BusinessMagazin

Tag: tratat

  • Care este legătura între deciziile lui Donald Trump şi puterea tot mai mare a Chinei

    Deşi ideea de piaţă liberă reprezintă un punct-cheie în discursul multor preşedinţi de stat, acordurile în acest sens presupun ani de negociere şi compromisuri. Ce se întâmplă însă atunci când statele ajung la un consens, dar schimbarea unui lider pune în pericol întreaga înţelegere?

    Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP) a fost semnat de 12 state în luna februarie, cu intenţia de a crea o zonă de comerţ liber; economiile combinate ale acestora reprezintă 40% din economia globală. Toate aceste 12 state trebuie însă să şi ratifice tratatul, iar comentariile recente ale preşedintelui ales Donald Trump sugerează că acest lucru nu se va întâmpla.
    La momentul semnării, tratatul a fost văzut ca o mare realizare – mai ales din perspectiva faptului că statele aveau standarde şi abordări diferite în mai multe domenii, inclusiv protecţia mediului înconjurător sau drepturile angajaţilor.

    Barack Obama, preşedintele încă în funcţie al Statelor Unite, a considerat tratatele comerciale ca fiind prioritare, dar oponenţii TPP au caracterizat înţelegerea ca fiind una care favorizează companiile mari în detrimentul locurilor de muncă şi al suveranităţii naţionale.

    Statele membre ale TPP sunt Japonia, Statele Unite ale Americii, Malaiezia, Vietnam, Singapore, Brunei, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Mexic, Chile şi Peru. Tratatul are menirea de a întări relaţiile economice dintre aceste state prin reducerea mai multor taxe vamale. TPP a fost gândit, aşadar, pentru a crea o piaţă unică, similară cu cea din interiorul Uniunii Europene. Dar cele 12 state au, colectiv, o populaţie de 800 de milioane – aproape dublu faţă de populaţia Uniunii Europene.

    Ideea unui acord transpacific a plecat de la un tratat semnat de patru state – Brunei, Chile, Noua Zeelandă şi Singapore – care a intrat în vigoare în 2006. Înţelegerea a dus la eliminarea taxelor de import şi la cooperarea în domenii-cheie, precum practicile de angajare, proprietatea intelectuală sau politicile concurenţiale.

    Cele mai multe bunuri şi servicii comercializate între state au fost definite şi în noul TPP; nu toate taxele pe import (aproximativ 18.000) aveau să fie eliminate. Spre exemplu, semnatarii spun că au decis să elimine sau să reducă taxele de import în ceea ce priveşte produsele agricole sau bunurile de origine agricolă, încă de la început. Când vine vorba de produse textile, înţelegerea prevede ca unele dintre taxe să fie eliminate după o perioadă mai lungă de timp.
    TPP a fost de multe ori confundat cu TTIP – Parteneriatul Trans-Atlantic pentru Comerţ şi Investiţii; cel din urmă se referă însă la cu totul altceva, respectiv comerţul dintre Statele Unite şi state membre ale Uniunii Europene. În acest caz, negocierile se află într-o fază incipientă.

    De când cu alegerea lui Donald Trump, există însă mai multe semne de întrebare decât certitudini în ceea ce priveşte TPP. Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie semnat de cel puţin şase state care, cumulat, să genereze cel puţin 85% din puterea economică a grupului. Cu alte cuvinte, atât Japonia cât şi Statele Unite trebuie să semneze.
    Noua Zeelandă a sugerat că un anumit parteneriat se poate materializa şi în lipsa Statelor Unite; Japonia, pe de altă parte, a anunţat prin vocea premierului Shinzo Abe că un TPP fără Statele Unite şi cei 250 de milioane de consumatori ar fi „lipsit de sens”.

    Imediat după anunţul lui Trump privind ieşirea din TPP, China, care nu era cooptată în Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP), a anunţat că „va juca un rol important” în promovarea integrării economice în zona Asia-Pacific. „China va avea propriul rol; avem o atitudine deschisă faţă de orice aranjament în materie de comerţ liber regional”, a explicat Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez. Geng Shuang a subliniat că toate părţile trebuie să aibă propria influenţă în zona Asia-Pacific, evitându-se ca agenda să fie fixată de o singură ţară. „Problemele nu trebuie politizate. Acest lucru înseamnă că nicio ţară nu trebuie să interpreteze acordurile de liber-schimb din perspective geopolitice”, a insistat oficialul chinez.

    Astfel, în vreme ce nesiguranţa pare a fi noua realitate sub conducerea lui Trump, China şi Rusia se pregătesc să acopere zonele lăsate libere. China a propus deja un acord comercial numit Parteneriatul Economic Regional (RCEP), care ar include în mod normal mai multe state afiliate TPP, precum Japonia sau Australia. Dacă acesta se materializează, chinezii se vor afla într-o poziţie dominantă în ceea ce ar putea fi o zonă extinsă de liber comerţ.

    Retragerea SUA din Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP) este un pas în direcţia greşită şi cel mai pesimist scenariu pentru economia globală, crede Christopher Dembik, director de analiză macro la Saxo Bank. Prin promovarea restricţiilor comerciale, Donald Trump îşi asumă riscul de a grăbi revenirea recesiunii şi a împinge lumea într-o nouă perioadă de şomaj la scară largă. Demersul va avea, spune analistul, cinci consecinţe directe.

    Prima este reducerea comerţului global pe viitor, comerţ care a fost mult încetinit de la criza financiară încoace şi cu siguranţă va duce la sfârşitul procesului de globalizare care a început după cel de-al doilea război mondial şi care a fost în general benefic pentru ţările emergente prin favorizarea apariţiei unei vaste clase de mijloc în multe ţări, cum e China şi Brazilia. A doua consecinţă este scăderea PIB-ul global, care se chinuie să atingă nivelurile precriză. Revenirea unei creşteri economice puternice este amânată pe termen nedefinit, ceea ce înseamnă că majoritatea economiilor dezvoltate vor fi nevoite să se obişnuiască cu o creştere medie anuală a PIB-ului în jur de 1% şi 2% şi cu niveluri mari ale şomajului. În al treilea rând, retragerea indică sfârşitul acordurilor regionale de liber schimb şi confirmă faptul că tratatul negociat între Statele Unite şi Europa este în moarte clinică. Doar oficialii din Comisia Europeană mai cred că se poate ajunge la un acord în următoarele luni. Semnarea unor acorduri importante de liber schimb între regiuni devine parte din trecut. În al patrulea rând, retragerea înseamnă că protecţionismul s-a întors, deocamdată disimulat, şi ar putea duce la bariere comerciale mai mari şi la devalorizări competitive pe parcursul preşedinţiei lui Trump.

    Totuşi, acest tip de strategie economică s-a dovedit a fi un mare eşec în anii 1930 şi nu avem niciun motiv să credem că ar funcţiona mai bine în zilele noastre. În cele din urmă, decizia confirmă retragerea lentă a Statelor Unite din zona Asia-Pacific, care este o parte din zona sa tradiţională de influenţă. Va constitui o oportunitate excelentă pentru creşterea influenţei Chinei în regiune. China, care nu e parte din TPP, va putea să se extindă în Asia şi în America Latină, profitând din plin de influenţa în scădere a Statelor Unite. Aceasta este confirmarea faptului că Statele Unite se întorc încetul cu încetul la izolaţionism, aşa cum s-a întâmplat în anii 1920, de exemplu. „Lumea s-a schimbat. Regulile se schimbă odată cu ea, iar aceste reguli ar trebui scrise de Statele Unite, nu de ţări precum China”, declara Barack Obama recent. Dar Obama nu va mai fi preşedinte pentru mult timp, iar cel care îi va lua locul nu pare să-i împărtăşească opiniile.


     

  • China, interesată de un rol mai mare în relaţiile economice în Asia-Pacific, după ieşirea SUA din TTP

    China intenţionează să asume un rol mai mare în integrarea economică în regiunea Asia-Pacific, a anunţat Ministerul chinez de Externe, decizia semnalând că Beijingul ar putea profita de renunţarea de către Administraţia Donald Trump la Tratatul comercial transpacific (TTP).

    Preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, a anunţat luni că va retrage Statele Unite din Acordul de parteneriat transpacific (TTP), un tratat negociat ani întregi de Administraţia Barack Obama cu state din Asia de Sud-Est.

