BusinessMagazin

Tag: univers

  • Studiourile Marvel au rămas fără idei

    Spun compromis pentru că Thor: Ragnarok încearcă să-şi acopere lipsurile cu o supradoză de umor, dar asta nu e ceva chiar atât de simplu de făcut. Toate filmele produse de Marvel sunt pe alocuri amuzante, pentru că altfel şi-ar pierde jumătate din spectatori, dar ultima parte a trilogiei Thor pare gândită mai degrabă ca o succesiune de glume. Suspansul lipseşte cu desăvârşire – nu că Universul Marvel ar excela la acest capitol – iar faptul că ştii ce urmează să se întâmple în majoritatea scenelor nu ajută deloc. Era însă de aşteptat ca regizorul să abordeze un stil bazat pe comedie, având în vedere că el a intrat în atenţia publicului cu What We Do in the Shadows – o parodie la adresa filmelor cu vampiri.

    Taika Waititi nu este doar regizorul filmului, el joacă şi rolul unui nou personaj CGI din Universul Cinematografic Marvel, pe nume Korg. De altfel, Waititi este cunoscut pentru faptul că are şi roluri în filmele pe care le regizează.

    Un punct pe care Taika Waititi a mizat prea mult, din punctul meu de vedere, e relaţia dintre Thor şi fratele său vitreg, Loki. E o temă care se repetă în toate cele trei părţi şi reprezintă şi baza scenariului din Avengers. N-aş avea neapărat ceva împotriva explorării relaţiei dintre cei doi, dar lucrurile încep şi se termină de fiecare dată la fel. Loki îl trădează pe Thor, Thor se ceartă cu Loki, Loki îl salvează pe Thor, Thor şi Loki se împacă. Cei de la Marvel ar putea să găsească şi un alt fir narativ.

    Reprezentarea lui Hulk este total diferită de cele anterioare. Alter ego-ul lui Bruce Banner nu mai e doar un monstru verde care urlă şi se caţără pe clădiri: în Ragnarok el vorbeşte, face glume şi flirtează cu femei. Nu a fost cea mai bună idee. Ca un fapt interesant, trebuie să ştiţi că Hela, interpretată impecabil de Cate Blanchett, este primul personaj negativ feminin din filmele Studiourilor Marvel.

    Dar dincolo de interpretări, scenariu, glume mai mult sau mai puţin reuşite şi predictabilitate, marea problemă a filmului e că foarte multe scene par improvizate. Sunt câteva dialoguri în care aş fi putut să jur că actorii şi-au uitat replicile, iar asta nu e ceva ce vezi prea des în producţiile Marvel.

    Nu are rost să ne întrebăm dacă Thor: Ragnarok va avea sau nu succes la box-office, pentru că orice film care poartă însemnele Marvel Studios are deja câteva sute de milioane de dolari garantate. E poate şi motivul pentru care cei de acolo au început să o lase mai uşor cu ideile creative. E doar o părere, sigur, dar aş paria că mulţi spectatori îşi doresc o nouă ”colecţie“ de eroi scoşi de la naftalină.

    În concluzie, Thor: Ragnarok e un film pentru fani, dar nu e genul de film care să aducă noi fani. Am râs la film, recunosc că m-am distrat, dar n-am ieşit cu nerăbdarea de a vedea următorul film produs de Marvel.

    NOTA: 6,5/10

     

  • Cum a reuşit o tânără româncă să dezvolte un business profitabil în plină criza. ”Domeniul nu a fost atât de lovit sau afectat de criză precum altele“

    Pe vremea când designerii ”păreau inabordabili, inaccesibili“ şi puteau fi găsiţi doar în showroomuri, online, la televizor sau pe catwalk, Laurei Călin, fondatoarea V for Vintage, i-a venit ideea acestei afaceri. ”Am vrut să creăm o apropiere, să-i împrietenim cu posibilii clienţi. Aşa am pus bazele unui spaţiu prietenos în care pe parcursul a două zile publicul să îi poată cunoaşte personal pe designeri, nu neapărat să le vadă colecţiile, pe care le putea vedea online sau în alte locuri“, explică Laura Călin.

    Pe de altă parte, povesteşte ea, a luat în calcul şi nevoia designerilor de a deveni cunoscuţi. Practic, proiectul a fost un răspuns la o nevoie existentă pe piaţă, consideră fondatoarea. Primul eveniment a avut loc în urmă cu nouă ani, iar antreprenoarea a investit circa 5.000 de euro. Nu ştia pe atunci dacă va fi o singură ediţie sau o va repeta, dar a avut rezultate mai bune decât se aştepta; în anul care a urmat a organizat două ediţii – toamna şi primăvara, ritm pe care l-a păstrat. Mai nou, organizează şi ediţia de Crăciun. La început se înscriau la târg circa 50 de designeri, însă numărul lor a ajuns în prezent la 100; ei plătesc o taxă de participare de 350 de euro pentru un stand.

    Totuşi, nu poate participa chiar oricine, iar selecţia se face în funcţie de anumite punctaje stabilite de un juriu specializat pe baza aplicaţiilor trimise de designeri. Mai întâi V for Vintage stabileşte o temă pentru ediţia respectivă; spre exemplu, pentru ediţia ce a avut loc în al doilea weekend din noiembrie tema aleasă este ”Venus and the boy“, cu trimitere la ideea de unisex, de fluidizare a genurilor. Ulterior, designerii creează o colecţie capsulă, de zece piese, cu care se înscriu la târg pe baza unui formular, ce ajunge la juriu. Dacă aplicaţia respectivă trece de un anumit punctaj, designerul este admis la târg. O mare parte dintre cei care vin pentru prima dată se întorc la ediţiile următoare, iar alţii s-au consacrat de-a lungul timpului şi au ajuns nume cunoscute în domeniu, precum Andreea Bădală, fondatoarea Murmur, care s-a aflat şi în juriu la cea mai recentă ediţie.

    ”Sunt alţii la început de drum care vor să vadă cum este, târgul fiindpentru ei un test, să vadă cum îi primeşte publicul. Mai întâi vin ca studenţi, apoi au nevoie de continuitate, de expunere repetată. Mergi o dată, de două ori, publicul te învaţă, chiar dacă noi ne adresăm clientului final“, spune Laura Călin. Iar studenţii sunt scutiţi de plata taxei de înscriere. V for Vintage colaborează cu facultăţile de profil din Bucureşti, Timişoara şi Cluj, unde profesorii universitari încurajează şi trimit studenţii în urma unei trieri interne. ”E un test al lor pentru a vedea dacă produsele lor pot fi vandabile, că reuşesc să ajungă în piaţă, să se întreţină din ceea ce fac. Este primul lor contact cu publicul“, adaugă ea. La fiecare ediţie participă în jur de 100 de studenţi, iar portofoliile lor sunt trimise de profesori către V for Vintage înainte de lansarea evenimentului.

    Proiectul V for Vintage a fost lansat chiar când criza economică începea să-şi facă simţită prezenţa în România, însă proiectul a evoluat nestingherit. Motivele sunt simple, spune Laura Călin: ”Domeniul acesta nu a fost atât de lovit sau afectat de criză precum altele“. Pur şi simplu, povesteşte ea, i-a venit ideea acestui târg, ”era o nevoie în piaţă, m-am bazat pe curiozitatea comunităţii şi a funcţionat“. Pe de altă parte, un atu este şi faptul că V for Vintage nu este doar despre shopping, ci este mai mult un eveniment social. ”Cumperi, nu cumperi, mergi acolo cu prietenii, stai la o cafea, socializezi, îţi faci poze, fără nicio presiune“, spune antreprenoarea.

    Iar cifrele demonstează interesul oamenilor pentru eveniment: câteva mii de vizitatori în două zile. Biletele de intrare la târg reprezintă, de altfel, o sursă de venituri, pe lângă taxele de participare ale designerilor şi sponsorizări. Cel mai mare cost, de la început şi până în prezent, este cu spaţiul de desfăşurare a târgului, care s-a schimbat de-a lungul timpului datorită creşterii numărului de participanţi. De asemenea, creşterea numărului de colaboratori a generat un avans al costurilor, în condiţiile în care echipa permanentă este formată din trei oameni, iar în jurul târgului lucrează pentru eveniment circa 20 de persoane. ”Îmi place să lucrez în echipă. Sunt un iniţiator de proiect, dar pe de altă parte cred că nu am lucrat singură niciodată. Două creiere lucrează mai bine decât unul, trei mai bine decât două“, consideră Laura Călin. În general, investiţiile au crescut de la an la an, ajungând acum la 25.000 de euro, adică de cinci ori mai mari decât în 2008. Şi cifra de afaceri creşte de la an la an, în medie cu 20%, iar anul trecut a ajuns la aproximativ 200.000 de euro.

    Antreprenoarea a pus recent bazele unei platforme online ce uneşte designerii cu publicul în online, ”exact ceea ce am făcut cu târgul, platfoma face în online“. Prin intermediul Design FEED, publicul poate vedea colecţiile şi poate lua legătura cu creatorii acestora, deoarece se găsesc şi datele de contact ale designerilor. 50 de designeri sunt deja înscrişi pe platformă, taxa fiind de 50 de euro. ”Anul acesta promovăm platforma doar în România, însă de anul viitor sau peste doi ani vrem să trecem la nivel internaţional“, spune antreprenoarea.

  • Piatraonline inaugurează cel mai mare spaţiu exterior din România dedicat pietrei naturale, cu o investiţie de peste 200.000 Euro

    Pavilionului Expoziţional reprezintă un pas obligatoriu pe care a trebuit să îl facem pentru a continua inovaţia în domeniu şi pentru a îmbunatăţi serviciile şi produsele pe care le oferim clienţilor. Dorinţa de extindere o aveam în plan încă din 2015, timp în care am reuşit să achiziţionăm spaţiul necesar (aprilie 2017) pentru a putea realiza o zonă de prezentare exterioară la fel de spectaculoasă şi de inspiraţională precum interiorul showroom-ului. Pentru noi, acest proiect constituie o necesitate pentru a le putea oferi clienţilor noştri un adevărat generator de inspiraţie pentru proiectele lor de amenajare interioară sau exterioară”, menţionează Mariana Constantinescu-Brădescu, Managing Partner Piatraonline.

    Pavilionul Expoziţional ocupă o suprafaţă de 800mp şi peste 300 de modele de piatră naturală. Este gândit ca o experienţă completă care dezvăluie diferitele poveşti şi personalităţi ale pietrei, pentru că nu e suficient să vezi şi să atingi piatra naturală, trebuie să înţelegi ce poate deveni. Printre produsele expuse menţionăm marmura, granitul, travertinul, ardezia, limestone, quartit, adică, aproximativ 80% din gama de produse PIATRAONLINE, materiale potrivite pentru amenajările exterioare, dar parţial şi pentru cele interioare, oferind o gamă largă de materiale potrivite pentru orice tip de spaţiu construit.

    Astfel, cel mai mare spaţiu expoziţional privat din România dedicat pietrei naturale este soluţia ideală pentru orice tip de proiect rezidenţial sau comercial. Cele peste 300 de modele de piatră naturală sunt unite în patru zone inspirationale din jurul globului, oferind o gamă diversă de produse, dar mai ales idei pentru ca spaţiul să devină cu adevărat perfect nevoilor si ideilor tale.

     

     

  • De ce lumea rămâne fără nisip şi ce implicaţii ar putea avea asta

    Fraser Cain, publisherul web-siteului Universe Today, unul dintre cele mai cunoscute în nişa publicaţiilor online de astronomie, a făcut un calcul cu foarte multe zerouri şi estimări şi a ajuns la concluzia că ar putea fi de cinci până la zece ori mai multe stele în Univers decât fire de nisip pe plajele lumii.

    Un calcul hazardat. Dar nu atât din cauza incertitudinilor de ordin ştiinţific ce privesc dimensiunile Universului, cât a unei certitudini pământene. Umanitatea consumă resurse; nisip mai mult decât orice în afară de apă. Stelele mor pentru ca altele să se nască, dar nu în ritmul în care omenirea consumă nisipul. Plajele lumii rămân rapid fără nisip. Şi albiile râurilor, şi luncile, locurile uşor de explorat. Prin definiţie, deşertul înseamnă nisip. Dar nu este din acel tip folositor omenirii.

    Nisipul din deşert este modelat de vânt, prea neted pentru a fi bun în construcţii, aşa cum sunt nisipul şi pietrişul modelate de valurile oceanelor sau de curenţii râurilor. Ironic, ţările a căror principală formă de relief este deşertul simt cel mai dur penuria de nisip. În India, o economie emergentă în dezvoltare accelerată, există o mafie a nisipului care nu ezită să recurgă la violenţă, la crime, pentru a-şi proteja afacerea. Râul Gange are un traseu de 2.300 de kilometri prin India, din Himalaya spre Bangladesh şi Golful Bengal. Trece prin oraşe indiene precum Calcutta şi Kanpur, care cresc rapid şi au un apetit vorace pentru nisip.

    ”Tot ce mai ajunge în Bangladesh e mâlul şi nămolul“, povesteşte pentru revista Spiegel geologul Dill. ”Oamenii pescuiesc pietre acolo.“ Pietrele au ajuns o resursă atât de rară în Bangladesh încât constructorii fac ciment din cărămidă pisată, notează The New Yorker. În Maroc şi Caraibe hoţii lasă plajele despuiate. În Senegal, oamenii îşi riscă viaţa recoltând nisip direct din mare cu unelte rudimentare. Germania importă nisip pentru construcţii.

    Pascal Peduzzi, om de ştiinţă elveţian şi directorul unuia dintre grupurile de mediu ale ONU, a explicat pentru BBC în luna mai că dezvoltarea rapidă a Chinei a consumat mai mult nisip în ultimii patru ani decât au folosit Statele Unite în tot secolul trecut. În Statele Unite, utilizările cu cea mai rapidă creştere includ consolidarea liniilor ţărmurilor erodate de creşterea nivelului mării şi de furtuni din ce în ce mai puternice – eforturi care, ca multe încercări de a răspunde provocărilor legate de mediu, creează probleme de mediu proprii.

    În 2012, organizaţia de mediu Global Witness a demonstrat cu imagini din satelit că Singapore şi-a extins teritoriul cu 22% în ultima jumătate de secol.

    Cum activitatea din construcţii din vest mai are până să-şi revină complet după criza financiară din 2007-2008, Asia este de departe cea mai mare sursă de cerere de nisip. Cifre ale Freedonia Group, firmă de cercetare a pieţei, sugerează că din cele 13,7 miliarde de tone de nisip extrase la nivel mondial pentru construcţii anul trecut, 70% au fost utilizate în Asia. Jumătate au fost folosite în China, unde guvernul estimează că a construit 32,3 milioane de locuinţe şi 4,5 milioane de kilometri de drumuri între 2011 şi 2015, notează The Economist. Ca şi Singapore, China şi Japonia şi-au extins teritoriul cu ajutorul nisipului. China a scandalizat opinia publică construind insule artificiale pe stânci contestate din Marea Chinei de Sud.

    Emiratele Arabe vor să continue să crească – atât pe verticală, cu zgârie-norii lor uriaşi, cât şi în suprafaţă. Constructorii din Dubai, Qatar şi Bahrain sunt ocupaţi cu ridicarea celor mai înalte clădiri rezidenţiale şi a celor mai mari aeroporturi din lume. Dubaiul a cucerit teren din mare folosind 385 de milioane de tone de nisip pentru proiectul său îndrăzneţ Palm Island. Acum se lucrează la proiectul unui alt arhipelag artificial numit The World (Lumea). Aceste eforturi au epuizat toate resursele de nisip ale acestei ţări. Nisipul de pe terenurile de golf din Dubai este importat. Cel din deşert este atât de fin, încât mingea de golf s-ar scufunda pur şi simplu în el. Cea mai înaltă structură făcută de om, clădirea Burj Khalifa din Dubai, este construită cu nisip cumpărat din Australia.

    Arabia Saudită deţine rezerve de nisip, dar a restrâns în mod repetat livrările pentru ţările învecinate, forţând macaralele de acolo să se oprească.

    În Europa, în 2012 doar Germania a extras 235 de milioane de tone de nisip şi pietriş, 95% din această cantitate ducându-se în sectorul construcţiilor. Această ţară, brăzdată de râuri şi cu ieşire la mare, are nisip, dar importă acest tip de resurse naturale. Reprezentanţi ai Institutului Federal pentru Geoştiinţe şi Resurse Naturale din Hanovra spun că Germania are suficiente rezerve de nisip pentru a acoperi mii de ani de consum. Problema este că nisipul folositor nu este întotdeauna disponibil – ar putea fi într-o zonă de conservare, în păduri sau în apropierea oraşelor. ”Este într-un fel ca în cazul turbinelor eoliene: nimeni nu vrea o groapă de pietriş în curtea sa“, spune geologul Dill.

    Pe măsură ce nivelurile mărilor vor creşte şi populaţiile urbane vor exploda – ONU prezice o creştere de aproape 1 miliard de persoane până în 2030 – nisipul va fi şi mai căutat.

    ONU estimează consumul global la 40 de miliarde de tone pe an, dintre care 30 de miliarde de tone sunt folosite la prepararea betonului. Cantitatea ar fi suficientă pentru construirea unui zid înalt de 27 de metri şi la fel de gros care să înconjoare Pământul.

    ”Nisipurile sunt acum extrase într-un ritm mult mai rapid decât rata de înlocuire“, se arată într-un studiu din 2014 al ONU. Organizaţia a calculat că nisipul şi pietrişul reprezintă 85% din toate resursele naturale exploatate la nivel mondial.
    ”Nisipul este ca petrolul. Este limitat“, spune şi Klaus Schwarzer, geolog la Universitatea din Kiel. ”Dacă nu suntem atenţi, vom rămâne fără nisip“, avertizează şi specialiştii de la Western Carolina University.

  • A greşit Einstein? O forţă bizară care guvernează universul nostru poate fi găsită în centrul galaxiei noastre

    De la Einstein până acum, înţelegerea universului nostru s-a bazat pe patru forţe fundamentale, dar lacunele din teoria gravitaţiei sugerează că în natură există a cincea forţă.

    Cercetătorii au indicat prezenţa acestei forţe prin monitorizarea orbitelor stelelor din apropierea centrului galaxiei. Dacă aceste modele deviază de la modelul standard, atunci sunt implicate alte forţe decât cele cunoscute.

    Vezi aici de ce Einstein a greşit! O forţă bizară care guvernează universul nostru poate fi găsită în centrul galaxiei noastre

  • Cronică – Alien: Covenant, un film pe care l-am mai văzut de cinci ori

    Primul lucru pe care îl aflăm e că acţiunea se desfăşoară la zece ani distanţă de întâmplările din Prometheus. Nava spaţială Covenant transportă 2.000 de colonişti şi câţiva membri ai echipajului către o nouă planetă. Urmează o defecţiune neaşteptată, reparaţiile de rigoare şi un semnal SOS venit de pe o planetă – cum altfel? – necunoscută.

    Toate filmele din seria Alien urmează acelaşi tipar: undeva în spaţiu, echipajul unei nave se trezeşte din starea de criogenare şi găseşte o creatură pe altă navă. Următorul pas este că mai mulţi membri aduc creatura înapoi pe prima navă – nu că ar avea vreun motiv să o facă –, iar apoi creatura omoară toţi oamenii care îi ies în cale. Pardon, am uitat de cei doi-trei astronauţi care trebuie să ducă creatura până la episodul următor. Sigur, e păcat să nu îl menţionăm şi pe căpitan: există întotdeauna unul care ţine morţiş să ducă nava în cele mai periculoase locuri din univers.

    Filmul încearcă să intre şi într-o zonă filosofică: androizii creaţi de oameni încep să-şi pună întrebări referitoare la propria existenţă. Este normal ca ei să fie servitorii zeilor sau sunt ei, de fapt, fiinţele superioare? Nu spun că n-ar fi o temă interesantă într-un film, dar nu în filmul ăsta. Nu într-un film în care jumătate din personaje mor atunci când extratereştrii le ies din burtă.

    Te-ai fi aşteptat de la Ridley Scott, de altfel un regizor de mare calitate, să schimbe direcţia poveştii după cinci filme aproape la fel. Nu e cazul aici, poate la partea a şaptea.

    Ca să fiu cinstit, trebuie să spun că efectele speciale şi cinematografia sunt destul de bune. Din punct de vedere tehnic, Alien: Covenant nu e un film slab. Problemele apar abia atunci când încerci să urmăreşti firul logic. Cu toate că doar primele trei părţi ar merita urmărite, e important de spus că toate cele cinci filme ale francizei au avut rezultate bune la box-office. Primul Alien, spre exemplu, a generat încasări de peste 200 de milioane de dolari la un buget de doar 11 milioane; vorbim de anul 1979, nu uitaţi. Prometheus, apărut în 2012, a adus 403 milioane de dolari contra unui buget de producţie de 125 de milioane de dolari. Până în prezent, franciza a ”vândut bilete“ de 1,11 miliarde de dolari.

    Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu franciza Alien, această nouă peliculă ar putea fi una interesantă. Pentru noi, cei care am văzut (de prea multe ori) filmele din anii ‘80, Covenant e doar o combinaţie de sequel şi prequel care nu satisface la niciun capitol.

    În concluzie, mă voi rezuma la a spune că Alien: Covenant e prima mare dezamăgire a acestui an.

    Nota: 6/10

     

  • Ce face Tom Anderson, unul dintre fondatorii MySpace, după ce a vândut partea sa din afacere pe 580 de milioane de dolari?

    Şi-a vândut partea din afacere, în 2005, şi de atunci trăieşte propriul vis, relatează QZ. Călătoreşte mult, iar după fotografiile pe care le face pare să profită din plin de… „pensionare”.
     
     
    Şi-a descoperit pasiunea pentru fotografie în 2011, iar acum bate planeta în lung şi în lat în căutarea imaginii perfecte pe care să o imortalizeze.
     
     
    Între cele mai reuşite poze pe care le-a făcut publice până acum se numără cele din portul din Hong Kong, cele cu oraşul antic din Myanmar şi cele cu munţii din Oahu, una din insulele hawaiene. Iată câteva dintre cele mai spectaculoase imagini realizate de MySpace Tom
     
     

  • Ce face Tom Anderson, unul dintre fondatorii MySpace, după ce a vândut partea sa din afacere pe 580 de milioane de dolari?

    Şi-a vândut partea din afacere, în 2005, şi de atunci trăieşte propriul vis, relatează QZ. Călătoreşte mult, iar după fotografiile pe care le face pare să profită din plin de… „pensionare”.
     
     
    Şi-a descoperit pasiunea pentru fotografie în 2011, iar acum bate planeta în lung şi în lat în căutarea imaginii perfecte pe care să o imortalizeze.
     
     
    Între cele mai reuşite poze pe care le-a făcut publice până acum se numără cele din portul din Hong Kong, cele cu oraşul antic din Myanmar şi cele cu munţii din Oahu, una din insulele hawaiene. Iată câteva dintre cele mai spectaculoase imagini realizate de MySpace Tom
     
     

  • AVERTISMENT dur al lui Stephen Hawking: ”OMENIREA trebuie să părăsească Pământul în maximum 100 de ani”

    Fizicianul Stephen Hawking este un teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematică la Universitatea Cambridge, deţinută cândva de Isaac Newton.
     
    Stephen Hawking este renumit pe plan mondial pentru lucrările sale despre univers şi gravitaţie
     
    Recent, marele savant a lansat un avertisment cu implicaţii uriaşe.
     

  • Acest oraş e unic în Europa. Ce sunt societăţile secrete “txokos”

    Situată în zona orasului vechi, Kanoyetan este cea mai “bătrână” astfel de societate, numărând 115 ani. 

    Preşedintele clubului, Gabrielle Otegui Polit, şi Txema Garay Iribaren, un membru de bază au fost de acord, în 2016, să dezvăluie unui jurnalist BBC câteva dintre secretele acestui univers.

    “Acest club este ca o a doua familie pentru fiecare membru, este refugiul nostru, regatul nostru”, spune Polit.

    Cititi tot articolul pe www.gustarte.ro