Tag: active

  • Vânzarea de active de către băncile din Europa ameninţă piaţa unică

    “Există riscul ca reducerea expunerii sectorului bancar din UE să ne lase cu o piaţă financiară mai fragmentată”, a declarat preşedintele Autorităţii Bancare Europene, Andrea Enria, într-o conferinţă la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare din Europa. UE transpune un acord global privind băncile, Basel III, în legislaţia Uniunii, dar unele ţări vor o flexibilitate mai mare, întrucât nu toate cele 8.000 de instituţii de creditare din Europa au acelaşi model de afaceri. În decembrie 2011, Autoritatea Bancară Europeană a cerut băncilor europene să-şi majoreze baza de capital cu 115 miliarde de euro. Acordul Basel III cere băncilor o rată de adecvare a capitalului de cel puţin 7% până în 2019, în timp ce la nivel european s-a luat decizia atingerii unui prag de 9% până la sfârşitul lunii iunie.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Profitul Raiffeisen a crescut cu 16%. Steven van Groningen: “Vom continua initiativele de eficientizare a bancii”

    Volumul de credite administrate de banca a crescut cu 16% fata de 2010, ajungand la 3,53 miliarde de euro, in timp ce volumul de depozite a crescut cu 7%, pana la 3,95 miliarde de euro. Raportul credite/depozite era de 89% la sfarsitul lui 2011, fata de 83% la finele anului anterior. Rata solvabilitatii era de 10,9% la sfarsitul lui 2011, peste plafonul de 10% cerut de BNR.

    Steven van Groningen, Presedinte si CEO al Raiffeisen Bank Romania, califica profitul de 96 mil. euro drept “un rezultat foarte bun in conditiile economice pe care le traversam in ultimii ani”. “Am reusit sa ne consolidam pozitia de banca puternica, pastrand in toata aceasta perioada un control strict asupra costurilor si o administrare prudenta a riscurilor. Vom continua in 2012 initiativele de eficientizare a bancii si de simplificare a proceselor, pentru mai buna deservire a clientilor”, a declarat Steven van Groningen.

    In 2011, veniturile bancii au crescut cu 6%, iar cheltuielile cu 3%, ca urmare a unei contributii mai mari la fondul de garantare a depozitelor si a cresterii TVA. Raportul cost/venituri insa s-a imbunatatit, ajungand la 63,1%, fata de 64,5% in 2010, in primul rand datorita cresterii veniturilor. Cheltuielile cu provizioanele au ramas neschimbate in 2011, la 48 milioane euro, in conditiile in care activitatea de creditare se mentine la un nivel destul de redus. Creditele neperformante au scazut pana la 6,4% la sfarsitul anului (fata de 7,6%, cat erau la sfarsitul lui 2010), in primul rand datorita calitatii bune a creditelor noi acordate. Portofoliul de credite a crescut cu 20%, in timp ce depozitele au scazut usor, cu circa 4%.

    In ciuda cererii modeste pentru credite, zona de retail a cunoscut o crestere a activelor de circa 18%, in timp ce depozitele au crescut cu 15%. “Suntem multumiti de modul cum a evoluat segmentul IMM, 26% crestere pe zona de creditare si 17% crestere pe zona de pasive, fata de 2010. De asemenea, ne-am consolidat pozitia pe segmentul clientilor de top si ne mentinem atentia asupra clientilor nostri de casa, pentru care trebuie creata valoare si care pot asigura crestere”, a spus Steven van Groningen.

    Baza de clienti a Raiffeisen Bank a ramas constanta in 2011, la aproximativ 2 milioane de persoane fizice, 100.000 IMM-uri si 8.000 de companii. La sfarsitul lui 2011, reteaua Raiffeisen Bank numara 543 de unitati (fata de 540 in 2010). Banca avea 5.911 angajati la sfarsitul anului 2011, fata de 6.104 in 2010.

    Raiffeisen Online (Internet Banking) si Smart Mobile Banking au cunoscut o crestere in 2011 atat in ceea ce priveste numarul de clienti (numarul de clienti persoane fizice a crescut cu cca 31%), cat si din punctul de vedere al volumelor tranzactionate (pentru clientii persoane fizice, valoarea tranzactiilor s-a dublat). Raiffeisen Bank are o retea de peste 1.100 de ATM-uri si 10.000 de POS-uri.

    Raiffeisen Bank Romania, detinuta de austriecii de la Raiffeisen Bank International AG (RBI), este a patra banca din sistem dupa valoarea activelor, cu o cota de piata de circa 7%.

    Cifrele anuntate luni de banca se refera exclusiv la rezultatele Raiffeisen Bank SA si pot fi diferite fata de cele pe care le va anunta Raiffeisen Bank International AG (RBI) pentru operatiunile din Romania, atunci cand va publica raportul anual pe 2011, in data de 29 martie.

  • Rasvan Radu, UniCredit: “Pentru noi este o prioritate si pentru 2012 creditarea economiei private”

    Creditele pentru segmentul corporate au crescut cu 20%, volumul imprumuturilor pentru IMM-uri a urcat cu 33%, in timp ce avansul pentru creditele ipotecare a fost de 21%, in timp ce creditele de consum au inregistrat o scadere cu 20% fata de 2010, a informat banca.

    “Am avut una dintre cele mai bune rate de crestere a creditarii la nivel de piata. Anul 2011 nu a fost mai usor pentru sectorul serviciilor financiare, avand in vedere ca presiunea asupra lichiditatii din piata a revenit, cerintele de capital s-au inasprit la nivel global, riscurile asociate creditului au crescut iar cresterea economica a fost slaba. Pentru noi este o prioritate si pentru 2012 sa marim volumul creditelor acordate economiei private, ca motor de crestere a veniturilor operationale”, a declarat Rasvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac Bank.

    Depozitele clientilor au ajuns la 11,5 miliarde lei la 31 decembrie 2011, in crestere cu 5% fata de finalul lui 2010, un avans mai accentuat inregistrandu-se pe segmentul persoanelor fizice. Raportul intre credite si depozite la finalul anului trecut a fost de 138%.

    UniCredit Tiriac Bank a obtinut un profit net de 159,4 milioane lei (38 milioane euro) in 2011, potrivit standardelor de raportare financiara internationale (IFRS), in scadere cu 6,9% fata de 2010. Dupa standardele de contabilitate locale (RAS), profitul net a fost anul trecut de 103,1 milioane lei, in crestere cu 80,3% fata de 2010. Rentabilitatea anualizata a capitalurilor proprii (ROE) s-a plasat la 6,5%, iar rentabilitatea activelor (ROA) la 0,7%.

    Banca a inregistrat o scadere cu 10,3% a veniturilor operationale, pana la 1,2 miliarde lei, ca urmare a scaderii veniturilor din dobanzi, pe fondul cresterii costului resurselor atrase. In acelasi timp, veniturile din comisioane au crescut cu peste 10%, pe fondul amplificarii volumului tranzactiilor financiare operate de banca.

    Cheltuielile operationale au crescut cu 4,5% in 2011 comparativ cu anul precedent, reflectand in principal efectul cresterii TVA, cresterea ratelor de contributie reglementate pentru Fondul de Garantare a Depozitelor si impactul deschiderilor de noi sucursale. Raportul intre costuri si venituri s-a plasat la 49,9%, un nivel mai bun fata de media sistemului bancar. Rata solvabilitatii a fost de 11,4% potrivit RAS (calculat excluzand profitul inregistrat in 2011), confortabil peste nivelul reglementat. Provizioanele nete pentru activele financiare (preponderent credite ale clientelei) au coborat cu 24% in 2011 fata de anul 2010.

    “Nu ne asteptam la o redresare rapida a economiei Romaniei nici in 2012, avand in vedere incetinirea ritmului economic la nivelul zonei euro si nivelul inca redus al cererii interne”, a precizat Rasvan Radu.

    “Aceste tendinte se vor suprapune probabil cu provocari legate de disponibilitatea lichiditatii, a capitalului, precum si de costul acestora. Cresterea riscurilor asociate creditului si presiunea asupra marjelor, intr-un context lipsit de mari oportunitati de crestere, vor continua sa puna presiune pe veniturile si profitabilitatea bancilor.”

    Cu toate acestea, considera seful UniCredit Tiriac Bank, exista si o serie de arii de activitate cu potential foarte ridicat, precum sectorul IMM-urilor si proiectele finantate din fonduri europene. “UniCredit Tiriac Bank va dezvolta solutii care sa valorifice aceste tendinte pozitive si se va concentra pe sustinerea IMM-urilor si co-finantarii proiectelor care acceseaza fonduri europene. La nivel structural, vom incuraja creditarea in lei si vom gestiona cu atentie situatia surselor noastre de finantare”, a adaugat Rasvan Radu.

    Volumul activelor bancii a ajuns la 22,9 miliarde lei (5,3 miliarde euro) la finalul lui 2011, in crestere cu 9,9% fata de 31 decembrie 2010. Volumul creditelor din bilant a urcat cu 17,2% anul trecut fata de finalul lui 2010, pana la 15,9 miliarde lei (volumul total a urcat la 18,6 miliarde lei daca includem si portofoliul de credite externalizate).

    UniCredit Tiriac Bank, a cincea banca din Romania după valoarea activelor, face parte din reteaua grupului italian UniCredit, cel mai mare grup bancar din Europa Centrala si de Est si unul dintre cele mai mari din Europa. Banca are circa 544.000 de clienti, pe care ii deserveste prin intermediul a peste 240 de sucursale.

  • Profitul Băncii Transilvania a crescut cu 35% anul trecut

    Printre factorii care au influenţat aceste rezultate au fost veniturile obţinute de BT din dobânzi, continuarea creşterii creditării, scăderea cheltuielilor nete cu provizioanele şi optimizarea costurilor, informează banca.

    “Rezultatele anuale au fost previzibile, mai ales că perioada iulie – septembrie 2011 a fost cel mai bun trimestru al băncii, din ultimii trei ani”, a afirmat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al BT. După primele trei trimestre ale anului trecut, banca a urcat pe locul al treilea în sistem în funcţie de active, cu o cotă de piaţă de 6,8%.

    Activele bilanţiere BT au marcat o creştere cu 19%, la 25.745 milioane de lei la finele lunii decembrie 2011.

    “Suntem bine pregăţiţi pentru 2012 şi vom continua să creştem în acelaşi mod prudent şi sănătos, aşa cum am făcut-o şi în aceşti ultimi trei ani. Credem în misiunea noastră de a susţine economia şi antreprenorii locali, tocmai pentru că suntem cea mai mare instituţie bancară cu capital privat majoritar românesc şi a treia bancă din România”, a adăugat Ciorcilă.

    Veniturile operaţionale ale băncii s-au menţinut la nivelul celor din 2010, fiind de 1.484,28 milioane lei. Ca urmare a creşterii activităţii băncii, cheltuielile operaţionale au crescut cu 8%, valoarea acestora fiind, la 31 decembrie 2011, de 766,74 milioane lei. Raportul cost/venit este de 51,65%, ca efect al aplicării de măsuri de optimizare a costurilor.

    Banca Transilvania a redus cheltuielile nete cu provizioanele, la 531,77 milioane lei, comparativ cu 640 milioane, cât s-a înregistrat în anul precedent. Din total, costul net al riscului de credit a fost de 461 milioane lei, comparativ cu 598 milioane lei în 2010.

    Soldul portofoliului de credite era de 15.358 milioane lei la 31 decembrie, mai mare cu 15% faţă de începutul anului. În cadrul portofoliului, 62,95% reprezintă creditele pentru companii, iar 37,05% sunt credite pentru persoane fizice. În ceea ce priveşte moneda în care sunt acordate creditele, 63,72% sunt în lei şi 36,28% în valută.

    Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 8,62% din totalul portofoliului de credite. Soldul provizioanelor din activitatea de creditare a crescut faţă de 2010, de la 1.356 milioane lei la 1.806 milioane lei, din care 354 milioane lei reprezintă provizioane nedeductibile fiscal, pe care banca le-a constituit suplimentar, pentru a avea o abordare prudentă a managementului riscului de credit, având în vedere condiţiile economice actuale. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane este adecvat, de 108,94%.

    BT are o bază consistentă de resuse atrase, aspect care a permis menţinerea unei rate optime a lichidităţii: raportul credite/depozite se menţine la nivelul de 0,76, creşterea resurselor atrase de la clienţi fiind de 17% în 2011. Rata de solvabilitate a băncii este de 11,87%, cu profitul inclus.

    Numărul de operaţiuni cu clienţii a crescut cu 11% în 2011 faţă de 2010. In această evoluţie se integrează segmentul de carduri, care a înregistrat un număr de operaţiuni cu 16,9% mai mare decât în 2010.

    Şi în 2011, Banca Transilvania a majorat capitalul social. La finalul anului trecut, acesta a ajuns la 1.773.658.066 lei, fiind majorat cu 303.057.068 lei, din surse precum rezerve constituite din profitul net şi aport în numerar.

    Banca Transilvania a deschis anul trecut aproape 20 de agenţii. La sfârşitul lui decembrie, BT avea 553 de unităţi.

  • Yahoo! ar putea vinde majoritatea activelor din Asia, tranzacţie estimată la 17 miliarde de dolari

    Planul ar putea fi discutat în şedinţa de joi a Consiliului de Administraţie al companiei, au adăugat sursele. Una dintre persoanele citate a arătat că şefii Yahoo nu vor să audă, momentan, de oferte de preluare integrală a companiei. Yahoo! se descurcă tot mai greu în lupta cu rivali ca Google şi Facebook, compania căutând măsuri de revigorare a afacerilor. Fosta glorie a internetului are o valoare de piaţă de circa 18,5 miliarde de dolari. Printre cele mai importante măsuri luate în calcul anterior de conducerea Yahoo se numără vânzarea de participaţii minoritare către fonduri de capital privat, variantă respinsă însă de acţionari importanţi ai companiei. Planul de despărţire de activele din Asia este considerat de analişti un rezultat al presiunilor exercitate de fondul Third Point, controlat de Dan Loeb, unul dintre cei mai importanţi acţionari ai Yahoo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RBS România îşi schimbă preşedintele. Noul şef al băncii va fi olandezul Henk Paardekooper

    Henk Paardekooper vine de la Londra, unde a fost director pentru active corporative şi instituţionale din cadrul diviziei non-core a RBS din capitala britanică. Între 2004 şi 2010 a fost preşedintele RBS Rusia, unde a integrat ABN AMRO în RBS şi a condus sucursala rusească în perioada crizei financiare. În 2008 a preluat şi conducerea operaţiunilor din Comunitatea Statelor Independente.

    Născut în 1964, Henk Paardekooper este un bancher specializat în zona pieţelor emergente, cu o experienţă de peste 20 de ani. Are un masterat în econometrie la Universitatea Erasmus din Rotterdam. Înainte de 2004, Henk Paardekooper a condus echipa de consultanţă în corporate finance a băncii ABN AMRO, în Olanda. Experienţa sa se bazează pe o gamă largă de tranzacţii la care a luat parte, atât în segmentul de corporate banking (finanţarea fluxurilor comerciale, credite, cash management) cât şi în cel de investment banking (fuziuni şi achiziţii în corporate finance, pieţe de capital).

    Johan Gabriels, actualul preşedinte, şi-a început mandatul în 2009, când l-a înlocuit pe Peter Weiss, cel ce condusese banca începând din 2005. În timpul mandatului lui Gabriels, banca şi-a menţinut rate confortabile ale profitului şi ale solvabilităţii. RBS România, filiala grupului Royal Bank of Scotland, a încheiat primul semestru cu un profit net de 51 mil. lei, situându-se în topul celor mai profitabile bănci din România.

    După primele nouă luni, profitul RBS România se ridica la 67,5 mil. lei, iar valoarea activelor la 6,2 miliarde de lei, situând-o pe locul al şaptelea în sistemul bancar, cu o cotă de piaţă de 1,8%. RBS România are 26 de sucursale şi peste 900 de angajaţi.

  • Raport Fitch: Calitatea activelor băncilor din România este slabă şi s-ar putea înrăutăţi anul următor

    Degradarea în continuare a calităţii activelor în Bulgaria, România şi Croaţia, fără o consolidare a capitalului, ar putea duce la revizuirea perspectivei sectoarelor bancare din aceste ţări de la stabilă la negativă. În prezent, doar Ungaria şi Slovenia au perspectivă negativă. Calitatea activelor s-a aflat în acest an pe un trend negativ în majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est, din cauza creşterii lente a economiei şi a şomajului (Bulgaria, România, Polonia, Cehia şi Slovacia).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile europene continuă să vândă active din Asia, complicând condiţiile de finanţare pe plan local

    Potrivit unor documente obţinute de Reuters, băncile europene au scos la vânzare în utlima perioadă tot mai multe portofolii de credite din Asia, încercând să-şi consolideze capitalul pentru a rezista turbulenţelor din zona euro.

    Credit Agricole a scos pe piaţă 64 de credite către companii asiatice, în valoare totală de 1,1 miliarde de dolari, acordate unor grupuri ca Bharti Airtel (India). În 2009, banca a vândut doar 8 credite în Asia, în valoare de numai 170 milioane de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rasvan Radu, Unicredit: Vedem un apetit pentru risc mai redus si inaspriri ale reglementarilor bancare

    “Cresterea economica modesta si incertitudinile externe au afectat piata din Romania si comportamentul consumatorilor. In plus, vedem un apetit pentru risc mai redus si inaspriri ale reglementarilor in arena globala, dar si la nivel local. Toti acesti factori influenteaza fundamentele activitatii bancare, in conditiile in care marjele sunt puse sub presiune, iar costurile cresc”, a spus Răsvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac Bank.

    “Compensam aceste tendinte negative cu o strategie comerciala mai activa, oferindu-le oportunitati mai mari clientilor in aceasta perioada dificila. Urmarim cu atentie evolutia pietei, pentru a putea face fata eventualelor turbulente prin flexibilitate si o atentie sporita fata de consumatori”, a adaugat Răsvan Radu.

    Veniturile inregistrate de banca s-au ridicat la 916 milioane lei (218 milioane de euro), cu 10,4% sub nivelul din primele noua luni ale lui 2010, dar cu 1% in crestere calculate in conditii comparabile, eliminand impactul ajustarilor de reglementare si contabilitate introduse anul trecut. In trimestrul al treilea, UniCredit Tiriac Bank a inregistrat venituri egale celor din trimestrul al doilea si peste cele din primele trei luni din 2011. Veniturile nete din alte surse decat dobanzile (precum comisioanele si operatiunile de piata) au crescut cu 9,3%, iar veniturile nete din dobanzi au coborat cu 18,4%, afectate de volumul redus al activitatii economice si impactul modificarilor legislative.

    Cheltuielile operationale au crescut cu 6,2% in intervalul ianuarie – septembrie al acestui an fata de primele noua luni din 2010, influentate de inflatie si de ajustarile statutare determinate de reglementarile de piata. Raportul intre costuri si venituri s-a plasat la 49,6%. Rata solvabilitatii s-a plasat la 11,2% potrivit RAS, confortabil peste nivelul reglementat. Ponderea provizioanelor in totalul portofoliului de credite s-a situat la 6,6%.

    Volumul activelor bancii s-a plasat la 21,6 miliarde lei (5 miliarde euro) la finalul lui septembrie 2011, in crestere cu 7% anualizat. Valoarea creditelor din bilant a urcat cu 16,5% fata de 30 septembrie 2010, pana la 15,5 miliarde lei (3,6 miliarde euro), rata de crestere fiind peste media sistemului bancar. Depozitele clientilor au ajuns la 9,9 miliarde lei (2,3 miliarde euro).

    Activele totale consolidate ale UniCredit Tiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation si UniCredit Consumer Financing s-au plasat la 24,9 miliarde lei (5,7 miliarde euro) la finalul lunii septembrie 2011. Profitul net consolidat al celor trei entitati a fost de 122 milioane lei in primele noua luni ale anului, iar capitalul social s-a plasat la 2,4 miliarde lei (556 milioane euro).

    UniCredit Tiriac Bank este parte a grupului UniCredit, banca europeana de top cu reteaua cea mai extinsa din Europa Centrală si de Est, numarand peste 3.900 de sucursale. UniCredit Tiriac Bank este a cincea banca din sistem dupa valoarea activelor si opereaza cu o retea de peste 240 sucursale.

    Grupul UniCredit este prezent pe piata din Romania si prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit CA-IB Securities Romania, UniCredit CAIB Romania, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) si UniCredit Business Partner.

  • Fiscul a pus sechestru pe activele Nokia de la Jucu, pentru datorii de 10 milioane dolari

    “Ca urmare a unui control, societatea are obligaţii neplătite de natura taxelor vamale în valoare de 10 milioane de dolari”, a spus Blejnar.

    Alte stiri pe www.mediafax.ro