Tag: apărare

  • Senatorii cer avize de la comisiile SRI şi SIE pe legea de transferare a STS la MAI

     Solicitarea Comisiei de apărare a fost adoptată de conducerea Senatului.

    Dobriţoiu precizează în adresa transmisă Biroului permanent al Senatului că, pentru o dezbatere eficientă şi competentă analiză asupra acestei propuneri legislative, se solicită avize şi din partea comisiilor comune permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI şi SIE.

    În plus, Comisia de apărare mai cere în adresă amânarea termenului de depunere a Raportului comun al comisiilor de apărare şi administraţie publică, până la data de 29 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duşa: Exerciţiile la care participă avioane americane F-16 nu au legătură cu situaţia din Ucraina

     “Începând din această săptămână vom avea exerciţii comune, care nu au nicio legătură cu situaţia din Ucraina, pentru că ele au fost planificate de anul trecut, pe aviaţie de vânătoare şi supraveghere aeriană. Avioane F16 vor fi, începând din această săptămână, prezente la aceste exerciţii”, a menţionat Duşa.

    El a precizat că va avea o discuţie telefonică, în cursul zilei de luni, cu secretarul Apărării, Charles Timothy Hagel, în care va discuta despre perspectivele NATO. “Voi aborda şi subiecte ale parteneriatului România-Statele Unite şi capabilităţi militare pe care va trebui să le avem în viitor în România, dar şi în celelalte state care sunt graniţe NATO şi graniţă a Uniunii Europene”, a arătat acesta.

    Întrebat dacă a cerut sprijin aerian pentru o escadrilă de avioane F16 care să staţioneze în România până în momentul în care armata română le va avea în dotare, el a spus: “O să am o discuţie cu domnul Hagel pe subiecte care vizează supravegherea spaţiului aerian, poliţie aeriană, sisteme de apărare antiaeriană, sisteme de securitate pe Marea Neagră. Avioanele F16 vor fi prezente la exerciţii cu forţele aeriene române începând din această săptămână în România. Este un exerciţiu planificat în anul 2013”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, fără explicaţii la Facebook: În decembrie sunt dispus să merg în Parlament pentru Apărare

    “De obicei, cei care vorbesc cel mai mult de armată pe la televizor sunt cei care au tăiat cei mai mulţi bani de la armată, adică îi ştiţi pe demagogi. Noi am preluat guvernarea, în 2012, cu un buget aprobat în 2011 pentru armată de 1,12% din PIB, adică fix jumate din cât ar trebui România, prin obligaţiile pe care şi le-a asumat, să aloce. Deci, cine se bătea cu cărămida NATO în piept – Boc, Băsescu – ei au tăiat banii de la armată. Faptul că am reuşit 2013-1,38% din PIB, 2014-1,42%, am încheiat contractul şi nu e uşor să plăteşti ratele pentru avioanele multirol, am mai reuşit să facem investiţii în modernizarea capacităţii tehnice a armatei române, e un lucru bun, nu e suficient.

    Trebuie, după noiembrie, că până atunci e campionatul naţional de cine taie toate taxele şi, în acelaşi timp, dă mai mulţi bani, dar din decembrie eu sunt dispus să merg în Parlament, pentru că doar Parlamentul poate să decidă acest lucru, şi să alocăm câte 0,2% din PIB în următorii trei ani, în aşa fel încât în 2016-2017 să ajungem la 2% alocare din PIB”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Timişoara: Şanţul de apărare al fortificaţiei turceşti din secolul al XVI-lea, descoperit de arheologi

    Arheologul de la Muzeul Banatului Dragoş Diaconescu, care face parte din echipa de cercetare a şantierului arheologic din Piaţa Unirii din Timişoara, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că acolo a fost descoperit şanţul de apărare al fortificaţiei turceşti din secolul al XVI-lea.

    Fortificaţia turcească de la Timişoara este menţionată în scrierile istorice, existând şi hărţi vechi cu amplasamentul acesteia, însă arheologii nu vor săpa pentru descoperirea acesteia, întrucât planul de reamenajare nu cuprinde şi perimetrul unde ar fi construită cetatea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: România trebuie să-şi asume rolul de frontieră NATO. Trebuie să creştem bugetul Apărării

     “Cred că România, în acest moment, îşi reafirmă rolul strategic în regiune. (…) În acest moment România trebuie să fie văzută şi trebuie să-şi asume rolul de frontieră a NATO într-o regiune atât de fierbinte şi care cu siguranţă în perioada care vine ne va oferi noi provocări. Deci cred că România trebuie să-şi afirme acest rol”, a spus Ponta, la conferinţa cu tema “Profilul României în NATO la 10 ani după integrare”, organizată la Parlament.

    El a arătat că toţi partenerii României trebuie să aibă în continuare încredere în capacitatea noastră de a juca acest rol important regional.

    “Cred că decizile pe care le-am luat trebuie să fie susţinute în viitor cu o strategie clară. Acum vedem poate mai bine ca în alte dăţi de ce a fost nevoie şi de ce am decis bine ca România să fie parte a sistemului de apărare antirachetă, de ce în mod sigur am fi vrut să folosim resursele financiare la altceva, dar anul trecut am luat decizia achiziţionării avioanelor multirol şi România va avea aceste capabilităţi de care avea de mult timp nevoie şi pe care nu le-a achiziţionat în vremuri economice mai bune”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un militar român a fost ucis în Afganistan, alţi cinci au fost răniţi

    Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu a decedat, iar sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru au fost răniţi, în Afganistan, în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în maşina de luptă.

    Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu avea 35 de ani, era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2001, căsătorit, un copil. A mai participat la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak.

    Militarii români, din Batalionul Manevră dislocat în provincia Zabul, executau o misiune de patrulare în comun cu forţele de securitate afgane, cu trei maşini de luptă MRAP (rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor – Mine-Resistant Ambush Protected), pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar),, la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall.

    În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din Kandahar.

    Luni, 31 martie, la ora 08.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru eroul căzut la datorie.

    “Plutonierul-major Claudiu-Constantin Ştefan Vulpoiu şi-a servit ţara cu devotament şi curaj înscriindu-se, astfel, în rândul eroilor care, cu onoare, şi-au dat viaţa servind sub drapelul naţional”, a comunicat preşedintele Traian Băsescu. “În aceste momente de tristeţe, îmi exprim solidaritatea cu familia eroului Claudiu-Constantin Ştefan Vulpoiu şi transmit sincerele mele condoleanţe. Transmit, de asemenea, multă sănătate militarilor răniţi în aceeaşi misiune de patrulă şi doresc să le asigur pe familiile acestora că militarii vor primi cele mai bune îngrijiri medicale.”

    “Sunt profund îndurerat de moartea plutonierului-major Claudiu Constantin Vulpoiu, căzut la datorie în Afganistan. Pierderea vieţii sale ne aduce aminte, încă o dată, că Afganistanul rămâne cel mai complex şi mai periculos loc din lume”, a comunicat ministrul apărării, Mircea Duşa. “Gândurile noastre se îndreaptă, în aceste momente şi către camarazii de arme răniţi în tragicul incident, pentru a căror sănătate ne rugăm”, a spus ministrul.

    În Afganistan, în acest moment sunt dislocaţi aproximativ 1.000 de militari. Din 2002, de când România participă la reconstrucţia acestei ţări, 23 de militari au căzut la datorie, iar alţi aproximativ 130 au fost răniţi în acest teatru de operaţii.

    Până acum, Armata României a pierdut 26 de militari în toate teatrele de operaţii la care au participat şi alţi peste 140 au fost răniţi. Din 1991, aproximativ 40.000 de militari au fost dislocaţi în diferite zone de conflict pentru a participa la misiuni de menţinere a păcii.
     

  • Duşa: În 2013 a început alocarea într-un mod mai susţinut a fondurilor spre bugetul MApN

     Ministrul Apărării a declarat, în cadrul deschiderii şedinţei, la care participă preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, şi directorul SRI, George Maior, că aderarea României la NATO reprezintă una dintre cele importante realizări democratice româneşti, arătând că acesta a fost un proces care a beneficiat de constanta susţinere a poporului român.

    “Statul român a reuşit în aceşti 10 ani să creeze o armată modernă, suplă, eficientă, cu experienţă operaţională, adaptată la standardele NATO”, a mai declarat Mircea Duşă, arătând că anul aderării României la NATO a găsit Armata română pregătită, militarii români participând deja în teatrele de operaţiuni datorită parterneriatelor semnate de-a lungul timpului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chuck Hagel: Rusia continuă sporirea efectivelor militare la frontiera Ucrainei

     “Ne aşteptăm ca ruşii să respecte promisiunile. Dar realitatea este că ei continuă sporirea efectivelor”, a declarat Chuck Hagel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Barack Obama se declară îngrijorat de scăderea cheltuielilor pentru apărare ale ţărilor NATO

     “Situaţia din Ucraina ne aminteşte că libertatea are un preţ”, a declarat Obama în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea unui summit între Uniune Europeană şi Statele Unite.

    Ciiti mai multe pe www.mediafax.ro

  • Militari ruşi au efectuat manevre în Transnistria

     Comandantul forţelor NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, şi-a exprimat duminică îngrijorarea cu privire la faptul că Transnistria ar putea deveni următoarea ţintă a preşedintelui rus Vladimir Putin, după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea. El a declarat că suspectează Moscova că vrea să recurgă la tactica utilizată în Crimeea, şi anume să organizeze manevre militare cu scopul de a pregăti incursiuni transfrontaliere rapide.

    Pe de altă parte, serviciul de securitate (KGB) de la Tiraspol a anunţat marţi pe site că a doborât duminică un avion fără pilot care survola regiunea transnistreană şi că ar fi restabilit înregistrările video realizate de aparatul de zbor, ajungând la concluzia că acesta a fost lansat “de pe teritoriul Ucrainei”.

    Tot colonelul Oleg Koşcetkov anunţa vineri că trupe ruse au efectuat manevre în regiunea separatistă moldoveană cu scopul de a antrena militarii ruşi în vederea unui evetual atac inamic. În cadrul scenariului acestor exerciţii. “una dintre principalele sarcini ale trupelor de menţinere a păcii a fost să asigure apărarea civililor în zone de luptă”, declara purtătorul de cuvânt al armatei ruse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro