BusinessMagazin

Tag: special

  • Povestea celei mai mari tranzactii din media online – AOL cumpara The Huffington Post

    Sa ajungi sa vinzi unui gigant media un site, care nu are mai
    mult de cinci ani, pentru 315 milioane de dolari nu inseamna putin
    nici macar pentru piata americana, care are o greutate ce ii
    permite sa suporte fara socuri orice miscare de gen. Ce s-a
    intamplat saptamana trecuta in Statele Unite are insa semnificatii
    mai importante decat simpla tranzactie. In primul rand a fost
    reconfirmat potentialul pe care il are internetul si despre care se
    vorbeste, de altfel, inca de la inceputul crizei. “Prin aceasta
    tranzactie, AOL devine cel mai important jucator din zona media
    online. Are o retea de bloguri suficient de puternice pentru a
    ocupa aceasta pozitie”, potrivit lui Ionut Oprea, directorul
    general al IAB Romania, agentia care masoara piata de publicitate
    online si seful agentiei de marketing online Standout.

    AOL a mai achizitionat in septembrie anul trecut divizii online
    de o insemnatate mai mica, si anume blogul TechCrunch, compania
    video online 5min Media si compania de software online Thing Labs,
    insa decizia de a cumpara Huffington Post a fost luata dupa ce anul
    trecut grupul american s-a confruntat cu un declin al profiturilor
    si al numarului de accesari, precum si cu o scadere de 29% a
    vanzarilor de publicitate in ultimul trimestru din 2010. Achizitia
    extinde audienta grupului la 270 de milioane de utilizatori la
    nivel mondial, dintre care 17 milioane sunt numai in Statele
    Unite.

    In plus, prin adaugarea platformei The Huffington post in
    portofoliu, AOL devine un competitor tot mai puternic al Yahoo! si
    Google pe sectiunea de stiri online.

    AOL nu este prima companie care face o astfel de oferta Ariannei
    Huffington, Recent, Jeff Zucker, fostul CEO al NBC Universal, a
    declarat ca timp de 18 luni a fost in negocieri pentru achizitia
    platformei, insa tranzactia nu s-a materializat pentru ca partile
    nu au reusit sa ajunga la un acord in ceea ce priveste pretul.

    De altfel, nu au fost putini nici cei care au ridicat din
    spranceana la auzul valorii contractului de vanzare catre AOL,
    intrucat suma a parut uriasa. Compania care, la un moment dat,
    valora 163 de miliarde de dolari si care acum a ajuns sa nu
    valoreze mai mult de 2,3 miliarde de dolari avea nevoie acuta de un
    activ care sa o ajute sa explodeze din nou. Actionarii au
    considerat ca The Huffington Post ar putea fi acel activ, iar
    calculele pe care le-au facut arata ca platforma nou cumparata va
    genera profituri de 10 milioane de dolari chiar de anul acesta.

    In ceea ce o priveste pe Arianna Huffington, de acum incolo,
    aceasta devine presedinte si redactor-sef al entitatii nou formate,
    The Huffington Post Media Group, care va include The Huffington
    Post, precum si alte divizii ale AOL, precum Engadget, TechCrunch,
    Moviefone, MapQuest, Black Voices, PopEater, AOL Music, AOL Latino,
    AutoBlog, Patch Media si Style List. Daca Arianna Huffington
    primeste toata gloria in urma acestei tranzactii, banii se vor duce
    in mai multe directii, intrucat in ultimii ani au existat mai multi
    investitori care au speculat potentialul de evolutie al site-ului
    si au investit in expansiunea lui. Asadar, pe langa Arianna
    Huffington, care a primit deja in cont 18 milioane de dolari si a
    semnat un contract pentru un salariu anual de patru milioane de
    dolari, banii vor fi impartiti intre trei firme de investitii si un
    grup de mai multi investitori privati.

    In timp ce in toata lumea jucatorii din media online se simt mai
    incurajati decat oricand sa-si dezvolte platformele, astfel incat
    sa fie cat mai atragatori in ochii unor potentiali investitori, in
    Romania lucrurile raman la acelasi stadiu pentru ca, deocamdata,
    este prematur sa vorbim despre tranzactii, oricat de mici ar fi
    ele. “Da, vom avea tranzactii mari in media online cand se vor
    intampla concomitent doua aspecte: media online va fi una de
    valoare, si suntem pe drumul cel bun, si vor exista oameni
    interesati sa investeasca. Dar nu cred ca vom avea curand astfel de
    tranzactii – cel putin nu la sume similare cu Huffington Post”,
    crede Alex Visa, managing partner la Hyperactive, agentia de
    digital media a grupului Lowe. Drumul cel bun despre care vorbeste
    Visa este confirmat si de Ionut Oprea. “Suntem tara din Europa de
    Est in care blogul a devenit o institutie media si in care avem cea
    mai bine agregata dezvoltare a publicitatii pe bloguri.” Acesta
    precizeaza, totusi, ca ne-ar mai lipsi ceva – cat mai multe bloguri
    nisate, bine structurate si puternic impinse din spate prin bugete
    pentru a crea comunitati cat mai mari de utilizatori.

  • Masini de lux si fete frumoase la Chicago Auto Show (GALERIE FOTO)

    Cinci circuite “Ride and Drive” chiar in interiorul complexului. Asta inseamna ca vizitatorii pot testa noile modele pentru a-si face o impresie cat mai apropiata de realitate. Putine alte amplasamente din lume pot oferi astfel de posibilitati, precum cele de a oferi mai mult decat un ecran static. Important nu e faptul ca iti petreci cinci minute in masina preferata, ci intregul spectacol aflat in continua desfasurare. Sute de standuri, mii de masini si marketing la cel mai inalt nivel.

    Chicago Auto Show 2011 este si un loc de intalnire impresionant. Organizatorii speculeaza si spun ca multe povesti de dragoste au pornit tocmai de la salon: “Cine mai are nevoie de fabrici de ciocolata cand sunt atatea masini superbe la un loc?”

    Fie ca vorbim de Chevrolet Camaro ZL1, Dodge Charger SRT8, Chrysler 300C sau alte modele noi, showul va fi la inaltime.

  • Revolutia din Egipt – cine profita de pe urma entuziasmului tinerilor?

    Joia trecuta, cam pe cand liderul egiptean Hosni Mubarak
    marturisea la postul american ABC ca s-a saturat sa fie presedinte
    si ca ar vrea sa renunte la functie, dar se teme de haos, pe
    bulevardul Dacia din Bucuresti, la numarul 67, ambasada celei mai
    agitate tari din Orientul Mijlociu era printre putinele teritorii
    egiptene linistite. Cele doua duzini de egipteni care cerusera in
    timpul amiezii, de pe trotuarul de vizavi, demisia lui Mubarak
    disparusera la timp pentru a se bucura de cea mai importanta
    victorie a protestelor de pana atunci: anuntul liderului autoritar
    care nu a mai plecat de la putere din 1981 ca este dispus sa
    demisioneze mai devreme de expirarea mandatului sau prezidential,
    in toamna. Analistii au gasit imediat paralele cu tipologia
    discursiva a liderului tunisian Ben Ali, demisionat cu doua
    saptamani in urma: intai un discurs de infierare a protestatarilor,
    apoi un altul cu concesii fata de revendicarile strazii, inclusiv
    promisiunea de a nu candida pentru un nou mandat, si in fine un al
    treilea in care se manifesta disponibilitatea de a renunta la
    functie in viitorul imediat. Ben Ali dusese pana la capat
    promisiunile din ultimul discurs, in vreme ce pentru Mubarak,
    protestele de amploare anuntate pentru ziua de vineri urmau sa fie
    probabil decisive in luarea unei hotarari asemanatoare.

    Dar, dupa cum am invatat pe propria piele in 1989 si am vazut in
    Orientul Mijlociu in 2003, dupa inlaturarea lui Saddam Hussein de
    la conducerea Irakului, alungarea dictatorului e cea mai usoara
    parte a misiunii. Construirea unor noi structuri economice si
    politice pe ruinele fostului regim e cea mai grea, mai ales in
    Orientul Mijlociu, teritoriu prin excelenta marcat de diviziuni
    etnice, religioase si, in ultima perioada tot mai acut, economice.
    Deocamdata, aceasta problema e eclipsata de moda, pentru ca in zona
    se poarta, in ultimele saptamani, revolutiile: Yemenul, Iordania,
    chiar Siria sau Algeria au sanse sa fie, nu neaparat in aceasta
    ordine, urmatoarele regimuri care se pregatesc sa dea piept cu
    presiunea maselor in ceea ce deja a fost numita o “primavara a
    popoarelor” orientale, cu trimitere la fenomenul de emancipare
    declansat in Europa cu peste 160 de ani in urma.

    De ce se striga insa acum “Kefaya!” (“Destul!”) in Orientul
    Mijlociu si ce pericole stau in fata unor rasturnari atat de bruste
    de regim?

    Daca in Romania, in 1989, revolta strazii a adunat laolalta
    generatia “decreteilor” (nascuti dupa decretul dat de Nicolae
    Ceausescu in 1966 prin care se interziceau avorturile), in Orientul
    Mijlociu inima protestelor sunt tinerii care abia se nasteau cand
    dictatorii de azi se instalau in functie. |narmati pe langa pietre
    si sticle incendiare si cu telefoane mobile de pe care isi striga
    lozincile direct pe Twitter sau retele sociale, acestia isi cer in
    primul rand dreptul de a participa la o bunastare pe care in
    ultimele decenii o casta conducatoare a confiscat-o in propriul
    beneficiu. |nsa in spatele acestor solicitari, in mare parte
    justificate, planeaza pericolul alunecarii Orientului Mijlociu
    intr-o zona de influenta greu reversibila a extremismului religios.
    O perspectiva greu de acceptat de Occident, cel putin in cazul
    Egiptului, cea mai importanta tara din Orientul Mijlociu,
    principalul aliat al Israelului in lumea araba si, din 1979
    incoace, contragreutatea puternic sustinuta de la Washington la
    tendintele de islamizare pe care Iranul a tot incercat sa le
    impuna.
    Recent, insa, echilibrul geopolitic a inceput sa se strice, iar
    Teheranul a reusit sa impuna in Liban un premier din pepiniera de
    cadre a militiilor siite Hezbollah.

    Constient de cat de mult sperie Occidentul orice amenintare cu
    preluarea controlului de catre un regim islamic intr-o tara de
    tranzit comercial atat de importanta precum Egiptul, presedintele
    Hosni Mubarak si-a definit regimul doar pe binomul maniheist “Daca
    nu mai sunt eu, atunci vin ei”, unde “ei” reprezinta cea mai
    coagulata forma de opozitie a tarii, Fratii Musulmani, verisorii
    ideologici ai Hamas, organizatia palestiniana considerata de
    Statele Unite terorista. Pentru Washington, care intretine de peste
    trei decenii o relatie foarte stransa cu Egiptul (inclusiv pe plan
    financiar, prin ajutoare anuale care anul trecut au fost de 1,5
    miliarde de dolari), perspectiva ca un guvern islamist sa dicteze
    asupra tarifelor de traversare a Suezului sau, mai grav, impotriva
    procesului de pace dintre Israel si lumea araba a fost indeajuns de
    indezirabila pentru a continua sprijinirea regimului Mubarak. (Din
    fericire, Fratii Musulmani au facut in aceste proteste cateva erori
    tactice care i-au transformat intr-un actor secundar, nu intr-un
    pionier al revoltei din strada; nu este insa exclus ca influenta
    lor sa revina pe crestere daca turbulentele civile se
    amplifica.)

    Atent la perceptia pe care o lasa in exterior, “faraonul”
    egiptean a neglijat potentialul de revolta al propriilor supusi:
    desi economia Egiptului a crescut in ultimii ani intr-un ritm
    sustinut (in anul de criza 2010, avansul a fost de aproape 6%),
    deficientele sale structurale au facut ca tocmai tinerii – si
    dintre ei cei mai scoliti – sa profite cel mai putin de aceste
    evolutii: in randul tinerilor absolventi de invatamant superior
    pana in 30 de ani, somajul este de peste 30%, similar cu cel
    intalnit in grupa demografica 15-24 de ani. |n tot Orientul
    Mijlociu, inclusiv Egipt – care e si cea mai mare tara araba,
    aceasta grupa de varsta reprezinta circa doua treimi din intreaga
    populatie. Astfel, dintre cei 80 de milioane de egipteni, cel putin
    50 de milioane au destule motive sa nu-si doreasca perpetuarea
    status-quo-ului: tinerii absolventi de facultate, adesea de
    specializari necautate pe piata muncii, se lovesc si de un alt
    obstacol – incremenirea economiei egiptene in mainile unei caste
    bine conectate la anturajul presedintelui Mubarak.

  • Cum va arata noul Porsche 911 (GALERIE FOTO)


    Per ansamblu, finisajele masinii sunt mai bine definite. Stopuri
    arcuite, un design mai dinamic si mai complex decat vechile modele
    si oglinzi lipite de usa, toate au fost surpinse de fotografii
    roadandtrack.com.

    Ca sa nu mai lungim vorba, noul Porsche 911 vi se prezinta in
    toata splendoarea sa.


  • Cum ar trebui sa se poarte liderii lumii in recesiune

    Una dintre mantrele care s-au cazat anul acesta la Forumul
    Economic Mondial de la Davos a fost ca “balanta internationala de
    putere s-a schimbat, dandu-le statelor emergente mai multa putere
    economica la negocierile globale”; o alta a fost optimismul legat
    de revenirea economiei mondiale, care, potrivit prognozelor
    Fondului Monetar International, va creste robust, cu 4,4% anul
    acesta si cu 4,5% anul viitor. Evident, nu Occidentul vlaguit de
    criza financiara va fi motorul cresterii, ci noii vechi tigri
    asiatici China si India, care vor prelua conducerea lumii (alaturi
    de Brazilia), un scenariu ce nu s-a mai repetat in ultimii o mie de
    ani. Aceasta lume cu trei viteze de crestere – tarile emergente,
    urmate de departe de SUA si la distanta de economia europeana – ar
    urma sa mai arate asa cel putin cativa ani, rezulta din discutiile
    de la Forumul Economic Mondial.

    Dar, dupa cum observa Martin Wolf, editorialistul Financial
    Times, aceste tipuri de previziuni emanate la Davos au o
    binemeritata reputatie de a se dovedi gresite; intrebarea e: ce va
    merge rau in acest an?
    In primul rand, omul negru pare sa fie, spun unii, premierul grec
    Giorgios Papandreou, care a venit sa dea asigurari ca tara sa isi
    va plati datoriile si ca nu va avea nevoie de asistenta financiara.
    Daca va suna oarecum cunoscut e pentru ca si anul trecut oficialul
    de la Atena a spus cam aceleasi lucruri, pentru ca peste cinci luni
    sa fie ingenuncheat de piete si silit sa accepte un pachet de
    aproape 120 de miliarde de euro de la colegii din eurozona si de la
    FMI.

    Majoritatea comentatorilor – inclusiv Dr. Doom, Nouriel Roubini
    – cred ca Grecia va declara incapacitate de plata “mai degraba mai
    devreme decat mai tarziu” (dupa cum s-a exprimat miliardarul George
    Soros), datoria publica a tarii fiind estimata sa ajunga la peste
    150% din PIB pana la sfarsitul acestui an. Dar deznodamantul de
    care se teme toata lumea nu e atat anuntul Greciei ca nu-si mai
    poate rascumpara creditele, ci frustrarea pietelor care se vor
    trezi ca nu-si mai pot recupera banii si vor fi inca si mai
    necrutatoare cu problemele altor state (adica vor cere dobanzi si
    mai mari). Cazul cel mai de temut ar fi Spania (prea mare pentru a
    fi salvata, dar si prea mare pentru a fi lasata sa dea faliment,
    sustine Roubini), care ar ascunde in dulap scheletele caselor de
    creditare regionale, cajas, ale caror pierderi contabile sunt mult
    subevaluate – Barclays Capital le cifreaza intre 46-90 de miliarde
    de euro, mult peste cele 30 de miliarde de euro pe care le
    recunoaste guvernul de la Madrid.

    De aceea e posibil sa se fi grabit cei care au citit in cheie
    optimista declaratia lui Roubini ca “paharul e pe jumatate plin”
    din punctul de vedere al iesirii din criza; evident, cealalta
    jumatate e tot goala si, dupa legile gravitatiei, ea e intotdeauna
    deasupra celei pline. Acceleratul economiilor emergente are mari
    probleme de structura, sustine cel care a avut viziunea crizei
    economice inaintea multora, inclusiv a colegilor din Davos.
    Supraincalzirea, sindrom cunoscut de noi in 2008, este corelata cu
    cresterea inflatiei, pe seama intrarilor masive de capital din
    strainatate (o crestere economica de 10%, ca in China, e un magnet
    pentru speculatori) ce pot duce la baloane ale preturilor activelor
    si la aprecierea nesustenabila a monedelor nationale (cum e cazul
    Braziliei). In China, unii spun ca recunosc deja un balon al
    preturilor imobiliare si ca unul al creditelor e deja pe drum. Dar
    investiti linistiti: profetul crizei spune ca nu sunt semne ca
    vreuna dintre pietele emergente sa cada din astfel de pricini pana
    la urmatorul Forum din 2012!

    Pe actuala harta a dezvoltarii economice globale creionate la
    Davos nu apar insa potentiale solutii la conflictele economice care
    s-au acutizat sensibil in 2010. Un acord definitiv privind
    reducerea tarifelor comerciale pentru schimburile globale –
    asa-numita “runda Doha” – nu pare plauzibil in acest an, desi
    Camera Internationala de Comert estimeaza ca, dintr-o asemenea
    intelegere, produsul global brut ar creste cu 280 de miliarde de
    dolari intr-un an. Cerut cu insistenta de economiile emergente, ale
    caror marfuri ieftine se mentin competitive chiar dupa suprataxarea
    de catre partenerii occidentali, un astfel de acord nu poate fi pe
    placul Statelor Unite in special, care cu greu s-ar lasa convinse
    sa acorde Chinei inlesniri comerciale, atata vreme cat Beijingul
    acumuleaza masiv excedent comercial cu Washingtonul, avand o
    contributie decisiva la somajul de 10% cu care mai nou se confrunta
    americanii.

  • Pagani Huayra – supriza de la Geneva Motor Show 2011 (GALERIE FOTO)

    Dotata cu un motor dublu Mercedes-Benz V-12, Huayra va deveni,
    probabil, cel mai rapid autovehicul din lume dupa lansarea oficiala
    de la Geneva Auto Show. Viteza maxima estimata ajunge aproape de
    400 de km/h. Numele provine de la zeul vantului Andean (specific
    comunitatilor din America de Sud – Bolivia, Columbia, Ecuador si
    Peru), Aymara Huayra Tata.

    Din fericire, Pagani a optat pentru un nume mai scurt. Huayra
    anunta lansarea noului model la 11 ani dupa dezvaluirea
    super-masinii Zonda, di 1999. Finisajele dure si greutatea redusa a
    masinii, datorata caroseriei din fibra de carbon, au imbuntatit
    performantele modelului Zonda. Modelul Pagani Zonda Tricoloe putea
    atinge 350 de km/h iar pretul sau era mai mic cu 100.000 de dolari
    fata de noul model Huayra.

    BUSINESS Magazin va va tine la curent cu noutatile de la Salonul
    International de Automobile de la Geneva, de la fata locului, in
    perioada 3-13 martie 2011.

  • A castigat sau a pierdut Adrian Mutu bani din cariera de fotbalist?

    In prezent este sub contract cu clubul ACF Fiorentina, care l-a
    suspendat pe o perioada nedeterminata de timp. Salariul asigurat de
    contractul pe care Adrian Mutu l-a semnat cu Fiorentina ajunge la
    1,8 milioane de euro, ceea ce inseamna, pentru o perioada de cinci
    ani, un castig de 9 milioane de euro. In partea cealalta a balantei
    atarna insa greu cele 17 milioane de euro pe care Tribunalul de
    Arbitraj Sportiv (TAS) a decis ca Mutu trebuie sa-i plateasca catre
    Chelsea. Tribunalul din Lausanne a respins apelul facut de Mutu
    impotriva deciziei FIFA care il obliga sa plateasca cele peste 17
    milioane de euro catre Chelsea Londra, pentru incalcarea
    contractului.


    Clubul londonez a platit, pentru aducerea lui de la Parma, 15,8
    milioane de euro in vara lui 2003 si a renuntat la serviciile sale
    in octombrie 2004, dupa ce a fost depistat pozitiv la cocaina in
    controlul antidoing. Ca urmare, Mutu a fost suspendat o jumatate de
    an de Federatia Engleza iar Chelsea sustine ca prin comportamentul
    sau, fotbalistul roman a provocat clubului o pierdere de 13
    milioane de lire sterline (17 mil. euro).

    Pentru a recupera o parte din datoria de la Mutu, gruparea
    engleza a apelat la o instanta din SUA, de pe urma vanzarii caselor
    pe care le are in proprietate – doua in Coral Gables si una in
    Miami. Una dintre resedintele este estimata la 1,7 milioane de
    dolari, dupa ce a fost cumparata in 2008 pentru 3,6 milioane de
    dolari. A doua vila este estimata la 600.000 de dolari, fiind
    cumparata in urma cu trei ani, pentru 1,4 milioane de dolari. A
    treia casa a lui Mutu intrata in vizorul Fiscului american la
    cererea britanicilor are o valoare estimata la 558.000 de dolari,
    fiind achizitionata cu aproape un milion, in urma cu patru
    ani.
    Cati bani a castigat insa Mutu din fotbal? Conform Cronicii
    sportive, salariile lui Adrian Mutu totalizeaza peste 21 de
    milioane de euro.

    Salariile lui Adrian Mutu
    1.Dinamo (1999-2000) – 60.000 $/an
    2.Inter Milano (2000) – 900.000 €/an
    3.Verona (2000-2002) – 800.000 €/an
    4.Parma (2002-2003) – 1.200.000 €/an
    5.Chelsea (2003-2004) – 3.000.000 €/an
    6.Juventus (2005-2006) – 1.000.000 €/an
    7.Fiorentina (2006-prezent) – 1.600.000 €/an

    Cel mai recent scandal in care este implicat a debutat la
    inceputul acestui an, iar clubul italian a anuntat ca l-a exclus de
    la antrenamentele echipei, deoarece fotbalistul nu a respectat
    prevederile contractului. Totusi, la finalul saptamanii Mutu s-a
    intalnit cu Andrea Della Valle pentru a-si cere scuze.

    De-a lungul carierei sale, Adrian Mutu a jucat la opt echipe de
    club: FC Arges (1996-1998), Dinamo (1998-1999), Internationale
    Milano (1999-2000), Hellas Verona (2000-2002), AC Parma
    (2002-2003), Chelsea Londra (2003-2004), Juventus Torino
    (2005-2006) si ACF Fiorentina (2006-2011). Fotbalistul a jucat in
    67 de meciuri sustinute de echipa nationala, pentru care a marcat
    29 de goluri.

  • Cum se peticeste o plasa de siguranta. De ce vorbeste UE pe doua voci

    Nu a fost mana astrelor sau vreun as de pica scos din maneca de
    propriul guvern: Portugalia a evitat la un varf de ac soarta
    Irlandei de la sfarsitul anului trecut doar dupa ce Banca Centrala
    Europeana (BCE) a deschis larg cuferele si a aruncat in primele
    zile ale lui 2011 peste doua miliarde de euro speculatorilor din
    pietele financiare, iar Bruxellesul a dat de inteles ca intr-un
    viitor foarte apropiat Uniunea va veni cu o solutie bine inchegata
    pentru a evita astfel de situatii sensibile pentru moneda unica.
    Numai ca, saptamana trecuta, dubla reuniune a ministrilor de
    finante europeni (intai doar a celor 17 din zona euro, apoi a
    tuturor celor 27) a adus doar o promisiune cam fara vlaga din
    partea Germaniei si o intoarcere pe calcaie a Comisiei Europene,
    care se grabise sa anunte pentru inceputul lui februarie parafarea
    unor noi conditii de asistenta financiara comunitara.

    Fondul European de Stabilitate Financiara (EFSF), plasa de
    siguranta de 440 miliarde de euro la care zona euro, in frunte cu
    Germania, a fost constransa in mai anul trecut sa impleteasca in
    graba pentru salvarea Greciei si a monedei unice, ar trebui sa se
    intinda cat mai mult, ca sa cuprinda eventual si Portugalia, dar si
    alte state care – nu e exclus – vor mai intra in colimatorul
    pietelor. Cu acest deziderat sunt de acord si Berlinul, si
    Bruxellesul, insa oficialii germani nu se prea grabesc sa mai bage
    odata mana in bugetul propriu ca sa-si sustina colegele mai putin
    atente cu cheltuielile si imprumuturile. Ministrul german de
    finante Wolfgang Schaeuble, exponentul unei rezervate aripi nordice
    din care mai fac parte Olanda si Finlanda, a amanat luarea unei
    decizii pana la summitul UE din 24-25 martie, rastimp suficient
    pentru ca – speculeaza presa internationala – statele vizate de
    cresterea dobanzilor la imprumuturi sa ia masuri de redresare
    financiar-bugetara chiar mai dure decat pana in prezent.

    Si totusi, spre ce se indreapta fondul de asistenta financiara
    comunitara? In teorie, valoarea EFSF este de 440 de miliarde de
    euro, dar din cauza restrictiilor privind ratingul maxim AAA
    acordat obligatiunilor emise de acest vehicul, statele zonei euro
    se pot baza concret doar pe putin peste 250 de miliarde de euro.
    Grecia si Irlanda sunt deja servite de fond, iar odata cu
    potentiala salvare a Portugaliei, pe care dobanzile de aproape 7%
    cu care o impresoara piata o vor rapune mai devreme sau mai tarziu,
    ar ramane destul de putin loc pentru a ingramadi mai apoi si o
    Spanie aflata la ananghie sau, cosmarul de care nimeni nu vrea inca
    sa aduca vorba, chiar o Italie intrata in vria speculatorilor.

    Discutiile referitoare la extinderea de la 440 de miliarde de
    euro la 750 de miliarde de euro a garantiilor financiare oferite de
    EFSF – si care au trimis pietele in entuziasm chiar inainte de
    recentele emisiuni de eurobonduri ale Spaniei si Portugaliei – au
    primit, se pare, un “Nein” vehement din partea Germaniei, care ar
    prefera sa rezolve intai o problema mai veche, Grecia. Potrivit
    informatiilor obtinute deocamdata de presa doar pe surse, Berlinul
    ar fi propus contractarea de imprumuturi de pe pietele
    internationale, in numele EFSF, bani cu care statele cu probleme,
    Grecia bunaoara, sa-si rascumpere de la Banca Centrala Europeana
    obligatiunile suverane pe care aceasta le-a achizitionat de pe
    piata secundara, cu un discount de 20-30% si sa mai usureze astfel
    din datoria pe termen mediu a tarii. Cu aceasta restructurare
    partiala si indirecta a datoriei, pe care un comentator a numit-o
    “un default politicos”, Grecia ar putea sa iasa din nou sa se
    imprumute de pe piete, ridicand o parte din presiunea asupra EFSF
    care, in schimb, s-ar putea concentra asupra altor state cu
    probleme. O alta posibilitate ar fi folosirea Fondului de
    Stabilitate drept garant pentru o noua emisiune de obligatiuni a
    Greciei, la dobanzi mult sub cele peste 11% pe care i le cere acum
    piata, iar banii stransi astfel sa fie folositi tot la
    rascumpararea obligatiunilor de la BCE.

  • In ce bolizi se distreaza bogatii Romaniei (GALERIE FOTO)


  • Cel mai mare filantrop al politicii romanesti – Lorant Para

    Doar 34 de ani are cel mai mare filantrop al politicii
    romanesti. “Sunt sigur ca nu sunt cel care a contribuit cel mai
    mult, pentru ca unii dintre cei care au donat au dorit sa ramana
    anonimi. Eu nu mi-am pus aceasta problema pentru ca nu am nimic de
    ascuns.” Lorant Para este secretar general adjunct in Ministerul
    Mediului si a contribuit la “diminuarea efectelor crizei economice”
    cu aproape un miliard de lei vechi. De fapt, la momentul
    infiintarii, in vara anului trecut, scopul fondului era tocmai
    acesta. Dupa cum precizeaza oficialii din Ministerul de Finante,
    sumele donate de persoanele fizice pentru contracararea crizei
    constituie insa venituri ale bugetului de stat si nu sunt alocate
    unei cheltuieli bugetare anume.

    Era luna iunie cand Emil Boc le cerea secretarilor de stat si
    consilierilor care reprezinta statul in companii cu capital
    minoritar de stat si in institutii financiare precum CEC si
    Eximbank sa isi doneze indemnizatia de participare la sedinta. Boc
    solicita totodata ministrilor sa ii schimbe din functie pe acei
    demnitari care refuza.


    “Premierul nu avea cum sa ne schimbe din functie daca nu donam
    banii, dar oricum, eu m-am conformat”, spune Lorant Para. Intrebat
    daca ar fi contribuit la Fondul Solidaritatea in lipsa sfatului
    ferm al prim-ministrului, Para evita un raspuns si repeta “m-am
    conformat”, insa completeaza ca probabil s-ar fi indreptat spre
    ajutorarea celor afectati de inundatii, deci o cauza cu un obiectiv
    mai concret. Cat timp destinatia banilor stransi in contul Fondului
    este greu de identificat, iar sumele cheltuite nu s-au indreptat
    spre un tel palpabil, e greu de crezut ca demnitarii ar mai fi
    donat de bunavoie asemenea sume. Totusi, oficialul de la Mediu
    “crede si spera” ca banii vor fi folositi in sensul initial si nu
    isi vor gasi un alt drum.

    “Un miliard de lei vechi, deci 25.000 de euro, nu e o suma mare,
    iar asemenea sume oricum se doneaza partidelor politice”, declara
    sociologul Alfred Bulai. El spune ca actul donarii e “o gluma”,
    pentru ca premierul poate oricand sa-i demita pe cei care nu ii
    respecta ordinele, iar sumele donate se recupereaza din alte parti.
    “Daca Boc vrea sa schimbe toti secretarii de stat pana la ora 12,
    ei pleaca acasa”, explica Bulai. Cat despre modul cum vor fi
    folositi banii, sociologul vorbeste despre o situatie similara cu
    orice ban dat statului. Asa se face ca, spune Bulai, banii intra
    intr-o zona vaga unde nu mai au nicio urma de supraveghere. Sumele
    mari destinate solidaritatii ar putea veni de la oamenii de
    afaceri, insa cat timp in alte tari banii sunt justificati pana la
    ultimul cent, iar in Romania nu se intampla asta, doar politicienii
    mai doneaza pentru asemenea cauze.

    Dovada: corporatiile prefera sa nu se imprieteneasca cu statul,
    ci ajuta ONG-uri, iar asta se vede si in contributia la fond. Cele
    mai mari donatii, dupa cea a UDMR-istului, au fost cele ale lui
    Bogdan Dragoi (83.000 de lei), Constantin Stafie (63.000 de lei),
    Gheorghe Ionescu si Traian Basescu (32.000 de lei). “De fapt, e o
    terapie de imagine care vrea sa sugereze o solidaritate a clasei
    politice fata de cetatenii afectati de taierile de salarii si
    concedieri”, concluzioneaza Alfred Bulai.