Tag: fond

  • EURO, la a treia zi consecutivă de MAXIM istoric

    Vineri 19 ianuarie moneda europeană a depăşit, în premieră, pragul de 4,66 lei.

    Pe piaţa valutară interbancară moneda europeană a oscilat marţi între 4,6645 şi 4,6698 lei.

    Deprecierea din ultima perioadă a leului faţă de euro vine pe fondul turbulenţelor politice, dar şi în contextul în care balanţa comercială şi cea de plăţi înregistrează deficite tot mai mari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cătălin Ivan: Dragnea a suspendat o şedinţă la partid ca să vadă ”Suleiman Magnificul”

    „Ne-am amuzat când (Liviu Dragnea, n.r.) a suspendat o şedinţa la partid ca să vadă Suleiman Magnificul. Văzându-i însă evoluţia, acel moment capătă o simbolistica nouă. După criza Shhaideh a urmat criza Plumb şi Shhaideh, apoi criza Carmen Dan şi acum catastrofa Dăncilă. Concluzia este că filmul Suleiman Magnificul ar trebui interzis pentru că, pe fondul lipsei de cultură, poate crea monştri”, a scris Ivan pe contul său de Facebook.

    El a adăugat că Dragnea a exploatat slăbiciunile celor din jurul său şi a ajuns acum să controleze aproape toate instituţiile statului.

    „Recunosc că nu l-am privit niciodată cu atenţie pe Liviu Dragnea. Am considerat că am multe alte lucruri mai importante de făcut decât să-l analizez, să încerc să înţeleg ce urmăreşte, să-i anticipez planurile. Această indiferenţă a tuturor, mai ales a liderilor importanţi ai partidului, ne costă acum foarte scump. A ştiut să se facă util, să îşi facă loc discret, cu răbdare, să exploateze slăbiciunile celor din jur … şi am ajuns aici, cu el controlând aproape toate instituţiile importante ale statului”, a adăugat Ivan.

  • Cătălin Ivan: Dragnea a suspendat o şedinţă la partid ca să vadă ”Suleiman Magnificul”

    „Ne-am amuzat când (Liviu Dragnea, n.r.) a suspendat o şedinţa la partid ca să vadă Suleiman Magnificul. Văzându-i însă evoluţia, acel moment capătă o simbolistica nouă. După criza Shhaideh a urmat criza Plumb şi Shhaideh, apoi criza Carmen Dan şi acum catastrofa Dăncilă. Concluzia este că filmul Suleiman Magnificul ar trebui interzis pentru că, pe fondul lipsei de cultură, poate crea monştri”, a scris Ivan pe contul său de Facebook.

    El a adăugat că Dragnea a exploatat slăbiciunile celor din jurul său şi a ajuns acum să controleze aproape toate instituţiile statului.

    „Recunosc că nu l-am privit niciodată cu atenţie pe Liviu Dragnea. Am considerat că am multe alte lucruri mai importante de făcut decât să-l analizez, să încerc să înţeleg ce urmăreşte, să-i anticipez planurile. Această indiferenţă a tuturor, mai ales a liderilor importanţi ai partidului, ne costă acum foarte scump. A ştiut să se facă util, să îşi facă loc discret, cu răbdare, să exploateze slăbiciunile celor din jur … şi am ajuns aici, cu el controlând aproape toate instituţiile importante ale statului”, a adăugat Ivan.

  • GapMinder, fond de investiţii de capital de risc care vizează start-up-uri inovatoare din România, îşi anunţă intrarea pe piaţa locală

    GapMinder va investi în următorii ani în companii aflate în faza de seed sume de până la 1 milion de euro şi, potenţial, încă 3 milioane de euro per companie în runde ulterioare, precum şi în start-up-uri aflate la prima rundă de investiţii sau în faza de accelerare, în care investiţiile vor fi de până la 100.000 euro. Sunt vizate companii inovatoare de tehnologie cu potenţial ridicat de expansiune internaţională, din domenii precum cele ale serviciilor IT şi software, securitate cibernetică, inteligenţă artificială, transformare digitală, soluţii IT pentru sănătate, FinTech etc.

    Pentru selecţia start-up-urilor eligibile, GapMinder va susţine şi programul de accelerare Techcelerator în Bucureşti şi Cluj. Pentru ca prima rundă de evaluări în vederea potenţialelor investiţii să aibă loc cât mai rapid, în perioada următoare va începe preselecţia start-up-urilor cu ajutorul Techcelerator. Orice start-up de tehnologie în căutare de finanţare se poate înscrie în cadrul acestui program.

    ”Ecosistemul start-up-urilor inovatoare de tehnologie din România are un potenţial extraordinar şi este deseori neglijat, aşadar ne-am propus să îl susţinem investind în soluţii de viitor, în proiecte şi companii ce pot fi dezvoltate şi pe plan internaţional. Noi le ajutăm să crească punându-le la dispoziţie capitalul necesar, dar şi experienţa vastă a mentorilor din program”, afirmă Dan Mihăescu, Founding Partner GapMinder. 

    Membrii fondatori ai GapMinder sunt investitori activi în ecosistemul local de start-up-uri care au deţinut anterior poziţii de top management în companii multinaţionale de tehnologie. Totodată, sunt membri activi ai comunităţii antreprenoriale, având experienţă în programele naţionale sau internaţionale de accelerare.

  • Ninsorile revin în forţă în România! Vezi unde ninge în weekend

    În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (19 ianuarie, ora 20:00 – 20 ianuarie, ora 08:00) în zonele montane va ninge, local mai însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, în Moldova vor fi precipitaţii mixte şi local se va forma gheţuş sau polei.

    Din a doua parte a zilei de sâmbătă, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est; în Muntenia şi în Dobrogea, mai întâi sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar în cursul serii şi al nopţii predominant ninsoare, astfel că se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi între 4 şi 8 cm, local în jurul a 10 cm.

    În zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, temporar va ninge.

    Vântul se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud şi sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40…45 km/h local în Dobrogea.

    Din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitaţiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.

     

  • Cât cheltuieşte pe săptămână o femeie care locuieşte în New York şi are un salariu de 1,5 milioane de dolari pe an

    Ocupaţie: Managing Director

    Industrie: Fond Hedge

    Vârsta: 35 de ani

    Loc: New York City

    Salariu de bază: 200.000 de dolari

    Bonusuri: între 300.000 şi 2,8 milioane de dolari. În medie, salariul tinerei a fost de 1,5 milioane de dolari în ultimii patru ani

    Salariu lunar: 10.000 de dolari

    Costuri lunare

    Costuri locuinţă: 6500 de dolari
    Grădiniţă: 2500 de dolari
    Sala de sport: 50 de dolari pe lună
    Lecţii de muzică: 240 de dolari pentru lecţiile copilului
    Cablu şi internet: 120 de dolari
    Călătorii: 1660 de dolari pe lună. 20.000 de dolari pe an sunt alocaţi călătoriilor
    Asigurare de viaţă: 250 de dolari
    Cartelă metrou: 121 de dolari pe lună. Cheltuieşte şi cam 30 de dolari pe lună pe taxiuri

    În prima zi femeia a cheltuit 150 de dolari, a doua zi a scos din buzunar 707 dolari deoarece a găsit o pereche de ghete care-i plăceau. A treia zi a luat masa în oraş şi şi-a rezervat o călătorie, iar asta a costat-o 820 de dolari. A patra zi a rezervat o călătorie în Asia în valoare de 2600 de dolari, apoi în următoarea zi a mai rezervat o călătorie şi o maşină pentru Crăciun (cost 1207 dolari). În a şasea zi a mers într-o vizită la mall care a costat-0 230 de dolari. În ultima zi din săptămână a cheltuit 200 de dolari pentru o zi de naştere.

    Cheltuială săptămânală: 5914 de dolari

    Mâncare: 420 de dolari
    Distracţie: 4,487 de dolari
    Casă şi sănătate: 857 de dolari
    Haine şi produse de înfrumuseţare: 857 de dolari
    Transport: 120 de dolari
    Alte cheltuieli: 30 de dolari

  • Indicele Dow Jones al Bursei de la New York a depăşit şi pragul istoric de 26.000 de puncte

    Dow Jones Industrial Average a urcat cu 225,34 puncte (+0,87%), la 26.028 de puncte, având cea mai rapidă creştere – cu 1000 de puncte – după ce la 4 ianuarie atinsese valoarea de 25.000 de puncte.

    „UnitedHealth a crescut cu 2,2%, după ce cel mai mare asigurător de sănătate din SUA a raportat rezultate care au depăşit estimările analiştilor şi au majorat previziunile privind profitul întregul an 2017. Citigroup Inc a urcat cu 1,4%, după ce creditorul a raportat un profit care a depăşit aşteptările Wall Street ca fiind o forţă în susţinerea afacerilor consumatorilor”, mai arată sursa citată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Probabil cea mai bună maşină de făcut bani din lume. Compania care nu a pierdut nici un ban din anul 1990 până astăzi

    Renaissance Technologies este un fond hedge recunoscut în SUA. Mai ales din prisma faptului că este creatoarea fondului de investiţii Medallion, probabil cea mai bună maşină de făcut bani din lume, scrie Bloomberg. În Medallion pot lucra doar angajaţii Renaissance (300 de angajaţi dintre care 90 au doctorate). Fondul, recunoscut pentru secretomania sa, a produs în ultimii 28 de ani profituri de 55 miliarde de dolari, fiind cu 10 miliarde de dolari mai profitabil decât fondurile conduse de miliardarii Ray Dalio sau George Soros.

    Mai mult, a reuşit această performanţă în mai puţin timp şi cu mai puţine active. Este fondul care nu pierde bani aproape niciodată (un singur an a fost pe minus).
    “Rnaissance este versiunea comercială a proiectului Manhattan (n.r proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare)”, spune Andrew Lo, profesor de finanţe la MIT. Acesta îi atribuie o mare parte din succesul fondului fondatorului Jim Simons (78 de ani) care a creat fondul în 1982 şi a adus muţi oameni de ştiinţă. “Compania reprezintă vârful fondurilor de investiţii “quant” – (n.r care sunt bazate algoritmi care decid dacă o investiţie este atrăgătoare sau nu. Decizia finală de a vinde sau a cumpăra este realizată de calculator). Nimeni nu se apropie de performanţa lor”, mai spune Lo.

    În afară de Simons, care s-a retras de la conducere în 2009, foarte puţine lucruri sunt counoscute despre grupul de oameni de ştiinţă care conduc fondul şi a căror avere cumulată depăşeşte cu uşurinţă PIB-ul multor ţări, mai scrie Bloomberg.

    Peter Brown, unul dintre conducători, doarme de obicei în biroul său Robert Mercer, celălalt  responsabil pentru conducerea fondului, vorbeşte foarte rar şi în întâlniri mai degrabă îl auzi fluierând decât vorbind.

    Cu toate acestea nimeni nu a reuşit să le copieze succesul. Calculatorele acestora sunt mai bune, angajaţii au mai multă şi mai bună informaţie decât competitorii şi reuşesc să identifice mai multe semnale în piaţă pe care să-şi bazeze predicţiile şi alocările de capital.

    Specialiştii spun că niciun sistem nu poate rezista pentru totdeauna. Însă chiar şi după retragerea fondatorului fondul de investiţii a continuat să facă bani, chiar şi în prima jumătate a anului face bani, deşi în această perioadă multe fonduri hedge s-au chinuit.

  • Se lansează o nouă criptomonedă! Acţiunile companiei-gigant din spatele ei s-au DUBLAT după anunţ

    Anunţul companiei vinee pe fondul interesului tot mai mare al investitorilor pentru monedele virtuale ăi tehnologia ce le însoţeşte.

    Kokak, care în urmă cu ani era sinonimul pentru filmul fotografic, a ieşit din faliment în 2013, după ce a vândut o mare parte din patentele pe care le deţinea companiilor Apple şi Microsoft. Compania se concentrează acum pe fotografie digitală şi tipărit.

    Acţiunile companiei au crescut la New York de la 3,70 dolari la 6,80 dolari, stabilind valoarea de piaţă a companiei la 289,5 milioane de dolari.

  • Cea mai bună jucătoare de poker a fost angajată de cel mai mare fond speculativ din lume

    Selbst, care a câştigat 11,9 milioane de dolari în 12 ani de poker, a anunţat într-o postare pe Facebook, la finele anului trecut, că a făcut o schimbare în carieră şi că se va concentra pe strategie şi pe cercetare într-o companie de investiţii. Surse anonime au precizat pentru Bloomberg că este vorba de Bridgewater, care administrează 160 de miliarde de dolari.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro