În acelaşi timp, ţările zonei euro n-au reuşit să-şi reducă şi datoria publică, ajunsă anul trecut la o medie de 92,6% din PIB, mult peste ţinta de 60% asumată prin Tratatul de la Maastricht.
În privinţa economiei reale, indicele compozit Markit, realizat pe baza sondajului în rândul directorilor de achiziţii din industrie şi servicii din zona euro şi considerat cel mai relevant barometru al activităţii economice în timp real, a crescut în aprilie la 54%, de la 53,1% în martie, ceea ce înseamnă a zecea lună de creştere consecutiv şi cel mai bun rezultat din mai 2011 până acum.
Problema care acum preocupă pieţele financiare nu mai e însă acum situaţia deficitului sau a datoriei publice, ci nivelul scăzut al inflaţiei, întrucât dacă Banca Centrală Europeană ar fi suficient de speriată de perspectiva unei perioade de deflaţie, atunci ar decide să lanseze un program de relaxare monetară cantitativă după exemplul Rezervei Federale a SUA, ale cărei programe de acest fel au reprezentat un adevărat paradis pentru investitorii speculativi. Aşa se explică numărul mare de articole din presa financiară, mai ales anglo-saxonă, unde analişti ai băncilor sau reprezentanţi ai unor fonduri de investiţii încearcă să convingă BCE să urmeze exemplul Fed, în ideea că numai aşa va putea fi evitată deflaţia. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 0,5% faţă de 1,7% cu un an în urmă, departe de obiecivul BCE de 2%, însă nu suficient pentru a determina BCE să acţioneze. Dincolo de interesele pieţelor financiare, există însă şi la vârful zonei euro îngrijorarea că o perioadă cu inflaţie foarte mică ar putea împiedica scăderea şomajului şi ar face mai dificil pentru ţări ca Grecia şi Italia să-şi reducă datoria publică.
