Tag: trafic

  • Razie a poliţiei printre taximetriştii din Bucureşti. Ce sancţiuni s-au aplicat

    La data de 4 decembrie, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. au coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii transportului rutier în regim de taxi în zona Aeroportului Henri Coandă Bucureşti şi a Gării de Nord.

    Poliţiştii au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport şi gară, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.

    Pe parcursul activităţilor, echipele de control au verificat 102 autoturisme.

    Poliţiştii au aplicat 87 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 20 la Legea 38/2003 privind taximetria, 61 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 6 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. Valoarea amenzilor contravenţionale se ridică la aproape 36.000 de lei.

    De asemenea, au fost retrase 7 certificate de înmatriculate şi un permis de conducere a fost reţinut.

    Alături de poliţişti, la acţiunile de control au participat jandarmi şi specialişti din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

  • Razie a poliţiei printre taximetriştii din Bucureşti. Ce sancţiuni s-au aplicat

    La data de 4 decembrie, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. au coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii transportului rutier în regim de taxi în zona Aeroportului Henri Coandă Bucureşti şi a Gării de Nord.

    Poliţiştii au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport şi gară, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.

    Pe parcursul activităţilor, echipele de control au verificat 102 autoturisme.

    Poliţiştii au aplicat 87 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 20 la Legea 38/2003 privind taximetria, 61 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 6 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. Valoarea amenzilor contravenţionale se ridică la aproape 36.000 de lei.

    De asemenea, au fost retrase 7 certificate de înmatriculate şi un permis de conducere a fost reţinut.

    Alături de poliţişti, la acţiunile de control au participat jandarmi şi specialişti din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

  • Luni intră în vigoare EUROSUR, noul sistem de supraveghere a frontierelor UE

    Sistemul urmăreşte consolidarea frontierelor externe, terestre şi maritime ale UE, inclusiv în Spaţiul Schengen. EUROSUR va permite statelor membre să transmită între ele informaţii operaţionale şi să coopereze cu Frontex, Agenţia europeană pentru securizarea frontierelor, pentru diminuarea numărului imigranţilor clandestini.

    Sistemul va contribui la salvarea vieţilor celor care îşi asumă riscuri pentru a ajunge pe ţărmurile Europei, oferind statelor membre UE instrumente mai bune pentru a detecta micile ambarcaţiuni cu migranţi aflate în primejdie şi a le furniza asistenţă, în conformitate cu obligaţiile europene şi internaţionale, inclusiv principiul nereturnării. De asemenea, statele UE vor putea lupta mai eficient contra infracţiunilor transfrontaliere, precum traficul de persoane sau traficul de droguri.

    “EUROSUR reprezintă un răspuns cu adevărat european pentru a salva vieţile migranţilor care călătoresc pe nave supraaglomerate şi nesigure, pentru a evita alte tragedii în Marea Mediterană şi, de asemenea, pentru a opri ambarcaţiunile rapide care transportă droguri. Toate aceste iniţiative depind într-o mare măsură de schimbul de informaţii în timp util şi de eforturile coordonate dintre agenţiile naţionale şi europene”, a declarat Cecilia Malmström, comisar UE pentru afaceri interne.

    EUROSUR este instituit treptat, începând din 2 decembrie, cu cele 18 state membre ale UE de la frontierele externe meridionale şi orientale şi cu Norvegia, ţară asociată spaţiului Schengen. Celelalte 11 state membre ale UE şi celelalte ţări asociate spaţiului Schengen vor participa la EUROSUR începând cu 1 decembrie 2014. Diferitele componente ale EUROSUR vor fi actualizate în permanenţă în anii următori.

    Potrivit reprezentanţei UE în România, structura de bază a EUROSUR este reprezentată de “centrele naţionale de coordonare”, prin intermediul cărora sunt obligate să coopereze şi să îşi coordoneze activităţile toate autorităţile naţionale care au responsabilităţi în ceea ce priveşte supravegherea frontierelor (de exemplu, poliţia de frontieră, poliţia, paza de coastă, marina militară). Aceste autorităţi naţionale fac schimb de informaţii privind incidentele care se produc la frontierele externe terestre şi maritime, privind situaţia şi poziţia patrulelor, precum şi rapoartele analitice şi de informare, prin intermediul “tablourilor situaţionale naţionale”.

    Graţie acestui schimb de informaţii, statul membru în cauză poate să reacţioneze mult mai rapid în cazul oricăror incidente legate de migraţia ilegală şi de infracţionalitatea transfrontalieră sau care prezintă un risc pentru viaţa migranţilor.

    Agenţia pentru gestionarea frontierelor UE, Frontex, joacă un rol important în reunirea şi analizarea informaţiilor din “tabloul situaţional european” culese de către statele membre, identificând eventualele schimbări ale rutelor sau noi metode folosite de către reţelele infracţionale. Acest tablou situaţional european conţine, de asemenea, informaţiile colectate în cursul operaţiunilor comune ale Frontex şi informaţii privind zona prefrontalieră. În plus, Frontex sprijină statele membre în detectarea navelor mici, cooperând îndeaproape cu alte agenţii ale UE, cum ar fi Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă şi Centrul Satelitar al UE.

    EUROSUR permite statelor membre să reacţioneze mai rapid nu numai în cazul unor incidente izolate, ci şi în cazul unor situaţii critice care au loc la frontierele externe. În acest scop, frontierele externe terestre şi maritime au fost împărţite în “secţiuni frontaliere”, fiecăreia dintre acestea fiindu-i atribuit un “nivel de impact” scăzut, mediu sau ridicat, similar cu un semafor. Această abordare permite identificarea punctelor critice la frontierele externe, determinând o reacţie standardizată la nivel naţional şi, dacă este nevoie, la nivel european.

    O atenţie deosebită a fost acordată asigurării respectării drepturilor fundamentale şi a obligaţiilor care decurg din dreptul internaţional. De exemplu, trebuie să se acorde prioritate persoanelor vulnerabile, cum ar fi copiii, minorii neînsoţiţi sau persoanele care au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă. Regulamentul privind EUROSUR prevede în mod clar că statele membre şi Frontex trebuie să respecte pe deplin principiile nereturnării şi demnităţii umane în cazul persoanelor care au nevoie de protecţie internaţională. Deoarece schimbul de informaţii în cadrul EUROSUR este limitat la informaţiile operaţionale, cum ar fi localizarea incidentelor şi a patrulelor, posibilitatea de a face schimb de date cu caracter personal este limitată.
     

  • Primele 10 ore de Black Friday au însemnat comenzi de peste 700.000 de euro pentru Oktal

    Cele mai cumpărate produse au fost laptop-urile, TV-urile şi tabletele. “Aşa cum am promis, avem stocuri consistente, astfel că puţine produse sunt epuizate până în acest moment”, adaugă oficialii magazinului online specializat în IT, electronice şi electrocasnice, care îşi dezvoltă permanent gama de produse.

    De Black Friday, oferta Oktal.ro include laptopuri, televizoare, tablete, aparate foto, imprimante şi alte produse, de la aparate de aer condiţionat şi până la hote sau media playere full HD, cuptoare electrice sau ebook readere.

  • Într-o singură zi, aproape 5.000 de şoferi amendaţi pentru exces de viteză

    2.236 de poliţişti, dintre care 1.326 de la rutieră şi 910 de la ordine publică, au acţionat vineri, utilizând 475 aparate radar (442 de la rutieră şi 33 de la ordine publică), pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, axate în principal pe depăşirea limitei legale de viteză.

    Poliţiştii au constatat, la data de 15 noiembrie, 107 infracţiuni, dintre care 92 la regimul circulaţiei rutiere şi 15 de altă natură.

    În urma abaterilor depistate în trafic, au fost aplicate 8.485 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 4.772 pentru viteză, 98 pentru depăşire neregulamentară, 26 pentru consum de alcool şi 3.589 pentru alte abateri.

    Au fost reţinute 296 de permise de conducere, dintre care 80 pentru viteză, 93 pentru depăşire neregulamentară, 31 pentru consum de alcool şi 92 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase şi 142 de certificate de înmatriculare.

    Un caz aparte a fost cel al unui bărbat din comuna Năeni, judeţul Buzău, care conducea o autoutilitară în localitatea Breaza, transportând material lemnos. În urma legitimării şi verificării în bazele de date s-a constatat bărbatul nu posedă permis de conducere. Mai mult însă, poliţiştii au stabilit că bărbatul a tăiat şi sustras un număr de 9 arbori, esenţă fag şi carpen din zona împădurită, din extravilanul satului Breaza, şi urma să-i transporte la domiciliu. Materialul lemnos a fost confiscat şi predat lucrătorului din cadrul ocolului silvic.

    În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvîrşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art.86 al.1 din OUG 195/2002, precum şi pentru tăiere ilegală şi furt de arbori , fapte prevăzută şi pedepsită de art. 108 ,110 din Legea 46/2008.

  • Reţea de trafic de arme către Siria care ar implica şi România, descoperită în Suedia

     Potrivit unor surse citate de post, acest cetăţean suedez este una dintre cele mai importante persoane implicate în aprovizionarea cu armament a rebelilor sirieni, în contextul în care aceştia se confruntă încă de la începutul războiului civil, în urmă cu peste doi ani, cu problema accesului la arme, pentru a se putea apăra împotriva armatei bine echipate a preşedintelui Bashar al-Assad.

    Timp de mai mulţi ani, suedezul a fost imam într-una dintre principalele moschei suedeze, însă în ultimele 18 luni a ajutat opoziţia siriană şi a făcut trafic de arme, afirmă surse atât surdeze cât şi străine citate de post.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi MODIFICĂRI introduse de GOOGLE: Vor fi afectaţi publisherii şi companiile de marketing

     GOOGLE va furniza în continuare informaţii despre cuvintele cheie pentru găsirea advertiserilor, însă, în urma acestor modificări, multe companii de marketing şi numeroşi publisheri se vor confrunta cu pierderi.

    “Aceasta este una dintre cele mai mari pierderi de date cu care se confruntă marketerii în ultimii cinci ani”, a declarat Seth Besmertnik, CEO Conductor, care susţine că, în medie, jumătate din traficul de pe site-urile clienţilor este obţinut din căutarea organică generată de implementarea unor tehnici de SEO (Search engine optimization).

    Însă publisherii au în continuare acces la informaţiile despre cele mai importante şi populare 2.000 de cuvinte-cheie, însă nu în timp real şi numai prin instrumentele Google pentru webmaster. Acest fapt limitează modalităţile prin care publisherii îşi pot adapta conţinutul pentru a atrage un trafic mai mare în urma căutării organice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Locul unde cei mai puternici manageri din România se descarcă de stress

    DUPĂ CE ÎI TRECI PRAGUL RĂMÂI PARCĂ ÎN ACELAŞI DECOR DE FILM, cu ringul amplasat în centru, cu oglinzile care acoperă un întreg perete şi cu sacii de box care se mişcă energic după fiecare lovitură. Diferenţa între White Collar Boxing şi Rocky este aceea că „boxerii„ sunt executivi de top, doctori sau avocaţi veniţi să se descarce de stres şi să se încarce de energie după muncă.

    „M-am apucat de box după ce am văzut filmul Rocky„, spune Robert Cristea, 31 de ani, boxer profesionist şi acţionarul majoritar al sălii. Boxează de 18 ani şi până în 2003 a „jucat„ la amatori, unde a câştigat trei titluri de campion naţional. Apoi a trecut la profesionişti şi s-a luptat de trei ori pentru titlul mondial, însă nu l-a câştigat niciodată. În paralel a devenit antrenor de box la clubul pentru expaţi Le Club şi apoi la sala Planet Sport din Pipera, unde şi-a făcut primele contacte. „Am început apoi să merg la oameni acasă şi să le dau lecţii private.