    Imediat după acest anunţ, China, care nu era cooptată în Acordul de parteneriat transpacific (TTP), a anunţat că “va juca un rol” în promovarea integrării economice în zona Asia-Pacific.

    “China va avea propriul rol; avem o atitudine deschisă faţă de orice aranjament în materie de comerţ liber regional”, a explicat Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, citat de site-ul agenţiei Reuters.

    Geng Shuang a subliniat că toate părţile trebuie să aibă propria influenţă în zona Asia-Pacific, evitându-se ca agenda să fie fixată de o singură ţară. “Problemele nu trebuie politizate. Acest lucru înseamnă că nicio ţară nu trebuie să interpreteze acordurile de liber-schimb din perspective geopolitice”, a insistat oficialul chinez.

    Tratatul de parteneriat transpacific (TTP) a fost semnat de Brunei, Chile, Noua Zeelandă, Singapore, Australia, Canada, Japonia, Malaysia, Mexic, Peru, Statele Unite şi Vietnam. Pentru a intra în vigoare, acordul comercial trebuie ratificat. Donald Trump, viitorul preşedinte al SUA, a semnalat retragerea din acest acord.

  • Sorin Moisă, raportor pentru Acordul CETA: Majoritatea efectelor Acordului CETA se vor produce din primăvara lui 2017

    În ceea ce priveşte procesul de ratificare, Moisă a spus că acordul ar trebui votat în Parlamentul European cel mai devreme în decembrie, cel mai târziu în februarie 2017

    “Aceasta ar permite intrarea provizorie în vigoare a grosului tratatului în primăvara anului viitor. Ratificarea deplină se va produce însă abia după ce toate parlamentele naţionale vor fi votat acordul. Acest proces va lua câţiva ani. Din punct de vedere economic, însă, majoritatea efectelor tratatului se vor produce din momentul aplicării provizorii, adică primăvara lui 2017. Data exactă a aplicării provizorii va depinde de data votului efectiv în Parlamentul European”, a spus eurodeputatul S&D.

    Întrebat de MEDIAFAX dacă România este “prea mică” ca să simtă efectele majore ale Acordului CETA, Moisă a spus că “dimpotrivă” sunt sectoare importante şi în creştere în economia naţională care pot beneficia de acord, prin eliminarea taxelor vamale canadiene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile federale şi regionale din Belgia au convenit să semneze tratatul CETA săptămâna viitoare

    Autorităţile federale şi regionale din Belgia au ajuns la un acord privind tratatul comercial UE-Canada, care ar putea să fie semnat săptămâna următoare, a declarat premierul belgian Charles Michel, informează Mediafax.

    Premierul Charles Michel a declarat că liderii comunităţilor regionale şi lingvistice din Belgia au ajuns la un acord privind un text comun care ar trebui să elimine incertitudinile privind importurile agricole şi sistemul de soluţionare a disputelor.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Ironia istoriei: oraşul unde a luat naştere Uniunea Europeană vrea să părăsească UE, la fel ca britanicii!

    Oraşul olandez pitoresc Maastricht, care a dat numele pactului ce a creat moderna Uniune Europeană de astăzi, este acum un bastion al euroscepticilor care vor să urmeze Marea Britanie în decizia de a părăsi blocul comunitar.

    Armand Vliegen, rezident al oraşului, a susţinut uniunea pentru o Europă mai integrată atunci când a fost lansat Tratatul de la Maastricht, la începutul anilor 1990. Însă în momentul în care zecile de solicitări de azil s-au materializat într-un „cămin studenţesc” construit aproape de locuinţa sa, acesta a spus că mica sa dorinţă de a rămâne în UE „s-a evaporat”.

    „Uniunea Europeană este un dezastru”, spune Vliegen, un programator în vârstă de 40 de ani. „Ar fi trebuit să o părăsim deja”. El şi mulţi alţi membri ai Partidului pentru Libertate, al cărui lider, Geert Wilders, a promis să dirijeze Ţările de Jos – unul dintre membrii fondatori ai UE- spre ieşirea din Uniunea Europeană dacă va predomina alegerile din martie.

    Câteva sondaje recente arată că Partidul pentru Libertate (Party for Freedom) şi-ar putea tripla prezenţa în Parlament obţinând 25% din locuri şi devenind partidul majoritar, aflat la conducere, într-un peisaj politic oricum fragmentat, scrie The Wall Street Journal.

    Acesta şi alte partide anti Europa au câştigat cele mai multe voturi în Maastricht, cu ocazia alegerilor electorale regionale de anul trecut.

    Schimbarea poziţiei lui Vliegen reflectă acelaşi status quo care i-a condus pe cetăţenii britanici să voteze în iunie părăsirea uniunii cu 28 de state europene, iar acest lucru începe să câştige teren şi în alte state membre.

    În Franţa, politicienii anti – uniune au strâns un şir de victorii electorale în recente alegeri locale, după ce au avut o campanie împotriva euro, invocând dificultăţile economice şi rata ridicată de şomaj din cauza monedei unice.

    În Austria, sondajele îl arată favorit pe candidatul Norbert Hofer pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc în octombrie, după ce a strârnit un val de furie asupra imigranţilor şi în general asupra fenomenului european al migraţiei.

    Lupta Uniunii Europene cu crize economice ca cea provocată de povara datoriei grecilor, dar şi primirea a sute de mii de migranţi au alimentat opinia Ţărilor de Jos cu privire la UE.

    Anul trecut Ţările de Jos au primit aproape 59.000 de cereri de azil, în creştere faţă de 17.000 atât cât primiseră în 2013. Afluxul a determinat mai multe proteste în Maastricht, dar şi în alte locuri din ţară.

    Wilders a mai obţinut o victorie în referendumul din această vară în care olandezii i-au urmat indicaţiile de a se împotrivi unui acord al Uniunii cu Ucraina. „Nu vrem să mai avem de-a face cu Uniunea Europeană de acum”, spune el într-un interviu. „Vrem să fim o ţară suverană, nu să fim la mila unor birocraţi nealeşi în Bruxelles”.

    Fiind întrebat despre discuţiile cu privire la „divorţul” dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie în Maastricht, el a răspuns: „Aş fi încântat dacă sfârşitul oficial al UE ar începe în provincia mea”.

    Tratatul de la Maastricht a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht, fiind cel care a pus bazele Uniunii Europene.

    Conţinutul tratatului

    – Uniunea monetară şi economică

    Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape. Conform tratatului moneda unică europeană urmează să fie introdusă cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 şi cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru ca o ţară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergenţă), prin care trebuie asigurată stabilitatea monezii unice. Criteriile de convergenţă sunt următoarele: politica financiară, nivelul preţurilor, al dobânzilor şi al cursului de schimb. În timp ce criteriul de politică financiară (deficit bugetar < 3% şi gradul de îndatorare < 60% din PIB) este un criteriu permanent, celelalte două au fost valabile numai pentru anul de referinţă 1997.

    Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mişcare un automatism, conform căruia ţările care îndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot participa şi la uniunea monetară. Numai Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de a decide singure dacă vor introduce moneda unică europeană.

    – Politica externă şi de securitate comună

    Vechea Politică Europeană de Colaborare a fost înlocuită prin Tratatul de la Maastricht de Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC). Cu toate că PESC este un pilon al UE, deciziile sunt luate în cele din urmă de statele membre. Pentru cele mai multe din hotărâri este nevoie de aceea de un vot în unanimitate.

    – Cetăţenia europeană

    Nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează. Cetăţenia europeană o deţine orice persoană care are cetăţenia unuia din statele membre ale UE. Aceasta acordă printre altele dreptul de şedere pe întreg teritoriul UE, dreptul de vot pasiv şi activ la alegerile locale precum şi dreptul de a alege deputaţii din Parlamentul European, indiferent de domiciliul avut pe teritoriul UE.

    – Procesul de democratizare

    O altă noutate a tratatului a fost introducerea procedeului codecizional. În felul acesta Parlamentul European are în anumite domenii aceleaşi drepturi ca şi Consiliul de Miniştri. În afară de aceasta s-a hotărât constituirea Comitetului Regiunilor, cu rolul de a asigura reprezentarea adecvată a intereselor tuturor regiunilor europene.

