Tag: ZF IT GENERATION

  • Un tânăr român a dezvoltat o aplicaţie care rezolvă unele dintre cele mai mari probleme pe care le are o afacere care este la început de drum şi care îi ajută pe antreprenori să economisească mii de euro

    Multe start-up-uri de tehnologie, şi nu numai, nu pun în prim-plan aspectele juridice atunci când pornesc efectiv proiectul, iar pe măsură ce se dezvoltă businessul încep să se lovească de o serie de provocări pe zona aceasta. Vasile Ţiple, fostul director juridic global al UiPath, s-a gândit să rezolve însă această problemă, atât pentru start-up-uri, cât şi pentru companii mai mari, şi a dezvoltat o platformă ce funcţionează ca o soluţie all-in-one pentru toate activităţile de natură juridică pe care trebuie să le facă o firmă. 

    Această platformă, din punctul meu de vedere, este un câştig enorm pentru start-up-uri pentru că le rezolvă problemele din prima zi în care şi-au făcut un cont. Pot economisi mii de euro şi, în primul rând, cel mai important, mai mult decât banii, este timpul pe care îl economisesc şi faptul că ei nu o să mai repete greşelile pe care orice start-up în prezent le repetă, în sensul în care îşi ţin documentele pe tot felul de platforme în cloud în mod fragmentat, pierzând contractele pe e-mail ş.a.m.d. fiindcă nu există o supraveghere a întregului proces de contractare”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Vasile Ţiple, fondator al Goodlegal.

    El a pornit proiectul la începutul acestui an alături de Alexandru Căciulescu, profesionist în inginerie şi cercetător cu experienţă în companii de top precum UiPath şi J.P. Morgan; Alexandru Tătăran, ce are experienţă de peste un deceniu în a ajuta liderii de piaţă să-şi construiască avantaje competitive prin tehnologii de ultimă oră şi Ioana Teleanu,  profesionist UX cu experienţă în companii mari precum UiPath şi ING Bank, oferind şi consultanţă şi design pentru start-up-uri aflate la început de drum.

    „Goodlegal s-a născut din dorinţa de a rezolva o frustrare personală în legătură cu infrastructura juridică a unei companii, cum o numesc eu. Ideea a avut două origini istorice, aş putea spune. Prima oară în 2016, când eram la UiPath şi încercam să pun la punct infrastructura juridică a companiei şi nu exista un tool cu care să fac treaba asta şi atunci a trebuit să improvizez – am folosit pentru semnături electronice DocuSign pentru anumite contacte cu restul echipelor din companie şi alte platforme pentru că UiPath începuse deja să devină o companie globală. Procesul a fost foarte fragmentat şi a fost nevoie de multă improvizaţie şi mult timp investit în acest demers. Şi surpriza cea mai mare a fost după ce am plecat din UiPath şi am început să ofer sfaturi start-up-urilor. Atunci am observat că efectiv trebuia să încep acelaşi proces de la zero în legătură cu template-urile, toolurile pe care trebuia să le folosească compania. Adică efectiv reiei tot procesul de la zero, reinventezi de fiecare dată roata, ceea ce mi se pare o nebunie, şi atunci aşa s-a cristalizat ideea de Goodlegal“, a povestit Vasile Ţiple.

    Ce face însă Goodlegal? Platforma le permite companiilor să colaboreze uşor, atât intern, cât şi extern cu partenerii lor contractuali, punându-le la dispoziţie diverse funcţionalităţi – de la generarea de documente, inclusiv asamblarea lor prin drag and drop, până la documente juridice standard, editor şi analiză de text juridic, semnătură electronică, funcţionalităţi de automatizare şi integrări, prin care orice companie poate obţine o conformitate legală solidă şi cadrul juridic operaţional în cel mai scurt timp.

    „Din momentul în care ţi-ai făcut cont, ai acces direct la tot ce-ţi oferă platforma, de la management de documente pentru tot ce ai în legătură cu documentele – workflow automation, approval flow, editor pentru documente, semnătură electronică, deci totul sub acelaşi acoperiş, lucru pe care nici în 2016, dar nici acum nu-l găseşti. Mai mulţi fondatori dintr-un start-up sau un director juridic trebuie efectiv să se uite la o mie de alte tooluri de pe piaţă ca să îşi rezolve problemele juridice din punct de vedere operaţional, adică încă nu există acea platformă uşor de înţeles pe care sperăm că o aducem noi acum pe piaţă cu Goodlegal“, a explicat Vasile Ţiple.

    Platforma Goodlegal a fost lansată la nivel internaţional, însă în prima fază start-up-ul se va axa pe pieţele din SUA şi Europa. Odată cu lansarea oficială, start-up-ul a anunţat şi obţinerea unei investiţii de tip pre-seed în valoare de 1,2 milioane de euro de la primii investitori ai uncornului românesc UiPath – Earlybird Digital East Fund, care a condus runda de finanţare, Credo Ventures, Daniel Dines, şi Underline Ventures – cel mai nou fond de investiţii în tehnologie din România, proiectul Goodlegal fiind evaluat la câteva milioane de dolari.  

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

    Rubrica „Start-up Pitch”

    Invitat: Vasile Ţiple, fondator al Goodlegal şi fost director juridic global al UiPath

    Ce face? A dezvoltat o platformă prin care şi-a propus să ajute companiile să îşi digitalizeze şi gestioneze dintr-un singur loc activităţile juridice.

    Rubrica „Start-up Update”

    1. Invitat: Natalia Lepădatu, cofondatoare DigiSinergy soluţii software pentru automatizarea proceselor de business ale IMM-urilor.

    Ce e nou? Compania locală estimează că va încheia anul acesta cu o creştere de 60% a cifrei de afaceri faţă de 2021 – primul an de funcţionare al său. Compania DigiSinergy a fost înfiinţată în iunie anul trecut, ca parte din grupul Producton, iar până acum a investit în dezvoltarea unei suite de produse menite să automatizeze procesele de business din cadrul IMM-urilor, cea mai recentă fiind soluţia de tip ERP-CRM numită Dynamic Sales pentru care a alocat în total resurse de 600.000 euro anul acesta.

    „Noutatea anului pentru noi este o soluţie de tip cloud privat, bazată pe tehnologie RPA (Robotic Process Automation – n. red.) şi inteligenţă artificială de tip ERP-CRM care înglobează întreaga suită pe care noi o furnizăm într-o singură umbrelă, astfel încât, în momentul în care mergem la un client să instalăm soluţiile de digitalizare, să putem să oferim fiecare părticică şi fiecare pas din procesul necesar de digitalizare.“

    2. Invitat: Alexandru Holicov, fondator şi CEO al Adservio – platformă educaţională

    Ce e nou? Compania are ca obiectiv pentru anul 2023 dublarea cifrei de afaceri  şi extinderea activităţii pe noi pieţe externe, primele ţări vizate fiind din regiunea Europei de Est, dar şi din zona Benelux – Belgia, Olanda şi Luxemburg. Anul trecut, Adservio Social Inovation SRL a avut o cifră de afaceri de aproape 4,5 milioane lei, de 2,5 ori mai mare faţă de 2020, când businessul companiei a scăzut pe fondul izbucnirii pandemiei.

    „Anul acesta sperăm să avem o creştere a cifrei de afaceri de 30% faţă de anul precedent şi pentru anul următor avem un obiectiv mai ambiţios, anume să dublăm cifra de afaceri pe care am avut-o în acest an. De asemenea, în 2023 ne dorim să accelerăm extinderea internaţională şi avem câteva ţări din regiune, din zona noastră, pe care le monitorizăm şi sunt şi câteva ţări din vest, din zona Benelux, cu care avem deja discuţii.“

    3. Invitat: Alin Breabăn, cofondator, Vestinda – plaformă de management al investiţiilor în crypto.

    Ce e nou? Start-up-ul local vrea ca începând de anul viitor să facă demersurile necesare pentru pregătirea intrării pe piaţa din SUA, acum acesta concentrându-se în principal pe ţările din Europa şi pe Turcia. În ultimele şase luni, platforma a reuşit să atragă tot mai mulţi utilizatori, ajungând în prezent la peste 1.600 de conturi înregistrate, dintre care o parte sunt şi plătite, start-up-ul începând să monetizeze astfel din luna octombrie.

    „Ca şi strategie de go-to-market, noi acum ne concentrăm foarte mult pe Europa, plus Turcia şi vrem să facem în următoarele 3-4 luni scalarea unui model care în România funcţionează şi abia după aceea să ne ducem concret pe alte pieţe. Fiecare continent şi fiecare ţară, fiecare jurisdicţie, are nevoie de anumite lucruri la care trebuie să fii foarte atent şi vrem să facem un «due diligence» foarte, foarte bun pentru SUA, aşa cum am făcut şi pentru Europa, iar în primele trei luni din anul următor asta vom face. Evident că fiind o platformă globală, avem utilizatori care vin din mai multe locuri, însă când dedici mai mult timp pe o piaţă anume, o înţelegi, te duci să vorbeşti cu oamenii de acolo, lucrurile funcţionează mult mai bine.“

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

  • Povestea inventatorului român care este pe cale să schimbe lumea cu tehnologia inventată de el. Cel mai mare investitor în ideea lui este chiar guvernul elveţian

    Cum ar fi ca mărfurile şi oamenii să poată fi transportaţi la nivel terestru cu viteze de până la 1.200 km/h? Un român s-a gândit să dezvolte o astfel de tehnologie după ce a câştigat de mai multe ori competiţia SpaceX Hyperloop Pod Competition şi a discutat cu Elon Musk în vederea dezvoltării unei tehnologii de transport terestru de mare viteză. Proiectul, numit Swisspod, a reuşit deja să atragă în decurs de doi ani investiţii în valoare totală de peste 6 milioane DE euro, guvernul elveţian fiind unul dintre primii şi principalii investitori în start-up.

    Proiectul Swisspod a venit ca o continuitate normală la ce s-a petrecut în trecut, fiindcă am participat la competiţia organizată de SpaceX şi Elon Musk pe care am câştigat-o de mai multe ori, iar apoi am luat doctoratul în domeniul de Hyperloop, aşadar Swisspod a devenit cumva ca un pas următor pentru mine. Am început Swisspod doar cu Cyril şi am reuşit să creăm o o echipă care inovează foarte mult în zona de propulsii sustenabile, astfel încât am reuşit acum aproape să şi testăm tehnologia, mai avem câţiva paşi de făcut”, a povestit Denis Tudor, cofondator şi CEO al Swisspod Technologies, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

    El a pornit proiectul în 2019, alături de Cyril Dénéréaz, care ocupă funcţia de CTO şi cu care a participat la competiţia SpaceX Hyperloop Pod. La ce lucrează însă mai exact echipa Swisspod? „Creăm un nou mod de transport, noi îl numim al cincilea mod de transport, cu care vrem să transportăm pachete şi oameni la viteze foarte mari, înăuntrul unor tuburi care sunt depresurizate. Se pot numi şi tuburi vidate, însă nu e un termen neapărat foarte exact – tuburile trebuie să aibă o presiune la 50% din presiunea normală care se găseşte pe Pământ”, a explicat Denis Tudor, adăugând că în Elveţia, la Lausanne, echipa a reuşit să construiască infrastructura de testare a acestei noi tehnologii, start-up-ul fiind susţinut de guvernul elveţian.

    Mai exact, Swisspod a primit până acum un grant de 4,5 milioane de euro de la statul elveţian şi este posibil să mai obţină şi un al doilea grant. „Propulsia a fost deja testată. Procesul de testare implică şi o testare statică, cum se întâmplă şi la rachete. Propulsia a funcţionat foarte bine la acest test static şi credem noi că undeva în ianuarie – februarie, depinde şi de vremea de afară, vom reuşi să testăm capsula în tubul depresurizat şi acest test va reprezenta primul test din Europa, cred că şi din lume, pentru ceea ce noi numim «one hour ride», adică lăsăm capsula să se învârtă în cerc pentru o oră şi vom testa propulsia timp de o oră, ceea ce este foarte dificil de testat, pentru că în general, propulsiile pot atinge viteze mari, dar este foarte dificil să menţii viteza respectivă pentru o perioadă mai lungă de timp, astfel încât testul acesta va fi puţin diferit de ce s-a întâmplat pe la competiţiile organizate de SpaceX”, a completat el.

    În prezent, start-up-ul are în derulare o rundă de finanţare de 1,8 milioane de euro, din care 0,5 milioane de euro vrea să îi atragă prin intermediul platformei de equity crowdfunding Seedblink. Evaluarea proiectului Swisspod, înainte de începerea acestei runde, se ridică la peste 18 milioane de euro. Banii din actuala rundă de finanţare vor merge aproape în totalitate în dezvoltarea produsului. „Noi avem un contract în America pentru a construi o infrastructură de testare la scară reală în Colorado şi toţi banii pe care îi strângem în runda aceasta vor fi investiţi exclusiv în zona de dezvoltare a produsului în SUA. Probabil că vor fi alocate şi sume mici pe partea de business development chiar dacă avem, cred eu, un model destul de stabil pentru a putea crea un asemenea mod de transport. În momentul de faţă, capsulele pe care le creăm în Elveţia sunt mai mult de cercetare-dezvoltare, iar cea pe care o vom crea în America este mai mult de produs, deci acel vehicul va fi ce vom putea noi să vindem sau să oferim ca serviciu către un furnizor de servicii logistice“, a spus cofondatorul şi CEO-ul Swisspod Technologies.

    Echipa Swisspod previzionează că în maximum cinci ani va reuşi să aducă tehnologia pe piaţă, aceasta urmând a putea fi utilizată ca o soluţie de transport intracontinental de mărfuri. Soluţia, denumită SWIPT, constă într-un mediu cu presiune ajustată dinamic, o infrastructură dedicată prin care vehiculele electrice transportă mărfuri paletizate. „Cred că în următorii ani vom putea fi gata cu tehnologia pentru partea de mărfuri. În următorii maxim cinci ani vom putea aduce acest produs în piaţă.”   

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

    Rubrica „Start-up Pitch”

    1. Denis Tudor, cofondator şi CEO al Swisspod Technologies

    Ce face? Dezvoltă o tehnologie ce ar putea permite crearea unei soluţii de transport terestru de mare viteză ‒ până la 1.200 km/h.

    2. Ioana Anuţoiu, CEO al start-up-ului Cruze

    Ce face? A dezvoltat o aplicaţie de carpooling pentru corporaţiile din România, cu ajutorul căreia angajaţii companiilor mari pot găsi colegi cu rute similare cu care să împartă maşina către şi de la serviciu.

    „Ne pregătim pentru lansarea oficială în primăvara anului următor. Previzionăm ca până la sfârşitul anului 2023 să avem cel puţin 5.000 de utilizatori, tindem spre 10.000, dar o să vedem în funcţie de interesul pe care o să îl arate utilizatorii pentru aplicaţie.“

    3. Tudor Beleuţă şi Horea Toniuc, cofon-datori ai Rastel.io

    Ce face? A dezvoltat o soluţie inteligentă prin care bicicliştii pot găsi un loc de parcare, îşi pot parca bicicleta, o pot închide şi o pot monitoriza.

     „Suntem în discuţii pentru o rundă de finanţare. Problema cea mai mare pe care o are orice start-up este cea a timpului. Să putem să ne mişcăm suficient de repede şi să obţinem rezultate într-un timp cât mai scurt. Iar pentru a accelera un pic toată dezvoltarea noastră ca start-up avem nevoie de susţinere din exterior. Investiţia ar fi între 50.000 şi 100.000 de euro. În momentul de faţă suntem în discuţii cu investitori din România.” Tudor Beleuţă

    „Obiectivul pe care îl avem cu investiţia este să creăm o reţea pilot, care să numere 10 – 20 de astfel de parcări, care să acopere un oraş. Să putem arăta comunităţii ce beneficii ar aduce o astfel de reţea faţă de simple parcări independente. Şi ne dorim să începem implementarea reţelei până în primăvara anului 2023, astfel încât spre finalul primăverii să fie reţeaua funcţională, iar pe parcursul verii să putem să validăm utilitatea.“ Horea Toniuc.

    Rubrica „Investor Watch”

    1. Daniel Dumitrescu, chief innovation officer al InnovX-BCR.

    Program pentru cei care vor să lanseze un fond de investiţii: Venture Capital Bootcamp InnovX-BCR

    „Practic, InnovX-BCR cumva, în urma primelor cohorte de start-up-uri, adunând feedbackurile de la participanţii în bootcamp, a simţit nevoia şi a identificat-o de a creşte ecosistemul de fonduri de investiţii. De aceea, primul pas a fost cumva să ne parteneriem cu cât mai multe fonduri de investiţii din România şi din străinătate ‒ ceea ce am făcut şi le mulţumim tuturor celor care s-au alăturat acestui ecosistem de inovare InnovX-BCR.“

    2. Ovidiu Ghiman, cofondator şi CEO al Ronin.

    Crowdfunding accesibil

    „Numărul de investitori pe care i-am atras aş spune că este unul cât se poate de satisfăcător pentru noi, având în vedere că am atras un număr foarte mic de investitori din ecosistemul deja existent la momentul lansării platformei, ceea ce ne face să credem că am validat cu adevărat modelul nostru de business, pentru că l-am validat cu alt tip de investitor. Deci există această clasă de investitori retail care pe măsură ce vor avea din ce în ce mai multe cunoştinţe apropo de cum să-şi investească economiile în capitalul de risc vor fi atraşi de astfel de investiţii.“

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

  • Povestea inventatorului român care este pe cale să dezvolte tehnologia pentru cel mai rapid mod de deplasare terestru. Cel mai mare investitor in ideea lui este chiar guvernul elveţian

  • Avocatul din telefon

    Multe start-up-uri de tehnologie, şi nu numai, nu pun în prim-plan aspectele juridice atunci când pornesc efectiv proiectul, iar pe măsură ce se dezvoltă businessul încep să se lovească de o serie de provocări pe zona aceasta. Vasile Ţiple, fostul director juridic global al UiPath, s-a gândit să rezolve însă această problemă, atât pentru start-up-uri, cât şi pentru companii mai mari, şi a dezvoltat o platformă ce funcţionează ca o soluţie all-in-one pentru toate activităţile de natură juridică pe care trebuie să le facă o firmă. 

    Această platformă, din punctul meu de vedere, este un câştig enorm pentru start-up-uri pentru că le rezolvă problemele din prima zi în care şi-au făcut un cont. Pot economisi mii de euro şi, în primul rând, cel mai important, mai mult decât banii, este timpul pe care îl economisesc şi faptul că ei nu o să mai repete greşelile pe care orice start-up în prezent le repetă, în sensul în care îşi ţin documentele pe tot felul de platforme în cloud în mod fragmentat, pierzând contractele pe e-mail ş.a.m.d. fiindcă nu există o supraveghere a întregului proces de contractare”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Vasile Ţiple, fondator al Goodlegal.

    El a pornit proiectul la începutul acestui an alături de Alexandru Căciulescu, profesionist în inginerie şi cercetător cu experienţă în companii de top precum UiPath şi J.P. Morgan; Alexandru Tătăran, ce are experienţă de peste un deceniu în a ajuta liderii de piaţă să-şi construiască avantaje competitive prin tehnologii de ultimă oră şi Ioana Teleanu,  profesionist UX cu experienţă în companii mari precum UiPath şi ING Bank, oferind şi consultanţă şi design pentru start-up-uri aflate la început de drum.

    „Goodlegal s-a născut din dorinţa de a rezolva o frustrare personală în legătură cu infrastructura juridică a unei companii, cum o numesc eu. Ideea a avut două origini istorice, aş putea spune. Prima oară în 2016, când eram la UiPath şi încercam să pun la punct infrastructura juridică a companiei şi nu exista un tool cu care să fac treaba asta şi atunci a trebuit să improvizez – am folosit pentru semnături electronice DocuSign pentru anumite contacte cu restul echipelor din companie şi alte platforme pentru că UiPath începuse deja să devină o companie globală. Procesul a fost foarte fragmentat şi a fost nevoie de multă improvizaţie şi mult timp investit în acest demers. Şi surpriza cea mai mare a fost după ce am plecat din UiPath şi am început să ofer sfaturi start-up-urilor. Atunci am observat că efectiv trebuia să încep acelaşi proces de la zero în legătură cu template-urile, toolurile pe care trebuia să le folosească compania. Adică efectiv reiei tot procesul de la zero, reinventezi de fiecare dată roata, ceea ce mi se pare o nebunie, şi atunci aşa s-a cristalizat ideea de Goodlegal“, a povestit Vasile Ţiple.

    Ce face însă Goodlegal? Platforma le permite companiilor să colaboreze uşor, atât intern, cât şi extern cu partenerii lor contractuali, punându-le la dispoziţie diverse funcţionalităţi – de la generarea de documente, inclusiv asamblarea lor prin drag and drop, până la documente juridice standard, editor şi analiză de text juridic, semnătură electronică, funcţionalităţi de automatizare şi integrări, prin care orice companie poate obţine o conformitate legală solidă şi cadrul juridic operaţional în cel mai scurt timp.

    „Din momentul în care ţi-ai făcut cont, ai acces direct la tot ce-ţi oferă platforma, de la management de documente pentru tot ce ai în legătură cu documentele – workflow automation, approval flow, editor pentru documente, semnătură electronică, deci totul sub acelaşi acoperiş, lucru pe care nici în 2016, dar nici acum nu-l găseşti. Mai mulţi fondatori dintr-un start-up sau un director juridic trebuie efectiv să se uite la o mie de alte tooluri de pe piaţă ca să îşi rezolve problemele juridice din punct de vedere operaţional, adică încă nu există acea platformă uşor de înţeles pe care sperăm că o aducem noi acum pe piaţă cu Goodlegal“, a explicat Vasile Ţiple.

    Platforma Goodlegal a fost lansată la nivel internaţional, însă în prima fază start-up-ul se va axa pe pieţele din SUA şi Europa. Odată cu lansarea oficială, start-up-ul a anunţat şi obţinerea unei investiţii de tip pre-seed în valoare de 1,2 milioane de euro de la primii investitori ai uncornului românesc UiPath – Earlybird Digital East Fund, care a condus runda de finanţare, Credo Ventures, Daniel Dines, şi Underline Ventures – cel mai nou fond de investiţii în tehnologie din România, proiectul Goodlegal fiind evaluat la câteva milioane de dolari.  

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

    Rubrica „Start-up Pitch”

    Invitat: Vasile Ţiple, fondator al Goodlegal şi fost director juridic global al UiPath

    Ce face? A dezvoltat o platformă prin care şi-a propus să ajute companiile să îşi digitalizeze şi gestioneze dintr-un singur loc activităţile juridice.

    Rubrica „Start-up Update”

    1. Invitat: Natalia Lepădatu, cofondatoare DigiSinergy soluţii software pentru automatizarea proceselor de business ale IMM-urilor.

    Ce e nou? Compania locală estimează că va încheia anul acesta cu o creştere de 60% a cifrei de afaceri faţă de 2021 – primul an de funcţionare al său. Compania DigiSinergy a fost înfiinţată în iunie anul trecut, ca parte din grupul Producton, iar până acum a investit în dezvoltarea unei suite de produse menite să automatizeze procesele de business din cadrul IMM-urilor, cea mai recentă fiind soluţia de tip ERP-CRM numită Dynamic Sales pentru care a alocat în total resurse de 600.000 euro anul acesta.

    „Noutatea anului pentru noi este o soluţie de tip cloud privat, bazată pe tehnologie RPA (Robotic Process Automation – n. red.) şi inteligenţă artificială de tip ERP-CRM care înglobează întreaga suită pe care noi o furnizăm într-o singură umbrelă, astfel încât, în momentul în care mergem la un client să instalăm soluţiile de digitalizare, să putem să oferim fiecare părticică şi fiecare pas din procesul necesar de digitalizare.“

    2. Invitat: Alexandru Holicov, fondator şi CEO al Adservio – platformă educaţională

    Ce e nou? Compania are ca obiectiv pentru anul 2023 dublarea cifrei de afaceri  şi extinderea activităţii pe noi pieţe externe, primele ţări vizate fiind din regiunea Europei de Est, dar şi din zona Benelux – Belgia, Olanda şi Luxemburg. Anul trecut, Adservio Social Inovation SRL a avut o cifră de afaceri de aproape 4,5 milioane lei, de 2,5 ori mai mare faţă de 2020, când businessul companiei a scăzut pe fondul izbucnirii pandemiei.

    „Anul acesta sperăm să avem o creştere a cifrei de afaceri de 30% faţă de anul precedent şi pentru anul următor avem un obiectiv mai ambiţios, anume să dublăm cifra de afaceri pe care am avut-o în acest an. De asemenea, în 2023 ne dorim să accelerăm extinderea internaţională şi avem câteva ţări din regiune, din zona noastră, pe care le monitorizăm şi sunt şi câteva ţări din vest, din zona Benelux, cu care avem deja discuţii.“

    3. Invitat: Alin Breabăn, cofondator, Vestinda – plaformă de management al investiţiilor în crypto.

    Ce e nou? Start-up-ul local vrea ca începând de anul viitor să facă demersurile necesare pentru pregătirea intrării pe piaţa din SUA, acum acesta concentrându-se în principal pe ţările din Europa şi pe Turcia. În ultimele şase luni, platforma a reuşit să atragă tot mai mulţi utilizatori, ajungând în prezent la peste 1.600 de conturi înregistrate, dintre care o parte sunt şi plătite, start-up-ul începând să monetizeze astfel din luna octombrie.

    „Ca şi strategie de go-to-market, noi acum ne concentrăm foarte mult pe Europa, plus Turcia şi vrem să facem în următoarele 3-4 luni scalarea unui model care în România funcţionează şi abia după aceea să ne ducem concret pe alte pieţe. Fiecare continent şi fiecare ţară, fiecare jurisdicţie, are nevoie de anumite lucruri la care trebuie să fii foarte atent şi vrem să facem un «due diligence» foarte, foarte bun pentru SUA, aşa cum am făcut şi pentru Europa, iar în primele trei luni din anul următor asta vom face. Evident că fiind o platformă globală, avem utilizatori care vin din mai multe locuri, însă când dedici mai mult timp pe o piaţă anume, o înţelegi, te duci să vorbeşti cu oamenii de acolo, lucrurile funcţionează mult mai bine.“

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

  • Tu ştii ce ştiu alţii despre tine? Există o companie care te ajută să afli şi care te îndrumă cum să faci să nu mai ştie nimeni decât… ce vrei tu

    Fiecare utilizator de internet îşi lasă datele personale de fiecare dată când interacţionează cu o companie din online, iar puţini dintre noi suntem conştienţi de numărul imens de companii care ajung astfel să deţină informaţii despre noi. Dreptul de ştergere a acestora există, iar un start-up local s-a gândit să faciliteze munca de a face acest lucru pentru omul prezentului – tot mai ocupat şi tot mai vulnerabil. Proiectul, numit AgainstData.com, a fost deja validat de investiţii de circa 200.000 de euro.

    Rrimul nostru produs, pe care l-am lansat în urmă doar cu câteva săptămâni, se adresează persoanelor fizice. Este vorba de o soluţie care le permite oamenilor să vadă ce companii au datele lor pentru că în perioada asta în care trăim interacţionăm cu foarte multe companii şi pur şi simplu pierdem şirul site-urilor de pe care am cumpărat anumite lucruri, a serviciilor la care ne-am abonat şi, de ce nu, a joburilor la care poate am aplicat în trecut. Îi ajutăm pe oameni să descopere aceste companii cu care au interacţionat de-a lungul timpului şi de asemenea, să îşi exercite unul dintre drepturile conferite şi anume de a şterge datele de la aceste companii“, a explicat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Adrian Vicol, cofondator, AgainstData.com.

    Proiectul a pornit în urmă cu circa doi ani, punând accent pe protecţia şi gestiunea datelor cu caracter personal, iar până acum echipa fondatoare a reuşit să atragă investiţii în valoare totală de peste 200.000 de euro. „Sunt aproximativ doi ani de când am înfiinţat start-up-ul. Suntem absolvenţi ai acceleratorului susţinut de Gapminder în România, numit Techcelerator şi ei au fost primii noştri investitori acum aproximativ un an şi jumătate. Apoi, am participat la un accelerator de cyber security care a avut loc în Italia şi în urma acestui accelerator am mai primit o investiţie din partea Startup Wise Guys şi a unei bănci din Italia. În momentul de faţă noi avem mai mulţi investitori deja în companie din zona de venture capital şi cel mai probabil o să mai ridicăm o rundă de seed în 2023 pentru a ne mări capacitatea şi a mări piaţa căreia ne adresăm“, a precizat el, adăugând că pentru runda de finanţare de tip seed, start-up-ul vizează atragerea unei investiţii de peste 500.000 euro.

    În prezent, echipa AgainstData.com lucrează şi la o soluţie adresată companiilor, prin care acestea să poată gestiona într-un mod automatizat datele stocate de la clienţi, parteneri sau angajaţi. „Prin acest produs încercăm să ajutăm companiile să descopere unde în sistemele lor de IT ţin aceste date cu caracter personal ale clienţilor, ale partenerilor şi, de ce nu, ale angajaţilor; în momentul în care aceste companii primesc o cerere de ştergere din partea utilizatorului  să poată să o gestioneze şi să poată să şteargă aceste date într-un timp foarte scurt sau complet automat“, a punctat Adrian Vicol, menţionând că firmele mari, de tip enterprise, au bugete dedicate şi echipe semnificative care se ocupă de astfel de cereri, însă companiile mici şi mijlocii nu au astfel de resurse.

    „Din păcate, companiile mai mici fie nu pot aloca suficiente resurse şi suficiente investiţii pentru sectorul acesta, fie nu percep aceste tipuri de cereri ca pe o necesitate. Noi ne adresăm în special companiilor mici şi mijlocii pentru a veni în ajutorul lor pentru a rezolva această problemă. Vom oferi o serie de integrări cu cele mai folosite sisteme software as a service (SaaS), pentru că în general companiile mici cumpără software-uri pe bază de subscripţie şi au de obicei softuri specializate pentru a trimite newslettere, pentru a gestiona, să spunem clienţii. În toate aceste software-uri, companiile lasă anumite bucăţele de date cu caracter personal. Noi îi ajutăm să identifice care sunt datele respective şi, bineînţeles, le oferim opţiunea să le poată şterge selectiv. Deci facem viaţa responsabilului de protecţie a datelor cu caracter personal din cadrul companiei mult mai uşoară şi, în acelaşi timp, oferim şi un suport tehnologic pentru a crea infrastructura prin care companiile pot comunica eficient această ştergere a datelor; bineînţeles, păstrând în acelaşi timp toate informaţiile necesare pentru un eventual audit.“  

    Rubrica „Start-up Pitch”

    1. Invitat: Mihai Biclineru, chief strategy officer (CSO) al CityDock

    Ce face? Şi-a propus să transforme industria de micromobilitate utilizând tehnologia pentru a crea un produs adaptabil şi fiabil de încărcare şi securizare a trotinetelor electrice – staţii de încărcare şi securizare pentru vehicule electrice.

    „Oferim o soluţie care integrează toate cele necesare pentru dezvoltarea micromobilităţii. Am vândut deja în şapte ţări europene, precum Spania, Italia, Ungaria şi Bulgaria, pe lângă România. În plus, soluţia noastră este implementată şi în Statele Unite ale Amercii şi în America de Sud. De curând ne-a contactat o bancă din SUA care vrea să implementeze soluţia CityDock pentru angajaţi, pentru a reduce dezordinea din birouri – pentru că angajaţii au început să urce trotinetele în birouri, pentru a le încărca.“

    2. Invitat: Diana Enăchescu, cofondator şi CEO al Vintello

    Ce face? A dezvoltat o platformă de fashion resale prin intermediul căreia utilizatorii pot vinde articole din propria garderobă, pentru a susţine şi a dezvolta shoppingul sustenabil. Platforma a fost lansată oficial în luna aprilie a anului în curs.

    „Ne îndreptăm în acest moment atenţia şi interesul către zona de angel investors din România. Avem în vedere o investiţie în jurul sumei de 200.000 – 250.000 de euro. Considerăm că aceşti bani ne-ar ajuta să ne dezvoltăm în continuare, pentru că mai sunt încă multe de făcut, atât pe partea tehnologică, cât şi în zona de marketing. De asemenea, investiţia aceasta ne-ar permite să scalăm şi să putem ajunge la următorul nivel de discuţie.“

    3. Invitat: Miruna Manole, cofondatoare a Pod.ish

    Ce face? A creat o platformă online prin care îşi propune să aducă la un loc producătorii români de articole sustenabile şi artizanale.

    „În prezent Pod.ish este disponibil la nivel naţional, iar ca planuri avem în vedere extinderea la nivel european. Pentru lansarea la nivel internaţional vizăm pieţe precum Franţa, Germania, Italia, pentru că acolo există o cerere şi mai mare pentru astfel de produse. Acolo există un real interes nu doar pentru produse sustenabile, dar şi pentru produsele unicat, artizanale. Ei au altă cultură.“

    4. Invitat: Adrian Vicol cofondator al AgainstData.com.

    Ce face? A dezvoltat o soluţie ce le permite utilizatorilor să afle ce date deţin companiile despre ei. Start-up-ul lucrează în prezent şi la o soluţie B2B, care să ajute companiile să îşi gestioneze în mod automatizat datele stocate de la utilizatori.

    „Sunt aproximativ doi ani de când am înfiinţat start-up-ul. Suntem absolvenţi ai acceleratorului susţinut de Gapminder în România, numit Techcelerator şi ei au fost primii noştri investitori acum aproximativ un an şi jumătate. Apoi am mai atras o investiţie din partea Startup Wise Guys. Am participat la un accelerator de cyber security care a avut loc în Italia şi în urma acestui accelerator am mai primit o investiţie din partea Startup Wise Guys şi a unei bănci din Italia. Deci practic în momentul de faţă noi avem mai mulţi investitori deja în companie din zona de venture capital şi cel mai probabil o să mai ridicăm o rundă de seed în 2023 pentru a ne mări capacitatea şi a mări piaţa căreia ne adresăm.“

    Rubrica „Start-up Update”

    1.Invitat: Rareş Mară, cofondator şi CEO al Savables (fost CleverEat) – platformă online pentru combaterea risipei alimentare

    Ce e nou? Start-up-ul românesc vrea să ridice o rundă de finanţare în valoare de 250.000 de euro de la investitori români, pentru a-şi extinde echipa, a dezvolta o aplicaţie de mobil şi pentru a se lansa la nivel naţional. În prezent, Savables este disponibil doar în Timişoara, oraşul în care se află cei doi cofondatori – Rareş Mară şi Marius Pascu.

    „Suntem în căutarea unei noi runde de finanţare. Vrem să ridicăm 250.000 de euro pentru a mări echipa – pe partea de vânzări, marketing, suport pentru clienţi, development, practic toate ariile de care avem nevoie pentru a ne dezvolta la nivel naţional. Suntem în discuţii cu mai mulţi investitori şi vrem să ridicăm runda de finanţare în primul semestru al anului 2023.“

    2. Invitat: Daniel Tamaş, cofondator şi CEO al WAM.app – reţea socială de gaming bazată pe tehnologia blockchain, dezvoltată de compania Digitap din Cluj-Napoca

    Ce e nou? Start-up-ul are nevoie de o investiţie cuprinsă între 10 şi 20 milioane de dolari pentru a câştiga cât mai multă cotă de piaţă la nivel global. Până în prezent, aplicaţia WAM a fost dezvoltată cu o investiţie iniţială de aproape 800.000 de dolari la care s-a adăugat o finanţare de 2,8 milioane dolari obţinută prin ICO (initial coin offering) odată cu lansarea criptomonedei proprii, pe baza căreia se pot face tranzacţii în platformă.

    „Noi monetizăm şi urmează ca în 2-3 luni de zile să ne şi autosusţinem, dar pentru a acapara o piaţă foarte mare, urmează să ridicăm încă o rundă. Nu pot să dau foarte multe detalii despre rundă în sine, dar scopul nostru este să avem cât mai mult din piaţa asta, pentru că odată ce avem o bucată mare din piaţă, noi putem dezvolta liniştiţi 10-15 ani de acum încolo. Aceasta este viziunea pe care o avem.“

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Povestea românului care a revoluţionat una dintre cele mai mari industrii ale lumii. Ce reuşeşte să facă prin produsul lui este căutat de milioane de oameni din toată lumea

    Ţi s-a întâmplat să nu nimereşti măsura potrivită pentru tine atunci când ai comandat haine online? Ai fi vrut să ai o soluţie simplă la îndemână care să îşi zică exact ce măsură să comanzi şi să scapi astfel de toate complicaţiile cu returul produsului? Un start-up local, numit Esenca, a gândit şi dezvoltat o astfel de soluţie, bazată pe un modul de inteligenţă artificială, care din două poze îţi poate identifica măsurătorile corpului cu o precize de 5 milimetri. O astfel de soluţie nu le permite clienţilor doar să îşi comande online măsurile potrivite la haine, ci extinde şi businessul croitorilor şi designerilor vestimentari în mediul online.

    „Am construit un model de inteligenţă artificială care din două poze şi câteva informaţii de la utilizator reuşeşte să extragă peste 100 de măsurători ale corpului uman cu o precizie de 5 milimetri. Aceasta este precizia acceptată în croitorie şi, folosindu-ne de aceste măsurători, reuşim să le potrivim practic cu tabelele de mărime ale produselor şi să extragem de acolo recomandările de mărimi pentru utilizatori“, a explicat Mihai Petre, cofondator al Esenca, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

    Soluţia Esenca se integrează direct în pagina de produs a magazinului. „Deci nu trebuie să descarci nicio aplicaţie. Funcţionează pe orice telefon, pe orice browser. Tot ce trebuie să faci este să deschizi aplicaţia, iar apoi urmezi instrucţiunile asistentului virtual, din nou, făcut de noi, care îţi spune du-te mai în spate, aşază-te în felul ăsta, ridică mâinile, întoarce-te ş,a.m.d., eşti în permanenţă ghidat, faci două poze, una frontală, una laterală, după care gata –  ai practic recomandări de mărimi şi de stil pentru toate articolele de pe magazinul online.” În total, start-up-ul a dezvoltat practic trei produse, în funcţie de nevoile pe care le au clienţii, fie că sunt magazine online de fashion, designeri sau chiar producători de costume, echipamente de protecţie sau uniforme.

    „Pentru magazinele «ready to wear», adică cele care vând haine pe măsurători normale – S, M, L, XL, nu este nevoie neapărat să faci poze, ci îţi poţi introduce doar înălţimea, greutatea şi poţi răspunde la câteva întrebări, iar AI-ul nostru poate să-ţi facă o recomandare. De ce? Pentru că hainele practic nu sunt atât de complexe. În schimb, pentru croitori avem nevoie de o precizie foarte mare, de aceea le cerem utilizatorilor să facă poze. Şi mai avem şi o soluţie intermediară între cea pentru croitori şi cea pentru magazine «ready to wear», şi anume pentru magazine «made to order» sau pentru haine de protecţie, uniforme ş.a.m.d.”, a punctat cofondatorul Esenca. Soluţiile Esenca sunt oferite pe model SaaS (Software as a Service), iar costul minim al unui abonament pentru soluţia de bază, numită easy body fit, este de 60 dolari pe lună şi le oferă magazinelor online posibilitatea ca 200 dintre clienţii lor să folosească soluţia. În funcţie de complexitatea aleasă, costul unei soluţii Esenca poate ajunge şi la câteva mii de dolari.

    Lansate anul trecut, soluţiile Esenca sunt folosite în prezent de 25 de clienţi care comercializează produse online prin intermediul platformei de e-commerce Shopify în principal pe pieţele din Europa de Vest şi SUA, plus o serie de alţi clienţi din Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est. „În 2020 eram în discuţii cu un client din România pentru un «proof of concept». Între timp, am şi lansat şi integrat soluţia pe platforma acestuia şi am atras mai mulţi clienţi din Europa de Vest – Austria, Franţa, etc. Totodată, am reuşit să lansăm produsele noastre pe Shopify, o platformă pentru magazine online, şi de acolo am reuşit să atragem peste 25 de clienţi. Deci în momentul acesta avem peste 25 de clienţi care au instalat aplicaţia şi o utilizează prin intermediul Shopify, însă în total sunt mai mulţi clienţi pentru că, deşi ne-am axat pe Europa de Vest şi Statele Unite ale Americii prin această platformă de e-commerce,  noi am fost contactaţi de mai mulţi clienţi şi din alte ţări, adică din Orientul Mijlociu, din Asia de Sud-Est, India, şi avem clienţi şi din acele zone – nu numai magazine online, ci şi croitori şi agenţii digitale pentru care am făcut practic «white labeling», adică ei vând mai departe produsul nostru“, a spus Mihai Petre. El a adăugat că echipa Esenca lucrează acum la un nou produs – o soluţie pentru o cabină virtuală de probă care va ajuta cumpărătorii să „probeze online” articolele vestimentare pe care doresc să le achiziţioneze.

    „Am reuşit să scoatem pe piaţă prima versiune de «virtual try on», care chiar funcţionează şi pe care am testat-o recent la o conferinţă de profil unde am prezentat-o în faţa competitorilor. Soluţia se referă la construirea unui model 3D al utilizatorului din măsurătorile pe care le obţinem, iar după putem pune haine pe acest model astfel încât utilizatorul să vadă efectiv cum arăta hainele respective pe el – diferite dimensiuni, diferite materiale, ş.a.m.d., şi să poată lua cea mai informată alegere atunci când cumpără”, a subliniat el.

    CITITI MATERIALUL INTEGRAL AICI 

  • Softul inventat de un român, care revoluţionează lumea croitoriei. „Am construit un model de inteligenţă artificială care din două poze şi câteva informaţii de la utilizator reuşeşte să extragă peste 100 de măsurători ale corpului uman cu o precizie de 5 milimetri.”

    Start-up-ul local se află în prezent în discuţii pentru atragerea unei finanţări de la un partener strategic din afara României care să ajute echipa să îşi promoveze produsele cât mai bine pentru a atrage cât mai mulţi clienţi. Până în prezent, start-up-ul a atras o investiţie de 50.000 euro de la Simple Capital, vehiculul de investiţii care gestionează toate finanţările acordate de Andrei Pitiş, una dintre cele mai cunsocute persoane din industria IT din România.    ■

    Start-up Pitch”

    Invitat: Iulia Caizer, cofondator şi COO, Quicklegal

    Ce face? Lucrează la dezvoltarea unui marketplace pentru servicii juridice care îşi propune să pună în legătură avocaţii cu potenţialii clienţi folosindu-se de tehnologie. „Acum suntem în primele discuţii de atragere a investitorilor, acum este deschisă prima noastră rundă de finanţare. Am luat legătura cu mai mulţi investitori, suntem în discuţii cu ei, încă nu am încheiat nimic concret, dar avem deja câteva propuneri, ceea ce din nou ne încurajează că facem ce trebuie, că suntem pe drumul cel bun. În acelaşi timp suntem în faza finală cu obţinerea a două granturi europene, sperăm că şansele sunt destul de mari să le primim, ceea ce ne va da cumva un boost al proiectului, să-l putem lansa aşa cum ne dorim începând cu anul 2023.“

    „Start-up Update”

    1. Invitat: Dragoş Badea, cofondator şi CEO al Yarooms ‒ soluţii software de tip SaaS pentru managementul spaţiilor de lucru şi activităţii la birou.

    Ce e nou? Compania a ajuns în prezent la venituri anuale recurente de două milioane de euro, dublu faţă de 2021, iar pentru 2023 ţinteşte triplarea acestora, în condiţiile în care echipa va investi circa 65% din finanţarea de 2 două milioane de euro obţinută recent pentru promovare şi vânzări. Yarooms are în prezent un portofoliu de peste 150 de clienţi, majoritatea din America de Nord. Printre clienţii săi se numără National Health Service – sistemul naţional de sănătate din Marea Britanie, universităţi mari ‒ Columbia University, Stanford University şi Melbourne University din Australia, şi giganţi precum Bayer şi GlaxoSmithKline.

    „Creştem cu o rată de sută la sută pe an. Aceasta este poziţia în care am ajuns din perspectivă comercială care este una bună pentru ultimii doi ani, dar care va fi îmbunătăţită semnificativ de investiţia recent primită. Practic, tocmai de asta am ridicat această investiţie ca să accelerăm vânzările fiindcă 65% din investiţie va merge în direcţia asta.“

    2. Invitat: Ciprian Cazacu, cofondator şi CEO al easySales ‒ platformă SaaS pentru automatizarea şi centralizarea activităţilor de e-commerce

    Ce e nou? Start-up-ul local estimează că va ajunge la finalul acestui an la venituri recurente anuale de circa 700.000 euro, în condiţiile în care echipa se concentrează acum mai mult pe clienţi de dimensiune medie, adică magazine online cu cifră de afaceri de un milion de euro care au între 2.000 şi 4.000 de comenzi pe zi, dar şi pe clienţi mari de tip enterprise care au cerinţe speciale de personalizare a soluţiei în funcţie de nevoile lor. În prezent, start-up-ul are un portofoliu de peste 600 de clienţi, din care 80% sunt din România, iar restul din Bulgaria şi Ungaria ‒ primele pieţe externe pe care s-a extins easySales. Următoarea piaţă vizată pentru extindere este cea din SUA. „Pregătim deja produsul nostru pentru piaţa din SUA pentru că pe 3-4 mai anul viitor o să participăm la conferinţa White Label din Las Vegas, unde o să avem un stand şi o prezentare şi o să lansăm produsul nostru pe piaţa de acolo. Şi totodată sperăm să avem şi primii comercianţi care vor testa platforma noastră.“

    3. Invitat: Mihai Petre, cofondator al Esenca ‒ soluţii software ce permit măsurarea precisă a corpului clienţilor în vederea recomandării măsurii optime la îmbrăcăminte în mediul online.

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Business Magazin. De ce Marius Hanganu şi Ioan Cocan au decis să vândă Tremend grupului Publicis: Aveam nevoie de access la clienţi, la bugete şi la pieţe mai mari, iar singuri ne era mai greu

    Politehnica din Bucureşti şi-a consolidat în primele zile ale acestui an reputaţia deja solidă de fabrică de milionari după ce o companie înfiinţată de doi absolvenţi ai săi a fost achiziţionată de gigantul mondial al industriei de advertising Publicis. Este vorba de Tremend Software, un furnizor de soft şi servicii de consultanţă în IT înfiinţat în urmă cu 16 ani de foştii colegi de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Marius Hanganu şi Ioan Cocan. Care a fost drumul de la IT-ist la antreprenor şi manager de companie citiţi în cele ce urmează.

    Drumul de la un start-up până la o companie de 30 milioane de euro nu a fost unul simplu, eforturile din primii cinci ani fiind definitorii pentru parcursul înregistrat până astăzi. „Traiectoria noastră a fost ca o rachetă doar în ultimii ani, dar mai mulţi ani am învăţat la job, adică am fost programatori, consultanţi şi de-abia, să zicem, după cinci ani am început creşterea în sensul că am început să punem structurile, deci am început să lucrăm, cum se zice, on the business, nu in the business“, a povestit Ioan Cocan, cofondator al Tremend Software.

    Un moment important a fost şi cel în care compania a început să apară în topuri internaţionale ale celor mai dinamice firme de tehnologie, a adăugat el. „După 2016 când am apărut prima dată în topul celor mai dinamice companii de tehnologie realizat de Deloitte şi care a fost un moment important pentru noi, a fost un moment de trezire sau de revelaţie: ca o firmă de mare creştere noi făceam ce făceam de obicei.

    După aceea ne-am dat seama că prin clienţii pe care-i aveam, parteneriatele pe care le-am dezvoltat, puteam creşte sustenabil, ceea ce am şi făcut şi într-adevăr au venit după aceea mai multe cereri cărora nu le-am dat curs la momentul respectiv.“ Tremend a reuşit să-şi dezvolte businessul la nivel internaţional şi să înregistreze o creştere a afacerilor de 100 de ori în zece ani.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • Povestea românilor care au găsit o modalitate de descoperire şi monitorizare la nivel global a uneia dintre cele mai crunte boli existente

    Deseori, o afecţiune cardiovasculară ar putea să nu fie descoperită într-un stadiu incipient sau să fie gestionată cu dificultate. O echipă de români a găsit însă o soluţie de revoluţionare a modului în care se diagnostichează şi monitorizează bolile cardiovasculare la nivel global.

    Numit CardioMedive, la fel ca şi start-up-ul, dispozitivul se poate folosi în mai multe scenarii, în funcţie de obiectivul propus – fie că este vorba de depistarea unei boli cardiovasculare, monitorizare în timp real sau realbilitare. Practic, echipa CardioMedive a dezvoltat o unitate centrală, un dispozitiv hardware, ce se poate transforma în diferite aparate medicale, precum Holter, pulsoximetru, ş.a.m.d., prin activarea senzorilor aferenţi şi a accesoriilor necesare utilizării acestuia.

    „Soluţia este grupată în mai multe kituri. Kitul de diagnostic este compus dintr-un plasture şi un Holter ECG ce poate fi trimis la cerere pacientului acasă după teleconsultarea cu medicul. Un alt kit este cel de bază, care constă într-un modul numit «doctor in your pocket», ceva foarte mic care poate fi purtat oriunde; noi ne imaginăm că acest dispozitiv va deveni un dispozitiv obligatoriu pentru orice familie, fie că pleacă în vacanţă, fie că are un bolnav cronic în familie sau chiar poate fi folosit în acele episoade sezoniere de gripă, de exemplu, ale oricărui membru din familie.

    Un alt kit este cel acut, care constă într-un plasture cu posibilitatea de transmitere în timp real a datelor: pacientul, după ce a fost diagnosticat, se monitorizează zilnic cu kitul de bază, iar în cazul în care primim o alertă că urmează să se decompenseze, pacientul montează acest kit acut şi în următoarele 14 zile va fi monitorizat zi de zi până îl stabilizăm, evitând astfel mai multe internări în spital”, a explicat Ion Mocanu, cofondator şi CEO al CardioMedive, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. El a adăugat că mai există încă două kituri ale produsului CardioMedive.

    „Mai avem kitul de teleconsultaţie care este de foarte mare ajutor în special teleconsultaţiile periodice cu doctorul de caz. Acest kit îi permite doctorului să efectueze o consultaţie de la distanţă, captând anumiţi parametri pe care i-ar analiza şi într-o consultaţie în cabinet. De asemenea, mai avem şi kitul de well-being şi telereabilitare pentru pacienţii care vor să îşi menţină sănătatea prin activitaţi sportive, dar cu un efort fizic monitorizat şi dozat de către un medic sau pentru pacienţii care din nefericire au avut un episod acut şi pentru care reabilitarea este de lungă durată, constă în multe şedinţe care trebuie ajustate în funcţie de nevoia şi progresul specific al pacientului. Noi am digitalizat tot acest flow longitudinal al protocolului medical cardiovascular.”

    Proiectul a început în urmă cu circa patru ani, timp în care echipa CardioMedive a lucrat intens la capitolul cercetare şi dezvoltare, reuşind ca anul acesta să testeze prototipul pe pacienţi reali. În prezent, start-up-ul aşteaptă obţinerea patentului internaţional, planul fiind ca produsul să înceapă să fie comercializat pe piaţă începând cu 2024. Totodată, start-up-ul se află acum în căutarea unei investiţii cuprinse între 500.000 euro şi 800.000 euro pentru a putea extinde echipa şi a continua dezvoltarea produsului într-un ritm mai accelerat.

    „Noi am construit produsul prin forţele proprii, în ultimii patru ani echipa s-a autofinanţat, şi ne-am propus să îl aducem într-un stadiu de prototip funcţional. Intrând în contact cu investitori, aceştia ne-au spus că îşi doresc ca produsul să fie un prototip funcţional şi protejat, obiectiv bifat în anul curent prin aplicarea la un patent internaţional. De asemenea, am început testele clinice pe pacienţi reali în mediul lor natural sau în mediu necontrolat – cel de acasă. Până în prezent, avem 22 de pacienţi care au purtat aparatul cu rezultate foarte promiţătoare,” a precizat Ion Mocanu, adăugând că studiul preclinic, de validare, este de fapt un studiu comparativ cu dispozitivele medicale certificate şi recunoscute pe piaţă.

    „Pacientul poartă simultan atât un dispozitiv existent în piaţă şi certificat, care poate fi considerat ca o referinţă, cât şi dispozitivul nostru. Scopul este să demonstrăm printr-un studiu comparativ absenţa sau inexistenţa unei boli. De exemplu, dacă pacientul poartă un Holter şi plasturele nostru, dacă apare într-un anumit moment de timp o aritmie sau o anormalitate, aceea trebuie să fie evidenţiată în ambele aparate. Aceasta este prima fază de validare a unui dispozitiv medical şi, desigur, al acurateţii senzorilor. În cazul nostru, dispozitivul în configuraţia de plasture, când este pus pe piept, poate măsura peste 12 semne vitale cum ar fi electrocardiograma, saturaţia de oxigen, tensiunea arterială, cadenţa respiratorie, pulsul şi inclusiv poate realiza o ascultare a inimii sau a plămânilor şi identifica o postură sau nivelul de activitate al pacientului.“

    Echipa CardioMedive este o echipă multidisciplinară formată din ingineri electronişti, ingineri mecanici şi specialişti în zona software – mobile, cloud, etc., plus medici precum medicul cardiolog Gabriel Tatu-Chiţoiu, fost preşedinte al Societăşii Române de Cardiologie şi fondator al CardioMed. Echipa CardioMedive a creat tot dispozitivul de la zero, cu tot ceea ce înseamnă partea hardware, de electronică, senzori ş.a.m.d., plus software-ul aferent.  

    Rubrica „Start-up Pitch”

    1. Invitat: Ion Mocanu, cofondator şi CEO al CardioMedive.

    Ce face? Lucrează la dezvoltarea unui dispozitiv medical inovativ ce va putea fi folosit în multiple scenarii pentru depistarea şi monitorizarea bolilor cardiovasculare.

    „Noi am construit produsul prin forţele proprii, în ultimii patru ani echipa s-a autofinanţat, şi ne-am propus să îl aducem într-un stadiu de prototip funcţional. Intrând în contact cu investitori, aceştia ne-au spus că îşi doresc ca produsul să fie un prototip funcţional şi protejat, obiectiv bifat în anul curent prin aplicarea la un patent internaţional. De asemenea, am început testele clinice pe pacienţi reali în mediul lor natural sau în mediu necontrolat – cel de acasă. Până în prezent avem 22 de pacienţi care au purtat aparatul cu rezultate foarte promiţătoare.“

    Rubrica „Start-up Update”

    1. Invitat: Sveatoslav Vizitiu, cofondator al Extasy – platformă de tip marketplace pentru experienţe, disponibilă şi ca aplicaţie mobilă şi ca site web

    Ce e nou? Start-up-ul local Extasy a intrat recent şi pe segmentul B2B, punându-le la dispoziţie companiilor o serie de experienţe pentru angajaţii lor, ţinta fiind de a atrage minimum 50 de companii în portofoliul de clienţi până la final de an. Totodată, echipa Extasy se pregăteşte să lanseze platforma şi în străinătate, prima piaţă aleasă fiind Dubai.

    „Următorul pas pentru noi este extinderea pe noi pieţe. Chiar acum suntem deja în discuţii de a lansa Extasy în Dubai cu parteneri locali ca să fim o platformă specific pentru piaţa respectivă. Sperăm ca anul acesta, cel târziu anul viitor, la început, să lansăm Extasy şi în Dubai. Cultura noastră diferă complet de cea din Emiratele Arabe Unite, aşa că studiem cum şi când ar fi cel mai bine să lansăm platforma.“

    2. Invitat: Bogdan Nicoară, cofondator şi CEO al Bright Spaces – platformă digitală de leasing şi management al spaţiilor de birouri şi rezidenţiale

    Ce e nou? Start-up-ul local a reuşit să îşi crească businessul de patru ori anul acesta şi mizează pe acelaşi ritm de creştere şi în 2023, astfel încât să poată începe discuţiile pentru o rundă de finanţare de serie A. Înfiinţat în urmă cu trei ani, start-up-ul a atras până în prezent investiţii totale în valoare de aproape 1,7 milioane euro, atât de pe plan local, cât şi din străinătate.

    „De anul trecut până la finalul anului acesta o să avem o creştere de business de patru ori, iar pentru anul viitor avem o proiecţie similară – între 3,5 şi 4x, lucru care strict din perspectivă de volum, de creştere, ne va permite să începem discuţii pentru runda de finanţare de serie A. Dacă va exista între timp oportunitatea de a ridica o pre-rundă, să spunem aşa, un lucru care se întâmplă de multe ori şi poate ajuta, cu siguranţă o să facem şi acest lucru pentru a grăbi scalarea, pentru a accelera.“

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

  • Povestea clujenilor care vor sa cucerească lumea cu afacerea lor. Ei au construit un produs cu care se luptă chiar cu gigantul mondial Google şi fac cu acesta milioane de euro

    Într-o lume a datelor dominată de americanii de la Google, o echipă de români din Cluj-Napoca a creat o soluţie care nu doar concurează de la egal la egal cu cea a gigantului din SUA, ci chiar oferă în plus o paletă mult mai largă de date şi analize ce îi ajută pe cei care deţin site-uri web să îşi crească businessurile. Care este povestea companiei Visitor Analytics şi cum a ajuns Clujul în epicentrul acestei soluţii care vrea să cucerească lumea?

    Aş putea spune că suntem un campion ascuns al României deoarece ne apropiem de 3 milioane de instalări la nivel global şi discutăm de aproximativ 900.000 de domenii pe care suntem activi în acest moment. În ultimii doi ani sau trei ani, dacă mă uit pe datele financiare, avem o creştere în jur de 60% de la an la an şi ţintim un venit anual recurent de 10 milioane de dolari.

    Am putea să spunem că ne aflăm cumva la sfârşitul vârstei de start-up şi începutul zonei de scale-up. Deci practic acum am început să alergăm ca să ne dezvoltăm condiţia fizică şi ne pregătim pentru sprint“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, al rubrica Start-up Pitch, Dragoş Gal, head of enterprise, integrations & partnership în cadrul Visitor Analytics. Compania a fost fondată de doi germani în 2016 la Cluj-Napoca, echipa de români construind o soluţie complexă de analiză a site-urilor, ca alternativă la soluţia Google Analytics, care se apropie în prezent de 3 milioane de instalări la nivel global, cea mai mare piaţă fiind SUA. Soluţia este folosită în principal de businessuri mici şi mijlocii, dar mai nou şi de companii mari şi foarte mari, precum şi de instituţii din sfera guvernamentală.

    Ce este însă mai exact Visitor Analytics? Este o soluţie all-in-one care poate fi folosită de orice fel de site web în vederea creşterii afacerii acestuia, Visitor Analytics furnizând statistici avansate ale site-ului web, analiza experienţei utilizatorilor şi a comportamentului, module de interacţiune cu vizitatorii, plus o serie de alte funcţionalităţi. Proiectul Visitor Analytics a pornit în 2016 la iniţiativa lui Tim Hammermann şi Alexander Veit, ca un plug-in de website analytics, iar ulterior, în 2017-2018 a devenit un produs de sine stătător cu ajutorul echipei de dezvoltare din Cluj-Napoca. „Visitor Analytics este un produs de website intelligence în sensul în care oferim o alternativă la Google Analytics. Practic, le oferim celor care deţin site-uri analize în profunzime despre utilizatorii lor. Un element foarte interesant este că suntem soluţia by default de analytics din interiorul celor de la WIX – una dintre cele mai mari platforme de web building din lume“, a punctat el. Spre deosebire de soluţia de analiză a site-urilor oferită de gigantul american Google, soluţia creată de echipa Visitor Analytics din Cluj-Napoca cuprinde în plus, pe lângă partea de statistică, şi alte două module.

    „Noi venim şi cu încă două module principale – unul de «visitor behavior» şi altul de «visitor communication». Spre exemplu, dacă ne referim la « visitor behavior»ne referim de fapt la visitor heat maps, session recordings, conversion funnels, toată zona asta de comportament al utilizatorilor de pe site. Iar dacă ne referim la modulul  «visitor communication», al treilea modul de la noi din platformă, vorbim despre facilitarea unei comunicări cu utilizatorul site-ului tău, în speţă «polls and surveys».“

    Cei mai mulţi utilizatori ai soluţiei Visitor Analytics sunt din Statele Unite ale Americii, urmată în top de o serie de ţări din vestul Europei precum Marea Britanie, Franţa şi Germania.

    „De departe ţara cu cele mai multe instalări pentru noi este SUA. Discutăm de o ţară formidabil de competitivă din punct de vedere al jucătorilor de acolo pe această zonă de tehnologie în marketing, dar apoi vin puternic din urmă şi Marea Britanie, Germania, Franţa. Pot să spun că în Europa ne confruntăm cu un val de conversii dinspre Google Analytics spre Visitor Analytics deoarece în multe din ţările Uniunii Europene Google Analytics, surpriză, s-a plasat în sfera ilegalităţii IT. Vorbim de Italia, Franţa, Danemarca, Austria. Vorbim de ţări cu o anumită greutate”, a punctat Dragoş Gal.

    Soluţia Visitor Analytics poate fi folosită gratuit dacă site-ul are până în 400 de vizitatori pe lună, iar dacă se trece de acest prag, se poate intra pe planul de subscripţie, tariful pornind de la 10,39 dolari pe lună. Compania s-a dezvoltat până acum din resurse proprii, iar în prezent se află în discuţii pentru atragerea unei prime finanţări, plănuind să deschidă şi un birou în New York. „Ne uităm la posibilităţi în a accesa o finanţare de tip seed sau serie A. În momentul acesta avem canale de comunicare deschise cu investitori din Europa, dar şi din Statele Unite. Suntem un business profitabil, nu ne permitem acel burn rate care poate facilitează chiar alţi competitori, dar fără doar şi poate alţi jucători din tehnologie care îşi permit să opereze în minus, cum se spune, ani la rândul până acaparează acea cotă de piaţă despre care toată lumea vorbeşte.”   ■

    Rubrica „Start-up Pitch”

    1. Invitat: Dragoş Gal, head of enterprise, integrations & partnership în cadrul Visitor Analytics.

    Ce face? Compania din Cluj-Napoca a dezvoltat o soluţie complexă de analiză a site-urilor, ca alternativă la soluţia Google Analytics.

    „Aş putea spune că suntem un campion ascuns al României deoarece ne apropiem de 3 milioane de instalări la nivel global şi discutăm de aproximativ 900.000 de domenii pe care suntem activi în acest moment. În ultimii doi ani sau trei ani, dacă mă uit pe datele financiare, avem o creştere în jur de 60% de la an la an şi ţintim un venit anual recurent de 10 milioane de dolari. Am putea să spunem că ne aflăm cumva la sfârşitul vârstei de start-up şi începutul zonei de scale-up. Practic, acum am început să alergăm ca să ne dezvoltăm condiţia fizică şi ne pregătim pentru sprint.”

    2. Invitat: Dan Mărculescu, CEO şi cofondator, Footprints for Retail

    Ce face? A dezvoltat, cu investiţii care se ridică până în prezent la 2 mil. euro, o platformă de retail media prin care ajută retailerii offline să identifice noi clienţi potenţiali şi să le antici­peze comportamentul de consum prin analiza unitară a datelor din surse online şi offline.

    „Văd şi vedem Footprints – am o echipă care este în consonanţă cu această viziune, ca fiind un alt unicorn românesc care se duce în abordarea unei alte pieţe şi altor oportunităţi sau a unei alte paradigme cu un impact major în special în deceniile care vor veni. Adică ne uităm la o companie pe termen lung, pe care să o creştem şi care efectiv să devină un grup de tehnologie de advertising, care să aibă prezenţă geografică globală. Să aibă parteneriate strategice şi să ajute retailerii să genereze venituri cu marje de profit mai mari – mai devreme decât prea târziu – din relaţia pe care o au cu clienţii, iar clienţii care acum sunt frustraţi în mediul offline să aibă o experienţă personalizată plăcută şi relevantă.“

    3. Invitaţi: Clara Mateoiu şi Irina Rucăreanu, fondatoare Renti

    Ce fac? Au dezvoltat o platformă prin care oamenii îşi pot lista şi închiria articolele de modă favorite, monetizându-şi astfel garderoba.

    Clara Mateoiu: „Plănuim ca la sfârşitul anului 2022 să ridicăm şi prima rundă de finanţare, care va susţine în primul rând dezvolta­rea platformei. Şi fiind un business B2C (business to consumer) este important să creştem awarenessul (conştientizarea) în rândul potenţialilor clienţi, ceea ce presupune dezvolta­rea brandului, investiţii în zona de marketing.”

    Irina Rucăreanu: „La început ne-am concentrat foarte mult să avem persoane care listează articole vestimentare pe platformă, am vrut să avem o bază, iar în prezent avem aproximativ 150 de listări, într-o lună de activitate.“

    Rubrica „Start-up Update”

    Invitat: Paul Harfaş, cofondator al Octavic – sistem complex pentru digitalizarea unităţilor de producţie

    Ce e nou? Start-up-ul din Oradea se află acum într-o etapă de extindere la nivel internaţional, pieţele noi vizate fiind din nordul Europei, America de Sud şi Orientul Mijlociu, iar pentru a susţine o scalare rapidă a businessului se află deja în discuţii cu un fond de investiţii important din România pentru a atrage prima finanţare.

    „Pot să zic că ne-a ajutat mult pandemia şi faptul că în cultura colectivă se vorbeşte tot mai mult despre digitalizare. Ne-a dat aripi, în sensul că vedem clienţi în piaţă care chiar caută activ, vedem tot mai des pe la poten­ţiali clienţi rolul de manager de digitalizare şi asta chiar ne bucură. “