BusinessMagazin

Tag: general

  • Holuri studenţeşti pentru adulţi sau sindromul Peter Pan în real estate

    „Vestea proastă este că nu poţi să ai 19 ani le nesfârşit. Vestea bună este că poţi să trăieşti la nesfârşit în acelaşi tip de locuinţă ca atunci când aveai 19 ani”, descriu jurnaliştii de la Financial Times termenul de „coliving” într-un articol publicat recent. Într-adevăr, sindromul Peter Pan, care se referă la adulţii care se comportă ca adolescenţii sau copiii, pare să se suprapună perfect pe conceptul de coliving, în care adulţii par să trăiască o adolescenţă perpetuă, ca la căminele studenţeşti. 

    În timp ce conceptul de shared economy şi al locuinţelor private închiriate pe durate scurte turiştilor prin Airbnb nu mai este de mult o noutate, conceptul de coliving îşi face loc în viaţa adulţilor moderni (în special a celor mai tineri dintre ei).

    Mişcarea se referă la extinderea modelului de chirie folosit în general de studenţi, care stau de obicei mai mulţi într-un apartament, la un nou tip de dezvoltare imobiliară. Start-up-urile active pe această nişă dezvoltă proprietăţi pe care le transformă în spaţii de coabitare, care ţintesc, în general, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Aceste spaţii includ atât zone individuale, private, destinate fiecărui chiriaş (în general garsoniere, cu suprafeţe variate), cât şi zone comune tuturor chiriaşilor: bucătăria, sufrageria, zonele de dining – toate folosite de persoanele care stau într-un astfel de spaţiu.

    Din ce în ce mai mulţi locuitori ai marilor oraşe îmbrăţişează conceptele spaţiilor de acest tip. Jurnaliştii din presa internaţională vorbesc chiar de mai multe niveluri ale acestei nişe din real estate: spre exemplu, spaţiile de coliving 1.0 îi au drept clienţi ţintă pe absolvenţii de universităţi care se mută în spaţii individuale de dimensiuni reduse, dar care le oferă accesul la spaţii comune vaste. Acest tip de proiecte funcţionează bine şi pentru angajaţii în regim remote care caută soluţii de cazare pe termen scurt.

    Acum piaţa aduce o nouă propunere de coliving, 2.0, care ţinteşte persoanele cu vârste mai mari, care îşi doresc atât apartenenţa la o comunitate, cât şi mai mult spaţiu. Îşi preţuiesc intimitatea, le pasă de ceea ce împărtăşesc şi de cine sunt înconjuraţi. Jurnaliştii din presa internaţională scriu că acest trend ar putea aduce următoarea revoluţie în imobiliare.

    Conceptul este baza unor iniţiative precum cel al start-up-ului britanic The Collective, care este descris drept furnizorul unei noi modalităţi de a trăi în oraşe. The Collective deţine în prezent trei astfel de proiecte – două în Londra (Canary Wharf, Old Oak) şi unul în Long Island, New York (Paper Factory).

    Collective Old Oak, din Londra, este cel mai mare spaţiu de coliving din lume. Preţul pentru o garsonieră de 12 metri pătraţi aici porneşte de la 1.300 de dolari pe lună. Spre comparaţie, dimensiunea medie a unei garsoniere în Anglia este de 31,94 de metri pătraţi. Proiectul include însă o sală de sport, un bar, un restaurant, o sală de cinema, terasă pe acoperiş, spa şi un lounge comun. Un tânăr de 29 de ani care locuieşte acolo mărturiseşte jurnaliştilor de la refinery29.com: „Pe hârtie pare destul de scump, dar valoarea constă în toate facilităţile suplimentare pe care le găseşti aici”. Principalul dezavantaj este lipsa spaţiului. 

    Un alt avantaj al proprietăţilor de acest tip este lipsa bătăilor de cap legate de facturi şi de furnizorii de servicii: facturile sunt incluse în preţul chiriei, iar chiriaşii nu mai trebuie să aştepte săptămâni întregi până la instalarea Wi-Fi-ului, de pildă. Totodată, mobila este oferită de proprietarul proiectului, iar curăţenia de două ori pe săptămână şi chiar şi schimbarea aşternuturilor fac parte din ofertă. În Londra există însă şi proiecte de coliving care includ spaţii mai generoase de locuit: spre exemplu Tipi, unde chiriaşii pot sta într-un apartament nemobilat de 50 de metri pătraţi în schimbul unei chirii de 1.895 de dolari lunar. La fel ca alte proiecte similare, Tipi oferă programe de evenimente comune precum cinele sau serile de concursuri cu întrebări. 

    Antil Kehra, fondatorul şi CEO-ul Node, este un pionier al conceptului de coliving 2.0. Potrivit unui interviu acordat de acesta publicaţiei internaţionale Forbes, Node este o companie globală de spaţii de coliving care creează astfel de proiecte, în jurul cărora sunt construite comunităţi în capitale creative din toată lumea. Potrivit presei internaţionale, compania înfiinţată în 2016 operează astfel de proiecte în Statele Unite, Irlanda şi Regatul Unit şi are planuri de expansiune la nivel global, fiind liderul pieţei de profil. În iunie, compania a anunţat un nou proiect rezidenţial în Kitchener, Ontario (Canada), pe care urmează să îl livreze în toamna acestui an.

    Designul interior al apartamentelor din cadrul proiectelor Node este creat astfel încât să fie unic pentru fiecare proiect – iar compania colaborează chiar şi cu artişti locali în acest sens.

    „Puţini oameni vor să cheltuie peste 1.000 de dolari sau euro pe lună, să trăiască într-un spaţiu de 100 de metri pătraţi şi să împartă o bucătărie cu zece oameni. Trebuie să existe un spaţiu de coliving care adoptă conceptul spaţiilor comune de locuit şi cel de sharing economy, dar cu puţin mai mult spaţiu privat pentru un trai independent şi sustenabil în acelaşi timp”, spune CEO-ul Node în interviul acordat Forbes.
    Clienţii vizaţi de Node sunt persoanele de peste 25 de ani sau care au în jur de 30 de ani, singure sau căsătorite, fără copii, fiecare câştigând în jur de 70.000 de dolari anual. Mare parte dintre cei care locuiesc aici sunt femei şi persoane care s-au mutat recent într-un anumit oraş. În general, caută un loc în care să se simtă ca acasă, care este privat şi oferă un sentiment de siguranţă, fiind de asemenea foarte incluziv.

    CEO-ul Node este de părere că acest nou format ar putea crea un segment de piaţă cu totul nou, care va atrage persoane creative, antreprenori, freelanceri şi profesionişti care nu sunt chiar „nomazi digitali”, ci mai degrabă „cetăţeni globali”. Acest tip de persoane ar putea avea trei oraşe pe care să le numească acasă în următorii cinci până la zece ani şi se vor muta între acestea pentru perioade medii de timp. În prezent, nu există nicio modalitate reală prin care aceşti oameni să simtă că aparţin unei comunităţi, aspect care poate duce la sentimente de singurătate şi izolare. Viziunea Node presupune crearea unei reţele globale de clădiri care să permită locuitorilor acestora să simtă în continuare că aparţin de comunităţile în care nu mai trăiesc fiindcă s-au mutat dintr-un oraş sau în care încă nu au ajuns încă să trăiască.

    Ei îşi vor avea locuinţa proprie într-un oraş principal, dar pot beneficia de perioade mai scurte de şedere în clădiri ale Node în alte locuri în care călătoresc. Potrivit lui Khera, „pe măsură ce oamenii se mută în toată lumea, există o nevoie în creştere de apartenenţă la o comunitate globală – chiar dacă vorbim despre un grup de prieteni, colegi şi chiar şi mentori care trăiesc şi se mută în jurul lumii. Restartul vieţii de comunitate la fiecare mutare este disruptiv, iar creşterea unei comunităţi globale ar putea să mai domolească problema singurătăţii şi izolării pentru oamenii mobili la nivel global”.

    Ideea nu este total nouă şi îşi are originile în schemele de locuit din urmă cu un secol, în care trăiau comunităţile hippie din anii ’70, observă jurnaliştii de la refinery29.com.

    Conceptul de coliving al prezentului este diferit însă fiindcă ţinteşte tinerele generaţii care trăiesc în oraşe şi constă mai ales în dezvoltări uriaşe care includ mici unităţi sau apartamente cu spaţii recreaţionale comune – asemănătoare cu hostelurile premium sau cu holurile de studenţi. Unii specialişti numesc creşterea numărului de astfel de spaţii în toată lumea drept o reacţie la criza locuinţelor cu care se confruntă tinerele generaţii din cauza preţurilor ridicate ale locuinţelor în oraşe, cât şi a preţurilor ridicate ale chiriilor şi salariilor care nu cresc semnificativ. Conceptul a fost descris de asemenea şi ca un antidot împotriva singurătăţii.

    Nu trebuie neglijat nici faptul că beneficiile proprietarilor unor astfel de proiecte sunt evidente: astfel de dezvoltări pot aduce un ROI (return of investment) pe metrul pătrat mai mare decât în situaţia locuinţelor tradiţionale – zece chiriaşi dispuşi să împartă o sufragerie înseamnă, în cele din urmă, că au nevoie de mai puţin spaţiu de relaxare în spaţiul individual pe care îl au, lăsând loc pentru alte unităţi, închiriate de alţi locuitori ai acestor spaţii.

    Pe de altă parte, jurnaliştii de la Financial Times cred că există mai multe probleme legate de această soluţie. Riscul investiţiilor în acest tip de active este unic şi grav: activul principal este o cameră într-o clădire, iar valoarea depinde, în mare măsură, de camerele aflate în apropiere care nu sunt deţinute de cumpărător. Aceste camere ar putea fi obiectul unor decizii manageriale ale propreietarului, astfel că orice proprietar care ocupă o astfel de cameră este expus modului în care vecinii le folosesc pe ale lor. Un studiu citat de FT indică faptul că aproximativ jumătate dintre participanţi au identificat „vecinii nepotriviţi” ca fiind cea mai mare preocupare a lor legată de achiziţia unui spaţiu de coliving.
    Din acest motiv, valoarea unui astfel de activ poate să fluctueze semnificativ în funcţie de tiparele comportamentele ale vecinilor, înspre un nivel mult mai ridicat decât în situaţia caselor sau apartamentelor obişnuite.

  • Lacrimile de crocodiloaică ale primăriţei Capitalei. De ce taie Primăria hălci mari din buget şi de ce este obligată, de fapt, să taie 2,5 mld. lei (30% din venituri) din bugetul aprobat de Consiliul general

    Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat la începutul anului un buget al Municipalităţii de 6,7 miliarde de lei (1,4 mld. euro). Un buget uriaş, în creştere cu 60% faţă de execuţia bugetară din 2017, când veniturile au fost de 4,2 mld. lei (900 mil. euro).

    Acum, un proiect de rectificare bugetar prevede diminuarea bugetului Municipalităţii cu aproape 700.000 de lei şi toată lumea anunţă dezastrul: nu mai sunt bani, falimentul este la uşă! Dar acesta este doar începutul.

    Primăriţa Firea îşi frânge mâinile: e din cauza guvernului (guvernul ei!) care nu ne-a dat bani!!! Nu din cauza ei, care a impus un buget cu 60% mai mare decât precedentul, ştiind bine că nu există minuni şi, nici dacă plouă cu aur, bugetul unui oraş nu poate creşte cu 60% într-un an.

    De ce a făcut asta, atunci, dna. Firea?

    În 2016, când Gabriela Firea câştiga Bucureştiul, veniturile municipalităţii au fost de 3,5 mld. lei, în scădere cu 2,7% comparativ cu anul precedent. În 2017, ele au fost de 3,9 mld. lei, în creştere cu 11% faţă de 2016. Anul trecut au fost de 4,2 miliarde de lei, în creştere cu 7% raportat la 2017. Anul acesta, deodată, bugetul votat de consilieri este de 6,7 miliarde de lei, în creştere cu 60% faţă de 2018. 60%!!!

    Pe ce s-a bazat dna. Firea (care face bugetul) când a estimat venituri în creştere cu 60%, ştiind bine că va avea venituri de la bugetul central mult mai mici? Estimări pe care acum le reduce cu lacrimi în inima?

    Citiţi mai mult pe zf.ro.

  • Cine este femeia care conduce filiala locală a unuia dintre cei mai mari producători de software la nivel mondial

    Cum aţi caracteriza noua generaţie de tineri manageri?
    Ce văd în noua generaţie, fie că sunt deja sau fără îndoială vor deveni manageri, e un foarte puternic spirit colaborativ şi un simţ civic dezvoltat, pentru care „cum?” e de multe ori mult mai dezvoltat decât „ce?”. Îi văd capabili să înţeleagă şi să îmbrăţişeze diferenţele dintre generaţii, să creeze sinergii şi valoare adăugată din diversitate şi incluziune. Şi observ că sunt mult mai mobili, mai puţin reticenţi la schimbare şi dispuşi să accepte că nu deţin adevărul suprem, iar viaţa e un proces continuu de învăţare.

  • Businessul care „schimbă becurile” corporatiştilor ocupaţi

    La finalul anului 2016, grupul Engie România a investit circa 200.000 de euro în lansarea proiectului pe care ei îl descriu drept unul intraprenorial – platforma Ajusto.ro. Fondurile au fost direcţionate în special către recrutarea unei echipe de proiect, identificarea de profesionişti şi colaboratori şi dezvoltarea unei platforme online. Potrivit lui Iulian Maxim, manager general al Ajusto, motivaţia a venit din faptul că, „dacă întrebi pe oricine din jur dacă vreodată a avut nevoie de vreun meşter bun pentru diverse treburi prin casă sau birou, o să găseşti cu uşurinţă răspunsul, iar dacă adresezi întrebarea la prezent, se vor aduna foarte multe răspunsuri pozitive. De aici a plecat totul”. Iulian Maxim are peste un deceniu de experienţă în cadrul grupului. Înainte, a lucrat aproximativ şase ani pentru industria bancară şi în IT în poziţii de business development.

    Pe platforma Ajusto, clienţii persoane fizice sau firmele pot opta pentru servicii cu preţ fix, cum ar fi cele de amenajări interioare, instalaţii sanitare şi electrice, curăţenie şi curăţarea obiectelor de prin casă – canapele, saltele, covoare, pe care le adaugi în coşul de cumpărături.
    Clienţii propun o dată de efectuare a lucrărilor şi sunt ulterior contactaţi de call center pentru a valida data execuţiei şi pentru a afla alte detalii de care au nevoie. „După acest pas intră în scenă profesionistul alocat lucrării, care se prezintă la tine acasă la data agreată şi se apucă de treabă“, explică Maxim modul în care funcţionează proiectul. Pentru lucrările mai complexe sau personalizate echipa trebuie să evalueze în prealabil solicitarea clientului în locul unde se află acesta, pentru a formula ulterior o ofertă.

    În 2018, Ajusto a înregistrat venituri de aproximativ 150.000 euro, dublu faţă de 2017. „Suntem încă la început de drum şi pentru noi este important să devenim cunoscuţi prin calitatea serviciilor, uşurinţa accesării lor şi o experienţă foarte bună a clientului în relaţia cu noi”, spune Iulian Maxim. Pentru anul în curs, reprezentanţii proiectului au în vedere consolidarea businessului şi dublarea veniturilor. „Mă bazez pe echipa din spatele Ajusto şi pe comunitatea de clienţi care ne solicită servicii noi şi ne recomandă altor clienţi, dar şi pe profesioniştii cu care colaborăm”, spune Maxim. În acest sens, businessul s-a axat şi pe colaborări noi cu diverşi parteneri care au nevoie de serviciile pe care le oferă, cum ar fi, de pildă, reţelele de bricolaj.

    Anul acesta reprezentanţii Ajusto au în plan o investiţie de 100.000 de euro, direcţionată în primul rând în recrutarea oamenilor, „indiferent că vorbim de viitori colegi, colaboratori direcţi sau parteneri de execuţie care să întregească grupul celor 70 de firme partenere”, dar şi în dezvoltarea unei noi versiuni a platformei online.

    „Nu facem asta de dragul schimbării, ci pentru a pune în practică feedbackul constant al clienţilor, profesioniştilor şi ideile echipei Ajusto. Campaniile de marketing şi promovare reprezintă o componentă importantă a investiţiei anuale. Investim constant în promovarea noastră în mediul online, acesta fiind şi primul canal prin care am comunicat clienţilor că existăm”, explică Iulian Maxim. De altfel, potrivit lui Maxim, una dintre cele mai mari provocări este aceea de a crea pe platformă o interacţiune simplă cu clienţii. „Ca să ajungi la lucruri simple, trebuie să testezi şi să experimentezi foarte mult. Identificarea profilului de meşter de încredere pe care l-am chema la noi acasă este o provocare zilnică.”

    În prezent, echipa Ajusto numără şapte oameni, dar în cadrul proiectului există colaborări cu alte peste 70 de firme partenere cu care efectuează servicii pentru clienţi, momentan doar în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Anual, businessul înregistrează o medie de peste 1.000 de clienţi. „Deşi am pornit la drum ca un business care se adresează în special persoanelor fizice, în ultima perioadă am înregistrat un număr foarte mare de solicitări din partea firmelor. Acest aspect ne dă încredere că vom putea să ne dezvoltăm pe ambele segmente”, spune Maxim. Potrivit acestuia, clienţii Ajusto sunt persoane între 25 şi 44 de ani, corporatişti sau antreprenori, cu venituri medii şi peste medie. „Sunt oameni ocupaţi care vor un serviciu de calitate, efectuat la timp, plata prin mijloace moderne şi fără bătăi de cap. Evident, sunt persoane cu abilităţi digitale, ţinând cont de faptul că plasează online comenzile către platforma noastră.”

    Din gama de servicii ale businessului fac parte cele necesare amenajării şi întreţinerii unei case (amenajări interioare, instalaţii sanitare şi electrice, curăţenie şi curăţarea obiectelor de prin casă – canapele, saltele, covoare), instalarea electronicelor şi electrocasnicelor, grădinăritul şi peisagistica. În curând, compania va lansa şi un serviciu de călcătorie de rufe, cu preluarea şi livrarea acestora la domiciliul clientului. Iulian Maxim spune că, încă de la început, businessul s-a poziţionat ca un serviciu „cu preţ corect, ţinând cont de faptul că nu putem vorbi în cazul nostru de o competitivitate a preţurilor cu piaţa serviciilor efectuate «la negru». Avem de plătit facturi către profesionişti pe care nu îi găsim uşor şi care la rândul lor trebuie să plătească salarii, taxe şi impozite la stat.” De pildă, serviciul de curăţare profesională a unei canapele din material textil costă 125 de lei, iar montajul unui aparat de aer condiţionat cu kit de instalare inclus ajunge la un preţ final de 420 de lei. „Marjele cu care lucrăm sunt similare cu cele operate de alţi actori economici”.

    Potrivit lui, în vestul Europei, în ţări precum Germania, Regatul Unit sau Franţa, piaţa este deja matură prin prezenţa a sute de platforme similare. Grupul Engie deţine şi operează în prezent în Franţa platforma www.mesdepanneurs.fr.

    Un alt exemplu, spune Maxim, este platforma americană www.taskrabbit.com, achiziţionată recent de grupul IKEA, prin care compania derulează operaţiuni în UK „destul de apropiate cu ce facem noi prin Ajusto.ro”. În schimb, reprezentantul Ajusto spune că, la fel ca în România, în ţările vecine platformele de tip handy-man (meşteri) sunt încă în faza de dezvoltare şi educare a pieţei în privinţa modalităţii de acces al acestor servicii.

    Totuşi, Maxim spune că pentru fiecare dintre serviciile pe care businessul le oferă există o competiţie intensă. „La nivelul anului 2018, erau circa 40 de site-uri care facilitau, într-o formă sau alta, tipul acesta de servicii. În schimb, unicitatea serviciilor noastre constă în faptul că le punem la dispoziţie un ecosistem complet de interacţiune cu toate părţile implicate şi prin diversitatea serviciilor oferite. Un plus îl constituie faptul că oferim garanţie şi, dacă este cazul, chiar o formă de extragaranţie pentru toate lucrările efectuate.”

    Ca planuri de viitor, reprezentanţii Ajusto spun că şi-ar dori să optimizeze modelul de business într-un mod functional, care să permită replicarea şi extinderea şi în alte oraşe.

    Potrivit ZF, în 2018, Engie România, cel mai important jucător din piaţa locală a distribuţiei şi furnizării de gaze naturale, a înregistrat venituri consolidate de 1,23 de miliarde de euro, în creştere faţă de nivelul de 1,05 miliarde de euro din 2017, profitul net înregistrat anul trecut fiind de 87 de milioane de euro, faţă de 74 de milioane de euro în 2017. Printre factorii care au contribuit la această creştere se numără vânzări mai mari pe piaţa energiei din România, extinderea portofoliului de soluţii conexe, dar şi evoluţia pozitivă a preţului gazelor şi al energiei în zona de retail. Compania are în portofoliu peste 25.000 de clienţi pe piaţa energiei, controlând 3,6% din piaţa concurenţială a furnizării de electricitate. Activitatea de bază a companiei de utilităţi rămâne însă gazul natural, Engie având peste 1,7 milioane de consumatori conectaţi la infrastructura de gaze.

    CONTEXT:
    Nevoia de meseriaşi de pe piaţa locală nu mai este de mult un secret, iar cel mai acut este simţită de angajaţii din corporaţii, din ce în ce mai ocupaţi, care nu mai găsesc timpul pentru a-şi întreţine singuri locuinţa.

    DECIZIE:
    La finalul anului 2016, grupul Engie România a investit circa 200.000 de euro în lansarea unei platforme prin care oferă diferite servicii necesare amenajării şi întreţinerii unei case.

    CONSECINŢE:
    Businessul a ajuns, după aproximativ doi ani de funcţionare, la 1.000 de clienţi anual, 70 de companii colaboratoare, iar veniturile înregistrate la finalul anului trecut erau de aproximativ 150.000 de euro. Reprezentanţii Ajusto plănuiesc expansiunea serviciilor şi în alte oraşe din ţară.

  • Carlos Ghosn, fost director general Nissan şi Renault, inculpat din nou pentru abuz de încredere

    Potrivit unei instanţe judiciare din Japonia, Ghosn este suspectat că ar fi cauzat pierderi în valoare de 5 milioane companiei Nissan după ce ar fi deturnat o parte din sumele plătite de de o subsidiară a Nissan către un distribuitor din Oman, informează agenţia de ştiri Dpa.

    În luna aprilie, Carlos Ghosn, în vârstă de 65 de ani, a fost arestat pentru a patra oară, la o lună după ce a fost eliberat dintr-un centru de detenţie din Tokyo, după ce a plătit o cauţiune în valoare de 9 milioane de dolari.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vremea în Bucureşti şi în ţară

    ÎN BUCUREŞTI

    Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de -1…0 grade.

    Duminică

    Vremea se va menţine normalã termic. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în prima parte a zilei, dar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimã va fi de -3…-1 grad.

    Luni 

    Vremea va deveni caldã pentru aceastã perioadã. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general moderat ziua şi slab noaptea. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimã va fi de 1…2 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţã.

    Marţi 

    Vremea va fi în continuare caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai accentuate noaptea, când vor fi condiţii ca, trecãtor, sã plouã slab. Vântul va sufla în general moderat ziua şi slab noaptea. Temperatura maximã va fi de 17…18 grade, iar cea minimã de 5…6 grade.


     Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Povestea fabuloasă din spatele unuia dintre cele mai mari jafuri din istorie. Filmul operaţiunii bate scenariile de la Hollywood

    Reconnaissance General Bureau (biroul general de recunoaştere) RGB, al Coreei de Nord, echivalentul CIA, a antrenat o echipă de hackeri transformaţi în jefuitori de bănci care în ultimii ani au furat din peste 100 de bănci şi exchange-uri de criptomonede de peste tot din lume, pagubele fiind evaluate la peste 650 de milioane de dolari, potrivit GlobalPost Investigations.

    Hackerii coreeni au lovit chiar şi Banca Federală de Rezerve din New York. La aproape 25 de metri sub străzile din Manhattan, banca deţine cel mai mare depozit de aur din lume, iar multe dintre lingourile de aur sunt ale altor guverne, dar le-au trimis americanilor pentru că simţeau că sunt mai în siguranţă acolo decât altundeva. De asemenea, tot aici se ţin şi banii altor guverne, dar nu în sensul tradiţional de bancnote, ci bani electronici formaţi din 1 şi 0.

    Hoţii nord-coreeni au vrut să fure în februarie 2016 aproape 1 miliard de dolari. Contul ţintit aparţinea Bangladesh-ului. Odată ce au avut acces în serverele băncii centrale din Bangladesh, hackerii au aşteptat până vineri, zi liberă pentru mulţi musulmani, pentru a acţiona. Hackerii au trimis o serie de cereri de transfer la Banca Federală de Rezerve, transferuri totalizând aproape 1 miliard de dolari, care duceau banii în Filipine. Mulţi bani au fost transformaţi în cash sau spălaţi prin cazinouri.

    Hackerii nu au reuşit să fure toată suma deoarece multe transferuri au fost oprite fiind socotite drept suspicioase. Totuşi, au izbutit să scape cu 81 de milioane de dolari. Cei care au realizat acest furt sunt agenţi ai RGB, agenţie caracterizată ca fiind o combinaţie de CIA, KGB şi Yakuza.

    De zeci de ani, Coreea de Nord a fost sancţionată de ţările occidentale; în plus, intrarea acesteia în pieţele globale a fost interzisă. Asta a făcut ca regimul să caute noi metode de a aduce venituri la stat. Printre încercările agenţiei s-au numărat producţia de heroină, printarea de bancnote de 100 de dolari şi contrafacerea ţigărilor de marcă. Totuşi, toate aceste încercări de a face bani au fost eclipsate de hacking. Agenţia a antrenat unii dintre cei mai buni criminali cibernetici din prezent. Ce îi diferenţiază pe aceşti hackeri de alţii este faptul că sunt siguri că nu vor fi acuzaţi şi nici arestaţi niciodată de autorităţi.
    În ultimii ani, Coreea de Nord ar fi lansat peste 100 de atacuri cibernetice asupra băncilor şi birourilor de exchange de criptomonede din 30 de ţări. În urma acestor acţiuni s-ar fi furat 650 de milioane de dolari, din ceea ce se ştie.

    Suma de 650 de milioane de dolari a fost înaintată de Simon Choi, consultant al Serviciilor Secrete ale Coreei de Sud şi al diviziei de securitate cibernetică a armatei sud-coreene.

    „Cred că am reuşit să descoperim doar 30% din ceea ce s-a furat, doar o parte a activităţii lor. Abilităţile lor s-au îmbunătăţit considerabil. Sunt cei mai buni din lume”, este de părere Choi. Asta nu s-a întâmplat dintr-odată. Sub regimul lui Kim Jong-un, RGB s-a restructurat şi a pus accentul pe hacking, iar acum, conform estimărilor, numărul hackerilor este între 3.000 şi 6.000.
    Agenţia a fost creată în 2009, în ultimii ani ai domniei lui Kim Jong-il. Agenţia era compusă din mai multe unităţi dedicate spionajului, asasinatelor, războiului psihologic şi războiului cibernetic. Odată ce Jong-un a venit la putere, accentul s-a pus pe divizia de hacking.

    Două unităţi ale diviziei de hackeri sunt renumite în lume: unitatea 121, cunoscută ca „Lazarus” sau „Hidden Cobra”, responsabilă pentru hackul asupra Sony şi a Băncii Federale, şi unitatea 110, care, potrivit lui Choi, a început ca o unitate dedicată atacurilor asupra armatelor ţărilor rivale, dar şi-a schimbat ţinta în sisteme de carduri, reţele de ATM-uri, dar şi exchange-uri de criptomonede.

    După ce Kim Jong-un şi Donald Trump s-au ameninţat reciproc cu distrugerea, pe Twitter sau la televizor, acum cei doi lideri au căzut de acord să se întâlnească pe 12 iunie în Singapore. Nu se ştie exact care va fi topica discuţiilor, dar sigur se va vorbi şi despre bomba cu hidrogen şi despre modul în care una dintre cele mai sărace naţiuni din lume a ajuns să deţină o astfel de armă.

    Jafurile din bănci sunt legate de arsenalul nuclear al Coreei de Nord deoarece testele cu rachete provoacă sancţiuni, iar sancţiunile golesc bugetul ţării. Pyongyang caută soluţii pentru a-şi umple cuferele, iar o metodă eficientă este prin atacuri cibernetice. Hackingul a devenit extrem de profitabil pentru statul nord-coreean şi o veritabilă ameninţare asupra sistemului financiar al SUA. Pentru a înţelege mai bine ce se întâmpla, Patrick Winn, reporter la Global Post Investigation, a vorbit cu Kim Heung-Kwang, un specialist în computere care este familiarizat cu ceea ce se întâmplă în regimul de la Pyongyang deoarece el a fost un astfel de hacker.

    Kim Heung-Kwang a fugit în 2003 şi a mituit un paznic nord-coreean de la graniţa cu China. A traversat râul Tumen, dar a fost împuşcat, înainte să iasă din apă, de un al doilea paznic, pe care a neglijat să-l plătească. A supravieţuit; din China a ajuns în Coreea de Sud, iar azi conduce o alianţă a dezertorilor regimului nord-coreean. În organizaţia pe care o conduce se numără avocaţi, doctori, ingineri, programatori nord-coreeni care au scăpat de regimul opresiv.

    „Hackerii sunt geniile Coreei de Nord. Atunci când întrebi oamenii care ţară are cei mai talentaţi hackeri, probabil auzi de America, Rusia, China şi aşa mai departe. Dar are cineva operaţiuni mai de succes decât Coreea de Nord?”, punctează  Kim Heung-Kwang.

    În 2014, agenţii nord-coreeni s-au infiltrat în infrastructura Sony care se pregătea să lanseze comedia The Interview, un film despre asasinarea lui Kim Jong-un. Agenţii au şters date din sistemul companiei japoneze şi au dezvăluit publicului e-mailuri private ale angajaţilor Sony. Compania a decis să nu mai lanseze filmul în cinematografe.

    În 2017, hackerii nord-coreeni au lansat un „vierme” cunoscut ca WannaCry care a blocat peste 200.000 de calculatoare din 150 de ţări. Cei care au avut calculatoarele blocate trebuia să plătească o răscumpărare în bitcoin.

    În ultimii trei ani, hackerii nord-coreeni au atacat bănci şi exchange-uri de criptomonede din Coreea de Sud, Thailanda, India, Filipine, Polonia, Peru, Vietnam, Nigeria, Australia, Mexic, Japonia, Singapore, SUA. „Doar din ceea ce se vede la ştiri ar trebui să te gândeşti dacă nu cumva hackerii nord-coreeni sunt cei mai buni din lume”, spune Heung-Kwang. Întrebarea este: cum poate o ţară săracă să lanseze asemenea atacuri când se confruntă cu întreruperi de curent şi are o infrastructură digitală primitivă?

    Răspunsul poate fi surprinzător: formează celule de hackeri în alte ţări. Multe dintre aceste celule ar fi în China, unde viteza de internet este mult mai mare. Acolo, mulţi agenţi lucrează drept traderi sau importatori şi hackeri pe timpul nopţii. Alte urme lăsate de hackeri indică faptul că aceştia ar putea fi în India, Malaysia, Nepal, Indonezia, dar şi Mozambic.

    Potrivit Recorded Future, firmă ce monitorizează ameninţări cibernetice la nivel mondial, hackerii nord-coreeni se uită pe Amazon, Baidu, echivalentul Google în China, la filme pornografice şi la conturile AOL. De asemenea, ei folosec iPaduri şi iPhone-uri.

    Kim Heung-Kwang spune că atunci când hackerii atacă o bancă, ei ştiu că acţiunea lor este ilegală, dar vor să-şi mulţumească liderul. „Să nu vă imaginaţi că se simt vinovaţi sau că-şi încalcă vreun cod moral. Ei nu au acelaşi cod moral ca noi”, explică Jang Seyul, fiul unui căpitan de armată, care a fost acceptat la universitatea Mirim din Coreea de Nord. El spune că instituţia este cunoscută în rândul soldaţilor drept Universitatea de Automatizare a Comandamentului Poporului Coreean. Revista Wired a numit-o Şcoala de Hacking a Coreei de Nord.

    Jang Seyul nu a ajuns hacker, ci a devenit un expert în strategie militară; a lucrat alături de hackeri atât în timpul facultăţii, cât şi la agenţie şi este de părere că aceia care sunt deştepţi urcă repede în rang. „În Coreea de Nord foarte mulţi tineri îşi doresc să devină ingineri şi specialişti în IT, deoarece, dacă ajungi expert în securitate cibernetică, atunci poţi ajunge unul dintre conducătorii din partidul comunist. Băieţii visează să urmeze această cale”, spune Seyul.

    Cei mai talentaţi programatori sunt lăsaţi să-şi mute familiile din provincie în Capitală, un privilegiu pe care nu toţi îl au. Astfel, familiile acestora se pot bucura de apă caldă, electricitate, alimente rare precum bananele. Chiar şi aşa, familiile acestora sunt într-un fel nişte ostateci: dacă un hacker cumva schimbă tabăra, atunci familia lui este în pericol. Totuşi, cei mai buni hackeri sunt mutaţi în străinătate.

    Accesul la informaţie ar putea face ca un hacker să-şi schimbe părerea despre ceea ce face, dar Andrei Lankov, profesor la Universitatea din Seul şi expert în economia nord-coreeană, este de părere că hackerul coreean tipic nu vrea să fugă din ţară. „Sistemul este creat în aşa fel încât este foarte dificil să evadezi şi este la fel de greu să pornească o mişcare antisistem. Este o metodă dureroasă de a te sinucide.”

    Kim Heung-Kwang este norocos că a scăpat, dar şi aşa a primit telefoane şi e-mailuri de ameninţare. „Sunt pe lista neagră. Există un ordin pentru a mă omorî. Ai observat omul care stă lângă mine?”, spune el arătând către un bărbat îmbrăcat în negru. „Este un agent sud-coreean. Este aici să mă protejze.”

    Se spune că banii furaţi de hackeri sunt utilizaţi pentru a alimenta programul nuclear al ţării, dar potrivit lui Lankov, banii pot fi folosit şi pentru bunuri şi servicii precum genţi Chanel pentru amantele liderilor nord-coreeni, pentru orez de slabă calitate pentru a hrăni populaţia înfometată, dar şi pentru achiziţia de componente pentru sistemul de rachete capabil să trimită o rachetă tocmai pe continentul american.

    „Ei se văd ca nişte victime. Văd legea internaţională ca fiind fără sens, ipocrită şi folosită de marile puteri ca să-şi utilizeze în propriul folos poziţiile privlegiate”, este de părere Lankov. Aceeaşi viziune asupra lumii a determinat autorităţile să exporte heroină în anii ‘70 sau să falsifice ţigări şi bani. „Şi-au pus speranţa în droguri, dar banii nu erau foarte mulţi şi reputaţia le era afectată. Aşa că au renunţat. Acum au aflat că hackingul este o metodă foarte bună de a face bani.”

    Totuşi, când vine vorba de venitul ţării, hackingul încă nu ajunge la nivelul banilor aduşi de vânzarea de cărbuni către China sau al banilor aduşi prin trimiterea de muncitori în străinătate (sunt trimişi să taie copaci în Siberia sau să lucreze în fabrici din Orientul Mijlociu). În acest moment, totuşi, aceste două surse de venit sunt sugrumate de sancţiuni, iar asta face ca hackingul să devină din ce în ce mai dorit.

    În trecut, o persoană inteligentă era condamnată să lucreze în ferme, dar acum are şansa să se alăture unei echipe care să dea jafuri online de milioane de dolari. Aceste sume de bani aduse de hacking nu sunt cu adevărat mari pentru ţări ca SUA sau China, dar pentru Coreea de Nord, unde economia naţională este estimată la 28 de miliarde de dolari, este o sursă de venit importantă.

    Ce se va întâmpla pe viitor? Nici Kim Heung-Kwang nu ştie şi sugerează că lucrurile s-ar putea schimba după întâlnirea dintre Kim Jong-un şi Donald Trump. Poate dictatorul va decide să-şi ţină în frâu armata de hackeri în schimbul ridicării sancţiunilor. Poate Jong-un va pleca de la discuţii furios, ameninţând SUA. „Poate cei doi vor avea o relaţie bună. Sau poate va fi un film de acţiune. Oricum ar fi, dacă aceşti doi lideri se vor întâlni, va fi o întrevedere a unor oameni foarte ciudaţi”, încheie Kim Heung-Kwang.

  • Ce salariu lunar a încasat Gabriela Firea în funcţia de Primar General

    Gabriela Firea a avut în 2017 un salariu de 119.000 de lei, adică aproximativ 10.000 de lei pe lună, potrivit celei mai recente declaraţii de avere publicată pe site-ul PMB. Acest salariu a fost încasat în funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti 
     
    Potrivit aceleiaşi declaraţii de avere, Gabriela Firea deţine bijuterii din aur, metale preţioase şi tablouri care însumează 240.000 de euro. Firea mai deţine şase terenuri, dintre care trei intravilane, unul extravilan şi două forestiere, la care primarul deţine o cotă parte. În ceea ce priveşte autoturismele, Gabriela Firea declară că deţine o singură maşină, marca Mercedes, cumpărată în anul 2010.
     
    În comparaţie, Emil Boc – care şi-a publicat deja declaraţia de avere aferentă anului trecut – a obţinut în 2018 un venit anual de 150.240 de lei de la instituţia pe care o conduce şi 57.696 lei de la Universitatea Babeş-Bolyai. Potrivit actului publicat pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, Emil Boc Familia Boc are un cont în bancă de 309.000 lei, unul în euro cu suma de 3.000 de euro şi unul cu 6.000 de dolari americani.

     

  • BREAKING! Detalii surpriză ies la iveală: Ce LEGĂTURĂ ar avea noua şefă a ANAF cu „eminenţa cenuşie” din spatele guvernului Dăncilă

    Inspire General SRL este o firmă înfiinţată în 2015 în judeţul Dolj, al cărei obiect de activitate este intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific. Adriana Cotel (36 de ani) a fost numită în luna octombrie a anului trecut în fruntea Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

    Firma Inspire General SRL figurează cu 0 angajaţi şi a raportat în 2017, cel mai recent an pentru care există date publice, o cifră de afaceri de 43.000 lei, la un profit de 4.600 de lei.
     
    Mihaela Triculescu este acţionar şi în alte companii, printre care Angelo Media Soft SRL (activităţi de realizare a soft-ului la comandă), Expert Consult M&M SRL (activităţi de contabilitate şi audit financiar, consultanţă în domeniul fiscal), Perfect Balance Profesional SRL (activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management). Noua şefă a Fiscului a mai fost acţionară în cadrul Ykos SRL şi Triculescu Mihaela Persoană Fizică Autorizată, ambele fiind însă radiate. Toate aceste firme au fost înfiinţate în judeţul Dolj.
     

  • Cristian Şaitariu, fost director general / Jidvei (director corporate Piraeus Bank): “Eu aş vedea prioritară o promovare mai agresivă în rândul generaţiei tinere, pentru că puterea de cumpărare va fi polarizată la aceşti Millenniali, care sunt foarte influenţaţi de media, de Facebook, de tot ceea ce înseamnă online.”

    Carte de vizită
    ¶ A absolvit atât facultatea cât şi masterul în cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori
    ¶ Înainte să preia  acum câţiva ani poziţia de CEO al Jidvei, unul dintre cele mai mari grupuri viticole din România, Cristian Şaitariu a lucrat 10 ani pentru BCR, pe poziţia de director large corporate
    ¶ Are o experienţă de studiu în Statele Unite la CFA Institute, organizaţia care oferă certificări în domeniul financiar
    ¶ În prezent, a revenit în sistemul bancar preluând poziţia de director corporate al Piraeus, bancă achiziţionată în acest an de fondul de investiţii J.C. Flowers