Tag: drum

  • Stratul de zăpadă depăşeşte 2 metri şi jumătate pe Transfăgărăşan; traseele montane, închise

    Vântul a bătut cu rafale de peste 80 de kilometri la oră, luni dimineaţa, viscolind zăpada şi reducând vizibilitatea la Cota 2000 pe Transfăgărăşan la mai puţin de un metru, blocând, de asemenea, intarea în Staţia Salvamont Argeş, informează corespondentul MEDIAFAX.

    “Iarna, la Cota 2000 se ajunge doar pe picioare, fie la deal, fie la vale. Duminică, dar şi în noaptea de duminică spre luni a fost viscol foarte mare. Sunt zone unde zăpada e viscolită la rasul ierbii şi alte zone foarte încărcate, unde pe drum sunt troiene foarte mari, de 2 metri şi jumătate. Aceasta este în sfârşit o iarnă aşa cum trebuie să fie. Aşa sunt iernile la munte, cu zăpadă. În ultimii 5 -6 ani am avut zăpadă foarte puţină şi teren relativ stabil, iar unii oamenii s-au obişnuit să se deplaseze peste tot. Acum, o să apară problemele pentru că vor spune: lasă, am mai fost în decembrie la munte. Numai că nu seamănă o zi cu alta, ca să nu mai spun de o lună decembrie cu o alta”, a declarat Ion Sănduloiu, şef Salvamont Argeş.

    Pe timpul viscolului, vizibilitatea a scăzut sub un metru.

    “A fost un viscol care la rafală avea pete 80 de km la oră. Erau minute în şir când, ieşind afară, nu puteai să vezi nici la un metru. Dacă întindeai palma, nu ţi-o vedeai. Zăpada se depozitează în jurul obstacolelor, de obicei, iar de data asta s-a depozitat şi în jurul clădirii Salvamont. Avea cam un metru. Întâi am filmat, apoi am deszăpezit”, a mai povestit Sănduloiu.

    Duminică, un turist belgian care se avântase într-o drumeţie a fost întors din drum de salvamontişti.

  • Drumul era atât de prost, încât contrabandiştii s-au decis să-l asfalteze chiar ei. Cum au reacţionat autorităţile

    Mai mulţi traficanţi din zona Smolensk, situată la graniţa Rusiei cu Belarus, au asfaltat un drum de ţară pentru a putea transporta mai uşor bunurile.

    Agenţia de presă TASS a raportat că traficanţii au lărgit drumul şi apoi l-au asfaltat, ţinând totul în secret.

    Drumul care leagă Moscova de capitala belarusă Minsk era folosit de o lungă perioadă de vreme de către diverşi contrabandişti, iar acum a intrat sub supravegherea forţelor de ordine.

    Un convoi de camioane ce transporta 175 de tone de fructe din Polonia a fost recent oprit de poliţie; valoarea a fost estimată de autorităţi la peste 13 milioane de ruble (200.000 de dolari).

  • Primul tren cu emisii zero este gata de drum

    Alstom a creat primul tren de pasageri ce funcţionează pe bază de hidrogen şi are emisii zero. Coradia iLint emite doar aburi în atmosferă şi reprezintă o variantă la motoarele diesel. Saxonia inferioară a comandat deja 14 astfel de trenuri.

    Testele vor începe la sfârşitul anului şi dacă totul va merge bine acestea vor putea transporta persoane din decembrie 2017. Trenul este dotat cu baterii litiu pentru stocarea energie şi un rezervor pentru hidrogen gaz comprimat amplasat pe acoperiş. Trenul poate parcurge aproape 800 km pe zi la viteze de 140 km/h. Acesta funcţionează prin intermediul pilelor de combustie ce transformă hidrogenul în energie electrică, iar singura emisie este doar apă.

    Tehnologia nu este nouă fiind aplicată şi în cazul automobilelor mici, însă încă nu sunt produse în serie din cauza costurilor ridicate şi infrastructurii deficiente. Despre un astfel de model de automobil puteţi citi aici 

     

  • Transfăgărăşanul va fi închis circulaţiei din 1 noiembrie, de la Piscu Negru la Cabana Bâlea Cascadă

    Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că pe DN 7C Transfăgărăşan, de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă), circulaţia rutieră va fi închisă începând cu data de 1 noiembrie „până la o dată ce urmează a fi comunicată”.

    Decizia închiderii acestui sector de drum a fost luată în conformitate cu Regulamentul de funcţionare a drumului naţional DN 7C (Transfăgărăşan), dar şi „din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, care pot periclita siguranţa circulaţiei prin căderi de stânci, alunecări de teren, pericol de polei”.

    Potrivit CNAIR, sectorul de drum închis circulaţiei va fi semnalizat corespunzător, iar participanţii la trafic sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră existentă.

  • O nouă destinaţie turistică din ţara care i-a cucerit pe John Steinbeck, membrii Rolling Stones sau Federico Fellini

    Există în lume munţi mult mai înalţi, mult mai greu de cucerit şi mult mai cunoscuţi. Şi totuşi, Dolomiţii italieni sunt un spectacol vizual greu de depăşit. De la bază sau din vârf, de oriunde îi priveşti, ai în faţă o pânză pictată impecabil de un pictor suprem, care a ştiut că orice detaliu în plus sau în minus nu ar face decât să strice echilibrul acestui tablou.

    Nu sunt critic de artă, ba chiar nu mă pricep deloc. Îmi place frumosul, dar atât. Când vine vorba însă de călătorii, îmi place să cred că sunt un critic ceva mai avizat, cu ochiul format de frumuseţea multor locuri din lumea asta mare. Şi totuşi, în continuare este extrem de uşor să fiu luată prin suprindere, tocmai pentru că lumea este atât de mare şi diversă.

    Înainte să merg mai departe însă, trebuie să fac o mărturisire. Când vine vorba de Italia este posibil să fiu subiectivă, nu de alta dar este ţara mea preferată, pe care am vizitat-o probabil de peste 30 de ori; probabil după încă la fel de multe nu mă voi fi săturat. Şi totuşi, eterna Romă, romantica Toscana şi spectaculoasa coastă Amalfi i-au cucerit şi pe maeştrii peniţei, ai muzicii şi ai filmului. Aşa că John Steinbeck, membrii Rolling Stones şi Federico Fellini sunt doar câţiva dintre cei care-mi susţin ideea.

    Să revin însă la Dolomiţi, un lanţ muntos cu o geometrie aparte, cu culmi golaşe dar cu păduri dese de conifere care ţin de cald munţilor pe alocuri. Nu cred că există un sezon greşit în care să ajungi în zonă, pentru că indiferent de culoarea în care este îmbrăcat peisajul, va fi un tablou demn de admirat. Totuşi, un strop de soare este posibil să schimbe întregul peisaj. În bine. Noi am vânat soarele în zilele pe care le-am petrecut pe drumuri şerpuite care ajung la 2.400 de metri altitudine, prin cabane de munte din lemn şi în cafenele cu ceai aromat. S-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu noi, însă l-am găsit de câteva ori bune, aşa că ne-am putut bucura de el. Am aterizat pe aeroportul din Milano şi peste jumătate de oră eram la bordul unui „animalic“ Smart ForFour. Nu mă pricep la maşini, însă pentru o excursie la munte eu acum aş alege altceva. O „bestie“ mai mare poate, deşi o să vedeţi că şi acest monstru micuţ s-a descurcat admirabil pentru o echipă de piloţi formată din trei fete.

    Trei ore mai târziu, prima oprire a fost la Molveno, un fel de poartă de intrare în regiunea munţilor Dolomiţi. Lacul şerpuia printre munţii, în timp ce în orăşelul de la bază domnea liniştea. Am decis să luăm telecabina (şi apoi şi telescaunul) ca să ajungem pe la 1.500 de metri altitudine să vedem cum arată lumea de sus. Era învăluită în ceaţă, însă aveai totuşi, pentru scurt timp, o senzaţie de putere. Pentru câteva minute, cât am stat sus, doar noi trei şi norii, eram stăpânele lumii. Am coborât rapid cu picioarele pe pământ şi după ce am înghiţit o pizza fără gust (da, da, în Italia), am pornit mai departe. Înainte să ajung la Bolzano, cel mai important oraş al zonei, trebuie să mai fac o mărturisire (ultima, sper). În zona asta a Italiei nu prea eşti în cizmă, ci mai degrabă în Austria. Cei mai mulţi locuitori vorbesc germana (unii chiar nu rup boabă de italiană), iar bucătăria, bucătăria… există dar lipseşte cu desăvârşire. Cel puţin eu aşa am simţit-o după ce un singur ştrudel cu mere mi-a dus papilele gustative pe culmile plăcerii. Poate nu am găsit wurst-ul potrivit, pentru că acest fel de mâncare este de bază în multe dintre restaurantele din zonă. Noroc că se mai strecoară din când în când un sandviş cu prosciutto să ne amintească de faptul că totuşi suntem în Italia, deşi aproape de graniţa cu Austria. Când vine vorba de vin (mai ales de prosecco), nu există niciun motiv de îngrijorare. Licoarea lui Bacchus reuşeşte cu succes să spele păcatele tuturor wurst-ilor de dinainte.

    Am ajuns în sfârşit în Bolzano, la bordul aceluiaşi Smart ForFour care nu a dat niciun semn de oboseală. Bolzano este un orăşel găzduit la sânul munţilor care îl protejează, ascunzându-l între culmi înverzite. Este un bun popas către adevăraţii Dolomiţi, cum îmi place mie să spun. Cu case colorate şi pictate, cu cafenele pline ochi de turişti şi localnici însoţiţi de prietenii lor patrupezi, Bolzano merită o vizită, mai ales duminica, când este zi de târg şi când munţi de parmezan şi prosciutto se vând în plină stradă, nu înainte de o degustare pe cinste a tuturor bunătăţilor expuse. Dacă mai adaugi şi un pretzel nemţesc, doar aşa, de garnitură, atunci micul dejun e gata. Acest festin poate fi urmat de un cappuccino înspumat şi de o plimbare leneşă pe străduţele înguste şi şerpuite. Seara însă, Bolzano se transformă şi devine un oraş studenţesc, un oraş al petrecerilor în plină stradă, al barurilor aglomerate care îşi servesc clienţii în drum. Este o transformare interesantă ce merită testată, cum animalul leneş se transformă într-un party animal la lăsarea întunericului.

    Mai departe însă, cu cât te îndepărtezi de oraş, peisajele devin mai sălbatice, mai spectaculoase. Înspre Santa Maddalena culmile stâncoase se văd în depărtare, la înaintare fiind băgate dealuri cu vârfuri molatece, rotunjite, însă pictate într-un verde crud chiar şi în miez de toamnă. Casele sunt toate din lemn şi se integrează perfect în peisajul pe fundalul căruia se profilează înălţimile. Unde mai pui că întreaga zonă a Dolomiţilor este binecuvântată cu unele dintre cele mai frumoase lacuri din lume, ascunse însă în inima pădurilor sau într-o vale parcă formată special de munţi. Braies este unul dintre acele lacuri pe care le vezi în poze şi crezi că este o combinaţie de minune a naturii cu multă îndemânare în Photoshop. Odată ajuns acolo îţi dai seama că e doar natura responsabilă pentru verdele uşor turcoaz, pentru modul în care crestele pudrate cu zăpadă se reflectă în apa limpede şi liniştită. Munţii ascund multe alte comori, însă lacurile sunt ceva aparte, asemeni unor smaralde neşlefuite care reuşesc să reflecte lumina mai frumos decât orice încercare de Photoshop. Când ajungi la Carezza, un alt lac ascuns de munţi, ai senzaţia că imaginea este ireală. Este un lac mic, pe care îl poţi cuprinde uşor cu vederea, dar care ascunde parcă în adâncuri ceva pietre preţioase colorate ce se reflectă la suprafaţă. Un altfel de curcubeu. Ca să ajungi însă aici trebuie să treci prin Cortina D’Ampezzo, poate una dintre cele mai cunoscute staţiuni montane din lume. Nu ştiu să schiez, aşa că nu planificasem să merg vreodată aici, dar cum drumurile de munte te poartă pe unde cred ele, am ajuns şi am simţit nevoia ca pentru o vreme să mă opresc şi să admir măreţia naturii. Oriunde mă uitam vedeam munţi, un spectacol de care nu părea că mă pot plictisi. Am plecat mai departe cu acelaşi montru pe patru roţi iar drumul şerpuit ne-a purtat spre altitudini mai înalte; începuse să şi ningă. De-a lungul călătoriei a nins de trei ori în trei locuri diferite; o pătură subţire se aşezase pe jos şi mai ales pe creste. Înaintam şi mă gândeam că o maşină atât de mică, ce începuse cumva să gâfâie, o să obosească şi o să ne „lase“ la un moment dat. Am ajuns la 2.000 de metri şi am început coborârea; am răsuflat uşurată, dar nu ştiam că drumul avea să coboare ca să urce iar chiar mai sus, pe la 2.400 de metri. Cel mai înalt vârf din Dolomiţi ajunge aproape de 3.400 de metri, însă şi la 2.400 de metri (unde ne-a dus pe noi drumul şi maşina) eram cu capul în nori şi cu părerea că doar dacă întindem mâna putem atinge culmea.

