BusinessMagazin

Tag: uitare

  • Ce l-a făcut pe un tânăr de 35 de ani să lanseze o afacere cu pălării care ajung să coste peste 1000 de euro şi cine sunt clienţii lui

    Sapovalov este originar din Rîmnicu Sărat, judeţul Buzău, şi vine dintr-o familie cu tradiţie în artizanat şi cu înclinaţii artistice. Bunicul său a fost cizmar, iar tatăl lucrează în domeniul auto – în trecut a cochetat cu designul auto, iar acum recondiţionează maşini clasice.
    „Având aceste repere în familie şi fiind de mic atras de latura artistică şi de cea a meşteşugului, mi-a fost mult mai uşor să asimilez anumite cunoştinţe şi deprinderi pentru a-mi asuma meseria de pălărier”, spune el.


    Buzoianul în vârstă de 35 de ani spune că proiectul a fost hrănit de vechea sa pasiune pentru filmele western, cultura nativ americană şi perioada anilor 1930-1940. La acestea s-a adăugat curiozitatea de a afla şi a învăţa procesul care stă în spatele pălăriilor. Aşa a apărut proiectul The Hat Butcher.
    „Neavând acces la o şcoală şi o bază didactică pentru a învăţa această meserie (cel puţin la noi în ţară), am decis să învăţ singur şi aşa a început un lung proces de căutare, descoperire şi autoeducare. A constat în studierea de cărţi vechi de la 1800 dedicate acestei meserii, în multe ore petrecute în online căutând orice informaţie legată de subiect şi foarte multe ore de practică şi experimentare. Învăţarea este continuă, deoarece încerc să mă dezvolt şi să evoluez pentru a putea oferi un produs handmade superior, care să se ridice sau chiar să depăşească nivelul vechilor pălării – impecabile prin aspect, calitate şi personalitate”, povesteşte Octavian Sapovalov.
    De ce The Hat Butcher? „Numele (butcher – măcelar, călău / hat – pălărie – n.red.) îşi trage rădăcinile tot din perioada Vestului Sălbatic, când nelegiuiţii foloseau denumiri şi porecle pentru a impune o anumită imagine şi respect. În alegerea numelui a contribuit şi dorinţa mea de a ieşi din tiparele obişnuite ale meseriei de pălărier.”
    Comenzile primite în primă fază l-au ajutat pe Sapovalov să reinvestească în atelier şi în toate uneltele necesare, despre care spune că „niciodată nu sunt de ajuns”. Nu are o echipă, ci face totul de unul singur, chiar şi fotografiile de prezentare a pălăriilor.
    „Nu am niciun asistent, iar activitatea mi-o desfăşor într-un atelier amenajat într-un apartment în Bucureşti. Totul este făcut de mine, cu excepţia unor accesorii – am o colaborare cu un talentat făuritor american – dar am câţiva prieteni apropiaţi care m-au ajutat şi mă ajută în continuare cu diferite aspecte. Cu ocazia asta ţin să le mulţumesc din suflet pentru că îmi sunt aproape şi pentru încrederea acordată mie şi proiectului.”
    Activitatea The Hat Butcher se desfăşoară pe două planuri. Primul ţine de crearea de produse handmade de calitate, autentice şi personalizate, iar cel de-al doilea plan are ca scop menţinerea în viaţă, promovarea şi transmiterea acestui meşteşug mai departe prin aducerea lui în prezent, în cotidian.
    „Îmi doresc ca toţi cei care sunt atraşi de zona de artizanat şi care vor să înveţe, să beneficieze de o bază, de un ghidaj sub forma unei platforme de learning pe care o pot accesa. Acest plan este într-o formă de concept şi cercetare în momentul de faţă, caut o formă optimă de implementare în piaţa internă şi externă. Revenind la primul plan de activitate, The Hat Butcher îşi doreşte să readucă în atenţia oamenilor pălăria şi rolul ei în definirea stilului personal. Totodată poate fi o unealtă care forţează o descoperire a sinelui printr-un aspect vizual personalizat. The Hat Butcher nu vrea să promită nimic, vrea doar să arate şi o altă faţă a pălăriei, să o facă mai accesibilă perioadei actuale şi îşi doreşte crearea unei comunităţi care să fie parte la o serie de evenimente dedicate meşteşugului handmade”, explică artizanul.
    Octavian Sapovalov spune că vrea să mai cumpere unelte noi pentru a putea îmbunătăţi procesele de execuţie şi a evolua din punctul de vedere al time managementului şi al calităţii. Urmează şi lansarea site-ului de prezentare şi are în plan o relocare a atelierului într-un spaţiu mai mare, care să includă un showroom şi posibilitatea de organizare a unor evenimente pe zona de craft, handmade, după propria viziune. „Pe termen lung îmi doresc să creez o bază puternică în ceea ce priveşte promovarea comercială şi profesională a conceptului The Hat Butcher pe pieţele interne şi externe, menţinerea calităţii produsului şi a serviciului oferit clientului şi un mediu mai efervescent, mai înţelegător şi care să sprijine mai mult meşteşugul.”


    Preţul pălăriilor, care începe de la 250 de euro şi poate ajunge până la 1.000 de euro, variază în funcţie de materialul folosit, de stilul pălăriei, cât şi de accesorizare. Fondatorul brandului spune că are clienţi din tagma artiştilor, creatorilor, a oamenilor din breaslă, şi se bucură că din ce în ce mai multă lume se deschide către zona de custom made şi că e dispusă să înveţe şi să aprecieze efortul depus pentru un produs handmade creat de la zero. „Am avut comenzi din câteva ţări îndepărtate şi de la oameni din domeniu, iar asta m-a bucurat nespus de mult, pentru că feedback-ul lor şi nu numai al lor îmi dă putere şi energie pentru a-mi continua misiunea.”
    Mărturiseşte însă că în momentul de faţă criza cauzată de pandemia de COVID-19 îi afectează activitatea şi îi pune în pericol proiectul. „Ştiu că e o perioadă critică, dar am încredere în mine şi în proiect şi îmi cultiv perseverenţa şi optimismul (nu pe cel prostesc). În momentul de faţă am o activitate constantă, cu comenzi regulate de la clienţi noi şi de la cei «de-ai casei», care deja simt nevoia să-şi creeze colecţii şi pălării pentru diverse stări şi ocazii. Cu excepţia acestei perioade care ne îngreunează traiul tuturor. Să sperăm că nu ieşim prea tăvăliţi din situaţia asta. Oricum, va trebui să ţinem capul sus orice s-ar întâmpla. Eventual şi pălăria pe cap. Cu speranţa că vom trece cu toţii cu bine de această perioadă, le transmit pe această cale un mesaj colegilor de breaslă şi nu numai: ţinem capul şi spiritul sus, strângem din dinţi, nu ucidem visul, ne adaptăm şi vom supravieţui, pe plan psihic, fizic şi economic. Şi, în cazul în care simţiţi că o puteţi face, susţineţi artizanii/artiştii meşteşugari locali.”

