Tag: conflict

  • Cazanciuc: Nici vorbă să fie un conflict între politic şi justiţie

     “Nici vorbă să fie un conflict între politic şi justiţie. Există, evident, o înţelegere diferită a unor lucruri, uneori. De aceea aş vrea ca, de comun acord, să putem stabili câteva repere, atunci când vorbim despre justiţie”, a spus Cazanciuc, la finalul şedinţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

    În acest sens, ministrul Justiţiei a spus că se află în dezbatere cu societatea civilă şi cu magistraţii, referitor la implementarea unui cod de conduită.

    “Nu discutăm de ultimele zile despre nevoia unei anumite conduite a politicienilor faţă de justiţie. Se întâmplă de mult timp ca dezbaterea politică să aibă în centrul atenţiei justiţia. De aceea, cred că este nevoie de o dezbatere cu judecătorii, cu procurorii, cu societatea civilă, cu politicienii, pentru a stabili câteva repere, de comun acord agreate, atunci când discutăm despre justiţie şi de aceea am încercat să conturăm un cod de conduită cu privire la justiţie, pe care să ni-l putem asuma cât mai repede posibil”, a adăugat Cazanciuc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc şi Vladimir Putin, întâlnire la Vatican. Cei doi susţin o “soluţionare paşnică” a conflictului din Siria

     Cei doi au pledat “pentru favorizarea iniţiativelor concrete către o soluţie paşnică a conflictului” în Siria, a precizat Vaticanul într-un comunicat.

    Ei şi-au numit dorinţele “o soluţie care privilegiază calea negocierii şi implică diferitele componente etnice şi religioase, recunoscându-le rolul indispensabil în societate”.

    În cursul unei întâlniri de 35 de minute urmată de o altă întâlnire cu secretarul de Stat Pietro Parolin, preşedintele rus i-a mulţumit Papei Francisc pentru scrisoarea trimisă cu ocazia summitului G20 de la Sankt-Petersburg, în care Suveranul Pontif se declara împotriva unei intervenţii militare externe pentru oprirea conflictului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc şi Vladimir Putin, întâlnire la Vatican. Cei doi susţin o “soluţionare paşnică” a conflictului din Siria

     Cei doi au pledat “pentru favorizarea iniţiativelor concrete către o soluţie paşnică a conflictului” în Siria, a precizat Vaticanul într-un comunicat.

    Ei şi-au numit dorinţele “o soluţie care privilegiază calea negocierii şi implică diferitele componente etnice şi religioase, recunoscându-le rolul indispensabil în societate”.

    În cursul unei întâlniri de 35 de minute urmată de o altă întâlnire cu secretarul de Stat Pietro Parolin, preşedintele rus i-a mulţumit Papei Francisc pentru scrisoarea trimisă cu ocazia summitului G20 de la Sankt-Petersburg, în care Suveranul Pontif se declara împotriva unei intervenţii militare externe pentru oprirea conflictului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nicolăescu: Am convenit cu Sanitas să accepte suspendarea oricărui conflict de muncă

     “Vom avea mai multe runde de negocieri: una cu Coaliţia (Profesioniştior din Sănătate – n.r.) şi a doua, după-amiază, cu Sanitas. Am convenit la întâlnirea de astăzi (luni) că vom merge în Guvern, unde vom prezenta o solicitare privind deblocarea a 1.200-1.400 de posturi în sistemul sanitar”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

    O altă problemă de actualitate în sistemul sanitar este cea legată de contractul colectiv de muncă pe sector, fiind vorba despre primul document de acest fel din ultimii 20 de ani.

    În acest context, Nicolăescu a spus, referindu-se la majorările salariale revendicate de personalul sanitar, că acestea ar putea fi făcute printr-un act adiţional la contractul colectiv de muncă, iar discuţiile pe această temă ar putea începe în decembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gazprom acuză Ucraina că nu a plătit factura la gaze, de 882 de milioane de dolari, sugerând un eventual nou conflict

     “Suntem extrem de îngrijoraţi de situaţia actuală a plăţilor gazelor ruseşti de către Ucraina”, a declarat Aleksei Miller, preşedintele grupului public rusesc, citat de agenţii ruse.

    El a declarat că a fost de acord de acord cu o amânare a plăţii unei facturi în valoare de 882 de milioane de dolari în contul gazelor livrate în august, dar că această amânare a expirat la 1 octombrie. “Situaţia este foarte gravă, deoarece contractul prevede ca în caz de încălcare a condiţiilor de plată să trecem la un sistem de plată în avans”, a avertizat el.

    Relaţiile tensionate dintre Rusia şi Ucraina au condus în mai multe rânduri, în ultimii ani, la o întrerupere a livrărilor de gaze naturale către această ţară, care este foarte dependentă de ele, în pofida numeroaselor iniţiative vizând identificarea de noi surse de aprovizionare.

    Aceste conflicte au perturbat în trecut exporturile de gaze ruseşti către UE, Ucraina fiind principala ţară de tranzit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul francez cere Alcatel-Lucent să revizuiască planul de a concedia 10.000 de angajaţi

     Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat că Alcatel-Lucent trebuie să revizuiască planul anunţat marţi, care prevede concedieri de până la 10.000 de angajaţi la nivel global în următorii doi ani şi închiderea unor birouri, urmând ca operaţiunile să se concentreze în jurul unui număr mai restrâns de centre de afaceri, potrivit Wall Street Journal.

    În Franţa, Alcatel-Lucent intenţionează să desfiinţeze 900 de locuri de muncă, să închidă birouri şi să elimine alte 900 de posturi prin subcontractare şi transferuri interne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ONU: Încă patru milioane de sirieni vor fugi din calea războiului în 2014

     Din acest număr, estimat la 4,25 de milioane, aproximativ două milioane de persoane ar urma să devină refugiaţi – în comparaţie cu un total prevăzut la sfârşitul lui 2013 să atingă 3,2 milioane de refugiaţi de la începutul conflictului, în martie 2011 -, în timp ce alte 2,25 de milioane se vor deplasa în interiorul ţării – în prezent există deja 4,25 de milioane de persoane deplasate -, potrivit unui document publicat de ONU în cadrul unei reuniuni a unor organizaţii umanitare care a avut loc pe 26 septembrie la Amann.

    Potrivit documentului, Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a anunţat în cadrul reuniunii că “scenariul cel mai probabil” în 2014 este o “escaladare a conflictului, o perturbare a serviciilor esenţiale şi o erodare şi mai mare a mecanismelor de ajutorare”, însoţite de o creştere a ameninţării la adresa lucrătorilor umanitari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Costul economic al ciondănelii politice la români

    Alianţa de guvernământ nu face faţă bine primului ei şoc – protestele contra proiectului minier Roşia Montană, care au provocat în tabăra aliaţilor liberali cereri de demisie a premierului. Deşi prim-ministrul a aprobat proiectul doar pentru a-l trimite în Parlament spre a fi respins, iar o criză de guvern a fost evitată, o astfel de fragilitate a coaliţiei indică instabilitate.

    “Totuşi, ţinând cont că nu este în curs nicio reformă structurală reală, impactul pe piaţă al unei implozii a coaliţiei s-ar putea dovedi mai slab şi mai scurt decât evenimentele din vara trecută”, conchide prezentarea ING.

    FMI notează, de asemenea, în raportul de ţară publicat la 4 octombrie că, după ce România a ieşit din procedura de deficit excesiv a UE, “presiunile în favoarea unor măsuri populiste sunt în creştere şi de natură să erodeze efectul reformelor anterioare sau să creeze noi riscuri, ca de pildă iniţierea unor parteneriate public-privat fără capacitatea corectă de evaluare a riscurilor”.

    Guvernul trebuie să reziste acestor presiuni, arată FMI. “În plus, trebuie depăşite conflictele interne care au subminat reformele instituţionale, de pildă în zona planificării investiţiilor”. Sunt necesare eforturi hotărâte pentru ameliorarea absorbţiei fondurilor UE şi reforme instituţionale menite să rezolve definitiv problema arieratelor, adaugă FMI.
     

  • STUDIU: Elevii bucureşteni se simt mai în siguranţă dacă vin înarmaţi la şcoală

     Analiza realizată de ofiţerii Serviciului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Poliţiei Capitalei arată că elevii care vin înarmaţi cu arme albe la şcoală fac parte, în general, din categoria copiilor agresivi, care au tendinţa de a genera conflicte.

    Chestionaţi de poliţişti, unii elevi au explicat că părinţii le împrumută sau chiar le cumpără bricege. Un motiv pentru care se ajunge în această situaţie, identificat de poliţişti, este acela că părinţii au conflicte personale cu alte persoane şi le dau cuţite copiilor pentru ca aceştia să aibă cu ce să se apere în cazul în care sunt atacaţi de presupuşii duşmani ai familiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ramona Mănescu: Am discutat cu cei de la Metrorex, cred că se va stinge conflictul de la metrou

     Mănescu a fost întrebată cum va fi rezolvată problema grevei de la metroul bucureştean.

    “Am discutat cu cei de la Metrorex, cred că am ajuns la un acord, ministerul Finanţelor a fost flexibil în ceea ce priveşte o parte din cererile celor de la Metrorex, eu cred că se va stinge acest conflict. Noi aşa ne dorim, ne dorim să fim alături de cei din sindicate, nu împotriva lor”, a declarat ministrul.

    Mănescu a precizat că în situaţia în care protestul de la metrou va avea loc se vor gândi “măsuri alternative” de deplasare pentru bucureşteni pentru perioada întreruperii circulaţiei cu metroul.

    Angajaţii de la metrou au oprit activitatea marţi dimineaţă, între orele 04.00 şi 06.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro