Tag: forta de munca

  • Anul cu salarii mai suple

    Spre sfarsitul unui an 2007 in care salariile au crescut peste asteptarile companiilor si ale analistilor, previziunile pentru anul acesta erau de temperare a cresterii, de la 18% undeva spre 12%. Deocamdata, pana acum, adica dupa mai bine de jumatate de an, salariile s-au majorat deja in medie cu circa 15%, iar specialistii in resurse umane ne asigura din nou ca la anul majorarile vor fi mai ponderate.

    “A fost o presiune neasteptata a inflatiei si am avut parte de multe extinderi, mai ales in banking si in retail, ceea ce a insemnat ca s-a dus o batalie puternica pe acelasi segment de resurse formate. In mod evident, castigator a iesit cel care a oferit mai mult la salariu”, explica Ruxandra Stoian, director de resurse umane la PricewaterhouseCoopers (PwC), insistand insa asupra faptului ca situatia se va schimba.

    Mai exact, pentru anul viitor putini sunt cei ce cred ca va fi depasit pragul de 12%, iar estimarea coincide cu cea a Comisiei Nationale de Prognoza, care apreciaza ca salariul mediu net va urca in 2009 cu 11,1%, ajungand la 1.335 de lei. Nu trebuie uitat ca pentru calculul general conteaza si politica de an electoral a Guvernului fata de angajatii din sectorul public: dupa o prima etapa de cresteri salariale, in aprilie, urmeaza o a doua, in octombrie, cuantumul cresterilor salariale urmand sa fie aprobat diferentiat, pentru fiecare sector de activitate in parte, dupa negocieri cu sindicatele. Promisiunea oficiala e ca angajatii din sanatate si invatamant vor obtine cresteri salariale peste media de 9% a bugetarilor.

    Dincolo de sectorul bugetar, care au fost domeniile cele mai norocoase anul acesta? In ceea ce ii priveste pe cel mai bine platiti angajati, 2008 n-a rezervat mari surprize. Potrivit studiului salarial Paywell 2008, realizat de PwC, specialistii din banci, salariatii din industria farmaceutica, si din IT&C au ocupat primele trei locuri in topul celor mai mari cresteri salariale. Asa incat daca, raportat la salariul mediu brut national, salariul mediu din banci a fost anul acesta cu 107% mai mare, in industria farmaceutica cresterea a fost de 91%, iar in IT&C de 83%.

    “Sectorul IT se afla in topul salariilor datorita profilului angajatilor. Majoritatea au studii superioare si competente tehnice specifice bine dezvoltate, iar posturile presupun un nivel ridicat de complexitate. De exemplu, programator sau administrator de sistem sunt posturi de specialisti, nonmanageriale, dar cu un grad ridicat de complexitate si recompensate evident mai mult decat un post de specialist in retail, de exemplu”, explica Madalina Teodorescu, HR manager la Gecad ePayment.

    Fara a fi un efect exclusiv al expansiunii acestor domenii, cresterea salariala se explica simplu prin criza de personal. “Nu este o noutate ca sistemul bancar inca duce lipsa de personal specializat. Iar pentru unele pozitii suntem in concurenta si cu alte industrii – ma refer la functii de suport specializate, cum ar fi informatica, domeniul financiar sau, de ce nu, pozitiile de management”, subliniaza Adela Jansen, director de resurse umane la BRD. In plus, daca media din sectorul bancar o depaseste pe cea din retail, spre exemplu, explicatia se gaseste si in faptul ca in comert sunt mult mai multi angajati cu studii medii si submedii decat in banci, deci implicit si salariile sunt mai mici.

    Astfel, in comert si sectorul hotelier salariile sunt inferioare mediei calculate la nivel national cu 24%, respectiv 25%. Iarasi dupa cum era de asteptat, salariatii din Capitala au avut si anul acesta cele mai mari venituri din tara, situatie care este putin probabil sa se schimbe in urmatorii ani. Bucurestiul a avut o medie de 65% peste salariul mediu national, fiind urmat de Transilvania (15%), Moldova (0,9%) si Muntenia (0,5%). Daca faptul ca Bucurestiul este zona cu cele mai mari salarii era usor previzibil, ascensiunea Moldovei si a Munteniei a facut ca diferentele dintre regiuni sa se diminueze.

    “Anul trecut, in frunte era tot Bucurestiul, urmat de Timisoara, Cluj si, la o distanta destul de mare, de Moldova. Anul acesta, diferentele intre zone s-au redus simtitor, pentru ca si investitorii au inteles ca exista potential foarte mare si in alta parte decat in Capitala. Sudul, spre exemplu, a crescut foarte mult datorita industriei auto, iar Moldova a devenit o destinatie pentru centrele de servicii externalizate”, precizeaza Stoian. O alta concluzie a studiului Paywell se refera la inversarea raportului dintre cresterile salariale ale managerilor si cele ale angajatilor. Este vorba de confirmarea unei teorii care s-a conturat inca de anul trecut, anume ca vremea in care salariile managerilor cresteau exploziv a trecut. Anul acesta, angajatii au depasit managerii la capitolul cresteri salariale in perioada aprilie 2007-aprilie 2008.

