Tag: design

  • Viaţa fabuloasă a geniului care a creat designul Apple

    Jonathan Ive este vicepreşedintele departamentului de design al Apple şi omul care, după Steve Jobs, a avut cea mai mare influenţă asupra Apple, potrivit Business Insider

    Ive lucrează pentru Apple de 22 de ani, perioadă în care a primit numeroase premii pentru ingeniozitatea şi dedicaţia sa pentru designul minimalist al mărcii.Dar munca sa nu este singurul lucru pentru care Ive a devenit celebru: a strâns o avere pe care nu ezită să o afişeze şi are o viaţă pe care mulţi ar considera-o de invidiat.

    Povestea lui Steve Jobs: geniu sau tiran?

    Jonathan Ive s-a născut la data de 27 februarie 1967, în Chinford, o suburbie londoneză. Ive îşi aduce aminte că imaginaţia lui a început să fie pusă la încercare în atelierul tatălui său. A studiat design industrial la Northumbria University, Universitatea Politehnică din Newcastle.  S-a alăturat Apple în 1992 şi a devenit şef al departamentului de design după ce Steve Jobs s-a reîntors în companie, în 1997.

    Primul lui design pentru Apple a fost Lindy Message Pad, un dispozitiv prevăzut cu o clapetă inspirată de popularitatea telefoanelor mobile cu clapetă. Dar primul proiect important al luhi Ive a fost iMac-ul. În prezent, Ive trăieşte în San Francisco şi face naveta către sediul central al Apple din Cupertino, California.

    În 2012, a cumpărat o casă cu patru dormitoare ce l-a costat 17 milioane de dolari în Pacific Heights. Unul dintre vecinii săi este cofondatorul şi fostul CEO al Oracle, Larry Ellison. Ive are şi o casă de vacanţă pe insula Kauai din Hawaii. Are totodată o colecţie de maşini vechi, dar şi de modele noi, de lux: Aston Martin DB9, Bentley Brooklands şi un Bentley Mulsanne,  un Land Rover LR3, şi altele.

    După moartea lui Steve Jobs, Ive i-a cerut CEO-ului Tim Cook propriul său avion privat. Consiliul director al Apple i-a respins cererea, iar Ive a cumpărat avionul care i-a aparţinut lui Jobs. În 2012, Ive a fost numit în rang de cavaler la Buckingham Palace de Prinţesa Anne, singura fiică a Reginei Elisabeta.

    Ive are şi foarte mulţi prieteni celebri: printre ei se află Bono, CEO-ul Yahoo, Marissa Mayer, cât şi designerul Marc Newson, angajat de Apple anul trecut. Se zvoneşte şi că Ive a petrecut cu Elon Musk la petrecerea de după decernarea premiilor Oscar de anul acesta.

     

  • Lecţia de stil: eleganţă 
şi prestigiu

    Preţios, dar nu şi convenţional

    Lansat în 1993, primul model Chopard Happy Sport, parte a liniei Happy Diamonds, a fost primul ceas care a re-unit în mod neaşteptat cele mai preţioase materiale, diamantele, cu oţelul inoxidabil. În prezent, colecţia a devenit un simbol al ceasurilor pentru femei şi se prezintă într-un număr mare de modele. Ceasul automatic Happy Sport are o carcasă de  36 mm şi este realizat în mod artizanal din aur de 18 carate roz şi din oţel inoxidabil, la care se adaugă o ramă alcătuită din diamante. Cadranul argintiu şi centrul guilloché accentuează cifrele romane şi de-taliile atent meşteşugite, în timp ce semnătura Chopard şi diamantele dansează 
într-un afişaj vesel de lumină.

    Cum arată timpul în viitor

    Colecţia Gravity lansată de marca elveţiană Movado anul trecut transpune arta tradiţională a orologeriei în viitor. Carcasa din oţel negru inoxidabil, protejată de un geam din cristal safir rezistent la zgârieturi, şi cureaua din cau-ciuc se alătură cauzei într-un design fluid complet integrat. Sportiv şi suplu, ceasul este rezistent la apă, până la o adâncime de 30 de metri.

    Picături din diamante

    Cascada de lumină a liniei Happy Diamonds se regăseşte şi în colecţia de bijuterii a acesteia. Cu un design in-spirat de sclipirile picăturilor de apă dintr-o cascadă, diamantele care împodobesc pandantivul din imagine se mişcă liber sub cristalul bombat încadrat de un cerc din aur roz de 18 carate.

    Eleganţă atemporală

    Piaget trece subtil arabescurile în lumea bijuteriei de lux prin intermediul colecţiei Limelight. Cerceii şi pandantivul Coral, parte a acestei colecţii, sunt creaţi în jurul unui desen inspirat din lumea subacvatică a coralilor, încrustat în aur alb de 18 carate şi diamante tăiate atent, simbolizând o eleganţă atemporală.

    Inspiraţie malteză

    Colecţia Malte a brandului orologer elveţian Vacheron Constantin este marcată de emblema acesteia – Crucea malteză. Malte este una dintre colecţiile-pilon ale brandului şi confirmă punctele forte ale acestuia: simbioza din-tre design contemporan şi arta manuală a orologeriei. În 1912, Vacheron Constantin a lansat primul ceas în forma denumită ”tonneau„, iar ulterior aceasta a devenit iconică în creaţiile orologerului elveţian. Piesa din imag-ine este din aur roz de 18 carate, are o carcasă de 39 mm şi este protejată de un geam din cristal safir. Cureaua din piele maro de crocodil adaugă un aspect exotic ceasului.

    O altă definiţie a eleganţei

    Eleganţa poate fi greu de definit, dar uşor de recunoscut. Poate descrie un stil de viaţă, este nemuritoare şi întruchipează un anumit prestigiu. A fost dintotdeauna esenţa brandului Longines, care surprinde în colecţia Elegant Collection o linie de piese concentrate pe transmitarea valorilor esenţiale ale mărcii: simplitate şi design clasic.  Colecţia include piese rotunde, cu linii elegante, în trei dimensiuni: 25,50 mm, 
34,50 mm şi 37,00 mm. Modelele sunt disponibile în oţel sau oţel şi aur roz, iar anumite versiuni sunt încrustate cu diamante. Ceasul este automatic şi rezistent la apă până la o adâncime de 
30 de metri.

  • Planurile Skoda pentru întinerirea clienţilor: noua Fabia se pliază perfect pe profilul clientului de Prima Maşină

    Clientul Skoda din prezent este familist, are de cele mai multe ori între 35 şi 45 de ani şi un venit mediu sau de cele mai multe ori peste media naţională, dar acest lucru se va schimba în următorii ani, este de părere Vlad Rusu, brand managerul mărcii în cadrul Porsche România: „Odată cu lansarea noilor modele, reducem media de vârstă şi atragem clientela tânără. Din acest motiv, Fabia vine cu o întreagă paletă de culori şi un nou sistem multimedia. După Fabia deja lansată pe piaţă venim luna aceasta cu noua Fabia Combi; noua generaţie a Superb va fi prezentată în martie, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, iar în România o vom lansa în iulie“.

    În acest context, pentru Fabia se doreşte ca noua generaţie a modelului de clasă mică să reprezinte 11% din vânzările mărcii în acest an, faţă de 9% cât a reprezentat generaţia anterioară anul trecut. Cele mai mari procente se vor întâlni la modelele Octavia şi Rapid, cu 45% respectiv 32-33%.

    „Am pornit vânzările Fabia încă de la finalul anului trecut, din decembrie, însă am realizat acum lansarea. Decembrie este de obicei o perioadă încărcată marcată de închiderea de an, aşa încât am realizat evenimentul de lansare în ianuarie“, a spus Rusu.

    Anul trecut Skoda a vândut pe piaţa locală aproape 7.800 de maşini noi, în creştere cu 41% faţă de anul anterior, avansul fiind de două ori mai accelerat decât cel al pieţei totale.

    „Creşterea a venit în contextul unor oferte bune în segmentul compact, cu Rapid şi cu Octavia. Rapid a mers bine atât pe varianta limuzină, cât şi Spaceback, iar Octavia a fost pentru cel de-al patrulea an consecutiv cel mai bine vândut model de import. Aceasta este o maşină spaţioasă, cu tehnologie de ultimă generaţie, care a venit cu oferte pe pachete de dotări, astfel încât nu am redus preţul maşinilor, dar am oferit o echipare cât mai bună“, a spus Vlad Rusu.

    În 2014 segmentul compact a reprezentat 45,5% din piaţă şi a crescut cu aproape 20% faţă de anul anterior, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

    „În 2014 vânzările Skoda au crescut cu peste 40% datorită unui cumul de factori. Pe lângă modelele compacte, am vândut puternic prin programul Remat la care s-au adăugat atât flote mici, cât şi flote mari livrate companiilor. Am avut inclusiv o flotă de peste 100 de maşini livrate“, a subliniat directorul de marcă.

    În cadrul programului Rabla, Skoda a vândut 1.800 de maşini, faţă de 992 în 2013, fiind numărul doi după Dacia în cadrul programului cu o cotă de 9% din totalul livrărilor prin Remat. „Ne-am propus ca obiectiv în Remat să atingem 10% din totalul vânzărilor, pentru a menţine aceeaşi cotă de piaţă“, a spus Vlad Rusu. În total, Skoda a vândut în ianuarie 520 de maşini, în creştere cu 22% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care prima lună din an este de obicei cea mai slabă.

    „Anul acesta nu ne-am propus o creştere absolută faţă de 2014, ci ne-am propus ca ţintă o cotă de piaţă de 10% din piaţa autoturismelor. În funcţie de cum va evolua piaţa, vom avea sau nu o creştere de două cifre“, a subliniat Rusu.

    În ceea ce priveşte piaţa totală, directorul mărcii Skoda se aşteaptă la o creştere de 5% în 2015, faţă de aproximativ 81.000 anul trecut. „Nu vedem o creştere spectaculoasă a vânzărilor. Desigur, se estimează creştere economică, însă noi am calculat o creştere ponderată a pieţei.“

    Totodată, anul trecut preţul mediu al maşinilor vândute de Skoda pe piaţa locală a crescut uşor faţă de 2013, în cea mai mare parte datorită pachetelor de opţionale.

    În total, persoanele fizice au reprezentat anul trecut circa 25% din vânzări, iar restul au venit dinspre companii, firme de taxi, rent-a-car sau alte vânzări speciale.

  • Samsung lansează seria de smartphone-uri Galaxy A

    Noile smartphone-uri din Seria A sunt dotate cu camere frontale de 5 MP şi a funcţiilor precum Beauty Face Features, Rear-cam Selfie, Palm Selfie, Wide Selfie şi Animated GIF. Seria A este echipată cu ecrane Super AMOLED şi tehnologia Adaptive Display pentru unghiuri de vizualizare mai bune şi contrast puternic, chiar şi în mediul exterior, sub lumină solară puternică.

    Smartphone-urile folosesc un procesor Quad Core de 1,2 GHz, dispun de 16GB de memorie şi de posibilitatea de a suplimenta spaţiul disponibil până la 64GB. Seria A incorporează funcţii precum Ultra-Power Saving Mode şi Multiscreen, existente deja pe dispozitivele Galaxy.

    Noua clasă A păstrează designul metalic creat pentru Samsung Galaxy ALPHA, iar carcasele metalice au 6,7mm, respectiv 6,9 mm grosime. Produsele vin în mai multe culori: Pearl White, Midnight Black, Platinum Silver şi Champagne Gold.

    „Vorbim de cele mai subţiri smartphone-uri Samsung de până acum, din metal, cu caracteristici tehnice superioare, specifice seriei Galaxy”, a spus Mircea Stoicescu, Head of Product Management IM în cadrul Samsung Electronics România.
     

  • Cele mai inovatoare companii din România: Policolor a dezvoltat primul consultant virtual de design

    Aplicaţia a fost lansată de divizia Policolor Arhitectural în 2014 şi permite alegerea şi testarea pe loc a oricărei nuanţe de vopsea decorativă. Policolor este prima companie de profil din România care a investit într-un astfel de instrument.

    Elementul de noutate:

    Aplicaţia le permite consumatorilor să vizualizeze în timp real întreaga paletă de nuanţe, în vederea alegerii variantei optime. Clientul îşi poate „vedea“ propria cameră redecorată în diverse variante înainte de a cumpăra vopseaua. Nu în ultimul rând, consumatorul poate beneficia de sfatul asistentului virtual, dacă nu se poate decide în privinţa nuanţelor potrivite. În plus, aplicaţia ajută consumatorii să găsească cel mai apropiat showroom Policolor.


    Efectele inovaţiei:

    Aplicaţia Policolor este un serviciu care a venit în întâmpinarea nevoilor clienţilor, tot mai deschişi către soluţiile tip DIY. Pentru companie, primele beneficii ţin de creşterea gradului de satisfacţie în rândul clienţilor şi fac parte din planul de optimizare a costurilor de promovare a sistemelor de nuanţare computerizată. Datorită aplicabilităţii online, este un instrument de comunicare şi promovare nepoluator şi cu eficienţă mare, iar costurile sunt relativ mici.


    Descriere:

    Aplicaţia Policolor a fost realizată de un furnizor extern, specializat, la comanda Policolor  Arhitectural.  Soluţia a fost aleasă ca urmare a numărului din ce în ce mai mare de posesori de smartphone, de faptul că gadgetul îi ajută pe aceştia să acceseze rapid orice informaţie, considerând că „există o aplicaţie pentru orice“. Creşterea exponenţială a gradului de penetrare a internetului în toate mediile de informare a fost un alt argument în favoarea implementării noii soluţii de comunicare şi promovare.

    Proiectul a fost dezvoltat de Paradox Conceps, Kreate Europe împreună cu Policolor într-un interval de un an. A urmat o perioadă de testare de 6 luni pe website-ul companiei, www.policolor.ro. În aprilie 2014, aplicaţia a fost publicată în magazinele online iTunes şi Google Play.  Actualizată pe baza observaţiilor oferite de clienţi, versiunea 1.2 poate fi descărcată gratuit pe orice smartphone IOS şi Android.

    Policolor este singurul producător de tradiţie în piaţa vopselelor din România. Compania fondată în 1965 şi privatizată în urmă cu aproape 20 de ani este unul dintre susţinătorii inovaţiei în domeniu: a fost prima companie de profil din România care, în urmă cu 15 ani, a produs în ţară prima vopsea lavabilă, comercializată sub brandul SPOR.

    Policolor produce vopsea şi tencuieli decorative în cadrul diviziei Policolor Arhitectural, vopsea auto în cadrul diviziei Klar Professional şi vopsea industrială.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Un tânăr antreprenor din online speră să dea lovitura cu un ERP ieftin

    PLANUL MEU ESTE SĂ VIRTUALIZEZ OFFLINE-UL“, REZUMĂ ALEXANDRU CÎRCEI, PROPRIETARUL COPIMAJ GRUP, O MICĂ AFACERE DE FAMILIE PRIN CARE TÂNĂRUL A ÎNCERCAT PÂNĂ ACUM MAI MULTE PROIECTE ANTREPRENORIALE.

    La sfârşitul anilor 2000, după terminarea facultăţii, a început să se implice în firma fondată de tatăl său, cu gândul de a o dezvolta. Primul pas a fost să facă un magazin online, pe care l-a numit lifemag.ro şi la care a muncit aproape un an, timp în care alte branduri de shopping online câştigau piaţa.

    Alex Cîrcei, care repara calculatoare şi vindea componente încă de la terminarea liceului, îşi stabilise deja o clientelă în zona unde locuia (cartierul bucureştean Rahova) şi se poziţionase diferit de concurenţii săi prin faptul că livra comenzile în aceeaşi zi. Lifemag.ro a câştigat două premii la gala premiilor e-commerce din 2009 şi vizibilitatea i-a adus proiecte noi – ”Am luat multe proiecte noi, deoarece m-am urcat pe scenă la gală şi am mulţumit Copimaj pentru construcţia site-ului„.

    A început astfel să facă magazine online, dar în aceeaşi perioadă a decis că trebuie să îşi dezvolte şi produse proprii – primul astfel de proiect a fost platforma de comerţ online Live2C, o soluţie de dezvoltare pentru magazine online, prima platformă e-commerce SaaS de pe piaţa din România. A făcut magazine online pentru Cristallini, pentru Băcănia Veche, pentru Tudor Tailor, dar, la sfârşitul anului 2010, a trecut la următorul proiect şi a început să dezvolte Storebeez, o comunitate online pentru zona de e-commerce.

    În 2011, după ce aplicase cu Storebeez la mai multe incubatoare de afaceri, a fost acceptat de Oxygen Accelerator din Birmingham. Înainte de a pleca pentru cele trei luni în UK, Cîrcei a vândut lifemag.ro (lui debo.ro) şi Live2C (lui Asesoft).

    A STAT TREI LUNI ÎN BIRMINGHAM, DAR SPUNE CĂ A CRESCUT ACOLO CA ANTREPRENOR DE PARCĂ AR FI STAT TREI ANI: ”Dincolo de lucrurile învăţate ca antreprenor şi ca dezvoltator de soft, am realizat când m-am întors de acolo trei chestiuni: că 90% din comerţ este offline, că online-ul oferă încă posibilităţi nelimitate şi că offline-ul se inspiră din online, cu care mi-am dat seama că se poate face business la scară mare„. De fapt, Cîrcei s-a întors acasă şi a luat câteva decizii importante: să lucreze full time la Copimaj, să nu mai implice resurse din Copimaj în alte proiecte ale sale şi să se focuseze pe magazine fashion şi de bijuterii.

    Primul nou proiect pe care l-a început după aceste decizii şi care are legătură cu îmbunătăţirea serviciului pe care îl vinde prin Copimaj este Lupsale, un serviciu de e-mail marketing al cărui scop este ca, la primirea newsletterului, clientul să poată cumpăra direct produsele despre care se vorbeşte. A lansat Lupsale la Techcrunch Disrupt 2013 în San Francisco şi tot acolo a deschis şi un birou unde este şi acum sediul companiei. Prima vizită în Silicon Valley i-a adus lui Cîrcei alte răspunsuri, la alte întrebări: ”În Sillicon Valley mi-am dat seama că acolo totul e foarte tehnic şi că pe ei îi interesează doar răspunsuri la întrebările: ce produs ai? La ce foloseşte? Câţi bani poate aduce? Când poate fi gata? Orice altceva te priveşte. Oamenii din Silicon Valley nu au nevoie de lideri sau de oameni cu păreri, ci de proiecte cu mare potenţial„. Aşa că s-a întors dezamăgit, dar realist şi convins că principalul său skill este pe vânzări, aşa că a decis să şi-l folosească.

    La biroul său din Dorobanţi îl aştepta însă altceva. La Rosa, de al cărei magazin online se ocupase de la început, avea nevoie de un ERP. ”Nu am găsit nimic în bugetul pe care mi l-au dat, între 30 şi 50.000 de euro. Aşa că am început noi să lucrăm la un ERP„, povesteşte Cîrcei, care a lansat Copimaj ERP la IMWorld 2014 şi l-a implementat ulterior şi celorlalte companii client, precum Cristallini, Bebetex sau Silver Décor.

    Cîrcei îşi descrie produsul firesc, considerând că acesta este următorul pas în dezvoltarea retailului: ”Produsul acesta conectează online cu offline. Unim într-o platformă online toate comenzile şi fluidizăm procesul„. ERP-ul dezvoltat de Copimaj are 5 module, care pot fi implementate separat, şi costă până în 20.000 de euro (preţul mediu pentru implementarea unui ERP variază în funcţie de mărimea firmei, de specificul de activitate, de gradul de dispersare geografică sau de infrastructura tehnologică şi este, în medie, de ordinul sutelor de mii de euro).

  • Idei de afaceri: cuţite de colecţie (GALERIE FOTO)

    Unul dintre puţinii specialişti în domeniu este Aaron Wilburn, un american din San Francisco, fost vopsitor de maşini, din atelierul căruia ies cuţite ce ajung la clienţi din Hong Kong, Israel, Arabia Saudită, Rusia sau Australia, dispuşi să plătească de la 500 la la 8.000 de dolari pe ele, potrivit San Francisco Chronicle.

    Cuţitele lui Wilburn se remarcă prin lamele spectaculoase cu nervuri ce amintesc de penele de pasăre sau închipuie mozaicuri complicate. Meşterul are nevoie de opt luni de la momentul primirii unei comenzi de la client spre a crea cuţitul potrivit pentru acesta înainte de a se apuca de lucrul efectiv.

  • Mai ţineţi minte filmele SF cu maşini zburătoare? Ei bine, ele tocmai au devenit realitate

    Maşină, denumită AeroMobil 3.0, vine ca urmare a peste 25 de ani de cercetare. “Ideea de transport personal este pe cale să se schimbe”, a declarat Juraj Vaculik, CEO al AeroMobil.

    Designul maşinii a fost realizat de către Stefan Klein, fondatorul departamentului de profil din cadrul Academiei de arte din Slovacia. El a început să lucreze la concept în 1989.

    În anul 2013, o versiune a maşinii a fost autorizată de către autoritatea aviatică din Slovacia, urmând ca şi modelul 3.0 să primească în curând dreptul de a circula.

    Deşi pare un produs destinat celor cu un venit considerabil, reprezentanţii companiei spun că şi-ar dori ca maşina să ajungă, în primul rând, în ţările în curs de dezvoltare, acolo unde infrastructura rutieră lasă de dorit.

    Compania nu a anunţat care va fi preţul de vânzare al maşinii, nici data la care la care aceasta va deveni disponibilă doritorilor.

  • Cum a ales fiecare stat designul pentru moneda europeană

    Grecia a ales pentru unitate o cucuvea, o reproducere a celei gravate în secolul V î H pe moneda ateniană de patru drahme. Ultima sosită în zona euro, dar bătând cea mai veche monedă din lume – drahma – Atena a făcut astfel referinţă şi la personajul mitologic ce şi-a dat numele continentului – tânăra Europa răpită de Zeus împodobeşte moneda de 2 euro.

    Italia a instalat pe monede cele mai mari talente şi cele mai glorioase dintre epoci: de la Colosseum şi “Proporţiile ideale ale corpului uman” de Leonardo la “Naşterea lui Venus” de Botticelli.

    În acelaşi registru, Austria şi Spania au reţinut în metal monumente ale Vienei (catedrala Saint-Etienne, Belvedere), faţada catedralei Saint-Jacques de Compostelle şi chipul lui Miguel de Cervantes, autor al universalului “Don Quijote de la Mancha”.

    Alte ţări au ales să îşi afişeze suveranitatea: cele trei Benelux, cele mai puţin creative, şi-au reprezentat monarhii pe toate monezile: regina Beatrix a Olandei, regele belgian Albert II şi Marele Duce Henri de Luxembourg.

    Spaniolul Juan Carlos, simbol al tranziţiei democratice a anilor 1975-1981, este ilustrat pe monedele de 1 şi 2 euro, în timp ce Portugalia a ales să scoată la lumină secolul al XII-lea al independenţei sale, cu sigiliile regale de la 1134 (primul din istoria sa), 1142 şi 1144.

    Germania a imprimat pe 1 şi 2 euro vulturul său tradiţional, Franţa a păstrat-o pe tânăra Marianne iar galica Irlandă nu a renunţat la harpa celtică. Austria a făcut apel şi la “datoria ecologică”, cu cele trei flori ale Alpilor: floarea de colţ, genţiana şi ciuboţica cucului.

    Pentru a întreţine continuitatea cu monedele naţionale, Germania, Franţa şi Finlanda au reprodus binecunoscutele motive: ramura de stejar, semănătoarea sau leul heraldic.

    Austria a fost cea care a făcut alegerea cea mai simbolică deşi în detrimentul notorietăţii: moneda de 2 euro o prezintă pe Bertha von Suttner, prima femeie care a primit, în 1905, premiul Nobel pentru Pace.

  • Primul încărcător universal dezvoltat de o firmă din România

    Pornind de la idea unui încărcător universal autohton designeri timişoreni au creat zeci de schiţe şi simulări 3D pentru a concepe un design unic. Adorian Demeter, manager general, a declarat: “Dorinţa de a creea propriile produse a fost unul din motivele pentru care am pus baza acestei compani.”

    nJoy este singura companie de IT&C de pe piaţa românească care deţine în portofoliul său un produs conceput în România, iar UKKO se adresează unei game largi de producători, fiind compatibil cu orice model de laptop realizat sub brandul Asus, Acer, Toshiba, IBM, HP, Lenovo, Sony, Fujitsu, Compaq, Samsung sau Dell. Pentru vânzare, cei de la nJoy recomandă un preţ de 200 de lei.

    nJoy este un brand românesc deţinut de compania DAI-TECH S.R.L., care în acest scurt timp de la lansare a reuşit să se impună pe pieţele din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Macedonia. De la înfiinţare şi până în prezent, compania a realizat peste 20 de categorii de produse (începând de la periferice şi până la componente hardware PC), însumând peste 100 de modele şi a vândut peste 1 milion de unităţi.