Tag: americani

  • Obama le-a cerut scuze americanilor care îşi pierd asigurările din cauza reformei sănătăţii

     “Îmi pare rău că se află în această situaţie din cauza promisiunilor pe care le-am făcut”, a declarat Obama pentru NBC, promiţând că administraţia va face “tot ceea ce poate” pentru a ajuta persoanele vizate.

    Ca efect secundar al reformei promulgate în 2010 de către preşedinte, după intrarea în vigoare a părţii centrale a măsurilor la începutul lui octombrie, firme de asigurări, care domină piaţa sănătăţii, au reziliat în mod unilateral pachete devenite ilegale, obligându-i pe unii americani să îşi schimbe asigurările, implicând în unele cazuri creşteri ale primelor.

    Acest fenomen a contrazis o promisiune repetată de preşedinte în anii în care şi-a apărat reforma. “Dacă vă place asigurarea actuală, o puteţi păstra”, a promis el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările producătorilor auto americani au crescut puternic în octombrie, după deblocarea guvernului

     Vânzările de maşini şi camionete ale GM au urcat cu 16%, ale Ford cu 14%, iar cele ale Chrysler cu 11%. Analiştii estimau un avans de 7,9% în cazul GM, 16% pentru Ford şi 14% pentru Chrysler.

    Livrările Toyota Motor, Honda Motor şi Nissan Motor au fost sub aşteptările analiştilor.

    Traficul din showroom-uri şi vânzările au crescut după ce Congresul şi preşedintele Barack Obama au convenit pe 17 octombrie finanţarea activităţilor guvernamentale şi prelungirea limitei de îndatorare a Statelor Unite până la începutul anului viitor.

    În primele 10 luni, vânzările de autovehicule pe piaţa SUA au totalizat 12,4 milioane de unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Polemica privind spionajul american se extinde în Asia

     Ambasadorul australian Greg Moriarty a avut o scurtă întâlnire în cursul dimineţii cu un oficial de rang înalt al Ministerului pentru Afaceri Externe la Jakarta. “A fost o reuniune bună”, a declarat el presei, care îl aştepta la ieşire.

    Diplomatul era convocat după afirmaţiile revistei germane Der Spiegel şi ale cotidianului australian The Sydney Morning Herald (SMH), potrivit cărora ambasadele australiene în Asia au fost folosite de serviciile de informaţii americane pentru a intercepta date, în special pe Internet.

    Acest sistem face parte dintr-o vastă reţea internaţională de spionaj dezvăluită de Edward Snowden, fost consultant al Agenţiei de Securitate Naţională americană (NSA), şi care generează o polemică între Europa şi Statele Unite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SONDAJ: Susţinerea pentru pedeapsa capitală este la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani în SUA

     Şaizeci la sută dintre americani se declară în favoarea pedeapsei cu moartea pentru criminalii găsiţi vinovaţi, reprezentând cel mai scăzut nivel după septembrie 1972 când pedeapsa capitală era susţinută de 57 la sută dintre cei chestionaţi. Opt americani din 10 o susţineau în 1994, valoarea cea mai ridicată care s-a aflat în scădere continuă de atunci.

    Aproximativ un american din patru (44 la sută) apreciază că aceasta nu este aplicată destul de des, o cifră de asemenea printre cele mai scăzute.

    Primul sondaj Gallup despre pedeapsa capitală a fost realizat în 1936 iar susţinătorii acesteia au fost mereu majoritari, cu ecepţia unui sondaj realizat în mai 1966 în mijlocul epocii dezbaterilor privind această problemă, remarcă Gallup.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lucrările la scutul american de la Deveselu încep astăzi. Băsescu, Duşa, oficiali români, americani şi ai NATO, prezenţi la ceremonia de marcare a evenimentului

     Delegaţia americană prezentă la eveniment este condusă de James Miller, adjunctul secretarului apărării pentru politica de apărare, şi include alţi înalţi oficiali din cadrul Departamentului Apărării, Departamentului de Stat şi comandamentelor forţelor americane din Europa.

    Din partea conducerii NATO participă la eveniment ambasadorii Alexander Vershbow, Secretar General Adjunct, şi Sorin Ducaru, asistent al Secretarului General al NATO pentru ameninţări emergente de securitate.

    Totodată, sunt prezenţi reprezentanţi ai ministerelor afacerilor externe din Polonia şi Turcia, state care găzduiesc sau vor găzdui componente ale sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice şi care contribuie, astfel, la sistemul antirachetă al NATO.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duşa: Luni încep lucrările la Deveselu. Baza trebuie să fie operaţională din 2015

     “Vă anunţ în premieră că, luni, la Deveselu, împreună cu partea americană, cu partenerii din Statele Unite, de la Pentagon, de la Ministerul Apărării, vom inaugura la Deveselu lucrările la acea locaţie, la ceea ce dumneavoastră cunoaşteţi ca scut anti-rachetă, dar, de fapt, este vorba despre interceptări de rachete balistice, lucrare care trebuie să se realizeze în perioada următoare.

    Acest scut anti-rachetă trebuie să fie funcţional în 2015. Este prima facilitate de acest gen care se realizează în estul Europei, având în vedere că România este stat de graniţă al NATO şi al Uniunii Europene. Chiar domnul Hagel (Chuck Hagel, secretarul american al Apărării – n.r. ) aprecia că, deşi nu s-a ajuns la o înţelegere cu partenerul rus, vor începe lucrările”, a declarat Mircea Duşă, într-o conferinţă de presă la Sibiu.

    Potrivit acestuia, o parte dintre lucrări trebuie realizate de statul român, iar o altă parte, respectiv cele care ţin de dotarea bazei, revin în sarcina partenerului american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şefa FMI avertizează Congresul american să nu trimită lumea din nou în recesiune

    Preşedinta FMI, Christine Lagarde, avertizează Congresul american că neadoptarea unei legi care să permită ridicarea plafonului de îndatorare publică ar arunca economia mondială într-o nouă recesiune, scrie The Independent.

    “Dacă există acel grad de divizare, de lipsă de încredere şi de lipsă de securitate în SUA, aceasta s-ar transpune în haos în întreaga lume, ceea ce reprezintă un risc de cădere, din nou, într-o recesiune”, a declarat Lagarde.

    Declaraţia şefei FMI a venit după ce discuţiile dintre John Boehner, unul dintre liderii Republicani, şi Preşedintele Barack Obama au eşuat, situaţie care pune pe umerii Senatului sarcina dificilă de a ajunge la o înţelegere şi de a evita ceea ce experţii prezic că ar putea fi o „catastrofă financiară”.

    Pe 17 octombrie guvernul federal va atinge plafonul de cheltuieli. Dacă până atunci nu este ridicată limita de îndatorare de aproape 17 000 de miliarde de dolari, SUA va intra în incapacitate de plată. Lagarde susţine că această situaţie ar putea zdruncina situaţia economică fragilă, aflată încă în refacere, din SUA şi restul lumii. 

  • Noi dezvăluiri despre activitatea NSA: Agenţia americană colectează sute de milioane de liste de contacte transmise prin e-mail

     Într-o singură zi în 2012, NSA a interceptat 444.743 de liste de contacte din e-mailurile conturilor de Yahoo!, 82.857 din conturile de Facebook, 33.697 din conturi Gmail şi 22.881 din conturile altor furnizori de mesagerie online, preciza NSA într-o prezentare publicată de către jurnalul american.

    Extrapolând la un an, cifrele corespund colectării a 250 de milioane de liste de contacte de e-mail pe an.

    Aceasta vrea să spună că milioane, chiar zeci de milioane de americani sunt vizaţi de această colectare de date, au declarat pentru cotidian doi oficiali de rang înalt din serviciile de informaţii americane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NOBEL 2013: Trei profesori americani au primit premiul pentru economie, după studii privind evoluţia pieţelor

     Academia Regală de Ştiinţe din Suedia în recompensează astfel pe cei trei economişti pentru “analiza empirică a preţurilor activelor”, se arată într-un comunicat transmis luni de instituţia care decernează anual premiile Nobel.

    “Nu există nicio modalitate de a anticipa preţurile acţiunilor şi obligaţiunlor pentru următoarele câteva zile sau săptămâni. Dar este posibil să fie previzionată direcţia largă a acestor preţuri pe perioade mai îndelungate, precum următorii 3-5 ani”, au postulat şi demonstrat cei trei de-a lungul carierelor academice.

    Eugene Fama şi câţiva colaboratori au început încă din anii ’60 să demonstreze că preţurile acţiunilor sunt aproape imposibil de anticipat pe termen scurt, iar piaţa se adaptează rapid la informaţii nou apărute. Aceste concluzii au avut un impact semnificativ asupra cercetării care a urmat în domeniu şi a schimbat practicile din pieţe, unul dintre cele mai vizibile efecte fiind apariţia fondurilor mutuale adaptate la evoluţia componentelor indicilor bursieri, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opt aleşi americani, arestaţi în cursul unei manifestaţii pentru reformarea imigraţiei

     Aceste evenimente au determinat Casa Albă să îndemne congresmenii să ajungă la un compromis cât mai rapid şi să reconstruiască “sistemul de imigraţie care a eşuat” în Statele Unite, permiţând reformei – în prezent blocate în Congres – să fie adoptate de către Camera Reprezentanţilor.

    Anterior, zeci de manifestanţi care blocau un bulevard la nivelul Capitoliului, sediul Congresului american, au fost arestaţi de poliţie. Ei au fost încătuşaţi cu cătuşe de plastic, potrivit unui jurnalist AFP.

    Aproximativ 10.000 de persoane, potrivit organizatorilor, au participat la acest “Marş pentru demnitate şi respectarea imigranţilor” care s-a desfăşurat, sâmbătă, în aproximativ 160 de oraşe americane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro