Tag: fond

  • FMI a revizuit previziunea de creştere economică a României la 5,5%

    ”O veste bună de la FMI. Se pare că a fost bună discuţia pe care am avut-o cu domniile lor şi au revizuit previziunea de creştere economică a României de la 4,2% la 5,5%”, a declarat Tudose.

    El a apreciat că este posibil ca revizuirea să fi fost provocată inclusiv de ”semnalul puternic” dar de misiunea comercială americană Trade Winds, în care 100 de companii din SUA vin în România pentru a face afaceri cu 50 de companii româneşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Majorarea din 15 septembrie a accizelor la carburanţi a ridicat rata anuală inflaţiei la 1,8%

    Datele INS arată că în septembrie, faţă de august, combustibilii s-au scumpit cu 2,19%, după ce în august faţă de iulie preţurile acestora crescuseră cu 0,65%.

    În septembrie, rata inflaţiei a fost de 0,5% faţă de august şi de 1,02% faţă de decembrie 2016, pe fondul majorării preţurilor la alimente şi mărfuri nealimentare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproape o treime dintre zboruri au fost anulate în Franţa, pe fondul grevei din sectorul public

    Conducerea aviaţiei civile naţionale a anunţat că toate companiile aeriene au fost nevoite să-şi reducă zborurile cu 30% pe majoritatea aeroporturilor, inclusiv Paris Charles de Gaulle, Paris Orly, Beauvais, Nisa şi Marsilia.

    Air France a precizat că va efectua toate zborurile de lungă distanţă de pe cele două aeroporturi din Paris, însă va opera doar 75% dintre zborurile pe distanţe scurte şi medii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IKEA modifică strategia, intrând şi pe segmentul comerţului online

    Torbjörn Lööf, directorul Inter Ikea, a declarat că decizia de a colabora cu grupuri online de retail este parte a unui amplu plan de restructurare, care include şi trecerea la noi tipuri de magazine, situate în centrele oraşelor. Printre companiile online cu care ar putea colabora Ikea s-ar putea număra Amazon şi Alibaba, deşi Torbjörn Lööf a refuzat să dezvăluie vreun nume.

    “Este vorba de cea mai mare evoluţie în modul în care clienţii interacţionează cu Ikea de la crearea conceptului”, a explicat Torbjörn Lööf pentru Financial Times.

    Proiectul prezentat de Lööf intervine pe fondul crizei fără precedent din domeniul retail. Unele dintre cele mai mari companii din lume – inclusiv Sears şi Toys ‘R’ Us – au ajuns în pragul falimentului, iar vânzările a numeroase malluri din Statele Unite au scăzut puternic din cauza trecerii clienţilor în mediul online.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Motivul aberant pentru care o biserică cere unui dezvoltator despăgubiri de 19 milioane de euro

    Reprezentanţii unei biserici istorice din Boston cer unui dezvoltator o despăgubire de 19 milioane de dolari pentru umbra ce urmează să o facă un turn aflat în vecinătatea clădirii, potrivit presei internaţionale.

    Turnul face parte din proiectul Back Bay Station, care constă în trei turnuri de birouri şi de apartamente. Umbra create pe biserică prin această construcţie îi va  produce bisericii stricăciuni cauzate de umezeală precum şi vitralii mai întunecate, susţin reprezentanţii acesteia.

    Ei afirmă şi că reparaţiile clădirii cu o istorie de 142 de ani vor costa patru milioane de dolari; restul despăgubirii va fi alocat unui fond pentru achiziţia de case ieftine.

    Boston Properties, dezvoltatorul proiectului, spune că cererea nu este rezonabilă. Dezvoltatorul spune că este puţin probabil ca umbrele proiectate să cauzeze daune semnificative bisericii.

  • Oraşul din România unde oamenii plătesc chirii de 4 lei pentru o garsonieră şi de 6 lei pentru un apartament cu două camere

    Autorităţile locale din Botoşani au început să verifice documentele locatarilor din ANL, care, după ultimele modificări legislative au ajuns să plătească chirii de 4 lei pentru o garsonieră şi de 6 lei pentru un apartament cu două camere, susţinând că nu au alte venituri decât alocaţiile copiilor.

    Douăzeci şi unul dintre cei 631 de chiriaşi ANL ai Primăriei Botoşani, plătesc chirii de 4 lei după modificările legislative din luna august, autorităţile locale având îndoieli asupra corectitudinii declaraţiilor depuse de aceştia.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cât sunt dispuse companiile din România să investească în securitatea cibernetică

    Aceasta este doar una dintre concluziile sondajului centrat pe securitate IT şi realizat în rândul integratorilor IT la ediţia de la Cluj-Napoca a NetSafe Security Day, eveniment de marcă a Grupului NetSafe, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de soluţii şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de Security, Networking şi Wireless.

    „Nivelul de investiţii în securitate IT este în creştere, iar ritmul investiţional se va accelera în perioada următoare, pe măsură ce tot mai multe companii vor conştientiza riscurile la care se expun dacă nu iau măsurile potrivite pentru a se proteja de atacurile informatice. Acesta este şi demersul nostru prin organizarea evenimentului NetSafe Security Day: de conştientizare a beneficiilor investiţiilor, prin întâlniri periodice cu partenerii locali, la nivelul întregii ţări”, spune Doru Manea, CEO NetSafe.

    75% dintre integratorii IT sunt de părere că investiţiile companiilor în domeniul securităţii IT vor merge către soluţiile de creştere a vizibilităţii asupra reţelei, prin care se analizează traficul, dispozitivele utilizate, aplicaţiile rulate şi protocoalele de securitate, dar şi de control al accesului în reţea.

    O altă zonă care va atrage investiţiile companiilor în perioada următoare este reprezentată de soluţiile pentru actualizarea infrastructurii wireless, 50% dintre integratori afirmând că firmele din România îşi vor direcţiona bugetele şi către acest segment.

    O concluzie importantă a sondajului arată faptul că investiţii importante vor fi direcţionate de către companii şi către educarea angajaţilor în privinţa ameninţărilor informatice, 25% dintre integratorii IT indicând această direcţie de investiţii.

    Sondajul a fost realizat în cadrul evenimentul NetSafe Security Day din Cluj-Napoca, de la finalul lunii trecute, şi se bazează pe răspunsurile integratorilor IT, furnizori de soluţii de securitate IT pentru peste 150 de companii.

    În cadrul evenimentului au participat trei dintre cei mai importanţi vendori din industria de securitate IT la nivel mondial: Fortinet, IXIA şi PhishMe.

    NetSafe Security Day Cluj-Napoca este primul dintr-o serie de evenimente dedicate industriei de securitate IT care vor avea loc în perioada următoare în cele mai importante oraşe din ţară.
     

  • Ucraina acuză Rusia că a lăsat TRUPE în Belarus după recentele exerciţii militare, pe fondul temerilor că Moscova ar pregăti o INVAZIE

    Rusia a lăsat trupe în Belarus după recentele exerciţii militare, susţine Viktor Muzhenko, şeful Statului Major al armatei ucrainene, în contextul în care state membre NATO avertizau în august că Moscova ar putea folosi manevrele ruso-belaruse pentru o viitoare invazie.

    Deşi Administraţia Vladimir Putin a dat asigurări că Exerciţiul militar “Zapad 2017”, desfăşurat recent în Belarus, are caracter defensiv, Viktor Muzhenko acuză că manevrele ruso-belaruse au fost ofensive. “Eu nu aş spune că tensiunile au luat sfârşit. Putem spune că tensiunile se formează şi se amplifică. Am avut informaţii că au retras doar câteva unităţi din numărul declarat, de 12.500 de militari, dintre care 3.000 erau ruşi, dar au fost mult mai mulţi”, a afirmat Viktor Muzhenko, citat de site-ul agenţiei Reuters.

    Oficialul militar ucrainean susţine că Moscova a dispus retragerea unor unităţi aeriene din Belarus, prezentându-le ca fiind ruse. “Rusia a demonstrat – a fost doar o demonstraţie – retragerea unor unităţi aeriene, au decolat din Belarus şi au aterizat în Rusia. Dar, în aviaţie, o distanţă de 300-400 de kilometri poate fi recuperată într-un timp foarte scurt”, a spus şeful Statului Major al armatei ucrainene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ucraina acuză Rusia că a lăsat TRUPE în Belarus după recentele exerciţii militare, pe fondul temerilor că Moscova ar pregăti o INVAZIE

    Rusia a lăsat trupe în Belarus după recentele exerciţii militare, susţine Viktor Muzhenko, şeful Statului Major al armatei ucrainene, în contextul în care state membre NATO avertizau în august că Moscova ar putea folosi manevrele ruso-belaruse pentru o viitoare invazie.

    Deşi Administraţia Vladimir Putin a dat asigurări că Exerciţiul militar “Zapad 2017”, desfăşurat recent în Belarus, are caracter defensiv, Viktor Muzhenko acuză că manevrele ruso-belaruse au fost ofensive. “Eu nu aş spune că tensiunile au luat sfârşit. Putem spune că tensiunile se formează şi se amplifică. Am avut informaţii că au retras doar câteva unităţi din numărul declarat, de 12.500 de militari, dintre care 3.000 erau ruşi, dar au fost mult mai mulţi”, a afirmat Viktor Muzhenko, citat de site-ul agenţiei Reuters.

    Oficialul militar ucrainean susţine că Moscova a dispus retragerea unor unităţi aeriene din Belarus, prezentându-le ca fiind ruse. “Rusia a demonstrat – a fost doar o demonstraţie – retragerea unor unităţi aeriene, au decolat din Belarus şi au aterizat în Rusia. Dar, în aviaţie, o distanţă de 300-400 de kilometri poate fi recuperată într-un timp foarte scurt”, a spus şeful Statului Major al armatei ucrainene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    De ani de zile circulau zvonuri cum că Vladimir Putin şi-ar fi construit un palat impresionant în sudul Rusiei cu banii furaţi de la fondul de stat, informează International Business Times.
     
    În 2015 au fost publicate fotografii ale palatului situat lângă Praskoveevka, în Krasnodar Krai. Proprietatea de 67 de hectare situată lângă Marea Neagră are terenuri de sport, parcuri, piscine şi chiar un mic sat pentru personal. 
     
     
    În documentele publice se arată că proprietatea este un hotel, dar activiştii ruşi din opoziţie susţin că palatul aparţine lui Putin, iar acest fapt este demonstrat de prezenţa serviciilor de securitate, dar şi de anumite documente incriminatoare care demonstrează cine este defapt proprietarul palatului.
    Costurile construcţiei palatului au fost estimate (2009) la 1 miliard de dolari de către Kolesnikov, un opozant al lui Putin. 
     
     
    Primele fotografii cu clădirea au apărutîn 2010 pe site-ul RuLeaks.net, varianta rusească a WikiLeaks. Kremlinul a negat în mod constant că palatul este construit pentru Putin, şi a respins acuzaţiile de corupţie.