Tag: Amazon

  • Angajaţii Amazon.com din Germania au organizat un protest la Seattle, la sediul companiei

     Protestul de la Seattle va avea loc simultan cu greve la mai multe depozite Amazon din Germania, potrivit MarketWatch.

    Sindicatul german Ver.di, al angajaţilor din sectorul serviciilor, a reuşit astfel pentru prima dată să aducă o dispută de muncă la sediul central al unei companii străine. Reprezentanţii sindicatului au subliniat că acţiunea din SUA va fi una simbolică.

    “Ceea ce se va întâmpla la Seattle nu este o grevă, ci o acţiune de solidaritate cu angajaţii din Germania”, a declarat un reprezentant al Ver.di.

    La protestul de la sediul Amazon din Seattle vor participa mai multe sindicate americane, printre care şi bine-cunoscutul Teamsters.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amazon va încerca să construiască drone pentru a livra comenzile clienţilor într-o jumătate de oră

    Bezos a prezentat la emisiunea 60 Minutes, de la postul de televiziune CBS, o versiune în fază iniţială a dronei, pe care a numit-o “octocopter”.

    Dronele Amazon ar putea deveni operaţionale în 4-5 ani, depinzând parţial de avizele Autorităţii Federale pentru Transport, a spus şeful companiei, citat de cotidianul Wall Street Journal.

    “Ştiu că pare science fiction. Nu este”, a spus Bezos.

    Amazon a lucrat în ultima perioadă la reducerea timpului de livrare prin creşterea eficienţei depozitelor şi construirea unui număr mai mare de facilităţi de stocare în apropierea centrelor urbane.

    Dronele ar putea transporta colete cu greutate de până la 2,3 kilograme, categorie care acoperă 86% din livrările totale ale Amazon, a adăugat directorul retailerului.

    “Ar fi o rază de 16 kilometri de la centrul de livrare. Astfel, în zonele urbane pot fi acoperite părţi importante ale populaţiei”, a declarat el.

    Amazon mai are însă de lucrat la proiect. Compania va trebui să rezolve probleme precum costurile, zgomotul şi aspecte privind siguranţa.

    “Nu vreau să creadă nimeni că e ceva ce se va întâmpla imediat. Este un proiect de cercetare – dezvoltare”, a afirmat Bezos.

    Potrivit unui comunicat prezentat de Amazon concomitent cu difuzarea emisiunii CBS, numele proiectului este Prime Air. Un purtător de cuvânt al Amazon a declarat că retailerul a contactat deja Autoritatea Federală pentru Transport referitor la acest proiect.

  • Amazon va lansa un dispozitiv TV până la sfârşitul anului. Cum va funcţiona “cinnamon”

     Conform cotidianului economic The Wall Street Journal, care citează surse, noul dispozitiv va permite lărgirea ariei de difuzare a serviciului de streaming existent al Amazon, prin care filme şi seriale pot fi vizionate online pe acest site. Amazon va intra astfel în concurenţă cu site-urile Netflix şi Hulu.

    Noul decodor TV le va permite utilizatorilor şi accesul la conţinutul (video, muzică şi jocuri) furnizat de alte companii, nu doar la conţinutul disponibil pe Amazon.

    Amazon a stabilit ca mijlocul lunii octombrie să fie data până la care companiile să îşi trimită aplicaţiile compatibile cu noul dispozitiv, al cărui nume de cod este “cinnamon” (scorţişoară, n.r.).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Groupon intră pe terenul Amazon

    Compania a anunţat de asemenea că Eric Lefkofsky, un miliardar din Chicago, va ocupa în mod permanent funcţia de director executiv al companiei după o perioadă de interimat. Lefkofsky a fost mai întâi CEO interimar al Groupon începând cu luna februarie, când l-a înlocuit pe fondatorul companiei, Andrew Mason. În ultimele luni, Groupon şi-a schimbat strategia de business şi s-a axat pe o afacere tradiţională de comerţ electronic prin care vinde direct produse, şi nu doar cupoane de reduceri, în special prin intermediul aplicaţiei pentru smartphone-uri.

    Internet broadband fără întreruperi în avion, chiar şi deasupra oceanelor, începând din septembrie
    iniile aeriene vor putea oferi în curând pasagerilor internet de mare viteză în timpul zborului, fără întreruperi, chiar şi deasupra oceanelor, datorită evoluţiei serviciilor prin satelit, iar companiile specializate promit că, odată cu scăderea costurilor, broadband-ul în avion va deveni gratis. Conexiunile care asigură în prezent serviciile de internet în zbor, improvizate din servicii destinate telefoanelor mobile şi televiziunii DTH, vor fi înlocuite de semnale puternice, concentrate pe aeronave, transmise de sateliţi performanţi.

    Cererea semnificativă pentru servicii de internet de mare viteză în avion va genera suficiente afaceri pentru a facilita scăderea costurilor, astfel că broadband-ul în zbor va deveni într-un final gratis, cred directorii executivi din industrie. În prezent, conexiunile la internet în avion oferă viteze scăzute de descărcare, sunt întrerupte de numeroase „zone moarte„ şi nu satisfac pasagerii. Grupul american ViaSat Inc. va lansa în septembrie serviciul de internet de mare viteză, prin satelit, pentru aeronave, care va fi disponibil iniţial pentru pasagerii JetBlue Airways. ViaSat promite fiecărui pasager o conexiune mai performantă în zbor decât viteza disponibilă în prezent pentru o întreagă aeronavă.

    „Cu 10 ani în urmă, eram obişnuiţi să utilizăm dial-up. Nimeni nu mai face asta acum. Aceeaşi evoluţie prin care am trecut în locuinţă va avea loc acum în aeronave„, comentează Tim Mahoney, directorul general al diviziei de tehnologie aerospaţială a grupului american Honeywell International, care oferă echipamente pentru sateliţi. Sateliţii sunt acum capabili de aşa-numite „raze spot„, care transmit un semnal concentrat, faţă de acoperirea de tip umbrelă asigurată de tehnologiile de transmisie TV.

    Astfel este asigurată suficientă viteză pentru a oferi un serviciu de calitate tuturor pasagerilor aflaţi într-un avion. Conexiunea la internet în aer este disponibilă în prezent pentru 40% dintre zborurile operate de companiile din SUA şi Canada, potrivit analiştilor. Rata de utilizare este foarte redusă, estimându-se că numai 5% dintre pasageri sunt dispuşi să plătească în plus pentru a accesa internetul în timpul călătoriilor. Odată cu răspândirea largă a noilor tehnologii şi creşterea ratei de utilizare, costurile suportate de către operatorii aerieni vor deveni comparabile cu un suc şi o pungă de alune per pasager, astfel că serviciul de internet broadband în zbor are şanse mari să devină gratis, anticipează executivii de la ViaSat.

  • Încă un experiment

    Imi imaginam că nu se poate să treacă 2013 fără încă o vânzare spectaculoasă pe piaţa media. Domeniul îşi strânge rândurile şi profită de ofertele venite în special de la outsideri, miliardari dornici de imagine, de influenţă sau de instrumente noi de marketing. Nu mă gândeam însă că cineva va pune pe masă atât de mulţi bani pentru un produs a cărui piaţă se subţiază pe zi ce trece precum hârtia pe care este tipărit şi care pierde bani (mulţi) de şapte ani la rând. Ce s-a mai vândut recent? Cu două săptămâni în urmă, New York Times a încasat
    70 de milioane de dolari de la miliardarul John Henry (patronul echipelor Red Sox şi Liverpool) pentru Boston Globe. În 2011, AOL a cumpărat The Huffington Post cu 315 milioane de dolari. Washington Post Company a evaluat divizia sa de media la 255,6 milioane de dolari în luna mai şi a încasat cu
    6 milioane mai puţin pe ziarul cel mai popular din capitala SUA, dar se poate spune că în felul acesta şi-a acoperit şi vânzarea Newsweek cu un dolar în 2010.
    Vânzarea Washington Post săptămâna trecută este cel mai bun lucru care se putea întâmpla ziarului şi familiei care l-a deţinut timp de 80 de ani şi cea mai ciudată decizie de business luată de Jeff Bezos, un om de afaceri mai mult reţinut decât spectaculos, mai mult introvertit decât dornic de reflectoare.
    „Nu avem o hartă şi nu va fi uşor să croim o potecă. Va trebui să ne inventăm una, ceea ce înseamnă că este nevoie să experimentăm.„ Citatul vine din scrisoarea pe care Jeff Bezos a trimis-o angajaţilor Washington Post la confirmarea tranzacţiei.

    Tonul lui Bezos arată că, la fel ca şi în cazul altor produse în care a investit, şi ziarul este tot un experiment. Jeff Bezos este cunoscut pentru investiţiile sale pe termen lung, pentru răbdarea sa, dar şi pentru modul cum pierde bani şi este un neînţeles în deciziile sale de business care se dovedesc a fi, ulterior, profitabile (în cele mai multe dintre cazuri). Născut în 1962, Jeff Bezos şi-a părăsit jobul de la un fond de investiţii din New York dorind să deschidă un business în ceea ce urma să devină hitul următoarelor decenii, online-ul.

    A lansat Amazon în propriul garaj după ce a bătut America în lung şi în lat şi a scris pe drum un plan de afaceri. Din 1994, când a pornit Amazon, şi până în 2011, când în plină criză compania a crescut pe bursă cu 55%, Jeff Bezos a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 25 miliarde de dolari. Ce i-a venit omului care a intuit boomul din online şi care investeşte în turismul spaţial să se întoarcă la una dintre afacerile pentru care viitorul nu prevede salturi spectaculoase? Poate tocmai pentru că ştirile au nevoie de un nou mod de a se vinde, aşa cum cărţile s-au reinventat odată cu Amazon sau cum industria muzicală a înflorit a doua oară cu iTunes.

    În ultimii doi-trei ani, Amazon a mers mult în direcţia reinventării cărţii şi a publishingului. A democratizat producţia de carte prin serviciul de self-publishing de pe Amazon
    (58.000 de titluri au fost încărcate numai în 2011) şi a dezvoltat o nouă nişă de texte scurte, de maximum 5.000 de cuvinte, numită Kindle Singles (care costă 2 dolari bucata), care ocupă un spaţiu gol între articolele mici din ziare şi cărţile lungi. Se poate spune astfel că achiziţia unui ziar era cursul firesc în acest context.

    Dar mai este un domeniu cu care Bezos aduce ceva interesant la the Post: publicitatea. Veniturile ziarului din publicitate au scăzut cu 14% anul trecut, până la 228 milioane de dolari. Amazon vinde sloturi publicitare pe site-urile sale şi pe Kindle-uri şi estimează că în acest an va avea venituri din publicitate de 835 milioane de dolari, în creştere cu 37% faţă de anul trecut. Deşi fosta conducere a ziarului a făcut tot ce a putut pentru a se adapta bugetelor alocate pentru online, probabil foştii manageri nu ştiau reţetele lui Bezos.

    Vânzarea the Post încheie opt decenii în posesia familiei Graham, care a păzit ziarul de interferenţe politice ori comerciale. Redacţia a avut simultan şi 1.000 de ziarişti şi a dezvăluit scandaluri precum Watergate, care a transformat jurnaliştii în celebrităţi. Cu trecerea timpului însă, ziarul şi-a pierdut anvergura şi a devenit mult mai local, pierzând cursa  naţională cu New York Times. A avut noroc de creşterea internetului şi de adaptarea conţinutului pentru cititorii globali, dar lucrurile tot nu au revenit la nervul de altădată.

    Ziarul pierde 50 milioane de dolari pe an şi are nevoie de o schimbare dramatică, în genul celei de care au beneficiat vânzările de cărţi odată cu apariţia Amazon – acea sclipire de antreprenoriat care a creat Amazon şi acea sclipire tehnică ce a dus la lansarea Kindle. Trebuie multă inovaţie şi răbdare. Bezos a spus de multe ori în ultima săptămână că respectă independenţa jurnalismului şi că nu va căuta să revitalizeze ziarul prin negarea valorilor sale.

    Toate aceste elemente puse la un loc duc la concluzia că un ziar pentru care numărătoarea inversă părea să înceapă va avea parte de un nou început. Poate doar Bezos singur ştie cum va aborda acest nou început şi cum va integra ziarul cel vechi într-un climat nou, alert şi mai critic ca niciodată. Nu degeaba se spune despre Bezos că este ca un student cuminte care citeşte mult şi pune întrebări. Jurnalismul tot prin aceste două tehnici s-a construit. Dar jurnalismul viitorului are nevoie de ceva în plus.
     

  • Cine este Jeffrey P. Bezos, personajul central al ştirii momentului

    Multinaţionala cu sediul în Seattle, SUA, a fost fondată de Jeffrey P. Bezos şi a început ca un magazin online exclusiv pentru cărţi. Compania şi-a diversificat rapid oferta şi vinde în prezent de la mâncare sau jucării până la servicii de cloud computing. CEO-ul Amazon Jeff Bezos s-a născut într-o familie de fermieri din New Mexico şi a arătat de mic o înclinaţie spre mecanică, manifestată prin încercarea de a-şi demonta pătuţul când era copil, iar mai târziu, prin inventarea unui sistem electric care să-i ţină rudele mai mici departe de propria cameră. După ce mama lui s-a recăsătorit cu Miguel Bezos, întreaga familie s-a mutat în Texas, unde tatăl vitreg lucra ca inginer pentru Exxon.

    Familia s-a mutat apoi în Miami, Florida, unde Bezos a absolvit liceul ca şef de promoţie. S-a  înscris la Universitatea Princeton unde a fost licenţat summa cum laudae în inginerie electrică şi informatică. După absolvirea facultăţii (1986), Bezos a lucrat pe Wall Street în domeniul informaticii, iar apoi a participat la construirea unei reţele pentru compania de schimburi comerciale internaţionale Fitel. Următorul loc de muncă al lui Bezos a fost organizaţia bancară Bankers Trust, iar mai târziu, în cadrul firmei de management de investiţii de pe Wall Street D. E. Shaw & Co. Bezos a fondat Amazon.com în 1994 după o idee care i-a venit în timp ce traversa ţara cu maşina de la New York la Seattle.

    A pus bazele companiei în propriul garaj din Bellevue, Washington, după ce a renunţat la postul de vicepreşedinte al firmei D.E. Shaw, unde identificase potenţialul companiilor din online. A hotărât că cea mai bună afacere pe internet ar fi vânzarea de cărţi, iar speculaţia lui s-a adeverit după primele două luni de funcţionare a magazinului online, când Amazon vindea în toate cele 50 de state ale SUA şi în alte 45 de ţări. În doar două luni, vânzările Amazon au ajuns la 20.000 USD pe săptămână. În prezent, Amazon.com este cel mai mare retailer online din lume, cu vânzări de 61 mld. USD în 2012, în creştere cu 13 mld. USD faţă de anul anterior potrivit Forbes. O creştere cu 40% a preţului acţiunilor companiei în 2012 i-a adus lui Bezos o avere netă cu 6,8 mld. USD mai mare decât anul anterior, când era estimată la 22,1 mld. USD, potrivit Bloomberg.

    Compania a lansat şi o monedă virtuală proprie cu care utilizatorii vor putea cumpăra conţinut pentru Kindle Fire. Bezos continuă să inoveze şi prin alte afaceri. În 2000, a fondat un startup în domeniul construcţiei navelor spaţiale – Blue Origin – ca rezultat al fascinaţiei lui pentru călătoriile în spaţiu. El este interesat şi de construirea hotelurilor, parcurilor de amuzament şi coloniilor spaţiale pentru două-trei milioane de persoane care ar orbita în jurul Pământului. Bezos este una dintre cele mai bogate persoane din lume şi a fost declarat al doilea cel mai bun CEO din lume de Harvard Business Review, după Steve Jobs, fondatorul Apple.

  • The Washington Post va fi vândut fondatorului Amazon, pentru 250 milioane de dolari

     Oficialii The Washington Post Company au anunţat luni că au ajuns la o înţelegere cu Jeff Bezos pentru a-i vinde principalul titlu din portofoliul companiei care este controlată de mai multe generaţii de către familia Graham, informează washingtonpost.com.

    Jeff Bezos, ale cărui investiţii l-au transformat într-unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, va plăti 250 de milioane de dolari cash pentru cotidianul The Washington Post şi pentru publicaţiile afiliate acestuia.

    Grupul Amazon nu va avea niciun rol în această tranzacţie. Jeff Bezos va cumpăra în nume personal publicaţia The Washington Post şi va deveni unicul proprietar al acestui cotidian în momentul în care tranzacţia va fi finalizată, lucru estimat să se întâmple în aproximativ 60 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa mondială a tabletelor va depăşi piaţa PC-urilor până în 2015

    Livrările de tablete vor creşte în acest an cu 59%, la 229,3 milioane de unităţi, de la 144,5 milioane de unităţi în 2012, anticipează IDC. Vânzările de PC-uri vor coborî în acest an cu 7,8%, IDC înrăutăţind o estimare anterioară, care indica un declin de 1,3%.

    Creşterea vânzărilor de tablete este susţinută de produse cu preţuri accesibile dotate cu sistemul de operare Android al Google. Preţul mediu de vânzare al tabletelor este aşteptat să scadă în acest an cu 11%, la 381 dolari, iar reducerile vor continua, tot mai mulţi cumpărători preferând dispozitive mai mici, precum iPad mini şi aparate produse de companii ca Samsung Electronics şi Amazon.

    “Ce a început ca un semn al unei perioade economice dificile a devenit o schimbare în paradigma computerelor, principalul beneficiar fiind segmentul mobil. Pentru mulţi utilizatori o tabletă este în cele mai multe cazuri o soluţie mai simplă şi mai elegantă decât un PC”, a declarat Ryan Reith, analist la IDC. În 2017 vor fi vândute anual numai 333 milioane de PC-uri, în timp ce livrările de tablete vor atinge 410 milioane de unităţi. Pentru 2014, IDC anticipează că livrările de PC-uri vor scădea cu 1,2%.

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: Jeffrey P. Bezos

    Multinaţionala cu sediul în Seattle, SUA, a fost fondată de Jeffrey P. Bezos şi a început ca un magazin online exclusiv pentru cărţi. Compania şi-a diversificat rapid oferta şi vinde în prezent de la mâncare sau jucării până la servicii de cloud computing. CEO-ul Amazon Jeff Bezos s-a născut într-o familie de fermieri din New Mexico şi a arătat de mic o înclinaţie spre mecanică, manifestată prin încercarea de a-şi demonta pătuţul când era copil, iar mai târziu, prin inventarea unui sistem electric care să-i ţină rudele mai mici departe de propria cameră. După ce mama lui s-a recăsătorit cu Miguel Bezos, întreaga familie s-a mutat în Texas, unde tatăl vitreg lucra ca inginer pentru Exxon.

    Familia s-a mutat apoi în Miami, Florida, unde Bezos a absolvit liceul ca şef de promoţie. S-a  înscris la Universitatea Princeton unde a fost licenţat summa cum laudae în inginerie electrică şi informatică. După absolvirea facultăţii (1986), Bezos a lucrat pe Wall Street în domeniul informaticii, iar apoi a participat la construirea unei reţele pentru compania de schimburi comerciale internaţionale Fitel. Următorul loc de muncă al lui Bezos a fost organizaţia bancară Bankers Trust, iar mai târziu, în cadrul firmei de management de investiţii de pe Wall Street D. E. Shaw & Co. Bezos a fondat Amazon.com în 1994 după o idee care i-a venit în timp ce traversa ţara cu maşina de la New York la Seattle.

    A pus bazele companiei în propriul garaj din Bellevue, Washington, după ce a renunţat la postul de vicepreşedinte al firmei D.E. Shaw, unde identificase potenţialul companiilor din online. A hotărât că cea mai bună afacere pe internet ar fi vânzarea de cărţi, iar speculaţia lui s-a adeverit după primele două luni de funcţionare a magazinului online, când Amazon vindea în toate cele 50 de state ale SUA şi în alte 45 de ţări. În doar două luni, vânzările Amazon au ajuns la 20.000 USD pe săptămână. În prezent, Amazon.com este cel mai mare retailer online din lume, cu vânzări de 61 mld. USD în 2012, în creştere cu 13 mld. USD faţă de anul anterior potrivit Forbes. O creştere cu 40% a preţului acţiunilor companiei în 2012 i-a adus lui Bezos o avere netă cu 6,8 mld. USD mai mare decât anul anterior, când era estimată la 22,1 mld. USD, potrivit Bloomberg.

    Compania a lansat şi o monedă virtuală proprie cu care utilizatorii vor putea cumpăra conţinut pentru Kindle Fire. Bezos continuă să inoveze şi prin alte afaceri. În 2000, a fondat un startup în domeniul construcţiei navelor spaţiale – Blue Origin – ca rezultat al fascinaţiei lui pentru călătoriile în spaţiu. El este interesat şi de construirea hotelurilor, parcurilor de amuzament şi coloniilor spaţiale pentru două-trei milioane de persoane care ar orbita în jurul Pământului. Bezos este una dintre cele mai bogate persoane din lume şi a fost declarat al doilea cel mai bun CEO din lume de Harvard Business Review, după Steve Jobs, fondatorul Apple.