Tag: fabrici

  • Japonezii de la Sony inchid temporar inca cinci fabrici din cauza dezastrului

    Sony a suspendat activitatea in alte cinci fabrici pana la
    finalul lunii martie pe fondul cutremurului devastator petrecut in
    urma cu aproape doua saptamani in Japonia. De atunci, nenumarate
    companii japoneze au anuntat masuri similare, Morgan Stanley
    estimand ca pagubele aduse de cutremur ar putea insemna scaderi
    importante pentru economia din Japonia, anul putand fi incheiat cu
    un minus cuprins intre 6 si 12 procente. “O recesiune este aproape
    sigura”, au spus despre Japonia oficialii Mizuho Securities, citati
    de Bloomberg.

    “Productia si consumul vor fi blocate la un nivel sub limitele
    normale pentru cel putin sase luni, mai ales avand in vedere
    problemele cu electricitatea care impiedica activitatile
    economice”, potrivit lui Naoki Iizuka, consultant in cadrul Mizuho
    Financial Group din Tokyo.

    Cel mai puternic cutremur petrecut pana acum in Japonia va avea
    efecte pe termen foarte lung, in conditiile in care multe companii
    producatoare au fost fortate sa intrerupa activitatea pe termen
    nedeterminat, Sony sau Canon fiind doar cateva dintre exemplele din
    domeniul electronicelor.

    Unele companii japoneze iau acum in calcul mutarea productiei in
    alte colturi ale lumii, in eventualitatea in care problemele nu vor
    fi rezolvate intr-un termen cat mai scurt.

  • Nissan va relua operatiunile la o fabrica din Japonia, inchisa dupa cutremur

    Dezastrul care a lovit Japonia, amplificat de criza nucleara si
    de cea umanitara, ar putea avea consecinte importante pentru
    industria auto locala, dar si pentru cea mondiala. Nissan va relua
    productia joi si vineri la fabrica din Kyushu, in baza stocurilor
    de piese disponibile. Continuarea operatiunilor dupa ziua de
    sambata nu a fost, inca, decisa, a precizat grupulu auto. “Chiar
    daca toate fabricile, cu exceptia celei de motoare de la Iwaki, au
    putut repara anumite pagube, aranjarea livrarilor de piese de la
    furnizori dureaza inca. La fabrica din Iwaki reluarea activitatii
    ar putea dura mai mult, din cauza replicilor seismice care
    afecteaza regiunea”, se arata intr-un comunicat al Nissan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omul care a mobilat o tara. Povestea lui Dan Sucu, proprietarul Mobexpert

    Imediat dupa Revolutie s-au deschis portile catre o lume complet noua, plina de tentatii si de oportunitati, la care pana in atunci putini aveau acces. Cine a vrut sa faca atunci afaceri trebuia doar sa aiba ce sa vanda. Atata timp cat nu era ceva pe baza de soia, oamenii cumparau orice – lapte, fructe, jeansi, cosmetice, tigari, ziare sau televizoare. Era inceputul anilor ’90, o perioada facuta special pentru antreprenori. Printre ei, si Dan Sucu, omul care astazi semneaza poate cel mai important capitol din istoria industriei de mobila din Romania. Avea 30 de ani atunci cand a facut primii pasi in domeniu, experienta aproape zero in lumea afacerilor si un scop, in esenta, modest. “Am plecat la drum cu gandul de a-mi face o afacere din care sa-mi pot intretine familia. Voiam sa fiu un tata si un sot responsabil si respectat in casa mea”, povesteste Dan Sucu.

    Ar fi putut face comert cu orice si ar fi avut succes cu siguranta, dar este greu de crezut ca afacerile cu haine din Turcia sau vanzarea de fructe ar fi fost suficiente pentru o afacere care sa-l transforme intr-un om bogat. Asa ca a ales sa vanda mobila. Intuia ca e o zona insuficient acoperita de comercianti si stia ca era nevoie de ceva nou, care sa se rupa de aspectul invechit al mobilierului de pe piata de pana atunci. Nu si-a imaginat insa dimensiunea pe care avea sa o capete in timp mica lui afacere. Trebuie spus ca inainte de a deschide Mobexpert a avut o scurta incercare de a dezvolta o afacere similara, printr-un parteneriat care a esuat rapid, dar care l-a ambitionat si mai mult sa continue in acest domeniu si, poate mai important de atat, l-a familiarizat cu notiunile de baza pe care ar trebuie sa le stapaneasca orice comerciant de mobila.