    Înapoi în Vestul Sălbatic
    Procesul de creaţie a unei pălării este format din mai multe etape şi este integral manual. Spre deosebire de firmele care produc pălării în serie şi dispun de linii automatizate de producţie, Octavian foloseşte tehnici şi unelte care îşi au originea la începutul anilor 1800. Totul începe prin discuţia cu clientul şi prin stabilirea stilului, materialului, a mărimii şi a culorii pălăriei.
    Materialul de bază al pălăriei este fetrul, un produs obţinut din păr de animal (oaie, iepure, castor sau nutrie). Fetrul se obţine prin aplicarea de apă fierbinte pe straturile de păr, care apoi sunt agitate şi comprimate rezultând astfel un material dens şi compact. Ulterior, este expus la abur, pentru a relaxa fibra, devenind astfel maleabil şi potrivit pentru prelucrare. Imediat după aceea este tras peste un calapod de lemn care creează forma de bază şi face delimitarea dintre partea de sus a pălăriei, denumită coroană, şi partea de jos, denumită bor.
    După ce materialul a fost tras pe calapod, se lasă o zi-două la uscat pentru a căpăta forma dorită, după care suprafaţa materialului este prelucrată cu şmirghel fin pentru un finisaj plăcut şi uniform. Următorul pas este acela de a monta şi de a coase în interior o bandă de piele ce va susţine pălăria pe capul clientului. După adăugarea benzii de piele, urmează aplicarea benzii exterioare, care are rol decorativ. „În cazul produselor The Hat Butcher, banda şi funda sunt din bumbac 100% produs şi în perioada anilor 1940-1950. Culoarea şi lăţimea lor sunt determinate de dorinţa clientului, dar şi de nuanţa de bază a pălăriei – de obicei se aleg culori în contrast.”
    Următorul pas şi ultimul este acela de a modela coroana şi borul pălăriei în stilul ales de client. Apoi urmează o ultimă probă şi eventuale adaptări, daca este cazul, după care produsul finit e înmânat clientului.
    „Procesul manual face ca fiecare pălărie să fie unică şi creată pe profilul şi dorinţa clientului, cu elemente de design şi accesorii aplicate în stilul The Hat Butcher. Astfel, rezultă un produs custom made. The Hat Butcher se remarcă prin faptul că reuşeşte să îmbine vechiul cu modernul, aducând pălăria într-o formă mult mai accesibilă în lumea modernă. Cu fiecare pălărie încerc să evoluez şi să ofer un produs premium. Mereu încerc să vin cu un concept… nu neapărat nou, pentru că nimeni nu reinventează roata, dar cu o viziune proprie asupra produsului, care, sper eu, îl face în final mai atractiv şi mai misterios”, spune pălărierul.
     

  • O poveste întunecată din nordul îndepărtat

    Lansată în urmă cu un an de televiziunea islandeză şi relansată în martie anul acesta de Netflix, miniseria „The Valhalla Murders” (Crimele din Valhalla) poate fi, cu siguranţă, pe placul iubitorilor genului thriller/poliţist. Deşi când am început să urmăresc „Crimele din Valhalla” distribuţia îmi era total necunoscută, fiind vorba exclusiv de actori islandezi, iar nota de pe IMDB – 6,3 – neconvingătoare (între timp, la trei săptămâni de la lansare, a urcat peste 7), am hotărât să-i dau o şansă, deoarece mă convinsesem deja, în trecut, că nordicii pot face filme sau seriale foarte bune. „Crimele din Valhalla” prezintă investigaţia desfăşurată în jurul unei serii de omoruri săvârşite în capitala Islandei, Reykjavik, şi în împrejurimile acesteia, despre care secţia centrală de poliţie îşi va da rapid seama că sunt comise de acelaşi autor, descoperind, mai târziu, că victimele îşi intersectaseră, în urmă cu mulţi ani, destinele, fiind implicate în nişte fapte îngrozitoare petrecute în cadrul unui internat de băieţi, numit Valhalla, lucru care le adusese acest sfârşit tragic. Fiind vorba de o mini-serie, cu opt episoade de aproape o oră fiecare, şi de nu un film de 90-120 de minute, a fost automat necesară crearea mai multor fire narative, aşa că, în paralel cu acţiunea principală, care ţine de investigaţiile poliţiei, se conturează, adiacent, vieţile personajelor şi conflictele interioare şi interpersonale ale acestora. 
    Primele secvenţe din episodul-pilot dau impresia unui serial cu buget redus – probabil aşa a şi fost – acţiunea se petrece în mare parte în secţia de poliţie şi în alte câteva locuri, nu au fost folosite efecte speciale, iar figuraţia a fost necesară în puţine scene. Nu ai însă timp să te concentrezi prea mult pe acest aspect, deoarece se trece destul de rapid la intriga serialului: prima crimă. Pe măsură ce se înaintează în poveste – din ce în ce mai complexă – secrete întunecate din trecutul personajelor încep să iasă la suprafaţă, făcând ca fiecare episod să devină tot mai palpitant. Spre final, acţiunea ia o întorsătură total neaşteptată, dând la iveală corupţia, abuzurile şi lanţul de minciuni ţesut în jurul autorităţilor, a celor care trebuia să lupte, de fapt, pentru siguranţa şi binele oamenilor, deznodământul trimiţându-mă cu gândul la un film foarte bun, cu o temă asemănătoare: „Spotlight”.
    Ce m-a frapat în acest serial islandez a fost lipsa culorilor vii, puternice. Şi nu este singura producţie scandinavă în care remarc acest lucru. Nu ştiu dacă este din pricina peisajelor cenuşii, lipsite de vegetaţie, alcătuite în mare parte din drumuri pustii şi stânci înzăpezite, a ţinutelor personajelor, mai tot timpul în tonuri închise, neutre, sau a lipsei de carismă a acestora, cert este că „răceala nordică” se resimte dincolo de ecran. Deşi nu consider că limba este neapărat un impediment, ce mi s-a părut totuşi dificil a fost să ţin minte numele personajelor – fiind vorba despre nume sau porecle care semănau între ele şi cu care nu suntem obişnuiţi, asocierea cu acestea este destul de dificilă. Aş mai adăuga că, spre deosebire de filmele sau serialele americane, se pare că nordicii pun prea puţin accentul pe sex appealul personajelor şi pe înfăţişarea acestora, concentrându-se mai degrabă pe detaliile care construiesc complexitatea poveştii.

    Crimele din Valhalla
    Producţie: Netflix  
    Regie: Thordur Palsson
    Distribuţie: Nína Dögg Filippusdóttir, Björn Thors, Bergur Ebbi

  • Combustibil pentru viitorii unicorni

    În aproape un an, Roca X, noua entitate de finanţare a proiectelor tech din România, dar şi din Europa şi Israel a investit în total peste 2,1 milioane de euro în zece start-up-uri, iar până la finalul acestui an va mai adăuga încă 20 de companii în portofoliu. „Piaţa din România este foarte la început, nu putem vorbi azi de faptul că un fond de investiţii este specializat într-un anumit domeniu, pentru că noi suntem într-o piaţă atât de tânără şi cu start-up-uri atât de la început, încât este foarte greu să stabileşti nişte criterii exacte pentru investiţii; acestea ne vor limita.

    În primul rând trebuie să ne preocupăm de dezvoltarea sistemului de start-up-uri din România”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Andrei Cionca, cofondator al ROCA X. „Într-o piaţă atât de incipientă în România este prea mult să vorbim despre specializări şi de criterii foarte strict urmărite. Trebuie să ne uităm la capacitatea antreprenorială a oamenilor, să ne uităm la idee şi să o validăm pentru ca aceasta să aibă scalabilitate la nivel global. Fiind la început, în România nu există foarte multă expertiză. Este un proces de learning by doing”, a continuat el.

    Ca atare, ROCA X încearcă să aducă know-how din străinătate, strategia sa investiţională vizând, în afară de România, Europa şi Israelul. Astfel, strategia ROCA X vizează alocarea a 30% din contribuţiile strânse pentru investiţii în start-up-uri din Europa, în special din partea central şi est-europeană, 30% din capital în start-up-uri din Israel, iar restul de 40% din bani în companii din România. „În Polonia sunt 130 de jucători pe piaţă – acceleratoare, VC-uri şi alte organizaţii (care susţin ecosistemul de start-up-uri – n. red.).

    Acolo există un ecosistem mult mai matur decât la noi – au 1 miliard investit de stat, plus fonduri europene, estimate de noi la 500 de milioane de euro. Aşadar, investim acolo pentru că vrem să luăm din experienţa lor şi să o importăm în România. Iar la Israel ne uităm pentru că avem contacte bune acolo, iar piaţa este foarte matură – este a doua piaţă tech din lume, după Silicon Valley”, a explicat Andrei Cionca. El a atras atenţia asupra faptului că în Polonia, spre deosebire de România, statul se implică în finanţarea start-up-urilor tech. „În Polonia, statul a alocat 1 miliard de euro pe care l-a împărţit în mod egal către 50 de fonduri de investiţii care au creat un super-ecosistem. Noi în România avem fonduri europene şi cele două fonduri mari de investiţii care au reuşit să strângă contribuţii importante.”

    ROCA X a luat naştere în iunie anul trecut, însă nu ca un fond de investiţii propriu-zis, ci ca un instrument investiţional, fiind o societate pe acţiuni. Investiţia iniţială a cofondatorilor ROCA X, nouă la număr, a fost de 700.000 de euro, primul obiectiv al lor fiind de a strânge un fond de 3 milioane de euro. Proiectul ROCA X nu este focusat pe o anumită nişă, ci are în vedere mai multe domenii din piaţa de tech: AI (inteligenţă artificială), fintech, proptech, cât şi tendinţele nou-apărute în tehnologie.

    „În prima fază vrem să investim cele aproape 3 milioane de euro (2,7 milioane de euro) în 20 de companii, atât din România, cât şi din străinătate. În această primă fază încercăm să avem un tichet mediu de 150.000 de euro, ceea ce înseamnă că tichetul nostru variază între 50.000 şi 500.000 de euro”, a precizat cofondatorul ROCA X. El a adăugat că acest prim lot de 20 de companii le va da cofondatorilor o imagine clară despre unde se poziţionează acum şi ce capacitate de creştere au, la care se adaugă capacitatea de care dispun pentru a convinge şi alţi investitori sau pe ce cei actuali să strângă capital suplimentar.

    Până acum, ROCA X a investit în total peste 2,1 milioane de euro în 10 start-up-uri, printre care se numără Beez, Feeel.health, yeParking, Feexers, Frisbo, MedicAI, Milluu, PatchAI şi BetMarkets.
    În total, până la finalul acestui an ROCA X va mai adăuga încă 20 de companii în portofoliu, iar planul pentru următorii doi ani este să ajungă la un portofoliu de 50 de companii, suma cumulată investită urmând să se ridice astfel la circa 13-15 milioane de euro.

    „Până la finalul acestui an putem ajunge la un portofoliu de 30 de start-up-uri. Am investit deja în 10, mai avem 10 în discuţii şi încă 10 în care urmează să investim până la finalul anului. Ca atare, putem atinge suma de 5,4 milioane de euro pe care ne-am setat-o ca etapă imediat următoare de creştere a capitalului. Practic, vrem să dublăm capitalul până la sfârşitul anului şi credem că până atunci vom putea investi toată diferenţa”, a precizat Andrei Cionca.

    În prezent, cofondatorii ROCA X se află într-o fază foarte avansată de a semna şi cu următoarele 10 start-up-uri, dintre care şapte sunt din România.

    „Suma angajată până acum în aceste 10 start-up-uri noi este mai mare decât capitalul pe care îl avem la dispoziţie în prezent – 3,2 milioane de euro (în condiţiile în care capitalul disponibil este 2,7 milioane de euro)”, a punctat el.
    ROCA X şi-a propus trei faze de creştere, prima fiind strângerea banilor, pe care deja i-au alocat în investiţii în 20 de start-up-uri.
    „În a doua fază încercăm ca pe baza acestor investiţii deja făcute în 20 de companii să trecem la următoarea etapă, în care să ajungem la un portofoliu de 35 de companii, din care 5-6 să fie la a doua investiţie din partea noastră”, a explicat Andrei Cionca. „Iar în a treia fază vom avea 50 de companii în portofoliu, din care 5-6 vor fi investiţii de tip follow-on, iar 1-2 se vor afla la a treia investiţie din partea noastră”, a completat el.

    Pentru investiţiile de tip follow-up, în care ROCA X va face a doua investiţie, valoarea finanţării se va situa la 300.000 euro, iar în cazul celei de-a treia runde de investiţii, valoarea finanţării va creşte la 500.000 euro în medie per start-up. „Considerăm că în prezent, în România, indiferent dacă este vorba de gestiune de fonduri europene sau private, cum e cazul nostru, nu putem vorbi de mai mult de trei runde investiţionale duse de acelaşi vehicul pentru că deja devine o problemă de capital, valoarea tichetelor crescând foarte mult. Dacă o companie ajunge în acea fază, cu certitudine în a treia rundă investiţională ea nu se va adresa doar pieţei din România şi atunci şi jucătorii implicaţi vor fi mult mai mari, iar tichetele vor fi mult mai mari.”

    Până acum, ROCA X a făcut o singură investiţie de tip follow-on, în start-up-ul local Beez, care a obţinut recent o finanţare de 1,2 milioane de euro. ROCA X investeşte de obicei împreună cu fonduri de investiţii, până acum doar două din start-up-urile din portofoliu fiind strict pariurile sale – Feeel.health şi yeParking. „Am făcut deja prima rundă de follow-on în cadrul companiei Beez, care şi-a şi dublat valoarea. Iniţial am investit la o valoare a companiei de 1,5 milioane de euro, iar acum la a doua rundă de investiţii am contribuit printr-un împrumut convertibil.”

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.
    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de mail zfitgeneration@zf.ro.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Piaţa asigurărilor intră într-un nou ritm. Ce tendinţe se remarcă

    Mihai Tecău, CEO al societăţii de asigurare Omniasig, cea mai mare companie din portofoliul local al grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), este de părere că 2018 şi 2019 au fost ani buni pentru companie, dar în continuare sunt linii de business care nu şi-au atins penetrabilitatea maximă. „Spaţiu există în continuare dacă ne uităm la asigurările de locuinţe şi la asigurările de sănătate. Asigurările de sănătate au crescut cu două cifre, asta datorită volumului mic, dar odată cu creşterea volumului nu va mai fi un nivel de creştere aşa mare”, observă Mihai Tecău. El a explicat că volumul total de prime în România a rămas relativ constant, dar acest lucru nu este un lucru bun pentru industria pe care o reprezintă. Potenţialul care mereu a fost vehiculat despre piaţa românească de asigurări îi obligă pe asigurători să se gândească la creşterea businessurilor lor.
    În ultimii trei ani, tendinţa clienţilor de a se uita tot mai mult la tehnologie au îndreptat jucătorii din piaţa asigurărilor către digitalizarea proceselor. Ideile pentru dezvoltarea soluţiilor au fost vehiculate încă din anul 2018, iar 2019 a fost anul în care o parte din ele au fost implementate şi dezvoltate.
    „Digitalizarea a fost un subiect deschis în anul 2018, care s-a accentuat în 2019 şi care va continua şi în 2020. Noi avem în vedere o aplicaţie care va integra toate serviciile într-o singură soluţie. Sperăm să lansăm aplicaţia în partea a doua a anului 2020. Această soluţie vine ca răspuns al tendinţei clienţilor de a se îndrepta tot mai mult spre tehnologie, aplicaţii, device-uri. Vrem să venim în întâmpinarea unei noi clase de clienţi. Lucrurile au început să intre într-un alt nivel de viteză datorită unor lucruri create pe plan internaţional. Cred că parcursul va fi spre asumarea mai multor procese în digital”, a spus CEO-ul Omniasig.
    Luând în calcul posibilitatea unei digitalizări complete a proceselor, Mihai Tecău este de părere că „o digitalizare pură merge bine pe retail pentru că produsele sunt foarte uşor scalabile şi emiterea lor este electronică. Lucrurile se complică când intri în zona de poliţe corporate, unde nu există o predictibilitate”. Asigurătorul îşi desfăşoară activitatea mai mult pe segmentul corporate, având un portofoliu compus dintr-o pondere de 66% pe linia auto şi 33% pe liniile nonauto.
    „Vindem poliţe atât pe segmentul auto, cât şi pe segmentul non-auto. În segmentul auto, clasa predominantă este Casco, dar oportunitatea de pe piaţă este de creştere accelerată în zona de non-auto. Cu toate acestea nu dorim să părăsim zona de auto. Pe driverul de profitabilitate partea de non-auto este o zonă în care vrem să ne dezvoltăm mai mult. Există un potenţial imens în România, mai ales pe asigurările de locuinţe, unde ne dorim să fim mult mai prezenţi. Noi mai aşteptăm şi investiţiile pentru zona de infrastructură, care vor aduce şi o componentă de asigurări. Această componentă va crea o zonă care va aduce o creştere la nivelul pieţei”, a spus Mihai Tecău.
    În ceea ce priveşte segmentul RCA, este o afacere inclusă în portofoliul Omniasig. „Piaţa RCA s-a scindat mai nou pentru că toată concentraţia de 80% pe doi jucători este un lucru de discutat. Stabilitatea unui sistem înseamnă o continuitate în timp”, a adăugat CEO-ul. Odată cu creşterea pieţei asigurărilor de la an la an au existat deopotrivă intrări şi ieşiri de pe piaţă. „De-a lungul istoricului am avut şi intrări şi ieşiri în piaţa asigurărilor, dar marii jucători la nivel global sunt prezenţi în România. Probabil că este de aşteptat ca un nou jucător mare să intre pe piaţă sau eventual să aibă loc o achiziţie. Dacă ne uităm în Europa de Est vedem aceleaşi mişcări ca şi în România. Principalii mari jucători au rămas fideli şi sunt în continuare în piaţă. Pe de altă parte, AXA este un exemplu de jucător pe piaţa asigurărilor care a părăsit România acum câţiva ani”, a explicat Mihai Tecău. În prezent, singurele variante de intrare pe piaţa asigurărilor sunt fie prin preluarea unei cote de piaţă de la alţi asigurători, fie printr-o achiziţie, dar dacă piaţa va ajunge la o creştere organică, cu siguranţă vor fi noi intrări, a mai spus CEO-ul.
    Piaţa asigurărilor din România a înregistrat o creştere de 9% în primele nouă luni din 2019, atingând o valoare de 8,13 miliarde de lei. Omniasig s-a clasat în topul celor mai mari 5 jucători pe piaţa asigurărilor generale şi de viaţă după primele nouă luni din 2019 pe locul 3, cu un volum al subscrierilor de 945 mil. lei. Asigurătorul şi-a păstrat poziţia câştigată la finalul anului 2018, când a depăşit societatea de asigurări Euroins raportând un volum al subscrierilor de 1,17 miliarde de lei.
    Analizând evoluţia asigurătorului în ultimii cinci ani, Omniasig şi-a crescut nivelul subscrierilor cu 28%, de la 914,7 mil. lei, valoarea pe care o avea la finalul anului 2015. În perioada 2016-2017 asigurătorul a raportat un volum total al subscrierilor în scădere cu 2%. Acest rezultat a fost influenţat de o scădere cu 4,26% a subscrierilor cumulate pe segmentul auto la acea vreme.

  • Ce se întâmplă de fapt în creierul nostru atunci când uităm un cuvânt

    Câteodată, în mijlocul unei conversaţii sau atunci când vrem să demonstrăm ceva, să exprimăm o cerere – realizăm că ne lovim de un cuvânt. Pare că ni-l aducem aminte, dar pur şi simplu nu îl putem pronunţa.

    Potrivit unui articol al publicaţiei online theladders.com, termenul psihologic pentru această stare se numeşte „vârful limbii”. A fost studiat pentru prima dată de psihologi experimentali în anii ’60 care au demonstrat că oamenii în acastă stare sunt capabili să acceseze informaţia referitoare la litere, sunete şi semnificaţii ale cuvântului, chiar şi atunci când nu şi-l aminteau.

    Atunci când uităm un cuvânt, acesta nu a dispărut din memoria noastră; este în continuare acolo, dar la momentul vorbirii ceva împiedică amintirea acestuia.

    Ce ar putea împiedica amintirea unui cuvânt? Acesta este o colecţie de caracteristici: are însemnătate şi este asociat cu imagini, potrivit unui articol publicat pe platforma considerable.com. Are o formă, care include pronunţarea acestuia, dar şi o reprezentare scrisă.
    Totodată, lasă urme în conexiunile neuronale în funcţie de cât de des este folosit.
    Amintirea unui cuvânt poate fi întreruptă de o problemă legată de activarea uneia sau doar a câtorva dintre aceste caracteristici. Stresul, oboseala şi elementele care ne distrag atenţia pot conduce înspre activări insuficiente legate de amintirea acestuia.


    Există însă şi probleme mai serioase care pot distruge sau încetini activitatea conexiunilor neurale şi care pot cauza probleme legate de amintirea acestui cuvânt. Inabilitatea de a găsi cuvinte poate indica infecţii sau răni ale creierului, precum şi boli degenerative, precum Alzheimer. Totuşi, autorii articolului subliniază că în aceste situaţii, uitatul cuvintelor este unul din foarte multe simptome.


    De cele mai multe ori, uitarea ocazională a unor cuvinte este o parte absolut normală a veţii.

    Uitarea unui cuvânt poate fi frustrantă, dar de cele mai multe ori, o astfel de situaţie se rezolvă uşor. Cuvântul revine în amintirile noastre şi ne continuăm discuţiile. Un studiu al Burke et al (1991) a dezvăluit faptul că majoritatea stărilor de „vârful limbii” se vindecă spontan.

    De fapt, tinerii spun că devin mai agitaţi în legătură cu această stare, încercând numeroase strategii active pentru a se forţa să îşi amintească, în timp ce oamenii mai în vârstă aşteaptă pur şi simplu ca această amintire să revină.

     

  • Cum trăiesc copiii oligarhilor ruşi, numiţi “minigarhi” – GALERIE FOTO

    Uitând de marea parte a populaţiei care moare de foame sau rubla care s-a prăbuşit, copiii oligarhilor din Rusia par să o ducă din ce în ce mai bine.

    Contul de Instagram @richrussiankids prezintă poze ale “minigarhilor”, aşa cum au fost ei numiţi, alături de maşini scumpe, băuturi fine sau în locuri greu accesibile oamenilor de rând.

     

  • Autobuzul biscuiţilor

    Găsită într-un dulap de bucătărie din casa unui cuplu de pensionari din Nottingham care se pregăteau să se mute, cutia, uitată pe un raft vreme de 25 de ani, a fost dusă la o evaluare la un eveniment special dedicat antichităţilor. Acolo s-a aflat că aceasta, produsă în anii ’20 de compania Huntley and Palmers şi având forma unui autobuz supraetajat londonez, s-ar putea vinde la licitaţie cu suma de 1.500 de lire sterline, mai ales că mai are şi ambalajul de carton în care se vindea la vremea ei.

    Mai mult, autobuzul în miniatură este dotat şi cu un mecanism cu cheiţă ca să se poată mişca, acesta, consideră experţii, putând fi reparat. Cutii similare de biscuiţi s-au vândut la licitaţii şi cu sume de câteva zeci de mii de dolari.  

  • Să nu uităm: Exact acum 30 de ani, pe 9 noiembrie, a căzut zidul Berlinului, pe neaşteptate, datorită a doi oameni

    Pe 9 noiembrie se împlinesc 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, construit în anul 1961 pentru a opri exodul din Republica Democrată Germania (RDG) către Republica Federală Germania (RFG).

    În seara zilei de 9 noiembrie 1989, un funcţionar neamţ din cadrul Republicii Democrate Germane, numit Günter Schabowski, a încurcat detaliile unei misiuni primite şi a ajutat, din greşeală, la căderea Zidului Berlinului. Membru al Partidului Unităţii Socialiste din Germania, Schabowski a avut o misiune clară de a calma mulţimile vaste şi tot mai mari de locuitori ai Berlinului de est care au fost inspirate de promisiunile liderului sovietic Mikhail Gorbaciov de „deschidere” şi reformă. Până la începutul lunii noiembrie 1989, în Germania de est aveau loc proteste copleşitoare la care participau sute de mii de oameni, potrivit The Wall Street Journal.

    Al doilea om, datorită căruia a căzul zidul Berlinului, este Harald Jäger, un fost oficial care se ocupa cu controlul paşapoartelor din Germania de Est. Jäger este cunoscut mai ales pentru ignorarea ordinelor şi deschiderea trecerii de frontieră din Bornholmer Straße a Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989.

    În acea perioadă, oficialul german Harald Jäger, credea că este bolnav de cancer şi că în acest context nu mai are nimic de pierdut, astfel a lăsat mulţimile de oameni să se întoarcă în Germania de Est ne mai ascultând nici un ordin oficial primit de la superiorii săi.

    La fel a făcut şi Vladimir Putin, care în noiembrie 1989, era ofiţer KGB şi se afla în Dresda, la 120 de mile sud de Berlin. Nu se ştiu mai multe detalii despre activităţile lui Putin din acea perioadă, tocmai pentru că a ars aproape toate dosarele sale înainte de a părăsi Germania.

    Puteţi citi AICI întreaga poveste publicată de The Wall street Journal

  • Cum au reuşit câţiva români iscusiţi să dea o nouă viaţă unor locuri uitate din Bucureşti. Acestea generează acum venituri de zeci de mii de euro

    „Suntem Dan şi Diana (Goanţă), cuplu mereu fascinat de Bucureşti şi de istoria acestui oraş. De câţiva ani, amândoi lucram ca freelanceri şi tot căutam un spaţiu de unde să ne desfăşurăm activitatea”, spun cei doi.
    După ce au muncit de acasă şi prin tot soiul de cafenele, cei doi au luat decizia de a-şi crea propriul spaţiu de lucru, pe care să-l împartă cu alţii ca ei, dar care să poată fi transformat şi într-un spaţiu de evenimente, tot pentru oameni ca ei.
    „Piaţa muncii şi joburile au evoluat foarte mult în ultimul timp şi considerăm că acesta este viitorul muncii – remote şi în spaţii de co-working. Nu mai credem în munca de la un birou de la 9 la 5, ci în munca flexibilă şi remote. De ce să nu lucrezi la 1 noaptea dacă atunci lucrezi tu cel mai bine?”, se întreabă, pe bună dreptate, Diana Goanţă.
    Cuplul mai avea o dorinţă, aceea de a lăsa o amprentă în oraşul pe care îl iubesc. Întâmplarea a făcut ca în căutările lor să le iasă în cale o casă veche de 101 ani, de pe bulevardul Pache Protopopescu. Coincidenţa a fost cu adevărat savuroasă pentru că acea casă are aceeaşi vârstă pe care o are România, iar Pache Protopopescu a fost unul dintre cei mai buni primari pe care i-a avut Bucureştiul.
    „Aşa a luat naştere Lucrativ, casă de meserii libere, adică un spaţiu boutique de evenimente şi co-working pentru toţi oamenii cu idei şi proiecte în minte. Spaţiul a fost deschis la final de iulie 2019, după o perioadă de renovare a casei, care a început la finalul lunii ianuarie 2019. Practic, suntem foarte la început pe această piaţă. Investiţia în renovare a fost de aproximativ 60.000 de euro”, spune Diana Goanţă.
    Readucerea la viaţă a acestei case nu a fost uşoară. Înainte de Lucrativ, acolo fusese un internet café, iar înainte de asta, casa fusese locuită de proprietarii săi, dar nimeni nu avusese grijă de frumuseţea imobilului.
    „Ideea din spatele renovării a fost să păstrăm cât mai multe detalii originale ale casei şi să scoatem în evidenţă unele care nu erau puse în valoare, cum este, de exemplu, bovindoul. Acesta era acoperit cu un perete şi era folosit ca spaţiu de depozitare. Ne-am bucurat că am avut cu ce să lucrăm, adică glasvandurile şi ferestrele sunt cele originale, am putut păstra o sobă originală, bovindoul, cum spuneam, detaliile de pe tavane şi parchetul din unele camere.”
    Peste piesele vechi recuperate au venit cele noi, poate cel mai uimitor element decorativ fiind un mural cu plante exotice, semnat de Wanda Hutira, art director, ilustrator şi creator de obiect.
    „Muralul este o minunăţie. Ne-am dorit ceva care să scoată casa din zona de clasic, iar Wanda a livrat excelent.” Casa Lucrativ este împărţită în patru camere, trei dintre ele sunt în stil vagon, astfel că deschizând uşile cu glasvand se creează un singur spaţiu. Două din aceste trei camere se pretează pentru co-working, camere de întâlniri sau evenimente, iar a treia este mai degrabă un lounge.
    „Cea de-a patra cameră este gândită ca o cameră de luat masa, de întâlniri sau de lucru, aici având un standing desk. Spaţiul a fost gândit cât mai modular tocmai pentru a se preta atât pentru evenimente, cât şi pentru co-working. Toate birourile se pot strânge uşor şi depozita, astfel încât să putem crea spaţiu liber foarte uşor, necesar pentru evenimente.”
    Cu o astfel de structură, proprietarii Lucrativ spun că acum casa poate deveni gazda perfectă pentru evenimente creative cum ar fi conferinţe, lansări de produse, dezbateri, galerii, evenimente de business, corporate, workshopuri, brainstorminguri, prezentări interne, cocktail party-uri etc.
    Spaţiile industriale abandonate au primit şi ele un suflu nou, cele norocoase, cel puţin, un astfel de exemplu fiind spaţiul de evenimente Conglomerat.
    „Spaţiul Conglomerat este un proiect colaborativ care a apărut în august 2018, în urma asocierii a trei proiecte de antreprenoriat, un showroom de haine vintage (Electra Store), un magazin de mobilă retro (Heartwood) şi un studio foto (Alexandru Roşieanu Studio). Fiecare dintre noi trei (Roxana Bllinder, Anna Chiţan şi Alexandru Roşieanu) căuta un spaţiu adecvat pentru ceea ce făcea, iar când a apărut această hală decăzută dintr-o fostă fabrică de textile, nu am văzut doar potenţialul găzduirii proiectelor noastre. La fel de importantă a fost transformarea fabuloasă a unui spaţiu complet neglijat, dar impresionant ca suprafaţă şi dispunere, într-un spaţiu multivalent care să poată găzdui evenimente şi alte activităţi creative”, spune Roxana Bllinder.
    Investiţia nu a fost mică, mai ales pentru puterile unor mici antreprenori, şi s-a ridicat la 50.000 de euro în spaţiul de pe strada Popa Nan din Bucureşti.
    „Spaţiul era doar atât, un spaţiu gol, oarecum părăsit, neglijat, care, în anii care au trecut de când imprimeria de textile care odată a funcţionat aici a fost desfiinţată, a fost lăsat la voia întâmplării. A fost nevoie să schimbăm tâmplărie, să îl dotăm cu electricitate, apă, încălzire centrală, grupuri sanitare, să curăţăm şi să reparăm sute de metri de pereţi şi, nu în ultimul rând, să-l igienizăm, o acţiune ce a necesitat un efort mai mare decât ne-am închipuit iniţial.”
    În final însă, a rezultat un spaţiu cu tot felul de texturi, cu ferestre industriale care aduc la interior, cel puţin în zilele de vară, o lumină naturală senzaţională. „Ne-am dorit să schimbăm percepţia despre spaţiile de evenimente urbane. În general, evenimentele neconvenţionale sunt în afara oraşelor mari, la ţară, la mare, într-un hambar. Noi ne-am dorit să nu fie nevoie să pleci din oraş ca să ai o experienţă boemă, atipică, cool.”
    Spaţiul are o suprafaţă de 500 mp, din care 100 mp sunt practic o cutie albă (studioul foto). Evenimentele cu scaune permise în acest spaţiu sunt cele cu până la 199 de persoane. Pentru alt gen de evenimente, spaţiul poate să găzduiască până la 300 de persoane.
    „O să vă spunem ce evenimente au avut loc la noi, pentru că este elocventă diversitatea lor pentru versatilitatea acestui spaţiu. Am găzduit un concert de muzică trap, o piesă de teatru, o petrecere aniversară privată, filmări pentru secvente din filme de Hollywood, filmări de reclame, seminarii de make-up, lansări de produse ale unor branduri importante, o cină WeDine, petrecere de logodnă, şedinţe foto pentru haine, bebeluşi, mirese, reviste etc.”
    Société Gourmet este un alt exemplu de iniţiativă transformatoare, de data aceasta tot a unei case vechi de un secol. „Povestea Société Gourmet a început în anul 2009 cu dorinţa de a putea crea şi oferi în România experienţe pe care le-am gustat la momentul acela doar în străinătate. Visam la cursuri de gătit pentru pasionaţi, la ateliere de ciocolaterie, experienţe interactive, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, sau echipe de colegi de la birou”, spune Raluca Hagivreta-Ichim, fondator, proprietar şi manager al Société Gourmet.
    Proiectul s-a dezvoltat însă de-a lungul anilor în toate direcţiile stabilite iniţial, dar la acestea s-au adăugat şi altele, complet noi.
    „Începutul a durat patru ani în care toate evenimentele erau susţinute în bucătării şi spaţii închiriate pentru fiecare eveniment. Aveam un birou permanent în care ne ţineam toate ustensilele şi de acolo plecam să implementăm fiecare experienţă. Investiţia mea iniţială a fost în aceste echipamente, apoi în primul spaţiu pe care l-am avut, iar în 2013 am investit în locaţia actuala: Société Gourmet Event House. Investiţia a fost de aproximativ 50.000 de euro.”
    Société Gourmet Event House nu este un restaurant, deşi bucătăria deschisă este sufletul casei, iar grădina de vară este perfectă pentru petreceri în aer liber, mai rare în Bucureşti.
    „De la mici nunţi şi botezuri la team building şi cine de afaceri şi până la petreceri pentru copii, am învăţat în cei 10 ani de experienţă să pot jongla foarte uşor atât cu spaţiul, cât şi cu celelalte servicii pe care le oferim.”
    Raluca Hagivreta-Ichim spune că dacă în 2009 noutatea Société Gourmet a fost modul în care oamenii erau aduşi împreună, casa Société Gourmet este acum spaţiul care îi aduce pe oameni împreună.
    „Nu poţi închiria exclusiv un restaurant, iar dacă cumva poţi, este un spaţiu formal, previzibil. Şi nu poţi închiria casa superbă a unei persoane pentru evenimentul tău, iar dacă cumva poţi, cu siguranţă nu este utilată pentru mai mult de 10 invitaţi. Clienţii noştri sunt acei oameni care caută un loc intim, în care să fie numai ei şi ai lor dragi, o casă cu grădină care pare casa cuiva, dar care să le poată oferi spaţiul şi confortul, serviciile, mâncarea şi băutura pe care le-ar putea primi la un restaurant foarte bun – aceştia suntem noi.”
    Designul casei gravitează în jurul meselor mari din grinzi de stejar recuperate din Transilvania şi al insulelor de bucătărie imense din acelaşi stejar vechi combinat cu inox. Bucătăria deschisă este sufletul casei, pentru că aici se ţin cursurile de gătit sau activităţile de team building (team cooking).
    Casa şi grădina Société Gourmet pot găzdui până la 80 de persoane, în interior spaţiul fiind de 34 de persoane aşezate la masă, iar grădinile pot acomoda 66 de persoane.
    Mai în toate cazurile, investiţiile prezentate au dat rod pentru că au intuit corect nevoia de personalizare, de atenţie la detaliu, care până la urmă defineşte un eveniment reuşit.
    Şi mai este un lucru pe care aceste proiecte l-au intuit corect, şi anume nevoia de autenticitate foarte puternică în tot acest zgomot cotidian.

  • Opinie – Barbara Stöttinger, decan WU Executive Academy (instituţia care organizează în România programul Executive MBA Bucharest): “Digitalizare versus globalizare: Megatrendurile sunt benefice sau dăunătoare?

    Sfârşitul grupurilor multinaţionale este aproape. Acesta este mesajul cheie al unui articol celebru pe care profesorul de economie de la Universitatea Harvard Theodor Levitt l-a publicat în 1983. El a susţinut că, în timp ce multinaţionalele trebuia să investească mulţi bani şi resurse pentru a-şi adapta produsele la pieţele locale din diferite ţări, companiile globale au urmărit o strategie promiţătoare, şi anume simpla lansare, la nivel global, a aceloraşi produse pe care şi le-a dorit toată lumea. Acest articol a alimentat temerile, reliefând o imagine sumbră a fenomenului emergent al globalizării care, se afirma, avea puterea de a distruge complet întreprinderile locale şi pieţele şi de a ameninţa economiile.

    A vedea oportunităţile,nu ameninţările
    La vremea respectivă, toată lumea presupunea că globalizarea se va dovedi a fi ceva îngrozitor şi că marile branduri şi grupuri corporative vor fi singurele care vor supravieţui. Teama colectivă era vizibilă în acelaşi mod ca şi astăzi când vine vorba de digitalizare. Dar nici globalizarea, nici digitalizarea nu sunt o problemă. Sunt realizate de oameni şi pot fi astfel modelate de ei. Temerile globalizării sunt justificate doar într-o măsură limitată. În zilele noastre, economiile naţionale sunt strâns interdependente ca urmare a comerţului intens de import şi export, iar deciziile politice – cum ar fi planurile preşedintelui american Donald Trump de a impune tarife pe maşinile europene – pot avea într-adevăr repercusiuni semnificative. Este de asemenea adevărat că, în 2008, criza financiară, în special falimentul Lehman din SUA, a avut un impact global masiv. În ultimă analiză, nici globalizarea, nici digitalizarea nu sunt intrinsec dăunătoare. Noi, ca cercetători, lideri de afaceri, politicieni şi cetăţeni, suntem responsabili de ceea ce facem din ele.
    Iată de ce nu ar trebui să permitem fricilor noastre să preia controlul:
    1. Pe termen mediu, avantajele depăşesc dezavantajele
    Globalizarea nu este un fenomen nou. A început cu multe secole în urmă, odată cu debutul comerţului internaţional în urma descoperirii Lumii Noi. În perioada Imperiului Roman, condimentele şi mătasea erau aduse în Occident din Asia şi Orient. Începând cu sfârşitul secolului al XV-lea, conchistadorii au adus boli în Lumea Nouă şi aurul şi argintul înapoi în Europa. Comerţul a făcut întotdeauna pieţele să prospere. În ultimii 30 de ani am observat că datorită globalizării sărăcia a fost redusă în întreaga lume, mai mulţi oameni au primit acces la educaţie şi economia mondială a crescut. Mai mult decât atât, dacă ţările nu ar fi interdependente din punct de vedere economic, riscul de războaie ar fi mult mai mare.
    Există dovezi care arată că şi digitalizarea este benefică pentru societate în ansamblu. Potrivit Fundaţiei Bertelsmann, companiile au văzut că sumele cheltuite pe transport şi comunicare scad masiv. Mai mult, digitalizarea a contribuit la stimularea creşterii economice. Titluri precum „Un loc de muncă din patru este în joc“ reflectă doar jumătate din adevăr. Sarcinile neplăcute de rutină se automatizează, iar acest lucru este valabil şi în privinţa locurilor de muncă cu înaltă calificare. Multe cariere noi vor apărea. Cercetătorul de date, de exemplu, este o profesie cu un viitor foarte luminos.
    De altfel, acesta este şi unul dintre motivele pentru care WU Executive Academy a dezvoltat un program special de pregătire pentru aspiranţii la o carieră de data scientist. Când priviţi în urmă, puteţi vedea în mod clar că digitalizarea creează oportunităţi. Prima reclamă online a fost publicată în 2008 şi a venit ca un mare şoc pentru profesioniştii de marketing offline. De când agenţiile online au prosperat, au apărut noi oportunităţi de muncă. Important este să-ţi ţii degetul pe pulsul digitalizării şi să-i valorifici potenţialul.

    2. Fiecare mişcare dă naştere altei mişcări
    Brandurile globale sunt omniprezente. Toate străzile cu magazine comerciale din majoritatea metropolelor lumii par să aibă aceleaşi lanţuri de magazine. Produsele ieftine din China privează întreprinderile mici de produse artizanale regionale. Nu este nimic nou. Dar, pe măsură ce conştientizarea noastră cu privire la aceste lucruri creşte, pendulul începe să se schimbe în sens invers: există o cerere în creştere pentru produse regionale de înaltă calitate, în special în zonele urbane din vest. Oamenii preferă luxul regional decât mărfurile ieftine, globalizate.
    Când vine vorba de digitalizare, există o tendinţă similară care solicită o mai mare conştiinţă în ceea ce priveşte utilizarea internetului şi obiceiurile noastre digitale. Fenomenul a ceea ce este cunoscut sub numele de detoxifiere digitală face ca angajaţii şi managerii să se adune într-un mod complet analog. Conştientizarea este în creştere. În societatea modernă oamenii sunt dornici să se concentreze din nou asupra momentului şi a introspectivelor.
    Ceea ce este important în ceea ce priveşte fenomenele despre care se spune că repercusiunile sunt atât de negative este să menţinem lucrurile în perspectivă şi să le abordăm în consecinţă. Pe lângă internet, există omologul său ilegal, darknetul, unde oamenii tranzacţionează contracte cu asasinate, arme şi droguri. Cu toate acestea, nimeni nu s-ar gândi serios la închiderea internetului din această cauză. Important este să luăm măsuri pentru a contracara efectele negative din timp. Şi acest lucru trebuie să-l facem cu toţii.

    3. Globalizarea şi digitalizarea sunt catalizatori ai inovaţiei
    Ultimele terapii pentru cancer, roboţii care fac posibilă efectuarea de proceduri chirurgicale minim invazive, drone care ajută la salvarea de vieţi, comunicarea în timp real prin smartphone-uri, asistenţi AI (virtual assistant), maşini care se conduc singure, transferuri de bani de pe smartphone: lista inovaţiilor digitalizării în curs este nesfârşită. Progresele cercetării în domenii precum medicina, ecologia, transportul sau robotica nu s-ar fi putut face niciodată într-un ritm atât de rapid fără instrumentele de comunicare generate de digitalizare. Datorită faptului că trăim într-o lume interconectată la nivel mondial, produsele şi serviciile importante pot fi puse la dispoziţia oamenilor de pe tot globul, inclusiv celor localizaţi în ceea ce este cunoscut drept ţări în curs de dezvoltare şi ţări emergente.
    Fără digitalizare, multe inovaţii nu ar fi fost posibile şi, fără globalizare, multe ar avea un impact foarte mic.