Tag: general

  • VACANŢA DE 1 MAI: Coloane de kilometri formate de maşinile în drum spre litoral sau spre munte

     Astfel, potrivit informaţiilor centralizate la 9.45, pe DN1 s-a format o coloană de autovehicule la Comarnic, pe sensul către Braşov, pe o distanţă de doi kilometri, iar pe Autostrada Soarelui coloanele de maşini măsoară aproximativ trei kilometri la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul către Constanţa.

    Poliţiştii de la Rutieră au anticipat un trafic intens odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Participarea Capitalei la proiectul realizării unei linii de telecabine, aprobată de Consiliul General

     Proiectul de hotărâre privind participarea Bucureştiului la acest proiect european, aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de sâmbătă, a fost aprobat cu 30 de voturi “pentru” şi 15 abţineri.

    Bucureştiul a fost invitat, în februarie, de către compania Overland Transport Systems (OTS) din Anglia, urmare a unei recomandări a Comitetului Regiunilor de la Bruxelles, invitaţia de a participa la proiectul “Overland Transport Systems – Sisteme de Transport Suspendate”.

    Astfel, Bucureştiul poate aplica pentru fonduri europene în vederea realizării unui sistem de transport suspendat, ce are capacitatea să transfere un mare număr de călători în interiorul şi împrejurul oraşului, potrivit hotărârii adoptate sâmbătă de CGMB.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PMB va aloca 19,6 milioane de euro pentru modernizarea şi reabilitarea vechiului sediu

     Suma de aproximativ 19,6 milioane de euro, fără TVA, va fi asigurată din bugetul municipalităţii, lucrările de modernizarea şi reabilitare a fostului sediu al Primăriei Capitalei al urmând să fie finalizate în teremen se doi ani de la începere.

    Proiectul are în vedere şi transformarea mansardei imobilului în spaţii destinate birourilor, cu o suprafaţă totală de 2.000 de metri pătraţi, amenajarea şi dotarea corespunzătoare a unei arhive în subsolul imobilului, precum şi amenajarea şi dotarea la standarde europene a sălii Consiliului General.

    Sunt prevăzute în proiect şi realizarea lucrărilor de arhitectură, refacerea spaţiilor interioare, refacerea tuturor instalaţiilor existente şi montarea unei centrale termice performante, precum şi lucrări de anvelopare exterioare de conservare şi restaurare a elementelor de faţadă având în vedere valoarea istorică a clădirii care este monument istoric de categoria A.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bucureştiul va avea prima staţie de alimentare pentru automobilele electrice

     Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, în şedinţa de sâmbătă, proiectul de hotărâre vizând realizarea primei staţii de alimentare pentru automobile electrice în Capitală.

    Potrivit expunerii de motive din proiectul de hotărâre, municipalitatea doreşte amenajarea a 24 de locuri de parcare pentru implementarea a şase module de staţii de alimentare a automobilelor electrice în cadrul unui proiect pilot de încurajare a dezvoltării automobilului electric.

    “Având în vedere că printre marii producători auto prezenţi în România sunt şi pionierii automobilului electric, se evidenţiază, astfel, oportunitatea încurajării dezvoltării şi susţinerii automobilelor electrice”, se arată în document.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zece generali şi colonei, urmăriţi penal în dosarul privind cumpărarea unor locuinţe de la MApN

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de zece persoane care au deţinut funcţii de conducere în Ministerul Apărării Naţionale (MApN), în legătură cu achiziţionarea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat, a anunţat, vineri, DNA într-un comunicat de presă.

    Generalul maior Floarea Şerban, generalul maior Francisc Radici, generalul maior Constantin Năstase, generalul locotenent Sergiu Tudor Medar, generalul locotenent Gheorghe Rotaru, generalul de corp de armată Mircia Chelaru, comandorul Gheorghe Gonciaruc, colonelul Cornel Julea, colonelul Ionel Vizitiu şi plutonierul adjunct Mihaela Matei, toţi în rezervă, sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii, a precizat DNA.

    În rezoluţia de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că cele zece persoane au închiriat şi ulterior au cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale, folosind declaraţii false.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 100 de tone de fructe şi legume, confiscate de poliţişti din complexe din Bucureşti şi Ilfov

     “În urma acţiunii coordonate de Direcţia de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), au fost indisponibilizate peste 100 de tone de fructe şi legume fără documente legale. De asemenea, poliţiştii au constatat 53 de infracţiuni, prejudiciul produs prin comiterea acestor fapte depăşind 1.800.000 de lei”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.

    Conform sursei citate, acţiunea a avut ca scop prevenirea evaziunii fiscale şi a fraudelor intracomunitare, în special în domeniul importurilor şi comercializării de legume şi fructe.

    Poliţiştii au monitorizat şi transporturile din aceste categorii de produse prin amplasarea de filtre, în echipe mixte, compuse din poliţişti de investigarea fraudelor şi poliţişti rutieri pe principalele căi de acces în judeţele Arad, Bihor, Giurgiu şi Călăraşi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • General Motors vrea să deschidă patru fabrici în China, în trei ani

     Potrivit planului, GM, care anul trecut a comercilizat 2,8 milioane de vehicule în China, intenţionează să îşi majoreze capacitatea de producţie la cinci milioane de automobile pe an. Producătorul american se va concentra pe fabricarea de vehicule sport utilitare şi maşini de lux.

    Bob Socia, şeful GM în China, a declarat că grupul intenţionează să vândă 100.000 de Cadillac-uri în 2015, faţă de 30.000 în 2012.

    El a adăugat că GM intenţionează să crească exporturile din China la 300.000 de unităţi, până în 2015. În acest an, grupul anticipează să exporte 100.000-130.000 de vehicule fabricate în această ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Google s-a îndrăgostit

    Desigur, aplicaţiile standard Android – fie de la Google, fie de la terţi – funcţionează în continuare, dar rămâne totuşi senzaţia că Facebook a „deturnat„ sistemul de operare dezvoltat de Google. Iar cum Google concurează cu Facebook în zona reţelelor de socializare, toată lumea se întreba cum va reacţiona Google ca să-şi apere interesele.

    În fine, am aflat şi poziţia Google prin vocea preşedintelui Eric Schmidt, prezent zilele trecute la conferinţa „Dive into Mobile„ organizată de AllThingsD. Spre surprinderea (şi dezamăgirea) participanţilor, Schmidt s-a declarat mai mult decât încântat de aplicaţia rivalilor: „I think it’s fantastic – I love it„. Apoi a lăudat virtuţile filozofiei open source, care încurajează creativitatea şi experimentul. Un jurnalist de la Business Insider nu s-a mulţumit cu această declaraţie de dragoste şi a insistat, întrebându-l pe Schimdt ce-i va împiedica pe cei de la Google să îndepărteze aplicaţia din magazinul online Google Play dacă aceasta se va dovedi prea populară. Unii spun că întrebarea l-a deranjat (s-au poate l-a plictisit), dar răspunsul a fost cel aşteptat: „Ar fi contrar angajamentului nostru public şi religiei noastre„.

    Pare foarte clar, dar nu e atât de simplu. E posibil ca Google să nu se teamă prea mult de o eventuală popularitate a Facebook Home. Pe Google Play, aplicaţia a primit un scor sub-mediocru (2,2 din maximul 5) şi circa jumătate dintre cei care au notat-o i-au dat scorul minim. Criticile principale sunt două: ucide bateria şi este extrem de intruzivă. Părerea generală este că va fi instalată doar de cei mai „hardcore„ utilizatori ai Facebook. Pe de altă parte, chiar dacă ar câştiga popularitate, Google nu iese neapărat în dezavantaj, pentru că unele servicii de la Google nu au rival sau măcar un echivalent la Facebook. Utilizatorii vor folosi cu siguranţă motorul de căutare (care este principala sursă de venituri pentru Google), hărţile şi sistemul de navigaţie, YouTube şi chiar aplicaţiile de birotică reunite de Google Drive.

    Chiar şiîn privinţa concurenţei reţelelor de socializare, situaţia ar putea fi mai relaxată decât îşi închipuie lumea, pentru că nici Facebook, nici Google Plus nu-şi racolează utilizatorii prin aplicaţiile de pe mobile.
    Există însă şi un motiv mai ascuns pentru care Google arată atât de multă bunăvoinţă pentru Facebook Home: câtă vreme este acceptat pe Google Play, Facebook nu are niciun interes să adopte o linie de dezvoltare proprie (un „fork„) şi va prefera să meargă pe linia oficială de Android. Cu toate acestea, Jason Perlow de la Zdnet este convins că excluderea aplicaţiei de pe Play Store este inevitabilă.

    Mai devreme sau mai târziu, Facebook va încerca să o monetizeze, iar aceasta implică introducerea în Home a unui sistem de plăţi care ocoleşte Google Play. Dar această practică încalcă termenii de utilizare ai magazinului virtual. Chiar şi o politică mai agresivă în privinţa publicităţii ar conduce la acelaşi deznodământ. Odată exclus, Facebook îşi va desprinde propria linie de dezvoltare, exact cum au procedat Amazon şi B&N cu tabletele Kindle şi respectiv Nook, adică va avea o variantă de Android incompatibilă cu aplicaţiile standard. Simplu spus, platforma Android va deveni şi mai fragmentată decât este deja.

    Dar nu este sigur că Facebook şi-ar dori aşa ceva, pentru că ar intra în conflict cu fabricanţii. În primul rând, Samsung îşi apără propria interfaţă, Touchwiz, cu care îşi individualizează produsele. LG vrea să îşi menţină poziţia privilegiată în raport cu Google (pe linia Nexus), aşa că nu va accepta aplicaţia Facebook. De Motorola nu mai vorbesc, aşa că singurul prieten ar rămâne HTC, dar acesta nu prea se simte bine.
    Între timp, Android a atins 1,5 milioane de activări pe zi, iar Eric Schmidt estimează că vor trece limita de un miliard înainte de sfârşitul anului. Nu e exclus ca în curând Android să fie mai popular decât Facebook.

  • Profitul GOOGLE a urcat la 3,35 miliarde de dolari

     O parte mai mare a activităţii pe motorul de căutare online al Google vine de pe smartphone-uri şi tablete, segment pe care publicitatea este în general mai ieftină decât cea care ţinteşte utilizatorii de PC-uri, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    Veniturile pentru primul trimestru, fără divizia Motorola Mobility, încorporată la mijlocul anului trecut, au urcat cu 22% la 12,95 miliarde de dolari, avans similar celui din trimestrul al patrulea. Incluzând şi Motorola, veniturile au avansat cu 31%, la 13,97 miliarde de dolari.

    Preţul mediu plătit de clienţi pentru publicitate la click-uri date de utilizatorii de internet a scăzut cu 4%, faţă de un declin de 6% în trimestrul al patrulea. Scăderea de preţ, înregistrată concomitent cu un avans de 20% al numărului de clikuri, a fost cea mai redusă din trimestrul al patrulea din 2011, când compania a început să înregistreze evoluţia negativă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fost director general al CFR Marfă, George Micu, a preluat conducerea CFR SA

     AGA CFR a respins, luni, planul de administrare propus administratorii în funcţie şi a numit un nou CA, din care fac parte George Micu, Sorin Mîndruţescu (CEO Oracle România), Peter Weiss (fost şef la Bancpost şi RBS România) şi George Micu (fost director general al CFR Marfă), alături de Florian Raimund Kubinschi şi Enache Jiru, administratori şi în fostul CA.

    După respingerea planului, directorul general, Dimitris Sophocleous, a anunţat că demisionează. Fosta conducere a CFR SA, selectată la începutul acestui an, în urma unui proces de recrutare a managementului privat, a acuzat factorul politic că este “disperat” să nu piardă controlul unei companii de stat şi a finanţărilor europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro