BusinessMagazin

Tag: arta

  • Artă de toamnă în Europa

    Lista mai include şi o expoziţie cu 100 de lucrări realizate de Pablo Picasso între anii 1915 şi 1925, găzduită de Scuderie del Quirinale (fostele grajduri ale Palatului Quirinal din Roma) şi rezultat al colaborării a patru instituţii: Centrul Pompidou din Paris, Muzeul Picasso din Barcelona, Guggenheim şi Muzeul Metropolitan de Artă din New York, precum şi una dedicată artistului sud-african William Kentridge de la Museum der Moderne din oraşul austriac Salzburg, care grupează instalaţii multimedia şi cinematice pe teme ca revoluţia şi colonialismul ori singurătatea şi tragedia comică.

    Tot în Austria, se pregăteşte de redeschidere fostul Muzeu de Etnologie din Viena, care va funcţiona sub denumirea de Weltmuseum (Muzeul Mondial), care-şi aşteaptă din 25 octombrie vizitatorii cu 200.000 de obiecte, 25.000 de fotografii, 136.000 de lucrări tipărite şi peste 300 de kilometri de peliculă care prezintă cu precădere istoria, cultura, arta şi viaţa de zi cu zi a popoarelor

  • FOTO | Mona Lisa, DEZBRĂCATĂ de secrete. Cum arată varianta NUD a celebrului tablou. Desenul care i-a ŞOCAT pe criticii de artă

    Portretul în cărbune al unei femei nud, cunoscută sub numele de Monna Vanna, a fost atribuită anterior studioului lui Leonardo da Vinci. Cu toate acestea, experţii au găsit suficiente indicii pentru a sugera că artistul a lucrat la ambele tablouri.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI
     

  • Imagini uluitoare din casa de 12 milioane de dolari a lui Johnny Depp – GALERIE FOTO

    Celebrul actor american Johnny Depp a scos la vânzare casa pe care o deţine în Los Angeles, estimată la 12,7 milioane de dolari.

    Proprietatea scectaculoasă exprimă pasiunea actorului pentru artă, printre obiectele decorative numărându-se o pictură murală semnată de artiştii brazilieni gemeni OSGEMOS, care ocupă un perete întreg.

    Johnny Depp a plătit 7,2 milioane pe casă, la momentul achiziţiei în 2007.

    Sursa: CNN

  • Cum arată hotelul de patru stele cumpărat de Simona Halep cu două milioane de euro – FOTO

    „Vrem să ne extindem pe litoral. În Braşov avem cinci hoteluri pe care le administrăm, dintre care unele sunt în proprietatea noastră”, ne-a declarat Edomer Toth, asociat în cadrul Solar Business Project, companie de management hotelier şi care deţine şi ştrandul Natura Parc din Chichiş, judeţul Covasna.
     
    „Negocierile cu Simona Halep au durat o săptămână şi nu au vizat decât pensiunea din Poiana Braşov care are un grad de ocupare de 80%. Suma la care am bătut palma nu vreau să o fac publică, dar este mai mică de valoarea de două milioane de euro care s-a vehiculat în ultimele zile. Este decizia familiei Halep dacă o comunică sau nu. În tranzacţie nu intră, însă, şi hotelul din Braşov. Pensiunea a intrat în proprietatea noastră în luna ianuarie a acestui an, iar familia Halep şi-a dorit practic această proprietate. Nu vorbim de o preluare, deoarece administrarea hotelului o vom face tot noi, ci mai mult de un plasament financiar, Simonei revenindu-i o redevenţă lunară, mai mare decât dobânzile care i-ar fi revenit în cazul unui depozit bancar”, a mai explicat Toth.
     
     
    Solar Business Project, compania care administrează pensiunea Simonei, dar şi alte patru unităţi de cazare din judeţ, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,54 milioane de lei şi pierderi de 210.287 de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Compania administrează şi un Pub în Braşov – Hockey Pub, dar şi galeria de artă Rope Street Museum, scrie bizbrasov.ro
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     

  • Cum arată hotelul de patru stele cumpărat de Simona Halep cu două milioane de euro – FOTO

    „Vrem să ne extindem pe litoral. În Braşov avem cinci hoteluri pe care le administrăm, dintre care unele sunt în proprietatea noastră”, ne-a declarat Edomer Toth, asociat în cadrul Solar Business Project, companie de management hotelier şi care deţine şi ştrandul Natura Parc din Chichiş, judeţul Covasna.
     
    „Negocierile cu Simona Halep au durat o săptămână şi nu au vizat decât pensiunea din Poiana Braşov care are un grad de ocupare de 80%. Suma la care am bătut palma nu vreau să o fac publică, dar este mai mică de valoarea de două milioane de euro care s-a vehiculat în ultimele zile. Este decizia familiei Halep dacă o comunică sau nu. În tranzacţie nu intră, însă, şi hotelul din Braşov. Pensiunea a intrat în proprietatea noastră în luna ianuarie a acestui an, iar familia Halep şi-a dorit practic această proprietate. Nu vorbim de o preluare, deoarece administrarea hotelului o vom face tot noi, ci mai mult de un plasament financiar, Simonei revenindu-i o redevenţă lunară, mai mare decât dobânzile care i-ar fi revenit în cazul unui depozit bancar”, a mai explicat Toth.
     
     
    Solar Business Project, compania care administrează pensiunea Simonei, dar şi alte patru unităţi de cazare din judeţ, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,54 milioane de lei şi pierderi de 210.287 de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Compania administrează şi un Pub în Braşov – Hockey Pub, dar şi galeria de artă Rope Street Museum, scrie bizbrasov.ro
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     

  • Cum a reuşit o moldoveancă de 33 de ani să vândă plăcinte de 600.000 de euro anul trecut

    „Sunt moldoveancă de la Soroca, de pe malul Nistrului”, se prezintă tânăra antreprenoare. „Lucrez la o transformare treptată din «moldoveancă», aşa cum mi se spunea în 2012, la «moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei», aşa cum încep oamenii să-mi spună.”

    Nicoleta Hriţcu este absolventă a două facultăţi, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Facultatea de Teatru, la Universitatea de Arte „George Enescu”, ambele în Iaşi. Ea îşi aminteşte momentul în care a ales calea antreprenoriatului: „Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, povesteşte ea. „Rezultatele tot întârziau să apară, experienţele mele ca angajat de până atunci s-au dovedit a fi controversate. Fiecare colaborare începea extraordinar. Angajatorii mei aveau adesea aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, iar eu, de asemenea, porneam la drum cu un entuziasm debordant şi multe, multe idei, la care se adăuga dorinţa de a schimba lumea. Până la final însă, nu reuşeam să conving pe nimeni, lumea rămânea neschimbată, iar eu sfârşeam prin a arăta, probabil, precum Don Quijote.”

    Prin urmare, a decis să rişte şi să investească propriile resurse financiare într-un nou business. „Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în ce mai mult viaţă. Îmi doream să fac ceva mai bine decât vedeam că se face deja, altfel decât o făceau companiile care aveau să fie viitorii mei competitori. Aşa am ajuns să mă poziţionez în piaţă cu un criteriu concret: gustul”, povesteşte Nicoleta Hriţcu. A făcut un plan, fiind în primă fază sprijinită financiar de familie, iar apoi a făcut rost şi de finanţare externă.

    Antreprenoarea spune că în 2012, când a început businessul, concurenţa în domeniu nu era atât de serioasă ca acum. „Între timp, piaţa s-a mai aglomerat. Chiar şi aşa, sunt câţiva jucători importanţi care îşi fac bine treaba, gândesc lucrurile pe termen lung, au viziune şi e o reală plăcere să-i urmăreşti. Însă eu sunt de părere că încă mai este loc de surprize.” Odată cu creşterea puterii de cumpărare în România, crede ea, s-a schimbat şi comportamentul de consum, astfel că oamenii au început să iasă în oraş din ce în ce mai des. „Consider că în prezent piaţa încă nu este satisfacută pe toate segmentele. Mai ales în Iaşi, unde oferta nu este foarte puternică, fie că vorbim despre fast-food, restaurante gourmet, patiserii şi cofetării. Celelalte oraşe mari, cum ar fi Cluj, Timişoara şi mai ales Bucureşti, ne-au luat-o înainte în multe aspecte: diversitate, calitate, creativitate, design şi chiar unicitatea ofertelor.” Piaţa alimentaţiei publice este una dintre cele mai dinamice industrii, spune tânăra antreprenoare. „Este foarte primitoare, dar şi cea mai controversată. Iartă greu greşelile şi consecinţele pot fi însemnate. Cred că oricine poate intra în această industrie, sunt însă foarte puţini cei care reuşesc să construiască reale poveşti de succes.”

    Nu se plânge de birocraţie, de impozite prea mari sau de taxe. „Nu pot, pentru că am creat şi dezvoltat o afacere sănătoasă, care funcţionează bine chiar şi în cadrul legal şi fiscal din România”, comentează antreprenoarea. „Nici finanţarea nu a fost niciodată pentru noi o problemă. Sunt foarte multe locuri de unde îţi poţi lua resursele băneşti necesare. Sunt adepta ideii «cine caută, găseşte», însă nu înainte de a te asigura că ştii ce vrei, ai un plan bun şi, desigur, referinţe bune.”

    Nicoleta Hriţcu spune că nu s-a lovit de prejudecăţile care uneori urmăresc doamnele din business, dar drumul său în afaceri nu a fost lipsit de probleme. „Nu pot să spun că am avut probleme cu prejudecăţi legate de faptul că sunt femeie. Mai degrabă vârsta mi-a dat de furcă”, spune ea. „Când intram în contact cu potenţialii colaboratori sau cu reprezentanţi ai instituţiilor statului, le stârneam şi un zâmbet în colţul gurii, a neîncredere. Nu ştiu dacă şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum în Capitală, se întâmplă la fel, dar la Iaşi sunt foarte multe femei antreprenor şi toate se simt foarte bine în pielea lor. La fel şi eu. Sunt însă probleme pe care le-aş menţiona, mai ales încercările de a împăca munca şi viaţa de familie.”

    În prezent, Cuptorul Moldovencei are 26 de angajaţi şi planurile vizează angajarea altor 7-8 persoane. „În 2012, când am început businessul, eram doar doi angajaţi: eu şi un patiser. În 2013, eram cinci, apoi a crescut echipa progresiv: în 2014 eram 9 persoane, în 2015, 15, în 2016 am depăşit numărul de 20 de angajaţi. În 2017 preconizez că vom avea 30-35 de angajaţi”, notează Nicoleta Hriţcu. La ora actuală, antreprenoarea gestionează un laborator şi trei puncte de desfacere. Un nou laborator şi un alt punct de desfacere se află în amenajări; va ajunge astfel să controleze două laboratoare specializate: unul pentru patiserie şi unul pentru produsele de cofetărie, şi patru magazine proprii în Iaşi. Obiectivul general pentru Cuptorul Moldovencei este unul simplu: dorinţa ca produsele lor să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, cu un preţ corect, afirmă antreprenoarea. Anul trecut, Cuptorul Moldovencei a raportat o cifră de afaceri de aproape 600.000 de euro, iar pentru 2017 Nicoleta Hriţcu şi-a stabilit ca obiectiv venituri de 800.000 de euro.

    Atunci când vorbeşte despre Cuptorul Moldovencei, spune că  îi este greu să cuantifice succesele, pentru că, argumentează ea, motorul afacerii nu a fost câştigul financiar, ci recunoaşterea propriei sale puteri de a construi ceva adevărat, valoros, dar şi cu extrem de multă responsabilitate faţă de toţi cei implicaţi. „Aşa am început, aşa funcţionăm şi acum. Pe traseu, am văzut şi potenţialul pe care îl are piaţa – mai mare decât mă aşteptam eu. Aşa am crescut din 2013 şi până în prezent deopotrivă cifra de afaceri, numărul de angajaţi, profitul. Şi nu ne oprim aici.”

  • Cronică: În aşteptarea unui film mai bun

    Despre ce este vorba: după câteva misiuni mai puţin reuşite, bodyguardul Michael Bryce (Reynolds) este angajat pentru a transporta un martor-cheie pe nume Darius Kincaid (care se întâmplă să fie şi un criminal notoriu, interpretat de Samuel L. Jackson) de la Londra la Amsterdam. Pericolele aşteaptă însă la tot pasul, iar cei doi trebuie să ”navigheze„ traseul în siguranţă. Fără prea multe filme la activ, regizorul Patrick Hughes nu pare să aibă ca punct forte zona tehnică; cu toate acestea, se descurcă destul de bine cu prezentarea ambelor personaje principale, creând o anumită legătură – slabă, ce-i drept – între protagonişti şi spectatori. Scenele de acţiune sunt bine executate, chiar dacă efectele speciale sunt de multe ori folosite în exces. Asta face, de altfel, diferenţa între regizori: dacă ne gândim la modul în care George Miller (regizorul seriei Mad Max) abordează scenele explozive, nu prea există termen de comparaţie cu ceea ce a improvizat Hughes.

    O altă problemă pe care am remarcat-o e prezenţa continuă a efectului de blur: multe din obiectele din spate se văd înceţoşat, pentru a scoate în evidenţă imaginea din prim-plan. E o tehnică ce merge folosită de câteva ori, în momentele importante ale filmului, dar nu tot timpul. Nici ritmul nu e unul foarte alert: prima parte a filmului dezvoltă povestea şi o tot dezvoltă. De-abia în partea a doua, când lucrurile se derulează puţin mai repede, putem spune că urmărim un film de acţiune. Prea puţin şi prea târziu.

    Dincolo de toate criticile, ceea ce ţine filmul în viaţă e combinaţia dintre Jackson şi Reynolds, care depăşesc schema de poliţist bun – poliţist rău şi preferă o interpretare sinceră, adaptată scenariului oarecum simplist. Veţi mai regăsi în film actori precum Gary Oldman, Alan McKenna sau Salma Hayek; sincer, nu prea înţeleg cum au acceptat toţi să joace în The Hitman’s Bodyguard. Probabil că toate scenariile bune de la Hollywood au fost cumpărate de HBO.

    În concluzie, The Hitman’s Bodyguard e un film care nu va rămâne în memoria cinefililor; e o producţie uşoară, de vară, potrivită pentru o zi de duminică atunci când aveţi de pierdut două ore.

    Nota: 6/10

     

  • Simona Halep investeşte intr-o nouă afacere. Ce a cumpărat cu două milioane de euro

    Simona Halep investeşte banii din tenis, iar două dintre milioanele de euro câştigate în acest an au mers pe achiziţia unui hotel de patru stele din Poiana Braşov.
     
    România TV anunţă că numărul doi WTA a plătit nu mai puţin de două milioane de euro pentru a cumpăra un hotel nu foarte mare, cu doar 24 de camere şi apartamente, dar a cărui valoare de piaţă e ridicată foarte mult de unele obiecte de artă aflate în interior, dar şi de vederea spre Masivul Postăvarul şi Munţii Piatra Craiului. Potrivit sursei citate, preţul pentru o persoană care vrea să închirieze o cameră pentru o noapte ar fi de 100 de euro.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Arta pe care nu ştii cum să pui preţ

    Apar însă probleme legate de stabilirea preţului de vânzare al unor asemenea lucrări, pe care pentru moment piaţa nu prea ştie unde să le încadreze, la lucrări de artă video sau la sculpturi?

    Pe lângă opera în sine, mai trebuie luat în calcul şi echipamentul care permite vizualizarea ei, care trebuie să includă actualizări pentru ca posesorul să se poată bucura de ea oricând. Lucrările de artă virtuală variază în prezent de la 2.500 la 6.500 de dolari pentru un artist începător la 100.000 sau chiar 300.000 de dolari pentru artişti cunoscuţi, afirmă experţii specializaţi în acest tip de artă.

  • In vino veritas

    În ultimii ani, tot mai mulţi antreprenori români s-au lăsat şi ei cuceriţi de dealurile domoale din zona Dealu Mare şi Drăgăşani şi readuc în prim-plan povestea uitată a vinurilor româneşti. Cum? De regulă, cu banii câştigaţi în alte businessuri, fie ele în energie, finanţe, producţie sau auto.

    Într-o perioadă în care preţul petrolului îşi continuă declinul, bursele nu mai par nici ele la fel de atrăgătoare ca până acum şi nici măcar aurul nu mai e ce a fost, vinul devine o opţiune din ce în ce mai căutată. Nu, nu este un fenomen nou, ba din contră, connaisseurii şi pasionaţii de vinuri au în pivniţe licori în valoare de sute de mii şi chiar milioane de euro, provenind din Bordeaux, Champagne, Piemont sau alte regiuni cu tradiţie.

    Domeniul atrage deopotrivă interesul producătorilor şi colecţionarilor, iar afacerea este susţinută de cele mai multe ori financiar de alte businessuri, dar şi de pasiunea pentru o licoare considerată a avea nu doar o componentă istorică puternică, ci şi una spirituală.

    „Noi am intrat în această industrie aşa cum alţi oameni îmbrăţişează religia. Din toată inima“, sumariza recent Florence Cathiard ultimii 26 de ani din viaţă, pe care ea şi soţul său i-au dedicat vinului. Mai exact, producătorului francez de vin Smith Haut Lafitte. Povestea familiei Cathiard nu este extrem de lungă, însă cea a podgoriei şi a castelului pe care le-a cumpărat în regiunea Bordeaux se întinde pe parcursul a şase secole şi jumătate. O istorie mai lungă decât a multor state din lume.

    Florence Cathiard l-a cunoscut pe soţul său Daniel când amândoi erau adolescenţi şi membri ai echipei naţionale de schi a Franţei. S-au îndrăgostit încă de atunci unul de altul şi abia mai târziu de vin. După ce s-au retras din sport, s-au dedicat afacerilor în retail, dezvoltând două lanţuri de magazine – unul alimentar, iar un altul de echipamente sportive sub brandul Go Sport. Când cele două ajunseseră la un total de 1.000 de unităţi, familia Cathiard le-a vândut către gigantul francez Casino, unul dintre cei mai importanţi jucători din retailul mondial. Iar cei doi au decis să investească banii obţinuţi din această tranzacţie în vin, o pasiune latentă a amândurora.

    Exemplul familiei Cathiard este doar unul dintre multele de această natură. Bancherii de Rothschild, unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, sunt poate cel mai elocvent caz în domeniu. Philippe, baron de Rothschild, a fost pilot de curse, scenarist, producător de teatru şi film, poet şi unul dintre cei mai cunoscuţi producători de vin din lume. Şi, nu în ultimul rând, membru al dinastiei de bancheri Rothschild. A preluat operaţiunile de la Chateau Mouton Rothschild când avea doar 20 de ani şi a transformat afacerea într-un imperiu. Puţini sunt cei care nu au auzit despre brand.

    Alte nume sonore pe lista proprietarilor de crame sunt acţionarii caselor de modă Chanel, Ferragamo sau Bulgari, care şi-au dat seama că un vin bun nu se demodează niciodată, pe când în fashion totul este efemer. Nici oamenii de la Hollywood nu au rămas indiferenţi în faţa unui astfel de business, iar în rândul investitorilor se găsesc nume precum Brad Pitt şi Angelina Jolie, Francis Ford Coppola şi Drew Barrymore.

    O să încheiem lista cu Madonna, Gianluigi Buffon şi David Beckham (ambii fotbalişti, dacă mai era nevoie de vreo prezentare). Şi, cred că nu mai e nevoie de niciun argument pentru a spune că, indiferent de vârstă, sex sau formare, vinul naşte pasiuni.

    Cei mai mulţi aleg să îşi dezvolte businessul în zone cu „ştaif” şi renume precum Bordeaux sau Toscana. Sunt şi cei care preferă să meargă în lumea nouă, în Chile, Australia sau Africa de Sud, în căutarea licorii perfecte. Puţini sunt cei care aleg lumea foarte veche, adică România. De fapt, puţini sunt cei care ştiu că România face parte din lumea foarte veche a vinului, după cum spunea chiar antreprenorul Cristian Preotu, cu mai multe afaceri în domeniul gastronomiei de lux.

    Există însă şi curajoşi care s-au lăsat cuceriţi de dealurile molatice din zona Dealu Mare sau de colinele rotunjite din Drăgăşani şi Dobrogea. Familia de marchizi Antinori este o legendă în lumea vinului, cu o istorie de peste 600 de ani în domeniu. Local, italienii controlează în zona Dealu Mare producătorul Vitis Metamorfosis. Şi miliardarul austriac Alfred Beck a pariat peste 5 milioane de euro pe producţia locală de vin în inima ţării, în Transilvania, el deţinând astăzi Crama Liliac (cu brandurile Liliac şi Crepuscul).

    Ei nu sunt însă singurii care au simţit potenţialul pieţei locale. Viaţa lui Karl Hauptmann pare la prima vedere un joc de noroc. La o privire mai atentă însă, înţelegi că este un joc de şah, unde fiecare mutare este gândită în avans, pentru ca în final să poată striga: „Mat. Şah mat“. Doctor în economie, germanul Karl Hauptmann pariază pe pieţele financiare de aproape 30 de ani.

    După ce şi-a finalizat studiile, omul de afaceri a început să lucreze în domeniul financiar, în special ca bancher de investiţii, un job unde riscul este „felul de mâncare principal“ al fiecărei zile. Fost director al operaţiunilor internaţionale ale băncii de investiţii Merrill Lynch (divizia de wealth management a Bank of America) şi vicepreşedinte al Bankers Trust International, Karl Hauptmann a fondat la începutul anilor ’90 Telor Capital Management, propriul fond de investiţii, cu sediul la Praga. În România a mizat iniţial pe domeniul imobiliarelor, însă apoi a ales un segment pe care l-a descoperit în 1987 şi care continuă să îl fascineze şi astăzi – vinul. El este unul dintre acţionarii producătorului Alira din zona Dobrogei.

    De la astfel de pasiuni mistuitoare nu fac excepţie nici antreprenorii români, care după ce şi-au dezvoltat businessuri în auto, energie sau finanţe se lasă mânaţi de pasiunea pentru vin. Unii recunosc că este pură pasiune şi sunt convinşi că businessul cu vin are nevoie de răbdare şi timp pentru a îşi arăta roadele. Chiar şi zece ani de răbdare. Tocmai de aceea, ei nu renunţă la businessul lor iniţial.

    Un antreprenor chiar m-a întrebat odată: „Ştii cum se face o avere mică din vin? Porneşti de la o avere mare!” Fiecare poveste este însă diferită, mai ales atunci când este narată de fiecare antreprenor în parte.