    Pentru ca mobila de import a fost inca de la inceput singura optiune luata in considerare de Dan Sucu, prima “excursie de cercetare” a facut-o la un targ de mobila organizat de francezi. In 1993, Dan Sucu se imbarca intr-un avion cu destinatia Franta. Avea 1.000 de dolari in buzunar si un obiectiv clar in minte – sa plece de la targ cu idei in stare sa schimbe piata mobilei din Romania. “Era primul targ de mobila unde ma duceam. Imi pusesem costumul cel bun si am incercat sa cheltuiesc cat mai cumpatat cei 1.000 de dolari pe care ii aveam la mine – am mers cu autobuzul pana la hotel si, in mod evident, am ales cel mai ieftin hotel”, isi aminteste omul de afaceri.

    Zilele petrecute la targ i-au dat o perspectiva clara asupra felului cum trebuia sa se aseze pe o piata unde era loc din plin, dar era nevoie si de ceva nou. Doua lucruri i-au atras atentia – mobilierul de birou si canapelele din piele. “Nu mai vazusem in Romania canapele din piele si mi-au placut foarte mult. La fel si ideea de mobilier de birou specializat. Va mai amintiti cum aratau birourile la inceputul anilor ’90?” Austere, slab individualizate, fara o linie bine definita a designului. Asta voia Dan Sucu sa schimbe in primul rand.

    Cand s-a intors la Bucuresti, a actionat aproape mecanic – trebuia sa-si faca firma, sa o inregistreze si sa faca rost de bani ca sa comande primul transport de mobila. Avea un plan de afaceri relativ simplu, prin care tintea vanzari lunare de circa 25.000 de dolari, de unde sa-i ramana un profit net de 2.000 de dolari, suficient cat sa-i permita sa-si intretina familia intr-un stil mai mult decat decent pentru acele vremuri. Avea deja un spatiu de vanzare in locul cu cel mai mare vad din Bucuresti, magazinul Unirea, iar de banii pentru primul camion cu mobila adusa din Franta a facut rost relativ usor. “Aveam o casa mostenita de la parinti in centrul Bucurestiului. Am vandut-o unor traficanti de tigari pe 55.000 de dolari. Mi-au dat banii pe loc si asa am reusit sa fac primul import de mobila.” Prima comanda l-a costat 25.000 de dolari. A fost un camion pe care l-a vandut in doua luni si care i-a adus castigurile estimate. Urmatorul camion de mobila s-a vandut intr-o luna, iar in decembrie, la sase luni de la deschiderea firmei, Dan Sucu vindea deja cinci camioane de mobila pe luna. “Explodasem. In acel moment, mobila se vindea ca pasta de dinti.” O alta cifra ce confirma ritmul ametitor al afacerilor de la mijlocul anilor ’90 este urmatoarea: daca in primele luni de la deschidere, Mobexpert vindea 300 de scaune pe luna, numarul a crescut pana la 40.000 la doar un an de atunci.

  • Investitiile in malluri, mai mari decat cele in fabrici sau in centrul Renault de la Titu

    Sun Plaza si Cocor in Bucuresti, Atrium Center la Arad, primul
    parc comercial din Severin si primul mall din Baia Mare, Gold
    Plaza, a carui inaugurare este programata pentru 4 noiembrie,
    reprezinta noutatile anului pe piata centrelor comerciale.

    De partea cealalta, fabrica Procter & Gamble din Urlati a
    costat 100 de milioane de dolari, mai putin decat mallul din Baia
    Mare, in timp ce Renault a investit pana acum in centrul de testare
    de la Titu mai putin decat au alocat austriecii de la Sparkassen
    pentru mallul Sun Plaza din Bucuresti.

    Detalii pe
    www.zf.ro
    .

  • Toyota ingheata temporar productia in Franta si in Marea Britanie

    Astfel, singura uzina a Toyota din Franta, unde este construit
    modelul Yaris, isi va intrerupe productia in perioada 6-9 aprilie.
    In Marea Britanie, procesul de asamblare va fi suspendat intre 29
    martie si 1 aprilie si in intervalul 6-9 aprilie. Totodata, una din
    cele doua linii de productie britanice va fi oprita din nou in
    august, iar 750 de locuri de munca vor fi desfiintate prin
    pensionari anticipate.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • O romanca de 36 de ani coordoneaza productia a sase fabrici Kraft din Europa Centrala

    Corina Cioranu, al carei prim loc de munca a fost in cadrul
    producatorului de dulciuri Kraft Romania in urma cu 13 ani, este
    area director manufacturing al Kraft pentru Europa Centrala de
    aproape un an si coordoneaza activitatile de productie din sase
    fabrici, cu vanzari de sute de milioane de euro anual.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fata intunecata a Toyota

    La Kariya, in fieful producatorilor auto din Japonia, Toyota se
    confrunta cu un nivel al oprobriului public nemaiintalnit pana
    acum. Indiferent ce s-ar fi intamplat, odinioara compania putea
    conta pe o loialitate nestirbita in acest orasel unde sirurile de
    furnale si de uzine cu acoperisuri metalice rasar ca dintr-o carte
    de Dickens. Dar dupa ani de trecut prin chinurile reducerilor de
    costuri de la Toyota, unii dintre muncitori si dintre furnizori –
    fosti sustinatori ai companiei – se simt acum oarecum razbunati de
    recentele probleme ale companiei.

    Schimbarea isi are radacinile in schimbarea de atitudine a
    corporatiilor japoneze. Comunitati precum cea din Kariya, care
    odinioara aveau relatii aproape familiale cu Toyota, s-au simtit
    uitate de cativa ani, dupa ce relatiile sociale din tara s-au
    schimbat. Angajarea la un loc de munca era odinioara pentru toata
    viata, situatie care a disparut. Toyota a restrictionat acum si
    cresterea salariilor, iar de-a lungul timpului a redus pozitiile
    contractorilor pe termen scurt si a presat furnizorii sa scada
    preturile.

    De zeci de ani, fabrici de mici componente auto ca Sankyo Seiko
    erau in anturajul loial al Toyota si munceau din greu intr-un
    relativ anonimat ca sa aprovizioneze gigantul. Dar incercarile
    producatorului auto din ultimii ani de a obtine preturi tot mai
    mici au scos din afaceri multe astfel de companii. Dupa reduceri
    succcesive de pret, Toyota le plateste acum cu circa 30% mai putin
    decat in urma cu zece ani in ciuda preturilor tot mai mari la
    materia prima, afirma multe dintre companii.

    “Toyota ne tot inghesuie, ca si cum ar incerca sa stoarca apa
    dintr-un prosop uscat”, spune Masayuki Nishioka, 49 de ani, a carei
    uzina din Kariya face chederele de la ferestrele automobilelor
    Toyota.

    In ianuarie, proprietarul Sankyo, Teruo Moewaki, n-a mai
    rezistat. A aparut la o televiziune locala si a facut ceva de
    negandit: a criticat Toyota, a anuntat ca nu va mai accepta comenzi
    de la producatorul auto sau de la diviziile sale. “Am spus la TV
    tot ce vor sa spuna ceilalti, dar le e frica sa spuna in gura
    mare”, declara Moewaki, 60 de ani, stand in atelierul in care el si
    alti trei angajati opereaza utilajele prafuite. “Toyota tot spunea
    ca suntem cu totii o mare familie. Dar acum ne tradeaza.”
    Izbucnirea l-a transformat pe Moewaki intr-o celebritate locala.
    Dar el nu e singurul care a vorbit pe fata. Multa lume spune ca
    pana si in vremurile bune Toyota nu a crescut salariile angajatilor
    si a fortat furnizorii de componente sa reduca drastic preturile,
    chiar daca oricum facea profituri record. De cand a inceput criza
    globala, zic acesti critici, Toyota a dat afara mii de muncitori si
    a constrans si mai mult producatorii de componente.

  • Spre deosebire de SUA, Europa se bazeaza pe industrie pentru a iesi din criza

    Fabrica din sticla si otel Siemens din Berlin s-a deschis exact
    in urma cu o suta de ani. La inceput a produs turbine electrice,
    apoi munitie in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dupa care
    a fost jefuita de sovietici, ceea ce a facut necesar sa fie
    reconstruita in zorii razboiului rece.

    Azi face din nou turbine – doar ca modelele de acum sunt printre
    cele mai avansate din lume, fiecare capabila sa furnizeze
    electricitate tuturor celor trei milioane de locuinte din Berlin.
    “Nu e un muzeu, e un atelier de lucru”, spune Michael Schwarzlose,
    manager de proiect la uzina.

    Acelasi lucru ar putea fi spus despre Europa insasi in ciuda
    suspiciunilor americane ca realitatea ar fi pe dos. Companiile
    europene s-ar putea sa nu fie chiar atat de agere ca omoloagele lor
    din Statele Unite, dar in demersul de a pastra locurile de munca in
    timpul celei mai grave crize economice de la incheierea razboiului,
    ele au gasit un drum diferit catre redresare. Ele modernizeaza si
    eficientizeaza vechile fabrici in loc sa lase muncitorii sa plece
    si sa lase companiile considerate necompetitive sa se
    prabuseasca.

    Companiile europene au platit un pret: profituri si
    productivitate mai mici decat cele ale competitorilor americani.
    Dar in vreme ce muncitorii americani se confrunta cu perspectiva
    unei redresari economice fara crearea de locuri de munca, multi
    europeni cred ca modelul european merita luat in considerare.

    “Companiile americane au fost mai rapide in a-si ajusta forta de
    munca si mai prompte in protejarea marjelor de profit”, spune
    Gilles Moec, senior economist la Deutsche Bank. Dar asta nu
    inseamna ca companiile de pe continentul european au ramas in urma
    cu inovarea, spun expertii.

    Americanii considera adesea ca firmele mai noi si mai mici sunt
    motoarele inovarii si ale crearii de locuri de munca – de aici
    decizia presedintelui Barack Obama de a crea un program in valoare
    de 30 de miliarde de dolari ca sa incurajeze creditarea micilor
    afaceri, ca punct-cheie al planului sau de creare de locuri de
    munca.

    Europa, spre totala deosebire, se bazeaza adesea pe companiile
    sale mari ca sa sustina atat angajarile, cat si competitivitatea in
    sectoare industriale importante. O parghie importanta, pe langa
    alte masuri, ca trecerea pe contracte de munca fractionate, este
    inovarea in domeniul ecologiei.

  • Cum se fabrica apa minerala

    Din spatele mesei din sala de conferinte Dorna, situata in noul
    sediu al Coca-Cola Hellenic Botteling Company (CCHBC), Marian
    Naiman, water and compliance manager al imbuteliatorului de bauturi
    racoritoare, are tinuta si discursul unui om de afaceri. Nu mai
    seamana cu inginerul chimist in halat alb pe care l-am intalnit la
    fabrica de ape minerale Poiana Negri de langa Vatra Dornei. “Vreau
    sa distrug mitul ca procesul de imbuteliere a apei este foarte
    simplu”, afirma Naiman. Tot el spune ca intreaga echipa CCHBC a
    fost foarte uimita, la preluarea afacerii cu ape minerale, de cat
    de complicata este, mai complicata chiar decat producerea
    bauturilor racoritoare.

    Coca-Cola a intrat pe piata apelor minerale la sfarsitul anului
    2002, prin preluarea producatorului Dorna Apemin de la omul de
    afaceri Jean Valvis, pentru care a platit 40 de milioane de euro.
    In cele doua fabrici – de la Floreni si de la Poiana Negri – a
    investit aproape 60 de milioane de euro pentru a le moderniza.
    Compania este acum cel mai mare producator de pe piata bauturilor
    racoritoare (cu marci precum Coca-Cola, Cappy si Sprite) si are in
    portofoliu trei ape minerale – Dorna, Poiana Negri si Izvorul
    Alb.

    La 8 kilometri de orasul Vatra Dornei, la o altitudine de 800 de
    metri se intinde comuna Dorna Candrenilor, o asezare cu 4.500 de
    locuitori din judetul Suceava. Renumele locului a fost castigat,
    inca de acum un veac, de cele 8 izvoare minerale din zona, care au
    atras imbuteliatorii ce au acum nu mai putin de 5 statii. Printre
    cei ce exploateaza apele minerale din zona se numara si CCHBC, care
    imbuteliaza din izvoarele de la Poiana Negri, Poiana Vinului,
    Dealul Floreni si din Izvorul Alb.

    Desi peisajul pare neschimbat de mai bine de un secol, drumul
    spre fabrica Poiana Negri a fost recent modernizat, in urma
    obtinerii unor fonduri structurale europene cu sprijinul Coca-Cola,
    in valoare de 2,5 milioane de euro, a fost construit si un sistem
    de canalizare, a aparut si o statie de epurare. Fabrica de apa
    minerala se intrevede in departare din sat si face nota discordanta
    fata de casele traditionale bucovinene din lemn.

    Pe langa fabrica nu se afla niciun izvor mineral, dar turistii
    pot afla ca apa circula pana la intrarea in fabrica prin conducte.
    “Nu exista izvoare la fabrica si nu o sa gasiti niciunde asa ceva”,
    spune Bogdan Nutu, directorul fabricii Poiana Negri. “Daca izvorul
    e pe munte la peste 1.000 de metri altitudine si construiesti
    fabrica acolo, apa trebuie carata, iar camioanele nu urca pana
    acolo; de aceea fabricile, oriunde in lume, se vor situa la
    distanta fata de izvor”, explica Nutu.