Tag: nastere

  • STATISTICĂ: Familiile monarhice ale Europei

     OLANDA: monarhie constituţională ereditară. În 1983 s-a introdus principiul absolut al primului născut, în care cel mai mare dintre copiii monarhului succede la tron, indiferent dacă este femeie sau bărbat.

    Casa de Orania-Nassau ocupă tronul încă de la formarea Regatului Olandei, în 1815.

    Actualul suveran, Regina Beatrix, în vârstă de 75 de ani este la putere din 1980, anul abdicării mamei sale, Regina Juliana. La 30 aprilie Beatrix va face acelaşi lucru, lăsând loc fiului său Willem-Alexander, în vârstă de 46 de ani.

    Moştenitoare va deveni astfel fiica mai mare a acestuia, Catharina-Amalia, în vârstă de nouă ani.

    MAREA BRITANIE: monarhie constituţională ereditară. Regula primului născut de sex masculin va fi înlocuită cu principiul strict al primului născut, copilul cuplului William şi Kate fiind primul în ordinea succesiunii la tron, indiferent dacă va fi băiat sau fată.

    Familia regală din Marea Britanie este Casa de Windsor. Aceasta a abandonat numele de Saxa-Coburg şi Gotha 1917, decizie motivată de sentimentul anti-german.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fost presupus gardian de la Auschwitz, identificat în Germania

     Hans Lipschis, născut în Lituania în urmă cu 93 de ani, trăieşte la Aalen, în Baden-Württemberg (sud-vestul Germaniei), şi pretinde că a lucrat la Auschwitz ca bucătar, şi nu ca gardian în lagărul construit de către nazişti în Polonia ocupată, potrivit unei anchete recente a postului de radio-televiziune public regional SWR.

    Potrivit publicaţiei Die Welt, Lipschis a fost naturalizat de regimul nazist. El s-a stabilit în Statele Unite în 1956 şi a trăit la Chicago până când a fost expulzat în Germania, în 1983.

    În raportul pe 2013, Centrul Simon Wiesenthal, care urmăreşte foşti nazişti, îl plasa pe Lipschis în poziţia a patra pe lista celor mai căutaţi criminali. Centrul afirmă că acesta a servit într-un batalion SS, în perioada 1941-1945, şi “a luat parte la masacre şi la persecutarea unor civili nevinovaţi, în special evrei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord marchează 101 ani de la naşterea fondatorului ţării şi AR PUTEA LANSA o rachetă. Statele Unite sunt pregătite să negocieze cu Phenianul – FOTO

     La Phenian, liderul Kim Jong-un a vizitat în cursul dimineţii mausoleul unde sunt depuse corpurile îmbălsămate ale primilor doi lideri ai ţării, şi anume tatăl său, Kim Jong-il, şi bunicul său, Kim Il-sung, cel care este considerat fondatorul regimului şi a cărui a 101-a aniversare este sărbătorită în Coreea de Nord.

    Televiziunea de stat nord-coreeană difuza documentare despre viaţa lui Kim Il-sung şi imagini cu militari în timpul antrenamentelor, iar o mare paradă militară era aşteptată în capitală.

    Străzile din Phenian erau împodobite cu steaguri şi bannere luni, zi care marchează cea mai importantă sărbătoare publică într-o ţară în care cultul personalităţii este cel mai puternic în lume, potrivit unui corespondent BBC de la Seul. Sărbătoarea poate fi interpretată ca relevând ceea ce se află în spatele  recentelor ameninţări războinice, şi anume nevoia de a asigura supravieţuirea regimului, apreciază acest corespondent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord marchează 101 ani de la naşterea fondatorului ţării şi AR PUTEA LANSA o rachetă. Statele Unite sunt pregătite să negocieze cu Phenianul – FOTO

     La Phenian, liderul Kim Jong-un a vizitat în cursul dimineţii mausoleul unde sunt depuse corpurile îmbălsămate ale primilor doi lideri ai ţării, şi anume tatăl său, Kim Jong-il, şi bunicul său, Kim Il-sung, cel care este considerat fondatorul regimului şi a cărui a 101-a aniversare este sărbătorită în Coreea de Nord.

    Televiziunea de stat nord-coreeană difuza documentare despre viaţa lui Kim Il-sung şi imagini cu militari în timpul antrenamentelor, iar o mare paradă militară era aşteptată în capitală.

    Străzile din Phenian erau împodobite cu steaguri şi bannere luni, zi care marchează cea mai importantă sărbătoare publică într-o ţară în care cultul personalităţii este cel mai puternic în lume, potrivit unui corespondent BBC de la Seul. Sărbătoarea poate fi interpretată ca relevând ceea ce se află în spatele  recentelor ameninţări războinice, şi anume nevoia de a asigura supravieţuirea regimului, apreciază acest corespondent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Populaţia României a scăzut cu 4.325 de persoane în ianuarie

     În ianuarie s-au născut 17.913 copii, cu 4.263 mai mulţi decât în ultima lună a anului trecut, şi au decedat 22.238 de persoane, cu 835 mai puţine decât în luna precedentă.

    “Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna ianuarie, de 4.325 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna decembrie, când a fost de 9.423 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an înregistrate în luna ianuarie a fost de 149 (8,3 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna decembrie, când a fost de 9,8 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii”, se arată într-un comunicat de presă al INS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderii lumii salută alegerea primului papă din Americi. Ce spun aceştia despre PAPA FRANCISC

     “Alegerea sa stă mărturie (…) forţei şi vitalităţii unei regiuni ce influenţează din ce în ce mai mult lumea, iar la fel ca milioane de americani hispanici, noi, aici în Statele Unite, simţim aceeaşi bucurie în această zi istorică”, a declarat preşedintele Statelor Unite Barack Obama, care a adresat “urări călduroase (…) primului papă din Americi”.

    Preşedinta argentiniană Cristina Kirchner i-a urat noului papă o “o misiune pastorală fructoasă în exercitarea unor astfel de responsabilităţi imense în căutarea dreptăţii, egalităţii, fraternităţii şi păcii umanităţii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum ar putea fi salvaţi 95 de copii în fiecare oră?

    Raportul “Supermâncare pentru bebeluşi” (“Superfood for babies”) arată că, dacă bebeluşii ar primi colostru – primul lapte matern, în prima oră de viaţă, sistemul lor imunitar ar fi stimulat instantaneu, iar şansele de supravieţuire s-ar tripla.
    Mai mult, dacă mamele ar continua alăptarea în următoarele 6 luni, ar fi cu până la 15 ori mai puţin probabil ca un copil dintr-o ţară în curs de dezvoltare să moară din cauza unei boli precum pneumonia sau diareea.

    Salvaţi Copiii consideră că progresul enorm făcut deja în reducerea mortalităţii infantile ar putea fi accelerat dacă mai multe mame ar fi încurajate să alăpteze.

    Din păcate, există piedici majore în promovarea acestor beneficii:
    • Lipsa educaţiei şi a unor demersuri permanente de informare în privinţa alăptării. în unele locuri din lume, in loc de salvatorul colostru, copiii sunt hrăniţi cu unt de shea, cafea sau cenuşă în prima oră de viaţă.
    • Lipsa asistenţilor sociali şi a moaşelor în ţările în curs de dezvoltare
    • Lipsa unei legislaţii care să protejeze mama. Pentru femei devine astfel o adevărată provocare să alăpteze şi să se întoarcă la muncă
    • Practicile de marketing ale unor companii care produc substituenţi de lapte matern, ce pot avea ca efect impresia greşită că laptele praf este cea mai bună alimentaţie pentru copii
    Studiul “Superalimente pentru bebeluşi” subliniază practicile de marketing chestionabile ale unor companii producătoare de subtituenţi ai laptelui matern. Deşi există din 1981 un Cod internaţional adoptat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru practicile de marketing aplicate în cazul substituenţilor laptelui matern, acest cod este încălcat adesea. în estul Asiei şi Pacific, numărul mamelor care alăptează a scăzut de la 45% în 2006 la 29% în 2012. în Pakistan, 20% din asistenţii sociali au primit materiale promoţionale de la reprezentanţii companiilor producătoare de substituenţi de lapte matern. în China, 40% din mame au primit mostre de lapte praf de la asistenţii sociali sau au fost contactate direct de producători.

    In 2010, în România a fost propus proiectul de lege privind reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern (PL-x nr. 734/2011). Proiectul de lege este înregistrat la Camera Deputaţilor (cameră decizională) încă din 5 decembrie 2011, fiind trimis pentru raport Comisiei pentru sănătate şi familie şi Comisiei pentru industrii şi servicii.
    Salvaţi Copiii România a solicitat acestor comisii sprijinul pentru urgentarea adoptării proiectului de lege.

    “Am trimis o scrisoare către preşedinţii celor două comisii, Rodica Nassar – preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie şi Iulian Iancu – preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, în care am arătat că este vitală adoptarea acestui proiect de lege. Vorbim despre înlesnirea alinierii la standardele internaţionale, dar şi despre necesitatea de a participa la o dezbatere intensă pe tema drepturilor consumatorilor, în general, şi despre drepturile mamei şi copilului, în special. România trebuie să fie parte în dezbaterea pentru instituirea unei legislaţii adecvate şi eficiente în domeniul reglementării marketingului pentru substituenţii de lapte matern”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv “Salvaţi Copiii România”.
    În România, conform ultimului studiu realizat de Ministerul Sănătăţii, în 2011, 15% din copiii născuţi în Spitale Prietene ale Copiilor, au fost alăptaţi în prima jumătate de oră de viaţă, de 3 ori mai mulţi comparativ cu nou-născuţii din alte maternităţi. Rata copiilor alimentaţi exclusiv la sân în primele 6 luni de viaţă a fost de 20,4%. Alăptarea predominantă este cea mai frecventă formă de hrănire a copiilor cu vârsta până la 6 luni.

    Cu o instruire adecvată, această practică s-ar putea “transforma” în alăptare exclusivă. Un copil este considerat ca fiind alăptat exclusiv la sân dacă, în afară de sân, nu mai primeşte alimente lichide sau solide cu excepţia unor vitamine, suplimente minerale sau medicamente.
    Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

    Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.
    Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile – copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. în cei 22 de ani de activitate, peste 760.000 de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie.
    Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

  • Copiii cu trei părinţi vor deveni realitate în cel mult trei ani

    Neurologii de la Universitatea Newcastle din Anglia au obţinut o finanţare de 4,4 milioane de lire sterline din partea fundaţiei Wellcome Trust pentru cercetări asupra unei tehnici de fertilizare in vitro controversate, prin care se încearcă modificarea unor părţi din ovul ce prezintă un risc de a transmite fătului defectele genetice ale mamei.

    Procedura implică transferarea ADN-ului din ovulul mamei în ovulul unei donatoare, pentru a înlocui mitocondriile defectuoase. Apoi, ovulul este implantat în uterul mamei, prevenind astfel transmiterea unor gene defectuoase fătului. Graţie acestei proceduri, bebeluşii nu vor mai fi afectaţi de numeroase boli incurabile care afectează ficatul, rinichii, creierul, muşchii şi inima.

    Mai mult pe www.descopera.ro.