Tag: Cluj

  • Lanţul românesc care se bate cu McDonald’s şi KFC plănuieşte extinderea în Ungaria

    Remus Cosovanu, francizatul Spartan care deţine restaurante în Timişoara, Cluj şi Deva, a deschis pe 9 februarie, cea mai mare unitate stradală din cadrul lanţului, în urma unei investiţii de 110.000 de euro, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Noua unitate a înregistrat vânzări în valoare de 10.000 de euro şi 2.000 de clienţi, în primul weekend de funcţionare. Spartan ajunge astfel la 31 de unităţi, deschise în toată ţara, fiind pe locul 4 în topul lanţurilor cu cele mai multe restaurante pe teritoriul României. Această inaugurare face parte din strategia de extindere la nivel naţional, dar şi internaţional, pe piaţa maghiară, pe care reţeaua Spartan şi Remus Cosovanu o vor implementa în 2017, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Spartan.

    Restaurantul are o surprafaţă de 280 de metri pătraţi şi se află într-o zonă cu o importanţă comercială crescută a Timişoarei, Giroc.

    “Timişorenii apreciază în mod deosebit calitatea produselor şi a serviciilor Spartan, fapt pentru care stau mărturie cele cinci restaurante pe care le-am deschis deja aici, datorită cererii foarte mari. Mi-am dorit foarte mult să deschid un restaurant mai spaţios, în care lumea să vină şi să poată mânca în tihnă. Nu mi-am propus neapărat acest lucru, dar iată că am reuşit să inaugurăm cea mai mare unitate stradală a Spartan de până acum. Ceea ce vreau în acest moment este ca toţi cei care ne vor trece pragul să fie mulţumiţi de faptul că de acum vor regăsi aceleaşi meniuri gustoase şi de calitate, într-un decor îmbunătăţit!”, a explicat Remus Cosovanu, director general Corebos SRL, compania prin intermediul căreia a obţinut franciza Spartan.

    Remus Cosovanu a ales să se îndrepte spre piaţa fast-food-ului, după ce a analizat potenţialul mai multor francize din domenii variate şi a realizat potenţialul crescut al acestui segment de piaţă. După un stagiu de pregătire ce a durat trei luni şi s-a desfăşurat în Suceava, a deschis primul său restaurant cu o investiţie iniţială de 62.000 de euro. În doar trei ani, a reuşit să deschidă şapte restaurante de succes, să întreacă McDonald’s ca vânzări la nivelul municipiului Timişoara şi să înceapă discuţiile pe marginea detaliilor extinderii în Ungaria, având în plan ca anul acesta să fie deschisă prima unitate la nivel extern, cel mai probabil în Budapesta.

    “Având în vedere succesul mărcii Spartan în România, am decis să prospectez şi pieţele externe, pentru a vedea dacă se pretează acestui format de business. Am analizat potenţialul afacerii în Europa în primul rând, dar şi în Dubai şi Thailanda, şi am prezentat conceptul mai multor centre comerciale din străinătate, care au fost extrem de receptive la propunerile noastre. Aşadar mă bazez pe date concrete, atunci când afirm că franciza Spartan ar avea un succes formidabil în Europa şi în întreaga lume şi am planificat ca 2017 să fie anul în care dăm startul expansiunii în afară!”, a adăugat Remus Cosovanu, director general Corebos SRL, compania prin intermediul căreia a obţinut franciza Spartan.

    Fost fotbalist la prima echipă a Politehnicii Timişoara, unde a fost antrenat de Gheorghe Hagi, Remus Cosovanu s-a reorientat către antreprenoriat şi în 2014 a deschis primul său restaurant Spartan, în Timişoara. Trei ani mai târziu, cu o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro, estimată pentru finalul lui 2016, şi cu încă cinci restaurante deschise, a hotărât să prospecteze şi pieţele externe.

    Timişoara este oraşul cu cele mai multe restaurante Spartan din ţară: cinci unităţi dechise în perioada 2014 – 2017. Datorită rezultatelor obţinute până în prezent, Remus Cosovanu a obţinut exclusivitate asupra mărcii în oraşul de pe Bega, acesta fiind singurul loc din România în care Spartan are mai multe restaurante care se regăsesc exclusiv în gestiunea unui singur francizat.

    Planurile sale pentru anul în curs includ, în afară de inaugurarea primului restaurant Spartan din afara României, şi deschiderea unor noi unităţi în Timişoara şi Cluj. De asemenea, ultima parte din 2017 va marca şi apariţia primului restaurant Spartan Drive din Timişoara, unde clienţii vor putea comanda din maşină, şi care va ocupa 320 de m2 şi va fi situat la ieşirea spre Arad.

    În afară de cele şapte restaurante Spartan pe care le conduce la ora actuală, Remus Cosovanu este implicat, din anul 2016, şi în două dintre cele trei francize secundare deţinute de S.C Strong MND Corporation (compania francizoare a mărcii “Spartan”): Transylvania Burger şi Hercule, deschise în centrul comercial Shopping City din Timişoara.

    SC Corebos SRL, înfiinţată în anul 2014, este deţinută de Remus Cosovanu, a primit franciza Spartan pentru restaurantele din Timişoara, Cluj şi Deva şi are 145 de angajaţi.

    Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deţine şi platforma www.francizelacheie.ro. Lanţul de restaurante a fost fondat în 2012 şi numără 31 de restaurante, dintre care 11 sunt restaurante proprii şi alte 20 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală şi în 19 oraşe din ţară: Suceava, Arad, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Botoşani, Galaţi, Brăila, Focşani, Târgu-Jiu, Craiova, Piteşti, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamţ şi Constanţa.

    Cifra de afaceri înregistrată de S.C Strong MND Corporation S.R.L la finalul anului 2015 este de aproximativ 3.600.000 de euro. În cele 11 restaurante deţinute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajate peste 200 de persoane, iar în total, în toate cele 31 de unităţi lucrează peste 500 de oameni. Lanţul de restaurante Spartan va continua extinderea în capitală, în provincie, dar şi în afara graniţelor României. Planurile sale de expansiune vizează ca, până în 2018, să ajungă la 40 de unităţi.
     
  • Românii comandă mai multă mâncare online. Numărul comenzilor pe Foodpanda a crescut cu aproape 60% în 2016

    Topul consumatorilor fideli comenzilor online de mâncare în 2016 este condus de bucureşteni, urmaţi de clujeni şi timişoreni. Conform foodpanda, aproximativ 81% din totalul comenzilor online de mâncare înregistrate în 2016 au provenit din Capitală, peste 11% din Cluj-Napoca şi aproape 3% din Timişoara. Valoarea medie a comenzilor de mancare a rămas relativ asemănătoare cu cea din 2015, situându-se la circa 56 de lei.

    În ceea ce priveşte preferinţele culinare ale românilor care comandă online, cele mai solicitate preparate au fost cele din bucătăria românească, chinezească şi de tip fast-food. Astfel că, ciorba de văcuţă, noodles cu pui, pacheţelele de primăvară şi pizza au fost preparatele preferatele ale anului 2016.

    „Campaniile de marketing, reducerile consistente derulate constant, dar şi introducerea livrărilor în timpul nopţii, în Capitală, sunt principalii factori care stau la baza creşterii numărului de comenzi în 2016. Dacă ne uităm şi la experienţa anilor anteriori vizavi de comportamentul consumatorului online, credem că trendul ascensiv se va menţine în 2017”, declară Radu Bălăceanu, Country Manager foodpanda România. 

    Potrivit acestuia, cele mai multe comenzi de pe platformă s-au înregistrat seara, în intervalul orar 19:30 şi 20:30. Din totalul comenzilor plasate pe platforma foodpanda.ro la nivel naţional, aproximativ 23% dintre acestea au fost achitate de către români cu cardul, restul optând pentru posibilitatea de plată cu cash.

    Datele centralizate de companie arată că, în 2016, aplicaţia mobilă a generat aproximativ jumătate dintre comenzile online de mâncare de la nivel naţional. Cea mai mare comandă înregistrată de platformă în 2016 s-a ridicat la 4.435 de lei, cu adresa de livrare în zona de nord a Bucureştiului, Băneasa.

  • GALERIE FOTO Protest în “tura de dimineaţă” al mămicilor cu copii în cărucioare sau în braţe la Cluj

    Mămicile s-au adunat, vineri, în jurul orei 13, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cu copii în cărucioare sau în braţe, şi au afişe cu mesaje precum “România nu este a noastră, ci a copiilor noştri”, “Refuz acest abuz”, “Mai paşnic de atât nu se poate”, “Jos ordonanţa”, “Copiii noştri vor avea conducători cinstiţi, nu hoţi de 199.999 lei” sau “Nu ne auziţi? Mâine vom ieşi mai mulţi!”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Nina Stănică, organizatoarea protestului, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că mămicile prezente în Piaţa Unirii îşi doresc un viitor mai bun pentru copiii lor.

    Mămicile au tot fost intimidate în ultimele zile pentru faptul că au ieşit la proteste, reproşându-se faptul că ne ţinem copiii în frig, că mai bine i-am ţine în casă la desene animate. Or copiii trebuie să iasă afară, îi ţinem în marsupii care rezistă la minus 15 grade. Vrem şi noi abrogarea OUG privind Codurile şi un viitor mai bun pentru copiii noştri. Ne exprimăm solidaritatea cu soţii noştri care participă seara la protestele din centrul oraşului”, a spus Stănică, mama unui băieţel de 10 luni, aflat la primul lui protest.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A fost lansat un fond de investiţii de 250.000 de euro la Cluj-Napoca. Caută să investească în 10-15 companii anul acesta

    Peste 30 de oameni de afaceri din Transilvania au decis să finanţeze startup-uri accelerate la Cluj. Risky Business va investi în 10-15 echipe în 2017, având la dispoziţie 250.000 de euro. Printre investitori sunt nume precum Andrei Dunca, fondator LiveRail, companie achiziţionată de Facebook cu 500 mil. dolari, Sergiu Biriş, fondatorul Zonga & Trilulilu, Phillip Kandal, care şi-a vândut compania către Telenav cu 24 de mil. euro, Voicu Oprean, Marcel Anghel sau Călin Văduva, fondatorii unora dintre cele mai mari companii de IT din Cluj.

    Risky Business este fondat şi condus de antreprenorii Radu Iuhas, Bogdan Colceriu, Vlad Iuhas, Jennifer Austin şi Adrian Horotan.

    “Investesc în primul rând în echipa din spatele Risky Business. Am încredere că majoritatea companiilor accelerate de ei vor face titlurile ziarelor în următorii ani”, declară Sergiu Biriş, fondatorul Zonga şi Trilulilu.

    Fondul de accelerare va investi până la 20.000 de euro în circa 15 companii de-a lungul acestui an, iar cei peste 30 de investitori au şansa să co-investească în oricare dintre acestea sume de până la 100.000 de euro, alături de Risky Business.

    Pe lângă investitorii proveniţi din IT, Risky Business reuşeşte să atragă în acest fond şi nume sonore din industrii tradiţionale, care cred în potenţialul acestui demers, precum Dan Pitic, fondator Perpetuum, Marcelus Suciu, fondatorul lanţului Marty Restaurants, Simion Mureşan, fondatorul Electrogrup sau Andrei Trifan, deţinătorul francizei Subway în România.

    „Suntem mândri că am reunit atât de mulţi investitori, diverşi, cu experienţă solidă, care cred în viziunea noastră şi în promovarea investiţiilor locale. Deşi diverse structuri dedicate startup-urilor din România reuşesc să atragă investitori străini, finanţatorii vor să fie aproape de startup-urile aflate la început. De aceea, dezvoltarea unei comunităţi locale de investitori este crucială pentru accelerarea dezvoltării tehnologice a României”, spune Jennifer Austin, co-fondator Risky Business.
    Pentru a selecta companiile în care să investească, Risky Business lansează un program de accelerare găzduit în Cluj Business Center. Programul culminează cu un Demo Day în cadrul Techsylvania, cea mai importantă conferinţă din domeniul tehnologiei din România. Anul trecut, evenimentul l-a avut pe Tim Draper, unul dintre cei mai cunoscuţi investitori la nivel mondial, ca membru al juriului care a evaluat startup-urile. Anul acesta se preconizează prezenţa a peste 100 de investitori la eveniment.

    „Risky Business nu este o simplă asociaţie sau un grup de tip angel, ci o structură care vrea şi poate să investească imediat în startup-uri de valoare, atât resurse financiare cât şi susţinerea celor peste 30 de investitori. Banii sunt în cont.  Acum aşteptăm startup-uri promiţătoare”, spune Bogdan Colceriu, co-fondator Risky Business.

    Perioada de înscriere pentru programul de accelerare este deschisă până pe 15 februarie, aplicaţiile fiind evaluate pe măsură ce sunt primite. Pe lângă investiţiile financiare, programul mai oferă ajutor substanţial în ceea ce priveşte produsul, intrarea pe piaţă, strategia şi multe altele.
     
  • Ryanair face angajări în România: ”niciun tip de experienţă nu este necesară”

    Agenţia de recrutare de personal navigant pentru operatori aerieni Crewlink a anunţat că va derula o campania de recrutare de însoţitori de zbor pentru Ryanair în România. Datele la care se vor derula interviurile sunt: 27 ianuarie, 17 februarie şi 7 martie – Bucureşti; 15 februarie – Cluj Napoca. 

    ”Toţi ne dorim ca visurile noastre să se împlinească la început de an. Transformaţi anul acesta toate visele voastre în realitate zburând în toată Europa cu linia aeriană care creşte în ritmul cel mai rapid pe acest continent. Aplicaţi acum şi începeţi experienţa şi aventura vieţii în 2017” spune, Andrew Swan, director general al Crewlink. 

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei de recrutare, niciun tip de experienţă în domeniu nu este necesară pentru a obţine postul de însoţitor de zbor. 

  • O companie aeriană face angajări în România: ”niciun tip de experienţă nu este necesară”

    Agenţia de recrutare de personal navigant pentru operatori aerieni Crewlink a anunţat că va derula o campania de recrutare de însoţitori de zbor pentru Ryanair în România. Datele la care se vor derula interviurile sunt: 27 ianuarie, 17 februarie şi 7 martie – Bucureşti; 15 februarie – Cluj Napoca. 

    ”Toţi ne dorim ca visurile noastre să se împlinească la început de an. Transformaţi anul acesta toate visele voastre în realitate zburând în toată Europa cu linia aeriană care creşte în ritmul cel mai rapid pe acest continent. Aplicaţi acum şi începeţi experienţa şi aventura vieţii în 2017” spune, Andrew Swan, director general al Crewlink. 

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei de recrutare, niciun tip de experienţă în domeniu nu este necesară pentru a obţine postul de însoţitor de zbor. 

  • Tarom a anulat zboruri în ţară din cauza condiţiilor meteo

    Tarom a anulat cursele 201/202 Bucureşti – Chişinău – Bucureşti, 603/604 Bucureşti – Timişoara – Bucureşti şi 643/644 Bucureşti – Cluj Napoca – Bucureşti, pasagerii urmând să fie îmbarcaţi tot miercuri pe următoarele curse către aceleaşi destinaţii, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

    “Din cauza condiţiilor meteo, compania Tarom a anulat cursele 201/202 Bucureşti – Chişinău – Bucureşti, 603/604 Bucureşti – Timişoara – Bucureşti şi 643/644 Bucureşti – Cluj Napoca – Bucureşti, pasagerii urmând să fie îmbarcaţi tot astăzi pe următoarele curse către aceleaşi destinaţii”, potrivit unui comunicat transmis la prânz de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

    Reprezentanţii companiei au anunţat că traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa “Aurel Vlaicu”.

    CNAB a precizat că se aterizează şi se decolează în deplină siguranţă pe aeroporturile din Bucureşti, însă, unele zboruri înregistrează întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor.

    “Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene”, precizează CNAB.

    Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro.

  • Oraşul din România care se va dezvolta la fel de puternic precum Clujul

    Boom-ul imobiliar din Cluj se mută în alt oraş, potrivit specialiştilor din industrie, care pariază că municipiul  va înregistra o creştere exponenţială a numărului de cartiere rezidenţiale, ca urmare a înfiinţării unor noi companii care vor angaja specialişti, salariaţi care îşi vor permite achiziţia de noi locuinţe.
     
    „Putem observa o dezvoltare şi în oraşe secundare. Acum nu aş vrea să redirecţioneaz investitorii din Bucureşti către alte oraşe. Există aceeaşi politică ca şi în Cluj şi probabil că pe termen mediu şi lung destul de multe companii vor angaja profesionişti şi se va forma această clasă de mijloc care să achiziţioneze imobile”, a declarat Gabriel Voicu.