BusinessMagazin

Tag: fondator

  • Cel mai necesar minister al momentului

    Nu este vorba aici despre inşi cu ochii în ecranul mobilului, sau despre schimbul de generaţii sau alte imagini repetitive de acest fel, ci despre schimbările majore care apar şi care par acum generate de imaginaţia scriitorilor de ficţiune ştiinţifică. Veţi putea citi în acest număr al revistei cum jumătate din locurile de muncă din Statele Unite prezintă riscuri de a fi automatizate, preluate de roboţi (sunt singura naţie care discută deschis şi mult pe temă, de unde şi datele furnizate). Nu este vorba de domenii unde este nevoie de o implicare umană profundă, cum este medicina, şi nu mai este vorba de cele mai ameninţate categorii de lucrători, cum sunt lucrătorii la bandă din depozite şi fabrici; devin din ce în ce mai vulnerabili, cum este şi de aşteptat, şoferii de taxi şi de camioane, dar şi profesii ce aparţin de gulerele albe, cum sunt contabilii, jurnaliştii sau analiştii de date de pe Wall Street. Investiţiile în tehnologie cu aplicaţii în zona financiară s-au triplat între 2013 şi 2014 la 12,2 miliarde de dolari.

    Au apărut programe care iau decizii legate de credite, în baza unei varietăţi de date, filtrate şi analizate, despre debitor. Un funcţionar bancar s-ar baza pe un simplu punctaj şi pe o verificare de background. Consilierii roboţi creează portofolii de investiţii personalizate, luând locul brokerilor de acţiuni şi specialiştilor financiari. Tranzacţiile electronice nu mai sunt o noutate chiar aşa de mare pe pieţele financiare, derulându-se într-un ritm inaccesibil oamenilor, de mii pe secundă.

    Orice administraţie întreagă la minţi ar trebui să se pregătească pentru aşa ceva; unii o şi fac, pentru că în Suedia sau în Coreea de Sud există ministere specializate în problematica viitorului şi planificarea acestuia. Câteva detalii: nu este vorba de planuri cincinale, ci pe decenii înainte. Şi nu este vorba numai de economie sau de slujbe şi roboţi, ci de un întreg ansamblu de fenomene: o nuanţare a globalizării, noi tratate economice, o diluare a identităţilor naţionale şi o polarizare accentuată a societăţii, instituţii financiare internaţionale cărora li s-a redus influenţa, o economie globală condusă nu de mâna invizibilă a lui Adam Smith, ci de multinaţionale şi de state. Fiecare mişcare de acest tip – şi ce am enumerat sunt cele mai evidente, mai palpabile – ar trebui analizate de comitete multidisciplinare, de sociologi, economişti şi de artişti, care să pregătească trecerea naţiei peste pragul celei de-a patra revoluţii industriale.

    Cred că un om politic adevărat trebuie să pună astăzi nişte seminţe şi să fie conştient că nu va mânca fructele. Şi o să dau un exemplu pe care l-am mai invocat, dar care se potriveşte cât se poate de bine: oraşul indian Bangalore este un Silicon Valley asiatic, cu o economie de  miliarde de dolari şi cu 10.000 de milionari. Înainte de a avea atâţia milionari, Bangalore era un oraş exotic şi atât. La un moment a venit acolo o trupă de trimişi ai lui Jack Welch de la General Electric, care voia musai scăderi de costuri, iar software-ul produs de indieni tocmai acest lucru asigura.

    La aeroport erau aşteptaţi de câteva maşini oficiale, limuzine impozante, negre, de producţie locală. Delegaţii americani urcă, coloana începe să meargă, soare, pitoresc, amabilităţi, deodată se aude o bufnitură puternică şi coloana se opreşte; ce să vezi? Capota unei maşini din cele negre şi oficiale se deschisese în timpul mersului şi din cauza curentului de aer se proptise zdravăn în parbriz. S-au evaporat instantaneu şi soarele şi pitorescul şi amabilităţile, iar americanii s-au privit pe furiş: “…aici am venit noi să cumpărăm software?”. Nu numai că au venit, dar au şi rămas. Dar temelia miliardelor de astăzi ale oraşului Bangalore a fost pusă de lideri politici ai statului indian Karnataka, între 1970 şi 1976, pe vremea când managerii lumii occidentale îşi puneau flori în păr şi ţipau la festivaluri rock. Lideri politici indieni care prin 1970 visau dezvoltarea unor oraşe ale electronicii şi nişte şefi de guvern care în 1976 chiar înfiinţau Electronics City în Bangalore; iar roadele muncii lor au fost culese decenii mai târziu.

    De aia zic, Ministerul Viitorului este cel mai necesar minister al momentului.

    „Fier şi cărbune“, de William Bell Scott


     

  • Cu cinci ani în urmă era falit şi la închisoare. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum patru ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum câteva zeci de angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

  • Ce salariu poate câştiga un ”pizzar”: În fiecare zi în Bucureşti sunt livrate circa 200.000 de pizza

    Un pizzar bun poate câştiga şi 1.000 de euro pe lună, iar România are deja şcoli bune în domeniu, participând la concursuri internaţionale, a spus Horia Manea, fondatorul reţelei de pizzerii PPH. ”În fiecare zi în Bucureşti sunt livrate circa 200.000 de pizza”, a adăugat el.
     
    „România are o cultură puternică, tinerii vin din urmă, vor să facă lucruri, dar trebuie lăsaţi. Nu ştiu dacă schimbăm neapărat lucrurile prin Facebook şi ieşiri în stradă. Cred că lucrurile pornesc de acasă, de la început, prin cultura pe care o primim“.
     
    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Poveştile antreprenorilor români care folosesc lemnul ca materie primă pentru accesorii: rame de ochelari, ceasuri, căşti, genţi sau papioane din lemn

    Fiecare dintre antreprenorii care fac rame de ochelari, genţi, căşti, ceasuri şi chiar papioane din lemn are o legătură specială cu acest material, iar componenta comună întâlnită în poveştile lor este apropierea omului de natură prin intermediul lemnului. „Era metalelor începe să apună, iar lemnul este unul dintre materialele care par să capete o valoare tot mai mare în ochii societăţii. Chiar dacă aurul are o valoare net superioară din punct de vedere valoric, tot mai mulţi oameni renunţă la bijuteriile şi accesoriile din metale reci şi le aleg pe cele din lemn, mult mai apropiate de natură”, spune Ruben Perju, fondator al Noah Watch.

    Pentru Don Papillon papionul de lemn este metoda perfectă de a profita la maximum de lemnul folosit la designul interior. „Salvăm resturile de lemn exotic din foc, dându-le o soartă şic: le transformăm în materie primă pentru accesorii vestimentare remarcabile”, declară Alexandru Bucur, fondator al Don Papillon. Clujenii de la Prototip Studio apreciază versatilitatea materialului. „Am început să lucrăm cu lemn pentru că ne place ideea unui material natural atât de versatil. Şi ne inspiră multitudinea de forme, texturi şi nuanţe generate de natură şi transpuse în lemn”, spune reprezentantul Prototip, Ioana Ciurea.

    Pentru Răzvan Chelu afacerea cu genţi din lemn a pornit dintr-o combinaţie de iubire pentru design şi nostalgie, însoţită de pasiunea şi experienţa tatălui său în arta prelucrării lemnului. „Am crescut printre stive de cherestea şi miros de rumeguş şi am o legătură aparte cu acest material, care mi-a plăcut încă din copilărie. Fiecare bucată de lemn este unică, are un desen diferit, o culoare diferită, aşadar şi produsul final este unic”, îşi aminteşte Răzvan, fondator al Lemnia.

    Pe lângă materialul folosit pe care-l au în comun, toate aceste produse sunt realizate manual, cu migală, având în minte clientul şi nu cantitatea, iar atelierele unde sunt produse se află în Cluj şi în Bucureşti. Atenţia la detalii şi un proces de producţie mai lung sunt elementele comune ale lucrului în lemn. Personalizarea este la ea acasă când vine vorba despre aceste accesorii. Ceasurile Noah pot fi realizate după specificaţiile clientului. Acesta poate alege mărimea ceasului, esenţa carcasei exterioare, esenţa cadranului, acele, modelul de curea, dar şi textul sau imaginea care vor fi gravate pe spatele ceasului şi pe cutie. Pentru papion personalizarea vine în măsura în care clientul poate alege materialul textil sau esenţa lemnului, dar se pot face şi gravuri personale. Prototip Studio lucrează la personalizarea căştilor audio din lemn şi creează piese de mobilier „custom” pentru clienţi. „Majoritatea comenzilor pe care le primim sunt personalizate, iar atunci când avem de realizat o singură geantă, lucram între 2 şi 3 zile”, povesteşte Răzvan Chelu.

    Fiecare afacere a pornit pe drumul ei şi s-a dezvoltat cu un succes mai mare sau mai mic, susţinut de entuziasmul fondatorilor, dar şi de investiţia financiară, care s-a ridicat la ordinul miilor de euro. Datorită faptului că Don Papillon face parte dintr-o afacere mai mare, investiţia a fost mai mică, cam de 6.000 de euro, bani care s-au dus către achiziţionarea unor utilaje performante, însă în cazul Noah investiţia s-a ridicat la 40.000 de euro.

    Povestea Noah a început în iarna anului 2012, când doi tineri, Iosif Harasemiuc şi Ruben Perju, şi-au dat seama, după o cercetare de piaţă, că lumea caută altfel de accesorii şi s-au gândit la ceasuri din lemn. „Am avut visul de a dezvolta un brand de ceasuri de mână care să creeze produse excepţionale atât din punct de vedere funcţional, cât şi estetic. Doream un brand al cărui nume să aibă rezonanţă şi impact din punct de vedere vizual”, spune Ruben Perju. În prezent, Noah are pe piaţă o singură gamă de ceasuri, Feather Light, a căror greutate nu depăşeşte 50 de grame. Preţul unui astfel de ceas variază între 989 şi 1.600 de lei, în funcţie de materialele pe care le alege clientul. Majoritatea produselor se vând în România (85% dintre unităţi), iar restul pe pieţele internaţionale.

    Iosif susţine că Noah vinde 2,5 unităţi pe zi, în perioada vară-iarnă 2015 reuşind să vândă 305 ceasuri, iar cifra de afaceri a companiei pentru anul trecut este de 52.000 de euro. Pentru un ceas Noah, termenul de execuţie şi de livrare este de 15 zile lucrătoare. Acestea sunt realizate la sediul companiei din Cluj-Napoca şi nu sunt produse cu stocuri sau în serie. „Lemnul pe care-l folosim este colectat din toate colţurile lumii: Brazilia, America de Sud, Africa, Madagascar etc. Toate esenţele sunt exotice şi au o duritate care depăşeşte 2.000 de unităţi pe scara Janka – n.r scară de duritate“, afirmă Perju.

     

  • Cu cinci ani în urmă era falit şi la închisoare. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum trei ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi bărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum zeci de angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

  • Lecţia de business: Fondatorul liderului din industria europeană a lactatelor

    Lactalis este cel mai mare producător de lactate din Europa, cu peste 61.000 de angajaţi şi venituri anuale de peste 16 miliarde de dolari. Compania are sediul central în Laval, Mayenne, Franţa, şi este deţinută familia Besnier. Bazele companiei au fost puse de André Besnier, în 1933, în forma unei mici firme producătoare de brânzeturi. În prima zi a colectat 17 litri de lapte şi a produs 35 de bucăţi de brânză Camembert, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.

    Michel Besnier s-a născut în 1928 şi a început să lucreze în cadrul afacerii tatălui său în 1946, de la 18 ani. La moartea tatălui său, în 1955, a preluat conducerea afacerii, ce avea atunci 50 de angajaţi, şi a început să dezvolte reţete de unt şi de Camembert, mai întâi în Mayenne, apoi în Normandia. În 1968 a perfecţionat Camembertul pasteurizat şi a lansat brandul Président.

    Succesul imediat al produselor sale, susţinute de un marketing îndrăzneţ, a permis o extindere rapidă a companiei, care a preluat mai multe mărci de Camembert din Normandia. În 1981 a achiziţionat fabrica de brânză din Statele Unite ale Americii Belmont, aceasta reprezentând prima achiziţie a grupului în afara Franţei, iar patru ani mai târziu a cumpărat compania Claudel Roustang, o subsidiară a grupului Nestlé. În 1990 a cumpărat grupul Bridel, al patrulea cel mai mare grup de lactate din Franţa, ce deţinea 10 fabrici şi avea 2.300 de angajaţi. Doi ani mai târziu, a achiziţionat compania Société des Caves, producătorii Roquefort şi subsidiara americană a acesteia Sorrento, grupul Besnier intrând astfel în topul producătorilor de lactate europeni.

    Dezvoltările recente ale grupului s-au axat pe extinderea internaţională, în Polonia, Ucraina şi Italia. În 1999, compania şi-a schimbat numele în Lactalis, pentru a reflecta creşterea internaţională. La sfârşitul anului 1999, Michel Besnier a deschis André Besnier Lactopole, un centru tehnologic care descrie evoluţia industriei lactatelor. În prezent, compania listată la bursă este deţinută în procent de 83% de Emmanuel, Jean-Michel şi Marie Besnier, fiii lui Michel Besnier. Emmanuel Besnier, cunoscut ca „Miliardarul Invizibil“, fiindcă nu a acordat niciun interviu presei, este CEO-ul companiei şi are o avere estimată la 7,4 miliarde de dolari.

    Emmanuel Besnier conduce compania din anul 2000. El a preluat şi continuă cu succes strategia de extindere a grupului iniţiată de tatăl său. Sub conducerea sa, Lactalis a înregistrat o creştere puternică, datorită achiziţiei unor companii precum Celia şi Galbani (2006), Dukat (2007), Puleba (2010), Parmalat (2011). Într-un deceniu, valoarea afacerilor internaţionale ale grupului s-a triplat.

    Grupul Lactalis este numărul unu la nivel mondial în producţia de lactate, are peste 200 de situri industriale şi colectează 15 miliarde de litri anual. 61% din venituri sunt realizate în Europa, 18% în America şi 21% în restul lumii.

  • Un nou browser ameninţă supremaţia Chrome şi Firefox. Noul browser le oferă bani utilizatorilor, promite să-i scape de reclamele enervante şi este de două ori mai rapid

    Noul browser vine din mâinile lui Brendan Eich, un pioner al internetului şi unul dintre oamenii importanţi din spatele Firefox, şi promite să fie mai rapid decât adversarii săi şi protejeze utilizatorii de reclamele enervante, scrie cnet.com

    Start-up-ul lui Eich, Brave Software, a lansat o versiune de test a browser-ului Brave săptămâna trecută, iar aceasta funcţionează pe sistemele de operare Windows şi OS X (Apple), dar şi pe sistemele destinate dispozitivelor mobile. Brendan Eich a inventat limbajul JavaScript şi a fost co-fondator al proiectului Mozilla care are browser-ul Firefox, dar a părăsit compania în urma unei situaţii controversate din 2014.

    Eich promite că Brave va încărca pagini cu de două până la patru ori mai rapid decât alte browsere de pe smartphone, dar şi cu 1.4 ori mai rapid pe computere. Cum? Datorită faptului că Brave scapă de reclame, dar şi pentru că elimină elementele care urmăresc comportamentul online al utilizatorului.

    În momentul de faţă nu există reclame pe Brave, iar în viitor acestea vor fi personalizate pentru utilizator, pe baza informaţiilor limitate date de browser. Astfel dacă cineva este interesat de maşini acestuia îi vor apărea reclame din domeniul auto.

    În plus, utilizatorii Brave vor primi venituri din publicitate, acestea venituri fiind împărţite între agenţiile de publicitate, Brave şi utilizatori. Acei bani vor veni sub formă de credit pe care utilizatorul îl poate utiliza pentru a elimina complet reclamele de pe anumite site-uri, ca un fel de abonament cu o publicaţie anume. Însă asta se va întâmpla doar dacă browserul are destui utilizatori, de la 10 milioane în sus.

    Browserul se află încă în versiunea de testare 0.7, iar Eich speră să atingă o balanţă între păstrarea intimităţii utilizatorului şi livrarea de reclame folositoare acestuia.

  • Era atât de săracă, încât nu-şi putea permite nici măcar o pungă cu cereale, iar acum este imaginea uneia dintre cele mai cunoscute case de modă din lume

    Sofia Merchetner, în vârstă de 14 ani, devenită noua imagine a casei de modă Dior este întruchiparea Cenusăresei din poveşti, potrivit Daily Mail.

    Merchetner ani a trăit mult timp într-un cartier sărac din Tel Aviv, într-o casă subvenţionată de stat. Mama ei care lucra două slujbe pentru a putea-şi întreţine familia, iar Sofia dormea pe o saltea alături de fratele şi sora ei. Familia ei era atât de săracă, încât nu-şi putea permite nici măcar o pungă cu cereale pentru micul dejun.

    Cariera controversată a Sofiei a început întâmplător când a  fost vazută de un agent de modelling israelian. “Când am văzut-o pentru prima dată am ştiut că este specială”, a spus Roberto Ben Shoshan, fondatorul agenţiei de modeling Roberto. 

    Sofia împreună cu Rotem Gur, CEO-ul Roberto, a zburat cu avionul la Paris pentru o audiţie şi o şedinţă foto însă a fost refuzată pe motiv că era prea tânără. Cei doi au decis să se plimbe prin magazinele din Paris. Norocul a fost că în magazinul Christian Dior, Gur a recunoscut pe cineva. Era Raf Simons, designer-ul Dior. Simons a fost impresionat şi a promis să o ajute. Câteva săptămâni mai târziu, Sofia Merchetner a primit un telefon de la agentul israelian. Dior îi oferea un contract pe doi ani în valoare de 170.000 de lire sterline.

    Angajarea ei de către Dior nu a trecut neobservată şi mai multi oameni au zis că este prea mică pentru a fi angajată. Agentul ei a apărat-o spunând că este mereu supervizată.

    Sofia a marturisit ca intenţionează să-şi continue studiile, în ciuda celor patru drumuri pe an la Paris pe care le are de făcut.”Este foarte important pentru mine să merg la şcoală. Sunt încă foarte tânără şi mă aştept să fiu supervizată până la vârsta de 18 ani” a spus ea.
    În ceea ce priveşte banii, Sofia a spus că i-a dat pe toţi mamei sale şi că vrea să se mute într-un apartament mai mare, unde să aibă propria ei camera.

     

  • Cum să donezi 1 miliard de dolari

    În prezent pe glob se află 1826 de miliardari în dolari, iar mulţi dintre ei şi-au întors privirea înspre filantropie, dar se pare că este mai dificil să donezi o parte din avere decât ar părea la prima vedere, scrie Financial Times.

    În urmă cu câteva săptămâni Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a devenit pentru prima oară tătic şi a împărtăşit acest moment pe reţeua socială. În plus, el a anunţat că-şi va dona 99% din averea sa către diferite cauze. Acest lucru a stărnit opinii şi dezbateri, în special în SUA, unde  filantropia a devenit o tradiţie a celor bogaţi. În prezent, societăţile încearcă să găsească echilibrul perfect între încurajarea filantropiei şi impozitarea averilor de către stat, pentru redistribuire.

    Însă pentru un filantrop în devenire apar următoarele probeleme: către ce organizaţii să doneze banii, către ce cauze, cât de rapid şi în ce fel să-şi doneze banii, la ce structuri legale ar trebui să apeleze. Până la urmă nu este chiar uşor să donezi 1 miliard de dolari.

    Chuck Feeney, fondatorul Duty Free Shoppers, este unul dintre cei mai cunoscuţi filantropi din lumea modernă. În 1984 şi-a transferat dreptul de proprietate al companiei către o fundaţie şi a impus ca toată averea sa să fie donată până în 2020. Astfel Feeney face parte dintre oamenii care preferă să doneze cât timp sunt în viaţă şi nu după moarte. Un astfel de model este opus celui tradiţional prin care miliardari pun bazele unor fundaţii prin care donează o parte din veniturile companiei de-a lungul anilor. Fundaţiile stabilite de oameni de afaceri precum Rockefeller, Henry Ford sau Andrew Mellon încă sunt printre cele mai mari fundaţii filantropice din lume, deşi fondatorii acestora au murit de mult timp. Feeney a înfiinţat The Atlantic Philanthropies în 1982, una dintre cele mai mari fundaţii private din lume, cu care sprijină diferite cauze, de la educaţie, ştiinţă şi sănătate până la respectarea drepturilor civile de-a lungul a mai multor ţări, precum Statele Unite, Australia, Vietman sau Irlanda. În ultimii 30 de ani, prin intermediul organizaţiei Feeney a donat 6,2 miliarde de dolari către diferite cauze.

    Pe lângă faptul că acest model de a face donaţii este mai “fun” potrivit lui Feeney, acest model îi oferă o satisfacţie celui care donează banii deoarece acesta poate vedea efectele donaţiei.
    În plus, unele probleme necesită finanţare imediată – problemele din mediu înconjurător pentru care trebuie găsită o soluţie cât mai rapid până nu este prea tărziu.

    Rămâne problema „unde îmi trimit banii?” Averea poate fi redirecţionată către cauze generale precum Mark Zuckerber care vrea „să avanseze potenţialul uman şi să promoveze egalitatea în rândul tuturor copiilor” sau către un scop precis. Dustin Moskovitz, co-fondator Facebook, a finanţat GiveWell, organizaţie condusă de foşti analişti, astfel încât să poată cuantifica cele mai eficiente tipuri de filantropie. Un alt investor Facebook şi-a redirecţionat atenţia către bătălia împotriva cancerului, investind în imunoterapie.

    Alţi filantropi s-au orientat către politică. Paul Singer, fondatorul Elliot Management, a declarat pentru Financial Times că un filantropist trebuie să se folosească de toate instrumentele care-i stau la îndemână pentru a realiza schimbarea dorită, chiar şi intrarea în politică, cum a făcut şi Singer când a miliatat pentru drepturile homosexualilor. John Paulson, managerul unui fond de hedging, a decis să doneze 400 de milioane de dolari către universitatea unde a studiat. Un mod mai puţin controversat de a dona.

    Schimbarea la nivel de sistem este un obiectiv al multor filantropi de azi – este mai la modă decât construirea de spitale sau de finanţarea  unor muzee – dar acestă schimbare este dificilă de realizat. Iar de multe ori este nevoie de implicarea în politică. Pentru a realiza ceva, de multe ori, este necesară atragerea atenţei publicului, dar şi a politicienilor asupra problemei în cauză.
    Bill Gates  nu este doar unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă, ci şi unul dintre cei care sunt dispuşi să-şi doneze averea către îmbunătăţirea umanităţii. Chiar şi Warren Buffet a fost impresionat de fundaţia lui Gates prin care a decis să doneze.

    Pierre Omidyar, fondatorul eBay, a refuzat modelul tradiţional de filantropie şi a renunţat la fundaţiile de caritate. El a decis să înfiinţeze Omiday Network, o societate cu răspundere limitată, fără privilegii fiscale, dar şi fără restricţii. Mai mulţi oameni i-au urmat exemplul printre care Laurene Powell Jobs şi, mai recent, Mark Zuckerberg. Pe scurt, Omidyar Network este o companie care investeşte în organizaţii non-profit, dar şi companii  pro-profit care prin produsele sau serviciile oferite îmbunătăţesc lumea.

    Rămâne de văzut care dintre metodele de filantropie sunt mai eficiente şi ce o să facă tinerii miliardari cu averile lor.

  • Povestea omului care a înfiinţat una dintre cele mai importante companii de la Hollywood

    La momentul în care a fondat MGM, Loew era deja unul dintre cei mai importanţi antreprenori americani din entertainment, controlând o reţea de peste 150 de teatre în SUA.

    Născut la New York, în 1870, într-o familie săracă de polonezi care se stabiliseră în Marele Măr doar cu un an mai devreme, Marcus Loew a fost nevoit să lucreze de la o vârstă fragedă şi nu a mers la şcoală decât până la nouă ani. Avea însă de mic un acut simţ antreprenorial, investind puţinii bani câştigaţi cu greutate – din vânzarea de ziare sau fructe pe stradă – pentru a-i înmulţi. Până la 20 de ani a încercat mai multe afaceri, care s-au dovedit falimentare, între care un magazin de mobilă şi un atelier de prelucrat blănuri. În parteneriat cu Adolph Zukor a înfiinţat o reţea de teatre, iar în 1905 antreprenorul de origine poloneză era deja pe cont propriu.

    În 1904 a fondat People’s Vaudeville Company, o reţea de teatre în care erau difuzate filme scurte ca parte a programului de divertisment. Până în 1913 compania crescuse considerabil şi avea în portofoliu teatre renumite, ca American Music Hall, Broadway Theatre, Metropolitan Opera House (din Philadelphia). S-a confruntat cu o problemă, pentru că firmele pe care le preluase nu aveau o structură de conducere centrală. El prefera să locuiască la New York şi se preocupa de reţeaua de teatre, iar industria filmului era localizată în sudul SUA. În 1919 a cumpărat Metro Pictures Corporation pentru a avea o sursă constantă de filme pentru teatrele sale, dar în 1924 a preluat Goldwyn Pictures, pentru a îmbunătăţi calitatea filmelor pe care voia să le difuzeze în spaţiile de spectacol. Preluarea companiilor din industria cinematografiei l-a pus în dificultate, deoarece nu se putea ocupa deopotrivă de producţia de filme şi de coordonarea reţelei de teatre. A rezolvat problema cumpărând o altă companie, Louis B. Mayer Pictures, al cărei fondator a devenit şeful întregului grup de firme din industria filmului, sub umbrela Metro-Goldwyn-Mayer. În primii doi ani de la înfiinţarea sa, MGM a produs peste 100 de filme.

    Marcus Loew era încredinţat că este cel mai puternic om din industria filmului, dar principala sa grijă era reţeaua de teatre, iar companiile producătoare de film erau doar în plan secund, ca furnizor pentru sălile pe care le controla în întreaga ţară. Loew era un personaj extrem de superstiţios – niciodată nu trecea pe sub o scară, refuza să semneze orice act vinerea (deşi evreu, nu era practicant), nu avea încredere în niciun doctor.

    A murit la 57 de ani, în 1927, şi nu a fost martor al expansiunii pe care avea să o cunoască MGM, care a început să domine industria filmului în 1930, odată ce a lansat staruri ca Joan Crawford, Greta Garbo, Jean Harlow. Au urmat decenii bune în care grupul a dominat industria filmului şi abia după 2000 au apărut dificultăţi financiare serioase. La jumătatea lui 2009 MGM avea datorii de 3,7 miliarde de dolari, iar la finalul lui 2010 s-a declanşat procedura de faliment.