    Salariul mediu brut al personalului operational (angajatii de front-office si back-office din cadrul bancilor, specialistii IT in companiile de dezvoltare de soft sau personalul de helpdesk din cadrul companiilor de servicii externalizate), personal care reprezinta in general aproape 90% din numarul total al angajatilor unei companii, era mai mare in medie cu 19% in aprilie 2008 fata de aceeasi luna din 2007, in timp ce salariile celor care ocupa pozitii manageriale au crescut cu doar 14%. Cele mai mici majorari au fost pentru departamentele de suport ale companiilor, respectiv departamentele de contabilitate, resurse umane, administrativ sau IT de suport.

    Cu toate acestea, comparativ cu alte tari din regiune, precum Slovacia, Cehia sau Ungaria, la nivel managerial salariile din Romania sunt mai mari, mai ales daca sunt raportate la costul vietii. Interesant de subliniat ar fi ca vorbim de cresteri salariale in primul rand si aproape doar pentru salariile asa-numite de retentie, nu si pentru cele de atragere, acestea din urma fiind in 2008 cu 10% mai mici decat anul trecut, in timp ce primele au crescut cu aproximativ 15%. “Explicatia este simpla: companiile au inteles ca mult mai importanta este stimularea resurselor pe care le au decat cele pe care le-ar putea atrage si au actionat ca atare”, spune directoarea de resurse umane de la PwC.

    In completare, si salariile nete oferite debutantilor din companiile private au devenit in ultimul an mai mici decat salariul mediu net la nivel national. Astfel, pentru studii medii, salariul de entrylevel din multinationale reprezinta doar 74% din nivelul national, iar cel pentru studii superioare este cu doar 5% mai mare. Anul trecut, ponderea a fost de 80% pentru studii medii, in timp ce in cazul candidatilor cu studii superioare, salariul de intrare intr-o companie era cu 21% peste salariul brut la nivel national.

    Calcularea mult mai prudenta a bugetelor pentru salarii si stimularea unui raport mai echitabil intre performanta si recompense s-a tradus si prin modificarea structurii pachetului salarial, prin reducerea ponderii salariului fix si cresterea ponderii bonusurilor variabile. Astfel, daca in urma cu patru ani 75% din pachetul salarial insemna salariul fix, 13% bonus variabil, 5% bonus fix si 7% beneficii, anul acesta doar 65% mai inseamna salariu fix, in timp ce 20% reprezinta bonusul variabil, 4% bonusul fix si 11% beneficiile. Dintre beneficii, cele mai frecvente sunt tichetele de masa, pe care le ofera 85% dintre companii si a caror utilizare a crescut cu 6% fata de anul trecut.

    Planurile de pensii private si beneficiile reprezentate de activitatile sociale au crescut cu 7% fata de anul trecut, beneficiile flexibile si subventionarea activitatilor sportive cu 5%, iar subventionarea abonamentului pentru internet si subventionarea transportului au crescut cu 4%. In aceste conditii, analistii prevad o orientare din ce in ce mai mare catre sistemul flexibil de acordare a salariilor si a beneficiilor, in functie de performante si beneficii. Un pas pe care multi angajati il asteptau de mult timp, iar pentru angajatori va insemna, mai intai de toate, o cale de stimulare a productivitatii.

  • Romani, intoarceti-va acasa!




    Italianul Piero Francisci, directorul general al grupului Coifer, achizitionat nu de mult de cea mai mare companie de constructii poloneza, Polimex – Mostostal, a fost printre primii care a angajat muncitori asiatici pentru a rezolva criza de oameni cu care confrunta inca de la inceputul lui 2006. Primii 20 de indieni au sosit in Romania in februarie 2007, iar restul de 80 au sosit in tara ulterior, pe masura ce grupul si-a extins activitatea. “Am apelat la aceasta solutie pentru a ne putea onora contractele deja semnate. Am rezolvat astfel criza de personal si lipsa de stabilitate a angajatilor din domeniul constructiilor. Proiectele pentru care au fost angajati au fost contractele in derulare, indienii lucrand cot la cot cu cetatenii romani. Am angajat personal calificat, deci nu am folosit forta de munca ieftina”, precizeaza Piero Francisci.








     

    Cazul italianului nu este singular si nu se circumscrie doar domeniului constructiilor, ci s-a extins si in industria textila, transporturi sau infrastructura. Dar e departe de a fi capatat proportii de masa. Potrivit Oficiului Roman pentru Imigrari (ORI), doar 5.000 de cetateni din afara Uniunii Europene au primit permise de munca in 2007, cam jumatate din numarul maxim impus de Romania, ceea ce inseamna ca deocamdata tara noastra nu este suficient de atractiva pentru imigranti. Majoritatea celor care au solicitat permise provin din Turcia, Republica Moldova si China si lucreaza in constructii, productie, servicii si comert.

     

    Astfel de date sunt confirmate si de un studiu realizat anul trecut de catre Fundatia Soros, in randul a 600 de companii din constructii, industria textila si sectorul turistic – cate 200 din fiecare domeniu. Potrivit studiului, procentul firmelor care au intentii certe pentru aducerea fortei de munca din strainatate este relativ redus. “Intr-un viitor apropiat, imigratia nu pare sa constituie o optiune serioasa. Numai 7% dintre firme intentioneaza sa aduca forta de munca din strainatate, iar un procent apropiat (9%) se declara indecise, fara a respinge insa aceasta posibilitate”, mentioneaza studiul “Piata fortei de munca din Romania si imigratia”. Cea mai mare parte dintre firme au recurs la investitii pentru cresterea productivitatii, la tehnologizare si la introducerea de ore suplimentare, insa 17% din companii au fost totusi nevoite sa isi restranga activitatea din cauza deficitului de personal.

    Deficitul de personal a determinat pana acum cresteri salariale la toate nivelurile – majorarea medie a salariilor a fost anul trecut de 20%, in timp ce estimarile pentru acest an sunt mai moderate si se situeaza in jurul a 10-12%. Cu toate acestea, veniturile celor ce muncesc in tara au ramas inca mici comparabil cu posibilitatile de castig din alte tari, spune Oana Munteanu, senior consultant in cadrul PricewaterhouseCoopers. Iar aceasta indeparteaza in mod evident perspectiva ca lucratorii care au plecat in strainatate sa poata fi intorsi in tara doar cu chemarile si promisiunile autoritatilor, devenite tot mai numeroase in ultima vreme.

     

    In momentul de fata, domeniile care pierd oameni, in special catre tarile europene, sunt mai ales cele care au nevoie de forta de munca foarte putin calificata – constructii, transporturi, agricultura. “Odata ce oportunitatea de a lucra in strainatate a devenit reala, oamenii au profitat de ea. Daca un sofer de taxi afla ca poate sa fie sofer de autobuz in Spania si sa castige 2.500 de euro pe luna, ia primul tren si pleaca acolo”, spune Madalina Popescu, general manager al Pluri Consultants.

     

    Pentru multi din cei plecati din tara, mai ales dintre cei care au facut acest pas de mai mult timp, probabilitatea sa se intoarca este mica, pentru ca multi si-au adus familiile acolo si unii si-au intemeiat chiar mici afaceri. Mariana Cojocaru a plecat acum zece ani din tara, cu ideea ca nu avea ce sa mai piarda, fiindca nu avea nici loc de munca si nici perspectiva unui viitor satisfacator. Munca pe care a facut-o initial in Spania, cea de menajera, nu a descurajat-o prea mult, mai ales ca salariul pe care il lua intr-o luna era de 1.200 de dolari, in conditiile in care in aceeasi perioada, acum zece ani, salariul mediu pe economie in Romania era de 163 de dolari. Aproape patru ani a facut curatenie in casele spaniolilor pana cand s-a ivit oportunitatea care avea sa-i schimbe definitiv destinul: deschiderea unei afaceri pe cont propriu.

     

    “Am gasit un restaurant micut, de 100 de mp, pe care imi permiteam sa-l inchiriez. Nu era cine stie ce, dar era un inceput”, isi aminteste Mariana Cojocaru. Treptat, si-a adus in Spania si sora si impreuna au reusit sa inchirieze un spatiu mai generos, iar acum este proprietara celui mai mare restaurant cu specific romanesc din Spania, pe care l-au numit “Romania” si pe care intentioneaza sa-l si cumpere dupa ce contractul de chirie pe 12 luni se va incheia. Ganduri de revenire in tara recunoaste ca nu mai are, doar nostalgii, dar faptul ca acolo are casa si afacerea pe care le-a visat toata viata o face sa treaca usor peste ele.

     

    UNII AU INCERCAT DEJA.

    Constructiile reprezinta unul din domeniile cel mai afectate de criza de personal. Aproximativ 70% dintre romanii care pleaca anual sa munceasca in strainatate sunt muncitori in constructii. Reprezentantii Patronatului Societatilor din Constructii (PSC) spun ca, in acest moment, in Romania mai lucreaza aproximativ 360.000 de muncitori in constructii si ar mai fi nevoie de inca pe atat pentru a face fata ritmului in care se contruieste. “Nici afara nu umbla cainii cu covrigi in coada, dar cand vezi ca iei de doua ori mai mult decat in Romania, nu prea iti mai vine sa te intorci aici. Drept pentru care multi nici nu se mai intorc”, spune Razvan Niculescu-Aron, vicepresedintele PSC.

     

  • Gata cu criza de personal








    “Am intalnit un candidat care incepuse sa lucreze din liceu, in anul I se angajase intr-o companie, in anul al II-lea in alta, iar in ultimul an de facultate era deja manager”, povesteste Dragos Gheban, business development manager la Catalyst Recruitment Solutions, despre unul dintre tinerii care nu asteapta sa implineasca 22 de ani si sa ia diploma ca abia apoi sa inceapa munca. Nu sunt insa multi in asemenea situatie; cei mai multi fac primii pasi in viata profesionala abia dupa patru ani de facultate si fara prea multa experienta de munca. Pretentiile lor salariale sunt insa mari, iar angajatorii, de cele mai multe ori in cautare disperata de oameni, fac concesiile de rigoare.




     

    Anul acesta insa, vantul se pare ca va sufla din alta directie. Aproximativ 90.000 de absolventi vor iesi de pe portile facultatilor din Romania, de doua ori mai multi decat anul trecut, ca urmare a introducerii din 2005/2006 in invatamantul universitar a asa-numitului sistem Bologna, prin care ciclul de studiu s-a scurtat de la patru la trei ani.

     

    Presa a estimat anterior, pe baza unor date ale Institutului National de Statistica, ca numarul absolventilor din acest an se va ridica la aproximativ 260.000, cu tot cu absolventii sistemului de invatamant la distanta, dar ultimele date furnizate pentru BUSINESS Magazin de catre reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii arata ca, in realitate, numarul celor care vor absolvi cursurile la zi ale facultatilor din sistemul de stat si privat nu va depasi 90.000 de oameni. Si asa insa, de doua ori mai multi absolventi inseamna pentru angajatori, cel putin la nivel teoretic, de doua ori mai multe sanse de a gasi candidatii potriviti pentru locurile de munca pe care le au disponibile, asa incat si-ar putea permite sa fie mult mai selective si, de ce nu, sa incerce sa schimbe raportul de forte pe piata muncii.

     

    “Toti cei care termina facultatea isi imagineaza ca, in ciuda faptului ca nu au niciun pic de experienta, pot sa ceara si vor primi un salariu de cel putin 600 de euro pe luna plus telefon mobil, masina, bonuri de masa si laptop. In realitate, nicio firma nu va da unui astfel de candidat mai mult de 400 de euro pe luna, ca sa nu mai vorbim de beneficii extrasalariale”, spune Florin Rusu, managing director al Global Consulting.

     

    Asteptarile salariale necorelate cu experienta tinerilor candidati reprezinta una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta angajatorii. Potrivit studiului “Cel mai dorit angajator”, realizat la sfarsitul anului trecut de Daedalus Consulting si Catalyst Recruitment Solutions, asteptarile salariale au crescut pentru toate nivelurile de experienta in comparatie cu anul 2007: fata de salariile pe care le primesc, tinerii se asteapta sa fie remunerati cu aproximativ 200 de euro in plus. “Avem inca o piata a candidatilor care pune presiune pe angajatori, acestia avand in multe cazuri solicitari nerealiste sau exagerate in raport cu experienta si potentialul lor”, afirma Valeria Mihaiescu, HR regional director al Deloitte Balkans.

     

    Recruiterii spun ca aceasta tendinta va disparea abia atunci cand piata se va stabiliza, iar decalajul dintre cerere si oferta pe piata fortei de munca nu va mai fi atat de mare. Cat timp va mai dura insa pana cand va avea loc aceasta reechilibrare? “Cel putin doi-trei ani”, estimeaza Catrinel Postema, managing partner al Interact Development.

     

    Decalajele sunt mai mari in cazul celor cu un nivel de experienta mai ridicat, iar din punctul de vedere al specializarii se manifesta mai ales in cazul inginerilor si al celor din industria farmaceutica, adica din sectoarele care in ultimul timp au acuzat cel mai greu recuperabil deficit de personal. Cele doua domenii se numara insa printre cele ce nu vor avea avantajul unui numar dublu de absolventi, in conditiile in care sistemul Bologna nu a fost aplicat si pentru facultatile din cadrul Universitatii Politehnice sau Universitatii de Medicina si Farmacie. Cu alte cuvinte, angajatorii din aceste domenii vor fi nevoiti sa depuna aceleasi eforturi ca si pana acum pentru recrutarea tinerilor specialisti, din ce in ce mai tentati sa plece in strainatate. “Am foarte multi colegi de facultate care din toamna vor pleca sa profeseze in Anglia, pentru ca li se ofera niste conditii de nerefuzat: salariu lunar de 2.700 de lire, posibilitatea de a-si aduce si partenerul de viata, care va fi ajutat sa-si gaseasca un loc de munca, bilete de avion pentru amandoi si plata chiriei timp de o luna”, spune Alexandra Ciuca, studenta in anul al V-lea la Facultatea de Farmacie Carol Davila.




  • Croitori din Bangladesh la Steilmann

    "Toti vorbesc despre cat au investit in masini, dar cat a investit fiecare in oameni?”, intreaba retoric Romeo Pomponiu, incercand parca sa se convinga ca pentru producatorii romani de confectii, importul de forta de munca din pietele asiatice poate fi o solutie care sa-i poata salva de la faliment.

    “De fapt nu este import, este o investitie pe termen lung, cu multe riscuri si pe care o faci din necesitate”, se corecteaza repede directorul general al Steilmann Bukarest, companie in care actionar majoritar este grupul italian de textile Miro Radici, dupa ce a cumparat in 2006 compania Steilmann International, cu care Romeo Pomponiu s-a asociat in afacerea din Romania.

    In fabricile Steilmann din Craiova, Satu Mare, Sibiu, Sighetu Marmatiei si Mangalia lucreaza 3.300 de angajati, jumatate fata de cati erau in urma cu opt ani. Productia a scazut pana la 3,5 milioane de confectii pe an, de trei ori mai putin decat in 2000.

    “Folosim doar 50% din capacitatile de productie pe care le avem. Necesarul de personal ar fi de circa 5.000 de oameni”, estimeaza Mariana Pietrareanu, director de productie in cadrul Steilmann Bukarest.

    Cu perspectiva ca Romania sa devina centrul de productie al grupului Radici pentru toata Europa de Est, actionarii au decis sa suplimenteze numarul de salariati cu muncitori straini. “Evident ca am cautat mana de lucru in tara, dar n-am avansat in nici-un fel pana acum. Tinerii prefera alte meserii mai banoase, in loc sa lucreze intr-o fabrica de confectii”, tine sa precizeze Romeo Pomponiu.

    Asa incat vor veni lucratori straini: 600 de muncitori din Bangladesh vor fi angajati in fabricile Steilmann din Craiova si Satu Mare. “Intr-o prima etapa vom aduce 200 de oameni, restul urmand sa ajunga in tara in alte doua transe. Proiectul este foarte complex, pentru ca implica si administratiile locale cu care vom lucra pentru a le asigura cazarea si masa”, explica Pomponiu.

    Cat cheltuie Steilmann cu un angajat strain? “Mult. Daca inmultim salariul platit de cateva sute de euro, plus transport, cazare, masa si asigurari cu o perioada de timp de minimum trei ani, pentru ca nu poti face un contract pe cateva luni, investitia e considerabila”, raspunde omul de afaceri, fara a intra in detalii.

    In Romania, salariul mediu net in industria confectiilor este undeva la 300 de euro, de cel putin cinci ori mai mult decat in Bangladesh. Angajarea de muncitori straini in fabricile de confectii nu este o premiera: firma de confectii Wear Company din Bacau lucreaza deja de aproape doi ani cu muncitori chinezi, iar in februarie anul acesta a anuntat completarea schemei de personal cu 190 de angajati din Bangladesh, dintre care 60 au ajuns la Bacau.

    “Avem contracte de respectat. Nu ne putem permite ca oricand se deschide un mall sau un hipermarket sa ne plece zeci de angajati. Este nevoie de un numar fix de muncitori pe care sa ne bazam”, declara intr-un interviu anterior Antonello Gamba, directorul general al Wear Company, parte a grupului italian CDA specializat in productia de confectii sportive.

    In afara de China si Bangladesh, Gamba cauta mana de lucru si in Coreea sau Vietnam. Intr-adevar, refrenul tuturor producatorilor de confectii este ca amenintarea principala, a acestui an si probabil a altor cativa ani de acum inainte, este criza de forta de munca.

    “Vad viitorul foarte gri”, apreciaza Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS). Forta de munca oricum a scazut continuu, pe masura pierderii de viteza a industriei: de la 830.000 de angajati in 1990, in industria textila mai lucreaza acum cu circa 350.000. Si desi anul trecut s-au desfiintat aproape 50.000 de locuri de munca, ar mai fi vacante in domeniu aproape 20.000 de posturi.

  • Pacuraru: Importul de oameni, ultima solutie pentru rezolvarea crizei de personal

    Datele oficiilor judetene de ocupare a fortei de munca arata ca Romania are un deficit de pana la 100.000 de angajati, estimare diferita fata de alte puncte de vedere, precum cel al ministrului Economiei, Varujan Vosganian, care considera ca deficitul este de cinci ori mai mare, de respectiv 500.000 de salariati.

    "Nu exista o metodologie de calcul al deficitului de forta de munca. Acest indicator difera de la persoana la persoana, de la firma la firma si este dupa caz de 100.000 de persoane sau de un milion de persoane. Singurele date concrete le putem obtine de la oficiile de ocupare a fortei de munca, care in acest moment au locuri vacante de 85.000-100.000 de posturi", a precizat Pacuraru in cadrul evenimentului organizat de catre Ziarul Financiar.

    Jumatate din forta de munca necesara in Romania este in industria constructiilor, al doilea sector este cel al confectiilor, cu un deficit de 20.000 de persoane, urmat de industria constructoare de mijloace de transport si industria hoteliera. "Acest domeniu se loveste de un paradox. Angajatorii califica si pregatesc forta de munca, apoi aceasta pleaca sa lucreze in tarile UE", a mai spus Pacuraru.

    Ministrul muncii a propus trei solutii pentru rezolvarea crizei, care se pare se va acutiza si mai mult in urmatorii ani pe fondul evolutiei demografice. Prima solutie propusa este atragerea fortei de munca din mediul rural. Pentru aceasta ar trebui construite retele de transport pentru naveta din mediul rural in oraset “Angajatorii trebuie sa dezvolte campanii active pentru a atrage forta de munca acolo unde aceasta se afla. In Bacau, spre exemplu, exista deficit de forta de munca, iar la 20 de kilometri de oras, in sate si comune, oamenii stau la poarta si nu au ce munci”, a declarat ministrul.

    O a doua masura presupune crearea unei legaturi intre piata muncii si scoala prin ajustarea programelor scolare la nevoile de pe piata muncii. “Trebuie sa gasim metodele prin care sa se intalneasca cerintele de pe piata muncii si oferta scolara, pentru a introduce astfel pe piata oameni pregatiti”, spune Pacuraru.

    Nu in ultimul rand, criza de personal poate fi ameliorata daca muncitorii care lucreaza in strainatate sunt convinsi sa se reintoarca in tara. Guvernul a demarat un program de aducere a muncitorilor din tarile Uniunii Europene, fiind estimat un numar de 2 milioane de romani care muncesc in strainatate.

    “Abia dupa ce vom epuiza toate aceste metode trebuie sa luam in calcul fenomenul de imigrare, care este o constanta a vietii in toate tarile din Europa. Trebuie sa vedem de unde vom aduce acesti oameni si ce strategii vom dezvolta pentru ca aceasta masura presupune costuri foarte mari”, a spus Pacuraru, care a adaugat ca deficitul de oameni la nivelul Europei este de aproximativ 18 milioane de oameni.

  • Ne mutam si noi in India?

    Despre Gameloft Romania se stie ca produce anual, in cladirea de birouri din bulevardul Expozitiei din Capitala, in jur de 70 de jocuri pentru telefoane mobile si ca detine o cota de 30% din piata romaneasca a acestor jocuri. Mai putin cunoscut e insa faptul ca de cateva saptamani incoace, compania a intrat intr-un proces de reorganizare. Chiar daca fara prea multe detalii si cu o doza ridicata de discretie, aceasta miscare a fost confirmata de Paul Friciu, managerul companiei: „Ca reorganizam compania la nivel intern nu este niciun secret. Procesul va fi incheiat in februarie anul viitor“.

    Acest plan a dus la aparitia unor zvonuri prin care se speculeaza motivul reorganizarii, in conditiile unei piete care totusi e inca in plina expansiune. Surse din piata sustin chiar ca ar fi vorba despre o schimbare in urma careia Gameloft va pastra in divizia de la Bucuresti numai o serie dintre programatorii din echipa actuala, mai ales cei cu functii importante in departamentele de creatie si dezvoltare de jocuri. Cat despre programatorii mai putin calificati din functii de baza cum ar fi testerii si cei care doar executa linii de cod, activitatea acestora va fi mutata in alte divizii ale Gameloft din lume, posibile alternative fiind India sau China.

    Altfel spus, procesul de reorganizare a Gameloft Romania ar putea insemna outsourcingul anumitor activitati, pe fondul cresterii salariilor programatorilor romani, in tari care ofera forta de munca mai ieftina si mai usor de gasit decat in Romania. Iar divizia de aici a companiei ar urma sa se axeze mai mult pe activitati de programare mai complexe, care necesita programatori specializati si cu experienta in domeniu. Informatia ramane deocamdata cu titlu de zvon, dar Friciu admite ca „programatorii sunt deja cu mult mai scumpi decat in anii trecuti. Cresterea salariilor se vede pe toate nivelurile de programare, de la baze de date la dezvoltare de software si indiferent de ce limbaj de programare vorbim, fie ca este Java sau CAA“.

    Presiunea salariilor se resimte deja la nivelul intregii piete, pe masura ce forta de munca ramane aproximativ aceeasi, dar numarul companiilor care isi deschid noi centre de dezvoltare sau suport tehnic si care se extind pe piata romaneasca este tot mai mare. „Cresterile anuale de salarii depasesc chiar 20%, in timp ce in Franta, nu numai in domeniul programarii, ci in orice domeniu, salariile urca in medie cu 2-3% pe an“, spune Sebastien Delen, directorul companiei producatoare de jocuri Ubisoft Romania. In ultimul timp, majoritatea competitorilor din industria software au inceput sa acuze cresteri salariale anuale ridicate pentru programatori, mai ales in contextul in care numarul de specialisti este tot mai departe de nivelul cererii. „Daca ne uitam numai la ultimul an, vorbim de cresteri de 20%, in conditiile in care procesul de recrutare este tot mai anevoios, in special in cazul programatorilor specializati“, confirma Viorel Marinescu, noul sef al Electronic Arts Romania, dupa ce fostul director general, Mihai Pohontu, a plecat sa lucreze pentru filiala din SUA a companiei.

    „De multe ori, in lipsa de alternative, companiile angajeaza juniori, chiar daca pentru salarii destul de mari, iar ulterior adauga si costuri suplimentare pentru pregatirea si formarea profesionala a acestora“ – ceea ce, in opinia managerului de la Electronic Arts, nu va mai fi atat de rentabil in urmatorii ani. Marinescu ia in calcul pentru intreaga piata posibilitatea relocarii activitatilor de baza ale companiilor in tari cu mana de lucru mai ieftina, parere sustinuta si de directorul Ubisoft Romania. „Daca o anumita companie ajunge la concluzia ca salariile sunt prea mari, are doua variante: fie reduce echipa, fie relocheaza o parte din activitati in alt oras sau chiar in alta tara mai ieftina, precum India sau China.“

    Deocamdata insa, nu multe dintre companiile producatoare de software, fie ca este vorba de jocuri – Gameloft, Electronic Arts sau Ubisoft – sau strict de aplicatii, cum este cazul Adobe, Oracle, Microsoft sau HP, isi pot permite sa pastreze in Romania doar programatorii care aduc valoare adaugata si sa opteze pentru relocarea anumitor activitati de baza in strainatate. „Este adevarat ca programatorii romani entry-level sunt mai scumpi decat cei din India, Tunisia sau Bangladesh, dar costurile de externalizare a anumitor segmente de activitate s-ar putea dovedi mai mari decat diferenta salariala pentru acelasi numar de angajati“, este de parere Eugen Schwab-Chesaru, partener si managing director in cadrul companiei de consultanta Pierre Audoin Consultants Central & Eastern Europe.

    Adobe Romania, de exemplu, mizeaza pe acelasi principiu in strategia de recrutare pe termen lung. Compania are in prezent 60 de angajati si urmeaza sa-si mareasca echipa cu cate 50 de angajati anual in urmatorii cativa ani. „Chiar daca uneori salariile par nejustificat de mari in comparatie cu nivelul competentelor, Adobe, care este o companie multinationala si ar putea externaliza o parte din activitati in alte tari, prefera sa mearga strict pe dezvoltarea in Romania si mizeaza pe atragerea programatorilor de varf“, comenteaza Alexandru Costin, directorul general al Adobe Romania. La nivelul pietei IT, un programator incadrat in categoria juniorilor, care are doar cunostintele de baza si caruia ii lipseste experienta, porneste de la un salariu lunar net de 500-600 de euro, dupa cum spune Alina Manole, consultant de resurse umane in cadrul Brainspotting, companie specializata in domeniul recrutarii de specialisti IT. Comparativ cu Europa de Vest, nivelul este inca mai mic, „cu toate ca se resimte deja tendinta de reducere a acestei diferente“. Insa daca punem in balanta acest nivel cu cel din tari precum India sau Tunisia, unde acelasi programator junior castiga uneori mai putin de 200 de euro net pe luna, tendinta companiilor de talie internationala de a externaliza anumite servicii in astfel de tari este evident justificata.

    La randul sau, un programator cu experienta in Romania ajunge sa castige chiar si 2.500-3.000 de euro pe luna, ceea ce in tarile asiatice inseamna de fapt salariul a doi sau poate chiar trei. „Cat despre Europa de Vest, 2.500 de euro lunar este mai degraba nivelul salarial al unui programator de nivel mediu, cu doi ani de experienta“, completeaza Alina Manole comparatia.

    Nivelul salariilor primite de programatorii romani fluctueaza in functie de experienta lor, de tehnologiile si mai ales combinatiile de tehnologii cunoscute de acestia. Spre exemplu, programatorii specializati si cu experienta pe anumite platforme foarte cautate, cum ar fi aplicatiile web in combinatie cu tehnologiile Java, vor avea, de multe ori, salarii peste media pietei. „Tocmai din cauza acestor variatii, este destul de greu de facut o medie reala a nivelului salarial, mai ales ca vorbim despre programatori cu profiluri foarte diferite si despre zone din tara cu costuri si niveluri de salarizare diferite“, explica Eugen Schwab-Chesaru. Din punctul sau de vedere, salariul mediu net al unui programator de nivel mediu din Romania este un-deva la 700 de euro pe luna, nivel inferior comparativ cu Cehia sau Polonia, spre exemplu. „Cat despre Europa Occidentala, diferenta este mai mare pentru incepatori si pentru programatorii de nivel mediu, dar daca vorbim despre specialisti, care au si vechime in munca, diferentele scad foarte mult“, mai spune Chesaru.

  • Inca se lucreaza

    Ministrul muncii a spus ca exista un grup de lucru care trebuie sa elaboreze un program de facilitati pentru cei ce se intorc de la munca din strainatate dupa un an sau doi, incepand cu scutiri de impozit pe venit ori alte scutiri fiscale pentru deschiderea unor afaceri si terminand cu niste asa-numite prime de instalare ori suportarea de catre stat a cheltuielilor de transport.

    Deocamdata insa, pana ce grupul de lucru ajunge la un rezultat coerent, s-au inmultit deja semnalele ca patronatele au incredere mai curand in solutia aducerii de muncitori straini, in primul rand chinezi ori din Republica Moldova, dat fiind ca in Romania nu e criza de potentiali oameni de afaceri (care ar fi stimulati cu facilitatile proiectate), ci de forta de munca ieftina, dispusa sa lucreze pe bani putini.

    Anul acesta, Oficiul Roman pentru Imigrari estimeaza ca va elibera in total 12.000 de permise de munca pentru straini, aproape dublu fata de anul trecut.

  • Dilema lui Inovescu

    Domnul Inovescu este producator de „snukere“, dar pe langa fabricarea propriu-zisa a „snukerelor“, trebuie sa angajeze oameni pentru administrarea cladirii, a sistemului informatic, a flotei auto, a departamentului de resurse umane. Adica acele activitati conexe, dar indispensabile pentru derularea afacerii. Problemele apar atunci cand administrarea serviciilor conexe consuma mai mult timp si mai multe resurse, umane si materiale decat activitatea de baza. De aici si solutia externalizarii. Daca spatiul unde functioneaza firma domnului Inovescu este inchiriat, primul serviciu deja externalizat este cel de administrare a cladirii – intretinerea, curatenia. Intr-o faza urmatoare, la fel se poate proceda si cu sistemul informatic sau cu flota de autovehicule a producatorului de „snukere“.

    Fictiunea cu domnul Inovescu a fost folosita, pentru a explica avantajele outsourcingului, de catre Philippe Valigny, director general al ALD Automotive, la seminarul „Outsourcing: costuri si beneficii“, organizat saptamana trecuta de Ziarul Financiar impreuna cu ALD Automotive si Class IT. Parte a grupului international ALD, compania a intrat in piata romaneasca in 2004 si are in prezent 114 clienti, in proportie de peste 90% societati internationale, pentru care asigura servicii complete de outsourcing auto. „Avem aproape 2.500 de autovehicule in portofoliu, iar pana la sfarsitul anului avem comenzi pentru inca 200 de masini“, spune Philippe Valigny. Piata outsourcingului auto este estimata la circa 10.000 de autovehicule, ceea ce reprezinta doar 4% din totalul masinilor comerciale. In Franta, procentul autovehiculelor externalizate este de 30%, iar in Marea Britanie sau Olanda cifra este chiar mai mare. Pe aceste date se bazeaza si estimarea conform careia capacitatea acestei piete este, in Romania, de 70.000 de masini. Pentru 2008, ALD Automotive spera sa ajunga la un portofoliu total de 4.000 de autovehicule.

    Companiile multinationale duc uneori pana la extrem externalizarea auto. Atunci cand politica firmei are in vedere outsourcingul, acesta se poate realiza chiar daca are ca obiect o singura masina. „Avem si clienti cu un singur autoturism. Insa externalizarea devine cu adevarat rentabila de la 20 de autovehicule in sus“, estimeaza Philippe Valigny. Dupa el, nici gasirea partenerilor de afaceri nu este usoara, deoarece societatile care furnizeaza astfel de servicii sunt privite ca intermediari, iar atelierele de reparatii sau intretinere incearca sa negocieze direct cu beneficiarii serviciilor.

    Companiile romanesti nu au ajuns atat de departe ca in exemplul cu un singur autoturism externalizat. Majoritatea prefera sa isi angajeze personal pentru toate activitatile conexe, cazul cel mai intalnit fiind cel in care o singura persoana se ocupa chiar de mai multe astfel de activitati. Conform unui studiu prezentat de PricewaterhouseCoopers, in Romania au insa potential mare de crestere serviciile de outsourcing legate de tehnologia informatiei, logistica, distributie si resurse umane, dupa o perioada in care cele mai frecventate au fost cele financiar-contabile. Pentru IT, outsourcingul ocupa doar 3% din piata, iar estimarile arata un procent posibil de pana la 15%. „Deocamdata, companiile sunt obisnuite sa isi realizeze proiectele IT «in house», cu propriii specialisti. Cresterea ar fi mai usoara daca cei din companii ar intelege ca outsourcingul iti da acces la forta de munca bine calificata si la un nivel de experienta pe care nu il gasesti intr-o societate nespecializata in IT“, spune Bogdan Tudor, reprezentantul furnizorului de servicii Class IT, care ofera servicii de outsourcing IT pentru firme ca Rompetrol, Adecco, Generali, Bosch.

    La capatul celalalt al „lantului trofic“, unde gasim Romania ca destinatie pentru serviciile de externalizare, cresterea este asteptata in special de la companiile europene. „Compatibilitatea lingvistica, apropierea culturala si fusul orar sunt avantaje ale Romaniei in atragerea de clienti din Europa. Tendinta, in prezent, este de a externaliza cat mai aproape serviciile («nearsourcing» sau «nearshoring», n. red.), in dauna unor zone indepartate, precum India“, a declarat Radu Andrei, manager al departamentului Advisory Performance Improvement din PricewaterhouseCoopers.

    Apartenenta la aceeasi familie lingvistica ajuta in special la dezvoltarea externalizarii serviciilor de suport, cum sunt call center-urile. „Potentialul acestor centre de servicii este de 2.000 de angajati numai in Bucuresti. In prezent, noi avem doar 250, iar principalii clienti sunt companii din Europa Latina, ca Franta si Spania“, spune Vaclav Susen, BPO (business process outsourcing) services centre lead al Accenture, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de acest fel din lume. Accenture a deschis anul trecut primul sau centru de BPO din Romania, la Bucuresti, care avea in iulie circa 200 de angajati. Potrivit lui Susen, cand centrul de aici va ajunge la 2.000 de angajati, adica in urmatorii ani, Accenture ar putea sa deschida noi centre in alte orase mari, Cluj sau Timisoara. Compania americana mai are in Europa centre de BPO la Praga, Bratislava si Varsovia, precum si un centru de IT la Riga.

    Odata cu maturizarea pietei apar si sofisticari ale circuitului. Pe de o parte, vom avea de-a face cu externalizarea catre mai multi furnizori ce lucreaza concertat la unul si acelasi serviciu („multisourcing“), de cele mai multe ori contribuind fiecare cu expertiza specifica la un singur proiect, mai ales in domeniul IT; un astfel de mod de lucru reduce timpul de lucru si exploateaza mai bine specializarile furnizorilor. Pe de alta parte, va aparea tendinta de a folosi un singur furnizor („lead supplier“) care se ocupa apoi de gasirea unor subfurnizori pentru toate necesitatile de outsourcing ale clientului. Acest tip de „single outsourcing“ insa este mai putin raspandit la ora actuala in Romania. Societatile care ofera servicii de externalizare sunt, in general, specializate intr-un singur domeniu, nefunctionand ca integratori de genul Accenture. Si, cum era de asteptat, multi dintre furnizorii de servicii externalizeaza ei insisi cat mai mult din activitatile conexe catre alte societati. „Noi am externalizat resursele umane, servicii financiare ca plata salariilor sau incasarea facturilor si administrarea sediului“, spune Philippe Valigny.

  • Lipsa de personal creste lefurile

    Intreprinderile mici si mijlocii din Polonia resimt din ce in ce mai acut lipsa de forta de munca de pe piata. Intr-un studiu comandat de federatia angajatorilor, PKPP Lewiatan, realizat de compania CBOS, se arata ca amenintarea imbraca doua aspecte principale: pe de o parte, firmele se lupta sa gaseasca muncitori, iar pe de alta parte, cresterea salariilor depaseste castigurile de productivitate. Potrivit studiului, citat de cotidianul Gazeta Wyborcza, 11,5% dintre IMM au incercat sa recruteze noi angajati in ultimele 18 luni, dar 13% dintre acestea au gasit noi muncitori, dar numai dupa ce au depus o mare cantitate de efort si tot fara a-si fi satisfacut necesarul de personal. Cei mai solicitati sunt oamenii din domeniul vanzarilor, nu muncitorii in constructii, asa cum s-ar putea crede. Din totalul reprezentantilor IMM care au raspuns la intrebari, 59% au declarat ca au fost nevoiti sa creasca salariile cu peste 10%, iar 22% cu peste 20%. In cazul a 18% dintre companii, salariile au fost majorate fara sa fie insotite de cresteri de productivitate. Desi pana acum acest lucru nu a determinat o presiune sporita asupra inflatiei, economistii considera ca momentul este din ce in ce mai aproape.