    „ Aşa l-a cunoscut pe Michele Nusco, CEO-ul şi unul dintre acţionarii grupului italian Nusco, cu afaceri în imobiliare (Nusco Tower, şi alte clădiri de birouri) şi industria uşilor şi ferestrelor (Pinum Doors & Windows). Italianul, care încă mai boxează cu Robert Cristea, i-a pus la dispoziţie spaţiul în care este amplasată astăzi sala, în spatele complexului Pinum din Pipera. Familia Nusco deţine în România compania Pinum Doors & Windows, iar producătorul de uşi şi ferestre deţine un showroom în Pipera, în apropiere de sala de box White Collar Boxing. „Eu m-am ocupat apoi să o utilez, să aduc echipamentele, să construiesc vestiarele şi duşurile„, spune Robert Cristea. Investiţia se ridică la câteva mii de euro.

    Businessul a pornit în urmă cu trei ani, însă doar pentru prieteni, iar în ultima perioadă a crescut numărul de clienţi, fiecare „boxer„ de după birou aducând un prieten. Acum sala are în total 20 de clienţi, executivi de top, medici şi avocaţi. Dimineaţa şi pe timpul zilei vin şi copii sau femei. „Este un sport de între–ţinere, dar poate fi făcut pentru a slăbi sau în scop de apărare„, explică Robert Cristea.

    MIHAI TECĂU, PREŞEDINTELE OMNIASIG, vine din ianuarie la White Collar Boxing şi spune că o face pentru a scăpa de tensiunea de peste zi. „Practicam sport şi înainte, dar aici antrenamentul este mai dinamic. Vin de 2-3 ori pe săptămână.„ La rândul său, Radu M., executive search, a venit prima dată acum două luni. A ajuns aici la recomandarea unui prieten şi acum vine de două-trei ori pe săptămână. „Mă încarc cu energie„, explică el.

    INTRENAMENTUL, CARE ESTE ÎNTOTDEAUNA ASISTAT DE ROBERT CRISTEA, durează de la câteva zeci de minute la mai bine de o oră şi jumătate, chiar două. Totul depinde de rezistenţa iniţială a clientului, care poate pierde între 1.000 şi 1.700 de kilocalorii pe şedinţă. Clienţii de la White Collar Boxing au în medie 30-40 de ani, iar unii boxează deja de trei ani, astfel că lucrează la intensitate maximă. Ceilalţi merg mai încet.

    „Am ales să avem 4-5 clienţi maximum în sală, pentru fiecare şedinţă, pentru că astfel mă pot ocupa de fiecare în parte. Fiecare are nivelul lui.„ Sala are o capacitate de 100 de persoane pe zi, însă Robert Cristea spune că este abia la început, cu o bază de 20 de clienţi. „Executivii vin în special seara, după program.„

    ŞEDINŢĂ DE „BOX DUPĂ BIROU„ COSTĂ 100 DE LEI, iar un abonament cu acces nelimitat costă 900 de lei pe lună. Pentru copii preţul scade la 200 de lei. „Preţul este mare, însă ne adresăm unui anumit target de clienţi, persoane cu venituri peste medie. La noi acest concept este abia la început, însă afară este la modă să mergi la săli de white collar boxing.„ Robert Cristea spune că box se poate face şi la unele săli de sport, dar şi la cluburile mari, precum Dinamo sau Steaua. „Acolo nu stă însă nimeni după tine. Oricum, atunci când vine vorba de box mulţi se gândesc că iau bătaie, însă în realitate nu este aşa.„ El explică faptul că white collar boxing implică încălzire, gimnastică, studiu la oglindă, exerciţii la sac şi pernă şi palmări. „Sunt zile când facem circuite specifice pentru box, când facem doar gimnastică şi forţă.„ Mai mult, luptele în ring sunt amiabile.

    Robert Cristea lucrează el însuşi 2,5 – 3 ore pe zi, iar în restul timpului antrenează. Spune însă că un boxer bun nu este neapărat şi un antrenor bun. „Ca antrenor îţi trebuie răbdare şi calităţi pedagogice. Trebuie să ştii să explici.„ Când vine însă vorba de box, numai 10% este talent şi 90% muncă, explică Robert Cristea.

  • Traficul poştal s-a redus anul trecut cu sub 1%. Cota de piaţă a Poştei Române continuă să scadă

     “Piaţa serviciilor poştale s-a stabilizat în această perioadă, traficul poştal total fiind de 523.286.299 de trimiteri poştale, în scădere cu sub un procent faţă de anul 2011. Atât traficul intern, cât şi cel internaţional s-au menţinut aproape de nivelul din 2011, înregistrând scăderi uşoare de 0,59%, respectiv 3,43%. (…) Deşi Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a continuat şi în anul 2012 să prelucreze cea mai mare parte dintre aceste trimiteri (74,28%, de la 79,41% în 2011 – n.r.), traficul total al acesteia a scăzut faţă de anul 2011 cu 7,17 puncte procentuale, în timp ce restul furnizorilor au procesat cu 23,98% mai multe trimiteri faţă de anul anterior”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

    Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la nivelul trimiterilor interne şi internaţionale. Astfel, din numărul total de 493,44 milioane de trimiteri interne, CNPR a procesat cu 6,85% mai puţine decât în anul 2011, respectiv 367,22 milioane de trimiteri, în timp ce numărul de trimiteri interne procesate de furnizorii privaţi a ajuns la 126,22 milioane de trimiteri, crescând cu 23,54% faţă de anul 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cartela de internet, la pachet cu tableta

    Astfel, noua tableta Vodafone Smart Tab III 7 by Lenovo este disponibila, alaturi de Cartela Internet Vodafone, intr-un pachet care vine la un pret de 219 Euro (TVA inclus). Acesta include, pe langa 2GB trafic inclus cu 30 de zile de valabilitate, si acces gratuit, timp de trei luni, la TV by Vodafone, prin aplicatia Seenow.

    Utilizatorii care doresc sa conecteze laptop-ul, tableta, smartphone-ul sau consola de jocuri la internet vor putea opta din 4 octombrie, in premiera, pentru un pachet ce include un hotspot mobil (MiFi), la care se pot conecta 5 terminale simultan, pentru 49 Euro (TVA inclus). SIM-ul are acelasi credit initial, de 1 Euro, cu acces la optiunea automata de 150 MB trafic de date si posibilitati de reincarcare.


    De asemenea, tot din 4 octombrie, pentru 29 Euro (TVA inclus), utilizatorii primesc, in pachet, un modem USB ce permite o navigare online la o viteza sporita, de pana la 21,6 Mbps. SIM-ul are un credit initial de 1 Euro, iar la prima sesiune de conectare se activeaza automat o optiune ce include 150 MB trafic. Utilizatorii pot opta fie pentru optiunea automata, fie pentru o incarcare cu credit, ce ofera acces la alte optiuni, cu mai mult trafic de date inclus. La reincarcarea la achizitie, utilizatorii beneficiaza de pana la 15 GB trafic de date inclus, cu o valabilitate de 30 de zile.


    Clientii Cartelei Internet Vodafone ce au deja un laptop sau o tableta isi pot achizitiona din intreaga retea Vodafone sau din orice magazin partener versiunea ce include doar SIM-ul de date care porneste de la un pret 1 Euro, iar la prima sesiune de conectare se activeaza automat optiunea ce include 150 MB trafic.

    Cartela Internet Vodafone ofera clientilor acces instant la Internet de pe laptop sau PC, cu ajutorul unui modem USB, sau direct printr-un SIM dedicat, la viteze de pana la 21,6 Mbps, pe baza de cartela reincarcabila, iar clientii beneficiaza de o experienta de utilizare usoara si intuitiva.