Se vede treaba că şi Primul Ministru Tudose este de acord cu mine – iată ce a scris pe Facebook „(…) În trimestrul al treilea (perioada iulie-septembrie 2017), România, cu 8,6%, înregistrează cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Această creştere economică este rezultatul muncii tuturor românilor (….)”. Am oprit citatul înainte de porţiunea referitoare la „companiile corecte”; genul acesta de retorică nu ajută companiile corecte în nici un fel. În plus, nu ne foloseşte la nimic să ştim despre companii care nu sunt corecte dar pe care statul nu le poate opri şi care fac evaziune fiscală la nivelul unui an de 30 miliarde lei şi muncă la negru de alte 10 miliarde lei.
Lucrurile rămân la fel – de fapt se poate spune că în afară unor progrese de formă, în cei trei ani care au trecut de când am scris opinia nu s-a schimbat mult practica de guvernare, aşa că rămâne doar munca tuturor românilor cea aducătoare de imagine de prestigiu pentru România.
România este economic vorbind o ţară atipică, şi care deşi nu are o foaie de parcurs foarte clară, rămâne o forţă în UE şi lume. Din păcate, forţă care nu (mai) beneficiază de manufactură cu valoare adăugată (avem e drept în locul ei mall-uri şi cartiere rezidenţiale şi clădiri de birouri) şi nici de analişti prea talentaţi şi vizionari care să ne spună de avem de făcut în următorii cinci ani (aşa cum nu ne-au spus nici în cei trei care au trecut).
Să ne închipuim ce ar fi dacă chiar am avea o foaie de parcurs, care să încurajeze inclusiv iniţiative de tipul „Cumpără Fabricat în România”.
——————————————————————–
PIB-ul României a crescut cu 3,5% anul trecut şi desigur că fiecare dintre noi are propriile păreri despre această cea mai bună evoluţie din UE şi una dintre cele mai bune din lume. Inclusiv politicienii, care dacă n-ar fi încâlciţi în criză nedorită de la începutul acestui an, ar putea avea părerea lor despre această creştere, probabil deturnând-o după cum le-ar fi placul şi obiceiul. Aşa că în absenţa altor opinii educate cele mai interesante rămân cele ale analiştilor şi consultanţilor, şi observ că marea majoritate a acestora pun creşterea economică pe seama norocului, a efectului de bază, a unor sectoare care nu au nicio şansă să repete performanţă, sau, şi nu în ultimul rând, consideră că este un act al Domnului.
Aşa o fi, cum spun ei.
Dar, poate că este binevenită şi opinia unuia din linia întâi, care se bucură şi se mândreşte cu creşterea economică din 2013. Fie că este sustenabilă sau nu, fie că se vede în indicatori macro sau în buzunarul fiecăruia, fie că serveşte sau nu relansării consumului, finanţării deficitelor, extinderii infrastructurii sau sprijinirii domeniilor publice, creşterea PIB-ului din 2013 trebuie privită că un succes al „muncitorului” român. Antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat, „muncitorul” român din prima linie a dus greul anul trecut, la trântă cu economia reală.
Asta în condiţiile în care politicul nu a reuşit din păcate să creeze nişte mecanisme şi direcţii care să ajute cu adevărat mediul de afaceri.
Fiscalitatea complicată, ineficienţa organelor de control şi blocajele financiare nu reuşesc să domolească evaziunea şi apetitul pentru muncă la negru.
Băncile au încă răni nevindecate de la creditele neperformate din trecut, câştigă împrumutând statul, participând în proiecte garantate de acesta sau din provizioane, deci chiar nu au motive să înceapă creditarea de masă, şi nici măcar nu poţi să le condamni.
Şcoala continuă proiectul ei personal de a exporta absolvenţi, iar cei care din varii motive rămân în ţară au nevoie de costuri enorme pentru a fi recalificaţi în ceea ce cu adevărat are nevoie piaţa muncii.
Diplomaţia economică a României este absentă în zona BRICS (exceptând probabil cazuri oportuniste sau clientelare), tocmai într-un context în care exporturile au devenit ţinta de primă mărime a tot mai multor afaceri.
În continuare eşuăm în a găsi formule de stimulare a repatrierii celor 3-4 milioane de români din Europa care sunt deja renumiţi pentru hărnicie şi profesionalism şi care contribuie din ce în ce mai evident la PIB-ul de aiurea.
Creşterea din 2013 care sunt sigur că a tras atenţia asupra României (cu plăcere sau invidie) este meritul exclusiv al „muncitorului” român care roboteşte de dimineaţă până seară că să pună o pâine pe masă, cum se spune. Ca un adevărat luptător de tranşee, „muncitorul” român – erou necunoscut fie el antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, funcţionar public, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat – s-a adaptat la condiţiile ostile de mediu şi a adus cea mai bună valoare adăugată din 2008 încoace.
Cu un plan bun pe termen lung, combătând neajunsurile de mai sus şi stabilind ceea ce se cere de mult, şi anume planificare şi prioritizare sectorială, România nu poate avea probleme de dezvoltare sustenabilă. Şi asta pentru că se bazează şi în cele ce urmează pe „muncitorul” român, calul de povară al economiei care a crescut datorită lui cu 3,5%.
