Tag: transport

  • Aceasta este prima companie aeriană din UE care a transportat 1 MILIARD DE PASAGERI

    Gradul de ocupare a crescut cu 1% până la 97%, iar traficul anual până în iulie a crescut cu 13%, până la 125,1 milioane de clienţi, informează un comunicat al companiei.

    “În iulie am sărbătorit transportarea clientului cu numărul 1 miliard, de la primul nostru zbor în 1985 şi astfel am devenit prima companie aeriană din UE care transport 1 miliard de pasageri. Pentru a marca acest eveniment, lansăm promoţia <<Vă mulţumim de 1 miliard de ori>>, cu tarife reduse la mai mult de 1 milion de locuri din întreaga reţea europeană pentru călătorii în noiembrie şi decembrie”, a declarat Kenny Jacobs, Chief Marketing Officer Ryanair.

  • Plimbări ca în poveşti, cu trăsuri mânate de vizitii, într-un mare oraş din vestul ţării

    „Hotărârea reglementează transportul pentru firmele care au cai şi trăsuri. Aici avem nişte condiţii foarte clare, trebuie să fie autorizate, caii să fie în regulă, trăsura să aibă utilajele, ataşamentele, totul la un anumit standard. Trăsurile de la Zilele Aradului erau doar în mare parte aşa, nu erau reglementate. Şi ca să evităm situaţii cum au fost la Zilele Aradului când veneau anumiţi prestatori de serviciu de genul ăsta, o să avem doar firme care sunt autorizate. Sunt mai multe firme înregistrate la Registrul Comerţului, noi am luat codul CAEN de acolo. Pentru a evita probleme, am făcut aceste specificări în regulament”, ne-a spus consilierul local municipal Bogdan Boca.

    Ragulamentul prevede un anumit tip de hamuri, un anumit tip de uniformă pentru vizitiu, iar curăţenia trebuie asigurată de proprietarii trăsurilor şi ai animalelor.  În cazul nerespectării celor stipulate în regulament, se vor da amenzi de până la 1500 lei.

    Plecarea cu trăsurile se va face în fiecare sâmbătă şi duminică, din faţa Palatului Cultural şi va urma un traseu prestabilit prin centrul Aradului. Momentan nu se ştie exact data de când acest serviciu va fi disponibil în Arad, însă consilierul local municipal Bogdan Boca ne-a spus că regulamentul va intra în vigoare la 10 zile de la ziua aprobării lui (28 iulie), după care o să mai dureze aproximativ 2 săptămâni până ce se realizează toată documentaţia necesară.

    „Noi am fi vrut să inaugurăm plimbările mult mai repede anul acesta, însă a fost o problemă cu transparenţa, căci la transparenţă se necesită 45 de zile”, ne-a spus Boca.

    Cititi mai multe pe www.banatulazi.ro

  • Angajatul viitorului: cu 50% mai rapid, cu 20% mai ieftin, lucrează 24/7, nu cere salariu şi nu are pretenţii

    Acţiunea de a ridica un produs şi de a-l pregăti pentru transport este simplă pentru un copil, dar a fost o mare bătaie de cap pentru retailerii care încearcă să îşi automatizeze forţa de muncă.

    Companiile susţin că maşinăriile lor pot muta produse cu 50% mai rapid decât angajaţii.

    Retailerii şi companiile de logistică se bazează pe această revoluţie tehnologică pentru a putea ţine pasul cu creşterea explozivă din domeniul comerţului online care, în Statele Unite, a înregistrat venituri de 390 de miliarde de dolari în 2016, aproape dublu faţă de 2011.

    Această creştere din comerţul online a creat o cerere imensă de forţă de muncă. Depozitele din Statele Unite au adăugat, în ultimii cinci ani, peste 260.000 de joburi noi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ideea NEBUNĂ a unui om care nu mai suporta să stea blocat în TRAFIC. Vezi cum ajunge zilnic la serviciu

    Benjamin David s-a săturat de stresul navetei zilnice şi a decis sa meargă pe altă rută spre birou. Acum el îşi bagă laptopul, costumul şi pantofii într-o geantă impermeabilă, o pune în spate şi înoată 2km până la locul de muncă.

