BusinessMagazin

Tag: calitate

  • 6 lucruri care prezic slaba performanţă managerială

    Opinie de Viorel Panaite, managing partner Human Invest

    În ce fel i-aş putea sprijini pe managerii mei să se regleze şi singuri, să nu fiu eu nevoit să continuu la nesfârşit să le corectez atitudinile şi comportamentele?“ m-a întrebat un client, director executiv al unei companii cu care lucrăm de mai mulţi ani şi care este recunoscută drept lider al unui sector foarte competitiv în România. Am zece directori care îmi raportează direct. Vreau să ştie „de ce“ e important să aibă o metodă de autoreglare. Să ştie singuri „când“ şi „cum“ să se corecteze atunci când e necesar. Sunt adulţi, nu mai sunt copiii pe care să îi dădăcesc eu.“

    Clientul nostru vorbea cu multă energie şi puternic pătruns de această temă. Ne-a dat două luni să construim un program care să le dezvolte managerilor săi competenţe de autoreglare. Într-un astfel de demers, primul pas este să ştii la ce să fii atent: mulţi manageri se uită doar la rezultatele lor, dar o atitudine care activează şi favorizează maturizarea managerială înseamnă să îmbunătăţeşti constant şi modul în care ei obţin aceste rezultate.

    Iată mai jos doar şase zone esenţiale care ar putea prezice slaba performanţă managerială. Sunt lucruri pe care managerii trebuie să înveţe să le monitorizeze singuri, trebuie să exerseze să le autoevalueze şi să se autoregleze dacă vor să arate un nivel de responsabilitate managerială care să îi onoreze.

    NU REUŞEŞTI SĂ TE UIŢI LA ROLUL TĂU DE MANAGER PRIN PRISMA „DE CE“-ULUI PERSONAL.

    Există şanse să ai o performanţă slabă în orice misiune şi în orice rol pe care ţi-l asumi atunci când nu le faci ca o urmare firească a „de ce“-ului personal. Fiecare din noi trebuie să avem un „de ce exist?“ care dă sens la tot ceea ce facem, indiferent de rolul pe care îl avem. Calitatea acestui „de ce“ ne dă voinţă, determinare, disponibilitate pentru îmbunătăţiri constante, capacitate pentru muncă susţinută şi multe altele. În cazul nostru, un manager arată semne de maturitate când îşi aliniază „de ce“-ul pentru care acceptă acest rol la „de ce-ul“ personal care îi dă sens şi semnificaţie în viaţă. Fie că lucrezi într-o companie privată sau într-o instituţie publică, capacitatea de a realiza această aliniere e unul din cele mai importante semne care prezic nivelul performanţei.

    E modul prin care generăm energie constructivă în viaţa personală şi profesională, e modul prin care ne găsim echilibru şi personal, şi profesional. E modul prin care contribuim la construirea comunităţilor din care facem parte. E modul prin care ne găsim motivaţia care să ne inspire în rolul de manager şi astfel să îi inspirăm şi pe cei din echipa pe care o conducem. Un „de ce exist?“ de calitate slabă şi care nu susţine motivele pentru care ai ales un rol de manager prezice o performanţă mediocră.

    NU ÎNŢELEGI CE ROL JOACĂ VALORILE ÎN PERFORMANŢĂ.

    E imposibil ca oricine să facă performanţă, să aibă succes, ca specialist sau ca manager, când nu înţelege corelaţia dintre valori şi performanţă, la nivel individual şi de grup. Vei fi managerul pe care nici tu nu ai dori să-l ai atunci când neglijezi preocuparea pentru creşterea calităţii valorilor. Unele valori aduc curaj, răbdare, responsabilitate, dorinţa de îmbunătăţire continuă, colaborare şi îţi ridică standardele personale şi profesionale. Altele aduc frică, pasivitate, mândrie, lene, agitaţie, individualism – şi îţi coboară standardele. De exemplu, dacă „sprijinul reciproc“ este o valoare comună declarată, e simplu să ştii dacă reuşeşti sau nu să faci asta, uitându-te la şedinţele pe care le ţii.

    Faci referire explicit la această valoare pentru a întări un proces colaborativ de luare a deciziei? Faci explicit referire la ea pentru a da spaţiu şi pentru vocile mai retrase sau pentru a-i opri pe cei mai vocali? Inviţi la soluţionarea unor conflicte cu parteneri externi organizaţiei sau cu alte departamente interne, punând în centru această valoare? E simplu să observi într-o sedinţă ce valori stau la baza deciziilor şi comportamentelor tale zilnice, pentru a şti de unul singur dacă te ridici la standardele de manager la care ai declarat că aspiri să ajungi.

    ASCULŢI PENTRU TINE ŞI NU PENTRU CELĂLALT.

    Întreabă-te frecvent: ascult ca să cresc autonomia celuilalt, să îl sprijin să înveţe să îşi rezolve în viitor tot mai independent problemele, să-şi dezvolte imaginaţia, să fie mai creativ şi mai responsabil? Sau ascult pentru mine – ca să mă asigur că am toate informaţiile, ca să înţeleg situaţia şi să îi spun celuilalt soluţia mea? Cu cât mai frecvent asculţi pentru tine, cu atât mai frecvent şi ai şanse să îţi ratezi misiunea managerială: aceea de a-i forma şi a-i dezvolta pe cei din jur ca indivizi maturi şi profesionişti autonomi. Scopul cu care asculţi într-o şedinţă este de a suştine echipa să lucreze mai colaborativ şi să îţi ofere propuneri de decizii la care echipa a ajuns prin consens. Când în majoritatea şedinţelor asculţi dezbateri în care se caută vinovaţi (acestea ambalate inteligent în „discuţii de analiză“) sau îi asculţi pe cei care caută atenţie, poţi şti dinainte că nu îţi faci bine rolul managerial.

    CALITATEA RELAŢIILOR CU CEI DIN ECHIPĂ ESTE PREA SCĂZUTĂ CA SĂ POŢI OFERI FEEDBACK, SUGESTII ŞI RECOMANDĂRI ACCEPTATE.

    Observă momentele de feedback, momentele în care faci sugestii şi recomandări celor din echipă: cum se raportează aceştia la ele? Mimează interesul pentru aceste lucruri? Se prefac interesaţi, spun că sunt de acord, spun ca tine – dar ulterior, prin ceea ce fac, pare că nu le pasă deloc? Eşuezi aproape sigur ca manager atunci când nu eşti preocupat de calitatea relaţiilor cu cei din echipă: oricât de bine ai stăpâni tehnicile de a da feedback, de a face recomandări, de a recunoaşte contribuţiile, şi oricât ai încerca, sentimentul celor din echipă va fi: „Managerul meu nu îmi oferă feedback“ sau „Managerul meu nu ştie să ofere feedback constructiv“.

    AI ŞANSE MARI SĂ EŞUEZI CA MANAGER ATUNCI CÂND NU AI AGREAT AŞTEPTĂRILE RECIPROCE.

    La ce să se aştepte de la tine oamenii din echipă? La ce te aştepţi tu de la ei? Sunt două întrebări simple care fac parte din conversaţiile esenţiale ale oricărui manager: aşteptările trebuie clarificate în termeni de valori şi scop, procese de lucru şi rezultate specifice urmărite. Doar după ce ai aceste lucruri poţi redirecţiona şi îndrepta constructiv pe cineva când acesta deraiază de la standardele agreate. Absenţa conversaţiilor despre aşteptările reciproce face dificilă comunicarea, duce la acumulare de tensiuni, contribuie mult la scăderea productivităţii manageriale şi calitatea vieţii în echipă. Când ai avut ultima conversaţie cu echipa despre clarificarea sau reconfirmarea aşteptărilor reciproce privind scopul comun, valorile colective, procesele de lucru şi rezultatele specifice de business urmărite?

    CALITATEA SCĂZUTĂ A CONVERSAŢIILOR TALE MANAGERIALE PREZICE SLABA PERFORMANŢĂ MANAGERIALĂ.

    Cum îţi observi şi îţi verifici singur calitatea dialogurilor? E foarte simplu: aşa cum face şi un departament de calitate al unei organizaţii când măsoară calitatea produselor şi serviciilor. Are standarde pe care şi le-a definit şi indicatori pe care îi urmăreşte.

    Poţi învăţa pentru început structurile conversaţiilor cheie, apoi observi cum le foloseşti în practică: conversaţia pentru definirea unui scop care să motiveze, conversaţia pentru recunoaşterea progreselor şi a contribuţiilor, conversaţia de redirecţionare şi conversaţia de debriefing. Sunt conversaţiile manageriale de bază, iar stăpânirea lor este obligatorie, aşa cum este şi tabla înmulţirii în viaţa de zi cu zi.

    Calitatea execuţiei manevrelor de bază la şoferi (depăşirile, adaptarea vitezei la condiţiile de drum) sau calitatea execuţiilor de bază în fotbal (pasele cu latul, stopul şi preluările, organizarea în teren etc.) sunt genul de lucruri care prezic nivelul performanţei în acel rol. La fel şi în rolul de manager: calitatea execuţiei celor şase procese de mai sus prezice evoluţia performanţei tale manageriale.

  • 6 lucruri care prezic slaba performanţă managerială

    Opinie de Viorel Panaite, managing partner Human Invest

    În ce fel i-aş putea sprijini pe managerii mei să se regleze şi singuri, să nu fiu eu nevoit să continuu la nesfârşit să le corectez atitudinile şi comportamentele?“ m-a întrebat un client, director executiv al unei companii cu care lucrăm de mai mulţi ani şi care este recunoscută drept lider al unui sector foarte competitiv în România. Am zece directori care îmi raportează direct. Vreau să ştie „de ce“ e important să aibă o metodă de autoreglare. Să ştie singuri „când“ şi „cum“ să se corecteze atunci când e necesar. Sunt adulţi, nu mai sunt copiii pe care să îi dădăcesc eu.“

    Clientul nostru vorbea cu multă energie şi puternic pătruns de această temă. Ne-a dat două luni să construim un program care să le dezvolte managerilor săi competenţe de autoreglare. Într-un astfel de demers, primul pas este să ştii la ce să fii atent: mulţi manageri se uită doar la rezultatele lor, dar o atitudine care activează şi favorizează maturizarea managerială înseamnă să îmbunătăţeşti constant şi modul în care ei obţin aceste rezultate.

    Iată mai jos doar şase zone esenţiale care ar putea prezice slaba performanţă managerială. Sunt lucruri pe care managerii trebuie să înveţe să le monitorizeze singuri, trebuie să exerseze să le autoevalueze şi să se autoregleze dacă vor să arate un nivel de responsabilitate managerială care să îi onoreze.

    NU REUŞEŞTI SĂ TE UIŢI LA ROLUL TĂU DE MANAGER PRIN PRISMA „DE CE“-ULUI PERSONAL.

    Există şanse să ai o performanţă slabă în orice misiune şi în orice rol pe care ţi-l asumi atunci când nu le faci ca o urmare firească a „de ce“-ului personal. Fiecare din noi trebuie să avem un „de ce exist?“ care dă sens la tot ceea ce facem, indiferent de rolul pe care îl avem. Calitatea acestui „de ce“ ne dă voinţă, determinare, disponibilitate pentru îmbunătăţiri constante, capacitate pentru muncă susţinută şi multe altele. În cazul nostru, un manager arată semne de maturitate când îşi aliniază „de ce“-ul pentru care acceptă acest rol la „de ce-ul“ personal care îi dă sens şi semnificaţie în viaţă. Fie că lucrezi într-o companie privată sau într-o instituţie publică, capacitatea de a realiza această aliniere e unul din cele mai importante semne care prezic nivelul performanţei.

    E modul prin care generăm energie constructivă în viaţa personală şi profesională, e modul prin care ne găsim echilibru şi personal, şi profesional. E modul prin care contribuim la construirea comunităţilor din care facem parte. E modul prin care ne găsim motivaţia care să ne inspire în rolul de manager şi astfel să îi inspirăm şi pe cei din echipa pe care o conducem. Un „de ce exist?“ de calitate slabă şi care nu susţine motivele pentru care ai ales un rol de manager prezice o performanţă mediocră.

    NU ÎNŢELEGI CE ROL JOACĂ VALORILE ÎN PERFORMANŢĂ.

    E imposibil ca oricine să facă performanţă, să aibă succes, ca specialist sau ca manager, când nu înţelege corelaţia dintre valori şi performanţă, la nivel individual şi de grup. Vei fi managerul pe care nici tu nu ai dori să-l ai atunci când neglijezi preocuparea pentru creşterea calităţii valorilor. Unele valori aduc curaj, răbdare, responsabilitate, dorinţa de îmbunătăţire continuă, colaborare şi îţi ridică standardele personale şi profesionale. Altele aduc frică, pasivitate, mândrie, lene, agitaţie, individualism – şi îţi coboară standardele. De exemplu, dacă „sprijinul reciproc“ este o valoare comună declarată, e simplu să ştii dacă reuşeşti sau nu să faci asta, uitându-te la şedinţele pe care le ţii.

    Faci referire explicit la această valoare pentru a întări un proces colaborativ de luare a deciziei? Faci explicit referire la ea pentru a da spaţiu şi pentru vocile mai retrase sau pentru a-i opri pe cei mai vocali? Inviţi la soluţionarea unor conflicte cu parteneri externi organizaţiei sau cu alte departamente interne, punând în centru această valoare? E simplu să observi într-o sedinţă ce valori stau la baza deciziilor şi comportamentelor tale zilnice, pentru a şti de unul singur dacă te ridici la standardele de manager la care ai declarat că aspiri să ajungi.

    ASCULŢI PENTRU TINE ŞI NU PENTRU CELĂLALT.

    Întreabă-te frecvent: ascult ca să cresc autonomia celuilalt, să îl sprijin să înveţe să îşi rezolve în viitor tot mai independent problemele, să-şi dezvolte imaginaţia, să fie mai creativ şi mai responsabil? Sau ascult pentru mine – ca să mă asigur că am toate informaţiile, ca să înţeleg situaţia şi să îi spun celuilalt soluţia mea? Cu cât mai frecvent asculţi pentru tine, cu atât mai frecvent şi ai şanse să îţi ratezi misiunea managerială: aceea de a-i forma şi a-i dezvolta pe cei din jur ca indivizi maturi şi profesionişti autonomi. Scopul cu care asculţi într-o şedinţă este de a suştine echipa să lucreze mai colaborativ şi să îţi ofere propuneri de decizii la care echipa a ajuns prin consens. Când în majoritatea şedinţelor asculţi dezbateri în care se caută vinovaţi (acestea ambalate inteligent în „discuţii de analiză“) sau îi asculţi pe cei care caută atenţie, poţi şti dinainte că nu îţi faci bine rolul managerial.

    CALITATEA RELAŢIILOR CU CEI DIN ECHIPĂ ESTE PREA SCĂZUTĂ CA SĂ POŢI OFERI FEEDBACK, SUGESTII ŞI RECOMANDĂRI ACCEPTATE.

    Observă momentele de feedback, momentele în care faci sugestii şi recomandări celor din echipă: cum se raportează aceştia la ele? Mimează interesul pentru aceste lucruri? Se prefac interesaţi, spun că sunt de acord, spun ca tine – dar ulterior, prin ceea ce fac, pare că nu le pasă deloc? Eşuezi aproape sigur ca manager atunci când nu eşti preocupat de calitatea relaţiilor cu cei din echipă: oricât de bine ai stăpâni tehnicile de a da feedback, de a face recomandări, de a recunoaşte contribuţiile, şi oricât ai încerca, sentimentul celor din echipă va fi: „Managerul meu nu îmi oferă feedback“ sau „Managerul meu nu ştie să ofere feedback constructiv“.

    AI ŞANSE MARI SĂ EŞUEZI CA MANAGER ATUNCI CÂND NU AI AGREAT AŞTEPTĂRILE RECIPROCE.

    La ce să se aştepte de la tine oamenii din echipă? La ce te aştepţi tu de la ei? Sunt două întrebări simple care fac parte din conversaţiile esenţiale ale oricărui manager: aşteptările trebuie clarificate în termeni de valori şi scop, procese de lucru şi rezultate specifice urmărite. Doar după ce ai aceste lucruri poţi redirecţiona şi îndrepta constructiv pe cineva când acesta deraiază de la standardele agreate. Absenţa conversaţiilor despre aşteptările reciproce face dificilă comunicarea, duce la acumulare de tensiuni, contribuie mult la scăderea productivităţii manageriale şi calitatea vieţii în echipă. Când ai avut ultima conversaţie cu echipa despre clarificarea sau reconfirmarea aşteptărilor reciproce privind scopul comun, valorile colective, procesele de lucru şi rezultatele specifice de business urmărite?

    CALITATEA SCĂZUTĂ A CONVERSAŢIILOR TALE MANAGERIALE PREZICE SLABA PERFORMANŢĂ MANAGERIALĂ.

    Cum îţi observi şi îţi verifici singur calitatea dialogurilor? E foarte simplu: aşa cum face şi un departament de calitate al unei organizaţii când măsoară calitatea produselor şi serviciilor. Are standarde pe care şi le-a definit şi indicatori pe care îi urmăreşte.

    Poţi învăţa pentru început structurile conversaţiilor cheie, apoi observi cum le foloseşti în practică: conversaţia pentru definirea unui scop care să motiveze, conversaţia pentru recunoaşterea progreselor şi a contribuţiilor, conversaţia de redirecţionare şi conversaţia de debriefing. Sunt conversaţiile manageriale de bază, iar stăpânirea lor este obligatorie, aşa cum este şi tabla înmulţirii în viaţa de zi cu zi.

    Calitatea execuţiei manevrelor de bază la şoferi (depăşirile, adaptarea vitezei la condiţiile de drum) sau calitatea execuţiilor de bază în fotbal (pasele cu latul, stopul şi preluările, organizarea în teren etc.) sunt genul de lucruri care prezic nivelul performanţei în acel rol. La fel şi în rolul de manager: calitatea execuţiei celor şase procese de mai sus prezice evoluţia performanţei tale manageriale.

  • Gadget Review: Macbook, varianta de lux a laptopului de zi cu zi – FOTO, VIDEO

    PRO

    • Designul/calitatea materialelor
    • Uşor
    • Ecranul/touchpad‑ul sunt ireproşabile
    • Timpul scurt de încărcare

    CONTRA

    • Preţul ridicat
    • Lipsa porturilor
    • Procesorul, memoria RAM sau hard-diskul nu pot fi upgradate (îmbunătăţite), ceea ce limitează durata de viaţă a laptopului

    In altă ordine de idei, Macbook este primul laptop produs de compania din California care foloseşte cipurile Intel Core M (M3, M5 sau M7 în funcţie de specificaţii), procesor care nu necesită cooler, ceea ce-l face mult mai silenţios.

    Problema portului ar putea enerva mai multă lume şi este nevoie ca utilizatorul să care tot timpul după el un adaptor (fie pentru a-şi încărca telefonul, fie pentru a transfera fişiere) şi nici nu este posibil transferul fişierelor în timpul încărcării. Partea bună este faptul că se încarcă incredibil de repede şi în cam două ore e gata pentru o nouă zi. Producătorul promite o utilizare a laptopului de 9-10 ore, ceea ce nu este chiar adevărat în scenarii reale de folosinţă.

    Totuşi bateria a fost suficientă pentru o zi de muncă (s-a întâmplat de câteva ori să mă lase cu două ore înainte de terminarea serviciului, dar acest lucru poate fi rezolvat printr-o încărcare rapidă la prânz, de exemplu). Iar atunci când zic o zi de lucru mă refer la scris, browsing, ascultat muzică, puţin streaming video/audio şi din când în când o sesiune mică de jocuri. Când i-am dat mai mult de lucru, şi bateria s-a scurs mai repede şi, spre surprinderea mea, s-a încălzit destul de tare, dar nu îndeajuns să devină un disconfort.

    Laptopul este la fel de mare ca o revistă Business Magazin şi aproape la fel de subţire; abia dacă-i simţi greutatea de 900 de grame în geantă. Însă mărimea acestuia are şi impedimente: tastatura este mică, iar oamenii cu mâini mai mari vor întâmpina dificultăţi în a tasta şi a se obişnui cu dimensiunea. Eu aici am mai avut şi un „handicap“, pentru că a trebuit să mă obişnuiesc şi cu trecerea la sistemul de lucru al Apple (sunt utilizator de Windows de peste 20 de ani).

    Deşi este plăcută la atingere şi foarte subţire, tastatura este tare şi destul de zgomotoasă (am simţit asta cel mai bine în timpul unei conferinţe de presă, când băteam de zor la laptopul aflat pe genunchi şi câţiva oameni mi-au aruncat priviri pline de reproş). Dacă la acest aspect se mai poate lucra, la touchpad nu văd ce îmbunătăţiri s-ar mai putea aduce. Este perfect, degetele curg lin pe suprafaţă (urăsc când buricele degetelor se lipesc de touchpad), este foarte precis, fiind o plăcere să-l foloseşti; pentru prima dată nu am simţit nevoia de a folosi un mouse la laptop.

    Ecranul de 12 inchi Retina are o rezoluţie de 2.304 x 1.440 cu o densitate mare de pixeli (226 ppi) şi este absolut superb. Culorile sunt vii, texturile foarte clare şi are unghiuri de vizibilitate foarte bune.

    Cum era de aşteptat, programele celor de la Apple funcţionează perfect, se trece fără lag între Safari, App Store sau aplicaţia de text şi am fost absolut uimit să văd că nu are nicio problemă în a procesa şi edita clipuri video cu rezoluţie 4K. Editarea acelui clip mi-a dat mari bătăi de cap pe un Alienware 13, laptop de gaming, şi a trebuit să renunţ într-un final.


    Totuşi, atunci când sunt deschise foarte multe programe şi lucrezi cu fişiere mai mari (tif sau clipuri video) se simte o încetinire a sistemului, dar asta am făcut în mod intenţionat pentru a vedea cât poate duce. Pentru uz real, cred că este este suficient de performant. La capitolul jocuri video s-a mişcat decent (aici se simte nevoia unei plăci video mai performante), dar mă îndoiesc că ar cumpăra cineva acest produs pentru gaming.

    Boxele fac o treabă bună în a reda sunetul. Nu este deranjat cu volumul la maximum, dar nu va putea fi folosit pentru întreţinerea unei petreceri, ci mai degrabă pentru clipuri şi filme. Webcamul nu a fost îmbunătăţit pe acest model şi a rămas la o rezoluţie mică, de 480 p.

    Este un laptop care îşi va găsi fani, dar şi „inamici“. Cei de la Apple au un talent de a face produse ce pot deveni mai mult decât nişte simple obiecte: prin modul în care arată, cum se simt şi prin performanţa pe care o oferă. Chiar în ciuda unor lipsuri „este un obiect de care te-ai putea îndrăgosti“, după cum mi-a zis o prietenă după ce a utilizat laptopul câteva ore.

    În concluzie, cred că este un laptop bun pentru cei care caută mobilitate şi nu lucrează intensiv (paginare, editare video etc.), ci mai degrabă îl vor folosi pentru sarcinile obişnuite (scris, office, browsing, vizionare filme etc.), dar care nu vor să facă rabat la calitate şi design şi vor o încărcare foarte rapidă. Altfel, pentru sarcinile enumerate mai sus există alternative mai ieftine, dar care vin cu minusuri (fie touchpadul este de o calitate slabă, fie sunetul nu este bun, este mai greu sau calitatea materialelor nu este ideală ş.a.m.d.).

    CARACTERISTICI

    Procesor: 1,2 GHz Intel Core M
    Placă video integrată:  Intel HD Graphics 5.300 1536MB
    Memorie: 8 GB RAM DDR3
    Hard disk: 512 GB memorie flash
    Display: 12 inchi Retina (rezoluţie 2.304 x 1.440, 226 ppi)
    Baterie: 9-10 ore

    Produsul a fost dat pentru testare de către eMAG.

  • PNL cere PSD să îl retragă pe deputatul Sebastian Ghiţă din Comisia pentru controlul SRI

    PNL cere PSD să îi retragă deputatului Sebastian Ghiţă sprijinul politic în baza căruia acesta deţine calitatea de membru al Comisiei pentru controlul activităţii SRI, afirmând că trimiterea în judecată a lui Sebastian Ghiţă este incompatibilă cu deţinerea calităţii de membru în comisie.

    “Partidul Naţional Liberal solicită PSD să-i retragă deputatului Sebastian Ghiţă, de urgenţă, sprijinul politic în baza căruia acesta deţine calitatea de membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI”, potrivit unui comunicat PNL, remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A renunţat la o carieră într-o multinaţională pentru a deschide un magazin cu mirodenii

    Ideea i-a venit în 2011, la o discuţie cu un prieten, după ce abia terminase colaborarea cu o multinaţională pentru care lucrase timp de zece ani. Simţea nevoia unei schimbări, de ceva nou, iar pasiunea pentru gătit i-a îndreptat paşii către această nişă: „M-am gândit la un magazin de mirodenii, în care pasionaţii de bucătărie să găsească orice condiment necesar pentru reţetele preferate“. Dincolo de instinctul său antreprenorial şi nişa pe care o ţintea, s-a uitat la piaţă; a observat că piaţa de condimente era slab dezvoltată la acea perioadă. „Pentru că îmi place foarte mult să gătesc şi au fost multe momente în care nu puteam urma o reţetă din cauza că nu găseam ingredientele necesare, am vrut să aduc soluţii şi pentru alţi pasionaţi de gătit prin acest magazin“, adaugă Florea.

    Ideea a avut timp să încolţească o bună perioadă, aproximativ doi ani, în care antreprenorul şi-a exersat pasiunea pe alte căi: a profesat ca bucătar în câteva restaurante. În 2013 şi-a pus în aplicare planurile, deschizând împreună cu o prietenă magazinul de mirodenii, în centrul Bucureştiului, lângă Cişmigiu, cu circa 30.000 de euro, bani din surse proprii. „Ne-am dorit ca magazinul să fie într-un loc plăcut, într-o zonă centrală şi bună a oraşului, frumos amenajat, în care toate condimentele să fie vândute vrac, astfel încât fiecare client să-şi aleagă cantitatea dorită“, spune antreprenorul.

    În timp, după circa doi ani de la inaugurare, şi-a dat seama că spaţiul ales nu a fost cea mai potrivită variantă, iar din aprilie 2016 Bazarul cu Mirodenii s-a relocat într-un spaţiu mai mare, la parterul unei case de pe Calea Dorobanţi.

    În acest „bazar“ sunt expuse peste 200 de mirodenii, dar şi produse conexe precum nuci şi seminţe, cafea 100% arabica, ceaiuri, uleiuri de măsline, oţeturi balsamice, măsline sau recipiente pentru condimente; elementele vedetă ale magazinului, mirodeniile şi amestecurile de mirodenii, provin din toate colţurile lumii, de la furnizori din India, Marea Britanie şi Spania. Petru că mirodeniile se cumpără în cantităţi mici, la fel sunt şi preţurile, spune Mihai Florea.

    Tot el adaugă că „în magazin preţurile sunt afişate, în general, la 10 grame şi e greu să fac un preţ mediu pentru 200 de mirodenii, însă ele pornesc de la 40 de bani la 10 grame şi ajung la 58 de lei cutiuţa de două grame, în cazul şofranului“. La fel, numărul clienţilor variază foarte mult, fiind „zile în care în magazin intră cinci oameni, iar a doua zi trec pragul de patru ori mai mulţi“; estimând valori medii, apreciază că aproximativ 10-12 clienţi cumpără de circa 30 de lei pe zi.

    Tot consumatorul este, pentru antreprenor, şi cea mai mare problemă: „Din păcate, consumatorul român nu este încă unul foarte educat şi nu apreciază produsele de calitate“, spune Mihai Florea, iar acest lucru îi îngreunează supravieţuirea într-o astfel de piaţă. „Pentru noi este destul de greu acum, mai ales că în toate pieţele au apărut mici gherete unde se vând mirodenii de slabă calitate, bâzâite de molii şi alte insecte“, spune antreprenorul.

    Cea mai bună perioadă din an coincide cu sărbătorile de iarnă, graţie apetitului mai larg de consum, iar atunci Bazarul cu Mirodenii are şi comenzi speciale: „În perioada sărbătorilor de iarnă pregătim câteva modele de coşuri cadou sau îndrumăm clienţii către magazin, unde concepem cadouri personalizate“. Vara este, însă, o perioadă mai dificilă, deoarece vacanţa aduce o scădere a numărului de clienţi. Cu toate acestea, antreprenorul se arată optimist şi are în plan o extindere a conceptului: şi-a propus să creeze o zonă în care clienţii să se poată bucura de beneficiile unei cafenele-ceainării şi a unui mic bistro. 

    Bazarul cu Mirodenii are ca principali concurenţi pe piaţa bucureşteană alte două magazine specializate pe această nişă, ambele controlate de antreprenori români: Magazinul cu Mirodenii şi Magazinul de Condimente. Cea mai mare valoare de piaţă o deţin însă companii mari, printre care se numără Fuchs Condimente, Dr. Oetker, Ion Moş, Kotanyi Condimente, Podravka sau Unilever Central Europe.

    Una dintre marile tranzacţii înregistrate la nivel local pe această piaţă a avut loc anul trecut în martie, când Fuchs, cel mai mare producător de condimente din Europa, a preluat divizia de condimente de la producătorul român Alex & Comp. La o valoare estimată la aproximativ 50 de milioane de euro anual, se poate spune că românii au un apetit din ce în ce mai crescut pentru acest domeniu, atât la nivel de consumator, cât şi din poziţia de antreprenor pe nişa condimentelor.
     

  • A renunţat la o carieră într-o multinaţională pentru a deschide un magazin cu mirodenii

    Ideea i-a venit în 2011, la o discuţie cu un prieten, după ce abia terminase colaborarea cu o multinaţională pentru care lucrase timp de zece ani. Simţea nevoia unei schimbări, de ceva nou, iar pasiunea pentru gătit i-a îndreptat paşii către această nişă: „M-am gândit la un magazin de mirodenii, în care pasionaţii de bucătărie să găsească orice condiment necesar pentru reţetele preferate“. Dincolo de instinctul său antreprenorial şi nişa pe care o ţintea, s-a uitat la piaţă; a observat că piaţa de condimente era slab dezvoltată la acea perioadă. „Pentru că îmi place foarte mult să gătesc şi au fost multe momente în care nu puteam urma o reţetă din cauza că nu găseam ingredientele necesare, am vrut să aduc soluţii şi pentru alţi pasionaţi de gătit prin acest magazin“, adaugă Florea.

    Ideea a avut timp să încolţească o bună perioadă, aproximativ doi ani, în care antreprenorul şi-a exersat pasiunea pe alte căi: a profesat ca bucătar în câteva restaurante. În 2013 şi-a pus în aplicare planurile, deschizând împreună cu o prietenă magazinul de mirodenii, în centrul Bucureştiului, lângă Cişmigiu, cu circa 30.000 de euro, bani din surse proprii. „Ne-am dorit ca magazinul să fie într-un loc plăcut, într-o zonă centrală şi bună a oraşului, frumos amenajat, în care toate condimentele să fie vândute vrac, astfel încât fiecare client să-şi aleagă cantitatea dorită“, spune antreprenorul.

    În timp, după circa doi ani de la inaugurare, şi-a dat seama că spaţiul ales nu a fost cea mai potrivită variantă, iar din aprilie 2016 Bazarul cu Mirodenii s-a relocat într-un spaţiu mai mare, la parterul unei case de pe Calea Dorobanţi.

    În acest „bazar“ sunt expuse peste 200 de mirodenii, dar şi produse conexe precum nuci şi seminţe, cafea 100% arabica, ceaiuri, uleiuri de măsline, oţeturi balsamice, măsline sau recipiente pentru condimente; elementele vedetă ale magazinului, mirodeniile şi amestecurile de mirodenii, provin din toate colţurile lumii, de la furnizori din India, Marea Britanie şi Spania. Petru că mirodeniile se cumpără în cantităţi mici, la fel sunt şi preţurile, spune Mihai Florea.

    Tot el adaugă că „în magazin preţurile sunt afişate, în general, la 10 grame şi e greu să fac un preţ mediu pentru 200 de mirodenii, însă ele pornesc de la 40 de bani la 10 grame şi ajung la 58 de lei cutiuţa de două grame, în cazul şofranului“. La fel, numărul clienţilor variază foarte mult, fiind „zile în care în magazin intră cinci oameni, iar a doua zi trec pragul de patru ori mai mulţi“; estimând valori medii, apreciază că aproximativ 10-12 clienţi cumpără de circa 30 de lei pe zi.

    Tot consumatorul este, pentru antreprenor, şi cea mai mare problemă: „Din păcate, consumatorul român nu este încă unul foarte educat şi nu apreciază produsele de calitate“, spune Mihai Florea, iar acest lucru îi îngreunează supravieţuirea într-o astfel de piaţă. „Pentru noi este destul de greu acum, mai ales că în toate pieţele au apărut mici gherete unde se vând mirodenii de slabă calitate, bâzâite de molii şi alte insecte“, spune antreprenorul.

    Cea mai bună perioadă din an coincide cu sărbătorile de iarnă, graţie apetitului mai larg de consum, iar atunci Bazarul cu Mirodenii are şi comenzi speciale: „În perioada sărbătorilor de iarnă pregătim câteva modele de coşuri cadou sau îndrumăm clienţii către magazin, unde concepem cadouri personalizate“. Vara este, însă, o perioadă mai dificilă, deoarece vacanţa aduce o scădere a numărului de clienţi. Cu toate acestea, antreprenorul se arată optimist şi are în plan o extindere a conceptului: şi-a propus să creeze o zonă în care clienţii să se poată bucura de beneficiile unei cafenele-ceainării şi a unui mic bistro. 

    Bazarul cu Mirodenii are ca principali concurenţi pe piaţa bucureşteană alte două magazine specializate pe această nişă, ambele controlate de antreprenori români: Magazinul cu Mirodenii şi Magazinul de Condimente. Cea mai mare valoare de piaţă o deţin însă companii mari, printre care se numără Fuchs Condimente, Dr. Oetker, Ion Moş, Kotanyi Condimente, Podravka sau Unilever Central Europe.

    Una dintre marile tranzacţii înregistrate la nivel local pe această piaţă a avut loc anul trecut în martie, când Fuchs, cel mai mare producător de condimente din Europa, a preluat divizia de condimente de la producătorul român Alex & Comp. La o valoare estimată la aproximativ 50 de milioane de euro anual, se poate spune că românii au un apetit din ce în ce mai crescut pentru acest domeniu, atât la nivel de consumator, cât şi din poziţia de antreprenor pe nişa condimentelor.
     

  • Jeff Jacobson va fi noul CEO al Xerox Corporation, în urma definitivării procesului de separare

    Jeff Jacobson a fost numit de consiliul de administraţie noul CEO (chief executive officer) al Xerox Corporation, după finalizarea procesului de separare în două companii independente listate la bursă. Jacobson este, în prezent, preşedinte al diviziei Xerox Technology şi va continua să ocupe această poziţie până la definitivarea procesului de separare. 

    Pe 29 ianuarie 2016, Xerox şi-a anunţat planurile de separare în două companii independente, listate la bursă – Xerox, care va reuni business-urile de tehnologie şi externalizare a documentelor, şi Conduent, o companie de servicii de externalizare a proceselor debusiness. Procesul de separare va fi finalizat până la sfârşitul anului 2016.

    ”Jeff este un bun lider, foarte implicat în business-ul nostru şi în relaţia cu angajaţii, care are o înţelegere profundă a clienţilor. De asemenea, el deţine viziunea strategică necesară pentru a valorifica oportunităţile de pe piaţă”, a spus Ursula Burns. “În cursul celor patru ani petrecuţi la Xerox, Jeff a depus eforturi susţinute de a creşte productivitatea şi eficienţa, păstrând, în acelaşi timp, angajamentul companiei pentru inovaţie, calitate şi tehnologii de top. Graţie experienţei sale anterioare de CEO al unei companii listate la bursă, precum şi istoricului şi realizărilor sale în cadrul Xerox, atât eu, cât şi consiliul suntem siguri că Jeff este cea mai potrivită persoană pentru a conduce compania Xerox.”

    “Sunt onorat de decizia consiliului de a mă numi la conducerea uneia dintre cele mai reprezentative companii din lume şi încrezător că, împreună, vom construi un viitor prosper pentru Xerox, bazat pe managementul solid, excelenţa operaţională şi orientarea către client, care sunt deja valori centrale ale companiei. În calitate de companie independentă şi datorită transformării strategice pe care o implementăm cu fermitate, vom profita de multiplele mijloace disponibile pentru a consolida businessul de bază şi pentru a valorifica cele mai bune oportunităţi de creştere”, a spus Jacobson.

     

  • Gadget Review: Sony RX10II, un bridge cu focus pe video – FOTO, VIDEO

    Sony RX10II vine în continuarea modelului RX10 şi reprezintă o evoluţie din toate punctele de vedere: calitatea imaginii a fost îmbunătăţită, este mai rapidă, filmările au o calitate foarte bună, iar bateria ţine destul de mult. Cu toate acestea trebuie menţionat că are un zoom mai mic decât competitorii săi, ecranul nu are funcţii de touch şi imaginea capturată de RX10II ar putea fi în continuare îmbunătăţită (în colţuri mai pierde din claritate). Şi nu în ultimul rând, necesită o investiţie destul de consistentă, pentru că în momentul de faţă se vinde cu preţuri între 5.000 şi 7.000 de lei.

    Înainte să trecem la concluzii, să vedem ce oferă această cameră şi care sunt performanţele. În primul rând, am rămas uimit de calitatea video a camerei, mai ales că de cele mai multe ori am lăsat camera să-şi vadă de treabă singură, chiar şi în condiţii de luminozitate scăzută. În plus, RX10II este capabilă să filmeze 4K (rezoluţie 3.840 x 2.160 pixeli) până la 29 de minute per clip. Dar dacă reduci rezoluţia la una Full HD, aparatul are o opţiune numită dual‑rec, care îi permite fotografului să fotografieze în timp ce filmează. După cum ziceam, focusul este foarte bun, iar opţiunea automată de detectare a feţelor funcţionează foarte bine, astfel încât subiectul rămâne tot timpul clar chiar dacă se află în mişcare (şi mă gândesc aici la copii sau la animale de casă pline de energie ce zburdă prin cadru). În plus, eu am fost mulţumit şi de calitatea înregistrării audio.

    Un alt element interesant pe care Sony îl oferă şi alte camere din această categorie nu-l au este posibilitatea de a filma slow motion. M-am distrat cu această funcţie, dar trebuie menţionat că RX10II poate filma doar trei-patru secunde astfel. Poate părea prea scurt, dar cine ar vrea să vadă un clip de zece sau cincispreze secunde în slow motion? Din păcate, în acest mod sunt blocate toate funcţiile de zoom sau setările din cameră, ceea ce înseamnă că trebuie să stabileşti dinainte încadrarea şi setările. RX10II este capabil să înregistreze astfel de imagini la 240, 480 sau 960 de cadre pe secunde (trei viteze de slow motion), apoi clipul este redat la o rezoluţie Full HD, dar nu nativ, ci prin reeşantionare prin interpolare (în limba engleză: upsampling). Chiar şi aşa este o calitate înaltă pentru entuziaştii filmărilor.

    Aparatul este dotat cu un obiectiv Carl Zeiss Vario-Sonnar T* ce are o distanţă focală de 8,8 – 73 mm (24 – 200 mm echivalentul în format 135), iar diafragma are o deschidere maximă de f/2,8 până la f/16 şi estompează foarte bine fundalul, ceea ce-l face foarte bun pentru portrete. Aparatul oferă un zoom de 8,3x la o calitate bună (deşi alte camere de acest tip oferă un zoom şi mai mare). Mi-a plăcut faptul că nu am fost nevoit să apelez de prea multe ori la modul manual (fotograful are grijă de toate setările), deoarece camera s-a descurcat singură în modul Auto sau Aperture/Program Priority. Singurele probleme pe care le-am întâlnit au fost atunci când luminozitatea era scăzută şi aparatul urca foarte mult sensibilitatea imaginii (ISO), deşi nu era nevoie. Vorbind de ISO, acesta poate urca până la 12.800, cu „puricii“ de rigoare în scenele întunecate. De asemenea, Sony RX10II are un senzor de 1 inchi de 20 megapixeli (destul de mare pentru categoria sa) şi poate face fotografii până la o rezoluţi de 5.472 x 3.648 px în format 3:2 şi până la 5.472 x 3.080 px în format 16:9.

    Spuneam că este o cameră bună pentru portrete, dar cred că se descurcă bine şi când vine vorba de evenimentele sportive, datorită faptului este este capabilă să fotografieze 14 cadre pe secundă, chiar şi în format RAW (ideal pentru persoanele care vor controleze fiecare element în editare), dar şi JPG. Totuşi în acest caz viteza de procesare (buffering) a imaginilor nu este ideală. Un alt punct negativ ar fi faptul că aparatul este destul de greu (800 g) şi are un body mic, ceea ce înseamnă că este destul de greoi de manevrat şi nici butoanele nu sunt ideale.

    Iniţial am crezut că bateria avea o viaţă destul de scurtă (în special la filmare), dar când am făcut un pic de cercetare am observat că alţi competitori au o baterie care ţine mult mai puţin. Partea bună este că se poate încărca uşor cu încărcătorul de la telefon (micro-USB), dintr-o baterie externă sau din calculator.

    Dacă atunci când RX10 a fost lansat pe piaţă Sony nu a avut o competiţie mare în această zonă, acum pentru RX10II există alternative. Cei care caută o astfel de cameră dar nu vor să cheltuie atât de mult se pot îndrepta către G3X al celor de la Canon sau către FZ1000 de la Panasonic (ambele între 3.000 şi 4.000 de lei), care sunt capabile să ofere cam aceeaşi performanţă ca şi RX10II la un preţ mai mic. Totuşi duc lipsa unor elemente precum filtrul ND încorporat în produs (Neutral Density, care te ajută să fotografiezi când este soare puternic) sau abilitatea de a filma slow motion. Însă dacă simţi că nu ai nevoie de astfel de elemente, poţi investi într-o cameră mai ieftină, iar cu restul banilor ai putea să optezi pentru accesorii precum un bliţ extern.

    În concluzie, recomand Sony RX10II pasionaţilor de fotografie care nu vor să care obiectivele după ei, nu vor să facă rabat de calitate, dar şi celor interesaţi de video. Cred că este o cameră bună pentru videoblogging, filmare de produs, fotografiere de portrete sau fotografie de stradă, pentru că este şi foarte silenţioasă.

    PRO:

    Imagine şi video de calitate
    Face o treabă destul de bună când se află în modul Auto
    Silenţioasă
    Autofocus foarte bun, necesar pentru o filmare de calitate
    Foarte rapidă (poate trage până la 14 cadre pe secundă)
    Filmează 4K + slow motion

    CONTRA:

    Timp de procesare a imaginilor mai lung în modul RAW + JPG
    Ecranul nu este touch
    Poate fi dificil de manevrat (destul de grea, iar body‑ul este mic)
    Preţ ridicat. Alte camere din categoria sa sunt mai ieftine şi oferă cam aceeaşi performanţă

    Pentru mai multe exemple foto/video  accesaţi următoarea pagină
     

  • Cronică de film: The Nice Guys

    În calitate de regizor, Shane Black surprinde destul de bine starea de spirit a anilor ‘70, oferind o mulţime de detalii spectatorilor. Atmosfera retro iese în evidenţă chiar din primele secunde, prin fontul titlurilor de deschidere şi coloana sonoră specifică vremii. De-a lungul filmului, epoca este evocată prin repere muzicale, detalii de design de producţie şi de costume sau aluzii la alte filme.

    Prima scenă e chiar foarte reuşită: un copil se furişează în dormitorul părinţilor în mijlocul nopţii şi fură o revistă pentru adulţi de sub pat, admirând fata de pe copertă. Imaginea rămâne pe el câteva secunde, sugerând parcă modul în care el se vede întâlnind-o, peste ani, în viaţa reală.

    Combinaţia dintre actorii principali e potrivită din mai multe puncte de vedere: interpretarea lui Russell Crowe, diferită de cele cu care eram obişnuiţi, o completează perfect pe cea a lui Gosling. Cei doi sunt amuzanţi şi dau o notă de lejeritate filmului, pe alocuri lăsând chiar impresia că improvizează o parte din replici. Partea cea mai bună a filmului este dată însă de dialoguri: aici se vede mâna lui Shane, care livrează replici spumoase de la început până la final.

    Altfel, vorbim de un film poliţist care se aseamănă într-o oarecare măsură cu The Man from UNCLE; diferenţa majoră este că nu mai vorbim de spioni, ci de poliţişti. Nici măcar de poliţişti, ca să fiu mai exact, ci de oameni cu arme. Personajul lui Gosling, Holland March, este un detectiv particular din Los Angeles, iar Jackson Healy (Crowe) este un fel de recuperator. Cei doi îşi unesc forţele în momentul în care Misty Mountains, o vedetă a industriei pentru adulţi, dispare fără urmă. Chiar dacă cei doi aşa-zişi eroi ajung la un moment dat implicaţi în tot felul de conspiraţii la nivel înalt, scenariul păstrează totuşi o doză destul de mare de umor; este, până la urmă, o comedie.

    The Nice Guys oferă publicului posibilitatea de a urmări un film care nu este populat cu supereroi şi care are principalul obiectiv de a oferi 120 de minute de distracţie; în mare măsură reuşeşte acest lucru, drept pentru care îl recomand tuturor celor care vor să mai şi râdă în sala de cinema.

  • Twitter a achiziţionat Magic Pony pentru a îmbunătăţi calitatea video pentru transmisii live

    În încercarea de a oferi cele mai bune servicii de livestreaming, Twitter a cumpărat o nouă companie care va ajuta la îmbunătăţirea calităţii video în timp real. Compania se numeşte Magic Pony Technology şi este un start-up cu sediul în Londra, care foloseşte un algoritm de „deep learning” şi procesare grafică pentru a oferi imagini mai clare fără să crească cerinţele de bandă. Cu siguranţă, tehnologia Magic Pony va fi implementată în Periscope, serviciul de livestreaming al Twitter.

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro