BusinessMagazin

Tag: cristian hostiuc

  • Cristian Hostiuc, ZF: Boc, pe urmele lui Borcea – Lasati-ne sa ne pregatim pentru iesirea din criza

    A facut transferuri, a tras sfori, a avut arbitri, a jucat in
    preliminarii, a fost la o repriza de obiectiv, dar nu a reusit sa
    intre in grupele Champions League. Asa risca acum si premierul Emil
    Boc cu economia, care a iesit din recesiune, mai cu un curs valutar
    bun, mai cu Duster, mai cu piata germana, dar nu din criza. Si nici
    bine nu s-au intiparit in mintea analistilor datele de crestere,
    0,1% in trimestrul 4 din 2010 si 0,6% in trimestrul 1 din 2011, ca
    premierul numara saptamanal locurile de munca create peste noapte
    de noul Cod al muncii, ca in Caragiale. In ritmul asta vom ajunge
    ca pana la finalul anului sa avem 8 milioane de salariati, cat erau
    raportarile de pe vremea lui Ceausescu.

    Cresterea economica este inca fragila, unele sectoare merg bine,
    altele inca au frana trasa. Investitiile straine au doar un usor
    plus, iar in banci mai mult se refinanteaza si se ramburseaza
    creditele decat se dau altele noi. Promotiile de credite cu dobanzi
    mai mici au mai adus ceva clienti la sediile bancare, macar sa
    intrebe de conditii, dar nu sunt de ajuns ca sa miste piata astfel
    incat sa se vada.

    Piata constructiilor inca isi cauta un motiv pentru care sa
    creasca. In infrastructura, anunturile de licitatii si adjudecari
    de tronsoane si lucrari de tronsoane de autostrazi si drumuri
    nationale sunt in fiecare zi, de zici ca peste tot este numai un
    santier. Cred ca Romania nu are atatia muncitori cate lucrari sunt
    anuntate. Blocurile noi de locuinte inca isi asteapta locatarii.
    Pana atunci dezvoltatorii intra in insolventa ca sa mai stearga din
    creditele luate de la banci. Oamenii ar vrea sa cumpere, dar parca
    preturile sunt in continuare mari si nu merita. Asa ca toata lumea
    mai asteapta. Nici gand ca Guvernul sa vina cu un program gen
    “Rabla” pentru apartamentele nou construite.

    Reluarea consumului, cel de care se leaga toate sperantele
    iesirii din criza, pentru ca o crestere a exporturilor si a
    industriei nu este de ajuns, se lasa asteptata. Oamenii inca nu au
    incredere ca lucrurile merg bine, ca economia isi revine si atunci
    asteapta. Banii stau mai bine la banca inca un an, se mai aduna
    ceva dobanda, decat sa se duca pentru o achizitie. Schimbarea
    televizorului mai poate sa astepte, ca fotbalul nostru se poate
    vedea si pe un televizor vechi, nu pe LCD. La fotbalul jucat nu
    merita o astfel de investitie, gandesc oamenii.

    Presedintele Basescu vorbeste despre reforma statului, despre
    modificarea Constitutiei, despre o noua reimpartire administrativa
    a tarii, de baronii regiilor, de management privat la companiile de
    stat, de privatizare etc. Teme majore de dezbatere si de mestecat
    zilnic. Membrii PD-L-ului fac eforturi majore sa gaseasca motive
    pentru a le sustine la televizor, iar opozitia le contesta din
    rasputeri. Pentru ca sunt ale lui Basescu. O buna parte din
    ministrii PD-L fug de luminile publice incat nici nu stii ce
    sustin. Basescu cere public management privat la regiile de stat
    sau discutii cu partidele pentru a vedea pana la ce nivel oamenii
    sa fie numiti politic, iar ministrii isi numesc prietenii de o
    viata sau de afaceri in companiile de stat. Respinge premierul
    aceste numiri? Nu! Ca si el a avut nevoie de sustinere ca sa fie
    reales presedinte al PD-L.

    De cand au preluat puterea deplina in 2009, Basescu, Boc plus
    toti ministrii care s-au perindat discuta despre privatizarea pe
    Bursa a companiilor mari de stat. Fiecare seminar, conferinta sau
    forum este presarat de intentii, declaratii, sperante ca acum se va
    intampla. Nu stiu cum a fost Guvernul Tariceanu, dar el macar a mai
    scos ceva pe Bursa din Transelectrica si din Transgaz. Statul a
    pastrat controlul, PD-L si-a numit oamenii acolo cand a venit la
    putere, dar aceste societati sunt “devalizate” mai putin pentru ca
    investitorii minoritari sunt cei mai buni supraveghetori.

    De un an si ceva Guvernul Boc se chinuie sa vanda 10% din Petrom
    pe Bursa si nici acum nu a reusit. Ce sa mai vorbim de celelalte
    societati mari. Probabil ca premierul

    Boc vrea sa lase mostenire viitorului premier “intentiile de
    privatizare prin Bursa” ca sa aiba si acesta despre ce sa
    vorbeasca. Nu credeam ca voi ajunge sa spun ca Nicolae Vacaroiu,
    premierul hulit al anilor ’90, a fost cel mai bun pentru aducerea
    societatilor de stat pe Bursa.

    Consolidandu-si puterea, Basescu, Boc, PD-L-ul incep sa discute
    despre teme majore politice, asa bune de suete, incepand cu
    modificarea Constitutiei si treptat uita de economie, de o agenda
    de masuri active, pentru a reda increderea oamenilor ca lucrurile
    se misca. Discutiile si modificarile politice sunt bune cand
    economia va merge cu un plus anual de 4%. Acum la o crestere
    economica de zero si ceva, cu “falimentul” Greciei pus pe tapet in
    fiecare zi, cu SUA care stau si ele sub bomba datoriilor, altele ar
    trebui sa fie prioritatile presedintelui si ale premierului. Asta
    ca sa nu ne pregatim si la anul pentru iesirea din criza.

    Cristian Hostiuc este directorul editorial al Ziarului
    Financiar. Cititi
    mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro/opinii

  • Cristian Hostiuc, ZF: Din pacate Ceausescu nu mai e sa-l criticati

    Fara sa-i pomeneasca numele direct, presedintele l-a atacat
    direct pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu: E usor sa dai din gura
    la televizor, daca tot face pe profesorul de ce nu intra in arena,
    de ce nu se murdareste in mocirla politica sa o faca el mai
    curata.

    Basescu nu a uitat ca in 2009/2010, cand tara era in aer, Mugur
    Isarescu i-a refuzat oferta de a prelua conducerea Guvernului
    motivand: ca-i prea batran, ca este nevoie de un om tanar, ca nu e
    membru de partid, ca-i mai folositor la BNR, si tot asa. Isarescu a
    refuzat diplomatic oferta, s-a dat lovit si l-a trimis pe Lucian
    Croitoru, consilierul lui, sa se plimbe in pulover la finalul lui
    2009 pe la partide, cu televiziunile in spate, ca sa faca Geoana si
    Antonescu misto de el.

    In ultimii doi ani, Emil Boc a luat toate injuraturile Romaniei
    pentru ce s-a intamplat si se intampla rau in tara. Din fericire,
    Emil Boc nu a refuzat functia de prim-ministru, ca guvernatorul
    BNR. Poate nu stie economie ca profesorul Isarescu, dar lui Boc nu
    i-a fost frica sa iasa in fata sa conduca un guvern, o tara. Cineva
    tot trebuie sa o conduca, asta e. Daca altii refuza…

    Dupa 20 de ani guvernatorul BNR a devenit cel mai critic oficial
    la adresa felului cum arata Romania de astazi: se munceste prea
    putin, sunt prea multi asistati social, statul e prea mare, e prea
    multa birocratie, prea multa dari, impozite mari etc. Oricine poate
    spune aceste lucruri. Dar sa indrepte aceste lucruri, nu sunt
    multi. E doar unul singur. Boc, de bine de rau, a mai taiat, cum
    s-a priceput. Ca altii nu au vrut sa taie ei. Au taiat prin curs si
    inflatie.

    Daca premierul nu i-a raspuns guvernatorului, i-a raspuns
    presedintele. Oricum si Traian Basescu este de o ipocrizie mare:
    critica acum statul, cand el a fost functionar, ministru, primar,
    presedinte de cand il stiu romanii.

    Acum i-a descoperit pe baronii regiilor, companiilor de stat. Ei
    existau si erau negociati an de an de liderii politici la vedere.
    Nu veneau din neant, erau “de-ai partidului”.

    Sebastian Vladescu, fostul ministru al finantelor, declara
    nonsalant intr-o emisiune televizata, ca aceasta coruptie mare,
    care este descoperita acum si plimbata cu televiziunile alaturi pe
    la DNA, nu poate exista fara protectie administrativa si politica.
    Mare. E la fel cum Traian Basescu spune/constata ca regiile sunt
    robinete pentru clientela de partid. Cine-i in politica, acolo sus?
    100 de insi, 1.000, 2.000, 10.000. Din 20 de milioane.

    Oricum avand in vedere ca pe Mugur Isarescu, Traian Basescu,
    Sebastian Vladescu ii leaga multe in ultimii 15-20 de ani – multe
    nopti nedormite in negocierile cu FMI, cu creditorii
    internationali, cu programe de guvernare, cu apararea cursului, cu
    salvarea sistemului bancar -, acum ar mai ramane sa intocmeasca
    “scrisoarea celor sase” ( sigur mai gasesc trei) de critica la
    adresa politicii lui …? Ceausescu, din pacate nu mai e. Si nici
    Silviu Brucan. Pe cine mai poate să critice? Pe Romania, pe care ei
    insisi au condus-o.

    Cristian Hostiuc este directorul editorial al Ziarului
    Financiar.

    Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro/opinii

  • Cristian Hostiuc, ZF: Sfarsitul recesiunii cu Audi, H&M, iPhone si conversi in picioare

    Salariile cresteau, iar ofertele erau peste tot. Criza
    financiara era la ei acolo, in America. Nicio indoiala in privinta
    viitorului. Niciuna. De la finalul lui noiembrie au inceput sa se
    deterioreze veniturile companiilor. Intai multinationalele au
    inceput sa taie din bugete pentru ca primisera ordine de afara,
    bancherii incepeau sa puna intrebari celor care cereau finantare,
    iar lumea nici nu stia ca traieste ultima noapte de “consum”. Urma
    criza, recesiunea, prabusirea, caderea in cap, spuneti-i cum vreti,
    ca nici noi nu stim ce am avut. Acum se spune ca am iesit din
    recesiune, dar nu din criza.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cristian Hostiuc de la Ziarul Financiar: Nu confiscati iesirea din criza, ca nu va apartine

    De partea cealalta, Ion Tiriac contabilizeaza pierderile acestor
    doi ani si jumatate: am luat imprumuturi pentru supravietuire, nu
    pentru investitii, infrastructura ioc, masina (economia) nu se
    misca, pe plan extern suntem zero, nu mai vorbeste nimeni de noi si
    cu noi, avioanele guvernantilor sunt goale cand se duc afara – asta
    daca merge cineva pentru ca premierul Boc este total absent – in
    timp ce avioanele nemtilor sunt pline de oameni de afaceri.

    Cititi mai multe www.zf.ro

  • Capitalisti romani, uniti-va! Trebuie sa rezistati

    Dupa 162 de ani, aceasta lozinca ar trebui putin adaptata la
    realitatile romanesti, dar de partea cealalta a baricadei:
    “Capitalisti romani, indiferent daca sunteţi antreprenori mai mari
    sau mici, manageri la companii cu actionari romani sau conduceţi
    multinationalele, uniţti-va!”.

    Sunt vremuri grele, dar trebuie sa rezistati, sa supravietuiti,
    nu trebuie sa va abandonaţi afacerile, brandurile, angajatii, tot
    ce ati construit, pentru ca nu mai rezistati financiar si psihic,
    pentru ca ati obosit sa va luptati cu scaderea pietei, cu lipsa de
    clienti, cu lipsa de cash, cu bancile care va cresc dobanzile cand
    ar trebui sa vi le scada, cu cei care va datorează bani, dar si cu
    cei carora le datorati bani, cu angajatii carora trebuie sa le
    tăiati salariile sau chiar sa-i dati afara, cu statul care in loc
    sa va reduca taxele vi le mareste sau cu politicienii si
    functionarii statului care va cer “bani” pentru ca aveti de unde sa
    dati.

    Urmeaza una dintre cele mai dificile perioade pentru economie si
    businessul privat. Romania nu a experimentat asa ceva pana acum. In
    urmă cu 10-20 de ani, cei care si-au luat soarta in maini
    deschizandu-si o afacere nu aveau nimic de pierdut, dar acum au.
    Cresterea TVA de la 19% la 24% ca reactie imediata a Guvernului
    dupa decizia Curtii Constitutionale de invalidare a taierii
    pensiilor (cu 5 la 4 la vot) cu 15% ca parte a programului de
    austeritate va aduce cresterea inflatiei, a cursului euro, a
    dobanzilor, reduceri de consum, tăieri de salarii si un nou val de
    concedieri, incetinind astfel iesirea economiei din recesiune.

    Aceste lucruri nu vor fi atat de dramatice cum credem acum,
    deoarece fiecare companie isi va adapta preturile bunurilor si
    serviciilor la cererea efectiva din piata, si nu neapărat va urca
    preturile cu echivalentul majorării TVA. Cursul si inflatia vor fi
    tinute intr-o marja acceptabila cu ajutorul rezervelor valutare ale
    BNR (acum ar trebui sa se vada ca imprumutul de la FMI nu a fost
    luat degeaba).

    Cititi mai mult pe
    www.zf.ro

  • Lipsa de respect pentru munca si banii vostri a ministrului de finante

    Pentru ca Andrei Gheorghe sa primeasca 2.000 de lei pe luna (500
    de euro) cineva s-a sculat de dimineata si inainte sa-si salute
    familia s-a gandit ca mai bine nu s-ar fi trezit pentru ca
    vanzarile s-au prabusit, nu are cash si trebuie sa dea salariile la
    firma, CAS-ul nu e platit de cateva luni, mai e si TVA-ul, vin
    ratele la banca, iar furnizorii stau cu somatiile pe birou.

    Iar economia continua sa se zbata in groapa recesiunii.

    Cititi mai multe pe
    www.zf.ro

  • Averea ni se nationalizeaza fara sa ne dam seama

    Este o intrebare care sta pe buzele tuturor si raspunsul final, pe care il vom afla peste decenii, va fi ca da. S-a prabusit nu capitalismul, ci democratizarea bogatiei, perioada care a inceput in urma cu doua-trei decenii. Avantul luat de lumea financiara prin deschiderea burselor catre popor a dat posibilitatea democratica a tuturor sa faca bani alaturi de Bill Gates, sa spunem. Cat castiga creatorul Microsoft in procente atat lua si John. Bill Gates, la fel ca foarte multi antreprenori, si-a impartit ideile, energia si averea cu multi alti anonimi.

    Daca in secolele trecute bogatia si castigurile mari apartineau unei anumite clase si foarte rar reusea cineva sa intre in cerc, dupa 1980 lucrurile s-au schimbat radical. Bursa a devenit taramul fagaduintei, noul Eldorado financiar. Asa s-au nascut peste noapte noii milionari si miliardari ai lumii. Cu toate instrumentele ei, bursa, cel mai democratic loc din lume, unde intri si iesi cand vrei, a creat noua bogatie. Inventarea instrumentelor derivate (de catre matematicienii francezi), impachetate si plasate tuturor, a permis multiplicarea de 25-40 de ori a bogatiei. Un dolar a creat alti 40 de dolari peste noapte in instrumente financiare sofisticate, vandute apoi tuturor, in intreaga lume, in fonduri mutuale, in fonduri de pensii, in conturi de economii etc. A fost si o vanzare lacoma si corupta, dar acoperita legal prin avocati si agentii de rating.

    Nimeni nu se putea opune acestui lucru, chiar daca stiau ca-i ceva artificial si corupt. Niciun presedinte, nici cel mai tare bancher central, niciun ministru de finante. Cum sa vinzi milioanelor de investitori o scadere cand totul crestea si toti voiau sa cumpere o poveste de succes, sa faca parte din show, nu sa fie spectatori? Valul democratizarii bogatiei a fost mult prea puternic.

    Ce s-a intamplat apoi, unde s-a rupt firul?

    Eu cred ca tot bancherii americani si-au dat seama ca ceea ce au creat ei si au vandut in toata lumea a scapat de sub control si au decis sa o ia in sens invers. Ceea ce se intampla acum odata cu caderea burselor si a tuturor pietelor financiare este o absorbtie a bogatiei artificial create. Diferenta dintre un dolar si 40, care se regasea in pretul actiunilor, al caselor, al petrolului, al luxului etc. dispare. Toate produsele raman, dar vor avea alt pret. Cei care au fost prinsi de reflux sunt maturati. De fapt, li se nationalizeaza averea prin cele mai transparente instrumente pur capitaliste. Ganditi-va ca aveati o casa care valora acum un an 150.000 de euro. Acum face 100.000 de euro. Aveati o actiune care facea 0,5000 lei, iar vineri ajunsese la 0,1450 de lei. Averea voastra a disparut. Un anonim v-a luat-o. La cine este ceea ce ati pierdut voi? Pe cine sa dai vina? Cui sa-i iei gatul? La noi, ca la noi, dar americanii isi taie venele la ceea ce au pierdut.

    Statul, fie ca este american, francez, olandez sau englez, a intervenit nu pentru a salva actionarii, pentru ca ei au pierdut de mult, ci pentru a garanta datoriile din spatele companiilor. Daca nu ar fi intervenit, ar fi fost o reactie de prabusire in lant. Multi se intrebau revoltati de ce marile banci internationale nu au fost lasate sa cada, ca Lehman Brothers. Lehman a fost victima oferita publicului, putea fi oricare alta, nu asta era problema.

    Ce legatura avea cu Romania? Ganditi-va ca o banca din Romania avea depozite la o banca englezeasca, operatiune perfect normala. Daca englezul pica la datorie, banca romaneasca nu isi mai recupereaza depozitele si la randul ei nici nu mai poate plati banii familiei Ionescu. Ca se mira si domnul Ionescu ce legatura au banii lui cu presedintele Barclays.

    Banii nu sunt luati de bancheri ca sa-i tina in seif, sub cheie. Ei umbla in intreaga lume si ajung fie peste drum la un intreprinzator, fie intr-un cont la Citi in New York. Sau ai afaceri cu o banca locala, care la randul ei a luat banii de la un bancher de la Paris. Pica Parisul, adio finantare pentru tine. Si tot asa. Problema sunt datoriile si onorarea lor si nu banii actionarilor.

    De ce a intervenit statul sa salveze sistemul? Fiindca toata lumea are incredere in stat ca nu poate da faliment si isi va onora obligatiile. Este un dat al vietii, al sistemului, asa cum avem bani in buzunar, ca moneda de schimb unanim acceptata atunci cand cumparam bunuri si servicii de la altcineva. Vrei, nu vrei, iti place, nu-ti place, tot la bancheri te intorci, ca la ei sunt banii. N-ai nevoie de bancheri, plateste-ti cosul de la Carrefour cu programe soft sau cu un raport de audit.

    Ce va urma? Sigur vom fi mai saraci, pentru ca aceasta absorbtie/nationalizare a averilor (un apartament este o avere) ne atinge pe toti. Nimeni nu scapa. Acum intrebarea este unde, cand si cum se va crea noua bogatie. Cum va arata ea.

  • Diferenta e ca de data asta avem rate de platit la banca

     

    Cu zece ani in urma, am trait pe viu aparitia crizei din Rusia si propagarea ei rapida in toata lumea, cu consecinte directe asupra Romaniei. Trei ani ne-am zbatut sa tinem capul deasupra apei, am inceput sa ne revenim doar din 2002 si am accelerat din 2005.
     
    Stiu ca evenimentele economice – cresterile si caderile – revin ciclic, nu ai cum sa te opui pentru ca nu depind de tine, dar ma gandeam ca mijloacele de aparare se diversifica si poti sa te aperi mai bine. Individual poti face fata cu brio tavalugului, dar ca tara nu.
     
    Cred ca Rusia a fost un mic copil fata de ce se intampla acum pe pietele financiare. Peste noapte au disparut titanii de pe Wall Street, iar marii bancheri au ajuns sa se roage de stat sa fie cumparati ca sa nu intre in cartea de istorie ca falimentari.
     
    Ironia vremurilor, capitalistii se intorc sa pupe mana statului. Iar Ion Iliescu primeste o minge la fileu in plina campanie electorala cum nici prin vis nu i-a trecut. Ce tema de dezbateri va fi in campanie falimentul capitalismului?! Toti urasc, public, capitalismul, cand ii vad pe “imbogatiti” , dar individual sunt cei mai feroci capitalisti.   
     
    Acum, unde se afla Romania? Ne loveste taifunul financiar sau am devenit imuni la cate crize au trecut peste noi? Cum spunea un coleg de-al meu, noi traim permanent in criza, in cea a infrastructurii, a sanatatii, a invatamantului, a resurselor umane, iar una in plus sau in minus chiar ca nu mai conteaza. 
     
    Singura diferenta este ca acum ne prinde criza avand datorii mari la banca, pentru masina, pentru casa, de consum, vacanta, pentru afaceri imobiliare sau bursa. Suntem indatorati pana in gat. Acum 10 ani nu eram si am fost salvati.
     
    Presiunea ratelor si mai ales majorarea lor din cauza cresterii dobanzilor si a cursului valutar ii va lovi pe romani direct in fata.
     
    Ce spuneti daca euro depaseste 4 lei si se indreapta spre 4,2 lei? Sunteti pregatiti pentru acest scenariu? Banii capsunarilor incep sa se reduca, pentru ca tarile unde muncesc au probleme. Spania, Italia, Irlanda, Franta, Germania sunt deja in recesiune, iar de munca nu mai este, deci nici bani de trimis acasa. Daca din 10 miliarde de euro – 7 miliarde oficial, restul cu sacosa -, cat trimit romanii de afara in tara pe an, dispar numai jumatate, deficitul extern explodeaza si odata cu el si cursul.    
     
    Saptamana trecuta in patru zile cursul valutar a urcat cu aproape 6%. Ce imi e acum un salt de la 3,8 la 4 lei pentru un euro? Nici nu-ti dai seama cand ajunge acolo. Dar la o rata de 500 de euro, trebuie sa mai faci rost de 200 de lei ca sa o acoperi. Daca dobanda creste si ea, mai adaugi inca 200 de lei. Adica in final 400 de lei, adica 100 de euro in plus pe luna, suma pe care nu multi isi vor putea permite sa o plateasca.
     
    Daca criza financiara nu se linisteste curand, pregatiti-va pentru cel mai rau scenariu, cu un curs de peste 4 lei si dobanzi mult mai mari la lei. La criza de lichiditate din piata, nu mai dureaza mult si vom vedea ca bancile platesc dobanzi de 15% pe an ca sa atraga lei de la clienti (oricum pe piata interbancara dobanzile au urcat pe termen scurt la 15-18%) si sa ridice ratele la credite la peste 25%.
     
    Salariile nu vor mai creste in ritmul de acum doi – trei ani si nu vor putea sa absoarba noua factura bancara. Asta daca nu lucrezi la stat, care tinde sa devina, daca nu cumva este, cel mai bun angajator ca nivel de plata a salariilor. 
     
    Mancarea este mai scumpa, utilitatile au un cost mai mare, iar benzina tine pasul cu pretul titeiului. Toate aceste lucruri adunate se vor traduce intr-un necesar de bani al fiecaruia peste nivelul actual. Poate fi acoperit ? Acum zece ani, daca nu aveai bani, schimbai 100 de dolari. Acum poate vinzi un teren! Daca il mai cumpara cineva.  
     
    Singurul lucru bun pe care il va aduce criza este ieftinirea imobiliarelor. Atunci cand pretul apartamentelor va ajunge la nivelul la care romanii vor putea sa ia din nou credite sa le cumpere, criza e deja istorie. 
     
     Dorin, cel pe care il cititi saptamanal in aceasta rubrica, crede ca in realitate ceea se petrece acum este doar o curatare a sistemului financiar si nu avem de fapt o criza reala, de productie, pentru ca marile companii stau pe un munte de bani si au cum sa se dezvolte.
     
    Este corect, dar numai ca, vrem – nu vrem, totul trebuie sa treaca pe la bancheri, care se vor intoarce la reguli ca in urma cu un secol. Din pacate, banii vor fi mai scumpi si mai greu de obtinut. Dar datoriile la banca trebuie platite.  

     

  • Business Magazin sărbătoreşte 200 de ediţii

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Cand trebuie/este bine sa pleci din functie?

    Mai exact, pentru A&D Pharma a fost un an cand profitul a scazut dramatic (minus 90%), iar actiunile grupului s-au prabusit la Londra, saracindu-i pe actionarii principali cu 250 de milioane de euro (nu de lei, ci de euro!!!). Daca acum un an toti actionarii aveau in buzunar peste 500 de milioane de euro, acum mai au 75-80 de milioane de euro.

    Oau!! Sa dispara toti acesti bani subit, peste noapte? Cine sa mai inteleaga Bursa?!! Dragos Dinu, personal, avea un pachet ce valora 10 milioane de euro, iar astazi face numai 1,5 mil. euro. Intr-un an de zile pentru el situatia s-a schimbat dramatic. Era extrem de bogat pentru un executiv local, era invidiat, era pe val, era cel mai important director din toata industria farmaceutica locala, era ravnit de alti proprietari de companii.

    Toate acestea au disparut. A ramas consultant al companiei pentru care a lucrat 13 ani si ii ureaza succesorului sau sa obtina mai mult decat a realizat el. Cazul lui Dragos Dinu este cel mai dramatic prin prisma pozitiei lui si a banilor care sunt implicati. Dar in lumea corporatista locala astfel de schimbari/ demiteri au inceput sa se intample din ce in ce mai des. Competitia este mult mai dura, iar numarul celor care se bat pe aceeasi piata este tot mai mare.

    Timp de 15 ani a fost practic de ajuns sa existi, sa oferi ceva indiferent cum si erai dus inainte de cerere. Multi manageri credeau ca este numai meritul lor. Nu mai este asa. Am avut si avem antreprenori si executivi pentru perioadele de tranzitie, de capitalism salbatic, dar avem lideri pentru vremurile de competitie dura, cand concurenta iti ia angajatii si vine peste tine investind mai mult? Pot ei sa faca fata multinationalelor, care desi sunt birocratice si se misca greu, dispun de resurse financiare nelimitate ce pot sa faca diferenta?

    Cati executivi romani se pot reinventa si pot face fata noilor vremuri care nu le mai apartin lor, ci cumparatorilor, care sunt din ce in ce mai pretentiosi? Si mai mult decat atat, mai au ei energia de a lua totul de la capat la peste 40-45 de ani? Multi sau chiar toti isi pun intrebarea cand este bine sa plece din functie si sa accepte o alta oferta (se spune provocare) astfel incat sa nu ajunga in situatia de a fi schimbati. Exact ca la Bursa – cand trebuie sa cumperi o actiune care va creste si cand trebuie sa o vinzi, chiar inainte sa scada. Pentru ca nu poate creste continuu.

    Probabil ca asta nu a stiut Dragos Dinu. Cred ca in companii se petrece o schimbare dramatica de generatie la nivel de executivi. Va veni randul celor ce pot gestiona stagnarile si restructurarile, adica cei care se ocupa de partea de cheltuieli si pot obtine profit din reduceri de costuri. Ce este interesant e ca si aceasta scoala va fi invatata la locul de munca, pentru ca Romania nu a mai trecut prin aceasta situatie (perioada 1990-1996 nu se pune, pentru ca atunci a cazut o economie intreaga).

    Ce se va intampla cu cei care vor renunta sau vor fi schimbati din functie? Care-i viitorul lor? Vor cauta sa isi gaseasca o pozitie similara pentru a-si mentine adrenalina si a ramane in top, in lumina reflectoarelor? Vor deveni consultanti, mici antreprenori sau se vor bucura sa cheltuiasca ce au agonist, fara sa mai faca nimic? Poate ca “Romania, tara consultantei” ar fi un bun brand de tara.

    Cineva imi spunea ca a descoperit ca viata este frumoasa dupa ce nu a mai fost executiv, cand nu mai trebuia sa dea raportul lunar sau sa faca rost de cash pentru a plati TVA-ul si salariile. O viata fara stresul conducerii. Pe de alta parte, stiu executivi care pur si simplu s-au “ofi lit” dupa ce au parasit puterea. Nimeni nu i-a mai bagat in seama pentru ca nu mai aveau ce sa ofere. Iar asta a fost foarte dureros.

    Acum cativa ani am citit intr-un articol ca dupa sase ani intr-o pozitie (oricare ar fi ea) este bine sa cauti/sa accepti altceva pentru a putea sa o iei de la capat. Daca ne uitam la cel mai mare manager al Americii din secolul trecut – Jack Welch, legendarul CEO al General Electric – care a stat in functie 18 ani, afirmatia nu este valabila. Ce-i drept, el nu a raportat niciodata doua trimestre la rand scaderi ale profitului si nici nu s-a confruntat cu o prabusire a pretului actiunilor in cateva luni. Oricum, intrebarea pentru toti executivii ramane: “Cand trebuie si este bine sa pleci din functie pentru a nu fi schimbat?”