Tag: Tesla

  • Angajaţii Tesla spun că firma nu îşi va atinge ţinta de producţie propusă pentru finalul lunii

    Potrivit surselor, compania a reuşit să asambleze şi să vopsească miercuri, în primul din cele două schimburi de 12 ore, 210 maşini Model 3, iar în una dintre cele două schimburi de luni, compania a produs 305 de vehicule, a declarat un angajat pentru Reuters, precizând că numărul de vehicule asamblate pe schimb este afişat pentru muncitorii de linie ai fabricii.

    Compania lucrează în două schimburi de câte 12 ore pe zi, în fiecare zi a săptămânii, pentru producţia Modelului 3, au precizat cei doi angajaţi, care au furnizat cifrele de producţie pentru agenţia de ştiri citată. Astfel, după calculul angajaţilor, dacă Tesla produce 300 de vehicule din Model 3, în toate cele 14 schimburi va produce 4.200 de maşini pe săptămână, compania refuzând să ofere detalii publice referitoare la cifrele de producţie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elon Musk a fost sabotat: Un angajat al Tesla recunoaşte că a stricat sistemul computerizat de operare al unei fabrici. De ce a făcut-o

    Încercarea companiei Tesla de a ţine pasul cu nivelul de producţie al Model 3 s-a lovit de un obstacol neaşteptat – sabotajul, potrivit CNN.

    În cadrul unui e-mail trimis angajaţilor Tesla duminică noapte, CEO-ul Elon Musk a anunţat că un angajat, căruia nu i-a dat numele, a recunoscut că ar fi sabotat fabrica din Freemont, California, cu care Tesla încearcă să mărească nivelul de producţie al sedanului Model 3 până la o rată de 5.000 de maşini pe săptămână – moment în care compania ar deveni profitabilă.

    Musk spune că angajatul a recunoscut că ar fi întreprins „operaţiuni extinse şi cu un impact major”.

    E-mailul preciza că angajatul a făcut multe schimbări la sistemul computerizat de operare al fabricii. În plus, acesta ar fi scos din companie cantităţi uriaşe de date şi le-ar fi trimis către actori necunoscuţi.

    „Motivaţia lui a fost o promovare pe care nu a primit-o. În lumina acestor acţiuni, clar a fost o decizie bună să nu îl promovez”, scrie Musk.

    E-mailul nu preciza dacă angajatul a fost concediat sau nu.

     

     

     

  • Tesla fără Elon Musk: cine vrea să îl îndepărteze din funcţia de preşedinte

    Fondul Suveran al Norvegiei, cu un portofoliu de peste 1 trilion de dolari, a anunţat miercuri că susţine o iniţiativă prin care Elon Musk ar urma să fie îndepărat din poziţia de preşedinte al companiei Tesla, unde acesta este şi CEO, potrivit Business Insider.

    Propunerea, care a fost respinsă prin vot la întâlnirea actuală a acţionarilor, a reprezentat cea mai mare provocare a lui Musk în încercarea de a păstra controlul auspra companiei din Silicon Valley.

    Norges Bank Investment Management, care conduce cel mai mare fond suveran de investiţii, susţine că numirea unui preşedinte diferit faţă de CEO ar îmbunătăţi guvernarea corporaţiei.

    Fondul a votat împotriva realegerii lui Antonio Gracias ca membru al board-ului, însă a susţinut numirea în board a lui James Murdoch şi a fratelui lui Musk, Kimbal.

    Fondul a votat în luna martie împotriva pachetului salarial al lui Musk, evaluat la 2,6 miliarde de dolari de Tesla, care încă aşteaptă aprobarea acţionarilor.

    Fondul norvegian, care deţine 1,4% din toate acţiunile listate pe burse la nivel global, deţinea o participaţie de 0,48% în Tesla la sfârşitul anului trecut, valorând 252,5 milioane de dolari, potrivit datelor furnizate de fond.

     

  • Cea mai mare provocare pentru Elon Musk: Unul dintre cei mai mari investitori ai lumii vrea să îl îndepărteze din poziţia de preşedinte al Tesla

    Fondul Suveran al Norvegiei, cu un portofoliu de peste 1 trilion de dolari, a anunţat miercuri că susţine o iniţiativă prin care Elon Musk ar urma să fie îndepărat din poziţia de preşedinte al companiei Tesla, unde acesta este şi CEO, potrivit Business Insider.

    Propunerea, care a fost respinsă prin vot la întâlnirea actuală a acţionarilor, a reprezentat cea mai mare provocare a lui Musk în încercarea de a păstra controlul auspra companiei din Silicon Valley.

    Norges Bank Investment Management, care conduce cel mai mare fond suveran de investiţii, susţine că numirea unui preşedinte diferit faţă de CEO ar îmbunătăţi guvernarea corporaţiei.

    Fondul a votat împotriva realegerii lui Antonio Gracias ca membru al board-ului, însă a susţinut numirea în board a lui James Murdoch şi a fratelui lui Musk, Kimbal.

    Fondul a votat în luna martie împotriva pachetului salarial al lui Musk, evaluat la 2,6 miliarde de dolari de Tesla, care încă aşteaptă aprobarea acţionarilor.

    Fondul norvegian, care deţine 1,4% din toate acţiunile listate pe burse la nivel global, deţinea o participaţie de 0,48% în Tesla la sfârşitul anului trecut, valorând 252,5 milioane de dolari, potrivit datelor furnizate de fond.

     

  • Elon Musk anunţă noua variantă de Tesla Model 3: Va costa peste 70.000 de dolari şi va avea două motoare. „Maşina se conduce bine chiar dacă unul dintre motoare cedează”

    Elon Musk a sporit freamătul opiniei publice cu privire la Tesla Model 3, anunţând că noua variantă după facelift va fi mai bună, mai fină şi va avea abilitatea de a „întrece orice maşină din clasa ei”, potrivit CNBC.

    Într-o serie de postări pe platforma socială Twitter, CEO-ul Tesla a anunţat că lucrează la două versiuni separate ale maşinii, cu două motoare care sunt „optimizate pentru putere şi autonomie”.

    Acesta a subliniat o serie de specificaţii: tracţiune integrală, care generează o viteză maximă de 250 km/h, poate atinge suta de kilometri în mai puţin de patru secunde şi are autonomie de până la 500 km.

    Preţul modelului va pleca de la 78.000 de dolari, mai scump decât un BMW M3 – 67.000 dolari.

    Musk susţine că performanţa tracţiunii integrale de pe Model 3 „va întrece orice altceva din aceeaşi clasă”.

    „Două motoare pentru Tesla înseamnă că este un motor în faţă şi unul în spate. Unul este optimizat pentru putere, iar unul pentru autonomie. Maşina se conduce bine chiar dacă unul dintre motoare cedează”, a scris Musk într-o postare pe Twitter.

     

  • Caviar a lansat o versiune hybrid de iPhone X Tesla. Modelul are panou solar încorporat şi nu are nevoie de încărcător. De la ce preţ pleacă produsul. FOTO

    Compania care a creat în urmă cu doi ani o versiune de iPhone 6 cu capul lui Putin încrustat în aur pe carcasă a lansat o nouă versiune hybrid de iPhone, de data aceasta combinând modelul iPhone X cu tehnologia pe care mizează Tesla, potrivit Mashable.

    Producătorul rus de accesorii pentru telefoane – renumit pentru husele de smartphone de lux – a lansat ceva numit iPhone X Tesla şi susţine că „este capabil să se reîncarce pe baza luminii”.

    Preţul acestuia este de 4.590 de dolari.

    „iPhone X Tesla de la Caviar este echipat cu o baterie solară care transformă lumina şi încarcă bateria telefonului”, potrivit descrierii produsului de pe website-ul Caviar.

    „Acest telefon îşi ia energia practic din aer! Este cea mai pură energie, pe care o poţi obţine fără niciun cost”.

    Faţă de celelalte produse ale Caviar, iPhone X Tesla nu este doar o carcasă, ci un device pre-ataşat iPhone-ului. Produsul a fost numit după compania lui Elon Musk pentru a se promova pe baza pionieratului companiei în domeniu.

    Potrivit Business Insider, primul telefon îi va fi trimis lui Elon Musk, însă nu este clar dacă acesta a permis utilizarea numelui Tesla pentru acest produs.

     

     

  • Doi executivi Tesla au părăsit compania, într-un moment în care grupul se confruntă cu probleme

    Directorul executiv al companiei, Elon Musk ar fi spus angajaţilor luni că firma se află într-o „reorganizare profundă”.

    În ultimele luni, mai mulţi executivi au părăsit grupul Tesla, într-un moment în care compania se confruntă cu probleme financiare şi încearcă să accelereze producţia Modelului 3.

    Tesla anunţa la începutul acestei luni că va deveni profitabilă în a doua jumătate a anului 2018, dacă va produce săptămânal 5.000 de maşini din cel mai nou model al său, Modelul 3, însă atingerea scopului propus este discutabilă, pentru că Tesla a fabricat doar 2.270 de maşini în ultima săpămână din aprilie, relatează BBC.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • ”Ieşirea” lui Elon Musk de ieri l-a costat scump. Cum a reuşit controversatul miliardar să-şi scufunde compania pe bursă

    În timpul teleconferinţei cu investitorii, Elon Musk, CEO al Tesla, şi-a avertizat investitorii să nu cumpere acţiuni în cadrul companiei dacă nu pot să suporte volatilitatea. Decizia a fost ”digerată” rapid de pieţele financiare, iar acţiunile Tesla s-au prăbuşit cu 8,1% într-o primă fază, dar au închis şedinţa de tranzacţionare de joi cu un minus de 5.55%, scrie Bloomberg. 

    Comentariile lui Musk au venit ca parte dintr-o teleconferinţă bizară, precipitată de o altă scădere a acţiunilor Tesla. Joi, gigantul american a anunţat că firma a cheltuit peste un miliard de dolari cash şi a anunţat o pierdere trimestrială record de 710 milioane de dolari. 

    Veniturile au crescut cu 26% la 3,4 miliarde de dolari, iar Tesla a anunţa că va reduce în acest an cheltuielile de capital până la 3 miliarde de dolari, deoarece se concentrează pe „nevoile pe termen scurt”.

    Cu toate acestea însă, compania lui Elon Musk le-a promis investitorilor că în a doua jumătate a anului va livra mai multe din modelele sale de maşini.

    Compania a cheltuit foarte mult pentru producţia celui mai nou model, Modelul 3, dar continuă să nu se încadreze în estimările de producţie, în pofida cererii puternice din partea clienţilor. Tesla a realizat doar 9.800 de unuităţi de Model 3 în primele trei luni ale anului, comparativ cu un obiectiv iniţial de 5.000 de vehicule pe săptămână.

    Vara trecută, directorul executiv a precizat că Tesla a cheltuit aproximativ 100 de milioane de dolari pe săptămână pentru producţia noilor modele. Bloomberg a calculat recent că Tesla continuă să cheltuiască mai mult de 6.500 dolari pe minut.

    “Nu văd cum Tesla va supravieţui, având în vedere structura lor de capital, ceea ce înseamnă că au tone de datorii şi pierderi masive continue”, a precizat analistul John Thompson.

    Tesla a apelat anterior la investitori, pentru mai mulţi bani, precum şi la plăţi anticipate pentru clienţii care doresc noile modele.

  • Compania care pierde în fiecare minut 6500 de dolari. Rămâne fără bani până la sfârşitul anului dacă nu obţine finanţare

    Tesla pierde 6500 de dolari în fiecare minut şi are nevoie de alte 2 miliarde de dolari pentru acest an. Aceste pierderi din ce în ce mai mari îl pun într-o lumină negativă pe fondatorul Tesla, Elon Musk.

    Bloomberg relatează faptul că Elon Musk reprezintă un risc pentru supravieţuirea Tesla. Compania nu poate atinge ţintele de producţie impuse pentru maşina Model 3, un şofer Tesla a fost ucis în timp ce utiliza pilotul automat al maşinii şi un acţionar al companiei a cerut board-ului Tesla îndepărtarea lui Musk din poziţia de preşedinte.

    Pe 1 aprilie, Musk a glumit spunând că Tesla a dat faliment, iar acum Bloomberg relatează faptul că această posibilitate este mai aproape de realitate decât se credea. Aşadar, compania ar putea cheltuii toţi banii pe care îi are la dispoziţie dacă nu obţine o nouă finanţare.

    Tesla şi-a crescut numărul de angajaţi de trei ori din 2014 până în 2017. În acest timp, veniturile per angajat au stagnat, iar acum este chiar mai jos decât veniturile per angajat al rivalilor din industria auto.

    De asemenea, valoarea acţiunilor Tesla a scăzut cu 24% din septembrie 2017, moment valoric maxim. Tesla a închis anul 2017 cu 3,4 miliarde de dolari cash şi cu 9,4 miliarde de dolari datorie. Analiştii cred că Tesla va trebui să caute finanţare din nou şi cât mai repede. Până acum compania a fost finanţată din banii lui Musk sau de firme de Venture Capital.

    Analistul Moodys Investors Service, Bruce Clark avertizează că Tesla va avea nevoie de 2 miliarde de dolari şi tot el a notat că firma trebuie să plătească o datorie de 1,2 miliarde de dolari până în 2019.

    Din moment ce Tesla îşi vinde direct maşinile către consumatori, fără să se bazeze pe o reţea de distribuitori, banii pe care clienţii îi dau în avans pentru automobile reprezintă împrumuturi fără dobândă pentru comapnie. Astfel dacă Tesla dă faliment probabil toţi cei care au pus o comandă pentru o maşină Tesla probabil vor pierde banii.

    De exemplu, Tesla acceptă bani de la clienţi pentru două vehicule care nici măcar nu au intrat în producţie. Astfel, cei care vor să cumpere camionul Tesla Semi trebuie să dea un avans de 20.000 de dolari, iar cei care vor un Tesla Roadster plătesc un avans de 50.000 de dolari sau 250.000 de dolari pentru ediţia limitată. Chiar şi clienţii care sunt interesaţi să instaleze panouri solare trebuie să plătească în avans 1000 de dolari. Până în prezent, compania a strâns peste 800 de milioane de dolari de la clienţi astfel.

  • Tesla işi propune să înceapă producţia modelului Y din noiembrie 2019

    Firma condusă de Elon Musk acceptă deja solicitari preliminare pentru 500.000 de maşini, însă Tesla a oferit clienţilor detalii minime despre program. Directorul companiei a indicat însă că vehiculul ar începe să fie construit în fabrica din Fremont, California.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro