BusinessMagazin

Tag: bărbat

  • Motivul incredibil pentru care un elveţian s-a mutat în România, ”o ţară plină de infractori”

     ”Ai înnebunit? Te duci într-o ţară în curs de dezvoltare plină de infractori?”, l-ar fi certat fiul său, însă bărbatul a decis să îşi urmeze inima.

    ”M-am îndrăgostit de o româncă”, spune bărbatul de 57 de ani, explicând că femeia este psiholog, iar din motivul că nu cunoaşte limba germană nu ar fi putut să se integreze pe piaţa muncii din Elveţia.

    Daniel Walti a renunţat la funcţia de director de marketing al unui concern auto din Elveţia şi s-a mutat la Timişoara. A fost angajat rapid în departamentul IT al unui importator auto german.

    El spune că este uşor să îţi găseşti de muncă în România dacă ştii câteva limbi străine şi că se simte totuşi că ţara a fost comunistă. Un lucru foarte uimitor pentru el este supunerea angajaţilor faţă de şefi, care trebuie să ceară aprobarea superiorului pentru orice.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cum să îţi construieşti o casă de vis cu doar 9.000 de dolari – GALERIE FOTO

    Steve Areen a construit o casă tip dom în doar şase săptămâni, folosind aproape în totalitate materiale naturale, iar costul total al construcţiei a fost de sub 9.000 de dolari.

    Regulile nu sunt atât de stricte în Tailanda, astfel încât Steve nu a avut nevoie de avize pentru construcţie, fapt care a scurtat mult timpul. Pentru anumite aspecte, precum încălzirea apei şi iluminare, ingeniosul bărbat a trebuit totuşi să apeleze la metode convenţianale, precum instalaţia de energie electrică.

    Este prima casă de tip dom construită de Steve Areen, însă are deja planuri pentru o nouă locaţie, lângă Oregon. El vrea ca de această dată să folosească materiale ceva mai rezistente, precum un anumit tip de cărămidă realizată din pământ.

    Un bărbat a construit o casă de vis cu doar 9.000 de dolari – GALERIE FOTO

  • Cât ar trebui să investească un bărbat în garderobă în funcţie de buget, studii, vârstă sau profesie

    Vestimentaţia este un instrument de comunicare, nonverbală, este un canal de influenţare. Aspectul exterior le vorbeşte oamenilor despre educaţie şi rafinament social, succes financiar, autoritatea deţinută, nivelul de încredere pe care îl pot avea în noi şi, nu în ultimul rând, despre cât de potriviţi suntem pentru angajare, promovare sau relaţionare profesională. De aceea este important să ştim cum să ne îmbrăcăm şi ce haine ni se potrivesc.

  • Spune-mi cum te îmbraci ca să îţi spun cine eşti

    Discuţia a avut loc între Daniel Craig (James Bond) şi Eva Green (Vesper Lynd) în filmul Casino Royale, unul dintre cele mai reuşite din seria Bond, şi evidenţiază, încă o dată (dacă mai era nevoie), importanţa costumului masculin croit pe comandă, despre care se spune că are asupra unei femei acelaşi efect pe care îl are lenjeria intimă asupra bărbaţilor. Pe asta se bazează de altfel şi James Bond, agentul secret britanic care a ridicat costumul la rang de artă, dar şi antreprenorii din spatele businessului Zenonni.

    În toate filmele lui Daniel Craig din seria Bond costumele par turnate pe actorul britanic.

    În România costumul pe comandă a revenit la modă în anii 2000, urmând modelul din Occident, unde croitorul personal este mai degrabă o moştenire de familie, la fel ca şi ceasul sau bijuteriile. Un model de business similar încearcă să construiască şi o familie de tineri antreprenori români care sunt în business din 2004 şi au ajuns deja la a doua generaţie de clienţi ai aceleiaşi familii.

    „Am 37 de ani, am studii economice şi un MBA în administrarea afacerilor. Înainte să lansez proiectul Zenonni am lucrat în alte patru companii din domenii variate, de la industrie la comerţ şi de la distribuţie la retail de modă.“ Aşa îşi prezintă pe scurt CV-ul Ciprian Vlad, unul dintre fondatorii Zenonni, un business de costume pe comandă ce are deja o istorie de peste un deceniu.

    Proiectul a fost lansat pe piaţă în 2004 de către tânărul antreprenor şi de către soţia sa, despre care el spune că este creierul artistic al businessului.

    „Businessul Zenonni este unul de familie, soţia mea, Simona Hulber, fiind cea care coordonează zona creativă a businessului, customer service-ul, consilierea vestimentară şi partea de design de produs. Este o fire mai artistică, cu studii în domeniu. De peste 15 ani consiliază şi educă bun gustul la nivel vestimentar.“ Ea a fost anterior designerul mai multor branduri locale de modă precum Bigotti, Cavaliere sau Artigiani. A lucrat anterior şi cu Doina Levinţa şi a avut şi prezentările propriilor colecţii, potrivit lui Ciprian Vlad. Businessul Zenonni a pornit ca unul de familie şi aşa a rămas până astăzi.„Înainte să lansez acest proiect am avut o perioadă (anii 2003-2004) în care am lucrat în fashion şi am fost consultant de business pentru brandul Bigotti. Acolo mi-am format o idee despre acest tip de business.“

    I-a plăcut însă mai mult partea de producţie şi, având ocazia să călătorească mult, a descoperit un nou model de business, acela sartorial. A mers de mai multe ori în Italia, unde a studiat croitorii locali şi a încercat să aplice modelul lor de business şi în România.
    „La momentul acela, ce voiam eu să fac era ceva nou, de viitor. Era anul 2004 şi economia României se afla pe un trend ascendent, se dezvolta comerţul, se investea în servicii, companiile străine veneau pe piaţa locală şi multe dintre ele aduceau şi executivi din afară.“ Această piaţă, a costumelor pe comandă, s-a dezvoltat puternic şi în România după 2008, când mai mulţi tineri antreprenori au început să se dedice artei croitoriei, fie singuri, fie sub îndrumarea unui artist mai experimentat.

    „Afară exista deja această modă a croitorului personal, era un stil de viaţă să îţi faci costumul la comandă. La noi comunismul a distrus aceste cutume, a distrus eleganţa şi creativitatea modei masculine.“
    Prin proiectul Zenonni, Ciprian Vlad şi soţia sa au vrut să reînvie acest stil. Începuturile au fost dificile însă, după cum spun chiar ei, pentru că nu aveau cu ce să se compare, nu exista cultura unui astfel de business. „Mi‑amintesc că lumea se aştepta la un model de tip retail, să vină, să probeze şi să cumpere. Ce mi-am dorit eu era însă un business nişat, personalizat, bazat pe fidelizare şi consiliere directă a clientului. Vorbim de o afacere de nişă, nu una de masă.“

    Astăzi Zenonni are trei puncte de vânzare, în Bucureşti, Chişinău şi Moscova. Cel din Bucureşti a fost deschis în 2004, a urmat cel din Republica Moldova în 2012, iar la finalul anului trecut cel din Rusia. Astăzi totalul businessului Zenonni este de circa 700.000 de euro, contribuţia cea mai importantă fiind a Bucureştiului în acest moment. Antreprenorii îşi doresc ca în maximum doi ani cifra de afaceri a Zenonni din afara României să se majoreze considerabil. „Avem în vedere să deschidem alte două puncte de vânzare internaţionale. Monitorizăm mai multe pieţe, şi ne uităm către Berlin şi Paris.“ Businessul este pregătit în acest moment să poată fi dezvoltat internaţional, susţine Ciprian Vlad. „Am lucrat foarte mult la construirea unui model de business care poate fi exportat şi integrat foarte uşor, atât din punct de vedere operaţional, cât şi din punctul de vedere al transferului de know-how.“

     

  • Un bărbat de 38 de ani din Bucureşti a murit din cauza gripei porcine. Este primul caz înregistrat la noi

    Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisible (CNSCBT) a anunţat astăzi că s-a înregistrat primul deces datorat gripei porcine.
     
    Bărbatul avea 38 de ani şi locuia în Bucureşti. El nu a fost vaccinat antigripal, iar celelalte afecţiuni pe care le avea au dus la complicaţii şi, în final, la deces.
     
    În raportul publicat de Institutul Naţional de Sănătate Publică, 72 de pacienţi cu gripă au fost confirmaţi doar în ultima săptămână. De asemenea, alte 23 de cazuri sunt cu gripă sezonieră.
     
    Până în acest moment au fost vaccinate 563.000 de persoane, însă Ministerul Sănătăţii a precizat că mai pot fi vaccinate alte cazuri.

  • Un bărbat a cumpărat mâncare pentru doi copii ai străzii. Ce i-a scris chelnerul pe nota de plată a făcut înconjurul lumii

    Un bărbat din India, care se afla în delegaţie şi servea masa la restaurant a avut parte de o întâmplare care l-a lăsat fără cuvinte.

    În timp ce mânca la masă, Kumae Akhilesh a observat că cineva îl privea de dincolo de geam. Când s-a uitat a observat că era vorba despre un băieţel sărman, aşa că l-a invitat înăuntru, iar acesta a venit în restaurant alături de sora lui, scriu cei de la turism.bzi.ro.

    Văzând atâtea bunătăţi pe masă, copiii au început să mănânce cu poftă, fiind flămânzi. După ce au mâncat tot la îndrumarea lui Kumar, cei doi copii i-au mulţumit şi au părăsit restaurantul.

    Când a vrut să achite nota de plată, Kumar a avut parte însă de o surpriză. Chelnerul i-a adus, în loc de bon fiscal, un bileţel pe care scria: “Nu avem o casă de marcat pe care să bătem generozitatea. Să ai parte numai de bine.” Poza cu respectiva notă de plată a devenit virală, oamenii ţinând să aprecieze gestul făcut de bărbat.

    Anul trecut, proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată în valoare de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.

    Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.

    Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.

  • Atenţie ce postaţi pe Facebook! Aceşti oameni au primit ani grei de închisoare pentru fotografii postate pe reţeaua de socializare

    Postarea unei fotografii pe Facebook poate atrage consecinţe extrem de neplăcute – mai ales dacă eşti un fost deţinut şi în selfie apari cu o armă, potrivit Business Insider.

    Un judecător din Statele Unite l-a condamnat pe un bărbat la 15 ani de închisoare pentru port ilegal de armă, în condiţiile în care era un fost deţinut.

    Bărbatul a postat în octombrie 2013 o fotografie pe Facebook în care ţinea un pistol de calibru .45. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, Allah Farrad, a avut două condamnări anterioare pentru port ilegal de armă.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Atenţie ce postaţi pe Facebook! Aceşti oameni au primit ani grei de închisoare pentru fotografii postate pe reţeaua de socializare

    Postarea unei fotografii pe Facebook poate atrage consecinţe extrem de neplăcute – mai ales dacă eşti un fost deţinut şi în selfie apari cu o armă, potrivit Business Insider.

    Un judecător din Statele Unite l-a condamnat pe un bărbat la 15 ani de închisoare pentru port ilegal de armă, în condiţiile în care era un fost deţinut.

    Bărbatul a postat în octombrie 2013 o fotografie pe Facebook în care ţinea un pistol de calibru .45. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, Allah Farrad, a avut două condamnări anterioare pentru port ilegal de armă.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum a ajuns smartphone-ul un asistent de care omul nu se desparte şi în ce fel a schimbat societatea

    „Ce-ar fi să-mi spui când ai început să urăşti telefonul?“, este replica unui psihiatru în dialog cu un bărbat din povestea SF „Ucigaşul“ a lui Ray Bradbury. Însă aici nu este vorba despre un ucigaş obişnuit, ci despre unul de produse electrice. Ucigaşul cu pricina face asta din cauza faptului că este sătul de tehnologie şi de impersonalitatea produselor precum: telefonul-radio, tele-speakerul şi permanenta conectivitate pe care acestea o oferă. Sună familiar? Pariem că da.

    Această poveste a fost scrisă în 1953, însă este mai de actualitate ca niciodată. Telefonul ca mijloc de comunicare şi-a pierdut funcţia iniţială, cea de comunicare de la distanţă, în urmă cu mai mulţi ani. Acum telefonul mobil este un produs multifuncţional pe care-l avem mai tot timpul în preajmă, un produs care a devenit un obiect important în modul cum oamenii comunică şi funcţionează. „Toţi navetiştii stăteau acolo, obosiţi, şi vorbeau cu nevestele prin radiourile de mână: Acum sunt la colţul străzii 49. Acum o luăm pe strada 61″, scrie Bradbury, în povestea căruia „ucigaşul“ a folosit un dispozitiv pentru a bruia aparatele pasagerilor: „Locuitorii acelui autobuz se văzură deodată siliţi să facă conversaţie între ei. Panică! Se stârni o panică teribilă, ca între animale“.

    Bradbury îşi exprimă temerile legate de evoluţia tehnologiei prin intermediul acestui „ucigaş“. Produsele menţionate în povestirea scrisă în urmă cu peste 50 de ani există astăzi sub o altă formă şi denumire, însă efectele sunt cam aceleaşi sau chiar mai grave. Iar asta o simt pe pielea mea. Fiecare zi de muncă începe cu alarma telefonului, care se află pe noptieră, apoi, cu ochii încă îngreunaţi de somn, ridic telefonul şi lumina albă stridentă mi se lipeşte pe retină.

    Verific notificările, mailurile venite peste noapte, apoi, întins pe spate, intru pe Facebook. Văd o ştire, mai jos o poză a unui amic, apoi un clip se derulează şi tot aşa. Abia peste două-trei minute mă ridic din pat. În perioada în care am documentat acest articol am încercat să fiu mai atent la felul cum românii folosesc telefonul mobil. Cel mai uşor este în mijloacele de transport în comun. Mai tot timpul oamenii stau aplecaţi deasupra telefoanelor, câţiva vorbesc între ei, puţini mai citesc o carte, iar alţii aşteaptă, pur şi simplu.

    Într-o zi, mă aflam în metrou, în drum spre birou, şi am putut constata că, din 11 persoane aflate în vagon, doar eu şi cu încă o persoană nu foloseam telefonul inteligent. Într-o altă zi, într-un restaurant fast-food, la o masă se aflau patru sau cinci adolescenţi şi toţi se uitau în telefon şi din când în când mai aruncau câte-o vorbă peste masă, însă niciunul nu ridica capul din ecranul luminos. Aceste observaţii sunt empirice, însă conturează tabloul societăţii în care trăim astăzi şi în care smartphone-ul a devenit un instrument pe care cei mai mulţi oameni îl consideră indispensabil.

    REVOLUŢIA MOBILĂ

    Telefonul mobil a devenit parte din rutina zilnică a omului modern, un asistent de care nu se desparte, o poartă către ştiri, social media, distracţie şi orice formă de comunicare. Smartphone-urile au penetrat fiecare aspect al vieţii cotidiane. Este unul dintre cele mai fascinante obiecte, care, spre deosebire de PC sau laptop, este mai uşor de personalizat şi funcţionează de multe ori ca o extensie a individului. „Cu ocazia fiecărei sarcini telefonul, de acum un asistent personal, oferă şi fură putere. Oferă putere economisind timp şi scurtând distanţe, conectând o societate obişnuită să comunice verbal. Şi mai oferă putere obţinând aproape instantaneu informaţii. Telefonul eliberează şi îngrădeşte în acelaşi timp: spaţiul de interacţiune nu mai este deloc bine definit (putem fi în altă cameră, în altă clădire, în altă ţară atunci când interacţionăm); dar în acelaşi timp ne obligă să răspundem cât de repede putem“, spune sociologul Andrei Boteşteanu.

    Potrivit studiului Google România intitulat „O zi din viaţa lui Homo Smartphonicus“, smartphone-ul, portofelul şi cheile sunt, în această ordine, cele mai importante trei lucruri pe care românul le verifică să nu le fi uitat acasă. Şi dacă, totuşi, aceştia uită smartphone-ul acasă? „Nu este posibil“, au răspuns 56% dintre respondenţi, în timp ce 11% au spus că, dacă s-ar întâmpla acest lucru, s-ar întoarce de oriunde după el. Un prieten mi-a povestit la un moment dat cum un adolescent de 14 ani l-a întrebat ce jocuri se juca pe telefon când era mic. Prietenul meu a zis că niciun joc, la care tânărul a întrebat cu uimire ce făcea cu telefonul mobil. „Nu aveam telefon când eram mic“, a spus el. Dacă un adolescent de 14 ani nu-şi imaginează viaţa fără telefon mobil, oare ce ne vor întreba în adolescenţă copiii care sunt acum la grădiniţă?

     

  • Terapia prin lectură. Ne poate face cititul mai fericiţi?

    Avem zeci de mii de formule farmaceutice, de tonice, de siropuri şi mai ştiu eu ce – dar nu s-a gândit nimeni să folosească tehnic această colosală energie sufletească, latentă în cărţi. Literatura poate însemna un stimulent uriaş. Cunosc cel puţin o duzină de tineri care şi-au întărit sufletele zdrenţuite de adolescenţă prin lectura Un om sfârşit al lui Papini“, scria Mircea Eliade în 1939 în cartea sa Fragmentarium.

    Cititul este unul dintre cele mai vechi obiceiuri de pe pământ, obicei solitar pe care-l practicăm şi în prezent. Prin intermediul lecturii ne îmbogăţim cunoştinţele, ne lărgim orizonturile şi putem experimenta situaţii la care nu am fi avut acces altfel. „Literatura este cel mai grozav simulator al realităţii, este o maşinărie care te pune în mai multe situaţii decât ai putea trăi vreodată“, spune Alain de Botton, filosof şi fondator al companiei School of Life. Însă, pe lângă acest fapt, cărţile mai au şi o valoare de vindecare, valoare pe care mai mulţi dintre noi o bănuiam, dar de care nu eram siguri. „Biblioterapia este, în sensul strict, terapie prin lectură. Dar ea nu se rezumă doar la asta“, spune Cristina Drăgulin, jurnalist şi psiholog clinician specialist, care practică şi promovează biblioterapia pe site-ul său stroke.ro.

    Cristina Drăgulin este una dintre persoanele din România care ghidează cititorii printre numeroasele titluri de pe piaţă. O navigare nu foarte uşoară având în vedere faptul că o carte este publicată la fiecare 30 de secunde, potrivit School of Life, o companie care oferă şi un serviciu de biblioterapie. De cele mai multe ori, oamenii se folosesc de criterii personale în alegerea cărţilor pentru lectură (recomandările prietenilor sau preferinţa pentru anumite genuri literare). „Biblioterapeutul, care este preocupat de psihologia cititorului, poate fi un ghid în clarificarea şi prioritizarea acestor criterii personale în selecţia cărţilor“, explică Drăgulin. Alain de Botton, într-o înregistrare prin care îşi motivează demersul de a face din lectură o cale spre vindecare, spunea că „tindem să tratăm lectura, literatura ca pe o distracţie, ca pe ceva cu care ne pierdem timpul la plajă, însă este mult mai mult decât atât. Este o formă de terapie, în sensul lărgit, ar trebui să învăţăm să tratăm lectura la fel cum medicii folosesc medicamentele, ca pe ceva pe care să-l prescriem pentru anumite probleme sau suferinţe. Este o unealtă care ne ajută să trăim şi să murim cu ceva mai multă înţelepciune, bunătate şi pace interioară“. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu spune că “chiar dacă nu e terapie propriu zisă, are o parte din caracteristicile ei: ”pacientului” i se dau ”remedii”, există un îndrumător (terapeut) şi se aşteaptă o modificare în bine a individului.”

    Fiecare dintre noi avem nevoi şi dorinţe diferite, personalităţi unice şi gusturi diferite. Topurile de cărţi şi listele de lecturi sunt prezente peste tot, dar asta nu înseamnă că acele cărţi sunt potrivite pentru toată lumea: „Biblioterapia cuprinde un ansamblu de tehnici care să-i ajute pe oameni să descopere cărţile potrivite lor şi să înveţe să le selecteze eficient pentru ei înşişi. Scopul biblioterapiei nu este doar să recomande cărţi, ci mai degrabă de a-i învăţa pe cititori să se cunoască îndeajuns de bine pentru a şti să găsească titlurile necesare lor“, afirmă Drăgulin. Vă  veţi întreba de ce aţi avea nevoie de un biblioterapeut care să vă spună ce să citiţi. Răspunsul este legat de profilul psihologic al fiecărei persoane, pe care biblioterapeutul îl analizează şi îl foloseşte ca suport în strategia pe care o va aborda. „Au venit la mine oameni care mi-au spus că sunt prinşi într-o rutină la muncă, că sunt deprimaţi de relaţia actuală sau că au suferit o pierdere ireparabilă şi caută o alinare“, a declarat Ella Berthoud, biblioterapeut în cadrul School of Life. “biblioterapia se pare că a fost considerată eficace în depresii, cu precădere a celor în urma unor pierderi existenţiale (doliu, post accident, etc.). Dar această potrivire între situaţie, persoană şi carte e adesea dificil de obţinut deliberat, ţintit.”, este de părere Lucaciu.

    Termenul biblioterapie a apărut pentru prima dată în 1916 într-un articol al publicaţiei „A literary clinic“ în care autorul descria un institut „bibliopatic“ ce era condus de un prieten de-al său numit Bagster. Acesta îi recomanda unui bărbat de vârstă mijlocie cu „opinii parţial osificate“ să citească mai multe romane, însă nu poveşti plăcute care să-l facă să uite de cotidian, ci poveşti dramatice, pătrunzătoare, usturătoare, se arată într-un articol din The New Yorker. De asemenea, după Primul Război Mondial, soldaţilor traumatizaţi li se prescria o listă de lecturi pentru a-i ajuta să se confrunte cu realitatea. „Trebuie ţinut cont de faptul că, indiferent de situaţie, cărţile nu ne vor oferi soluţii pe tavă, însă ele ne pot inspira să căutăm propriile soluţii la probleme cu care ne confruntăm“, punctează Drăgulin.

    „Am avut un client care era îngrijorat că nu poate avea grijă de bebeluşul lui. I-am recomandat cartea Room Temperature de Nicholson Baker, al cărei subiect vizează un bărbat care-şi hrăneşte bebeluşul cu biberonul şi contemplă noţiunea de tată. I-am recomandat, desigur, şi Să ucizi o pasăre cântătoare, deoarece Atticus Finch este figura ideală a tatălui în literatură“, a spus Berthoud.