De cand a inceput recesiunea, economia Statelor Unite a pierdut 6,5 milioane de locuri de munca si, dupa cum a confirmat acest sumbru raport, continua sa le piarda intr-un ritm alert. Daca luam in calcul si cele 100.000 de locuri de munca necesare in fiecare luna pentru a tine pasul doar cu cresterea naturala a populatiei, suntem pe minus cu 8,5 milioane de slujbe.
Si cu cat se adanceste mai mult aceasta prapastie, cu atat ne va fi mai greu sa iesim la liman. Cifrele cu privire la rata somajului nu au fost singurele vesti proaste din acest raport, care a reliefat si stagnarea salariilor si iminenta unui declin al acestora. Aceasta e reteta pentru o deflatie in stil japonez, din care e foarte dificil de iesit. Va spune ceva expresia “deceniul pierdut”?
Dar stati, ca mai sunt vesti proaste: criza fiscala a statelor. Spre deosebire de guvernul federal, statelor americane li se cere sa aiba bugete echilibrate. Si confruntate cu o scadere dramatica a veniturilor, cele mai multe state pregatesc reduceri drastice de cheltuieli, multe dintre ele avand ca subiect categoriile cele mai vulnerabile. Pe langa ca vor crea saracie pentru multi, aceste reduceri bugetare vor adanci si mai mult criza.
Atunci ce putem face ca sa contracaram aceasta perspectiva cenusie? Avem deja planul de stimulare al lui Obama, care tinteste sa creeze 3,5 milioane de locuri de munca pana la sfarsitul anului vitor. E mai bine decat nimic, dar nu e de ajuns. Si altceva nici nu pare sa se mai iveasca. Va mai amintiti de planul administratiei de a reduce drastic rata executarii de ipoteci sau de planul de a face bancile sa reia creditarea luandu-le activele toxice din bilanturile contabile? Asa e, nici eu nu-mi mai amintesc. Toate acestea sunt deprimant de familiare cuiva care a studiat politicile economice ale SUA in anii ‘30. Din nou un presedinte democrat militeaza pentru politici de creare de locuri de munca de natura sa combata scaderea economiei, dar aceste politici nu sunt suficient de agresive ca sa produca o redresare completa. Din nou, mare parte din planul federal de stimulare a economiei este contracarat de ajustarile bugetare de la nivel statal sau local.
Inseamna ca nu am reusit sa invatam din istorie si suntem, asadar, condamnati sa o repetam? Nu neaparat, dar e treaba presedintelui si a echipei sale economice sa se asigure ca lucrurile se vor petrece altfel de aceasta data. Presedintele Obama si oficialii administratiei sale trebuie sa-si mareasca eforturile, sa faca un plan prin care stimulentele economice sa devina si mai puternice.
Sa fim bine intelesi, sunt foarte constient de cat de greu e de pus la treaba un astfel de plan.
Liderii republicani nu vor coopera, ei fiind deja intr-o strategie de totala opozitie, fara a se mai uita la fapte sau la logica. Intr-adevar, acesti lideri au raspuns la raportul privind rata somajului proclamand esecul planului de stimulare economica al presedintelui Obama. O reactie stupida, evident. Administratia a avertizat inca de la inceput ca vor trece cateva trimestre pana ca planul sa-si faca vizibile marile efecte pozitive. Dar asta nu l-a impiedicat pe presedintele Comitetului de Studii Republicane sa emita un comunicat cu titlul “Unde ne sunt locurile de munca?”.
De asemenea, nu e clar daca administratia va putea obtine ceva ajutor si de la “centristii” din Senat, care au golit partial de continut planul original de stimulare, cerand reducerea ajutorului oferit autoritatilor statale si locale; ajutor care, acum se vede, era absolut necesar. As vrea sa cred ca unii dintre acesti centristi au acum remuscari, dar daca au, nu se vede nicio urma pe fata lor.
Si, ca economist, as adauga ca multi dintre colegii mei de profesie au jucat un rol distructiv aparte.
A fost un soc pentru mine sa vad atat de multi economisti cu nume sonore recicland vechi fantome – cum ar fi ideea ca orice crestere a cheltuielilor guvernamentale va disloca o felie comparabila din investitiile private, chiar in conditiile unui somaj masiv – si alaturandu-si numele de avertismentele masiv exagerate cu privire la pericolele deficitelor bugetare pe termen scurt. (In acest moment, riscurile asociate unei datorii suplimentare sunt mult mai mici decat riscurile care ne pasc daca nu oferim economiei sprijinul adecvat.)
De asemenea, ca si in anii ‘30, opozantii actiunii propaga povesti de groaza despre pericolele inflatiei, chiar daca deflatia isi arata coltii. Asa ca aprobarea unui nou plan de stimulare economica va fi dificila. Dar este esentiala.
Economistii administratiei Obama inteleg care sunt mizele. Intr-adevar, in urma cu doar cateva saptamani, Christina Romer, presedinta Consiliului Consilierilor Economici, a publicat un articol despre “lectiile lui 1937” – anul cand Franklin Delano Roosevelt a cedat in fata “vulturilor” deficitului si ai inflatiei, cu consecinte dezastruoase atat pentru economie, cat si pentru agenda sa politica.
Ce nu stiu este daca administratia si-a dat seama cumva de greselile pe care le-a facut pana acum.
Asa ca acesta este mesajul meu catre presedinte: trebuie sa va puneti toti consilierii economici si politici sa munceasca pentru un nou plan de stimulare, acum. Pentru ca daca nu o veti face, va veti confrunta cat de curand cu propriul dumneavoastra 1937.