    – Colaborarea în domeniul politicii interne şi juridice

    În tratat s-a hotărât îmbunătăţirea colaborării în domeniul juridic şi al afacerilor interne. Pentru o mai bună coordonare a colaborării poliţieneşti a fost înfiinţat Oficiul European de Poliţie Europol, cu sediul la Haga.

     

  • Anunţul unui oficial britanic, care schimbă regula jocului. Când ar putea fi iniţiată procedura de Brexit

    Noul oficial britanic însărcinat cu negocierile cu UE pe tema ieşirii Marii Britanii a declarat că activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona s-ar putea face “înainte sau la începutul anului viitor”.

    Davis a mai spus că “rezultatul ideal” ar fi obţinerea “accesului fără taxe vamale” la piaţa unică europeană.

    Anunţul unui oficial britanic, care schimbă regula jocului. Când ar putea fi iniţiată procedura de Brexit 

     

  • Descoperire de proporţii legată de cancer. ”Timp de 60 de ani am crezut asta”

    Teoria ar putea schimba radical metodele de tratare a cancerului în viitor, deoarece până acum cercetătorii s-au axat pe înfometarea celulelor canceroase.

    Există trei tipuri de tumori gliale:  astrocitom, oligodendrogliomul şi glioblastom, boli foarte greu de tratat. Glioblastomul este una dintre cele mai agresive forme, 30% dintre pacienţi supravieţuiesc mai puţin de doi ani după ce sunt diagnosticaţi.

    Vezi aici descoperirea de proporţii legată de cancer. ”Timp de 60 de ani am crezut asta”

  • Cea mai agresivă primăriţă din Europa, care s-a luptat cu băncile pentru drepturile oamenilor: “Niciodată să nu aveţi încredere în noi”

    Pe 5 februarie 2013, o femeie pe nume Ada Colau se pregătea să ţină un discurs în faţa parlamentului din Spania. Principala temă abordată de ea era criza imobiliară din ţară, în timpul căreia 400.000 de case fuseseră preluate de bănci şi alte 1,3 milioane de apartamente stăteau goale.

    Colau pusese bazele PAH (Platforma pentru Victimele Ipotecilor), organizaţie ce susţinea drepturile civile ale celor ce nu îşi mai puteau permite ratele către bănci.

    În cadrul discursului său, Colau l-a atacat direct pe Javier Rodriguez Pellitero, secretarul general al Asociaţiei Băncilor din Spania, numindu-l “un criminal ce trebuie tratat ca atare.” Video-ul ce prezintă discursul lui Colau a devenit repede viral, iar numele ei a devenit cunoscut în fiecare casă din stat.

    Doi ani mai târziu, îmbrăcată într-un tricou, Ada Colau apărea în faţa camerelor de luat vederi ca noul primar ales al Barcelonei. Ziua alegerilor, 25 mai 2015, avea să intre în istorie ca ziua în care catalunezii au ales prima femeie ca primar.

    Din acel moment, Colau a promis că va guverna “în slujba oamenilor”: “Niciodată să nu vă încredeţi în abilitatea noastră, a conducătorilor, de a vă reprezenta în totalitate”, le-a spus ea suporterilor. “Daţi-ne afară dacă nu facem ceea ce am promis că vom face… dar aveţi în vedere faptul că nu putem rezolva toate problemele din prima zi.”

  • Cea mai agresivă primăriţă din Europa, care s-a luptat cu băncile pentru drepturile oamenilor: “Niciodată să nu aveţi încredere în noi”

    Pe 5 februarie 2013, o femeie pe nume Ada Colau se pregătea să ţină un discurs în faţa parlamentului din Spania. Principala temă abordată de ea era criza imobiliară din ţară, în timpul căreia 400.000 de case fuseseră preluate de bănci şi alte 1,3 milioane de apartamente stăteau goale.

    Colau pusese bazele PAH (Platforma pentru Victimele Ipotecilor), organizaţie ce susţinea drepturile civile ale celor ce nu îşi mai puteau permite ratele către bănci.

