corporatistă. ”Mi-am putut întrevedea viitorul, care se descria într-un credit pe 30 de ani pentru un apartament, iar diferenţa o făcea dacă îmi puteam permite 2, 3 camere sau chiar o casă. Un job de birou cu stres şi compromisuri şi planuri pentru o vacanţă anuală”, descrie ea modul în care privea lucrurile la 27 de ani.

    A luat decizia să plece din ţară, atât pentru că voia să îşi întemeieze o familie, cât şi din cauza rigorilor din mediul corporatist. ”Simţeam că mă plafonasem mult, că trăiam între 7:00 şi 18:00, cu implicare totală în muncă şi cu trai dependent de fiecare salariu”, povesteşte Delu.

    S-a mutat în Singapore pentru a fi alături de soţul ei după ce s-a înscris la un master în managementul turismului în cadrul London School of Business and Finance.  După mutarea în Singapore, cei doi au continuat să viziteze Bali – destinaţie pe care o descoperiseră în repetatele lor călătorii – iar în iarna anului 2014 au decis să parieze pe un business acolo.  ”În aceeaşi călătorie am găsit un spaţiu comercial şi a fost mai mult o decizie pur sufletească”, povesteşte ea debutul aventurii antreprenoriale pe teritoriul asiatic.

    Au închiriat spaţiul pe o perioadă de şase ani, plătind pentru întreaga perioadă 30.000 de dolari, din cauza regulilor impuse de balinezi. Deşi făcuseră contractul, nu aveau încă idee care va fi destinaţia spaţiului.”La început, am vrut să dezvoltăm o cafenea/juice bar, în care să comercializăm şi alte produse alimentare. Ulterior am descoperit că pentru a vinde produse alimentare, inclusiv cafea, era nevoie de un lung proces administrativ”, explică antreprenoarea.

    Un consultant le-a recomandat să deschidă doar un magazin fără comercializare de alimente, pentru ca apoi să se ocupe de procesul de transformare în cafenea. Au trecut trei luni până să deschidă magazinul. ”La foarte scurt timp am realizat că nimic nu progresează în reparaţii dacă nu eram acolo”. A luat astfel decizia să renunţe la masterul din Singapore şi de a petrece mai mult timp în Bali. ”

    ”La început nu înţelegeam stilul încet de muncă al oamenilor, cât de mult timp au nevoie să se pregătească pentru o sărbătoare, de toate ceremoniile care păreau fără sfârşit şi în timpul cărora ei nu erau disponibili”, povesteşte Delu. S-a adaptat treptat la acest stil. ”Am înţeles că aceşti oameni încă nu au concept de motivare, target, competiţie, dar au concepte puternice legate de loialitate, onestitate, creativitate”.

    Au transformat spaţiul într-un concept store, unde comercializează de la haine handmade sau create din material eco-friendly – produse balineze, bijuterii, picture, sticlă pictată, cărţi. Se adresează mai ales turiştilor, dar au şi clienţi din rândul comunităţilor de expatriaţi ce ce trăiesc acolo.

    Antreprenoarea observă cum pe zi ce trece comunitatea persoanelor care aleg să spună nu vieţii în corporaţie aleg această destinaţie, mai ales datorită faptului că oraşul Ubud a fost pus pe harta turistică datorită cărţii şi filmului Eat Pray Love.

    Mihaela Delu spune că investiţia în magazin s-a ridicat la 50.000 de dolari, iar după două luni, afacerea producea suficient pentru a acoperi cheltuielile. ”Dacă totul va continua la fel de optimist, previzionăm recuperarea investiţiei iniţiale în mai puţin de un an”. 

    Printre planurile de viitor se numără dezvoltarea unui eco resort, departe de oraş, pentru care previzionează o investiţie de 800.000 de dolari. Speră să realizeze proiectul în peste şapte ani pentru că ”Dacă în România ne plângem de proiecte care durează prea mult, aici perioada se dublează”.