    Am coborât şi ne-am îndreptat spre aeroport, lăsând în urmă munţii; mi-am dat seama că deja îmi lipsea aerul tare, puţin obositor şi îngheţat. Îmi lipsea să fiu acolo sus, cu capul în nori. Acolo unde se avântă vulturii.

  • (P) Meştere, unde eşti?

    O reparaţie sau o redecorare a locuinţei începe întotdeauna cu căutarea unui meşter, cu întrebări pe la prieteni, cu recomandari venite de la persoane în care e musai să ai încredere. La fel se întâmplă şi atunci când vrei să schimbi un calorifer, să reglezi un termopan etc. E un drum lung şi, de multe ori, anevoios către punctul final: găsirea unui meşter bun, care să îşi facă treaba, să nu dea teapă, să nu plece cu materialele pe care tot tu le plăteşti sau să nu dispară după ce i-ai plătit avansul. Este o realiate cu care toţi ne-am confruntat măcar o dată.

    Da, exită o ştampilă negativă pusă pe meseriaşi, iar explicaţiile sunt multe. De la desfiintarea şcolilor de meserii, până la exodul meşterilor adevărati către ţările din Vest, toate sunt plauzibile. Astfel, este clar de ce oamenii pricepuţi, cu respect pentru meseria lor, sunt puţini şi greu de găsit.

    În acest context, obiectivul platformei Ajusto de a-i găsi şi de a construi o comunitate de meşteri pricepuţi, corecţi şi de încredere este unul curajos. Dar nu imposibil de atins. Dovadă sunt mărturiile clienţilor care au ales meşterul de care aveau nevoie folosind Ajusto.ro.

    Ce este Ajusto

    O platformă pe care tu, cel care eşti în căutarea unui meşter pentru o lucrare, poţi găsi omul potrivit, la preţul corect, având siguranţa că lucrurile se fac după standard, nu după ureche, că vei primi un cost fix, că nu va mai trebui să dai bacşis şi că primeşti o garanţie pentru lucrarea respectivă. Iar dacă nu eşti în situaţia de a căuta un meşter priceput pentru că ştii deja unul, ni-l poţi recomanda şi nouă pe ajusto.ro/ro/recomanda. Vom avea toţi de câştigat: tu o lucrare gratuită, el proiecte, iar noi clienţi şi meşteri mulţumiţi.

    O platformă pe care, dacă eşti meşter bun, îţi poţi găsi mereu clienţi şi lucrări de făcut, fără să mai alergi tu după proiecte şi să pierzi timp pe drumuri pentru evaluări. Un loc în care munca ta este plătită la adevărata valoare şi apreciată. Nu oricine poate lucra cu noi, dar odată ce eşti parte din comunitatea meşterilor noştri, vei câştiga mai mult cu mai puţină alergătură. Dacă eşti interesat, intră pe https://parteneri.ajusto.ro/ sau vizitează pagina noastră de facebook.

    P.S. Da, aţi ghicit! Răspunsul corect la întrebarea din tilu, „MEŞTERE, UNDE EŞTI?”, este: PE AJUSTO.RO

     

  • Bucureşti devine oraş european adevărat. Se lansează trenul urban. 70 de km şi zeci de staţii

    Ministerul Transporturilor s-a gândit să simplifice transportul în Bucureşti şi să reducă dependenţa oamenilor de maşinile personale. Investiţia totală e de 20 de milioane de euro şi intră în funcţiune cel mai târziu în februarie 2017. Este vorba de o centură feroviară care leagă zone cheie din Bucureşti şi împrejurimi. În staţii vor fi şi zone de parcare pentru cei care vor să-şi lase maşinile peste zi. Proiectul are trei faze şi prima e aproape gata. Ministrul Transporturilor Sorin Buşe a şi făcut un drum de test pe primul tronson.

    IATĂ AICI TRASEUL DE 70 DE KM PE CARE MERGE TRENUL URBAN ŞI STAŢIILE ÎN CARE OPREŞTE

  • Povestea neştiută a unui gigant: drumul de la un butic de fructe şi legume la o companie de 300 de miliarde de dolari

    La început, în anul 1938, a fost fondat ca o firmuliţă care vindea orez, peşte, fructe şi legume din Coreea de Sud şi Manciuria. Acum a ajuns un gigant cu venituri totale de peste 300 de miliarde de dolari anual. Este vorba de grupul Samsung, care este arhiprezent în viaţa personală a fiecăruia, acesta producând de la smartphone-uri şi televizoare până la procesoare, frigidere, echipamente energetice, vapoare, autoturisme. A realizat chiar şi tancuri, deţine parcuri de distracţie şi vinde asigurări.

    Grupul Samsung, aflat acum în centrul atenţiei pentru telefoanele din gama Note 7 care explodează, a luat fiinţă în anul 1938, când Lee Byung-chull a pus bazele unei case de comerţ care vindea peşte, orez şi tăieţei din Coreea de Sud în China. Aceasta îşi avea sediul în oraşul Daegu, însă datorită succesului avut şi-a mutat sediul în Seul în anul 1947. Samsung, care înseamnă ”Trei Stele” în coreeană, avea după ceva mai mult de un deceniu de existenţă propriile sale fabrici de făină şi confecţii.

    Constructorul Turnilor Petronas şi a Burj Khalifa

    Grupul a luat cu asalt, rând pe rând, noi şi noi domenii de activitate. În anul 1947, Lee Byung-chull şi-a unit forţele cu Cho Hong-jai, fondatorul grupului Hyosung, cei doi stabilind Samsung Mulsan Gongsa sau Samsung Trading Corporation. Acum, aceasta este Samsung C&T şi se ocupă de proiecte de inginerie şi exporturi. Compania este cunoscută pentru faptul că a construit turnul de 828 de metri Burj Khalifa din Dubai, zgârie-norii Petronas din Kuala Lumpur (Malaezia) sau metroul din Riyadh (Arabia Saudită). Samsung C&T face chiar şi termocentrale şi centrale nucleare, aşa cum sunt o serie de proiecte din Emiratele Arabe Unite sau un terminal de gaze naturale lichefiate realizat în Singapore.

    Prima schismă

    Numai că, la câţiva ani după ce Lee şi Cho au fondat compania, cei doi au avut o serie de neînţelegeri, astfel că acest concern s-a separat în Samsung Group, Hyosung Group, plus producătorul de anvelope Hankook, care acum este al şaptelea la nivel mondial. Hyosung este un conglomerat industrial care produce acum de la produse chimice şi echipamente industriale până la soluţii IT, construcţii sau sisteme energetice. Grupul Hyosung are acum circa 25.000 de angajaţi şi vânzări anuale în jur de 17 miliarde de dolari, în timp ce Hankook mai are alţi 21.000 de sanariaţi şi venituri anuale de peste 6 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

  • Un sat din România este considerat unic în lume. Localitatea cu un patrimoniu arhitectural extraordinar – GALERIE FOTO

    Un sat din judeţul Alba este considerat printre cele mai frumoase din România, şi asta nu o spun redactorii ziarului „Unirea” ci redactorii celor de la mondonews, care au realizat un reportaj extraordinar despre localitatea Rimetea, o aşezare renumita pentru istoria sa zbuciumata, arhitectura unică, precum şi pentru peisajul mirific care se deschide cât vezi cu ochii.

     Situată în judeţul Alba, localitatea Rimetea se afla la poalele munţilor Trascău, de la care se trage şi vechea denumire. Rimetea s-a numit Trascău până prin anii 1960, iar mai apoi şi-a schimbat numele in Torocko. În ultimele două decenii satul
    rămâne cu denumirea de Rimetea , deşi germanii îl cunosc si sub denumirea de Eisenmarkt sau Eisenburg.

    Cu o poziţie naturală privilegiata, Rimetea este cunoscut drept satul cu case albe, ascuns într-o imensa căldare de granit. Este prima localitate rurala care a fost distinsa din partea RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA2Comisiei Europene, in 1999, cu premiul „Europa Nostra” pentru conservarea patrimoniului cultural si arhitectonic.

    Comuna Rimetea se află în nordul Depresiunii Trascăului, înconjurată de masive montane care domina cu 500 – 600 metri printr-o serie de abrupturi pitoreşti. Localitatea se individualizează ca o arie depresionara tipica, iar masivele calcaroase din jurul depresiunii sunt mai împădurite în partea vestica Vf. Cornului (1238 metri), Ardascheia (1250 metri), Dealul Băieşilor (1010 metri) şi mai golaşe iî est unde domina Piatra Secuiului (1128) si apoi Tarsa (999 metri).

    Teritoriul administrativ al comunei are o suprafaţă de 5737 ha, ceea ce reprezintă 0.9 RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA3% din suprafaţa judeţului Alba. Rimetea se afla la o distanta de 56 km de municipiul Alba Iulia, reşedinţa judeţului si 25 km de Aiud, orasul cel mai apropiat.

    Comuna Rimetea este legata de reţeaua de drumuri nationale prin drumul judeţean DJ 107 M, care porneste de la limita judetului Cluj, unde este legat prin alt drum judetean DN 75 si care debuseaza in DN 1A (E 60 A) pe teritoriul municipiului Aiud. Drumul judetean traverseaza cele doua localitati ale comunei: resedinta de comuna Rimetea si satul apartinator Coltesti.

    Cititi mai multe pe www.ziarulunirea.ro

  • Un sat din România este considerat unic în lume. Localitatea cu un patrimoniu arhitectural extraordinar – GALERIE FOTO

    Un sat din judeţul Alba este considerat printre cele mai frumoase din România, şi asta nu o spun redactorii ziarului „Unirea” ci redactorii celor de la mondonews, care au realizat un reportaj extraordinar despre localitatea Rimetea, o aşezare renumita pentru istoria sa zbuciumata, arhitectura unică, precum şi pentru peisajul mirific care se deschide cât vezi cu ochii.

     Situată în judeţul Alba, localitatea Rimetea se afla la poalele munţilor Trascău, de la care se trage şi vechea denumire. Rimetea s-a numit Trascău până prin anii 1960, iar mai apoi şi-a schimbat numele in Torocko. În ultimele două decenii satul
    rămâne cu denumirea de Rimetea , deşi germanii îl cunosc si sub denumirea de Eisenmarkt sau Eisenburg.

    Cu o poziţie naturală privilegiata, Rimetea este cunoscut drept satul cu case albe, ascuns într-o imensa căldare de granit. Este prima localitate rurala care a fost distinsa din partea RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA2Comisiei Europene, in 1999, cu premiul „Europa Nostra” pentru conservarea patrimoniului cultural si arhitectonic.

    Comuna Rimetea se află în nordul Depresiunii Trascăului, înconjurată de masive montane care domina cu 500 – 600 metri printr-o serie de abrupturi pitoreşti. Localitatea se individualizează ca o arie depresionara tipica, iar masivele calcaroase din jurul depresiunii sunt mai împădurite în partea vestica Vf. Cornului (1238 metri), Ardascheia (1250 metri), Dealul Băieşilor (1010 metri) şi mai golaşe iî est unde domina Piatra Secuiului (1128) si apoi Tarsa (999 metri).

    Teritoriul administrativ al comunei are o suprafaţă de 5737 ha, ceea ce reprezintă 0.9 RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA3% din suprafaţa judeţului Alba. Rimetea se afla la o distanta de 56 km de municipiul Alba Iulia, reşedinţa judeţului si 25 km de Aiud, orasul cel mai apropiat.

    Comuna Rimetea este legata de reţeaua de drumuri nationale prin drumul judeţean DJ 107 M, care porneste de la limita judetului Cluj, unde este legat prin alt drum judetean DN 75 si care debuseaza in DN 1A (E 60 A) pe teritoriul municipiului Aiud. Drumul judetean traverseaza cele doua localitati ale comunei: resedinta de comuna Rimetea si satul apartinator Coltesti.

    Cititi mai multe pe www.ziarulunirea.ro