    El lucrează în Munich, Germania, şi înoată indiferent de anotimp, doar costumaţia i se schimbă. David spune că naveta astfel este mai relaxantă şi chiar mai rapidă decât să stea în trafic.
     
  • Câţi bani a încasat RATB în 2016 şi 2017 din bilete, abonamente şi suprataxe

    Suprataxa reprezintă momentul în care un călător este găsit fără titlu de călătorie de către controlor şi are posibilitatea de a achita pe loc un card de suprataxă care este valabil doar în mijlocul de transport în care a fost acordat. Când pasagerul coboară, cardul de suprataxă îşi pierde valoarea, conform informaţiilor prezente pe site-ul RATB.

    Anul trecut, controlorii RATB au întocmit 40.000 de procese verbale de contravenţie, sancţionând aproape 122.000 de persoane. SURPRIZĂ de proporţii totuşi când ne uităm la câţi bani s-au colectat. 

    Câţi bani a încasat RATB în 2016 şi 2017 din bilete, abonamente şi suprataxe

  • Povestea româncei care a fondat un business de succes în domeniul explozivilor

    “Dacă unii oameni sar cu paraşuta să-şi ia doza de adrenalină de care au nevoie, eu mi-o iau în fiecare săptămână; nu pot şi nu îmi place să stau la birou“, îşi descrie Mihaela Carată munca în compania ale cărei baze a pus-o împreună cu soţul ei.

    Cu activităţi atât pe plan local, cât şi în mediul internaţional, firma Nitro Nobel Group acoperă, pentru piaţa din România, toată gama de aparatură şi servicii de consultanţă necesare unor lucrări în exploatările miniere subterane şi de suprafaţă. Totodată, activitatea NNG implică şi autorizarea completă şi însoţirea mărfurilor periculoase pe teritoriul României (tranzitul de armament, muniţii, materii explozive, tehnică militară, substanţe periculoase).

    Compania a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar pentru anul în curs Mihaela Carată previzionează venituri de 950.000 de euro. 85% din venituri sunt realizate prin intermediul transporturilor speciale.

    Cum alegi să lucrezi într-un astfel de domeniu? Parcursul profesional al Mihaelei Carată nu a fost unul lin şi în niciun caz prestabilit. Povesteşte că, imediat după Revoluţie, a încercat să studieze la Facultatea de Drept, însă, nefiind admisă acolo, şi-a început studiile la Politehnică. A înţeles însă că nu i se potriveşte ingineria şi a ales apoi să se orienteze spre Facultatea de Ştiinţe Politice, pe care a absolvit-o în 2004 şi despre care spune că i-a plăcut atât de mult, încât ar mai face-o o dată.

    Primul său loc de muncă a fost la Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET), unde spune că a învăţat tot ce se putea învăţa şi a avansat până la treapta în care avea nevoie de o facultate tehnică pentru a evolua şi mai mult. A lucrat astfel la RADET între 1995 şi 2001, apoi s-a angajat la ING în postul de de customer service officer, într-o perioadă în care banca avea doar clienţi persoane juridice. A realizat după aproximativ un an că nici acela nu este locul potrivit pentru ea: rigorile băncii nu se potriveau cu stilul ei proactiv. După o altă scurtă perioadă la RADET, ca senior customer service officer (2002-2003), s-a angajat în firma de audit şi contabilitate Smart Audit Solutions ca operations manager. ”La început nu aveam idee despre cum se face acest job, nu îmi plăcea matematica, dar m-am simţit foarte bine în acest post, am învăţat tot ce trebuia să învăţ şi am ajuns până la funcţia de director.“

    Parcursul ei profesional a luat o altă turnură după participarea la o conferinţă în domeniul auditului în Barcelona, unde l-a cunoscut pe directorul din Europa al companiei cu activităţi în domeniul explozivilor Nitromac – RomNitro Explosives. Ei îşi deschiseseră în România o filială şi aveau nevoie de o firmă de contabilitate, în contextul în care nu erau mulţumiţi de serviciile găsite pe internet.

    S-a ivit astfel oportunitatea unei colaborări; la întoarcerea în România, Mihaela Carată şi-a dat însă seama că nevoile lor depăşeau zona de contabilitate; compania avea de fapt nevoie de un economist care să interpreteze cifrele, nu doar să le introducă într-un program. ”Le-am spus că aş putea să lucrez pentru ei în timpul liber; mi-am făcut un calcul, la contabilitate lucram de la 9 la 17, le-am spus că pot să vin la ei după 18 şi să stau până la ce oră este nevoie.“ Astfel, a urmat o perioadă de aproximativ şase luni în care antreprenoarea spune că nu avea timp nici să-şi dea seama când se schimbă anotimpurile sau zilele se transformă în noapte. în acest ritm, s-a familiarizat cu domeniul; a cerut chiar directorului general să îi ofere posibilitatea de a merge pe teren pentru a înţelege despre ce este vorba altfel decât în cărţi.

    După cele şapte luni de activitate, a ajuns la concluzia că acesta este domeniul în care i-ar plăcea să îşi construiască o carieră în continuare. Astfel, în 2007, a renunţat, nu cu uşurinţă, la activitatea din firma de contabilitate şi audit. Şi-a consolidat pregătirea teoretică printr-un MBA la Universitatea Open (2011) şi a urmat chiar şi cursuri prin care să obţină permisul de artificier, astfel încât să se integreze complet în această lume. A lucrat în cadrul Nitromac – RomNitro Explosives ca deputy manager timp de patru ani, până la momentul în care firma a decis să închidă filiala din România.

    Atunci a hotărât, împreună cu partenerul ei, să pună bazele propriei afaceri în domeniu. ”A fost foarte greu la început pentru că economia trecea printr-o criză, banii în investiţii, infrastructură nu mai erau atât de mulţi.“A înfiinţat firma Nitro Nobel Group în 2010, printr-o investiţie iniţială minimă, de câteva sute de lei, direcţionaţi înspre achiziţia unui laptop şi a unei imprimante. Următorul pas a fost să identifice potenţiali furnizori, alţii decât cei existenţi în România. ”2010-2012 au fost ani destul de incerţi în domeniul acesta – atât timp cât nu sunt bani pentru investiţii în infrastructură, industria nu funcţionează. Atunci, în 2011, când am văzut că nu se întâmplă nimic în România în acest domeniu am decis să ne schimbăm abordarea.“ Astfel, au decis să reorienteze activitatea firmei spre vânzarea de aparatură pentru domeniul minier. Din rândul acestor aparate, oferă ca exemplu explozoarele folosite în carierele de agregate seismografele şi toate elementele din care sunt compuse acestea, şi, recent intrat în portofoliul lor, aparate laser pentru detectarea explozivilor şi narcoticelor.

    Mihaela Carată explică funcţionalitatea unui astfel de aparat: o activitate de împuşcare nu ar trebui să se facă niciodată, de pildă, fără măsurarea impactului, a vibraţiilor exploziei; de aceea, un astfel de aparat de măsurare se află în portofoliul Nitro Nobel Group. ”Ne-am spus că, fiind în UE, funcţionând după standarde UE, cu siguranţă o să vină şi în România momentul în care va trebui să funcţionăm după acele standarde. A venit acel moment, mult mai greu, dar a venit.“ Apoi, o altă oportunitate de dezvoltare a afacerii a fost sesizată de antreprenoare, a devenit, între timp, şi obiectul principal de activitate al Nitro Nobel Group

  • Firea, anunţ ŞOC pentru şoferi: “Din toamnă nu se va mai putea parca gratuit”

    ”Ştim exact unde există parcări publice şi private, dar cetăţenii preferă să parcheze pe domeniul public pentru că acesta nu este taxat. Începând din toamnă, această (…) variantă nu va mai fi posibilă, pentru că acolo unde există parcări publice sau private, în arealul respectiv, nu se va mai putea parca gratuit, ca până în acest moment”, a declarat Gabriela Firea.

    Primarul General al Capitalei a precizat că în perioada următoare se vor impune o serie de măsuri menite să ducă la fluidizarea traficului.

    Printre aceste măsuri se numără montarea de semafoare ”verde intermitent”, care să permită în marile intersecţii efectuarea virajului la dreapta sau conectarea a peste 400 de intersecţii semaforizate la centrul de management al traficului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro