BusinessMagazin

Tag: utilaje

  • Lider în ţara buldoexcavatoarelor

    Liviu Neagu a fost primul angajat al Bergerat Monnoyeur în România, în anul 1991. După mai bine de 24 de ani de dezvoltare a pieţei şi de vândut buldoexcavatoare şi alte utilaje cu nume complicate, Liviu Neagu este convins de legătura indestructibilă dintre calitatea guvernării şi predictibilitatea mediului de business. În ultimii ani, s-a vehiculat intens ideea că mediul de business se poate dezvolta independent de politic şi că multe dintre investiţiile care s-au făcut în România pot acţiona independent de deciziile guvernanţilor. Dacă sunt unele segmente de piaţă în care cererea cu oferta s-au reglat (cum este cazul outsourcingului sau al lohnului), industriile de anvergură au nevoie de ceea ce Liviu Neagu numeşte viziune.

    Managerul care conduce vânzările utilajelor CAT în România, dar şi ADUC (Asociaţia Distribuitorilor de Utilaje de Construcţii) crede că ceea ce se întâmplă acum pe piaţa utilajelor are strictă legătură nu numai cu starea economică a Europei, dar mai ales cu lipsa de viziune a guvernelor care au condus până acum România. „Piaţa construcţiilor e un domeniu ciudat. Sunt realizări, în oraşele mari s-au făcut schimbări, dar foarte încet şi nu sunt duse până la capăt. Chiar dacă o parte din transformare a avut loc, ea nu este completă. Din păcate însă, calitatea pieţei construcţiilor şi viziunea din spatele ei sunt primele care se văd. Dacă ai autostrăzi, dacă ai parcări, dacă ai parcuri de birouri, dacă e frumos.“

    Piaţa construcţiilor a fost în creştere în 2015, anul fiind considerat cel mai bun de la debutul crizei economice încoace; creşterea s-a bazat însă aproape exclusiv pe investiţiile private, lucrările de infrastructură întârziind încă să genereze un avans important pentru această piaţă. În primele şapte luni ale acestui an, datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că volumul lucrărilor de construcţii a crescut în total cu 11,6%, în contextul în care clădirile nerezidenţiale au înregistrat un plus de 17,7%, cele rezidenţiale – o creştere cu 11,5%, în timp ce construcţiile inginereşti, sau de infrastructură, au consemnat un plus de doar 2,4%.

    Efectul creşterii pieţei s-a văzut imediat şi în excelurile lui Liviu Neagu: piaţa de utilaje a crescut anul acesta cu 20% şi a ajuns până la 1.600 utilaje noi vândute – „Chiar dacă este cel mai bun an de după criză, suntem încă la jumătate faţă de ceea ce se întâmpla în perioada de vârf a pieţei (în anul 2008 s-au vândut 3.400 de utilaje noi). Problema nu este însă că nu se vând la fel de multe utilaje, pentru că trebuie să ne obişnuim cu noile date de piaţă, cu realitatea. Problema este că nu se vând utilaje pentru că România nu e pe harta investiţiilor mari şi pentru că nici măcar utilajele existente în piaţă nu lucrează la capacitate – un utilaj lucrează în medie 2.000 de ore pe an la nivel mondial, or în România media este sub 1.000 de ore“.

    Cifrele nu arată ca în vremurile bune, dar ar fi arătat şi mai prost dacă nu ar fi fost active subvenţiile din exerciţiul bugetar 2007-2013, pentru care România a avut o perioadă de graţie de doi ani. „Subvenţiile au aceelerat mult achiziţia de utilaje, ceea ce e bine pentru că este nevoie în piaţă de utilaje de construcţii, dar pe de altă parte ar trebui să le dăm şi de lucru“, spune Liviu Neagu, care precizează că impactul achiziţiilor pe baza subvenţiilor europene a fost undeva la 45% din piaţa totală de utilaje a acestui an, iar în tot acest exerciţiu bugetar subvenţiile au însemnat între 40 şi 70% din piaţă. Două treimi din utilajele vândute fac parte din brandurile  premium: Caterpillar, Komatsu, Volvo, Wirtgen, Liebherr sau Aman. Cumpărătorii sunt, conform lui Liviu Neagu, în proporţie de 90% companii româneşti, „oameni care au pornit cu un copiator şi vânzând telefoane mobile şi au făcut mai târziu construcţii, sau firme care au lucrat proiecte mici şi vor să se extindă“. 

    Din cele 1.600 de utilaje vândute anul acesta, 25% au plecat către clienţi de la Bergerat Monnoyeur, grup care va atinge astfel afaceri de 50 de milioane de euro în 2015. Bergerat Monnoyeur face parte din grupul Monnoyeur, care este prezent în România prin patru companii cu afaceri toate estimate pentru 2015 de 170 milioane de euro. Dintre acestea, cel mai mare business îl aduce IPSO (dealer oficial al tractoarelor John Deer şi axat în general pe utilaje agricole), care va atinge afaceri de 110 milioane de euro la finalul acestui an. Din grup mai fac parte Sitech şi Energia, specializate pe noi tehnologii, respectiv pe energie (motoare, power systems, cogenerare, energii convenţionale şi neconvenţionale). „Ca grup, suntem prezenţi doar în domenii cheie: agricultura, energia, construcţiile şi noile tehnologii. Suntem mereu prezenţi în acele segmente pe care le considerăm calde. În tot ceea ce facem, suntem lideri de piaţă, pentru că sloganul nostru este «game changers» şi trebuie să fim mereu capabili să schimbăm regulile jocului, să dăm un nou sens businessului în care activăm. Aceasta este cerinţa acţionarilor şi avem sistematic şedinţe în care ei ne cer să le dăm idei, să analizăm trenduri sau să le prezentăm studii de caz pe care să le exporte şi în alte ţări“, spune Liviu Neagu, care consideră că viziunea pe care grupul a avut-o pentru România (şi nu numai) i-a făcut lideri de piaţă.

    Managerul povesteşte că Bergerat Monnoyeur a intrat pe piaţa din România la începutul anilor ’90, când utilajele de construcţii erau un lux pentru o piaţă care trecea prin schimbări masive. „În primii 10 ani, nu s-a vândut nimic sau aproape nimic; era însă vorba de o strategie pe termen lung, era o piaţă care în sine se construia şi trebuia să fim aici, să avem răbdare, să educăm piaţa. Eu am fost primul angajat. În primii zece ani, vorbeam numai la viitor despre planurile şi vânzările de aici. Atunci, îi spuneam unui potenţial client că un Caterpillar costa cam 100.000 de dolari şi el îmi spunea că echivalentul rusesc al acelui utilaj era cam 10.000 de dolari. Cum să dea de zece ori mai mult? Dar lucrurile s-au schimbat. E nevoie de viziune şi proiecte pe termen lung. Este ceea ce se întâmplă în ţările foarte dezvoltate sau în ţările mai puţin dezvoltate, dar bogate, cum este China. Ne trebuie viziune nu ca să vindem utilaje, ci ca să putem lăsa ceva în urmă.“ 

    Pentru strategie însă, „e nevoie de jucători de şah care să vadă 20-30 de mutări înainte“, crede Liviu Neagu, care nu vrea să intre în politică, dar şi-ar oferi serviciile într-un grup de strategie care să ofere consultanţă guvernului. Unul dintre primele sfaturi pe care le-ar da ar fi ca statul să dea drumul la lucrările mari, de anvergură, care ar pune România pe harta marilor proiecte şi care ar impulsiona toate pieţele conexe. Ar impulsiona, desigur, şi vânzările de utilaje şi poate, astfel, România nu ar mai fi ţara unde vânzările de utilaje sunt dominate autoritar (cu 40% din vânzări) de buldoexcavator, utilajul multifuncţional pe care cunoscătorii îl numesc maşina săracului, deşi costă de la 60.000 de euro în sus. „Este o maşină polivalentă, dar nu este o maşină de productivitate. Când o ţară vinde predominant buldoexcavatoare, denotă că nu derulează proiecte mari. În alte ţări, utilajele de productivitate ajung să depăşească piaţa BSP“, explică Liviu Neagu. 

    Pentru 2016, directorul Bergerat Monnoyeur este optimist-realist-rezervat. Vorbeşte despre o creştere de 5% faţă de 2015, când vânzările au crescut cu 20% faţă de 2014, dar vorbeşte şi despre faptul că va fi primul an fără subvenţii şi încă nu poate estima ce efect va avea acest lucru asupra pieţei, indiferent de trendul pe care merge aceasta.


     

  • Omul care controlează un sfert din piaţa locală de tractoare. “Tractoarele româneşti abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani”

    În România se vând anual aproximativ 2.000 de tractoare, piaţa locală având un parc de circa 165.000 de unităţi, dintre care peste 100.000 sunt vehicule Universal 650 produse de Tractorul Braşov. „Piaţa de tractoare în România este constantă, în jurul a 2.000 de unităţi anual de aproape patru ani, cu variaţii de cel mult 5-7% plus sau minus, fără scăderi sau creşteri masive. În Croaţia am înregistrat anul acesta o scădere masivă, de la 1.000 la 180 de unităţi anul acesta din cauza unei amânări a fermierilor de a cumpăra noi utilaje, în aşteptarea fondurilor europene promise de guvernul croat”, spune George Stanson, care, din biroul său din nordul Capitalei, controlează indirect, din funcţia de business manager Balcani pentru Case IH & Steyr, aproape un sfert din piaţa locală de tractoare. 

    Stanson se raportează însă la acel sfert de piaţă unde preţurile ajung şi la 300.000 de euro pentru un singur utilaj. Tractorul Universal 650, care domină mai bine de jumătate din parcul auto naţional de utilaje, nu a permis în ultimii 50 de ani o cultură performantă, fiind limitat de performanţele sale tehnice în raport cu marile utilaje, crede George Stanson, care consideră că tractorul poate face diferenţa între o recoltă de 3-4 tone de grâu la hectar şi de până la 9-10 tone, cât obţin marii fermieri care investesc în utilaje.

    Potrivit estimărilor lui Stanson, Case, New Holland şi Steyr, parte a concernului italian CNH Industrial, vând anual pe piaţa locală circa 700 de unităţi, din care cele mai multe sunt New Holland, urmate de Case şi Steyr. „A defalca pe cele trei branduri este foarte greu anul acesta deoarece au existat câteva mişcări în piaţă în condiţiile în care importatorul de New Holland a trecut acum la marca Deutz Fahr”, a spus George Stanson.

    Cele mai mari vânzări pe piaţa locală le au americanii de la John Deere, urmaţi de New Holland, care anul trecut aveau 25% din piaţă, cu 450 de tractoare livrate. Agricultura locală este al cincilea jucător pe piaţa europeană a cerealelor, dar ritmul de creştere a vânzărilor de utilaje noi este sub cel al creşterii volumelor din hambarele fermierilor, având în vedere că piaţa este de 11 ori mai mică decât în Franţa, deşi suprafaţa agricolă locală este la jumătate faţă de cea din Hexagon. În Franţa se vinde anual un tractor nou la fiecare 260 de hectare, în timp ce în piaţa locală intră câte un utilaj nou la fiecare 3.000 de hectare.

    „Tractorul românesc  abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani la cel mult 25 cm, nivel sub care s-a creat celebrul „hard-pan”. Atunci când ari superficial, roata tractorului compactează solul în spate, iar la 25-30 cm s-a creat o suprafaţă dură. Tractorul de 65 CP nu a putut sparge acest strat care acum este dur precum betonul. Dezavantajul este că rădăcinile nu au cum să treacăşi nu intrăîn partea fertilăşi se extind doar în stânga-dreapta”, spune George Stanson. 

    Sunt trei categorii de clienţi în momentul de faţă care cumpără utilaje noi, în opinia executivului de la Case, iar cel mai mare este reprezentat de 20% din fermieri, care cultivă de la 10.000 de hectare în sus. Aceştia au ajuns la un standard bun de investiţie în parcul de utilaje şi ştiu ce au de făcut şi ce calcule trebuie să facă dacă trec de la un tractor de 300 CP la unul de 600 CP. Fermierii români utilizează tractoarele în regim american, adică le utilizează aproape nonstop în campanie, inclusiv noaptea la lumina farurilor, motiv pentru care acestea trebuie înlocuite în cinci-şapte ani. „Fermierul din Germania sau Austria merge doar câteva sute de ore anual cu un tractor. Noi le folosim extrem de intensiv, adică 2.500-3.000 de ore anual, echivalentul a 200.000 km pentru o maşină, motiv pentru care perioada de înlocuire este mai scurtă la noi decât în vest, adică 5-7 ani. De asemenea, mai sunt cei care le schimbă inclusiv la patru ani. În Europa de Vest ciclul este mai mare”, a spus Stanson.

    Piaţa locală a utilajelor se schimbă, în opinia executivului român, motiv pentru care şi acestea urmează trendul de pe piaţa camioanelor sau a automobilelor. În urmă cu cinci ani nu exista politica de trade-in în România. Datorită politicii agricole comune şi fondurilor europene, fermierul cumpără tractorul nou, însă mai devreme sau mai târziu România şi zona balcanică trebuia să intre pe politica schimbului tractorului vechi cu unul nou. În ultimii doi ani această piaţă a început să se dezvolte.

    „Este greu de cuantificat piaţa tractoarelor second-hand. Prin trade-in, procentual vorbind, vindem cam 35- 40% din total. Este posibil ca acest procent să crească în următorii ani sau să rămână constant. Dacă noua politică agricolă comună 2014-2020 funcţionează conform planului şi sunt sigur că va merge mai bine decât cea anterioară, este posibil să se stabilizeze procentul de trade-in până în 2020”, a subliniat George Stanson. 

    Brandul american de tractoare vinde pe piaţa locală utilaje cu puteri cuprinse între 65 şi 700 CP, cele mai puternice fiind echipate cu şenile pentru a le permite intrarea pe porţiuni mai dificile de teren, preţurile variind între 30.000 şi 300.000 de euro. „Trebuie să intri imediat după recoltat şi să păstrezi umiditatea în sol, iar un tractor pe roţi întâmpină dificultăţi. Foarte mulţi fermieri şi-au dat seama că soluţia pentru ei, mai ales în zona de vest, Moldova, Timişoara, Arad, Bărăgan, este în zona de şenile. S-a recoltat în anumite zone ca într-o orezărie. Era apă sub headerul de grâne. Nu poţi o asemenea lucrare fără şenile”, explică Stanson.

    Vânzările de tractoare într-un an sunt influenţate atât de condiţiile meteo, cât şi de evoluţia preţurilor şi profitabilităţii culturilor agricole.
    „Într-un an vindem mai mult în partea de sus, într-un altul cu putere mai mică, în funcţie de capriciile anului respectiv. Dacă anul este foarte uscat, vindem tractoare de putere medie. Şi vremea şi costurile influenţează, dar şi preţurile produselor agricole. Într‑un an cu preţuri bune fermierii pleacă de la 160-180 CP şi se duc la 250 CP şi mai adaugă un metru în spate la lăţimea de lucru şi face investiţia când obţine un preţ bun la grâu, la porumb, rapiţă. Dacă are un preţ bun la toate, atunci face o investiţie masivă pentru că are certitudinea încasărilor.”   


     

  • O familie de antreprenori a investit 100.000 de euro într-o cofetărie cu prăjituri tradiţionale

    Alin Chivu şi familia sa au investit 100.000 de euro în deschiderea unei cofetării dedicate prăjiturilor tradiţionale, cea mai mare parte din aceasta fiind direcţionată în amenajarea şi designul noului spaţiu, cât şi în utilaje şi echipamente performante. Potrivit antreprenorilor, investiţia se va amortiza în aproximativ trei ani.

    Localizată în zona Dorobanţi-Floreasca pe Strada Banul Antonache numărul 59, cofetăria este a treia deschisă de familia Chivu sub brandul Casa Victoria, după locaţiile din Piaţa Domenii  şi Bucureştii Noi.

    Familia Chivu a început să facă afaceri încă din anul 1990.  În 2002, s-au lansat afacerii cu cofetării Casa Victoria. Ideea de a deschide o cofetărie axată pe produse tradiţionale a venit în urma experienţei prăjiturilor făcute în casă. “Povestea noastră a început de la o idee simplă: am fost curioşi să aflăm dacă senzaţionalul cozonac făcut de mama ar avea acelaşi succes şi în afara familiei. Reacţiile primilor clienţi ne-au depăşit toate aşteptările. Cozonacii mamei au devenit în scurt timp atât de populari încât am început să luăm în serios ideea”, au declarat antreprenorii.


     

  • Semănătorul de profit

    La Semănătoarea lucrau în urmă cu aproximativ 25 de ani circa 7.500 de angajaţi, care produceau 3.500 de combine agricole. În 2002, compania era singurul producător român de combine de recoltat, ce concura cu New Holland ori John Deere, iar în 2003 aceasta avea o cifră de afaceri de 5,3 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi. Semănătoarea a fost una dintre privatizările cu probleme de pe piaţa locală, ce s-a întins pe parcursul a aproape trei ani.

    Societatea şi-a întrerupt activitatea în 1998, iar, la începutul anului 1999, Fondul Proprietăţii de Stat a hotărât trecerea societăţii în lichidare administrativă, după ce anterior adunarea generală a acţionarilor de la SC Semănătoarea SA a decis deschiderea procedurii de faliment a societăţii. În urma a trei liciţatii nereuşite şi a renunţării la o ofertă de 50 de milioane de dolari venită din partea italienilor de la New Holland, fondul proprietatii de stat a vândut, cu acordul sindicatului salariaţilor de la semănătoarea, 56,7% din acţiunile societăţii către MYO-O, deţinută de antreprenorul Ion Rădulea.

    În anul 2004, cei 350 de angajaţi fabricau circa 300 de combine pe an. în prezent, în cadrul producătorui de utilaje agricole mai lucrează opt angajaţi, începutul declinului din industria de utilaje agricole fiind dat de fărâmiţarea terenurilor arabile. Potrivit celor mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, firma Semănătoarea, clasificată în categoria „fabricare a maşinilor şi utilajelor pentru agricultură şi exploatări financiare“ înregistra o pierdere de circa 900.000 de lei, la o cifră de afaceri de aproximativ 365.000 de lei.

    „Un om de afaceri inspirat, care a văzut, cu mult înaintea celorlalţi, în locul fabricilor care acopereau faţa Capitalei clădiri de birouri, apartamente şi complexuri comerciale“, îl descria pe Ion Rădulea un articol din Business Magazin din 2006. De numele lui Ion Rădulea se leagă una dintre legendele real estate-ului românesc. Iar legenda sună astfel: Ion Rădulea a cumpărat la licitaţie în anul 2000 fabrica de utilaje agricole Semănătoarea din Grozăveşti pentru 1,1 milioane de euro, devenind astfel proprietar pe cele 43 de hectare de teren dintr-o locaţie din centrul Capitalei, cu o valoare actuală estimată la 900 de milioane de euro.

    Totul a pornit de la ataşamentul său faţă de compania la care a început să muncească din studenţie. Şi-a inceput afacerile care l-au transformat într-un lider al pieţei imobiliare, dar şi al celei de utilaje agricole, prin dealerul de maşini agricole MYO-O, acţionarul majoritar de la Semănătoarea. A decis să investească în utilajele agricole în avântul general al implicării în afaceri de la începutul anilor ‘90, amplasându-şi sediul în vecinătatea fabricii în 1993. După şapte ani, a revenit la Semănătoarea, în calitate de proprietar. La alţi aproape şapte ani de la preluarea companiei Semănătoarea, a demarat proiectul imobiliar Sema Parc.

    Dezvoltatorul imobiliar spunea că afacerea Semănătoarea l-a costat în total mai bine de 18 milioane de dolari şi, oricât de vizionar ar fi fost, visul de la care a pornit era să repună pe picioare compania producătoare de utilaje agricole de care spunea că îl leagă multe amintiri şi mulţi ani din viaţă. Lansarea proiectului a fost o surpriză pentru piaţă, în condiţiile în care Rădulea era un nou investitor ce se plasa direct pe podiumul dezvoltatorilor dominat de nume sonore. Proiectul Sema Parc de atunci presupunea o dezvoltare prin care fosta platformă Semănătoarea ar fi trebuit transformată în spaţii de birouri, locuinţe şi un centru comercial. Între timp, s-a renunţat la ideea dezvoltării unui mall pe platforma Semănătoarea, iar, până la venirea crizei, în cadrul proiectului au fost dezvoltate doar două clădiri de birouri care au fost vândute grupului austriac Europolis (absorbit între timp de CA Immo) într-o tranzacţie de circa 100 de milioane de euro.

    Pe fondul unei cereri în creştere pe segmentul de birouri, Rădulea a decis să reia investiţiile anul trecut, prin începerea reconversiei a două hale industriale în centre de afaceri, proiect în urma căruia vor fi create noi spaţii de birouri cu o suprafaţă totală de 42.000 de metri pătraţi, în care se vor investi aproximativ 10 milioane de euro, potrivit ZF. Dezvoltatorul a anunţat la începutul anului că va investi circa 600 milioane de euro în următorii ani pentru extinderea centrului de afaceri situat pe amplasamentul fostei platforme industriale în cadrul proiectului Sema New Project, acesta urmând a fi unul dintre cele mai importante proiecte integrate de dezvoltare urbană din Bucureşti.

  • Uzina Vulcan va livra 200 de utilaje petroliere în Orientul Mijlociu, pentru cel puţin 22 milioane euro – FOTO

    “Inaugurăm o nouă gamă de produse pentru că activăm pe pieţe care cer aceste produse. Vrem să valorificăm istoria Vulcan în toată Europa, dar şi în Est. Prin acest utilaj am dovedit că industria românească este capabilă să funcţioneze şi să redevină competitivă pe marile pieţe internaţionale. În ceea ce priveşte contractul cu Orientul Mijlociu, acesta este de 22 milioane de euro, dar poate depăşi această sumă. 30% din unităţi au fost deja livrate. «Elefantul Arab» este denumirea comercială sub care va fi vândut în zona Golfului Persic noul utilaj petrolier 100% românesc. De asemenea, până la sfârşitul acestui an vom mai participa la alte două licitaţii în Kuweit şi Oman, cap de listă fiind chiar acest utilaj”, a declarat directorul general executiv al Vulcan SA, Remus Vulpescu, care a subliniat că Vulcan nu a mai realizat de mulţi ani investiţii noi.

    Vulpescu a precizat pentru MEDIAFAX că Vulcan a investit 350.000 euro din surse proprii în cercetarea, dezvoltarea şi testarea acestui prototip.

    “Unitatea a fost construită special pentru câmpurile cu zăcăminte mari de petrol. Adâncimea maximă de operare este de 4.000 de metri. Poate extrage peste 1.000 de barili de ţiţei pe zi, cu un consum de energie de numai 60 kWh/h, însemnând un spor de productivitate de 30% şi o creştere de eficienţă energetică tot de 30% faţă de vârful de gamă precedent”, a spus reprezentantul Vulcan SA.

    Vulcan SA are în prezent 560 salariaţi, după concedierea a jumătate din personal, însă conducerea companiei spune că în maximum un an vor ajunge în total 1.200 angajaţi.

    “Capacitatea de producţie a companiei s-a înjumătăţit, pentru că şi numărul salariaţilor a fost redus la jumătate. Am reangajat deja 50 de salariaţi din cei care au fost daţi afară, iar într-un an vrem să mai angajăm, să ajungem la 1.200 angajaţi”, a precizat Vulpescu.

    Acesta estimează că Vulcan va atinge o cifră de afaceri de 25 milioane lei la nivelul acestui an. Reprezentantul Vulcan a menţionat totodată că în această toamnă se va discuta planul de reorganizare al companiei, aflată de doi ani în insolvenţă.

    În următorii 3 – 5 ani, Vulcan ţinteşte vânzări externe de minimum 75% din cifra de afaceri. Pentru echipamentele sale de producere a energiei, Vulcan a ales cu prioritate ţările din nordul Europei, recunoscute pentru nivelul avansat al ştiinţei şi tehnologiei, al standardelor de calitate şi de mediu, precum şi al politicilor energetice, în timp ce pentru utilajul petrolier Vulcan îşi consolidează prezenţa în zona Golfului Persic, în estul Europei şi în America de Sud.

    Contractele existente acoperă 85% din capacitatea de producţie actuală a Uzinei Vulcan pentru următoarele 9-12 luni, indicând un potenţial real de creştere a capacităţii de producţie în condiţiile unui management riguros al performanţei.

    Vulcan Bucureşti, companie controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, a intrat în insolvenţă în mai 2013, administrator judiciar fiind firma Euro Insol, controlată de Remus Borza. Din 2003, Vulcan SA face parte din grupul Tender.

    Oficialii companiei spun că absenţa unor politici naţionale coerente de redresare a industriei, criza globală, întârzierea investiţiilor în modernizarea tehnologică a energeticii româneşti, dar şi alte cauze au provocat intrarea Vulcan în procedura insolvenţei în luna mai 2013, cu datorii neplătite de circa 55 de milioane de euro la acea dată. Principalii creditori ai Vulcan sunt Banca Comercială Română şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

    Cu peste 100 ani de tradiţie în industria românească, Uzina Vulcan din Bucureşti a livrat peste 25.000 de unităţi de pompare pentru extracţia ţiţeiului, în circa 25 ţări de pe 5 continente. De asemenea, Vulcan este şi producătorul cazanelor de abur industriale din marile termocentrale româneşti, inclusiv Turceni, Rovinari, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Oradea, Iaşi, Braşov, Constanţa.

  • A preluat o societate veche de 100 de ani şi i-a crescut profitul de peste 6 ori

    2014 este şi anul în care compania nemţeană a trecut printr-o întreagă serie de schimbări iar profitul a crescut de peste şase ori, ajungând la 4,4 milioane de lei; cifra de afaceri a companiei s-a menţinut la nivelul de aproximativ 24 milioane lei.

    Laura Şerban are peste 14 ani de experienţă în mediul de afaceri, după cum povesteşte chiar ea. Anterior acestui mandat a deţinut poziţia de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.

    Şi-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing şi achiziţii, iar ulterior a preluat funcţia de director general al Depozitului de Distribuţie de Carte şi Jucării, firmă dezvoltată ca start-up şi care a devenit în cinci ani lider pe segmentul său.

    Cel mai dificil moment din cariera sa de până acum, care coincide şi cu perioada în care a avut şi cele mai mari satisfacţii profesionale, îşi aminteşte Laura Şerban, a fost proiectul Mobishop, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an şi pierderi financiare masive, cu o structură de personal de aproape 300 oameni. „Eram presaţi de timp, am implementat soluţii eficiente astfel încât să devină profitabilă rapid şi să nu îşi piardă poziţia în piaţă. În mai puţin de un an, după ce compania a devenit profitabilă, a fost preluată de Pay Point, într-o tranzacţie de aproximativ 20 de milioane de euro.“

    Despre mandatul prezent, când coordonează activitatea a 200 de oameni implicaţi în producţia de utilaje agricole, Laura Şerban spune că i s-a părut „un proiect complex, într-un domeniu cu potenţial“. Decizia de a accepta a fost luată rapid, iar discuţiile au început cu circa trei luni înainte de numirea sa. La acel moment, spune ea, cunoştea deja specificul industriei, pentru că „familiarizarea cu domeniul a început încă de când am luat decizia să mă alătur acestui proiect“.

    Domeniul producţiei de utilaje agricole se dezvoltă rapid, pentru că, argumentează Laura Şerban: „În România există foarte multe ferme care au nevoie de dotări şi de reîmprospătarea parcului de utilaje. Mai mult decât atât, alocarea de fonduri europene în acest segment de piaţă constituie un factor favorabil şi, în acest sens, o măsură de facilitare pentru fermieri“. 

  • Creştere record pentru Viking

    În România Viking este distribuit prin reţeaua Stihl, produsele sale fiind comercializate în cele peste 300 de magazine ale dealerilor companiei. “La nivel local am obţinut o creştere a business-ului pe zona de utilaje dedicate întreţinerii spaţiilor verzi, în 2014 situându-ne la peste 32% faţă de 2013. Creşterea s-a datorat în principal îmbunătăţirii distribuţiei produselor Viking şi expunerii în magazinele reţelei.  De altfel, acest upgrade în distribuţie şi expunere s-a operat şi pentru utilajele Stihl”, declară Ioan Mezei, director general al Stihl România. 

    Cele mai vândute produse din gama Viking au fost maşinile de tuns iarbă pe benzină, iar în ceea ce priveşte localizarea creşterii vânzărilor, zona de vest a ţării a obţinut cele mai bune rezultate. “La mijlocul acestui an ne aflăm cu brandul Viking cu 10% peste anul trecut, iar ţinta noastră este să menţinem trendul crescător al vânzărilor până la sfârşitul anului. Piaţa utilajelor de întreţinere a spaţiilor verzi se dezvoltă timid în ţara noastră şi, în general, funcţionează în tandem cu sectorul construcţiilor de case. Uitându-ne la evoluţia rezidenţialelor din ultimul an, cel mai probabil este că o creştere generală mai consistentă a pieţei noastre se va produce în cursul anului viitor”, precizează Ioan Mezei.

    În prezent piaţa uneltelor de grădinărit se situează la aproximativ 15 milioane de euro.

    Compania Viking a fost înfiinţată în 1981, din 1992 devenind parte din grupul german Stihl. Viking produce în Tirol, Austria, echipamente destinate industriei de peisagistică şi grădinărit ca: maşini de tuns iarba, tractoraşe de tuns iarba, motocultoare, tocătoare de grădină etc. De anul trecut Viking a introdus pe piaţă un concept revoluţionar de îngrijire a ierbii, care are la bază un robot dezvoltat de inginerii companiei. Robotul MI 632 realizează singur operaţiunile de îngrijire a gazonului, fără a mai fi necesară intervenţia proprietarului.

    Stihl este o afacere de familie originară din Germania, fondată în 1926 de către Andreas Stihl. Veniturile grupului în 2014 au fost de 2,98 miliarde de euro, în creştere cu 5,9% faţă de 2013. Compania are 14.297 de angajati şi deţine 6 fabrici. Stihl România este o companie deţinută 100% de firma mamă şi a fost înfiinţată în 1997.

  • A preluat o societate veche de 100 de ani şi i-a crescut profitul de peste 6 ori

    De la începutul anului trecut Laura Şerban conduce Mecanica Ceahlău, unul dintre producătorii istorici de utilaje agricole din România, care a înregistrat în 2014 un profit de 4,4 milioane lei, faţă de 700.000 lei la sfârşitul anului 2013; cifra de afaceri a companiei s-a menţinut la nivelul de aproximativ 24 milioane lei. 

    Societatea a fost înfiinţată în 1921 şi timp de mai multe decenii a fost unul dintre principalii furnizori de utilaje agricole pentru piaţa românească.

    După 1990 a devenit o societate pe acţiuni, iar nouă ani mai târziu s-a transformat într-o companie cu capital integral privat. Me-canica Ceahlău se află în portofoliul SIF Moldova, fiind listată la Bursa de Valori Bucureşti. La finalul anului trecut, compania avea în portofoliu peste 20 de categorii de utilaje agricole, la care se adaugă, începând cu luna februarie 2015, modelele de echipamente distribuite sub marca Steyr, cu care firma nemţeană a încheiat un parteneriat.

    Anterior acestui mandat, Laura Şerban a deţinut poziţia de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an, iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.

    CITIŢI POVESTEA COMPLETĂ a Laurei Şerban, inclusă în 200 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS – EDIŢIA 2015

  • A preluat conducerea firmei Mecanica Ceahlău în ianuarie 2014 şi a crescut profitul de şase ori

    Laura Şerban a fost numită la începutul anului trecut CEO al producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău. În 2014 compania nemţeană a trecut printr-o întreagă serie de schimbări, iar profitul a crescut de peste şase ori, ajungând la 4,4 milioane de lei.

    2014 a fost un an încărcat pentru producătorul nemţean de utilaje. A lansat patru produse noi, a deschis în Afumaţi (Ilfov) primul showroom în parteneriat cu unul din distribuitori, a început modernizarea producţiei şi a portofoliului de produse. Trăgând linie şi adunând, în vreme ce cifra de afaceri a companiei s-a menţinut la un nivel relativ constant, de circa 24 de milioane de lei, profitul a crescut de la 700.000 de lei în 2013 la 4,4 milioane de lei în 2014.

    „Rezultatele pozitive din 2014 sunt consecinţa procesului de analiză şi eficientizare a companiei – atât a structurii generale, cât şi a fluxurilor de producţie“, spune Laura Şerban, care la 38 de ani are peste 14 ani de experienţă în mediul de afaceri, după cum povesteşte chiar ea. Anterior acestui mandat, Laura Şerban a deţinut poziţia de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.

    Şi-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing şi achiziţii, iar ulterior a preluat funcţia de director general al Depozitului de Distribuţie de Carte şi Jucării, firmă dezvoltată ca start-up şi care a devenit în cinci ani lider pe segmentul său. Cel mai dificil moment din cariera sa de până acum, care coincide şi cu perioada în care a avut şi cele mai mari satisfacţii profesionale, îşi aminteşte Laura Şerban, a fost proiectul Mobishop, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an şi pierderi financiare masive, cu o structură de personal de aproape 300 oameni. „Eram presaţi de timp, dar am implementat soluţii astfel încât să devină profitabilă rapid şi să nu îşi piardă poziţia în piaţă. În mai puţin de un an, după ce compania a devenit profitabilă, a fost preluată de Pay Point, într-o tranzacţie de aproximativ 20 de milioane de euro.“

    Despre mandatul prezent, când coordonează activitatea a 200 de oameni implicaţi în producţia de utilaje agricole, Laura Şerban spune ca i s-a părut „un proiect complex, într-un domeniu cu potenţial“. Decizia de a accepta a fost luată rapid, iar discuţiile au început cu circa trei luni înainte de numirea sa. La acel moment, spune ea, cunoştea deja specificul industriei, pentru că „familiarizarea cu domeniul a început încă de când am luat decizia să mă alătur acestui proiect“. Domeniul producţiei de utilaje agricole se dezvoltă rapid, pentru că, argumentează Laura Şerban: „În România există foarte multe ferme care au nevoie de dotări şi de reîmprospătarea parcului de utilaje. Mai mult decât atât, alocarea de fonduri europene în acest segment de piaţă constituie un factor favorabil şi, în acest sens, o măsură de facilitare pentru fermieri“. De pildă, tendinţa de consolidare a suprafeţelor, în rândul celor 1,3 milioane de ferme cu mai puţin de 50 de hectare în exploatare, duce la o creştere a cererii pentru tractoare moderne şi alte tipuri de utilaje.

    Mecanica Ceahlău a început producţia în 1921, fiind timp de mai multe decenii unul dintre principalii furnizori de tractoare şi utilaje agricole pe piaţa românească. După 1990 a devenit o societate pe acţiuni, iar nouă ani mai târziu s-a transformat într-o companie cu capital integral privat. Compania, listată la Bursa de Valori Bucureşti, se află în portofoliul SIF Moldova, care deţine peste 55% din acţiunile companiei, între acţionari aflându-se şi fondul de investiţii Romanian Investment Fund. La finalul anului trecut, Mecanica Ceahlău avea în portofoliu peste 20 de categorii de utilaje agricole, între care se numără semănători, maşini pentru întreţinerea solului şi pentru recoltat; din februarie 2015, firma a inclus în portofoliu şi echipamente marca Steyr, produse de CNH Industrial, cu care firma nemţeană a încheiat un parteneriat.

    Laura Şerban mai spune că nu a cochetat cu ideea antreprenoriatului, pentru că „am avut oportunitatea să lucrez cu şi pentru oameni care au crezut în mine şi în iniţiativele mele, nefiind neapărat îngrădită de reguli şi proceduri“.

    Fostul director general al companiei, Neculai Timaru, a fost demis de consilul de administraţie la finele anului 2013, fiind acuzat că ar fi încheiat contracte de peste 200.000 de euro cu firme deţinute de familia sa, conform unui audit intern al companiei.

  • CNADNR va investi încă 50 de milioane de euro pentru achiziţia unor utilaje de deszăpezire

    CNADNR a încheiat în octombrie contracte în valoare totală de 146,6 milioane lei (33,1 milioane euro), cu TVA, pentru achiziţia a 100 de autofreze de curăţat zăpada şi 7 vehicule echipate pentru intervenţii speciale pe timp de iarnă.

    Autofrezele sunt livrate de compania italiana Fresia, iar vehiculele speciale de firma Grădinariu Import Export din Bucureşti. Investiţia este cofinanţată cu fonduri europene.

    Primele trei unităţi, doua autofreze, de capacitate medie şi mare, plus un vehicul special de intervenţie, au fost prezentate miercuri, utilajele urmând să fie direcţionate către şoseaua Transalpina, respectiv Autostrada Soarelui, la Lehliu.

    Restul utilajelor vor fi livrate etapizat, până în luna octombrie, iar durata de amortizare a investiţiei este de 10 ani.

    “La această oră noi facem activitatea de deszăpezire în procent de 20% cu utilajele noastre proprii şi 80% cu utilaje închiriate. Cu această flotă de 100 de autofreze vom diminua procentul de lucrări executate de firmele private, undeva la 60%. (…) În etapa a doua noi avem pregatit un nou proiect, în valoare de 50 milioane euro, tot pentru achiziţia de utilaje pentru iarnă: autobasculante, încărcătoare şi alte asemenea”, a declarat miercuri Florea Dascălu, şeful Direcţiei de Întreţinere Drumuri Nationale şi Autostrăzi din cadrul CNADNR.

    Viitoarea achiziţie va fi de asemenea cofinanţată cu bani europeni, a adăugat el.

    Dascălu a arătat că unele firme contractate pentru deszăpezire “nu-şi fac treaba” şi au intrat în insolvenţă, iar CNADNR vizează reducerea dependenţei de acest tip de acorduri.

    Până la primirea noilor utilaje, parcul CNADNR cuprindea 86 de unităţi de producţie sovietică, fabricate în urmă cu 30 – 50 de ani.