BusinessMagazin

Tag: raspuns

  • Telefonul modular: revoluţia digitală se 
întoarce în zona de hardware

    Proiectul Ara, iniţiat de cei de la Google în parteneriat cu Motorola şi cu organizaţia Phonebloks, are ca scop dezvoltarea unui telefon care să poată fi dezmembrat şi apoi reconstruit de către orice utilizator. Construit după un sistem asemănător cu cel al pieselor Lego, telefonul modular permite schimbarea oricărei piese, inclusiv procesorul, memoria sau camera digitală, prin simpla deconectare a respectivului element şi introducerea altuia.

    Astfel, fie că piesa este defectă sau pur şi simplu depăşită tehnologic, utilizatorul poate face ajustările necesare în câteva minute. Într-un asemenea scenariu, Apple va avea probabil cel mai mult de suferit. Dovedindu-se de-a lungul timpului o companie care impune utilizatorului condiţii extrem de stricte, organizaţia condusă de Tim Cook va reacţiona, probabil, aşa cum reacţionează în cele mai multe cazuri: ignorând orice propunere venită din exterior. Până în prezent, fidelizarea forţată a clienţilor a funcţionat, poate şi datorită faptului că marii competitori nu au reuşit să scoată pe piaţă un produs net superior. Posibilitatea de a-ţi configura singur telefonul, asigurându-te că deţii în permanenţă cea mai nouă tehnologie, ar putea fi însă lovitura de graţie aplicată unei companii care refuză să accepte orice inovaţie descoperită în afara birourilor din Cupertino.

    Telefonul modular poate deveni cea mai importantă invenţie de la touchscreen până în prezent. Posibilitatea de a-ţi transforma telefonul pe măsură ce tehnologia o permite este un ideal pentru sute sau chiar mii de mici producători care până în prezent nu şi-au putut găsi locul pe piaţă alături de marile companii. Explicaţia este una simplă: giganţii precum Apple, Samsung, LG sau Sony nu au permis decât unui număr redus de producători să dezvolte piese compatibile telefoanelor lor; pentru a lucra alături de liderii de piaţă, o companie trebuia să fabrice doar anumite tipuri de piese, în funcţie de cerinţe. Prin lansarea unei platforme de tip open hardware, toate aceste limitări ale pieţei dispar. După cum spuneau chiar cei de la Google, iniţiatorii proiectului Ara, „telefonul modular ar trebui să transforme piaţa în acelaşi mod în care Play Store a transformat piaţa de aplicaţii“.

    Paul Eremenko, coordonatorul proiectului Ara, a prezentat în aprilie 2014 primul prototip al telefonului modular. El a răspuns criticilor aduse Ara de către cei care consideră că acest proiect nu are şanse de reuşită: „Am început prin a transforma afirmaţiile de tipul «este imposibil» în numere. Am enumerat toate lucrurile care ar putea îngreuna procesul şi am căutat soluţii. Problemele tehnice sunt numeroase, iar noi găsim în fiecare zi soluţii pentru ele“.

    Principala problemă, a spus Eremenko, este modul în care fiecare modul va interacţiona cu baza telefonului. Sistemul de operare Android va trebui de asemenea modificat pentru a permite acest nou tip de transmisii. „Prieteni, drumul va fi lung şi dificil. Dar îl vom parcurge împreună“, le-a transmis Eremenko celor prezenţi. Şi se pare că aceştia l-au crezut: Google a anunţat că va lansa primul model de Ara anul acesta în Puerto Rico. Motivele pentru această alegere au fost următoarele: baza de utilizatori este una complexă, numărul telefoanelor entry-level cumpărate în 2014 fiind aproape egal cu cel de smartphone-uri achiziţionate. Un alt aspect a fost rata de folosire a internetului prin dispozitive mobile, care a ajuns la 75%. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că Puerto Rico se află sub jurisdicţia Statelor Unite.

    Acest prim model va avea un preţ de pornire de 50 de dolari şi va avea caracteristicile unui smartphone ieftin: un procesor de viteză redusă, o cameră digitală cu mai puţin de 10 megapixeli şi o memorie internă de 8 GB. Aceste date nu au fost confirmate de reprezentanţi, dar sunt vehiculate de presa de specialitate.

    Lansarea telefonului modular poate fi cel mai important moment al ultimului deceniu în industria de profil. Telefonul ieftin pe care Google intenţionează să îl scoată la vânzare în acest an ar putea fi, cu adevărat, „un telefon pentru 6 miliarde de oameni“, după cum declara Paul Eremenko. Dar nu preţul este cel care contează, pentru că telefoane ieftine, chiar inteligente, au mai fost lansate. Telefonul modular revoluţionează industria prin capacitatea de a putea fi mereu la zi cu ultimele tehnologii. Acest aspect este cel care îl diferenţiază de orice alt produs lansat până acum.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Cei mai admiraţi antreprenori şi executivi din România răspund

    “Dacă aş fi fost vreodată jurnalist, aş fi încercat mereu să prezint omul, dincolo de eticheta de CEO sau de proprietar al unei firme. Omul este foarte important. Aş încerca să scriu şi să-l încurajez să vorbească nu doar despre afacere, ci şi despre momentele lui de îndoială, despre eşecuri, despre cum a învăţat din eşecuri, despre cum ar face lucrurile diferit dacă ar fi avut mai multă informaţie într-un anumit moment, aş încerca să adâncesc foarte mult dialogul şi înţelegerea.“

    Mesajul lui Vasile Iuga, şeful PricewaterhouseCoopers România şi managing partner al PricewaterhouseCoopers pentru regiunea Europa de Sud-Est, transmis celor mai puternici executivi şi antreprenori în cadrul unei gale CEO Awards din octombrie 2013, venea în contextul unei discuţii despre eşecuri şi lucruri care ar fi putut fi făcute diferit. Iuga, premiat de Business Magazin în cadrul evenimentului, îşi reproşa că în tinereţe a iubit prea mult aviaţia – “unde am investit tot ce am avut mai bun în prima parte a vieţii“ -, deşi, spune el, ar fi trebuit să studieze dreptul, domeniu care i-ar fi asigurat cunoştinţe extrem de utile pentru cariera sa ulterioară. Iuga s-a alăturat PwC în 1991 şi în cei peste 20 de ani de carieră în domeniu a devenit unul dintre veteranii industriei de pe piaţa locală. Iniţial specializat în ingineria de aeronave, el a studiat, abia după venirea la PwC, ştiinţe economice, devenind pe rând auditor financiar, expert contabil şi evaluator. Discuţia despre lecţiile trecutului, învăţături şi lucruri care puteau fi făcute altfel este încă un subiect delicat şi puţin discutat de către reprezentanţii mediului de afaceri din România.

    Cei mai importanţi oameni din business au dat de-a lungul timpului sfaturi din experienţa lor care arată că cel mai important lucru în perioada de creştere şi dezvoltare este să faci alegerile corecte. Liliana Solomon, fost CEO al Vodafone România, spunea la prima ediţie a Meet the CEO (cea mai importantă sursă de poveşti de business) că cel mai important lucru este contextul în care se dezvoltă un tânăr: „La 18 ani ai anumite interese – la 18 mă interesa tenisul, la 25 fizica, la 30 economia. De aceea nu poate să conteze atât de mult ce ai studiat. Contează aplicabilitatea a ceea ce ştii şi ce înţelegi. Am un prieten care spune: dacă te-ai născut prost, poţi să mori prost; dacă te-ai născut deştept, poţi să mori prost. Depinde mult ce faci de-a lungul vieţii – partea intelectuală contează foarte mult: cum eşti educat, la ce şcoli mergi, în ce companii lucrezi“.

    La acelaşi eveniment, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, completa în acelaşi context că o mare influenţă în viitorul unui tânăr o are familia: „Mi se pare foarte important să încep cu educaţia pe care am primit-o, în cei 7 ani de acasă. Eu am crescut într-o famile de clujeni, care ne-a crescut cu nişte principii destul de rigide: responsabilitate, disciplină, să duci bine lucrurile până la capăt. Educaţia este cel mai important lucru pe care ţi-l poate da familia – sunt elemente care reprezintă datele fundamentale ale formării noastre ca personalitate şi caracter. Asta mi-a determinat cariera: ulterior am învăţat economia în România, la facultatea de profil, iar apoi am încercat să înţeleg teoria economică prin studii de drept. Dreptul m-a ajutat foarte mult să înţeleg esenţa economiei, iar apoi mi-am completat educaţia în străinătate, la London Business School, cu un curs de Corporate Finance. Din acel moment s-a conturat cariera mea“.

    Perioada 1990-2000, în care cea mai mare parte a comunităţii de business active astăzi a învăţat pe propria piele primele lecţii ale capitalismului, a fost una de studiat business de la zero, operând cu concepte abstracte precum strategii şi planuri pe termen lung sau reguli şi proceduri interne. Dintre oamenii care au învăţat printre primii business în România au fost aleşi Cei mai admiraţi CEO din România, un demers iniţiat în 2010, care a adus în faţa publicului, de-a lungul celor cinci ediţii, numele recunoscute şi confirmate chiar de către mediul de afaceri. Cei mai admiraţi sunt şi cei pe care mediul de business îi consideră demni de urmat, modele pentru domeniile lor de activitate şi lideri de la care tinerii pot învăţa. „Sfaturi pentru mine tânăr“ urmăreşte să fie o interfaţă de dialog între numele marcante din businessul românesc şi tinerii aflaţi în căutare de valori şi de repere.

    La întrebarea „Ce sfaturi mi-aş da mie însumi/însămi la vârsta de 20 de ani, având cunoştinţele şi experienţa de astăzi?“ au răspuns Florin Talpeş, proprietar al Bitdefender, Raul Ciurtin, proprietar al Albalact, Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea Ivatherm, Dan Şucu, proprietar al Mobexpert, Mihai Marcu, acţionar majoritar al MedLife, Dragoş Petrescu, CEO al Trotter Prim, Wargha Enayati, fondator al Regina Maria, Elena Cremenescu, fondatoarea mărcii de cosmetice Elmiplant, Radu Florescu, CEO Centrade Saatchi & Saatchi România, Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast, şi Mircea Turdean, director general al Farmec.

  • O întrebare pe care Ziarul Financiar o punea în anul 2000 îşi găseşte răspuns după 15 ani

    Este, cred, una dintre primele acţiuni de recuperare a metalelor din istoria lumii; astăzi astfel de lucruri se petrec în mod curent, iar tăierea a orice pentru recuperarea metalului începe cu armonioase strigăte pe stradă, strigăte pe care le auzim cu toţii, şi se termină cu dispariţia unor întregi companii. Aici vreau să ajung, pentru că săptămâna trecută a apărut anunţul tăierii la fier vechi a rafinăriei RAFO din Oneşti. Este acesta un penultim act al unei isterii naţionale care a început în anii ‘90 cu sintagma ”grămadă de fiare vechi„ şi care se apropie de sfârşit acum, cu RAFO. Spun penultim, pentru că sfârşitul va fi venind, cred, cu Oltchim, combinat ameninţat şi el, în lipsa unei soluţii salvatoare, să ajungă tot la fier vechi, marcând finalul unei epoci.

    Tonul este oarecum ironic, dar ascunde nostalgii, pentru că dispariţia atâtor şi atâtor combinate, fabrici, uzine şi rafinării nu se traduce doar prin clişeele des folosite – lipsă de competitivitate şi de productivitate, utilaje învechite sau dispariţia pieţelor -, ci reprezintă şi produsul complacerii societăţii româneşti într-un mod de gândire şi de acţiune absolut păgubos, al unor idei care se dovedesc, în cele din urmă, greşite.

    Prima este iluzia cu economia serviciilor, pe care ţi-o vindea mai orice ins erai dispus să asculţi în primul deceniu de după revoluţie. Poate că în lumea şi în perioada aceea o asemenea ideea o fi părut fezabilă, dar astăzi Europa se află în situaţia de a încasa în cele mai dureroase zone consecinţele acestui mod de gândire.

    Doi la mână, lipsa unei strategii naţionale de dezvoltare, nu impusă, ci bazată pe interes şi previziune şi coerenţă; în locul acesteia am avut sintagme repetate până la exasperare, de genul ”statul, cel mai prost administrator„, şi un scenariu repetitiv de acţiuni menite să scadă valoarea companiilor locale – iar aceasta este o zonă penală pentru care nu a răspuns nimeni niciodată. Toate acestea într-o lume în care companiile puternice de stat nu sunt o excepţie, exemple sunt cunoscute şi activează chiar şi pe piaţa noastră, dar sunt străine. În plus, uităm esenţialul, faptul că productivitatea nu este dată în primul rând de maşini şi utilaje, ci de oamenii care manageriază, care conduc maşinile, de inteligenţa şi de buna credinţă a acestora.

    De curiozitate, am încercat să determin, empiric, cât interes a iscat chiar povestea RAFO în societate. Mi s-a părut tragicomic că o întrebare pe care Ziarul Financiar o punea în anul 2000 – ”Cât va mai dura agonia RAFO?„ – îşi găseşte răspuns după 15 ani. În toţi aceşti ani, ba mai mulţi, de prin 1994, RAFO a fost subiect de presă, pentru că a apărut în aproape 2.500 de ştiri transmise de colegii mei de la agenţia de presă Mediafax şi în peste 1.000 de articole în Ziarul Financiar şi în Business Magazin, ca să număr doar ce am avut la îndemână.

    Toate aceste numere contrastează puternic cu cele doar 137 de apariţii ale rafinăriei în scriptele Camerei Deputaţilor: 3 iniţiative legislative (doar aprobări ale unor ordonanţe de urgenţă), un singur document al comisiilor, 109 stenograme ale şedinţelor în plen, doar 9 interpelări şi 15 acte legislative. Lipsit de un buton de căutare, site-ul Senatului nu mi-a putut furniza niciun rezultat, dar nu cred că ar fi diferit foarte mult de rezultatele de la deputaţi. Şi, de curiozitate, am răsfoit şi câteva interpelări: chestionări politicoase, de genul ”…care sunt şansele de a rezista ale RAFO?„, la care cel interpelat răspundea, la fel de politicos, ceva între ”…ar putea să aibă, dar ne trebuie diverse…„ şi ”îmi pare rău, dar nu e în subordinea mea, aşa că habar n-am„.

    Ar fi putut rezista RAFO? În 2004 oneştenii se numărau printre cei mai productivi români, cu afaceri de 18.000 de euro pe cap de locuitor, rafinăria situându-se pe locul 6 în clasamentul celor mai mari companii în funcţie de cifra de afaceri, înaintea Orange, a celor de la Dacia, a Mobifon – Connex sau Distrigaz Sud, iar Carom Oneşti se situa pe locul 11, înaintea Distrigaz Nord şi a ALRO. Dacă privim aşa, ar fi trebuit să reziste.

    Dar RAFO a fost căpuşată de 400 de companii, sau cel puţin aşa indica în urmă cu 10 ani Parchetul Naţional Anticorupţie, şi, dacă privim aşa lucrurile, nicio şansă pentru rafinărie.

    Restul, Iacubov, Tender, schimbările de conducere şi de patron, strategiile şi promisiunile guvernamentale, sindicaliştii care blocau drumuri şi organismele financiare internaţionale care recomandau sunt actorii slabi ai unei piese nereuşite.

    Să nu-i uităm aici nici pe negustorii de fier vechi, care îşi vor fi frecând mâinile deja şi chiar vă propun să urmărim dacă nu cumva anul acesta vom depăşi pragul de 2 milioane de tone de fier vechi la export, care ne-ar aduce, nu-i aşa, în vreo oareşce elită europeană (în 2010, un an de maxim, am putut doar 1,8 milioane de tone).

    Şi, până la urmă, ce să fi făcut noi cu zece rafinării, câte am moştenit de la Ceauşescu, aş putea fi întrebat? Habar n-am, dar, dacă veţi merge la Viena, ca să iau un oraş la întâmplare, şi veţi descoperi că benzina este mai ieftină acolo decât la Bucureşti, poate veţi căuta singuri un răspuns.

    Fără tablou săptămâna aceasta, subiectul e prea trist.

  • O întrebare pe care Ziarul Financiar o punea în anul 2000 îşi găseşte răspuns după 15 ani

    Este, cred, una dintre primele acţiuni de recuperare a metalelor din istoria lumii; astăzi astfel de lucruri se petrec în mod curent, iar tăierea a orice pentru recuperarea metalului începe cu armonioase strigăte pe stradă, strigăte pe care le auzim cu toţii, şi se termină cu dispariţia unor întregi companii. Aici vreau să ajung, pentru că săptămâna trecută a apărut anunţul tăierii la fier vechi a rafinăriei RAFO din Oneşti. Este acesta un penultim act al unei isterii naţionale care a început în anii ‘90 cu sintagma ”grămadă de fiare vechi„ şi care se apropie de sfârşit acum, cu RAFO. Spun penultim, pentru că sfârşitul va fi venind, cred, cu Oltchim, combinat ameninţat şi el, în lipsa unei soluţii salvatoare, să ajungă tot la fier vechi, marcând finalul unei epoci.

    Tonul este oarecum ironic, dar ascunde nostalgii, pentru că dispariţia atâtor şi atâtor combinate, fabrici, uzine şi rafinării nu se traduce doar prin clişeele des folosite – lipsă de competitivitate şi de productivitate, utilaje învechite sau dispariţia pieţelor -, ci reprezintă şi produsul complacerii societăţii româneşti într-un mod de gândire şi de acţiune absolut păgubos, al unor idei care se dovedesc, în cele din urmă, greşite.

    Prima este iluzia cu economia serviciilor, pe care ţi-o vindea mai orice ins erai dispus să asculţi în primul deceniu de după revoluţie. Poate că în lumea şi în perioada aceea o asemenea ideea o fi părut fezabilă, dar astăzi Europa se află în situaţia de a încasa în cele mai dureroase zone consecinţele acestui mod de gândire.

    Doi la mână, lipsa unei strategii naţionale de dezvoltare, nu impusă, ci bazată pe interes şi previziune şi coerenţă; în locul acesteia am avut sintagme repetate până la exasperare, de genul ”statul, cel mai prost administrator„, şi un scenariu repetitiv de acţiuni menite să scadă valoarea companiilor locale – iar aceasta este o zonă penală pentru care nu a răspuns nimeni niciodată. Toate acestea într-o lume în care companiile puternice de stat nu sunt o excepţie, exemple sunt cunoscute şi activează chiar şi pe piaţa noastră, dar sunt străine. În plus, uităm esenţialul, faptul că productivitatea nu este dată în primul rând de maşini şi utilaje, ci de oamenii care manageriază, care conduc maşinile, de inteligenţa şi de buna credinţă a acestora.

    De curiozitate, am încercat să determin, empiric, cât interes a iscat chiar povestea RAFO în societate. Mi s-a părut tragicomic că o întrebare pe care Ziarul Financiar o punea în anul 2000 – ”Cât va mai dura agonia RAFO?„ – îşi găseşte răspuns după 15 ani. În toţi aceşti ani, ba mai mulţi, de prin 1994, RAFO a fost subiect de presă, pentru că a apărut în aproape 2.500 de ştiri transmise de colegii mei de la agenţia de presă Mediafax şi în peste 1.000 de articole în Ziarul Financiar şi în Business Magazin, ca să număr doar ce am avut la îndemână.

    Toate aceste numere contrastează puternic cu cele doar 137 de apariţii ale rafinăriei în scriptele Camerei Deputaţilor: 3 iniţiative legislative (doar aprobări ale unor ordonanţe de urgenţă), un singur document al comisiilor, 109 stenograme ale şedinţelor în plen, doar 9 interpelări şi 15 acte legislative. Lipsit de un buton de căutare, site-ul Senatului nu mi-a putut furniza niciun rezultat, dar nu cred că ar fi diferit foarte mult de rezultatele de la deputaţi. Şi, de curiozitate, am răsfoit şi câteva interpelări: chestionări politicoase, de genul ”…care sunt şansele de a rezista ale RAFO?„, la care cel interpelat răspundea, la fel de politicos, ceva între ”…ar putea să aibă, dar ne trebuie diverse…„ şi ”îmi pare rău, dar nu e în subordinea mea, aşa că habar n-am„.

    Ar fi putut rezista RAFO? În 2004 oneştenii se numărau printre cei mai productivi români, cu afaceri de 18.000 de euro pe cap de locuitor, rafinăria situându-se pe locul 6 în clasamentul celor mai mari companii în funcţie de cifra de afaceri, înaintea Orange, a celor de la Dacia, a Mobifon – Connex sau Distrigaz Sud, iar Carom Oneşti se situa pe locul 11, înaintea Distrigaz Nord şi a ALRO. Dacă privim aşa, ar fi trebuit să reziste.

    Dar RAFO a fost căpuşată de 400 de companii, sau cel puţin aşa indica în urmă cu 10 ani Parchetul Naţional Anticorupţie, şi, dacă privim aşa lucrurile, nicio şansă pentru rafinărie.

    Restul, Iacubov, Tender, schimbările de conducere şi de patron, strategiile şi promisiunile guvernamentale, sindicaliştii care blocau drumuri şi organismele financiare internaţionale care recomandau sunt actorii slabi ai unei piese nereuşite.

    Să nu-i uităm aici nici pe negustorii de fier vechi, care îşi vor fi frecând mâinile deja şi chiar vă propun să urmărim dacă nu cumva anul acesta vom depăşi pragul de 2 milioane de tone de fier vechi la export, care ne-ar aduce, nu-i aşa, în vreo oareşce elită europeană (în 2010, un an de maxim, am putut doar 1,8 milioane de tone).

    Şi, până la urmă, ce să fi făcut noi cu zece rafinării, câte am moştenit de la Ceauşescu, aş putea fi întrebat? Habar n-am, dar, dacă veţi merge la Viena, ca să iau un oraş la întâmplare, şi veţi descoperi că benzina este mai ieftină acolo decât la Bucureşti, poate veţi căuta singuri un răspuns.

    Fără tablou săptămâna aceasta, subiectul e prea trist.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Autoeconom.ro

    Elementul de noutate:

    Platforma a fost inspirată de un model similar din Danemarca şi reprezintă locul de întâlnire între proprietarii de maşini şi service-urile auto, prin care şoferii pot să găsească cele mai bune oferte de reparaţii, în funcţie de criterii ce ţin de preţ, proximitate, garanţia pieselor necesare sau recenziile celorlalţi clienţi.

    Efectele inovaţiei:

    La un an după lansarea pe piaţa autohtonă, site-ul Autoeconom.ro centralizează 210 service-uri din toate judeţele ţării şi  va genera până la sfârşitul anului venituri cuprinse între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit estimărilor fondatorilor acestuia.

    Până în prezent, în jur de 1.350 de utilizatori au folosit platforma, iar ţinta propusă până la sfârşitul anului este de 5.000 de utilizatori.

    Descriere:

    Dezvoltarea platformei Autoeconom.ro a fost inspirată de experienţa unuia dintre fondatori într-o perioadă în care studia în Danemarca. Tudor Costel Cioltea a preluat  ideea unui site danez şi a aplicat-o pe piaţa autohtonă, fiind ajutat în realizarea proiectului de foştii săi colegi de liceu Cristina Pop, Norbert Kolozsvari, Marius Crişan, Ioana Pop.

    Investiţia iniţială – economiile celor cinci tineri – a fost de 10.000 de euro, iar ulterior au mai fost necesari 5.000 de euro pentru promovare. Utilizatorii folosesc serviciul gratuit şi o pot face doar în scop informativ, fără să facă neapărat programarea la service. Site-ul se monetizează în schimb prin intermediul service-urilor partenere, care au trei opţiuni de plată a abonamentului: un abonament anual de 600 de lei, la care se adaugă un comision între 10 şi 15% din valoarea reparaţiilor intermediate, un altul de 1.000 de lei şi unul de 2.000 de lei, care permite şi accesul service-urilor la companiile cu flote de maşini.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Regin: autopsia virusului spion despre care industria securităţii IT a păstrat tăcerea

    REGIN, IDENTIFICAT DE CERCETĂTORII DE LA SYMANTEC, SE CREDE CĂ A FOST DEZVOLTAT DE UN STAT, AVÂND DREPT ŢINTĂ COMPANII DE TELECOMUNICAţII DIN RUSIA ŞI ARABIA SAUDITĂ.

    Potrivit companiei de securitate informatică Symantec Corporation, Regin este controlat de o agenţie de spionaj occidentală, virusul fiind mult mai sofisticat decât predecesorul său Stuxnet, socotit cel mai sofisticat din lume. Stuxnet a fost dezvoltat de hackeri ai guvernelor din Statele Unite şi Israel, în urmă cu patru ani, pentru a obţine informaţii legate de programul nuclear iranian.

    Şeful Kaspersky Labs, companie de securitate informatică din Rusia care a descoperit virusul Stuxnet, a explicat pentru Financial Times că Regin vizează companiile de telecomunicaţii pentru obţinerea unor câştiguri financiare şi şi-a pus amprenta asupra sistemelor de control ale unor organizaţii importante a nivel mondial, ceea ce arată că dezvoltatorii virusului, prin breşele virtuale serioase pe care le creează, au intenţii serioase.

    Cel mai important aspect al Regin este capacitatea sa de a păstrunde în centrele GSM ale reţelelor de telefonie mobile. Potrivit Kaspersky Labs, hackerii au reuşit să fure astfel userii şi parolele administratorilor de sistem ale unei companii de telecomunicaţii din Orientul Mijlociu. ”Nimic nu se poate compara cu asta„, a declarat Orla Cox, director la Symantec, care consideră că un astfel de virus sofisticat necesită ani de zile pentru a fi creat.

    Kaspersky a refuzat să menţioneze compania sau ţara unde a avut loc atacul Regin asupra staţiei GSM, dar este posibil să fie vorba despre Afganistan, Iran, Siria sau Pakistan.

    Potrivit documentelor publicate de Edward Snowden, două operaţiuni ale NSA, cu nume de cod MYSTIC şi SOMALGET, au implicat pătrunderea în reţelele mobile din mai multe ţări, pentru colectarea de date privind apelurile mobile din şi spre aceste ţări. În cazul a două dintre aceste ţări, Bahamas şi Afganistan, a avut loc şi înregistrarea integrală a convorbirilor.

    ”Uneori, Regin nu lasă nimic în urmă, niciun indiciu, iar infecţia dispare complet de îndată ce este căutată, pur şi simplu dispare. Asta arată cu ce avem de-a face„, a explicat Cox.

    Potrivit unui oficial occidental din domeniul securităţii, motivele şi originea acestor atacuri sunt dificil de identificat. În opinia sa, Regin poate fi un exemplu pentru un atac intern, cu alte cuvinte este posibil ca ţara ţintă să fie chiar ţara de origine a acestuia.

    Până acum, Symantec a descoperit că victimele sunt în mare parte companii din Rusia, Arabia Saudită, America Latină, Irlanda şi Iran. Compania a dezvăluit că Regin a fost programat să atace sistemele online ale unor companii mari precum Microsoft Corporation, fiind penetrate serverele de e-mail şi mesagerie pentru telefonia mobilă.

    Între timp, Eugene Kaspersky, directorul general al Kaspersky Labs, a avertizat că sistemele IT ale companiilor energetice cad tot mai des pradă ale unor astfel de atacuri cibernetice, el adăugând că aceste atacuri sunt bine planificate şi au loc atunci când sunt cel mai puţin aşteptate. Din acest motiv, companiile, mai ales cele din telecomunicaţii, trebuie să adopte mai multe elemente de protecţie virtuală.

    Kaspersky a arătat că aceşti hackeri au întrecut orice limită, folosindu-şi expertiza pentru activităţi pornind de la ocolirea punctelor de securitate pentru furtul de mărfuri din fabricile ucrainene şi până la modificarea cifrelor indicate de cântare.

    Recent, atacurile cibernetice au avut ca ţintă corporaţii mari precum JPMorgan şi Home Depot, de unde hackerii au furat date confidenţiale aparţinând a milioane de familii şi companii mici şi mijlocii. În urma atacurilor, au fost pierdute datele a până la 83 de milioane de clienţi.

    Niciuna dintre ţintele virusului Regin nu se află în Statele Unite sau Marea Britanie, Australia, Canada sau Noua Zeelandă, majoritatea fiind în Rusia şi Arabia Saudită, 28%, respectiv 24%. Irlanda este pe locul al treilea, cu 9% dintre atacuri produse pe teritoriul său.

    Între statele în care a fost descoperit virusul se mai află Algeria, Afganistan, Belgia, Brazilia, Fiji, Germania, Iran, India, Malaiezia, Siria, Pakistan, Rusia şi o mică insulă din Pacific, Kiribati.

    ”Credem că Regin nu provine din partea suspecţilor obişnuiţi. Nu credem că Regin a fost creat în Rusia sau în China„, a spus Mikko Hypponen, director pentru cercetări la F-Secure, publicaţiei Guardian. Compania sa a detectat pentru prima oară virusul Regin pe un server al unei companii din nordul Europei.

    Se crede că numai câteva state sunt capabile să creeze ceva atât de complex precum Regin. Dacă sunt excluse China şi Rusia, mai rămân SUA, Marea Britanie sau Israel drept cei mai probabili candidaţi. Candid Wueest, cercetător la Symantec, consideră plauzibilă sugestia că un stat occidental se află în spatele atacurilor.

  • Răspunsul eMAG referitor la amenda primită de la Consiliul Concurenţei din Bulgaria

    Iulian Stanciu, directorul general al Dante International, proprietarul magazinului online eMAG susţine că decizia autorităţilor bulgare de a amenda compania Dante International este abuzivă şi a fost comunicată astăzi, în ziua în care se derulează în Bulgaria campania de Black Friday, ca răspuns al presiunii pe care ofertele eMAG le generează asupra competitorilor locali. 

    “Decizia autoritătilor bulgare de control este abuzivă şi injustă. Vom contesta şi, conform opiniei avocaţilor, vom avea câstig de cauză fără discuţie, nu vom plăti nimic. Nu este o coincidenta faptul că această comunicare a fost făcută în această dimineaţă, pe data de  28 noiembrie, dată la care noi derulăm în Bulgaria campania de Black Friday, eMAG fiind singura companie care deruleaza acest eveniment în online.

    Noi interpretăm acest fapt ca răspuns la ofertele şi preturile bune pentru cumpăratorii din Bulgaria şi care a pus mare presiune pe competitorii locali. Spre exemplificare a interpretării abuzive, în campania în care am luat o amendă de 105.000 euro am vândut şase espressoare cu o valoare toatala de 1.000 de euro.”, a declarat Iulian Stanciu.

    Potrivit autorităţii de reglementare bulgare, campania de Black Friday desfăşurată de eMAG a încălcat practicile comerciale loiale în raport cu preţurile stabilite pentru produsele din ofertă şi cu reducerile aplicate, potrivit Mediafax.

    De asemenea, CPC a catalogat drept înşelătoare reclamele folosite de eMAG în timpul campaniei prin care retailerul promitea cele mai multe şi mai mari reduceri de preţ de anul acesta. Proprietarul eMAG a primit o amendă de 551.550 leva, echivalentul a 4% din veniturile din vânzări înregistrate în 2013, pentru nerespectarea practicilor comerciale loiale în timpul campaniei de Black Friday, conform sursei citate.

    Compania a fost sancţionată cu încă 206.380 leva (1,5% din vânzările de anul trecut) pentru campania “Tassimo 1+1 gratis”, prin care eMAG oferea consumatorilor care cumpărau un expresor automat de cafea Tassimo un al doilea aparat gratuit.

     

     

  • Cinci tineri din Baia Mare câştigă 20.000 de euro pentru că rezolvă problema pe care şoferii din România o urăsc

    “ÎŢI FACI UN CONT, DESCRII PROBLEMELE MAŞINII ÎNTR-UN FORMULAR, DATELE TEHNICE ALE ACESTEIA, ORAŞUL ŞI PERIOADA ÎN CARE DOREŞTI SĂ REPARI MAŞINA, IAR APOI AŞTEPŢI OFERTELE DE LA SERVICE-URI“, descrie băimăreanul Tudor Cioltea modul cum funcţionează platforma Autoeconom.ro, subiectul tezei sale de licenţă şi al primei afaceri în care s-a lansat, alături de patru colegi de liceu.

    Potrivit antreprenorului, acesta este un loc de întâlnire între proprietarii de maşini şi service-urile auto, prin care şoferii pot să găsească cele mai bune oferte de reparaţii, în funcţie de argumente ce ţin de preţ, proximitate, garanţia pieselor necesare sau recenziile celorlalţi clienţi. La un după lansarea pe piaţa autohtonă, site-ul lor centralizează 210 service-uri din toate judeţele ţării şi le va aduce tinerilor până la sfârşitul anului venituri cuprinse între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit estimărilor lui Cioltea, care conduce afacerea împreună cu prietenii săi. Ideea unei astfel de afaceri i-a venit în perioada când era student în Danemarca.

    După absolvirea liceului, a plecat împreună cu Cristina Pop, în prezent una dintre colegele sale de afaceri, să studieze marketingul la Lillebaelt Academy din oraşul danez Odense. Au ales academia pe seama recomandărilor colegilor care plecaseră în anii anteriori, pentru varietatea de studii de business, dar şi pentru posibilitatea de a lucra în paralel cu acestea. Costurile de întreţinere i-au determinat pe el şi pe colega sa să îşi caute un loc de muncă imediat ce au ajuns acolo. Astfel, prima experienţă de muncă pe care au avut-o a fost înfiinţarea unei firme de curăţenie. ”Am învăţat să ne organizăm, să găsim nişte clienţi şi să furnizăm servicii de calitate„, îşi aminteşte el.

    După doi ani de studiu în marketing management, li s-a oferit posibilitatea de a intra într-un program pilot de un an şi jumătate pe specializarea ”Inovaţia în afaceri şi educaţia antreprenorială„. ”Era o consecinţă a perioadei de după criză, când toată lumea voia să facă ceva diferit„, explică Cioltea motivul danezilor de a lansa un astfel de program. În cadrul acestuia, au avut posibilitatea de a lucra cu profesori ce veneau din mediul de afaceri şi care nu aveau neapărat foarte multă experienţă în a preda. Iar modul cum se desfăşurau cursurile era, de cele mai multe ori, inedit.

    ”Am ajuns într-o clasă goală, în care nu se aflau mese sau scaune, ci doar o tablă interactivă foarte mare. Ni s-a spus să luăm loc şi să fim creativi în găsirea acestuia„, explică Tudor Cioltea modul cum a decurs primul curs de inovaţie în afaceri. Ultimul an de studiu avea ca obiectiv realizarea unei lucrări practice de licenţă, iar programul de inovaţie şi educaţie antreprenorială le oferea posibilitatea de a-şi face firma fie virtual, fie să se lanseze în afaceri în mod real.

    Au început Autoeconom.ro, ca urmare a unei experienţe pe care au avut-o la danezi. ”Aveam o maşină şi, fiind într-o ţară străină, orice vizită la service era foarte scumpă. Dat fiind că, spre deosebire de România, nu aveam niciun prieten care să îmi recomande service-ul potrivit, am găsit o platformă online care să ne ofere acest lucru.„ Site-ul danez centraliza o serie de service-uri şi furniza oferte utilizatorilor în funcţie de nevoile acestora.

    Pentru că o astfel de platformă nu exista în România, tinerii au preluat ideea şi au aplicat-o pe piaţa autohtonă, având astfel şi pretextul pentru a se întoarce în oraşul de origine, aşa cum îşi doreau de la început. ”Ştiam că nu putem să ne întoarcem şi să ne luăm un job obişnuit, cel puţin în Maramureş, aşa că trebuia să facem ceva pe cont propriu.„

    Li s-au alăturat Norbert Kolozsvari, care a studiat programare, Marius Crişan, specializat în web design tot în Danemarca, şi o altă colegă de liceu, Ioana Pop, care a studiat tehnologia informaţiei la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Şi-au împărţit responsabilităţile în funcţie de competenţe: Marius se ocupă de partea tehnică şi de modul cum arată platforma, Cristina, de partea de promovare şi de marketing online, Ioana, de project management, iar Tudor, de partea de service-uri partenere şi relaţii cu media.

    Investiţia iniţială – economiile celor patru tineri – a fost de 10.000 de euro, iar ulterior au mai fost necesari 5.000 de euro pentru promovare. Utilizatorii folosesc serviciul gratuit şi o pot face doar în scop informativ, fără să facă neapărat programarea la service. Site-ul se monetizează în schimb prin intermediul service-urilor partenere, care au trei opţiuni de plată a abonamentului: un abonament anual de 600 de lei, la care se adaugă un comision între 10-15% din valoarea reparaţiilor intermediate, un altul de 1.000 de lei şi unul de 2.000 de lei, care permite şi accesul service-urilor la companiile cu flote de maşini. 

  • Iulian Stanciu este cel mai admirat CEO din România în 2014

    Cel mai admirat CEO din România în 2014 este Iulian Stanciu, CEO al eMAG, Iulian Stanciu conduce cel mai mare retailer online de pe piaţa locală: în 2012, eMag a vândut un produs la fiecare zece secunde şi a livrat 12 milioane de tone de colete, iar în 2013 a avut vânzări de peste 200 de milioane de euro. Iulian Stanciu a ajuns la cârma eMag a ajuns în 2009, odată cu preluarea pachetului majoritar de acţiuni de către Asesoft Distribution.

    Catalogul 100 cei mai admiraţi CEO este realizat în baza votului comunităţii de afaceri şi este un preţios indicator al notorietăţii şi succesului în business. Fiecare ediţie a catalogului poate fi privită ca un manual pentru reuşita în afaceri, dar şi ca un barometru al businessului.

    Catalogul este un manual scris de sutele de manageri şi consultanţi de top care au răspuns invitaţiei Business Magazin de a spune pe cine admiră, cui atribuie merite deosebite în afaceri şi care sunt reperele comunitaţii de business.
    Iulian Stanciu nu a fost implicat în afacere chiar de la început, însă ploieşteanul Sebastian Ghiţă l-a atras pe Iulian Stanciu cu ideea de a se ocupa de activităţile de retail de calculatoare din Bucureşti. O afacere pornită de la zero cu bani foarte puţini şi dezvoltată de atunci în cel mai mare distribuitor de produse IT&C de pe piaţă.

    În 2012, fondul de investiţii sud-african Naspers a preluat 70% din acţiunile eMag, într-o tranzacţie estimată la 100 de milioane de euro. “Este un pas important pentru industria locală şi un semnal că jucătorii români pot fi atrăgători pentru investitorii internaţionali”, declara la momentul achiziţiei Iulian Stanciu, director general al eMag, care asigură în continuare managementul companiei şi păstrează o cincime din acţiunile acesteia. 

    Cu ocazia lansării catalogului 100 cei mai admiraţi CEO din România, Business Magazin a organizat joi Gala CEO Awards, în cadrul căreia s-au acordat premii celor mai admiraţi lideri de companii.

  • România agresivă şi prea competitivă

    Doi poliţişti trebuie să îşi predea rapoartele săptămânale de activitate. Primul îl predă la ora stabilită, al doilea întârzie scrierea raportului şi îl completează în timp ce bombăne sistemul şi prostia că trebuie să facă un raport. „Diferenţa dintre cei doi reprezintă forţa culturii de organizaţie“, explică Robert Cooke, directorul general şi acţionarul majoritar al Human Synergistics International, dar şi unul dintre cercetătorii care au pus la punct instrumentele cu care lucrează astăzi milioane de organizaţii din întreaga lume.

    Cei doi poliţişti sunt din Australia, iar interesul domeniului public de a răspunde la chestionarele dezvoltate de Robert Cooke este o particularitate a ţărilor anglo-saxone – „în SUA raportul public-privat este cam 50/50. Lucrăm mult şi cu rezultate bune cu sectorul public, de la companii de stat până la administraţii locale, biserici, şcoli publice, închisori – pentru cele din urmă, autorităţile au constatat că recidiva este mai mică în cazul deţinuţilor care lucrează cu instrumentele noastre. Când am dezvoltat instrumentele HS, mi-am dorit ca toată lumea să aibă acces şi cred că am reuşit“, spune Robert Cooke, care a preluat în anii 2000 controlul companiei de la familia lui Clayton Lafferty, cel care a fondat Human Synergistics în anii ’70.

    În România, instrumentele Human Synergistics au venit din 2004 şi discuţia despre cultura de organizaţie a început tot cam de atunci. „Spunem că noi (Human Synergistics România – n.r.) am adus conceptul culturii organizaţionale în România deoarece toată lumea vorbeşte acum despre cultură organizaţională, dar conceptul acesta are în spate o metodologie, o abordare sistematizată prin care el poate fi înţeles şi condus. Atunci când vorbim de sănătate, este de la sine înţeles pentru toată lumea că e important să aibă sănătate, iar noi vrem să aducem piaţa în punctul în care, atunci când vorbim de organizaţii, să fie clar pentru toată lumea că e important să aibă o cultură organizaţională bună“, spune Iuliana Stan, managing partner al Human Synergistics România, care a evaluat până acum peste 300 de companii de pe piaţă.

    Aşezarea Human Synergistics pe piaţa din România a inclus şi realizarea unei cercetări naţionale care să descifreze piaţa şi care să răspundă la întrebări referitoare la modul cum se lucrează în companii, la ce îi conduce şi la ce îi motivează pe oameni. „Organizaţiile din România sunt dominate de stilurile agresiv şi constructiv. Am descoperit că managerii care conduc agresiv duc în timp la extinderea şi permanentizarea agresivităţii în organizaţii. Stilul competitiv domină interiorul fiecărei persoane şi respectiv al fiecărei organizaţii, nu exteriorul. Tocmai asta face ca oamenii să nu coopereze şi lucrurile nu se întâmplă aşa cum ar trebui“, sintetizează Robert Cooke raportul realizat de echipa din România.

    Cercetarea Naţională Human Synergistics din 2009 a relevat faptul că organizaţiile din România sunt dominate de stilurile agresiv şi competitiv. A descris însă şi profilul ideal, profil care ar creşte motivaţia şi performanţa. Profilul ideal din România ar trebui să ajungă să fie, treptat, bazat pe autodezvoltare (stil în care se aşteaptă de la angajaţi să îşi menţină integritatea, să le placă ceea ce fac şi să îşi comunice ideile) sau pe afiliere (în care de la oameni se aşteaptă să colaboreze cu ceilalţi, să lucreze cu ceilalţi într-o manieră prietenoasă, plăcută, şi să aibă tact). Iuliana Stan spune că acest profil ideal nu este determinat prin recomandări făcute de consultanţi, ci este rezultatul investigaţiei, atât la nivel de management, cât şi la nivel de angajaţi.

    Studiul observă că în organizaţiile româneşti aspiraţiile sunt foarte constructive, dar, spre deosebire de profilul ideal internaţional, cel românesc are o extensie mai mare pentru stilurile agresive şi în special pentru stilul competitiv. „Deşi această preocupare agresivă este prezentă mai mult în România decât în alte ţări, la nivel de ideal al aspiraţiilor, este foarte bine temperată de valorile constructive. În ciuda clişeelor curente, receptivitatea oamenilor pentru schimbare în organizaţiile din România este foarte mare şi este o oportunitate de care trebuie să profităm“, mai spune Iuliana Stan.