Tag: armata

  • Ucrainenii susţin că au interceptat o patrulă de recunoaştere rusă

     Acest anunţ al serviciilor speciale (SBU) are loc în timp ce tensiunile cresc între Kiev şi Moscova, iar oficialii ucraineni se tem că, după alipirea Crimeei, Rusia ar putea încerca să controleze alte regiuni ucrainene vecine de pe litoralul Mării Negre, între care Kherson.

    Grupul de recunoaştere, afirmă SBU într-un comunicat, a pătruns în regiune evitând punctele de control de la frontiera administrativă dintre Crimeea şi restul Ucrainei.

    Membrii săi, ale căror nume nu sunt precizate, ar încerca să determine cât de pregătiţi sunt militarii din trei unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armata ucraineană a respins un ATAC RUS. Soldaţii ruşi din Transnistria se află în “ALERTĂ DE RĂZBOI”

    Armata ucraineană anunţă că a respins marţi, fără schimburi de focuri, un atac al Forţelor Navale ruse asupra unei nave militare ucrainene, în Portul Sevastopol din Crimeea.

    “Indivizi înarmaţi au abordat cu un remorcher nava militară ucraineană Slavutici, au încercat să urce la bord, să captureze echipajul şi să le ia armele”, anunţă Ministerul ucrainean al Apărării, citat de AFP. “Agresorii purtau uniforme ale Forţelor navele ruse şi au venit de pe o navă militară rusă”, a precizat Ministerul Apărării.

    Atacul a fost respins fără schimburi de focuri, iar militarii ruşi nu au reuşit să urce la bord.

    Informaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

    Nave ale Flotei ruse de la Marea Neagră continuă să blocheze ambarcaţiuni militare ucrainene în largul Portului Sevastopol, în Crimeea.

    Conform unor surse din cadrul serviciilor de spionaj citate de CNN, două nave militare ruse şi o navă militară ucraineană au intrat marţi în Marea Neagră, venind din Marea Mediterană, şi se îndreaptă spre sudul Ucrainei. Forţele Navale ucrainene intenţionează să evite orice confruntare cu nave militare ruse.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Forţe ruse au tras FOCURI DE AVERTISMENT în Crimeea, după ce militari ucraineni au vrut să se apropie de o bază. Putin: Orice decizie de folosire a forţelor armate ruse în Ucraina va fi legitimă

    UPDATE 14:20 Forţe ruse au executat foc de avertisment oprind militari ucraineni să se apropie de o bază

    Forţe ruse care încercuiesc baza aeriană ucraineană de la Belbek, în apropiere de Sevastopol, în Crimeea, au executat foc de avertisment după ce militari ucraineni au încercat să se apropie, a declarat un ofiţer ucrainean pentru AFP.

    Ruşii au tras focuri de armă în plan vertical, în timp ce un grup de aproximativ 300 de militari ucraineni se apropia de aerodrom, către ora locală 9.00 (şi ora Rmâniei), a declarat telefonic Oleksei Hramov, un ofiţer din cadrul bazei.

    “Au tras mai multe focuri în aer şi au spus că vor deschide focul dacă aceştia continuă să se apropie”, a spus ofiţerul.

    Militarii ucraineni s-au oprit şi au rămas în afara bazei, potrivit aceleiaşi surse.

    Forţele ruse asediază baza de la Belbek, în cadru căreia se află zeci de militari ucraineni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Orice prezenţă a trupelor ruseşti în Ucraina fără acordul acesteia este agresiune

    Este vorba despre o şedinţă de lucru, nu de una a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

    Administraţia Prezidenţială a transmis presei următorul comunicat:

    “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, urmăreşte cu deosebită atenţie evenimentele în derulare în Peninsula Crimeea, dar şi din regiunea Harkov, Donetsk şi Odessa. Apariţia unor grupări civile dar şi a unor formaţiuni militare nerevendicate care au ocupat clădirile autorităţilor legitime şi semnalele repetate ale unor tendinţe separatiste ameninţă stabilitatea Ucrainei, suveranitatea, integritatea sa teritorială şi securitatea regională.

    România este preocupată de respectarea deplină a statalităţii, suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în frontierele recunoscute internaţional. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, solicită ca mişcările de trupe din Peninsula Crimeea să respecte strict prevederile Acordului de la Budapesta din 1994 privind garantarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi să se înscrie în limitele documentelor biletarale privind staţionarea trupelor ruse în Peninsula Crimeea, în baza Acordurilor de la Harkov şi a tuturor elementelor notificate ulterior de către autorităţile ucrainene.

    Domnul preşedinte Traian Băsescu, insistă asupra faptului că orice diferend politic între administraţia regională a Crimeii şi puterea centrală a statului ucrainean nu se poate rezolva prin forţă, ci numai prin dialog direct, în limita prevederilor constituţionale ale Ucrainei.

    În ceea ce priveşte protejarea minorităţilor, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, consideră că aplicarea fermă a normelor internaţionale şi a bunelor practici în domeniu reprezintă singurul izvor de reglementare a drepturilor minorităţilor naţionale şi trebuie să reprezinte o obligaţie a fiecărui stat şi nu motivul unei intervenţii armate externe.

    România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, fără acordul acesteia şi în afara acordurilor bilaterale şi a notificărilor ucrainene deja existente, poate fi considerată o agresiune la adresa Ucrainei”.

    Consiliul Federaţiei Ruse, Camera superioară a Parlamentului, a aprobat sâmbătă solicitarea preşedintelui Vladimir Putin pentru o eventuală intervenţie militară în Ucraina.

    “Din cauza situaţiei extraordinare din Ucraina şi a ameninţărilor la adresa cetăţenilor ruşi, trupe ruse vor fi desfăşurate în Ucraina. Domnul Putin a cerut Consiliului Federaţiei să autorizeze utilizarea forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei până la normalizarea situaţiei politice din această ţară”, informează un comunicat al Kremlinului citat de Mediafax.

    Aproximativ 6.000 de militari ruşi au fost deja trimişi în Peninsula Crimeea, estimează Ministerul ucrainean al Apărării. Şefii serviciilor de securitate ucrainene s-au reunit, de urgenţă, sâmbătă după-amiază, pe fondul ameninţărilor Rusiei.

    Pe de altă parte, administraţia SUA analizează “posibilele costuri” pe care le-ar avea pentru Rusia o intervenţie militară în Ucraina, avertizează un oficial de rang înalt de la Casa Albă, citat de NBC News. Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avertizat Rusia că o intervenţie militară în Ucraina va avea “costuri”, fiind “profund destabilizatoare” pentru regiune.

    Preşedintele american, Barack Obama, ar putea renunţa să participe la summitul G8 care va avea loc în iunie la Soci, în Rusia, dacă forţele armate ruse vor fi prezente în Ucraina, a declarat vineri un oficial de rang înalt american pentru AFP.

  • Două aeroporturi din Crimeea au fost ocupate de persoane înarmate. Ministrul ucrainean de Interne: Este o invazie armată şi o ocupaţie

     UPDATE 09:31 – Ministrul ucrainean de Interne acuză forţele ruseşti de “invazie”

    “Consider ceea ce se întâmplă drept o invazie armată şi o ocupaţie”, scrie el pe pagina sa de Facebook.

    Aproximativ 50 de persoane înarmate au preluat controlul, în cursul nopţii, asupra aeroportului, în faţa căruia o mulţime care flutura steaguri ale flotei ruse la Marea Neagă s-a reunit ulterior, conform agenţiei Interfax-Ucraina.

    Aceste persoane au sosit la aeroport la bordul a trei camioane fără numere de înmatriculare, potrivit unor martori citaţi de Interfax.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ultimul producător de berete din Franţa se luptă pentru supravieţuire

     Laulhere a devenit recent ultimul producător francez de berete, după ce a cumpărat, săptămâna trecută, singura companie rivală, Blancq-Olibet, înfiinţată în urmă cu aproape 200 de ani, transmite Bloomberg.

    Bereta, unul dintre simbolurile tradiţionale ale Franţei, riscă să devină un produs exclusiv de import, subliniind problemele de competitivitate ale economiei franceze, care au contribuit la stagnarea economică din ultimii ani şi la creşterea şomajului la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani.

    Laulhere s-a alăturat curentului pentru promovarea produselor “Fabricat în Franţa” (Made in France), pe măsură ce beretele de import acaparează o cotă tot mai mare dintr-o piaţă în scădere. Pe site-ul Laulhere tronează sloganul “Pentru noi, «Made in France» înseamnă încă ceva”.

    “Există berete, şi apoi există berete”, subliniază Mark Saunders, director de vânzări la Laulhere şi irlandez care trăieşte în Franţa de mai bine de 20 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Armata, implicată în a substitui lipsa de capacitate a administraţiei, pe furtună

     Şeful statului a avut un schimb de cuvinte cu generalul american Philip M. Breedlove despre vremea din ambele ţări.

    Breedlove i-a spus lui Băsescu că a aterizat, miercuri, pe aeroportul  Mihail Kogălniceanu, în condiţii de “furtună mare”.

    Preşedintele Traian Băsescu a replicat: “Dar nu comparabil cu ce se întâmplă în Statele Unite ale Americi, unde vântul ajunge la 140 km/h”.

    La rândul său, generalul i-a povestit şefului statului că soţia sa este din Statul Florida şi i-a trimis o fotografie cu o pancartă turistică cu textul “Bine ai venit în Statul însorit”, în fotografie fiind zăpadă peste tot.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duşa: Premierul a înţeles că Armata a fost neglijată mult timp, în 2014 vom avea un buget mai mare

     Ministrul Mircea Duşă a afirmat că “Armata a fost neglijată foarte mult timp”, însă în 2014 va beneficia de un buget mai mare.

    “Am făcut demersuri nenumărate, iar premierul a înţeles că Armata a fost neglijată foarte mult timp, astfel că în 2014 vom avea un buget mai mare. Avem programe de înzestrare, iar cel ce vizează forţele aeriene este cel mai de amploare. Am început să aducem avioanele de transport Spartan, şase dintre ele au ajuns deja. Ultimul urmează să fie livrat într-o săptămână – două.

    Avioanele Spartan împreună cu Hercules C-130 asigură necesarul de capabilitate al Armatei Române pe distanţe lungi, medii şi scurte. Un alt program important este cel de dotare cu avioane multirol, iar după ani de dispute am reuşit să declanşăm acest program de înzestrare datorită faptului că resursa de zbor a avioanelor MIG va fi epuizată în 2017, deşi au fost modernizate. Noi ca stat va trebui să asigurăm Poliţia Aeriană şi nu era normal ca România, care a avut o flotă serioasă de vânătoare, să apeleze la alt stat să se asigure securitatea aeriană”, a declarat ministrul Apărării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armata şi partidul nord-coreene au marcat doi ani de la moartea lui Kim Jong-il

     Ceremonia, care s-a desfăşurat în centrul Phenianului, la exact doi ani de la decesul lui Kim Jong-il, a inclus susţinea unei serii de discursuri care au subliniat loialitatea neştirbită faţă de tânărul lider nord-coreean şi care au lansat avertismente la adresa Coreei de Sud.

    Această reuniune intervine după câteva zile de la arestarea, judecarea şi execuţia unchiului lui Kim Jong-un, Jang Song-thaek, care i-a ghidat nepotului său primii paşi la conducerea ţării.

    Epurarea la cel mai înalt nivel al statului relevă posibile lupte interne şi a determinat Washingtonul şi Seulul să-şi exprime temerile cu privire la eventuale provocări din partea acestui regim dotat cu arma nucleară.

    Imagini televizate arată zeci de mii de oficiali militari sau din cadrul partidului într-o tăcere ca de plumb, cu expresii impasibile pe faţă, care se ridică simultan să îl aplaude pe Kim Jong-un în momentul în care urcă pe podiumul rezervat elitei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce fac femeile-soldat din SUA cu uniformele lor (GALERIE FOTO)

    Aşa a apărut un proiect al artistului american Drew Cameron, Combat Paper Project, în cadrul căruia acesta le arată veteranilor cum să fabrice hârtie din uniformele lor, ori un altul inspirat de acesta, realizat de artista Pam DeLuco, ce-şi propune să creeze păpuşi din hârtie îmbrăcate milităreşte, la care foloseşte uniforme şi accesorii donate de femeile-soldat din SUA.

    Ce fac femeile-soldat din SUA cu uniformele lor (GALERIE FOTO)

    Colecţia de păpuşi astfel confecţionate va fi imortalizată în două volume ce vor beneficia de texte scrise de femeile din diverse structuri ale armatei americane, explicând astfel cititorilor semnificaţia culturală  a uniformelor purtate de acestea.