    În cadrul discursului său, Colau l-a atacat direct pe Javier Rodriguez Pellitero, secretarul general al Asociaţiei Băncilor din Spania, numindu-l “un criminal ce trebuie tratat ca atare.” Video-ul ce prezintă discursul lui Colau a devenit repede viral, iar numele ei a devenit cunoscut în fiecare casă din stat.

    Doi ani mai târziu, îmbrăcată într-un tricou, Ada Colau apărea în faţa camerelor de luat vederi ca noul primar ales al Barcelonei. Ziua alegerilor, 25 mai 2015, avea să intre în istorie ca ziua în care catalunezii au ales prima femeie ca primar.

    Din acel moment, Colau a promis că va guverna “în slujba oamenilor”: “Niciodată să nu vă încredeţi în abilitatea noastră, a conducătorilor, de a vă reprezenta în totalitate”, le-a spus ea suporterilor. “Daţi-ne afară dacă nu facem ceea ce am promis că vom face… dar aveţi în vedere faptul că nu putem rezolva toate problemele din prima zi.”

  • Un deceniu de la Tratatul de aderare – România a progresat, dar rămâne la coada UE

    România a semnat, la 25 aprilie 2005, la Luxemburg, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, la 10 ani de la prezentarea cererii oficiale de aderare.

    “Procesul de aderare la UE, în cadrul căruia semnarea Tratatului de aderare, pe care o aniversăm astăzi (sâmbătă – n.r.), a fost un reper major, reprezintă cel mai important obiectiv naţional din ultimii 25 de ani care, alături de aderarea la NATO, a antrenat transformări ireversibile în ceea ce priveşte modernizarea societăţii româneşti, prin racordarea sa deplină la setul de valori şi principii europene şi euro-atlantice. Reuşita acestui proiect a avut la bază consensul întregii societăţi şi al clasei politice din România”, a declarat, cu acest prilej, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, citat într-un comunicat MAE.

    Şi preşedintele Klaus Iohannis a salutat momentul, subliniind că semnarea Tratatului de aderare a venit “după un proces dificil de negocieri care a marcat transformări profunde în multe domenii ale vieţii economico-sociale”.

    “Acest moment a însemnat recunoaşterea faptului că România era pregătită să devină membră a Uniunii Europene, să se alăture unui spaţiu de valori definit de democraţie, stat de drept, economie de piaţă, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în mesajul prezidenţial.

    Dincolo însă de meritele României şi ale Bulgariei – ambele semnând Tratatul de aderare la 25 aprilie 2005 – acest moment dar şi cel al aderării, care avea să survină doi ani mai târziu, pe 1 ianuarie 2007, ilustrează şi voinţa politică a UE de a include în spaţiul comunitar fostele ţări din Pactul de la Varşovia.

    Faţă de celelalte ţări din fostul bloc estic care, fie au depus cererea de aderare cu un an mai devreme, fie în acelaşi an, sau chiar un an mai târziu (Cehia şi Slovenia), şi au reuşit să adere în 2004, România şi Bulgaria au avut nevoie de încă trei ani pentru fi primite în UE.

    România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în 1995, iar în 1999, Consiliul European de la Helsinki a hotărât deschiderea negocierilor cu o parte dintre statele care depuseseră cererea de aderare, între care şi România. Negocierile au fost deschise în prima jumătate a anului 2000 şi s-au derulat până la sfârşitul anului 2004, când Consiliul European a marcat încheierea negocierilor.

    În 1997, Consiliul a stabilit o procedură de derulare a negocierilor de aderare a statelor care doresc să devină membre UE.

    Conform acestei proceduri, Comisia Europeană propune poziţii comune de negociere pentru UE, la fiecare capitol cu privire la temele de competenţă comunitară.

    Poziţiile de negociere sunt aprobate în unanimitate de către Consiliu şi sunt prezentate de către preşedinţia Consiliului de Miniştri. Ritmul negocierilor este dictat de gradul de pregătire a statului candidat şi de complexitatea subiectului, astfel că este imposibil de apreciat durata procesului de negociere pentru fiecare stat candidat.

    Rezultatele negocierilor sunt încorporate în proiectul Tratatului de aderare, care este supus spre aprobare Consiliului şi apoi Parlamentului European. După semnare, Tratatul de aderare este supus spre ratificare statelor membre şi statului candidat.

    Cele 31 de capitole de negociere au rezultat ca urmare a divizării (din raţiuni metodologice) a acquis-ului comunitar, care reprezintă ansamblul de drepturi şi obligaţii comune ce unesc statele membre în cadrul Uniunii Europene. Capitolele constituie cadrul de negociere dintre statele candidate şi Uniunea Europeană şi în momentul în care se ajunge la o poziţie comună între statul candidat şi Uniunea Europeană, capitolul respectiv se consideră închis provizoriu.

    Închiderea provizorie a capitolului de negociere reprezintă o confirmare a faptului că angajamentele asumate de statul candidat cu privire la aproximarea legislaţiei din domeniul respectiv sunt considerate realizabile. Niciun capitol nu este închis definitiv înainte de încheierea negocierilor cu statul respectiv.

    Unul dintre cele mai importante capitole este cel cu nr. 24: Justiţia şi afacerile interne.

    Potrivit informaţiilor de pe site-ul Comisiei Europene, scopul politicilor comunitare în domeniul Justiţiei şi al afacerilor interne este păstrarea şi extinderea zonei de libertate, securitate şi justiţie care este Uniunea Europeană.

    Politicile comunitare legate de justiţie şi afaceri interne ating câteva dintre cele mai sensibile aspecte pentru opinia publică, motiv pentru care negocierile aferente capitolului Justiţie şi afaceri interne nu vizează perioade de tranziţie. Mai degrabă este necesară găsirea unui mod de a stimula încrederea statelor membre în capacitatea ţărilor candidate de a implementa acquis-ul comunitar.

    În probleme precum controlul la frontieră, imigraţia ilegală, traficul cu droguri şi spălarea banilor, crima organizată, cooperarea în domeniul poliţienesc şi judiciar, protecţia datelor şi recunoaşterea reciprocă a sentinţelor judiciare, ţările candidate trebuie să confirme ca au dotarea necesara atingerii unor standarde adecvate şi acceptabile în implementare.

    Este important ca, până la data aderării, capacitatea administrativă a ţărilor candidate să atingă aceste standarde. De asemenea, înfiinţarea unor structuri judiciare şi poliţieneşti independente, corecte şi eficiente are o importanţă mare.

    Tocmai la acest capitol “s-au împotmolit” România şi Bulgaria, iar liderii europeni au fost nevoiţi să găsească o soluţie pentru a le putea integra în Uniune. Aşa a fost creat celebrul Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru a monitoriza progresele înregistrate după aderare în cadrul reformei sistemului judiciar şi în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate, domenii în care cele două ţări înregistrau încă probleme la momentul semnării Tratatului şi al aderării.

    Liderii guvernamentali de la Bucureşti şi Sofia consideră că şi-au făcut treaba în acest sens, astfel că au semnat, vineri, la Craiova, o Declaraţie comună privind realizarea unui schimb de opinii şi bune practici vizând obiectivele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în perspectiva închiderii acestuia. Bruxelles-ul recunoaşte progresele, dar consideră în continuare că mecanismul este folositor pentru România şi Bulgaria în procesul de reformă.

    După cum recunoştea şi preşedintele Klaus Iohahnis în mesajul său, România mai are încă procese de integrare nefinalizate: aderarea la Spaţiul Schengen şi adoptarea monedei unice, autorităţile române renunţând, în cazul ambelor, să mai avanseze termene clare.

    Dincolo de sistemul judiciar, pentru care România a început să fie dată drept exemplu, nici Bucureştiul, nici Sofia nu reuşesc să urce din coada clasamentului european fie că este vorba de educaţie, sănătate, protejarea mediului sau infrastructură.

    Diversele statistici Eurostat plasează, de obicei, cele două ţări pe ultimele locuri în UE, inclusiv în ceea ce priveşte standardul de viaţă, astfel că numeroşi români şi bulgari, mai ales după liberalizarea completă a pieţei muncii, pleacă în alte state europene pentru un trai mai bun, iar sondajele din ultimii ani arată că în special tinerii sunt determinaţi să plece în străinătate.