BusinessMagazin

Tag: fondator

  • Scoţianul care face primul cidru românesc

    Alan Clark a venit pentru prima dată în România în 2001, când avea o firmă de consultanţă. S-a îndrăgostit de România şi de o româncă cu care acum este căsătorit. Pentru el cidrul nu este un element nou, ci o băutură cu tradiţie. Tatăl său făcea cidru în casă, undeva lângă Edinburgh, încă de pe vremea când Clark era copil.

    Apoi el a continuat tradiţia şi în România şi a început să prepare cidru pentru consum personal în Argeş, unde el şi soţia lui au o casă şi o livadă de meri. Prietenii l-au îndemnat să înceapă o afacere cu cidru şi a început să lucreze la acest proiect încă din 2012.

    A studiat piaţa din România, a încercat să obţină o finanţare din fonduri europene, iar la finalul anului 2013 a găsit o hală unde putea fi amenajată o fabrică. Au început renovările în februarie 2014, apoi în toamna acelui an, când erau gata de producţie, Alan Clark a făcut o cerere pentru o autorizaţie de comercializare pe care au primit-o abia în septembrie 2015, iar luna următoare au început livrările.

    Cidrul nu era în acel moment o băutură foarte populară în România, însă asta avea să se schimbe când Heineken, unul dintre cei mai mari jucători din industria locală de bere, a făcut primul pas în afara pieţei tradiţionale şi a intrat pe segmentul de cidru prin lansarea Strongbow. „Înainte să vină Strongbow în România nu găseai nicăieri pe meniu o secţiune de cidru. Acum multe localuri au în meniu secţiune specială de cidru“, spune Alan Clark, care se bucură de apariţia competiţiei, pentru că astfel piaţa creşte mai repede.

    O piaţă care, potrivit Statistia, a generat vânzări de 718 milioane de dolari la nivel global în 2015. Heineken a promovat noul produs, iar acesta a putut fi văzut la TV, în social media şi la evenimente. Experienţa s-a dovedit una pozitivă, deoarece la doar patru luni după ce a atacat acest segment de piaţă compania olandeză a lansat un al doilea brand de cidru pe piaţa românească, Old Mout Cider, poziţionat pe segmentul premium. La scurt timp pe piaţă a intrat şi cidrul Somersby, adus pe plan local de către URBB (United Romanian Breweries Bereprod), subsidiară a grupului Calsberg Breweries.

    Potrivit unui studiu de emotional branding realizat de 360insights în care sunt analizate mărcile cele mai apreciate de români, categoria berii a fost lărgită de nou-intratul pe piaţa băuturilor alcoolice, cidrul. Astfel, Strongbow şi Somersby se lansează direct în top, pe locurile 6, respectiv 10; întrucât notorietatea mărcilor este încă medie sau scăzută (Strongbow 60%, Somersby 13%), intrarea lor direct în top este cu atât mai spectaculoasă, scria Business Magazin în urmă cu două numere.

    Pe această piaţă activează şi cidrul Clarks, care este poziţionat ca un produs românesc, un cidru obţinut 100% prin fermentarea sucului natural, stors doar din mere româneşti. „Noi ne-am poziţionat ca un produs românesc, natural, gustos, ce conţine 100% suc de mere. Avem un avantaj competitiv. Este o nişă spre care am ţintit“, povesteşte Clark. Scoţianul, care a făcut o facultate de biochimie, lucrează alături de un inginer chimist la reţeta cidrului şi mai apelează la prieteni cu cerul gurii sensibil pentru a lucra la gustul produsului.

    Clarks are un gust aparte, fiind în primul rând o băutură mai tare decât competitorii (are o alcoolemie de 7,5%), şi nu este atât de dulce precum celelalte produse de pe piaţă. Clarks este disponibil în trei sortimente – sec, demisec şi demidulce, dulceaţa fiind dată de cât suc de mere nefermentat este folosit în compoziţie, după cum aveam să aflu de la Clark. Acesta are în plan şi lansarea unui sortiment ediţie limitată, un cidru de mere cu aromă de fructe de pădure, dar pentru care aşteaptă autorizaţia de peste şase luni.

  • Povestea omului care a fondat cel mai cunoscut lanţ de restaurante fast food din lume

    Ray Kroc este fondatorul celui mai cunoscut lant de restaurante fast food din lume, McDonald’s. Aşadar de ce numeşte restaurantul Kroc’s? Pentru că povestea este puţin mai complicată de atât.

    Povestea fondatorului lanţului de restaurante a revenit în lumina reflectoarelor datorită filmului “The Founder”, ce spune povestea acestuia, şi care va fi lansat în august 2016.

    În timpul Primului Război Mondial Ray Kroc a minţit în legătură cu vârsta lui, avea 15 ani, pentru a putea fi angajat ca şofer de ambulanţă.. Acesta a mai lucrat ca vânzător, muzician sau DJ la un post de radio.

    În 1954, când vindea mixere, a vizitat un local din California ce se numea McDonald’s şi era condus de către fraţii Dick şi Mac McDonald. Ray Kroc a fost impresionat de eficienţa restaurantului (meniu limitat, preparare rapidă, nu existau chelneri) Kroc s-a oferit să francizeze restaurantul celor doi. Fraţii au fost de acord, iar până în 1958 restaurantul vânduse 100 milioane de burgeri.

    Ray Kroc şi fraţii McDonalds aveau opinii diferite în privinţa dezvoltării afacerii, iar Kroc s-a oferit să cumpere toată afacerea. Cele două părţi nu s-au înţeles în timpul negocierilor, iar fraţii nu au mai vrut să vândă. Ray Kroc ar fi făcut anumite manevre, astfel încât să se afle într-o poziţie din care să poată prelua compania de la cei doi fraţi şi să creeze un imperiu de miliarde de dolari.

    Succesul nu a venit rapid în viaţa lui Ray. Într-unul din interviurile date, fondatorul McDonald’s a declarat: “În 1954 aveam 52 de ani. Eram deja diagnosticat cu diabeti si artrită. Vezica mea biliară şi cea mai mare parte din glanda tiroidă au trebuit să fie eliminate într-o operaţie. Dar am crezut în viitor şi am pus bazele McDonald’s”.

    Kroc a fost, de asemenea, parţial surd şi nu foarte bogat până la vârsta de 52 de ani. El a fost un om de afaceri cunoscut, dar cele mai multe dintre proiectele sale au eşuat. Când avea nevoie 15.000 de dolari să cumpere o licenţă de publicitate pentru McDonalds, nicio bancă nu a vrut să îi acorde creditul. Kroc a fost nevoit să îşi gireze casa. Cu toate acestea, în următorii 30 de ani din viaţă a câştigat nu mai puţin de 600 de milioane de dolari.

    Ray Kroc a murit pe 14 ianuarie 1984, iar la vremea respectivă McDonads avea 7500 de restaurante în 31 de ţări.

  • A construit de la zero un lanţ de restaurante mizând pe slăbiciunea cea mai mare a McDonald’s, KFC şi Burger King

    Fred DeLuca s-a născut în 1948 în Brooklyn, New York, iar ulterior s-a mutat împreună cu familia în Connecticut. În 1965, DeLuca a împrumutat 1.000 de dolari de la prietenul său Peter Buck cu intenţia de a strânge bani pentru colegiu. DeLuca voia să studieze medicina şi a pornit un o mică afacere de tip fast-food pentru a putea suporta costurile studiilor.

    Prima reclamă la radio a promovat numele ”Pete’s Submarines„, denumire schimbată ulterior în ”Pete’s Subway„. Numele sub care este cunoscut brandul astăzi a fost ales în 1986. DeLuca a deschis primul magazin pe 28 august 1965 în Bridgeport, Connecticut. În 1966 s-a inaugurat al doilea fast-food, într-o zonă cu vizibilitate mult mai mare. DeLuca a făcut acea investiţie considerând că amplasarea este cel mai important aspect al procesului de marketing. Cel de-al treilea Subway s-a deschis într-o zonă cu vad pietonal mare şi funcţionează şi astăzi. În 1978 reţeaua ajunsese la 100 de locaţii, iar în 1987 la 1.000.

    Creşterea a continuat în mod susţinut, Subway deschizând 1.100 de fast-food-uri doar în 1993. McDonald’s, unul din principalii competitori, a deschis în acelaşi an doar 800 de magazine. Subway numără astăzi peste 40.000 de spaţii şi generează venituri anuale de aproape 10 miliarde de euro. Compania s-a diferenţiat de concurenţă prin faptul că pregăteşte sandvişurile în faţa clientului, pentru a-i căpăta încrederea.

    Don Fertman, chief development officer al companiei, a declarat celor de la Bloomberg că ţinta este de a ajunge la 50.000 de unităţi până în 2017. ”Cineva va ajunge, cândva, chiar şi la 100.000 de restaurante„, a spus Fertman. ”Cine ştie? Poate vom fi chiar noi.„
    În anul 2007, Forbes l-a inclus pe DeLuca pe lista celor mai bogaţi 400 de americani. Omul de afaceri are o avere estimată la 
3 miliarde de dolari. Fred DeLuca şi Peter Buck au dezvoltat în anii ’90 şi compania Franchise Brands, o entitate menită să îi ghideze pe tinerii antreprenori la începutul unei afaceri. După succesul înregistrat de Subway, DeLuca a absolvit cursurile Universităţii din Bridgeport. El trăieşte, alături de soţie şi de copilul lor, în Fort Lauderdale, Florida.

    “Într-o zi obişnuită mă urc în maşină cu directorul local de dezvoltare şi ne plimbăm prin oraş vizitând spaţii şi magazine. Între timp, el îmi povesteşte ce se mai întâmplă cu businessul, dar şi ce se mai aude prin piaţă, iar eu iau ce îmi trebuie din ce spune el şi potrivesc datele într-un puzzle”, povesteşte DeLuca.

  • Tânărul de 21 de ani care câştigă 1.000 de dolari pe zi conducând maşini

    Fondatorul Vehicle Virgins, un popular canal de YouTube printre iubitorii de maşini, explică de unde a pornit un business care generează lunar mii de dolari.

    Parker Nirenstein este un tânăr atipic: în timp ce colegii săi de colegiu petrec sau se joacă la calculator, el filmează, editează şi postează clipuri pe canalul său de YouTube. Tema? Tot ce se poate spune despre maşini.

    Nirenstein, de 21 de ani, este student la Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii Michigan. Cu ajutorul câtorva camere de filmat GoPro, el realizează videoclipuri în care prezintă diverse maşini. Pare o idee simplă, dar canalul său a strâns peste 200.000 de abonaţi şi i-a permis să cumpere maşina visurilor lui: un Lamborghini Gallardo.

    Pe 20 martie, canalul Vehicle Virgins a generat aproape de 1.000 de dolari, record absolut pentru tânărul american.

    “A început ca un mod de a oferi sfaturi celor care voiau să îşi cumpere o maşină”, povesteşte Parker. “Mai mulţi colegi veneau la mine cu întrebări, pentru că eu şi prietenii mei vorbeam toată ziua de maşini. Acum un an, canalul a început să crească, şi asta mi-a permis să conduc maşini la care nu aveam acces în mod normal.”

    Pentru a primi maşinile în test, tânărul explică la finalul fiecărui clip de la ce dealer poate fi cumpărat respectivul model; pentru comercianţi e o afacere bună, explică Parker, pentru că au doar de câştigat.

    Mai mult, companii precum Hyundai sau Toyota au remarcat succesul lui Parker şi au început să îi trimită acestuia maşini pentru a le testa.

  • Locul unde oricine poate învăţa să creeze bijuterii

    David Sandu are 41 de ani şi realizează bijuterii de la 13 ani, când a devenit ucenic în atelierul maestrului Vlad Gherghiceanu, artist decorator şi sculptor. Acum, după ani de zile, are şi el la rândul său studenţi pe care-i învaţă design de bijuterie la cursuri intensive de iniţiere sau în workshopuri tematice.

    Designul de bijuterie nu este o pasiune prea întâlnită în rândul copiilor. Ce l-a făcut să meargă în această direcţie? „Din nevoia de a da un sens lucrurilor la un mod foarte personal. A fost un reflex biologic de normalitate, un moment de încetare a copilăriei“, povesteşte David Sandu în timp ce desenează forme pe o coală de hârtie, ca şi cum ar fi încercat să dea formă unui următor inel.

    A lucrat la meşteşugul său, a vorbit despre bijuteria de autor şi şi-a promovat lucrările, iar comenzile au intrat pe un trend ascendent. „Afacerea a început în anii 2000, când am început să primesc mai multe comenzi decât puteam onora şi am angajat un om să lucreze cu ora, apoi cu ziua. Treptat lucrurile au crescut“, spune el. Dar nu a fost uşor, în special din cauza faptului că lumea nu ştia ce înseamnă o bijuterie de autor. Piaţa era mică, cu câţiva entuziaşti cumpărători. „Era o piaţă inexistentă, a crescut pe măsură ce am putut să vorbesc mai multor oameni despre bijuteria de autor. Artele mai noi care au intrat recent în ţară se cer în continuare explicate. Nu atât de mult ca înainte însă“, punctează Sandu.

    Diferitele parteneriate şi asocieri, dar şi participarea la expoziţii au ajutat ca bijuteriile lui David Sandu să devină cunoscute, iar în 2005 îşi deschide propria galerie în Bucureşti, împreună cu asociata sa, Ioana Andrei. Iar din 2010 este furnizorul oficial al Casei Regale a României, o recunoaştere pentru serviciile pe care le oferă, despre care spune că a fost o experinţă foarte pozitivă. În acelaşi an, în octombrie 2010, a pornit şcoala de bijuterie contemporană Assamblage. De mai demult, povesteşte Sandu, mai mulţi oameni voiau să-i devină ucenici, să înveţe alături de el, iar în toamna acelui an a ţinut primul curs la care au participat patru persoane. „N‑am venit cu un program, business plan dinainte stabilit. Lucrurile au venit de la sine. Ideea s-a dovedit a fi fiabilă, iar proiectele şi comunitatea au evoluat natural“, povesteşte el începutul şcolii Assamblage.

    De-a lungul anilor mai mulţi oameni au trecut pragul atelierului (Assamblage numără peste 300 de absolvenţi). „Acum două cursuri am dat diploma cu numărul 666“, spune râzând David Sandu. Scoala oferă cursuri de iniţiere în bijuterie (basic 1 şi basic 2) pentru cei care nu au experienţa anterioară, precum şi workshop-uri şi ateliere tematice care vizeaza tehnici de lucru specifice (desen de bijuterie, modelare de ceară etc). Scopul cursurilor este „ca oamenii să experimenteze, să înţeleagă o înlănţuire coerentă de etape tehnnice care conduc către un rezultat finit“. David Sandu susţine că aceia care doresc să participe la astfel de cursuri nu au nevoie de cunoştinţe tehnice anume, însă trebuie să fie oameni creativi, pasionaţi de artă, de bijuterie. „Foarte mulţi văd în bijuterie regăsirea unei direcţii proprii, o exprimare la nivel individual“, spune bijutierul, iar o a doua formă apare pe hârtia din faţa lui. „Mulţi dintre ei au urmat toate cursurile pe care le avem şi aşteaptă cu interes cursurile noi. Unii au făcut şi de două ori un curs pentru că au vrut să reia la un alt nivel sau au făcut o pauză mai mare“, continuă el.

    David Sandu, alături de Andreia Popescu, una dintre primele cursante, care a rămas în atelier ca profesor, predau la cursuri, însă în viitor studenţii vor avea posibilitatea de a învăţa de la patru profesori străini, în urma parteneriatului încheiat cu o şcoală italiană.

    David Sandu lucrează şi la certificarea unui curs de design de bijuterie mai complex, ce se va întinde pe un an, iar pentru 2016 şcoala se va muta temporar pentru 2-3 zile în Timişoara şi în Cluj, pentru a le da posibilitatea şi oamenilor de acolo să participe la cursuri. Anul viitor această caravană va ajunge în patru sau şase oraşe din România.

    Întrebat de performanţa financiară a şcolii, David Sandu s-a limitat la a spune doar că este „un produs cultural, nu este neapărat o afacere antreprenorială, care, din fericire, se autosusţine şi generează la rândul ei priecte adiacente“.
    Pe lângă şcoală, David Sandu produce şi comercializează în continuare bijuterii, iar în noiembrie 2015 a lansat un brand adresat bărbaţilor, butonii de manşetă Reframed by David Sandu, care au fost comercializaţi în special pe pieţele din afara ţării. Iar rezultatele au fost „peste aşteptări“. David Sandu este de părere că piaţa de design din România a început să se dezvolte, totuşi „nu există buyer de bijuterie de autor, există purtători. Conceptul de a investi într-o bijuterie de autor precum ai investi într-un tablou nu face încă parte dintr-o educaţie artistică şi antreprenorială“.

  • Cum a reuşit un moldovean să călătorească 40.000 de km cu doar 270 de euro în buzunar

    În 2005-2010 am făcut peste 40.000 km in jurul lumii, cu autostopul şi rucsacul în spate. Am pornit la drum 2 persoane cu 270 euro în buzunar. Însă am avut experienţe pe care prietenii mei, care se cazau la hoteluri, nu le-ar fi avut, povesteşte Pavel Ciobanu, unul dintre cei mai ”dinamici” antreprenori români şi fondatorul platformei de evadări turistice Spoty.

    “Spoty este singura platformă din lume unde îţi poţi rezerva pe lângă cazare şi o activitate, spune Pavel Ciobanu. El numeşte o astfel de ieşire 2-în-1 un ”getaway”, sau evadare.

    Diferenţa între un getaway cu Spoty şi o ieşire convenţională este ca nu eşti un turist într-un decor care de multe ori te aşteaptă deja pregătit, ci descoperi autenticitatea locurilor pe care le vizitezi.

    ”Naţiunile Unite estimează că pentru fiecare $100 cheltuiţi în ţările în curs de dezvotare la un hotel internaţional, doar $5 se întorc înapoi în ţară. Pe Spoty nu vei găsi lanţuri hoteliere internaţionale. În ţările dezvoltate, dar şi în România, Turcia, Indonezia, vei găsi afaceri locale şi localnici care sunt, astfel, susţinuţi în business-ul lor”.

    Citeşte articolul complet pe www.da.zf.ro

  • Povestea uneia dintre cele mai tinere miliardare din lume. A renunţat la studii şi a fondat o companie care acum este evaluată la 9 miliarde de dolari

    Elizabeth Holmes, fondator şi CEO al Theranos, este cea mai tânără femeie din lume a cărei avere să depăşească 1 miliard de dolari.

    Când era în anul doi de studenţie la Stanford, în 2003, Holmes a fondat compania de asistenţă medicală Theranos. Câteva luni mai târziu, ea a renuntat la facultate pentru a se concentra asupra companiei; astăzi, Holmes are o valoare netă de 4,6 miliarde de dolari.

    Theranos este o companie de biotehnologie ce valorează 9 miliarde de dolari, datorită succesului înregistrat prin dezvoltarea unei noi metode de testare a sângelui. Scopul său este de a face teste clinice mai ieftin şi mai rapid.

    Theranos vrea să efectueze teste de sânge pentru problemele de sănătate dintr-o singură mostră obţinută din degetul pacientului, aceasta fiind o alternativă bună la modelul tradiţional, care presupune preluare de flacoane de sânge în biroul unui medic.

    Compania a atras scepticism de partea comunităţii ştiinţifice, în parte pentru că Holmes nu a dezvăluit în amănunt cum funcţionează aparatura utilizată.

  • Vezi cum arată prima poză publicată online, care a fost primul obiect vândut pe eBay sau care a fost mesajul primului email

    1991. Prima pagină de internet. Berners-Lee s-a gândit că ar fi de folos o pagină unde utilizatorii să găsească informaţii folositoare despre acest nou mediu numit “world wide web”.

    1982. Informaticianul Scott Fahlman a folosit pentru prima dată un emoticon 🙂

    1978. Primul joc multiplayer s-a numit Multi-User Dungeon şi a fost creat de Roy Trubshaw şi Richard Bartle la Universitatea Essex. Un joc fără grafică, bazat doar pe text, care invită utilizatorii într-o lume magică cu vrăjitori şi comori. Îl puteţi juca şi acum.

    21 martie 2006. Jack Dorsey, co-fondatorul Twitter, a compus primul tweet de pe reţeaua de socializare. Zece ani mai târziu, compania nu o duce prea grozav, dar are peste 300 milioane de utilizatori

    3 aprilie 1995. John Wainwright a cumpărat primul obiect de pe Amazon, o carte numită “Fluid Concepts and Creative Analogies” scrisă de Douglas Hofstadter

    23 aprilie 2005. Jawed Karim, co-fondatorul Youtube, urcă primul clip pe platforma video. Acum se urcă aproape 400 de ore de video în fiecare minut şi YouTube are peste 1 miliard de utilizatori. Unii dintre ei chiar şi-au clădit o carieră din videoblogging.

    1992. Tim Berners-Lee lucra la un proiect numit “the World Wide Web” şi a convins o formaţie rock, Les Horribles Cernettes” să contribuie la proiect. Fotografia trupei a devenit prima fotografie urcată pe internet.

     

  • Nu găseşti loc de parcare? Doi români au dezvoltat o aplicaţie care-ţi arată unde sunt locuri libere

    Cum digitalizarea şi tehnologizarea apar în aproape toate aspectele vieţii omeneşti şi cum maşinile aproape au devenit computere pe patru roţi, era inevitabil ca cineva să nu se gândească la o aplicaţie care ajută la găsirea unui loc de parcare. Şi care spune şi unde ai lăsat autoturismul. Astfel, aventurile prin parcările subterane ar putea lua sfârşit datorită unei aplicaţii precum cea a clujenilor de la Parking+Plus.

    Cristian Ureche şi Bogdan Herea au pornit proiectul în 2014, motivul fiind numărul de locuri de parcare insuficient raportat la creşterea numărului de maşini din zonele urbane supraaglomerate. „Oraşele se confruntă cu probleme de gestiune a resurselor, dar există iniţiative de timp smart city pentru care încep să se aloce bugete. Avansul tehnologic permite gestiunea eficientă a locurilor de parcare incluse în mod tradiţional în circuitul de utilizare publică (hărţi interactive cu disponibilitatea locurilor de parcare în timp real, plăţi fără numerar direct din aplicaţie)“, spune Cristian Ureche, fondator al Parking+Plus.

    Pentru Cristian Ureche aceasta este prima iniţiativă antreprenorială, el activând anterior în industria serviciilor software în calitate de consultant pentru multinaţionale (operatori telecom, agenţii de publicitate). A oferit apoi consultanţă pentru start-up-uri din Europa, iar în prezent se ocupă de activităţile curente ale Parking+Plus. Celălalt fondator, Bogdan Herea, se ocupă de zona de dezvoltare a businessului şi crearea a parteneriatelor în cadrul start-up-ului. Herea are un business în industria serviciilor software, lucru care i-a permis să finanţeze activitatea de la Parking+Plus complementar cu fondurile atrase prin clusterul Cluj IT.

    Cum funcţionează aplicaţia?

    Sistemul clujenilor constă într-o aplicaţie de mobil şi dintr-un aşa‑zis box, dispozitiv ce este montat în parcare şi care contorizează locurile libere şi controlează accesul. Practic, prin intermediul aplicaţiei un şofer este informat câte locuri de parcare sunt libere într-o anumită zonă şi poate rezerva locul respectiv, apoi poate face plata direct din aplicaţie. Iar aici vorbim în special de parcări private, ce aparţin anumitor instituţii. „Am lansat în fază de testare în România în urmă cu câteva luni şi în acest moment operăm parcări care ne permit să testăm mai multe scenarii de utilizare: centru comercial, hotel, campus universitar, clădire de birouri“, spune Ureche.

    Am testat şi noi aplicaţia. Sistemul funcţionează în momentul de faţă doar în Cluj. Atunci când porneşti aplicaţia, stabileşti destinaţia şi verifici dacă sunt locuri libere în parcare. Din ce am putut observa, mai tot timpul locurile de parcare din Cluj par a fi ocupate. „Vorbim despre un sistem modular, flexibil şi universal, pe care ne propunem să îl scalăm rapid la nivel internaţional. Aplicaţiile mobile iOS şi Android sub brand propriu funcţionează ca şi «enableri», demonstratori ai platformei. Am gândit aplicaţia ca o soluţie cu arhitectură deschisă (…) platforma are funcţionalităţi precum: înregistrarea locurilor de parcare pe hartă, rezervare, plată, gestiune locuri de parcare în timp real, acces de pe mobil în parcări cu barieră“, continuă Ureche.

    Conceptul presupune gestiunea flexibilă de lungă şi scurtă durată a accesului în parcările securizate, atât pentru segmentul corporate (gestiune acces angajaţi, colaboratori, vizitatori, participanţi evenimente), cât şi pentru cel rezidenţial.

    Un lucru interesant este închirierea spaţiului de parcare personal. Dacă tot trăim într-o epocă a „sharing economy“ şi „car sharing“, de ce nu am împărţi şi locurile de parcare? „Locurile de parcare disponibile în zone rezidenţiale sau aferente clădirilor de business rămân neutilizate o importantă perioadă de timp, pentru că au acces securizat. Folosind tehnologiile noastre, platformele «event parking» sau marketplace-urile pentru locuri de parcare devin realitate în doar câteva zile“, spune antreprenorul.

    În principal Parking+Plus merge către zona de B2B, pentru companiile care doresc să implementeze soluţii de smart parking. „Poziţionarea noastră este una pur tehnologică. Putem face o comparaţie cu transportul aerian de persoane. Noi suntem echivalentul producătorului de avioane, existând companii care operează curse de pasageri (…) Ne adresăm câtorva categorii de companii: integratori de sisteme de parcare şi de securitate, start-up-uri care activează pe zona smart parking, operatori de clădiri şi parcări, multinaţionale care doresc să îşi extindă portofoliul“, afirmă Ureche.

    O parte din finanţare a venit de la clusterul Cluj IT, în urma unei competiţii interne ce a avut loc în 2013, restul banilor provenind din resurse proprii. Investiţia totală este estimată de antreprenori la 250.000 de euro. De asemenea, start-up-ul a fost acceptat în acceleratorul RICAP (Programul de Asistenţă în Comercializarea Inovării din România) unde vor beneficia de un program intens de consultanţă pe zona de dezvoltare şi atragere de investiţii, iar la finalul acestuia va fi organizat un eveniment în care vor fi invitaţi investitori. Despre RICAP Cristian Ureche spune că „mentorii ne ajută să descoperim cea mai bună cale de urmat, astfel încât efortul pe care oricum l-am fi depus în start-up să fie în direcţiile cele mai plauzibile a ne aduce rezultate pozitive.“

    Mai mult, Parking+Plus a câştigat ediţia locală a competiţiei Business Wall of Fame, organizată de grupul Deutsche Telekom în opt ţări, şi va intra în portofoliul Telekom România. „Procedurile de intrare în portofoliul Telekom România sunt pe ultima sută de metri, se lucrează la partea procedurală şi juridică. Avem un parteneriat cu Deutsche Telekom la nivel european care ne ajută să participăm la evenimente cu stand şi ne facilitează colaborarea cu celelalte companii din grup.“ Produsul clujenilor a fost desemnat ca fiind cea mai bună soluţie Internet of Things din România în acea competiţie.

    Cum îşi monetizează tinerii aplicaţia? „Promovând modelele Access as a Service (AaaS), Software Development Kit (SDK) şi Software as a Service (SaaS)“, despre care Cristian Ureche spune că este o noutate în domeniul parcărilor şi că îşi doresc să valideze acest model pentru abordarea B2B pe care o urmăresc. Modelul AaaS implică achiziţia unor pachete de chei virtuale de către companii, pe care utilizatorii aplicaţiilor mobile le pot consuma (în acest sens au dezvoltat şi un smart box care comunică cu aplicaţia mobilă şi comandă barierele şi porţile) pentru a intra în parcări. Soluţia se pretează pentru zona rezidenţială şi de business, cu acces oferit pe bază de abonament lunar.

    Modelul SDK e folosit de către vcompaniile care îşi doresc să dezvolte soluţii personalizate de tip smart parking, bazându-se pe platforma clujenilor, iar modelul SaaS implică plata unor contribuţii lunare pentru module funcţionale (rezervări, plăţi prin aplicaţie, informaţii în timp real legate de disponibilitatea locurilor de parcare).

    În ultimii doi ani numărul start‑up‑urilor de parking a crescut foarte mult: de la valeţi care caută loc de parcare într-o anumită zonă la un fel de Airbnb pentru spaţiu de parcare (locul din faţa blocului poate fi închiriat de cine are nevoie). Chiar şi producătorii de automobile se uită în această direcţie. Un exemplu este BMW: În 2011 BMW i Ventures, divizie de investiţii a producătorului german, a investit în 13 companii care oferă servicii de mobilitate şi chiar a încorporat softuri pentru parcare în noile automobile. Tehnologia iPark funcţionează utilizând date pentru a prezice dacă sunt locuri libere pe o anumită stradă.

    Pentru anul în curs Cristian Ureche şi Bogdan Herea îşi doresc extinderea în afara ţării, România fiind o zonă de test. „Ne dorim să lansăm soluţia în mai multe ţări europene, să închidem o rundă de finanţare care să ne aducă o primă evaluare continuând dezvoltarea tehnologiei pentru întărirea parteneriatelor“, susţine Ureche.

    Concret este faptul că atâta timp cât vor exista maşini vom avea nevoie să le parcăm, iar aplicaţiile precum Parking+Plus ne-ar putea face viaţa mai uşoară.

  • Revelaţia antreprenorului de 37 de ani care exportă jumătate din brânzeturile produse într-o fabrică din Alba

    Brevetele de invenţie eliberate de OSIM după revoluţie au jucat un rol important în construcţia afacerii Unilact, mai precis în debutul ei. Doi ingineri chimişti, Marius Bîcu şi soţia sa, au lucrat în cercetare, în domeniul chimiei anorganice, specializaţi fiind în săruri. „După revoluţie s-au trezit că tot primeau prin poştă de la OSIM brevetele lor de invenţie, care nu mai erau ale statului român“, povesteşte Marius Bîcu, directorul general al producătorului de brânzeturi, fiul inginerului Marius Bîcu.

    Unul dintre brevete era pentru un mix de săruri minerale care se folosea la decaparea tablei – din tablă neagră se făcea tablă de inox, prin folosirea sărurilor la temperatură joasă, o activitate care aducea economii importante de energie. Un combinat chimic din Ocna Mureş producea sărurile, vândute către toate întreprinderile metalurgice din România, iar cei doi cercetători şi-au dat seama la un moment dat că pot cere drepturi de proprietate intelectuală, dar fabrica producătoare, fiind de stat, nu avea cum să plătească. „Atunci s-au hotărât să le facă ei.

    În 1992 au cumpărat prima hală pe care au găsit-o, magazia unui fost CAP, şi au început să producă acolo“, spune Bîcu, care nu-şi amineşte exact suma plătită – „la fel cum costă şi în ziua de azi un teren la ţară cu nişte ruine, mai nimic“. Avantajul major din acel moment a fost legislaţia favorabilă pentru cei care lucrau după un brevet de invenţie, firma fiind scutită de taxe şi impozite vreme de cinci ani. Neavând de plătit niciun fel de taxe, cu costuri mici pentru materii prime şi producţie, cei doi antreprenori au prins un val extrem de favorabil; după câteva luni au cumpărat două camioane, iar după alte câteva luni şi-au mai luat unul pentru transportul sărurilor. „Banii se adunau, trebuia să facă ceva cu ei. Şi tata a investit în agricultură, a început să cumpere terenuri. Nu merita să cumpere o fabrică pentru activitatea lor, care era simplă – şi bine au făcut că nu au cumpărat nicio fabrică, pentru că industria a intrat în declin, în cinci – şase ani clienţii s-au închis.“

    Dispunând de bani, fondatorul Marius Bîcu a avut suficient fler pentru a schimba domeniul; în 1995 a cumpărat mai întâi un tractor, apoi alte cinci, în condiţiile în care în jurul localităţii Ocna Mureş din judeţul Alba nu se cultiva mai nimic. A angajat un agronom şi a început să cultive terenurile rămase libere de la CAP; plecând de la un hectar a ajuns la 700, iar Marius Bîcu spune că nu îşi aminteşte exact ritmul de creştere, dar a fost rapid. După ce a început să cultive teren, a cumpărat vaci şi oi, iar apoi i-a venit şi ideea de a procesa laptele produs. „Cert este că nici astăzi, când începi o afacere în agricultură, nu câştigi bani imediat, trei ani aduci bani de acasă. Nu a făcut bani din agricultură, dar a fost foarte inspirat să schimbe domeniul. A avut mereu o direcţie destul de clară.“ Nu l-a convins nimeni să investească un milion de euro pentru a face o fermă modernă; „mulţi au făcut asta şi plâng acum, pentru că au credite de plătit şi costul laptelui a scăzut. Când au luat 3 sau 5 milioane de euro ca să facă un grajd nu s-au gândit că trebuie plătit? Tata a făcut din fier vechi un grajd în două săptămâni jumate“.

    La un moment dat a venit un consultant, după apariţia fondurilor SAPARD, şi i-a propus un proiect de 450.000 de euro pentru un grajd, dar cercetătorul s-a uitat la el şi i-a spus: „Măi băiete, dacă eu aş avea 450.000 de euro, tu ce crezi că aş face cu ei? O casă la vaci?“, ideea fiind că o astfel de investiţie nu ar fi adus creşterea producţiei de lapte.

    Acum, cei doi Marius Bîcu îşi împart clar treburile: fondatorul se ocupă de agricultură, iar fiul este responsabil de procesarea brânzeturilor în fabrica ridicată la Ocna Mureş, în 2004. Unilact nu are în proprietate decât suprafaţa de teren a fermei, de circa 4 hectare, dar cultivă 700 de hectare luate în arendă, cu furaje, grâu, pe care îl vând producătorilor locali de pâine, precum şi rapiţă. Şi pentru că doar cu o săptămână înainte de discuţia cu Business Magazin ferma primise un control, Marius Bîcu a ştiut cu precizie numărul de animale – 377 de vaci şi 1.100 de oi; „avem şi 200 de hectare de păşune în arendă, în jurul terenurilor noastre“.