Tag: toyota

  • Toyota a păstrat poziţia de lider mondial în primul trimestru chiar dacă vânzările au scăzut cu 2,5%

    Volkswagen a realizat vânzări în creştere, la 2,49 milioane de vehicule, iar GM, de 2,42 milioane de vehicule.

    În 2014, diferenţa dintre vânzările Toyota şi cele ale ocupantului locului al doilea, VW, a fost de doar 90.000 de vehicule, astfel că producătorul auto japonez s-a menţinut pe prima poziţie pentru al treilea an consecutiv.

    Cererea pentru SUV-uri precum RAV4 şi noul Lexus NX a contribuit la creşterea cotei de piaţă a Toyota în Statele Unite în primul trimestru, VW continuând să aibă probleme în regiune.

    Vânzările Toyota au urcat cu 10% pe piaţa americană, cu un avans de 26% înregistrat în cazul modelului RAV4.

    Automobilul Lexus NX înregistrează la rândul său vânzări mai mari decât modelele concurente fabricate de Audi, parte a grupului VW, şi Mercedes-Benz.

    Volkswagen anticipează în China un ritm mai lent al creşterii vânzărilor faţă de restul pieţei, în acest an, din cauza cererii mari pentru SUV-uri ieftine.

  • O companie ce produce airbag-uri ar putea fi răspunzătoare pentru cea mai mare rechemare de maşini din istorie

    Compania a fost implicată recent într-un scandal referitor la moartea a şase persoane, concluziile anchetei fiind că impactul cu airbag-ul a fost cel care a cauzat decesul. Compania japoneză a dezvăluit recent că airbag-urile defecte au fost produse în perioada 2008-2014.

    În luna octombrie, autorităţile din Statele Unite au decis rechemarea unui număr de 7,8 milioane de maşini echipate cu airbag-uri produse de Takata. Lista include modele produse de BMW, Ford, General Motors şi Toyota.

    Dacă şi maşinile vândute în afara Statelor Unite vor fi rechemate, şi este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple, numărul va ajunge la 16,5 milioane. Mai mulţi specialişti din industria auto consideră că numărul final va fi de peste 20 de milioane de maşini.

    Estimările arată că Takata va trebui să plătească peste un miliard de dolari pentru a rezolva problemele sesizate.

    În prima parte a anului, peste un milion de maşini au fost rechemate datorită unor probleme cu airbag-urile. Cauzele au fost însă altele, neavând legătură cu firma producătoare ci cu temperatura sau umiditatea înregistrate în zone precum sudul Californiei sau Puerto Rico.

  • Toyota rămâne liderul pieţei auto globale, cu vânzări de peste 7,6 milioane unităţi

    Spre comparaţie, Volkswagen a raportat vânzări globale de 7,4 milioane de unităţi în perioada menţionată, cu puţin peste cele 7,37 milioane de vehicule vândute de General Motors, relatează New York Times.

    Producţia de automobile a Toyota a crescut în primele nouă luni cu 2,7%, la 7,734 milioane de unităţi.

    Compania japoneză se menţine pe creştere, în ciuda cererii scăzute pe piaţa locală, afectată de majorarea taxei pe valoarea adăugată. Toyota estimează vânzări totale de 10,2 milioane de vehicule în acest an, o cifră record pentru industria auto mondială. Anul trecut, Toyota a raportat vânzări totale de 9,98 milioane de vehicule.

    Cu toate acestea, competiţia la vârful clasamentului mondial este acerbă.

    Producătorul american General Motors, care a fost devansat de Volkswagen la finele primului semestru şi a coborât pe poziţia a treia la nivel mondial, nu a reuşit să revină pe locul al doilea după primele nouă luni, deşi a înregistrat cele mai bune rezultate trimestriale din 1980, susţinute de vânzări în urcare în China şi America de Nord.

    GM a fost liderul pieţei auto mondiale timp de peste şaptezeci de ani înainte să fie întrecut de Toyota în 2008. Compania americană a revenit pe prima poziţie pentru un an în 2011, când producţia Toyota a fost afectată de cutremure şi tsunami. În 2012, producătorul japonez a recucerit titlul de lider, pe care l-a păstrat până în prezent.

    La fel ca Toyota, Volkswagen anticipează vânzări totale de circa 10 milioane de vehicule anul acesta. GM nu a oferit estimări privind producţia totală de automobile.

  • Vânzările Dacia revin pe creştere

    Înmatriculările Dacia în Germania au scăzut cu 7,4% în aprilie, după ce în martie au urcat cu 3,1%, în timp ce în lunile ianuarie şi februarie avansul s-a situat la 25,4% şi, respectiv, 17,7%.

    În Franţa, creşterea înmatriculărilor de autoturisme Dacia noi în Franţa a încetinit în mai la 10,8% faţă de 45,6% în aprilie, dar a rămas cea mai puternică dintre mărcile cu vânzări semnificative în ianuarie-mai, perioadă în care Dacia este prezentă cu Sandero şi Duster în top zece al celor mai vândute maşini.

    Cota de piaţă a Dacia s-a situat la 1,8%, în luna mai, potrivit Oficiului de Înmatriculări Auto german.

    Dintre cele 33 de mărci analizate, 21 au înregistrat creştere a vânzărilor, iar restul scădere. Şapte mărci au consemnat creşteri mai puternice decât Dacia. Înmatriculările Jeep au crescut cu 84,6%, la 757 maşini, cele ale Nissan cu 36,6%, la 4.682 autoturisme, cele ale Renault au urcat cu 32,5%, la 8.883 unităţi, în timp ce Volvo a avansat cu 29,6%, la 3.063 unităţi, Mazda cu 26,7%, la 4.523 maşini, Skoda cu 22,6%, la 15.884 maşini, iar Citroen cu 22,2%, la 5.098 autoturisme.

    Totalul vânzărilor auto din Germania în ianuarie-mai s-a situat la 1,26 milioane de maşini, cu 3,4% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa.

    În primele cinci luni ale anului, vânzările Dacia în Franţa au crescut cu 27%, la 47.199 de maşini. Vânzările de autoturisme din Franţa au stagnat în mai la 148.573 unităţi, în timp ce în perioada ianuarie-mai se află în urcare cu 3%, la 762.141 unităţi. Skoda, cu un avans al vânzarilor de 20%, la 1.771 maşini, a înregistrat o creştere mai puternică decât Dacia în luna mai.

    Mai multe mărci cu înmatriculări lunare sub 1.000 de unităţi au depăşit, de asemenea, avansul vânzărilor Dacia. Astfel, vânzările Lancia (parte a grupului Fiat) au crescut de peste două ori, la 834 maşini, cele ale Lexus (marcă a Toyota) au urcat cu 19,4%, la 228 unităţi, Jeep (grupul Fiat) a avansat de peste două ori şi a ajuns la 175 de maşini vândute în mai în Franţa, în timp ce livrările Infiniti (marcă deţinută de grupul Nissan) aproape s-au triplat, la 42 de maşini.

     

  • Toyota s-a menţinut pe primul loc în topul producătorilor auto în primul trimestru

     Vânzările Toyota, inclusiv diviziile Hino şi Daihatsu, au urcat cu 6% în perioada ianuarie-martie, la 2,58 milioane unităţi, a anunţat miercuri grupul japonez, transmite Bloomberg.

    General Motors şi Volkswagen au raportat vânzări de aproximativ 2,4 milioane automobile fiecare, împărţind poziţia a doua.

    Toyota încheie astfel cel mai profitabil an fiscal din istoria companiei, estimând un profit record de 18,5 miliarde de dolari, în principal datorită deprecierii yenului.

    Volkswagen vrea să vândă în acest an la fel de multe automobile ca rivalul japonez, compania germană mizând în principal pe extinderea agresivă în China şi pe revenirea pieţei europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Toyota recheamă pentru reparaţii 6,7 milioane de autovehicule la nivel global

    Campania cuprinde cinci rechemări pentru probleme diferite şi vizează 27 de modele Toyota, un model Pontiac şi un Subaru, potrivit unui email transmis de Toyota şi citat de Bloomberg.

    Unele modele sunt implicate în mai multe din cele 5 rechemări, astfel că numărul total de vehicule care trebuie verificate şi reparate se ridică la 6,39 milioane, a precizat Toyota.

    Grupul japonez a subliniat că nu are cunoştinţă despre răniţi sau victime omeneşti ca urmare a problemelor care au determinat rechemările.

    Defecţiunile sunt diverse, vizând cablurile electrice, scaunele sau sistemul de pornire a motorului.

    Toyota şi-a îmbunătăţit în ultimii ani procesele de control intern şi procedurile de rechemare, după scandalul din 2009-2010, când producătorul japonez a fost nevoit să cheme pentru reparaţii peste 10 milioane de maşini şi a fost amendat de autorităţi pentru că ar fi încercat să ascundă anumite informaţii privind automobilele defecte.

    General Motors, cel mai mare producător auto american, a lansat recent o campanie de rechemare care vizează peste 2,6 milioane de autovehicule, defecţiunile cauzând numeroase accidente, cu 13 morţi. Compania americană este acuzată că a avut cunoştinţă de probleme încă din 2001, dar a evitat să acţioneze din cauza costurilor ridicare presupuse de remedierea defectelor.

    Acţiunile Toyota s-au prăbuşit cu până la 5% pe bursa de la Tokyo după anunţ, dar au revenit ulterior, afişând un declin de 3,8% faţă de închiderea din şedinţa anterioară.

    Toyota a plătit în luna martie o amendă de 1,2 miliarde de dolari în Statele Unite, pentru a stinge investigaţiile guvernului privind defecţiunile automobilelor şi campaniile de rechemări. Compania a admis neregulile şi s-a supus evaluării de către auditori independenţi care vor urmări practicile de raportare a problemelor de siguranţă.

    Grupul japonez a mai rechemat în luna februarie 1,9 milioane de modele Prius cu propulsie hibridă, reprezentând mai mult de jumătate din numărul total de Prius-uri vândute de la debutul modelului, cu 17 ani în urmă. Compania va moderniza software-ul modelelor Prius pentru a remedia o eroare care poate cauza oprirea motorului.

    În pofida rechemărilor, Toyota estimează pentru anul fiscal încheiat la 31 martie un profit record de aproape 19 miliarde de dolari şi a stabilit pentru acest an o ţintă de vânzări de 10,32 milioane de autovehicule. Toyota a fost cel mai mare producător auto din lume în 2012 şi 2013, devansând General Motors şi Volkswagen.

  • Toyota va chema în service 1,9 milioane de automobile Prius pentru a remedia o eroare software

     Campania vizează modelele Prius produse începând din martie 2009, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Brian Lyons, potrivit Bloomberg.

    Toyota a vândut peste 3,6 milioane de autoturisme Prius până anul trecut, începând din 1997, când a fost lansat primul model, potrivit datelor companiei.

    Grupul japonez estimează profit record pentru anul fiscal 2013-2014, care se va încheia în martie, datorită deprecierii yenului.

    În ultimii ani, campaniile numeroase şi masive de rechemări pentru remedierea a diverse defecţiuni au deteriorat imaginea Toyota ca lider în ceea ce priveşte calitatea şi siguranţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Australia nu va mai avea producători auto din 2017, după ce Toyota va închide ultima fabrică

     Toyota produce autovehicule în Australia începând din 1963. Compania japoneză şi-a motivat decizia acuzând costurile ridicate, aprecierea dolarului australian şi posibilităţile slabe de a realiza economii semnificative, transmite Bloomberg.

    “Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a transforma afacerea, dar realitatea este că sunt prea mulţi factori pe care nu îi putem controla şi care fac ca producţia auto să nu fie viabilă în Australia. Operaţiunile noastre de producţie au continuat să înregistreze pierderi, în pofida eforturilor noastre”, a declarat într-un comunicat preşedintele Toyota Australia, Max Yasuda.

    Plecarea Toyota marchează sfârşitul industriei auto australiene, cu 113 ani de tradiţie, pe fondul scăderii vânzărilor, anvergurii reduse a fabricilor din ţară, care limitează posibilităţile de reducere a costurilor, şi aprecierii dolarului australian, care a urcat cu 50% în perioada 2009-2012, determinând reducerea puternică a preţurilor maşinilor de import.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China a devenit PRIMA ŢARĂ unde vânzările auto au depăşit 20 de milioane într-un singur an

     Vânzările de autovehicule pentru pasageri, excluzând autobuzele şi maşinile comerciale, au urcat cu 16%, la 17,93 milioane, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Automobile din China, transmite Bloomberg.

    Toţi marii producători auto străini au înregistrat recorduri de vânzări anul trecut în China.

    General Motors a avut anul trecut în China vânzări în urcare cu 11%, la 3,16 milioane de autovehicule. China a devenit astfel cea mai mare piaţă pentru grupul american, care s-a bucurat timp de opt ani consecutivi de poziţia de cel mai mare producător auto străin din ţară.

    Volkswagen va deveni probabil principalul concern străin de pe piaţa chineză pe baza datelor pentru anul trecut, care vor fi prezentate de grupul german în următoarele săptămâni. În primele 11 luni ale anului, Volkswagen a vândut 2,96 milioane de autovehicule în China în primele 11 luni ale anului trecut, depăşind recordul anual stabilit în 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O companie auto se implică în TAXI GRATIS, singurul serviciu de taximetrie gratuită din România

    Alex Bobeş, tânărul care a fondat Taxi Gratis, primul serviciu de taximetrie gratuită din România, susţinea la începutul lunii octombrie că găseşte cu greu colaboratori dornici să se ofere voluntari în proiect, iar în ultima vreme, din motive personale, ritmul implicării sale a scăzut. “Sunt singura persoană care face asta în România şi îmi e greu să găsesc colaboratori pentru că oamenii au un loc de muncă, iar timpul şi reursele lor sunt preţioase. Unii m-au sunat să-mi ceară maşină ca să se implice în proiect. Eu nu am de unde să le dau”, spune Alex Bobeş, care până în prezent a transportat gratuit peste 60 de persoane cu probleme financiare.

    ”Iniţiativa lui Alex Bobeş ne-a impresionat. A fost o inspiraţie pentru noi din prima zi in care am auzit despre Taxi Gratis şi suntem onoraţi că putem fi impreuna in acest demers foarte frumos”, a declarat Irina Izota, senior brand manager Toyota România.

    Serviciul de taximetrie de urgenţă inaugurat în luna aprilie se adresează exclusiv clienţilor care au probleme de sănătate sau urgenţe, bătrânilor, nevăzătorilor şi celor fără posibilităţi financiare.

    “Am probleme cu maşina mea aşa că orice ajutor este binevenit. O să încerc să găsesc pe cineva să conducă maşina primită, deşi ştiu că va fi destul de greu”, a declarat Alex Bobeş.

    Ideea a venit spontan pentru că şi eu am avut nevoie de un astfel de serviciu şi nu m-a ajutat nimeni. Am început cu un prieten cu maşinile personale, dar el s-a retras din lipsă de timp şi acum am rămas doar eu”, spune tânărul de 23 de ani. Boabeş primeşte între una şi patru comenzi pe zi, iar în restul timpului lucrează în ture de noapte la o companie IT din Bucureşti. În prezent serviciul este disponibil în sectoarele 2 şi 3, iar toate costurile sunt suportate de tânărul filantrop. „Plătesc cam 1.500 de lei lunar pe benzină. Oamenii au fost la început reticenţi pentru că există percepţia că nimic nu este gratis. Acesta este un proiect unic în România şi poate chiar în lume”, mai spune Alex Bobeş.