Tag: coronavirus

  • Coronavirus în România: 1.872 de cazuri şi 41 de decese, de sâmbătă până duminică

    Autorităţile au anunţat că de sâmbătă până duminică au fost înregistrate, în România, 1.872 de cazuri noi de COVID-19 şi 41 de decese. 

    Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 761.963 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 708.151 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.872 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

    Până duminică, 19.366 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    De sâmbătă de la ora 10.00 până duminică, la ora 10.00 au fost raportate 41 de decese (21 bărbaţi şi 20 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Maramureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Ilfov şi Bucureşti.

    Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, cinci decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi opt decese la categoria de peste 80 de ani.

    Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

    În spitalele din ţară sunt internate cu COVID-19 6.952 de persoane, dintre care 964 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.719.598 de teste RT-PCR şi 202.447 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.822 de teste RT-PCR (6.455 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.367 la cerere) şi 2.798 de teste rapide antigenice.

    Pe teritoriul României, 39.318 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.038 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 60.450 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 153 de persoane.

  • Rata de infectare se prăbuşeşte. Bilanţul COVID vineri în România

    În ultimele 24 de ore s-au înregistrat2.550 cazuri noi de coronavirus, iar 77 de români au murit din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2. În ATI cresc iar internările.

    Până vineri, 12 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 757.676 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    703.966 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.550 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 684 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până astăzi, 19.277 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 11.02.2021 (10:00) – 12.02.2021 (10:00) au fost raportate 77 de decese (49 bărbaţi şi 28 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Bucureşti.

    Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

    74 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.019. Dintre acestea, 973 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.685.927 teste RT-PCR şi 192.926 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.608 teste RT-PCR (14.591 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.017 la cerere) şi 6.266 de teste rapide antigenice.

    Pe teritoriul României, 40.804 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.315 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 62.094 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 150 de persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.085 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 736 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 11 februarie, 5.348 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 917.870 de lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

  • BREAKING NEWS: Numărul cazurilor de coronavirus continuă să crească dramatic în România. Câte persoane au decedat în ultimele 24 de ore

    Până astăzi, 11 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 755.126 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    701.283 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.644 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 720 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până astăzi, 19.200 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 10.02.2021 (10:00) – 11.02.2021 (10:00) au fost raportate 65 de decese (40 bărbaţi şi 25 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Ilfov şi Bucureşti.

    Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

    Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.089. Dintre acestea, 958 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.661.319 teste RT-PCR şi 186.660 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.745 de teste RT-PCR (15.184 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.561 la cerere) şi 6.900 de teste rapide antigenice.

    Pe teritoriul României, 39.405 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.190 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 60.420 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 150 de persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.192 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 740 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 10 februarie, 5.750 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 924.940 de lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

  • 14 cazuri noi de infectare cu tulpina britanică a SARS-CoV-2, în România

    În cadrul Laboratorului de Metagenomică şi Biologie Moleculară al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) au fost realizate, pe parcursul ultimei săptămâni secvenţieri pentru un număr de 47 de probe, provenite de la pacienţi depistaţi pozitivi cu SARS-CoV-2 în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Suceava şi Botoşani.

    Din probele analizate, au fost depistate un număr de 14 noi cazuri aparţinând tulpinii B.1.1.7 (VOC 202012/01), cunoscută ca având originea în Marea Britanie.

    „Acestea sunt repartizate geografic astfel: 4 cazuri din judeţul Botoşani, 4 cazuri din judeţul Suceava, 4 cazuri din judeţul Timiş şi câte unul din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara. Precizăm că niciuna din celelalte 33 de probe secvenţiate în această rundă, neasociate tulpinii britanice, nu prezintă mutaţiile caracteristicile variantelor identificate recent ca provenind din Africa de Sud sau Brazilia”, spune prof. univ. Mihai Dimian, de la USV.

    Potrivit sursei citate, varianta de coronavirus originară din Marea Britanie, B.1.1.7, caracterizată printr-o transmisibilitate crescută, a fost identificată şi în urma rundei anterioare de secvenţieri efectuată la USV, pentru o probă provenită din judeţul Suceava dintr-un total de 20 de probe provenite din judeţele Cluj, Suceava şi Dolj.

    „Creşterea semnificativă a numărului de cazuri noi identificate în această săptămână şi distribuţia geografică a acestora indică o răspândire accentuată a noii tulpini într-o mare parte din teritoriul României. Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a secvenţiat, până acum, peste 150 de probe provenind de la pacienţi diagnosticati pozitiv cu Sars-CoV-2 si va continua monitorizarea evoluţiei Sars-CoV-2 pe teritoriul României, în colaborare cu partenerii implicaţi în această acţiune”, mai spune profesorul.

     

  • BREAKING NEWS: Cel mai mare numar de infectari cu coronavirus din ultimele 11 zile. Cate persoane au decedat in ultimele 24 de ore

    În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3.048 cazuri noi de coronavirus, iar 79 de români au murit din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2. Trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani.

    Până miercuri, 10 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 752.482 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    698.534 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.048 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 750 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până astăzi, 19.135 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 09.02.2021 (10:00) – 10.02.2021 (10:00) au fost raportate 79 de decese (45 bărbaţi şi 34 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Ilfov şi Bucureşti.

    Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

    75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 3 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.233. Dintre acestea, 955 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.636.574 de teste RT-PCR şi 179.760 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.187 de teste RT-PCR (16.770 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.417 la cerere) şi 7.597 de teste rapide antigenice.

    De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 217 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 10 februarie a.c.

    Pe teritoriul României, 39.700 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.078 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 59.196 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 153 de persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.305 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 834 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 9 februarie, 5.470 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 875.126 de lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

  • Franţa prelungeşte până la 1 iunie starea de urgenţă sanitară

    Decizia prelungirii stării de urgenţă sanitară a fost aprobată definitiv de Adunarea Naţională cu un raport de voturi de 278 la 193.

    Starea de urgenţă sanitară permite impunerea de restricţii, inclusiv privind deplasarea, în contextul pandemiei.

    Franţa a raportat până în prezent 3,4 milioane de cazuri de coronavirus şi 79.572 de decese. La nivel mondial, până în prezent au fost raportate 106,6 milioane de cazuri de coronavirus şi 2,33 de milioane de decese, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA).

    Cele mai afectate ţări sunt Statele Unite, India, Brazilia, Marea Britanie şi Rusia.

  • Cazurile de COVID şi decesele explodează în România. Bilanţul uriaş anunţat marţi

    În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2.797 cazuri noi de coronavirus, iar 95 de români au murit din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2. Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani.

    Până marţi, 9 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 749.434 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    695.398 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.797 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 861 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până astăzi, 19.056 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 08.02.2021 (10:00) – 09.02.2021 (10:00) au fost raportate 95 de decese (54 bărbaţi şi 41 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.

    Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

    91 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.337. Dintre acestea, 937 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.610.170 de teste RT-PCR şi 172.163 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.133 de teste RT-PCR (13.421 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.712 la cerere) şi 8.166 de teste rapide antigenice.

    De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 96 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 9 februarie a.c.

    Pe teritoriul României, 39.342 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.279 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 57.443 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 143 de persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.696 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.079 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 8 februarie, 5.647 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 944.530 de lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

  • Cazurile de COVID se prăbuşesc în România. Bilanţul mic anunţăt luni

    În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.319 cazuri noi de coronavirus, iar 80 de români au murit din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2.

    Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 746.637 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 692.681 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.319 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

    Până luni, 18.961 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat, ultimele 80 de decese fiind raportate în ultimele 24 de ore..

    Au murit 44 de bărbaţi şi 36 de femei, pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Ilfov şi Bucureşti.

    Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, nouă decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 16 decese la categoria de peste 80 de ani.

    76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, doi pacienţi decedaţi nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru doi pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.563. Dintre acestea, 958 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.587.941 de teste RT-PCR şi 163.997 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.210 teste RT-PCR (4.089 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.121 la cerere) şi 3.310 teste rapide antigenice.

    Pe teritoriul României, 39.701 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.254 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 58.041 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 139 de persoane.

     

  • ULTIMA ORĂ: Peste 2.500 de cazuri noi de Covid-19 în România. Câte decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

    Au fost înregistrate 2.580 cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore şi 73 de decese în România, în ultimele 24 de ore. Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani.

    Până vineri, 5 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 740.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    686.692 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.580 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 750 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până astăzi, 18.748 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 04.02.2021 (10:00) – 05.02.2021 (10:00) au fost raportate 73 de decese (46 bărbaţi şi 27 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui, Ilfov şi Bucureşti.

    Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

    68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.483. Dintre acestea, 954 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.548.136 de teste RT-PCR şi 151.566 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.310 teste RT-PCR (16.316 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.994 la cerere) şi 7.442 de teste rapide antigenice.

    De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 217 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 5 februarie a.c.

    Pe teritoriul României, 39.641 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.154 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 58.489 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 157 de persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.094 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.049 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 4 februarie, 5.301 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.030.800 de lei.

    De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

  • Cazurile de COVID cresc din nou. Numărul mare de infectări anunţat miercuri

    Au fost înregistrate 2.752  cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore şi 87 de decese în România, în ultimele 24 de ore. Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani.

    Până miercuri, 3 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 735.484 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

    681.271 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.752 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 827 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până astăzi, 18.600 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În intervalul 02.02.2021 (10:00) – 03.02.2021 (10:00) au fost raportate 87 decese (47 bărbaţi şi 40 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vrancea şi Bucureşti.

    Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

    Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.767. Dintre acestea, 1.006 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.498.375 de teste RT-PCR şi 136.857 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.550 de teste RT-PCR (17.107 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.443 la cerere) şi 8.372 de teste rapide antigenice.

    Pe teritoriul României, 39.643 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.310 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 56.888 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 177 de persoane.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.083 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 677 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 2 februarie, 5.139 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 876.382 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal şi 1 dosar penal pentru fals în declaraţii, cu privire la motivul deplasării.