BusinessMagazin

Tag: producatori

  • Snacksuri a la grec

     

    Cand a patruns pentru prima oara pe piata romaneasca, compania greceasca Star Foods distribuia snacksuri produse in Bulgaria. Acum, cu 15 ani mai tarziu, lucrurile s-au schimbat semnificativ – nu numai ca tara noastra a ajuns unul dintre cei mai mari producatori din regiune, dar acum o fabrica din Bulgaria este integrata in Star Foods. Ce a intervenit intre timp? E simplu: Pepsi.
     
    In 2004, grupul PepsiCo International achizitiona compania Star Foods, inte-grand-o in divizia sa de produse alimentare, PepsiCo Americas Foods. Cumpararea nu a presupus si schimbarea numelui companiei, aceasta fiind politica Pepsi in relatie cu brandurile locale. “In Grecia, spre exemplu, Pepsi produce snacksuri sub numele Tasty Foods”, explica Sotiris Yannopoulos, actualul director general al Star Foods. De fapt, de la Tasty Foods a venit in Romania si el, in 2004, odata cu Pepsi. Misiunea lui Yannopoulos nu a fost usoara – a coordonat operatiunile de integrare ale companiei nou achizitionate de catre Pepsi, s-a ocupat de transformarea fabricii de la Popesti Leordeni, dar si de aducerea noilor branduri, cum ar fi Lays sau Cheetos. Insa cea mai importanta misiune a grecului ramane transformarea Romaniei intr-un jucator regional din punctul de vedere al companiei, dupa cum marturiseste: “PepsiCo ajuta Star Foods sa devina dintr-un producator local foarte bun un jucator regional puternic”. Yannopoulos coordoneaza de la Bucuresti si operatiunile companiei in Bulgaria si Moldova. In urma cu aproximativ un an, Pepsi a cumparat compania Penelopa din Bulgaria, care produce alune si seminte si pe care a integrat-o in cadrul Star Foods, “exportand modelul romanesc si in Bulgaria”, dupa cum spune el.
     
    “Atunci cand am cumparat fabrica de la Popesti Leordeni, am renovat-o gandin-du-ne in perspectiva, la nevoile viitoare”, spune seful Star Foods, adaugand ca exista putine asemanari intre fabrica dinainte si de dupa Pepsi. “Poate doar peretii si cateva utilaje”, continua grecul, explicand ca au fost investite “milioane bune” in renovarea fabricii, in utilaje si in linii de productie (Star Foods a avut cea mai avansata linie pentru chipsuri din Europa). Noua extindere a fabricii, ce va incepe la anul si va dura aproximativ doi ani, presupune o structura modulara, care va mari cu 10.000 de metri patrati fabrica, de la 7.000, cat are acum. “Vrem sa avem mai intai infrastructura pentru ca apoi sa crestem pe masura ei”, spune Yannopoulos, explicand ca nu vor fi ocupati imediat toti cei 10.000 de metri patrati, ci modulele vor fi adaugate treptat, pe masura ce va aparea necesitatea maririi productiei. “Acum avem nevoie de capacitate mai mare pentru anumite categorii, cum ar fi chipsurile sau florice­lele de porumb, spre exemplu, dar si pentru noi tehnologii” – necesare pentru productia altor categorii de snacksuri, pe langa cele din porumb. Proprietatea Star Foods de la Popesti Leordeni are in total 123.000 de metri patrati, din care doar 25.000 reprezinta suprafata construita, ceea ce inseamna, dupa Yannopoulos, ca posibili­tatile de extindere raman mari si pentru viitor.
     
    Produsele fabricate la Popesti-Leordeni sunt destinate pietelor din Romania, Bulgaria si Moldova, singurele produse pe care Star Foods le importa fiind cele ale fostei fabrici Penelopa, aflata acum sub umbrela Star Foods. Marirea capacitatii de productie ii va da posibilitatea lui Yannopoulos sa tinteasca mai multe tari din regiune; urmatoarea destinatie va fi Slovenia, unde Star Foods va patrunde in curand prin export, prin intermediul unor distribuitori locali.
     
    Insa alte tari inseamna si alte gusturi in ceea ce priveste portofoliul de produse. Yannopoulos a invatat sa fie prudent din acest punct de vedere odata cu experienta romaneasca, dupa ce a fost uimit sa vada cat de atenti sunt romanii la ceea ce cumpara, cum citesc cu atentie etichetele, compara diferite produse si sunt astfel suficient de informati incat sa-si argumenteze o alegere sau alta. “In alte tari, oamenii nu sunt atenti la astfel de detalii, mai ales pe categoria noastra de produse”, spune Yannopoulos, care a mai lucrat si in SUA sau Africa de Sud unde, la fel ca in Grecia, cumparatorii sunt mai impulsivi in alegere. Star Foods a schimbat retetele produselor, renuntand la coloranti artificiali sau aditivi, sustine grecul, care recunoaste ca la capitolul comu­nicare au stat mai slab: “Multi ma intreaba daca chipsurile sunt facute chiar din cartofi”.
     
    In ultimii trei ani, cantitatea de materie prima furnizata din Romania s-a dublat, insa n-a ajuns decat la jumatate din total, ceea ce “nu e normal pentru o tara cu un asemenea potential agricol; ca sa fiu sincer, nu ar trebui sa importam deloc”, sustine seful Star Foods, care a dezvoltat o serie de programe in parteneriat cu fermierii locali. “Merg la supermarket si vad numai legume importate. Ma intreb, onest, de ce importati legume din Grecia, in conditiile in care Grecia nu are nici a 20-a parte din capacitatea agricola a Romaniei?”, comenteaza Yannopoulos, estimand totusi ca peste cativa ani doar 10% din materia prima folosita de Star Foods va mai fi importata.

     

  • Cati bani inghite vantul?

    Asa s-a intamplat in cazul Enel, care a cumparat un proiect de 200 MW de la Blue Line, si intr-o maniera asemanatoare s-a intamplat la tranzactia CEZ cu Continental Wind Partners. Companiile au anuntat o valoare, de 1,1 miliarde de euro, care cuprinde insa atat pretul achizitiei, dar si investitiile care vor fi facute pentru dezvoltarea parcului eolian. Tranzactia dintre Iberdrola si romano-elvetienii de la Rokura a dezvaluit de asemenea un pret, dar spaniolii au refuzat sa spuna ce anume include acesta si daca toti acesti bani au ajuns sau nu la dezvoltatorul local.

    In tranzactia de saptamana trecuta, companiile au anuntat ca pretul de achizitie platit de Energias de Portugal pentru proiectul de 228 MW din Dobrogea dezvoltat de Renovatio Power (o companie inregistrata in Cipru) a fost de 8,4 milioane de euro. De fapt, dupa cum arata un comunicat al companiei de consultanta Wind Expert, acesta a fost doar pretul consultantei pentru proiectul respectiv. “Serviciile de consultanta furnizate de Wind Expert pentru cele doua proiecte au constat in identificarea de locatii, realizarea studiilor de vant, a studiilor de fezabilitate, obtinerea autorizatiilor necesare si realizarea designului de parc eolian”, explica Alexandru Teodorescu, director general al Wind Expert si actionar minoritar, cu 5%, al unuia dintre cele doua proiecte achizitionate de EDP.

    Practic, Alexandru Teodorescu spune ca a facturat clientului Renovatio Power 8,4 milioane de euro – contravaloarea livrarii la cheie a celor doua proiecte, pretul consultantei per MW fiind in jur de 30.000 de euro. Daca din banii luati de la EDP, Renovatio si-a platit doar consultantul, intrebarea automata este cu ce bani se alege fostul proprietar. Aici intra in scena metoda clasica prin care EDP achizitioneaza proiecte. In comunicatul dat de EDP, compania portugheza spune ca pretului de 8,4 milioane de euro i se va adauga o taxa de succes.

    Aceasta ar putea dubla valoarea tranzactiei, daca ar fi echivalenta cu cea din cazul proiectului achizitionat de EDP in Polonia (portughezii au cumparat anul trecut in Polonia un proiect de 1.022 MW pentru care au platit 54 de milioane de euro, dar care prevede si o taxa de succes de 40.000 euro per MW, care va fi platita cand proiectul va fi in faza de maturitate). Daca taxa ar fi la fel si in Romania, proprietarii care au vandut ar mai putea incasa aproximativ inca aproximativ 9,3 milioane de euro. Sau, daca proiectul va permite dezvoltarea maxima a capacitatii proiectului (mai precis, daca se va reusi dezvoltarea a 750 de MW – totalul celor patru etape de constructie, respectiv punerea in practica a celor 400 MW aflati in faza de prospect), ar putea fi vorba de o taxa de succes de 30 de milioane de euro.

    “Mi se pare o metoda foarte corecta de achizitie; in felul acesta se evita ca fostul proprietar sa lase balta dezvoltarea afacerii sau sa vanda un proiect cu lipsuri mari”, spune Alexandru Teodorescu. El se declara multumit si de faptul ca EDP a comunicat acest pret, facand astfel putina lumina asupra pretului real de dezvoltare a unui proiect de energie eoliana. “Intotdeauna lucram cu taxa de succes”, a declarat pentru BUSINESS Magazin un oficial al companiei portugheze.

    Principala motivatie pentru existenta acestei taxe de succes este faptul ca pe piata energiei eoliene, o piata destul de tanara, se avanseaza zeci de proiecte cu capacitati foarte mari, care par deseori dificile sau chiar imposibil de pus in practica: “In acest fel evitam sa platim ceva ce ar putea sa nu iasa cum trebuie: pe de o parte ne punem la adapost, iar pe de alta parte dezvoltatorul care ne-a convins si ne-a vandut proiectul lucreaza cu noi pana in faza finala de implementare si atunci isi poate lua acest comision, daca lucrurile merg bine”. Oficialul companiei portugheze nu vrea sa ii apara numele deocamdata. Prefera sa mai treaca putin timp si sa poata inainta cu proiectul, pentru a putea avea ceva mai concret de spus.

    O parte din cauze sunt legate tot de faptul ca in aceasta piata a energiei eoliene se vorbeste mult si de multe ori nefondat. Deocamdata, deabia au facut achizitia, pe care o vad ca pe o amprenta importanta in extinderea lor in Europa. Anul trecut, EDP Renovaveis, compania de productie verde controlata in proportie de 77% de EDP si listata separat la bursa de la Lisabona, a facut primii pasi in Europa de Est achizitionand anul trecut Relax Wind Parks, un proiect de 1.022 MW in Polonia, cu 54 de milioane de euro. Proiectul include insa si o ferma de 120 MW capacitate deja instalata, restul de proiecte urmand a fi puse in functiune pana in 2010, cand fostul proprietar ar mai putea castiga inca aproape 40 de milioane de euro.

    Intrarea in estul Europei face parte dintr-un plan de extindere atent gandit de strategii portughezi, care au dezvoltat intai proiecte de energie eoliana la ei acasa (unde detin 20% din productia de energie eoliana, cifrata in total la 3.000 MW, care la randul ei reprezinta 10% din totalul productiei la nivel national). Extinderea Renovaveis a urmat in Europa de Vest, unde a instalat turbine eoliene in Franta si Belgia, apoi s-a mutat peste ocean, facand una dintre cele mai mari achizitii in acest domeniu anul trecut, cand a cumparat Horizon Wind Energy. In iulie 2007, Horizon Wind Energy era evaluata la 2,7 miliarde de dolari (2,1 de miliarde de euro) de catre proprietarii ei, compania de investitii Goldman Sachs.

    Proiectul este deocamdata, conform companiei portugheze, cel mai mare proiect de energie eoliana din Statele Unite, cu 2.000 MW capacitate instalata (la inceputul lui octombrie a fost lansata cea de-a 13-a ferma in Oregon, de 104 MW) si care ar trebui sa atinga 9.000 MW in urmatorii cinci ani in cele 15 state americane unde opereaza EDP Renovaveis. Horizon a fost de fapt si singura achizitie la care EDP nu a platit taxa de succes – pentru ca “proiectul este mare, piata este flexibila si mai experimentata decat cea europeana”, dupa cum spune oficialul portughez. Este de asemenea vorba de faptul ca proiectul din Statele Unite a venit perfect in completarea strategiei EDP, care a lucrat intensiv in ultimii ani si si-a stabilit ca obiectiv constructia a 1.400 MW in fiecare an, in oricare dintre cele trei piete in care actioneaza (Portugalia, Europa sau Statele Unite). Iar achizitia din Romania a fost conforma cu acest plan, dat fiind ca EDP estimeaza ca va incepe constructia proiectelor de aici in aproximativ trei ani.

    “In trei ani vom termina cea mai mare parte din proiectele din Statele Unite si vom construi in Europa”, spune reprezentantul EDP. Cand spun “in Europa”, oficialii EDP se gandesc in special la noi piete pentru energia eoliana, precum Romania sau Polonia, dar si la Portugalia si Spania, care au acum un potential de crestere important. Conform unor studii dezvoltate de Emerging Energy Research (EER), Spania este acum cea mai atractiva piata pentru dezvoltarea de proiecte de energie eoliana, depasind Germania in 2008 ca rapiditate a cresterii acestui domeniu. Estimarile EER arata ca Spania ar trebui sa instaleze capacitati de 20 GW de energie eoliana pana in 2015, ceea ce ar reprezenta un sfert din totalul capacitatii de energie eoliana care s-ar construi in Europa pana atunci.

    In acest tablou, Romania, care ar putea suporta in urmatorii ani maxim 2.000 MW din energie eoliana, ramane doar o speranta din punctul de vedere al sanselor ca sistemul de transport sa se dezvolte si sa accepte mai mult. Deocamdata, piata asteapta ca proiectele intrate in portofoliul unor companii precum CEZ, ENEL, EDP sau Iberdrola sa inceapa sa se dezvolte. Cele mai avansate dintre ele, cum ar fi proiectul CEZ, ar trebui sa intre in faza de constructie incepand cu 2009. Altele, precum proiectele EDP, ar ajunge in aceasta etapa in trei ani, cand se estimeaza ca cei mai multi dintre megawatii acceptati de Transelectrica ar ajunge la aceasta etapa de constructie. Abia de aici EER va incepe sa contabilizeze si Romania, mai ales daca Transelectrica va mari procentul energiei electrice care poate proveni de la centrale eoliene.

  • Masini anti-criza

     

    Orientarea catre masini mai economice, fie hibride (propulsia se realizeaza atat prin consum de carburant, cat si prin consum de energie electrica) sau electrice, este acum o prioritate pentru aproape toti producatorii de masini confruntati cu o scadere drama­tica a vanzarilor pe pietele dezvoltate pe fondul crizei financiare internationale. Practic, prima masura pe care au luat-o pana acum principalii jucatori din industria auto a fost extinderea gamei prin introducerea unor masini tot mai mici, dotate cu motoare cu o capacitate mica si implicit un consum redus.
     
    “In urmatorii ani, peste 60% dintre masinile noi vandute vor face parte din clasele mici, segmentul mediu si superior urmand sa reprezinte doar 25% si, respectiv 15% din piata”, spunea Alan Mulally, seful producatorului american Ford, care tocmai a prezentat noua generatie a celui mai mic model din gama Ford, denumit Ka. Si grupul francez Renault mizeaza pe masinile din clasele mici, Carlos Ghosn, presedintele Renault, anuntand planuri importante pentru noua generatie a modelului Renault Mégane.
     
    O alta premiera importanta a fost lansarea de catre Mercedes a primei sale masini de serie echipata cu motorizare hibrida, dupa cum explica seful grupului german, Dieter Zetsche. Nu a fost insa vorba de un model din clasa mica sau medie, ci despre limuzina S-Klasse, motivatia oferita fiind aceea ca economia este cuvantul de ordine si pentru clientii unei masini al carei pret sare de 100.000 de euro. Intr-adevar, nu doar Mercedes avea expus la salon o varianta cu propulsie hibrida de limuzina de lux, ci si concurentii directi, precum BMW sau Lexus.
     
    Si Dacia a mizat pe variante economice, pe langa varianta restilizata a break-ului din gama Logan fiind prezenta la Paris si cu conceptul Eco2, un Logan a carui motorizare diesel a asigurat un volum al emisiilor de dioxid de carbon foarte redus.
     
    Chiar si cu atatea modele tot mai mici si mai economice, rama­ne o intrebare. Vor reusi sa isi pastreze cumparatorii de masini apetitul din ultimii doi-trei ani si in conditiile actualei crize financiare? Rezultate de vanzari din ultimele luni – scaderi de aproximativ 30% in SUA, Spania sau Italia – arata contrariul. Executivii marilor companii spun ca e doar o situatie temporara. De cat de repede va fi depasita aceasta perioada depinde si jobul lor. 

     

  • Tranzactii in miniatura

    Modelul de business este insa acum altul: in loc sa vanda aplicatiile software suplimentare sau produsele virtuale separat, companiile care accepta microplati prefera fie sa impuna un credit minim ce poate fi luat de consumatori si folosit ulterior, fie sa vanda pachete de servicii sau produse, strategie cu sanse mult mai mari de reusita, dupa parerea analistilor din domeniu.
     
    Nexon, spre exemplu, si-a cladit afacerea de 266 de milioane de dolari (186,4 milioane de euro) in jurul acestei strategii, oferind jocurile gratuit si castigand din comertul cu obiecte virtuale. Producatorul de jocuri Electronic Arts are de asemenea in plan sa se concentreze din ce in ce mai mult catre comertul “marunt”, John Riccitiello, directorul executiv al companiei, declarand in cadrul unei conferinte recente cu investitorii ca microplatile vor fi esentiale pentru afacerea EA. Compania va lansa anul acesta jocul “Battlefield Heroes”, primul sau joc online care va genera venituri strict din vanzarea de obiecte virtuale. “Microplatile au un potential urias mai ales in randul consumatorilor tineri, care sunt obisnuiti cu achizitionarea de produse virtuale si care, pe masura ce inainteaza in varsta, sunt dispusi sa cheltuie din ce in ce mai mult”, crede Ben Cousins, producatorul executiv al jocului “Battlefield Heroes”. In ultima vreme, majoritatea companiilor din industria jocurilor au inceput sa ia in considerare microplatile, urmarind sa castige teren pe o piata care, dupa spusele lui Min Kim, vicepresedintele departamentului de marketing al Nexon, “ar urma sa explodeze” in urmatorii doi-trei ani.

  • Cehia ataca tot ce zboara

     

    Jana Studnickova, impreuna cu mai multi membri din boardul companiei cehe producatoare de avioane Aero Vodochody, a calatorit constant in ultimele saptamani intre Praga, Varsovia si Bucuresti. Aero Vodochody, compania ceha care a castigat licitatia pentru privatizarea Avioane Craiova si se lupta acum in licitatia pentru IAR Ghimbav, este si in cursa pentru achizitia PZL Swidnik, un producator de elicoptere din Polonia. Compania mai are insa si alte tinte de achizitii, in special in Romania, Polonia sau alte tari din regiune, dat fiind ca Penta Investment, grupul de investitii care a cumparat in 2006 Aero Vodochody, are ambitia de a plasa compania in primul esalon al producatorilor de avioane si piese de schimb din Europa.
     
    Din 2006, cand a cumparat Aero Vodochody, Penta a gandit un program agresiv de achizitii, scopul fiind ca producatorul ceh sa devina varful de lance al unui holding aeronautic cu prezenta in toata Europa, incepand cu partea centrala si de est, iar apoi cat se va putea si in vest. Pentru moment, principalul scop al Penta este sa semneze actele pentru preluarea controlului Avioane Craiova (semnarea ar trebui sa aiba loc in cursul acestei saptamani), in paralel cu continuarea luptei pentru castigarea IAR Ghimbav, pasii urmatori fiind pregatirea pentru alte achizitii, in paralel cu restructurarea companiilor cumparate.
     
    “Scopul nostru este sa cream un holding aeronautic in Europa Centrala si de Est si sa dezvoltam cat mai mult Aero Vodochody, dat fiind interesul pe care l-am intalnit pentru acest domeniu in negocierile cu partenerii nostri de afaceri, dar si cu actualii sau potentialii clienti”, spune Igor Hulak, directorul general al companiei. Pentru a extinde compania, strategii Aero Vodochody au in vedere cresterea organica, dar si cea prin achizitii. De fapt, “Aero este interesata de orice posibila achizitie care ne-ar putea ajuta sa ne atingem scopul”, spune Hulak.
     
    Conform cu strategia de dezvoltare a companiei, care prevede mai ales dezvoltarea segmentului in care Aero Vodochody este lider de piata mondial, respectiv avioanele de antrenament, cea mai potrivita achizitie strategica a grupului de pana acum a fost tocmai Avioane Craiova. Pentru compania romaneasca, cehii au oferit 16,3 milioane de euro, din care 4,1 milioane pentru pachetul de 64,89% din actiuni scos la privatizare, 8,8 milioane de euro ca investitii de dezvoltare pentru urmatorii cinci ani, iar restul – capital de lucru si investitii de mediu.
     
    Pasul urmator este dezvoltarea unei prezente cat mai puternice in zona producatorilor de elicoptere, PZL Swidnik si IAR Ghimbav fiind primele vizate; Aero Vodochody a capatat experienta si in acest segment datorita colaborarii pentru realizarea elicopterului Sikorsky. Pentru IAR Ghimbav, cehii concureaza cu firma israeliana Marcovici Capital Limited.
     
    “Strategia grupului va varia in timp odata cu achizitiile pe care le vom face”, spune Jana Studnickova, directorul de comunicare al grupului. Cu toate acestea, strategia va avea la baza aceleasi elemente principale ca pana acum, care vor caracteriza si prezenta grupului in Romania: “In Cehia, si speram ca si in Romania, principalul client al fabricii noastre este statul, mai precis armata, restul productiei mergand aproape exclusiv catre export”, spune Jana Studnickova. Exportul inseamna atat vanzarea peste hotare a produselor finite, cat si livrarea comenzilor catre partenerii de afaceri, producatori de aeronave civile sau militare. “Acelasi model am vrea sa il aplicam si in Romania si credem ca vom avea inca din primul an clienti noi aici”, spune Jana Studnickova, referindu-se la faptul ca Avioane Craiova va mentine atat propria productie de IAR Soim, dar va primi si o serie de investitii pentru constructia de noi linii de productie pentru alte proiecte. “Deocamdata, noi vrem sa pastram portofoliile companiilor pe care le cumparam, cel putin pana vom intra in faza de consolidare a achizitiilor”, mai spune Jana Studnickova, care precizeaza ca aceasta etapa va veni probabil si cu un nume nou al holdingului care va integra toate companiile cumparate. Pana atunci, la Avioane Craiova va incepe restructurarea, Aero Vodochody pregatindu-se pentru a putea intra in forta la negocierile cu norocosul castigator al contractului pentru inzestrarea armatei, contract pe care il vede ca avand “mare potential”. 
     
     

     

  • Cehia ataca tot ce zboara

     

    Jana Studnickova, impreuna cu mai multi membri din boardul companiei cehe producatoare de avioane Aero Vodochody, a calatorit constant in ultimele saptamani intre Praga, Varsovia si Bucuresti. Aero Vodochody, compania ceha care a castigat licitatia pentru privatizarea Avioane Craiova si se lupta acum in licitatia pentru IAR Ghimbav, este si in cursa pentru achizitia PZL Swidnik, un producator de elicoptere din Polonia. Compania mai are insa si alte tinte de achizitii, in special in Romania, Polonia sau alte tari din regiune, dat fiind ca Penta Investment, grupul de investitii care a cumparat in 2006 Aero Vodochody, are ambitia de a plasa compania in primul esalon al producatorilor de avioane si piese de schimb din Europa.
     
    Din 2006, cand a cumparat Aero Vodochody, Penta a gandit un program agresiv de achizitii, scopul fiind ca producatorul ceh sa devina varful de lance al unui holding aeronautic cu prezenta in toata Europa, incepand cu partea centrala si de est, iar apoi cat se va putea si in vest. Pentru moment, principalul scop al Penta este sa semneze actele pentru preluarea controlului Avioane Craiova (semnarea ar trebui sa aiba loc in cursul acestei saptamani), in paralel cu continuarea luptei pentru castigarea IAR Ghimbav, pasii urmatori fiind pregatirea pentru alte achizitii, in paralel cu restructurarea companiilor cumparate.
     
    “Scopul nostru este sa cream un holding aeronautic in Europa Centrala si de Est si sa dezvoltam cat mai mult Aero Vodochody, dat fiind interesul pe care l-am intalnit pentru acest domeniu in negocierile cu partenerii nostri de afaceri, dar si cu actualii sau potentialii clienti”, spune Igor Hulak, directorul general al companiei. Pentru a extinde compania, strategii Aero Vodochody au in vedere cresterea organica, dar si cea prin achizitii. De fapt, “Aero este interesata de orice posibila achizitie care ne-ar putea ajuta sa ne atingem scopul”, spune Hulak.
     
    Conform cu strategia de dezvoltare a companiei, care prevede mai ales dezvoltarea segmentului in care Aero Vodochody este lider de piata mondial, respectiv avioanele de antrenament, cea mai potrivita achizitie strategica a grupului de pana acum a fost tocmai Avioane Craiova. Pentru compania romaneasca, cehii au oferit 16,3 milioane de euro, din care 4,1 milioane pentru pachetul de 64,89% din actiuni scos la privatizare, 8,8 milioane de euro ca investitii de dezvoltare pentru urmatorii cinci ani, iar restul – capital de lucru si investitii de mediu.
     
    Pasul urmator este dezvoltarea unei prezente cat mai puternice in zona producatorilor de elicoptere, PZL Swidnik si IAR Ghimbav fiind primele vizate; Aero Vodochody a capatat experienta si in acest segment datorita colaborarii pentru realizarea elicopterului Sikorsky. Pentru IAR Ghimbav, cehii concureaza cu firma israeliana Marcovici Capital Limited.
     
    “Strategia grupului va varia in timp odata cu achizitiile pe care le vom face”, spune Jana Studnickova, directorul de comunicare al grupului. Cu toate acestea, strategia va avea la baza aceleasi elemente principale ca pana acum, care vor caracteriza si prezenta grupului in Romania: “In Cehia, si speram ca si in Romania, principalul client al fabricii noastre este statul, mai precis armata, restul productiei mergand aproape exclusiv catre export”, spune Jana Studnickova. Exportul inseamna atat vanzarea peste hotare a produselor finite, cat si livrarea comenzilor catre partenerii de afaceri, producatori de aeronave civile sau militare. “Acelasi model am vrea sa il aplicam si in Romania si credem ca vom avea inca din primul an clienti noi aici”, spune Jana Studnickova, referindu-se la faptul ca Avioane Craiova va mentine atat propria productie de IAR Soim, dar va primi si o serie de investitii pentru constructia de noi linii de productie pentru alte proiecte. “Deocamdata, noi vrem sa pastram portofoliile companiilor pe care le cumparam, cel putin pana vom intra in faza de consolidare a achizitiilor”, mai spune Jana Studnickova, care precizeaza ca aceasta etapa va veni probabil si cu un nume nou al holdingului care va integra toate companiile cumparate. Pana atunci, la Avioane Craiova va incepe restructurarea, Aero Vodochody pregatindu-se pentru a putea intra in forta la negocierile cu norocosul castigator al contractului pentru inzestrarea armatei, contract pe care il vede ca avand “mare potential”. 
     
     

     

  • O tara de fabrici de ciment







    Reprezentantii celor trei mari producatori de ciment, Lafarge, Holcim si CarpatCement, sustineau in 2007, exact la fel ca si in anii precedenti, ca profiturile din industrie nu pot sa creasca la nesfarsit in acelasi ritm, invocand costurile tot mai mari ale energiei, ale materiilor prime si ale fortei de munca, dar si necesitatea investitiilor in noi capacitati de productie.

    2007 a adus intr-adevar o incetinire a cresterii profitului pentru primii doi producatori dupa rezultatele nete, Lafarge si CarpatCement (filiala locala a grupului german HeidelbergCement), insa incetinirea a constat intr-un ritm mediu de crestere a profitului de 65% – e adevarat, de peste trei ori mai mic decat in 2006. In plus, cei doi producatori au obtinut marje de profit mai mari, de 41% si respectiv 35%, acestea fiind cele mai bune marje din randul marilor companii private din Romania, cu exceptia retailerului Plus Discount, ale carui rezultate in 2007 au fost influentate insa de o tranzactie intragrup.

    “Toata lumea se mira la vederea profiturilor noastre si a marjelor pe care le are un producator de ciment, insa putini sunt cei ce iau in calcul si investitiile pe care le-am realizat”, comenteaza Mihai Rohan, presedinte si director general al CarpatCement Holding. Compania a reusit anul trecut sa isi amelioreze profitabilitatea cu 7%, Rohan explicand majorarea prin cresterea productiei care a redus costurile fixe si printr-un program general de reducere a costurilor.

    Tot cu sapte procente si-a crescut marja de profit si liderul pietei, Lafarge, avantajat de faptul ca o parte din productia sa era destinata exportului, iar redirectionarea spre piata interna a dus la imbunatatirea rezultatelor financiare. Directorul financiar al Lafarge Ciment Romania, Philippe Platon, a explicat cresterea profitabilitatii din 2007 prin mai multe actiuni de optimizare a productiei, compania reusind astfel sa reduca din costuri.

    Reprezentantul Lafarge recunoaste insa, la fel ca si ceilalti producatori de ciment, ca investitiile continue nu au fost singurele care au permis cele mai mari marje de profit din economie. “Este adevarat ca in Romania, aflata intr-o perioada de crestere puternica, producatorii beneficiaza de o situatie favorabila”, afirma Platon – ceea ce inseamna o cerere puternica si costuri la un nivel “destul de redus fata de cel inregistrat in Europa de Vest”.

    Singurul producator de ciment care nu a obtinut profituri mai mari in 2007 comparativ cu anul precedent a fost Holcim, rezultatele de pe piata romaneasca ale grupului elvetian – o diminuare a profitului net cu 31% – fiind influentate de rambursarea unor credite contractate in euro, in conditiile deprecierii rapide a leului la sfarsitul anului trecut.

    Insa, dupa cum spunea si directorul general al Holcim Romania, Markus Wirth, situatia din acest an ar putea fi inversa, avand in vedere evolutia cursului de schimb leu-euro de pana acum. Declaratiile directorilor celor trei mari producatori de ciment privind rezultatele din acest an si cele pentru anii urmatori sunt insa la fel de rezervate ca si in anii trecuti.

    “Evolutia recenta a costurilor din Romania, care se traduce in 2008 printr-o inflatie a preturilor industriale estimata de noi la 15-16%, va duce la o aliniere treptata a conditiilor economice cu cele din tarile vestice”, declara Philippe Platon, tinand sa adauge ca pana acum, “cu majorarea preturilor la ciment abia am compensat scumpirea factorilor de productie – salarii, combustibil, electricitate”.

    Diferenta majora dintre declaratiile actuale si cele din trecut tine insa de mentionarea tot mai des a nevoii unor investitii in marirea capacitatilor de productie actuale sau a construirii unor noi fabrici – ceea ce ar putea aduce primele investitii de la zero in industria cimentului de dupa 1990. “Din rezultatele obtinute in 2007 am investit 40 de milioane de euro, iar pentru acest an avem un buget total de investitii de 60 de milioane de euro”, spune directorul CarpatCement.

    Compania a anuntat recent un plan de investitii de 150 de milioane de euro, care vor face ca productia CarpatCement sa creasca cu trei milioane de tone, fata de cele 3,5 milioane de tone produse in momentul actual. “In primul semestru am avut o crestere de 1%, mai mult nu mai putem, nu avem de unde. Anul viitor vom produce mai mult cu 600.000-700.000 de tone”, continua Rohan, care nu exclude nici optiunea construirii unei noi fabrici de ciment.

    Primul proiect greenfield ar putea sa apartina insa grupului austriac de constructii Strabag, care a anuntat, potrivit Ziarului Financiar, ca se afla in ultimele etape de negociere cu autoritatile pentru construirea unei noi fabrici de ciment la Anina, in judetul Caras-Severin. Investitia este estimata la 220 de milioane de euro, iar capacitatea de productie, de un milion de tone de ciment pe an, urmeaza sa fie folosita doar pentru satisfacerea propriilor necesitati de material, avand in vedere ca grupul austriac participa la mai multe licitatii pentru proiecte de infrastructura.

    Proiectele de infrastructura si lucrarile publice, dar si ansamblurile rezidentiale, de cladiri de birouri sau centrele comerciale sunt mentionate si de reprezentantii CarpatCement ca “factori care vor duce la o crestere constanta a consumului de ciment de 15% pentru urmatorii zece ani”, ceea ce ar motiva si constructia unei noi fabrici. “Analizam mai multe variante acum si daca vom lua decizia de a construi o fabrica de la zero, vom avea nevoie de circa 300 de milioane de euro pentru un milion de tone de ciment pe an”, spune Andreas Kern, membru al consiliului de administratie si CEO al HeidelbergCement Europa Centrala si Asia Centrala.

    Si Holcim ia in calcul constructia unei noi fabrici, dupa ce anul acesta a finalizat o investitie de 120 de milioane de euro in modernizarea fabricii de la Campulung, care a adus o majorare a capacitatii de productie de 30%. “Nu este atat de usor sa faci o fabrica noua, nu poate veni orice companie sa faca o fabrica doar fiindca vede profiturile bune din industrie. E simplu sa construiesti fabrica, insa e greu ulterior sa administrezi totul”, sustine Andreas Kern.

    Conform lui Kern, va fi greu de mentinut marja actuala de profit atata vreme cat va fi cazul de investitii in productie, iar majorarea costurilor nu poate fi absorbita complet de o scumpire a cimentului – desi “exista loc de cresteri de pret, de 5-10 euro pe tona de ciment, daca ne uitam la tari precum Ungaria, Cehia sau Franta, unde preturile sunt mai mari”.

    Daca o parte din castiguri ar urma sa fie folosite pentru constructia sau extinderea fabricilor, cererea inca ridicata de ciment va prelungi insa contextul favorabil producatorilor, iar reducerile de costuri ar urma si ele sa sustina profiturile, dupa cum afirma acelasi Kern: “Intotdeauna se poate mai bine si pentru asta suntem platiti, sa venim mereu cu noi metode de a reduce costurile”. 

     

  • Unde mai este loc pe piata berii




    Pentru Octavian Cretu, presedintele Romaqua Group, producatorul apei minerale Borsec, berea pare a fi principalul obiectiv al acestui an. Chiar daca analistii atrag atentia ca ritmul de crestere al pietei se va tempera pe masura ce consumul de bere se apropie de media europeana, Cretu este optimist.








     

    “Am hotarat sa includem berea pentru ca ne lipsea din portofoliu”, spunea recent Octavian Cretu, cu ocazia inaugurarii fabricii de bere din localitatea Sebes, judetul Alba. Fabrica de 40 de milioane de euro, cu o capacitate anuala de un milion de hectolitri, este in fapt cel mai nou pariu pe care omul de afaceri l-a facut cu piata bunurilor de larg consum, dupa ce a transformat Romaqua in cel mai mare imbuteliator local de apa minerala si al doilea mare producator roman de bauturi racoritoare.

     

    “Ne dorim sa atingem cu Albacher (numele brandului lansat de Romaqua pe piata berii – n. red.) o cota de piata de 4%-5% anul acesta”, adauga Cretu, care mizeaza pe faptul ca piata va continua sa creasca suficient de mult incat noua marca de bere sa nu fie nevoita sa ia neaparat din clientii producatorilor concurenti. Pentru ca berea Albacher ar avea de infruntat in acest caz adversari redutabili. In Romania, piata este acoperita in proportie de peste 80% de patru mari producatori internationali: Heineken Romania, InBev Romania, Ursus Breweries si United Romanian Breweries Bereprod (URBB). Acestia au vandut anul trecut, cumulat, 15,5 milioane de hectolitri de bere dintr-un total de 19,4 milioane de hectolitri, cat a reprezentat consumul la nivelul intregii tari. Cu 89 de litri de bere pe cap de locuitor, piata romaneasca s-a apropiat de media europeana dupa mai multi ani in care ritmul de crestere a depasit frecvent pragul de 10%. Analistii spun insa ca, incepand din acest an, ritmul de crestere se va reduce la o singura cifra, consumul urmand sa ajunga anul acesta la 95 de litri de bere pe cap de locuitor.

     

    Conform statisticilor furnizate de Asociatia Berarii Europei, in 2006, un ceh consuma 160 de litri de bere pe an, un german 116, un englez 92, iar un belgian sau un finlandez 98 de litri.

     

    Spre deosebire de aceste tari, in Romania piata berii este puternic marcata de sezonalitate, lunile de vara reprezentand, potrivit lui Constantin Bratu, directorul general al Asociatiei “Berarii Romaniei”, mai mult de o treime din vanzarile inregistrate la nivelul unui intreg an.

     

    Cu toate acestea, tot mai multi dintre jucatori incearca prin diferite strategii de marketing sa schimbe obiceiurile de consum ale romanilor. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este aparitia in urma cu opt ani a Tuborg Christmas Brew, lansat de URBB ca un antidot pentru scaderea consumului in timpul iernii, dupa cum spunea Catalin Ignat, cel care pana in aceasta luna a fost vicepresedinte in cadrul URBB, unde era responsabil pentru marketing si vanzari. “In lunile din extrasezon, tocmai datorita acestei inovatii in materie de marketing, noua ne creste mereu cota de piata de la 9% la 11% sau chiar mai mult”, explica Ignat.

     

    O alta caracteristica a pietei romanesti (si in general a pietelor din estul Europei) este ascensiunea sustinuta din ultimii ani a berii imbuteliate la PET. In prezent, peste 45% din berea vanduta in Romania este imbuteliata la PET, in timp ce vanzarile la doza ajung la abia 10% din volumul total.

     

    “E uimitor acest lucru. Inteleg ca pretul este mai convenabil, insa voi, romanii, nu va bucurati indeajuns de bere”, spunea somelierul belgian Ben Vinken, cu ocazia lansarii primului ghid al berii din Romania de catre Asociatia “Berarii Romaniei”. Spre deosebire de Romania, in tara lui de origine, berea este imbuteliata in principal in sticle de 0,75 cl, deoarece “cu cat e mai redus contactul cu aerul, cu atat gustul se mentine mai intens”, explica Vinken.

     

    Mai exista insa o explicatie pentru explozia consumului de bere la PET, spun producatorii. Lanturile de supermarketuri au decis, incepand de anul trecut, sa nu mai permita comercializarea berii
    imbuteliate in sticle returnabile, influentand astfel consumul in sine. “Cred ca PET-ul va ajunge undeva la 50% anul acesta, pe fondul cresterii vanzarilor la bere in general, nu neaparat in detrimentul altei categorii.  Pe termen lung insa, nu vad PET-ul depasind 55-60%”, estimeaza Ignat.

     

  • Energia eoliana, noul real-estate













    “Daca Bucurestiul parea neincapator anul trecut pentru sutele de proiecte imobiliare care se anuntau unul dupa altul, asa se intampla acum cu Dobrogea, neincapatoare pentru zecile de proiecte de energie eoliana despre care auzim tot mai des in ultima perioada”, spune Alexandru Teodorescu, directorul companiei de consultanta pentru proiecte de energie eoliana Wind Expert. In aceasta vara, atat companii occidentale cu experienta in producerea de energie electrica, dar si companii romanesti si-au anuntat intentia de a investi in energie eoliana. 

    Declaratii legate de viitoare investitii in aceasta piata au facut si oameni de afaceri ale caror nume au fost legate in ultimii doi ani de investitii in alte domenii, dar mai ales in imobiliare. Astfel, companii precum Petrom, Lukoil, Alro Slatina, E.ON, Gaz de France, Iberdrola, Enel, dar si oameni de afaceri precum Dinu Patriciu, Petru Prunea, Octavian Radu, Marius si Emil Cristescu, George Becali, Dorinel Umbrarescu sau Silviu Prigoana au anuntat in aceasta vara ca sunt interesati sa investeasca in constructia de parcuri energetice eoliene.

     

    Raspunsul la intrebarea de unde a aparut dintr-o data aceasta frenezie a investitiilor in energie, care a fost timp de ani buni un fel de cenusareasa in aria de interes a investitorilor, vine cumva tot dinspre piata de imobiliare si are doua componente: una dintre ele este legata de scaderea sau stagnarea pietei imobiliare si de nevoia investitorilor de a gasi o noua piata cu randamente bune unde sa isi plaseze banii, cealalta este legata de faptul ca si investitiile eoliene sunt, mai ales in aceasta faza, tot un fel de investitii imobiliare.

     

    “Intr-un fel, in faza initiala, afacerile de real estate si investitiile in energie eoliana au la baza aceleasi trei puncte cheie: locatia, locatia, locatia”, spune Markus Piuk, director general al casei de avocatura Schoenherr si Asociatii SCA, care a fost consultant juridic pentru o serie de proiecte de energie eoliana. Markus Piuk spune ca, in faza initiala, oamenii de afaceri romani, chiar daca nu stiu detalii despre constructia si operarea parcurilor eoliene, pot sa isi asigure un teren bun si sa obtina permisele pentru accesul la retea.

     

    Atat terenurile, cat si permisele de acces pentru astfel de proiecte sunt limitate. “Terenurile cu cel mai bun vant sunt in zone greu accesibile, in varful muntilor si pe mare, iar cele cu vant bun sunt Dobrogea si Podisul Modovei, unde lupta pe terenuri se da deja de mult timp”, spune Alexandru Teodorescu, care precizeaza ca permisele de acces in retea pentru cei 2.000 MW pe care ii poate conecta Transelectrica acum au fost date deja, principiul fiind primul venit, primul servit. Cu toate acestea, stirile despre investitii in energie eoliana din ultima perioada se refera atat la proiectele in faze avansate de evolutie, cat si la cele aflate in faza de proiect sau chiar de intentie.

    Cele doua categorii nu sunt insa bine delimitate, dat fiind ca autoritatile nu au facut publice numele companiilor care au primit avize de conectare la retea, iar companiile, la randul lor, evita sa vorbeasca despre terenurile pe care le au in proprietate. “Este de fapt un joc al declaratiilor: unii declara ca au teren potrivit unei ferme eoliene pentru a primi oferte de vanzare, altii declara ca au bani si vor sa ii investeasca pentru a-i atrage pe cei care au de vanzare proiecte la cheie. Intre timp, cei care au si bani, si proiectul pregatit, si avizele luate semneaza deja contracte pentru vinderea energiei pe care o vor produce”, spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie si director al Institutului National pentru Conservarea Energiei (IRE).

     

    In acest razboi al declaratiilor, mizele sunt conectarea la retea pana in 2020 a maxim 3.000 MW, conform estimarilor Transelectrica, o recuperare a investitiei intr-o perioada de cinci pana la sapte ani si o viata destul de usoara, fara investitii suplimentare, cel putin pana in 2012, cand statul roman va trebui sa ia o decizie in privinta politicii asa-numitelor certificate verzi. Sistemul certificatelor verzi este metoda propusa de UE si adoptata de statul roman prin care un furnizor de energie electrica de pe piata trebuie sa cumpere de la un producator de energie regenerabila un numar de certificate verzi egal cu o cota conforma cu megawatii pe care ii vinde. Acest sistem este legiferat in Romania pana in 2012 (cand guvernul ar putea decide sa il continue sau sa adere la un alt sistem, de asemenea practicat de statele UE) si, desi unele companii din piata spun ca este destul de riscant sa investeasca pe o piata ale carei reglementari nu sunt batute in cuie pe termen lung, parerea generala este ca Romania se va conforma acestui sistem, practicat de cele mai multe state ale UE.

     

    Increderea fata de obedienta guver­nului roman in fata organismelor UE vine mai ales din partea investitorilor europeni, care cunosc istoricul tarilor lor de origine in aceste procese decizionale. De fapt, aceste companii europene sunt si cele mai pornite in aceasta cursa pentru primele mari proiecte de energie eoliana in Romania.

     

    “Pe langa ca este un sport national acum sa investesti in energie eoliana, dupa ce a trecut moda imobiliarelor, mai este si faptul ca investitorii din pietele vestice cauta noi locuri unde sa investeasca masiv in energie eoliana, dat fiind ca pietele lor de provenienta precum Germania, Italia sau Grecia sunt deja saturate si acolo se mai pot face doar proiecte mici”, explica Alexandru Teodorescu.

     

    Consultantul spune ca Romania este, dintre ultimele tari intrate in UE, cea mai atractiva pentru dezvoltari eoliene; calitatea unei tari de membru al UE este una dintre conditiile esentiale pentru a fi atractiva din acest punct de vedere, dat fiind faptul ca tarile comunitare au aderat la scheme de suport pentru astfel de investitii in energii regenerabile, scheme care asigura din start o parte din recuperarea investitiei.

     

  • Fara seriale online







    Comparativ cu seriile de televiziune, costurile necesare productiei unor astfel de episoade scurte, destinate exclusiv mediului online si in principal site-urilor video de genul YouTube sau al retelelor sociale, sunt de numai cateva mii de dolari. Numai ca profiturile asteptate au intarziat sa apara, cauza fiind lipsa unui model de business si a unui format de episod care sa atraga intr-adevar publicul.



     

    Pana in prezent, cu exceptia catorva exemple, episoadele online nu au reusit sa castige audienta. Seria Lonelygirl, spre exemplu, a fost urmarita in vara anului 2006, cand a fost lansata, de milioane de internauti, dar un an mai tarziu putini erau inca la curent cu subiectul. Lipsa atentiei, dar in special a incasarilor din publicitate ar putea fi un semnal de alarma pentru marile companii media interesate sa investeasca in crearea de continut online propriu. Insa tot mai multe companii continua sa-si incerce norocul in industria divertismentului digital, in speranta ca videoclipurile de pe web vor castiga intr-un final vizitatori si se vor diferentia de masa de clipuri postate de amatori. “Webisoadele sunt o industrie inca noua, cu care putine dintre companiile media sunt obisnuite”, observa Herb Scannell, fost presedinte in cadrul Nickelodeon, care acum conduce furnizorul de continut online Next New Networks.

     

    Dar pentru a ajunge in punctul in care consumatorii vor prefera o comedie de pe YouTube in locul serialelor deja cunoscute, precum “Two and Half Men”, “Sex and the City”, “Lost” sau “Prison Break”, industria are nevoie de un model bine definit de business, de un sistem de distributie mai rafinat si de sustinere financiara din partea investitorilor.