BusinessMagazin

Tag: infiintare

  • Cel mai curajos avocat al crizei. A început în 2008, acum e în top 5 în România

    “Trebuie să anticipezi patru-cinci mişcări în avans, altfel eşti bătut înainte să te aşezi la masă„, descrie avocatul Francisc Peli, managing partner al firmei de avocatură PeliFilip, modul cum decurg lucrurile în şah, pasiunea lui din liceu, dar şi principala sa sursă de principii şi de strategie după care s-a ghidat în cariera de 15 ani.

    Spiritul de anticipare şi pragmatismul câştigate în cei cinci ani de joc de şah, dar şi sfaturile unui prieten de familie, absolvent de drept şi filosofie din perioada interbelică, care îi vizita familia în Braşov şi îi aducea cărţi, cu care vorbea despre liberalism şi cu care asculta Europa Liberă, l-au îndemnat spre Facultatea de Drept. După absolvirea liceului de matematică-fizică din Braşov în 1994, a început cursurile în cadrul Universităţii din Bucureşti, unde a intrat în lumea puternic teoretizată a şcolii de drept. „Era cam aceeaşi facultate care exista în 1964 şi care va exista şi în 2014: puteai învăţa lucrurile de bază, dar nu te pregătea deloc pentru viaţă, iar profesorii erau preocupaţi să inventeze speţe mai degrabă decât să le ia din lumea reală”, îşi aminteşte Peli.

    Impactul cu lumea reală a venit odată cu întoarcerea în Braşov, unde a profesat timp de un an în domeniul avocaturii de litigii. Îşi aminteşte că a câştigat majoritatea cazurilor din acea perioadă şi a ajuns, în primele şase luni de stagiatură, să pună concluzii atât la Judecătorie, cât şi la Tribunal şi la Curtea de Apel. După un an, a considerat că este timpul să se întoarcă la Bucureşti şi a început un alt stagiu, de această dată în cadrul firmei de avocatură Cobuz şi Asociaţii, sub ghidarea lui Marcel Cobuz. S-a confruntat pentru prima dată cu proiecte din domeniul pieţei de capital, dar şi cu listări şi cu restructurări de companii şi a făcut astfel primul pas către avocatura de business.

    Un interviu din anul 2000 cu avocatul canadian Michael Schilling, şef al biroului Linklaters (firmă de avocatură veche de 175 de ani şi una dintre cele mai importante la nivel global), dar şi cu Ioan Miculiţi avea să îi definească traseul de mai târziu al carierei. „Linklaters era o insulă cu totul altfel decât lumea avocaturii din România, un mediu anglo- saxon în care ceea ce urma să mi se întâmple era experienţa unei altfel de academii”, îşi aminteşte Francisc Peli. A întâlnit acolo oameni „pregătiţi să te pregătească şi angajaţi să te angajeze„ şi a avut oportunitatea de a lucra cu avocaţi anglo-saxoni veniţi la Bucureşti tocmai ca să pregătească avocaţii români. Astfel, dacă în general în firmele româneşti se spune că avocatura se fură, avocaţii din cadrul Linklaters urmau o programă în care calitatea trebuia învăţată şi trebuia să se regăsească de la modul cum scriau materialele şi engleza folosită până la spiritul comercial aplicat. În 2005, a plecat de la Linklaters, iar în timp ce colegii lui s-au orientat spre firme internaţionale sau au ales joburi mai puţin solicitante, Francisc Peli a ales să se alăture lui Ioan Nestor în NNDKP.

    „Diferenţa între Linklaters şi firma Nestor în acel moment era ca între a fi într-un castel şi în câmp deschis.” Nestor era în curs de organizare, proces în care Peli consideră că a avut un cuvânt important de spus. A aprofundat acolo specializarea pe segmentul de imobiliare şi, dacă în momentul când a ajuns în firmă această practică era acoperită de două persoane, la plecarea lui erau 20. „Când am ieşit din firmă, 90% din măsurile incluse în memo-ul de 14 pagini pe care îl scrisesem la început erau implementate.„ 2008 a fost anul când a simţit că a acumulat suficient şi este momentul să îşi înfiinţeze propriul birou de avocatură.

    PeliFilip a luat naştere după ce Francisc Peli a părăsit NNDKP împreună cu patru parteneri: Carmen Peli, specializată pe finanţări, concurenţă comercială şi fuziuni şi achiziţii, Cristina Filip, responsabilă cu domeniul energiei şi fuziuni şi achiziţii, Monica Iancu, specializată în energie, şi Oana Albotă, specializată în imobiliare.

     

  • Twitter a prezentat planuri pentru listare printr-o ofertă publică iniţială de 1 miliard de dolari. Compania nu a avut niciodată profit

     Analişti, acţionari şi consilieri ai companiei au sugerat că listarea ar putea evalua Twitter la 12-15 milarde de dolari, faţă de valoarea de 8 miliarde de dolari estimată într-un proces de atragere de fonduri în 2011. Veniturile, în mare parte din publicitate, au totalizat anul trecut 316,9 milioane de dolari, scrie Financial Times.

    Documentele Twitter nu indică valoarea la care se autoevaluează compania, dar chiar şi la o estimare precaută de 12 miliarde de dolari participaţia cofondatorului Evan Williams, cel mai mare acţionar, cu o participaţie de 12%, ar valora până la 1,4 miliarde de dolari. De asemenea, preşedintele Twitter, Jack Dorsey, ar deţine acţiuni de 588 de milioane de dolari.

    Compania va stabili preţul de listare după o serie de prezentări pentru investitori, care ar putea fi iniţiate chiar în octombrie. Tranzacţionarea la bursă ar putea începe din noiembrie, sub simbolul TWTR, referire la numele iniţial, “twttr”. Peste 100 de milioane de utilizatori zilnici au postat în total 300 de miliarde de tweet-uri de la înfiinţarea companiei în 2006.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul Romarm: 2012 a fost cel mai prost an din istoria companiei

     El a mai spus că pentru compania înfiinţată în 2000, anul 2013 este, la fel ca şi 2011, un an bun.

    “Anul 2013 se situează pe acelaşi trend crescător. Acesta este target-ul meu, ca la sfârşitul anului să putem să ne lăudăm cu exporturi de cel puţin de două ori şi jumătate mai mari decât anul trecut”, a spus Tache.

    Pe de altă parte, acesta a arătat că, dintr-o evaluare pe anul 2012, la export a mers 95,9% din producţia companiei.

    “Principala noastră sursă de existenţă, de venit sunt exporturile. Piaţa românească în domeniul nostru suportă anumite anumite constrângeri bugetare şi atunci, ca debuşeu pentru produsele noastre, noi am găsit prin activitate proprie exporturile”, a explicat directorul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daimler vrea sa cumpere o fosta baza militara din Germania, unde sa testeze automobile Mercedes

     Directorul pentru proiecte regionale al Daimler, Lothar Ulsamer, era in cautarea unui teren in apropiere de Stuttgart, unde se afla sediul central al grupului, iar baza de la Immendingen a fost considerata o alegere perfecta, relateaza Bloomberg.

    Armata germana sa pregateste sa elibereze baza, iar Daimler negociaza achizitia complexului amplasat pe 500 de hectare, unde vrea sa construiasca ateliere, un tunel de testare a farurilor si o pista de testare. “O baza militara este perfecta. Transformarea unui teren agricol intampina deseori opozitia fermierilor si ecologistilor”, a spus oficialul Daimler.

    Tranzactia este parte a celui mai mare transfer de proprietati militare efectuat vreodata in Germania, unde fortele armate sunt intr-un proces de restrangere, iar Marea Britanie si Statele Unite inchid bazele infiintate in Germania dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Capitalistul săptămânii: Ingvar Kamprad

    Kamprad a crescut la o fermă din satul suedez Agunnaryd. Încă din copilărie s-a arătat înzestrat cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prima dintre acestea fiind vânzarea de chibrituri. A continuat apoi comerţul cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşte. A pus piatra de temelie pentru IKEA în 1943, când avea doar 17 ani, odată cu o sumă de bani primită de la tatăl lui pentru rezultatele bune de la şcoală. A fondat IKEA, prin intermediul căreia a început să vândă bunuri de consum: pixuri, portmonee, rame de tablou, feţe de masă, ceasuri, chibrituri, bijuterii, ciorapi din nailon. Acronimul IKEA vine de la numele lui (Ingvar Kamprad), numele fermei unde s-a născut, Elmtaryd, şi localitatea în care a crescut, Agunnaryd. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins şi a început să includă şi vânzarea de mobilă.

    Până în 1950, toate celelalte produse au fost înlăturate din catalogul Ikea. Presat de competiţie, Kamprad a luat hotărârea deschiderii unui showroom în 1953, în Almhult. Ideea de asamblare a mobilei de către clienţi i-a venit pentru a reduce costurile de depozitare şi de transport. Primul depozit de retail a fost deschis în Stockholm în 1965, iar în mai puţin de două decenii magazinul s-a extins în 115 de locaţii din 25 de ţări. Potrivit săptămânalului suedez Veckans Affärer, Kamprad ar fi cel mai bogat om din lume, informaţie bazată pe presupunerea că ar fi deţinătorul întregii companii, o ipoteză pe care atât IKEA, cât şi familia Kamprad o resping. Ingvar Kamprad ar deţine o parte mică din afacere, restul revenind Fundaţiei INGKA Stichting şi INGKA Holding, ca parte a unei scheme favorabile de impozitare.

    În pofida faptului că este una dintre cele mai bogate persoane din lume, Kamprad este caracterizat drept foarte econom. Potrivit unui interviu acordat unei televiziuni olandeze, Kamprad conduce un Volvo din 1993, zboară doar la clasa economică şi îşi încurajează angajaţii să scrie pe ambele foi ale unei file de hârtie, reciclează plicuri de ceai şi colectează pacheţelele cu sare şi piper oferite la unele restaurante. Kamprad şi-a explicat principiile în cartea „Testamentul unui distribuitor de mobilă„, în care scria: „Nu avem nevoie de maşini opulente, titluri impresionante, uniforme sau alte simboluri care să exprime statutul. Ne bazăm pe propria putere şi voinţă„. Totuşi, el rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, clasat pe locul cinci în indexul milionarilor realizat de Bloomberg. Deţine o  vilă în Elveţia, o proprietate în Suedia şi o vie în Provence, Franţa. În plus, a condus un Porsche timp de mai mulţi ani. În iunie 2013, la 87 de ani, a demisionat din consiliul director al IKEA Holding SA.

    CEO-ul companiei este, de la 1 septembrie, Peter Agnefjäll, care a preluat şi funcţia de preşedinte al grupului. În prezent există 303 magazine ale IKEA Group în 26 de ţări. Compania are 139.000 angajaţi şi a avut 690 milioane de vizitatori în anul financiar 2012.

  • Bucureştiul va avea un Tribunal comercial, pentru litigiile din mediul de afaceri

     Măsura privind constituirea tribunalelor specializate este cuprinsă în proiectul de lege care modifică şi completează Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, document ce a fost aprobat miercuri de Executiv.

    “Proiectul de lege oferă un temei legal, clar şi complet în vederea înfiinţării unor tribunale specializate, în special a unui Tribunal specializat în domeniile societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială şi insolvenţă la nivelul municipiului Bucureşti, ceea ce va asigura atât specializarea judecătorilor, cât şi o mai mare celeritate a judecării cauzelor în domenii sensibile”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

    Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului, Executivul dorind dezbaterea acestuia în regim de urgenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capitalistul săptămânii: WILLIAM LEVER

    Cea mai mare companie britanică şi prima multinaţională modernă are o istorie bogată, care începe în 1930, după fuziunea dintre Lever Brothers şi Margarine Unine. Temelia acesteia a fost pusă în anii 1800, odată cu fondarea companiei Lever Brothers, datorită iniţiativei lui William Lever, cunoscut şi drept Lordul Leverhulme. Lever s-a născut în Bolton, Anglia, într-o familie care avea o băcănie. A renunţat la şcoală la 16 ani şi a început să lucreze în cadrul băcăniei, iar după cinci ani a devenit partenerul tatălui lui. Din dorinţa de a-şi diversifica activităţile, cumpără în 1885 împreună cu fratele lui o companie producătoare de săpun din Warrington, Anglia, devenită Lever Brothers. Cei doi fac un parteneriat cu William Hough Watson, un chimist din oraşul natal. El revoluţionează modul de producere a săpunului prin folosirea uleiului de palmier şi a glicerinei.

    Datorită abilităţilor de marketing ale lui William Lever, săpunul lor ajunge să fie vândut în 134 de ţări în mai puţin de un deceniu de la lansare. Până în 1888, au produs 450 de tone de săpun. Datorită extinderii afacerii, cumpără un teren în Cheshire şi construieşte acolo, între 1888 şi 1914, un sat pentru angajaţi. A deschis şcoli pentru 500 de elevi, iar pentru femei a creat cursuri de gătit, croitorie şi stenografie. Până în 1909, în Port Sunlight – cum a numit aşezarea – existau 700 de locuinţe, o sală de concert şi un teatru, o bibliotecă şi o piscină în aer liber. Chiriile reprezentau salariul pe o săptămână al muncitorilor. Port Sunlight a fost creat pe baza principiului că sănătatea şi fericirea angajaţilor vor asigura şi productivitatea companiei, dar existau şi reguli stricte prin care, dacă un muncitor îşi pierdea locul de muncă, era evacuat.

    La începutul anilor 1900, Lever folosea ulei de palmier produs în coloniile britanice din Africa. A început să aibă dificultăţi în obţinerea concesiunilor de plantaţii, prin urmare a început să caute alte colonii. În 1911, Lever a vizitat Congoul belgian pentru avantajul unei forţe de muncă ieftine şi al concesiunilor de ulei de palmier. Atitudinea lui faţă de congolezi a fost una rasistă după standardele zilei de azi, iar lucrătorii de pe plantaţii făceau muncă forţată, potrivit unor informaţii din cartea „Lord Leverhulme’s Ghosts: Colonial Exploitation in the Congo„ (Fantomele Lordului Leverhulme: exploatarea colonială din Congo) de Jules Marchal. Autorul acesteia scria: „Leverhulme a creat un regat privat bazat pe sistemul belgian de muncă forţată, un program care a redus la jumătate populaţia din Congo şi a fost responsabil de mai mulţi morţi decât holocaustul nazist”.

    În Marea Britanie, este un binefăcător pentru mulţi, mai ales în oraşul natal, unde a construit cel mai mare parc, donat de el în 1914. Începând cu 1918, cheltuieşte circa un milion de lire sterline pentru amenajarea Insulei Lewis, aflată pe coasta vestică a Scoţiei, dar opoziţia localnicilor îl opreşte să îşi ducă la capăt viziunea. După ce se întoarce dintr-o călătorie în Africa, se îmbolnăveşte de pneumonie şi moare. Până în 1930, angajase 250.000 de oameni şi, în termeni de valoare a pieţei, compania sa este cea mai mare din Marea Britanie.

  • Capitalistul săptămânii: Steve Wozniak

    La 1 aprilie 1976, Jobs şi Wozniak au înfiinţat Apple Computer. Apple I era un calculator cu un microprocesor de 25 de dolari şi un ecran de 40 de caractere lăţime şi 24 de rânduri înălţime. Nu avea carcasă, sursă de alimentare, tastatură sau afişaj; acestea trebuiau furnizate de utilizator. Wozniak spunea recent că Jobs a devenit conştient mai târziu despre cât de valoroase erau computerele create de prietenul său.

    În plus, menţionează cofondatorul Apple la 37 de ani de la lansarea acesteia, el a fost cel care, atunci când Apple a decis să nu le ofere nicio recompensă foştilor colaboratori care au avut un aport în dezvoltarea companiei, le-a oferit părţi din acţiunile proprii. Pe lângă proiectarea hardware-ului, Wozniak a scris mare parte din software-ul furnizat iniţial cu Apple.

    A scris un interpretor de limbaj de programare, un set de instrucţiuni pentru un procesor virtual pe 16 biţi şi un joc care a reprezentat motivul adăugării funcţiei de sunet la calculator, dar şi codul necesar pentru controlul unităţii de disc. Nedespărţiţi pentru o vreme, cei doi au
    început să aibă tot mai multe neînţelegeri din momentul când Jobs a început să transforme principiile antreprenoriale după care conducea compania în reguli corporatiste.

    Contractul încheiat între Steve Jobs, Stephen Wozniak şi Ronald Wayne pentru înfiinţarea, în 1976, a companiei Apple a fost cumpărat la licitaţie cu 1,59 de milioane de dolari. Conform BBC, preţul cerut de casa de licitaţii Sotheby a fost depăşit de 15 ori. Wozniak şi-a încheiat definitiv activitatea la Apple în februarie 1987, la 12 ani după înfiinţarea companiei, dar a rămas oficial angajat şi continuă să deţină acţiuni.

  • Povestea celui mai greu moment din istoria Blue Air

    IN BIROURILE DE PE STRADA BUZEŞTI E MULT MAI LINIŞTE DECÂT ERA ANII TRECUŢI. Pe holul de la etajul al cincilea, birourile unde altădată te aşteptau mai multe secretare sunt goale. Din capătul culoarului se aude de după o uşă din sticlă mată vocea lui Gheorghe Răcaru, omul care a pus pe picioare visul omului de afaceri Nelu Iordache. „Uite, fac încă bine, spre ciuda altora”, răspunde la telefon cel care a fost de la început directorul general al Blue Air.

    „Când Nelu a venit la mine şi mi-a propus să facem o companie de aviaţie, eu i-am spus: Dacă vrei low-cost, o să fie foarte greu şi să nu te aştepţi la profit. ăsta e un business de carte de vizită, care se poate dezvolta şi ajunge la o valoare mare, dar nu e business de profit.„ Din 2010, când Răcaru povestea pentru BUSINESS Magazin despre începuturile de acum nouă ani ale Blue Air, compania a trecut prin mai multe turbulenţe. Dincolo de criza economică reflectată firesc în orice business din aviaţie şi nu numai, intrarea Romstrade în insolvenţă şi arestarea preventivă a patronului Nelu Iordache, de la sfârşitul anului trecut, sunt amintiri pe care şeful Blue Air nu le va uita niciodată. „A fost cea mai grea lovitură”, spune acum Răcaru, la opt luni de când poliţistii percheziţionau sediul companiei.

    Era o zi de sâmbătă, 1 decembrie 2012, când omul de afaceri Nelu Iordache era reţinut, după ce a fost audiat din nou de către procurorii anticorupţie, pentru deturnare de fonduri în valoare de 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad. La 11 zile distanţă, tribunalul Giurgiu aproba intrarea în insolvenţă a companiei Romstrade şi numea drept administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania. De atunci şi până astăzi, Iordache e încă arestat preventiv, motivarea judecătorilor fiind acea că „lăsat în libertate, acesta va încerca să influenţeze aflarea adevărului”.

    După declanşarea insolvenţei, furtuna a început în primul rând din cauza furnizorilor de servicii care erau „foarte agitaţi„ în privinţa viitorului Blue Air. „Am trecut prin nişte situaţii destul de dificile. Nu atât din punctul de vedere al celor care lucrau în companie, cât al celor care se uitau din afară sau abia veniseră în companie. Unii au crezut că vom renunţa. Acum situaţia s-a înţeles„, spune Răcaru. Numărul de rezervări de bilete nu a scăzut, însă presiunile au determinat ca managementul să-şi petreacă mult timp dând explicaţii, de la începutul lunii decembrie până la sfârşitul lui ianuarie. „Nu a fost un atac în presă ţintit pe Blue Air.

    Faptul că s-au deturnat bani de la Comisia Europeană ca să se dea către Blue Air sau alte asemenea ştiri sunt prostii. Zvonistica a dus la reacţii şi de la tour-operatori şi au fost unii care au sfătuit pasagerii să zboare cu alţii sau să mai stea şi să aştepte”, spune Răcaru.

    LA SFÂRŞITUL LUNII MAI, COMPANIA BLUE AIR A TRECUT DIN CUSTODIA ROMSTRADE ÎN ACEA A UNEI FIRME RECENT ÎNFIINŢATE, Airline Management Solutions, deţinută de patru români, dintre care doi foşti angajaţi ai Blue Air. Tranzacţia estimată la 30 de milioane de euro include doar fondul de comerţ al Blue Air, adică brandul, platforma de vânzare şi biletele plătite de clienţi în avans, nu şi flota de avioane. Compania operează în prezent cu şapte aeronave.

  • Cei mai importanţi producători de băuturi spirtoase au înfiinţat o nouă asociaţie

    “Ne propunem ca asociaţia să joace un rol crucial în rezolvarea problemelor cu care se confruntă industria noastră, în special în vederea combaterii comerţului ilegal şi producţiei ilicite de băuturi spirtoase, care sunt extrem de periculoase atât pentru sănătatea economică, cât şi pentru cea publică din România. În linii mari, dorim să apărăm dreptul sectorului de a produce şi a distribui produse de bună calitate pe piaţa românească”, a declarat, într-un comunicat, preşedintele Spirits România, Florin Rădulescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro