Tag: nume

  • Plusurile şi minusurile săptămânii care s-a încheiat

    UPS

    + Norvegia va lansa primul cargo electric autonom din lume în 2018. Acesta va fi 100% electric, va avea o autonomie de 120 km şi va putea transporta o greutate de 3.000 până la 3.500 t. Nava va fi lansată fără echipaj din 2020, cu condiţia să primească toate autorizaţiile necesare.

    + Preţul energiei solare din India a atins cel mai scăzut nivel de până acum. India este cel de-al treilea cel mai mare poluator din lume, estimându-se că emisiile de dioxid de carbon se vor dubla odată cu dezvoltarea economiei.

    + Săptămâna aceasta s-a încheiat cea mai mare vânzare de acţiuni a unei companii private din istoria Bursei de Valori Bucureşti, valoarea totală a subscrierilor de acţiuni Digi pe tranşa de retail fiind de 4,3 miliarde de lei (1 mld. euro).

    + Moon Jae-In,fost avocat specializat în apărarea drepturilor omului, şi-a început mandatul de preşedinte al Coreei de Sud. El a câştigat alegerile cu 41% din sufragii şi va sta la putere timp de cinci ani.

    + Doi asteroizi din sistemul solar au primit nume româneşti. Numele preşedintelui Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), Marius-Ioan Piso, şi numele primului şi singurului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, vor trăi printre stele. Marius-Ioan este un asteroid descoperit în 1981 şi are un diametru de 2,6 km. Prunariu a fost descoperit în acelaşi an (1981), pe 24 octombrie, şi are un diametru de 6 km.

    + Apple a devenit prima companie americană cu o valoare de piaţă de peste 800 mld. dolari. Acţiunile Apple au terminat şedinţa de marţi, 9 mai, în creştere cu 1%, la 153,99 de dolari, ceea ce oferă o valoare totală de 803 mld. dolari. Dacă tendinţa va continua, compania ar putea ajunge la o valoare de piaţă de peste 1.000 mld. dolari spre sfârşitul acestui an.

    + Hornbach lansează proiectul ”Şcoala de carte şi meserii“ ce oferă tinerilor accesul la învăţământ profesional în sistem dual pentru calificarea de comerciant-vânzător. Programul durează trei ani şi elevii vor putea opta pentru această formă de învăţământ începând din septembrie 2017.

    + Mocăniţa, simbol al Ţării Moţilor, va fi repusă în circulaţie în această vară, după 20 de ani, între Lunca Arieşului şi Baia de Arieş, pe o distanţă de 23 de kilometri, urmând să efectueze curse regulate în scop turistic. Proiectul este susţinut de Cristian Răspopa, om de afaceri din judeţul Mureş, alături de alţi investitori.

    DOWNS

    – România este ţara cu cel mai scăzut nivel al reciclării din UE. Numai 5% din deşeuri ajung să fie supuse proceselor de reciclare. În 2013 au fost colectate circa 270 kg pe cap de locuitor şi au fost reciclate doar 3% din acestea.

    – Rata reală a şomajului din zona euro se situează peste nivelul sugerat de datele oficiale, ceea ce pune în continuare presiune descendentă pe creşterile salariale, relevă un studiu al Băncii Centrale Europene. Rata şomajului se situează la aproximativ 15%, cu mult peste rata oficială a şomajului de 9,5%

    – Guvernul federal din Elveţia a activat o clauză prevăzută în Acordul cu Uniunea Europeană care prevede introducerea în mod temporar a unor restricţii pe piaţa muncii elveţiană pentru cetăţenii români şi bulgari. În următoarele 12 luni permisele pentru români şi bulgari vor fi limitate la 996. Anul trecut în jur de 3300 de români şi bulgari au muncit în Elveţia.

    – În Mexic s-a înregistrat un număr mai mare de asasinate decât în ţări ”unde există conflicte armate“, mai multe crime decât au avut loc în Irak sau Afganistan. 23.000 de crime au avut loc în Mexic anul trecut. Doar în Siria s-au înregistrat mai multe: 60.000.

    – Autoinjectoarele pentru anafilaxie (reacţie alergică severă), aşa numitele EpiPen, pot furniza o doză eficientă chiar şi după patru ani de la data de expirare, arată un studiu publicat de Lee Cantrell, profesor la Universitatea California. Preţul dispozitivelor a crescut cu 400% din 2007 până în prezent.

    – Doar 26% din populaţia în vârstă de peste 15 ani a României a efectuat cel puţin un sejur turistic în scop personal în anul 2014, în condiţiile în care media la nivelul Uniunii Europene este de 60%, iar în Finlanda a fost de 88,2%, potrivit datelor Eurostat.

    – Simona Halep a coborât patru poziţii în clasamentul WTA, cea mai slabă clasare din ultimii trei ani. De altfel, toate sportivele noastre au înregistrat căderi: Begu se află pe locul 36 după o coborâre de 7 poziţii, Niculescu este pe locul 51 după o coborâre de 3 poziţii, iar Sorana Cîrstea este pe locul 83 după o coborâre de 19 locuri.

     

  • Cum a reuşit un moldovean să construiască un imperiu de 28 de milioane de euro din vânzarea de îngheţată

    Fondată în anii ‘90, compania suceveană deţine o fabrică în judeţul Suceava, este prezentă în reţelele de magazine moderne şi tradiţionale, dar deţine şi magazine proprii. „Într-un concediu petrecut în România în 1990, am adus o maşină de îngheţată din Austria, pe care am cumpărat-o prin credit, am închiriat un spaţiu în Suceava şi am testat piaţa timp de o lună”, descria Vasile Armenean modul în care a pornit afacerea, într-un interviu acordat în 2009.

    În 1987-1988, Armenean a lucrat la o gelaterie din Austria şi acolo i-a venit pentru prima dată ideea de a lansa un business similar şi în ţară. El a fondat afacerea Betty Ice în 1994, la Suceava. În 2016, Betty Ice a avut o cifră de afaceri de circa 125 milioane de lei (28 mil. euro), un plus de 10% faţă de 2015.

    „Anul 2016 a fost unul bun pentru companie, dar pentru anul acesta nu pot face estimări pentru că evoluţia consumului de îngheţată depinde de vreme. Însă facem investiţii în continuare,  dezvoltăm reţeaua de distribuţie şi am lansat două produse noi. Investim o mare a profitului realizat anual în activitatea companiei“, a spus Vasile Armenean, proprietarul producătorului de îngheţată din Suceava

    Citiţi aici cum a ajuns Vasile Armenean să deţină un business prea mare pentru graniţele ţării. Povestea a fost spusă în 2008 pentru Business Magazin

  • Ea a fost creierul din spatele mai multor afaceri din tehnologie şi desemnată ca fiind una dintre cele mai puternice femei din lume

    Născută la 14 septembrie 1968, Cher Wang este fiica lui Wang Yung-ching, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Taiwan, fondatorul conglomeratului de produse petrochimice şi materiale plastice care poartă numele de Farmosa Plastics Group. Tânăra cu genă de antreprenor a fost trimisă să locuiască în Los Angeles împreună cu sora ei, Charlene, când avea cincisprezece ani. După ce a absolvit liceul, ea a vrut să urmeze o carieră în muzică, dar a renunţat rapid la pasiunea sa pentru pian pentru a studia economia.

    După ce a absolvit Universitatea California cu diplomă de licenţă în economie, Wang a decis să se alăture companiei First International Computer, fondată de cumnatul său. Jobul său presupunea, printre altele, să călătorească în Europa pentru a  promova plăcile de bază ale companiei nou-înfiinţate. Mai târziu, Wang s-a concentrat cu precădere pe lansarea unui brand de computere, Leo Computers, dar care nu a atras publicul şi a intrat rapid în faliment.

    Însă, în timpul acestor excursii lungi prin Europa, Wang şi-a dat seama că PC-urile erau prea voluminoase pentru gusturile oamenilor, nu erau uşor de transportat şi piaţa avea nevoie de un nou dispozitiv, care putea fi purtat cu uşurinţă într-un buzunar sau într-o servietă. A împărtăşit această idee cu unul dintre prietenii ei apropiaţi, H.T. Cho. În 1997, Cher Wang a fost abordată de Microsoft, care căuta producători dispuşi să construiască dispozitive portabile, utilizând sistemul de operare Windows. Wang a văzut atunci o oportunitate excelentă de a-şi înfiinţa propria companie, iar HTC a fost înfiinţată în parteneriat cu Cho. Iniţial, nu exista tehnologia necesară creării unor ”computere portabile“, care să se încapă în buzunare, aşadar HTC a decis să construiască laptopuri. Acestea nu au avut succes, dar Cher avea deja un plan de urgenţă. Planul B însemna să construiască telefoane mobile în parteneriat cu alte companii.

    HTC a prins lozul norocos în anul 2000, când a semnat primul contract de producere a primului PDA marca Compaq Aero. După această înţelegere, HTC a devenit producătorul oficial de telefoane mobile şi PDA-uri pentru O2, T- Mobile, Orange şi Palm. Primul smartphone cu Android marca Google a fost produs de HTC. De-a lungul anilor, HTC şi-a construit reputaţia de producător oficial de dispozitive portabile pentru toate brandurile mari din telefonia mobilă.

    Totuşi, Cher avea o viziune diferită pentru afacerea sa. Şi-a dorit ca HTC să devină un brand mare de telefoane mobile, nu doar un producător contractat. Deşi ştia că această decizie i-ar afecta negativ compania în primii ani, asta nu a împiedicat-o să schimbe abordarea businessului.

    În 2006, preţul acţiunilor HTC a scăzut la jumătate din valoarea iniţială, prag menţinut timp de patru ani. Compania a mărit constant infuzia de capital pentru proiectarea de smartphone-uri sub numele de HTC, în timp ce fabrica, în paralel, telefoane pentru alţii. Iar când Wang a început să creadă că a făcut o greşeală, anul 2007 i-a adus o surpriză. Roadele colaborărilor cu marii operatorii de telefonie mobilă au început să se vadă, HTC semnând contracte de parteneriat şi devenind cea mai comercializată marcă de telefoane mobile de la T-Mobile, AT & T, Sprint şi Verizon Wireless. De-a lungul anilor, HTC a construit şi o relaţie puternică cu Microsoft, care s-a dovedit a fi utilă ulterior. Deşi HTC se axează pe smartphone-uri cu Android, a folosit şi sistemele de operare Windows 7 şi 8 înaintea telefoanelor Nokia. 

    Cher Wang este apreciată în special pentru perseverenţa sa, mai ales într-un domeniu în care puţine femei se aventurează. În ciuda numeroaselor sale realizări, Cher Wang este o persoană extrem de rezervată, fiind cunoscută pentru simplitatea sa, dar şi pentru actele de caritate săvârşite; printre acestea, o donaţie de 28 de milioane de dolari unei instituţii de învăţământ.
     

  • Povestea omului de afaceri căruia toate femeile îi cunosc numele

    Rimmel London este cunoscut, atât din promovare cât şi prin structura numelui său, ca un brand ce simbolizează frumuseţea britanică. Este greu de crezut, aşadar, că fondatorul uneia dintre cele mai cunoscute mărci de „machiaj britanic” din lume a fost un francez, originar din Paris, care şi-a dus şi crescut afacerile în Londra. Eugène Rimmel s-a născut în 1820 şi a moştenit apetenţa pentru cosmetice de la tatăl său, Hyacinthe Mars Rimmel, cunoscut parfumier şi om de afaceri francez.

    În 1834, acesta a decis să părăsească ţara natală şi s-a mutat în Londra, cu soţia şi fiul său adolescent, Eugène. În scurt timp,  buticul exclusivist al familiei Rimmel din West End a devenit o destinaţie principală pentru doamnele care căutau luxul şi inovaţia în preparatele de îngrijire a pielii şi în parfumuri. Eugène, care avea doar 14 de ani când tatăl său l-a introdus în lumea afacerilor, şi-a depăşit maestrul. După doar câţiva ani, şi-a deschis propria afacere, pe care a numit-o Casa Rimmel, iar în 1842 a preluat şi afacerea începută de tatăl său. Această mişcare îndrăzneaţă l-a lansat pe plan internaţional şi a contribuit la construirea reputaţiei sale de creator de produse de frumuseţe originale şi de parfumuri fine.

    Ulterior, tânărul Rimmel a cunoscut o evoluţie spectaculoasă, trecându-şi în palmares o listă de descoperiri în domeniul cosmeticii înainte de a împlini 30 de ani. Printre acestea s-ar număra introducerea cataloagelor de comandă prin poştă, o idee complet nouă în lumea parfumurilor şi cosmeticelor, evantaiele parfumate pentru doamnele de la operă, teatru sau balet ori cărţile parfumate. Însă piesa de rezistenţă a fost o fântână de parfum creată pentru Marea Expoziţie în 1851. Jeturile de apă de colonie erau eliberate de fântâna pe care vizitatorii încântaţi o foloseau pentru a-şi parfuma batistele. Fântâna de parfum l-a adus în atenţia reginei Victoria, care l-a numit parfumierul său oficial, o distincţie ce i-a răspândit numele şi faima pe tot globul.În timpul vieţii, Rimmel a primit 10 titluri regale de la mai mulţi şefi de stat din întreaga Europă.

    Însă produsul care i-a adus cu adevărat un loc în istoria frumuseţii a fost creaţia cosmetică din 1860 – Superfin – prima mascara comercială non-toxică. Chiar dacă femeile foloseau de secole diverse poţiuni pentru a-şi pune în evidenţă genele, amestecul de praf de cărbune şi vaselină creat de Rimmel a fost revoluţionar şi s-a răspândit foarte rapid în Europa. Cuvântul „rimel” a devenit sinonim cu mascara în limbile franceză, italiană, portugheză, persană, română, spaniolă, turcă şi arabă, demonstrând influenţa fondatorului asupra lumii cosmeticelor. Eugéne Rimmel a continuat să-şi extindă imperiul, deschizând magazine atât în Paris, cât şi în New York, precum şi o distilerie cu ulei esenţial la Nisa.

    A fost unul dintre primii pionieri ai aromaterapiei, descoperind că uleiurile extrase din plante şi flori au proprietăţi terapeutice. Rimmel a creat vaporizatoare care au fost utilizate în spitale pentru a dispersa aburi ai uleiurilor, în acelaşi mod în care folosim astăzi difuzoare de aromaterapie. Ulterior a creat Eau de Cologne, parfumuri uşoare, de reîmprospătare între spălări, probabil formele incipiente ale deodorantelor. În 1875, locaţia originală a clădirii Rimmel de pe Strand Street a fost distrusă de un incendiu, dar Eugene şi-a reconstruit fabrica în locul în care astăzi se află unul dintre hotelurile londoneze reprezentative, The Savoy.

    Eugène Rimmel s-a aflat la conducerea Casei Rimmel până când a încetat din viaţă, în 1887, la vârsta de 67 de ani. Compania a fost moştenită şi codusă de familie până în 1949, când a fost achiziţionată de proprietarii unei agenţii de publicitate din Londra. Din 1996, brandul este deţinut de Coty Inc., un gigant în lumea cosmeticelor, care a dus în 40 de ţări marca Rimmel, cel mai bine vândut brand din Marea Britanie.
     

  • Un rege cu jumătate de normă: guvernează ţara prin Skype şi lucrează ca mecanic

    Regele Bansah, pe numele său complet Togbe Ngoryifia Cephas Kosi Bansah, conduce un regat format din 200.000 de supuşi, adică regiunea Hohoe, Ghana. Totuşi, acesta nu locuieşte în Ghana, ci în Ludwigshafen, la 80 de km distanţă de Frankfurt, potrivit The Independent.

    Bansah a ajuns în Germania printr-un program de schimb de experienţă pentru studenţi. S-a îndrăgostit de Gabrielle, actuala soţie, şi a rămas în Germania. Asta înainte de a fi numit rege. Bansah a fost încoronat în 1987 după ce bunicul său a murit. El a fost ales în dauna tatălui şi fratelui său mai mare deoarece cei doi erau stângaci, iar acesta este un semn că sunt “murdari” şi “este un semn al necinstei”.

    Rege, însă obiceiurile nu i s-au schimbat, acesta a ales să rămână în Germania, iar regela african îşi guvernează ţara prin Skype sau prin telefon şi de multe ori stă până noapte târziu pentru a media disputele dintre triburi. Se deplasează şi la faţa locului de câteva ori pe an. Funcţia sa nu este decorativă, acesta ajutând la dezvoltarea regiunii-a trimis echipament pentru purificare apei şi a ajutat la trimiterea a 22 de medici în regiune.

    Între timp, în Germania, pentru a se întreţine el a pornit o un service auto unde lucrează ca mecanic.

    Recent, a intrat în vizorul presei străine din cauza faptului că i-au fost furate cele patru coroane de aur din apartamentul său. Paguba financiară este undeva între 15-20.000 de euro

  • Un rege cu jumătate de normă: guvernează ţara prin Skype şi lucrează ca mecanic

    Regele Bansah, pe numele său complet Togbe Ngoryifia Cephas Kosi Bansah, conduce un regat format din 200.000 de supuşi, adică regiunea Hohoe, Ghana. Totuşi, acesta nu locuieşte în Ghana, ci în Ludwigshafen, la 80 de km distanţă de Frankfurt, potrivit The Independent.

    Bansah a ajuns în Germania printr-un program de schimb de experienţă pentru studenţi. S-a îndrăgostit de Gabrielle, actuala soţie, şi a rămas în Germania. Asta înainte de a fi numit rege. Bansah a fost încoronat în 1987 după ce bunicul său a murit. El a fost ales în dauna tatălui şi fratelui său mai mare deoarece cei doi erau stângaci, iar acesta este un semn că sunt “murdari” şi “este un semn al necinstei”.

    Rege, însă obiceiurile nu i s-au schimbat, acesta a ales să rămână în Germania, iar regela african îşi guvernează ţara prin Skype sau prin telefon şi de multe ori stă până noapte târziu pentru a media disputele dintre triburi. Se deplasează şi la faţa locului de câteva ori pe an. Funcţia sa nu este decorativă, acesta ajutând la dezvoltarea regiunii-a trimis echipament pentru purificare apei şi a ajutat la trimiterea a 22 de medici în regiune.

    Între timp, în Germania, pentru a se întreţine el a pornit o un service auto unde lucrează ca mecanic.

    Recent, a intrat în vizorul presei străine din cauza faptului că i-au fost furate cele patru coroane de aur din apartamentul său. Paguba financiară este undeva între 15-20.000 de euro

  • Un rege cu jumătate de normă: guvernează ţara prin Skype şi lucrează ca mecanic

    Regele Bansah, pe numele său complet Togbe Ngoryifia Cephas Kosi Bansah, conduce un regat format din 200.000 de supuşi, adică regiunea Hohoe, Ghana. Totuşi, acesta nu locuieşte în Ghana, ci în Ludwigshafen, la 80 de km distanţă de Frankfurt, potrivit The Independent.

    Bansah a ajuns în Germania printr-un program de schimb de experienţă pentru studenţi. S-a îndrăgostit de Gabrielle, actuala soţie, şi a rămas în Germania. Asta înainte de a fi numit rege. Bansah a fost încoronat în 1987 după ce bunicul său a murit. El a fost ales în dauna tatălui şi fratelui său mai mare deoarece cei doi erau stângaci, iar acesta este un semn că sunt “murdari” şi “este un semn al necinstei”.

    Rege, însă obiceiurile nu i s-au schimbat, acesta a ales să rămână în Germania, iar regela african îşi guvernează ţara prin Skype sau prin telefon şi de multe ori stă până noapte târziu pentru a media disputele dintre triburi. Se deplasează şi la faţa locului de câteva ori pe an. Funcţia sa nu este decorativă, acesta ajutând la dezvoltarea regiunii-a trimis echipament pentru purificare apei şi a ajutat la trimiterea a 22 de medici în regiune.

    Între timp, în Germania, pentru a se întreţine el a pornit o un service auto unde lucrează ca mecanic.

    Recent, a intrat în vizorul presei străine din cauza faptului că i-au fost furate cele patru coroane de aur din apartamentul său. Paguba financiară este undeva între 15-20.000 de euro

  • Profitul, văzut prin fereastra mansardei

    „Şi anul acesta aşteptăm o creştere a cifrei de afaceri de 10%, ne bucură o astfel de evoluţie în condiţiile actuale ale pieţei”, descrie Noemi Ritea, directorul general al companiei Velux România, aşteptările referitoare la vânzările companiei în 2017. Compania pe care o reprezintă, parte a grupului danez Velux, axat pe vânzarea de ferestre de mansardă, precum şi de alte soluţii soluţii pentru acoperişuri, este prezentă pe piaţa locală de două decenii. Dacă la nivel global compania a bifat anul trecut venituri de de 2,4 miliarde de euro şi un profit net de 350 de milioane, pe piaţa locală compania a înregistrat anul trecut o creştere de 11% a cifrei de afaceri, până la aproximativ 5 milioane de euro; profitabilitatea se situează la circa 5%. Noemi Ritea conduce businessul Velux în România de aproximativ cinci ani; totuşi, se află la primele ei apariţii în presă şi spune că până acum compania nu şi-a făcut publice rezultatele financiare.

    De profesie economist, Noemi Ritea s-a angajat în companie în 2002. Originară din Târgu-Mureş, s-a mutat la Braşov după obţinerea postului de director de zonă al Velux pentru care candidase. „Am văzut anunţul în ziar; am aplicat, mi s-a părut un brand frumos, mi s-a părut interesant să lucrez cu oameni din domeniul acesta, care au studii de specialitate, cu arhitecţi; am trecut printr-o serie de interviuri şi într-un final am fost selectată.”  Domeniul în care a ales să îşi dezvolte cariera este unul atipic pentru o femeie, lucru remarcat şi de colegii din Danemarca, atunci când a obţinut primul post în companie. „În prima zi în care am mers pe teren, am fost singură, a doua zi a insistat şeful meu să vină cu mine să vadă cum mă primesc distribuitorii. Se pare că dacă îţi faci treaba cu seriozitate, dacă eşti consecvent şi ştii mai multe informaţii decât ei, te apreciază, iar după aceea nu mai ai nicio problemă legată de percepţie.” Doi ani mai târziu a devenit director regional pentru partea de vest a ţării; apoi a acoperit şi partea de est, iar după 10 ani a primit oferta de a conduce compania. În prezent, în birourile din Braşov ale acesteia lucrează 33 de angajaţi, iar în contextul creşterilor pe care le anticipează, Ritea spune că vor continua recrutările.

    De altfel, principala dificultate identificată de directorul general al Velux în domeniul în care activează se leagă de recrutarea noilor angajaţi. „În ziua de azi este din ce în ce mai greu să găseşti angajaţi pregătiţi; angajaţii pregătiţi au tendinţa de a pleca tot mai mult în alte ţări. I-aş invita pe tinerii din România să rămână în ţară, să se specializeze, pentru că şi aici sunt oportunităţi.” Oferă propriul să exemplu: „Am început de jos, am muncit cu seriozitate şi am reuşit să ajung în vârf, chiar mă simt confortabil aici, îmi place foarte mult că locuiesc în România şi aş vrea să fac foarte multe pentru ţara mea”. Spune că oportunităţile de dezvoltare în companie nu sunt de neglijat. Spre exemplu, doi dintre directorii regionali ai companiei au fost promovaţi anul acesta pentru acoperirea zonelor nord şi sud, după ce anterior au lucrat tot ca directori de zonă. „Ar fi binevenită o şcoală profesională în domeniu – chiar m-aş bucura dacă ar avea cineva un plan de genul acesta. Noi suntem pregătiţi să oferim din experienţa noastră pentru stabilirea unei programe adecvate; suntem interesaţi de un astfel de proiect şi pe viitor ne dorim să dezvoltăm o strategie în acest sens.”

    În ceea ce priveşte rezultatele recente, deşi compania şi-a reluat creşterea, Ritea spune, fără să ofere prea multe detalii referitoare la valoarea businessului din 2008, că acestea sunt încă departe de cele înregistrate în perioada boomului imobiliar. La fel ca majoritatea afacerilor în domeniu, şi Velux a suferit consecinţele de după boom: dacă până în 2009 compania înregistra creşteri anuale de peste 50% şi au ajuns chiar şi la 75%, criza a lovit puternic în afacerea danezilor. „A trebuit să renunţăm la câţiva colegi pentru binele şi viitorul companiei. A fost un moment greu pentru toţi cei din companie”, spune Ritea, fără să ofere detalii referitoare la numărul de angajaţi afectaţi de restructurare. Se declară optimistă şi vede şi aspectele pozitive aduse de criză. „Datorită crizei am văzut că oamenii au devenit mult mai atenţi. Înainte să investească, se gândesc poate de două ori înainte şi nu mai iau aşa de uşor credite; de asemenea, au învăţat că lucrurile ieftine nu sunt poate cele mai bune pe termen lung. Cererea pentru produse de calitate a crescut: dacă ne uităm la structura vânzărilor noastre, faţă de 2009, când aproape 60% erau produse din gama standard, acum am văzut că tot mai multe vin din gama standard plus”, explică Ritea, care crede că anul acesta cererea pentru produsele mai scumpe va fi şi mai mare decât îm 2016.

    Preţul pentru produsele lor pornesc de la 750 de lei şi ajung la peste 4.500 de lei; media preţurilor se situează la 1.500 de lei. „Noutăţile pe care le-am adus vor genera şi acestea creşteri în România în 2017”, spune Ritea, referindu-se printre altele la o ferestră de mansardă termoizolantă lansată recent, cu trei foi de sticlă, care este, potrivit reprezentanţilor companiei, cel mai eficient energetic produs pe acest segment. O astfel de mişcare reprezintă răspunsul grupului la aşteptările tot mai mari ale clienţilor în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi la reglementările europene care introduc cerinţe mai stricte pentru ferestre începând cu 2021.

    „Simţim efervescenţa din piaţă, vedem că apar tot mai multe proiecte, în special în domeniul renovării; renovările sunt importante pentru companie şi vom investi în continuare în această direcţie. Când ne uităm în jurul nostru, vedem foarte multe clădiri minunate şi frumoase dar care trebuie renovate, şi nu doar o renovare simplă, dar şi una eficientă energetic”, descrie directorul general al Velux tendinţele observate în prezent pe nişa pe care activează.

    Compania îşi vinde produsele pe piaţa locală printr-o reţea variată de distribuitori, în cadrul căreia sunt incluse şi reţelele de bricolaj, dar şi vânzătorii de materiale de construcţii, depozitele, precum şi vânzătorii de acoperişuri, cei care oferă soluţii specializate. Reţeaua de distribuitori autorizaţi a companiei se consultă cu contractori de a căror formare se ocupă angajaţii Velux, astfel încât proiectele să nu fie deteriorate din cauza unui montaj necorespunzător. La nivel global, compania este răspândită şi prin 17 unităţi de producţie, cea mai apropiată aflându-se în Ungaria. Noemi Ritea spune că până acum nu au existat discuţii legate de investiţia companiei daneze într-o fabrică în România, însă, potrivit ei, un astfel de plan nu este exclus. „Nu există un astfel de plan, cel puţin pentru acest an. Nu pot să spun ce se va întâmpla în viitor: oportunităţile apar încontinuu, deocamdată nu există discuţii la nivel de grup referitoare la o astfel de dezvoltare.”

    „Sunt optimist în ceea ce priveşte piaţa din România; din punct de vedere microeconomic, au fost câţiva ani buni în România. În 2016 a fost cea mai mare creştere economică (din Europa), am avut şi noi un an bun în sectorul construcţiilor, acesta fiind unul dintre motivele pentru care lansăm aceste noi produse în România”, explică perspectiva grupului danez şi Marko Sladoje, commercial manager region Europe 27 în cadrul Velux. Chiar dacă tonul său este optimist, spune că nu au rămas neobservate nici tensiunile politice: „Urmărim ştirile, am văzut că erau câteva probleme politice la începutul anului; dar se pare că acestea s-au calmat, am vorbit cu colegii şi cu partenerii de business de aici, toată lumea a spus că mediul este stabil. Aşteptăm doar vremea bună, iar sectorul construcţiilor va decola din nou”.

    Chiar dacă rezultatele obţinute în România sunt bune, acestea nu sunt la potenţialul pieţei, iar vânzările sunt mai mici decât în Ungaria, spre exemplu, unde deşi piaţa este mai mică din punct de vedere al numărului de locuitori, vânzările sunt cu circa 30% mai mari. „Este un rezultat solid, dar când te uiţi la numărul de locuitori ai ţării, potenţialul este mai mare; businessul de aici este puţin în urma Ungariei.” Totuşi, în Ungaria, compania are o istorie cu 10 ani mai îndelungată decât cea din România, iar acolo a investit şi într-o unitate de producţie. În gestiunea lui Sladoje se află şi afacerea din Polonia, despre care spune că „este o piaţă mare, dar şi una foarte competitivă, aşa că nu ştiu exact cifrele; în termeni de unităţi este o piaţă mare, dar în termeni de profitabilitate este peste România, dar nu cu mult mai mare”.

    România depăşeşte însă pieţe din Bulgaria, Serbia, precum şi Bosnia. „România este undeva la mijloc din punctul de vedere al dezvoltării businessului. Nu este rău deloc, dar ar putea fi mult mai bine.” Sladoje spune că vizitează deseori România, însă de cele mai multe ori ajunge la Braşov, unde se află sediul companiei; cu prilejul evenimentului de presă organizat recent a vizitat şi Bucureştiul pentru prima dată. „Am fost plăcut surprins de cum arată oraşul, de cât de verde este, de câte dezvoltări se fac, clădiri şi dezvoltări de birouri. Am călătorit mult în regiune, am petrecut mult timp în Balcani – în Polonia, Cehia, Bulgaria, ţările baltice, dar sunt surprins plăcut de România. Îmi place să văd că în România pare să existe o planificare legată de cum se dezvoltă oraşul; în câteva dintre capitalele celorlalte oraşe din regiune am întâlnit o dezvoltare haotică.”

    Potrivit lui Sladoje, priorităţile pentru perioada următoare ale grupului Velux în România se referă la creşterea relevanţei categoriei ferestrelor de mansardă: „Conceptul de folosire a podului, cel al ferestrelor de acoperiş nu sunt în continuare foarte cunoscute aici, aceasta este prima direcţie în care am vrea să ne construim strategia: poţi să ai multe case de familie, cât şi multe clădiri în oraş pentru care podul ar putea fi folosit, renovat. Totodată astfel de proiecte ar putea fi mai des incluse în termeni de construcţii noi”. Potrivit lui, frica românilor de a „locui în pod” se leagă de experienţele neplăcute avute în trecut. „Le este frică poate că vor exista scurgeri din acoperiş; apoi, poate sunt obişnuiţi să facă lucrurile într-un anume mod. Este dificil să schimbi aceste obiceiuri, durează puţin mai mult să schimbi percepţia publicului larg.”

    Noemi Ritea spune că nu există informaţii oficiale referitoare la valoarea pieţei acoperişurilor de mansarde, însă în contextul în care Velux, liderul acestei pieţe, deţine mai mult de jumătate din aceasta, un calcul indică o dimensiune de mai puţin de 10 milioane de euro.


    Grupul Velux este deţinut de VKR Holding A/S, o companie cu răspundere limitată, deţinută în exclusivitate de fundaţii şi familie. Grupul are 40 de companii de vânzări în întreaga lume, 17 unităţi de producţie în nouă ţări, 9.500 de angajaţi la nivel global, iar în 2016 a bifat venituri de 2,4 miliarde de euro şi un profit net de 350 de milioane. Compania a ajuns la aceste rezultate în 75 de ani: a fost fondată în 1941 de antreprenorul şi inventatorul Villum Kann Rasmussen, care şi-a propus să transforme podurile întunecate în spaţii de locuit, în care să pătrundă lumina şi aerul proaspăt. A obţinut primul patent pentru prima fereastră de acoperiş în 1942; numele a fost derivat din beneficiile pe care şi-a dorit ca produsul să le aducă: VE (ventilation) şi LUX (lumină în limba latină). În câteva decenii, brandul s-a extins în 40 de ţări din Europa şi America. Compania a intrat pe piaţa locală în urmă cu două decenii, în Braşov, oraş în care se află birourile companiei şi în prezent.

  • Cum arată hotelul unde cea mai ieftină cameră te costă 1100 de dolari pe noapte – GALERIE FOTO

    Partenerii săi în această afacere sunt nume cunoscute precum actorul Robert de Niro, chef-ul Nobu Matsushia şi producătorul de film Meir Teper. Hotelul de 16 camere se află pe proprietatea cumpărată de Ellison în urmă cu un deceniu, fiind primul din Nobu Ryokan Collection, un grup de hoteluri de lux aflate în destinaţii exotice din întreaga lume. Experienţa oferită în cadrul acestora, preluată din cultura japoneză,  nu va fi ieftină – camerele vor începe de la circa 1100 de dolari pe noapte, iar preţul ar putea creşte până la 2.000 de doalri în anumite perioade.

    Hotelul cu două etaje este situat pe un teren de pe malul oceanului Carbon Beach, o comunitate bogată din Malibu, unde se zvoneşte că Ellison deţine zece case

    Această locaţie este cunoscută pentru apusurile uimitoare

    Deşi nu este primul hotel cu brandul Nobu, este primul din noua colecţie de proprietăţi ultra lux

    Camerele sunt decorate într-o paletă de culori neutre şi utilizează materiale naturale

    Ideea de la baza acestora este de a încorpora spiritul „Omotenashi”, arta japoneză de ospitalitate, un echilibru între servicii, lux şi teatru

    Această cameră specială este „dotată” cu o grădină şi un şemineu

    Există un meniu personalizat, cu influenţe japoneze,  pe care oaspeţii hotelului le pot comanda în camere

    Hotelul are o piscină, o sală de fitness, oferă acces la şezlongurile de pe plaja Carbon şi intrarea în Clubul de Malibu Racquet, în cazul în care doresc să încerce ceva mai activ în timpul sejurului

  • Cuplul care câştigă mii de dolari pentru fotografiile pe care le publică pe reţelele de socializare

    Contul lor de Instagram a adunat de-a lungul timpului peste 3 milioane de urmăritori pe Instagram. Morris, originar din Manchester, şi Bullen, născută în Australia, deţin blogul Do You Travel, cu acelaşi nume pe reţelele de socializare. Cei doi, care au mai puţin de un an împreună, s-au întâlnit în Fiji în deplasări de serviciu. Acum trăiesc împreună în Bali, Indonezia. „Ne-am înţeles atât de bine din prima zi încât am fost  inseparabili pe parcursul întregii călătorii. În ultima noapte petrecută în Fiji am rugat-o să călătorească  în Bali cu mine. Ea a acceptat şi de atunci am rămas împreună”, povesteşte Morris.

    Morris a declarat că cel mai mult a câştigat 9000 de dolari pentru o singură postare pe Instagram, în timp ce Bullen a primit 7.500 de dolari pentru o singură fotografie. Morris a adăugat, însă, că nu va posta nimic pentru mai puţin de 3.000 de dolari.

    Ideea a apărut în urmă cu ceva timp când Moris a constatat că Instagram ar putea fi o modalitate de a câştiga bani în plus, mai ales că economiile sale au început să scadă. Au început o afacere repostând imagini ale unor branduri de nişă din diferite conturi. Conturile sale au început încet-încet să crească şi, pentru a câştiga un capital consistent, a decis să le vândă pe toate înafară de cel pe care îl deţine în prezent. 

    El a folosit banii pentru a continua să călătorească şi a început să posteze propriile fotografii din ce în ce mai multe pe site-ul său. Pe măsură ce baza sa de followeri a crescut, brandurile şi agenţiile turistice au început să-l abordeze şi să-i sponsorizeze munca.