Tag: Teodorovici

  • Teodorovici: Proiectele care pot beneficia de fonduri UE vor fi finanţate mai repede din buget

    “Vom lansa finanţări publice pe toate zonele eligibile pe fonduri europene, într-un ritm foarte rapid, după care nota pentru decontare a acestora se va face din fonduri europene. Este un principiu pe care de ani de zile îl spun şi la care trebuie să ajungem: cheltuim tot circuitul public din economie, după care cer la comisie decontarea pe ceea ce este eligibil. Diferenţa se duce probabil pe deficit, că e normal să fie aşa şi e normal să ne dezvoltăm. Fără o astfel de abordare, nu ne putem dezvolta la viteza pe care ne-o dorim cu toţii pentru a recupera decalajele economice faţă de celelalte state membre din Uniunea Europeană”, a spus Eugen Teodorovici, marţi, în discursul susţinut la forumul “Noile linii de finanţare, noi oportunităţi de dezvoltare pentru România”.

    Teodorovici a mai afirmat că va aloca o zi pe săptămână din timpul său de lucru pentru a aborda chestiuni “sensibile” cu ministrul pentru Fonduri Europene, Marius Nica, pentru ca ulterior acestea să fie “puse la punct”, doarece el doreşte să înceapă cu dreptul noul exerciţiu financiar şi nu vrea să mai fie repetate greşelile din perioada 2007-2013.

    “Vom finanţa în primul şi în primul rând din bugetul de stat, ca orice fel de proiect şi tip de proiect. Orice se poate deconta din fondurile europene şi după aceea venim cu nota de plată la domnul ministru Nica, pentru a deconta din fondurile europene. E o schimbare de viziune care se va simţi”, a mai spus ministrul Finanţelor.

  • Miniştrii Finanţelor şi Fondurilor Europene au depus jurământul de învestitură

    De asemenea, la ceremonie au participat ministrul Muncii, Rovana Plumb, precum şi consilieri prezidenţiali.

    Administraţia Prezidenţială a anunţat, luni dimineaţă, că şeful statului a semnat decretul prin care Eugen Orlando Teodorovici este revocat din funcţia de ministru al Fondurilor Europene. Totodată, preşedintele a semnat decretul prin care Teodorovici este numit ministru al Finanţelor Publice.

    De asemenea, Klaus Iohannis, a semnat, luni dimineaţă, şi decretul prin care Marius Nica este numit în funcţia de ministru al Fondurilor Europene.

    Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, că Eugen Teodorovici va fi ministru al Finanţelor, iar funcţia acestuia de ministru al Fondurilor Europene va fi preluată de Marius Nica, până în prezent secretar general al Ministerului Muncii.

    Postul de ministru al Finanţelor este vacant după ce Darius Vâlcov, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, a demisionat, postul fiind preluat, în urmă cu o săptămână, cu titlu de interimat, de către premierul Ponta.

    Eugen Orlando Teodorovici s-a născut în 12 august 1971. El este absolvent al Academiei de Studii Economice şi are un doctorat în managementul fondurilor europene.

    În perioada 2000 – 2004, Teodorovici a fost director în Direcţia de Coordonarea a Programelor ISPA şi SAPARD din Ministerul Integrării Europene, iar timp de un an, între ianuarie şi decembrie 2000, a activat în Ministerul Afacerilor Externe, la Departamentul pentru Afaceri Europene.

    Între 2004 şi 2005, Eugen Teodorovici a lucrat la Ministerul Finanţelor Publice şi a fost director general la Autoritatea de Management pentru Fondul de Coeziune. În perioada 2007-2009, Teodorovici a fost secretar de stat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, după ce între 2005 şi 2007 a fost director general al Autorităţii de Management pentru Infrastructură din minister.

    În perioada mai-decembrie 2012, el a fost consilier de stat al premierului, după ce din iunie 2009 şi până în mai 2012 a fost director la Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României.

    În decembrie 2012, Eugen Teodorovici a fost ales senator PSD de Buzău, iar în aceeaşi lună a fost numit de premierul Victor Ponta ministru al Fondurilor Europene. El este membru în Consiliul de Administraţie al CEC şi reprezentantul României în Consiliul Director al Băncii Europene de Investiţii.

    Marius Nica, propus ministru al Fondurilor Europene, a absolvit Academia de Informaţii, a lucrat în MApN şi a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Muncii.

    Născut în 27 noiembrie 1980 în localitatea braşoveană Sânpetru, Marius Nica a absolvit, în 2003, Academia Naţională de Informaţii din Bucureşti, secţia Facultatea de Informaţii.

    Ulterior, Nica a obţinut o diplomă de master la SNSPA Bucureşti, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (2003-2005) şi a urmat un MBA la ASE, Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană (2007-2009).

    După terminarea facultăţii, Marius Nica a lucrat, timp de cinci ani, ca ofiţer la Ministerul Apărării Naţionale.

    Potrivit CV-ului său, Nica s-a ocupat la MApN de prelucrare, analiză şi sinteză informaţii, a fost manager recrutare personal şi a fost responsabil cu managementul de risc (incidente de securitate).

    În perioada februarie 2008 – mai 2011, Marius Nica a fost consilier la cabinetul europarlamentarului PSD Rovana Plumb.

    Timp de un an (mai 2011 – mai 2012), a fost administrator al societăţii SC Holding Group Trading International S.R.L.

    Între mai 2012 şi ianuarie 2013, Nica a fost director de cabinet al Ministrului Mediului şi Pădurilor şi apoi secretar general la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

    Odată cu numirea Rovanei Plumb la Ministerul Muncii, în martie 2014, Marius Nica a devenit secretar general la acest minister.

    Marius Nica a fost şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Loteriei Române, calitate pe care o menţionează în ultima sa declaraţie de avere din aprilie 2014, precizând că în anul fiscal anterior a încasat, în această calitate, suma de 3.595 de lei.

  • Teodorovici, sfătuit de presă să spună acum ce colecţionează. Ponta: Nu cădea în capcană, zi “maşinuţe”!

    La finalul unei conferinţe pe teme economice, în care Eugen Teodorovici a fost prezentat de către premierul Victor Ponta drept viitorul ministru de Finanţe, post rămas vacant după demisia lui Darius Vâlcov, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, jurnaliştii i-au spus lui Ponta că au o ultimă întrebare, destinată însă lui Teodorovici, şi anume ce obiecte colecţionează acesta.

    “L-am întreba pe ministrul Teodorovici dacă şi ce colecţionează, pentru că suntem în România în care, domnule ministru…mai bine declaraţi acum dacă şi ce colecţionaţi”, au spus jurnaliştii.

    Premierul Victor Ponta, după câteva secunde de ezitare, i-a spus, zâmbind, lui Teodorovici: “Nu, nu cădea în capcană din prima !”.

    Teodorovici, la rândul său, a răspuns că tot ceea ce deţine este prezentat în declaraţia sa de avere.

    “În declaraţia de avere, acolo este tot ce am, altceva nu”, a spus viitorul ministru al Finanţelor.

    Ponta l-a completat, râzând,”spune «Maşinuţe !»” şi a ieşit din sală.

    Anchetatorii au identificat cele aproximativ o sută de tablouri găsite la percheziţiile din dosarul fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov şi le-au trimis la expertiză unor specialişti evaluatori şi muzeografi, printre operele de artă fiind şi trei lucrări semnate Pablo Picasso.

    Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre tablourile identificate se află trei opere de artă semnate Pablo Picasso – “Lupta Centaurilor, III”, “Pictor în atelier” şi “Regele”.

    De asemenea, au mai fost identificate tablourile: “Portret” – de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, “Micul dejun” – de Eustaţiu Stoenescu, “Lan de grâu”, “Grădina Cişmigiu” – de Samuel Mutzner, “Prapor” – de Horia Bernea, “Zână”, “Zâne”, “Victor Hugo” – de Andy Warhol.

    Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, arestat la domiciliu în dosarul în care este cercetat pentru corupţie, a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), vineri, după ce la percheziţii au fost găsite aproximativ o sută de tablouri.

    Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii DNA au făcut joi percheziţii în Bucureşti şi judeţul Olt, la firme şi la persoane de încredere ale fostului ministru al Finanţelor. Anchetatorii au găsit la percheziţii aproximativ o sută de tablouri, printre care şi opere ale lui Picasso, Corneliu Baba şi Nicolae Grigorescu, care ar fi fost achiziţionate de la case de licitaţii.

    În urma cercetărilor, au fost identificate două case de licitaţii din Bucureşti, de unde ar fi fost achiziţionate tablourile, cele mai multe fiind cumpărate de Lucian Petruţ Şuşală pentru Darius Vâlcov.

    Sursele citate au precizat că Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Bucureşti, iar în acest scop luase un spaţiu şi începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere.

    Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov şi oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă, au mai arătat sursele citate.

    Conform aceloraşi surse, din datele anchetei nu rezultă că Vâlcov era cunoscător de artă, dar a identificat în achiziţia operelor de artă o posibilitate de a ascunde provenienţa banilor obţinuţi prin traficarea influenţei şi fapte de corupţie.

    Tablourile ridicate la percheziţii au fost date, vineri, unor specialişti evaluatori şi muzeografi, pentru a fi expertizate, a declarat procurorul şef adjunct al DNA, Călin Nistor, precizând că majoritatea operelor de artă au fost cumpărate din străinătate, prin case de licitaţii.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză pe Darius Vâlcov de trafic de influenţă, după ce el ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

    În acelaşi dosar, DNA a cerut Senatului un nou aviz, marţi, pentru arestarea lui Vâlcov, acesta fiind suspectat şi că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi.

    Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.

  • Teodorovici: Corecţiile financiare ale României sunt estimate la un miliard de euro

    Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a făcut aceste declaraţii, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă desfăşurată în cadrul Forumului Regional Cluj Innovation Days.

    “Corecţiile financiare sunt estimate la un miliard de euro, primite pe sistemul special, pe achiziţii publice, în mare parte a lor. Este preţul pe prostie, plătit de România pentru faptul că a pus în funcţii-cheie oameni care, din păcate, nu trebuiau să fie acolo, mai ales în zona de achiziţii publice. Toate proiectele aprobate până în octombrie 2011 sunt lovite de corecţii financiare, până se închid unele dintre ele, în 2015, vor purta la fiecare cerere de rambursare o corecţie financiară de 10-25 la sută, pentru că aşa a spus CE în rapoartele sale de audit. Este o sumă foarte mare, dacă acest miliard de euro era pus de CE pentru rambursare, nu aveam 53 la sută rată de absorbţie, eram la 60 la sută”, a afirmat Teodorovici.

    El a adăugat că speră ca, pe viitor, România să evite situaţii similare.

    Ministrul Fondurilor Europene a participat, joi, la Cluj-Napoca, la Forumul Regional Cluj Innovation Days, alături de reprezentanţii Cluj IT Cluster şi de oficiali ai Comisiei Europene.

  • Teodorovici: Fondurile europene, între Făt Frumos şi Fata Morgana, între guvernarea PSD – programul PNL

    Teodorovici a răspuns astfel la moţiunea simplă a PNL intitulată „Fondurile europene în guvernarea PSD – între Făt Frmos şi Fata Morgana”, arătând că textul moţiunii este „un simplu pretext de vizibilitate politică”.

    „Sunt de acord cu această poveste, desigur fondurile europene se află între Făt Frumos şi Fata Morgana, adică între guvernarea PSD şi planul de guvernare PNL pe 2015”, a afirmat Teodorovici.

    El a arătat că programul de guverare PSD a prognozat o rată de absorbţie a fondurilor europene de 50-80%, iar acum s-a atins ţinta minimală cu un an în avans, iar la sfârşitul lui 2015 se va ajunge la 80%.

    „Programul de guvernare al Guvernului Ponta a pornit cu şansa unei rate de absorbţie maxime de 50-80%, acum rata de absorbţie este de aproximativ 53%. Practic ne-am tins ţinta minimală cu un an în avans, iar şansele reale de a atinge pragul maximal din programul de guvernare sunt demonstrate matematic. Anul trecut, în ultimele 6 luni, am avut o creştere medie de 2,5% pe lună, care, aplicată la perioada rămasă până în 2015, va conduce la o rată de absobţie de 80% la sfârşitul anului 2015”, a explicat Teodorovici.

    El a mai arătat că face un apel ca munca să fie tratată cu respectul cuvenit, adăugând că întotdeauna a aplicat principiul celebru că problema oamenilor nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc.

    „Fac un apel la rigoare, la eliminarea unor formulări tendenţionase, astfel încât munca noastră să fie tratată cu respectul cuvenit. Poate în acest fel la următoarea moţiune vom trece de la jocul cu plastilina la jocul cu mărgele de sticle. Ţin să mărturisesc că întotdeauna am aplicat un principiu celebru: problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc. În conluzie, îmi voi propune întotdeauna cât mai mult şi implicit şi rata de abrorbţie maximă să fie de 90 sau chiar 100% . Din câte îmi amintesc, acesta a fost şi mesajul preşedintelui României: aşteptările mari duc la rezultate mari”, a mai arătat Teodorovici.

    „Să revenim la: Fondurile europene se află între Făt Frumos şi Fata Morgana. Programul de guvernare al PNL 2015 este Fata Morgana, distorsionând prezentul în viitor şi proiectând realitatea pe care noi o construim în obiectivele unei noi politici şi ale unei noi guvernări. Rămâne să decidem pe baza realităţilor cine este Făt Frumos. Conform dicţionarului, Făt Frumos este un erou, principalul adversar al forţelor răului asupra cărora triumfă întotdeauna şi supus unor încercări care depăşesc capacitatea omului şi este mereu biruitor. Fata Morgana, însă, înseamnă a asuma că vei face în viitor ceea ce astăzi a devenit realitate. Moţiunea prezentată astăzi are persoane de poveste, dar noi nu suntem azi aici să ascultăm poveşti. Textul moţiunii este simplu pretext de vizibilitate politică. Vă propun să regăsim realitatea, fără a inventa mituri şi alegorii cu respectarea apelului către parteneriat, pentru a lăsa ceva mai bun în urma noastră”, a mai spus Teodorovici.

    Moţiunea simplă a PNL îi cere ministrului fondurilor europene să răspundă la „problemele” legate de absorbţia fondurilor europene, arărtând că România este pe ultimul loc în privinţa ratei de absorbţie.

    Iniţiatorii arată că nu există nicio eficienţă în utilizarea fondurilor europene.

  • Teodorovici: Lansăm o schemă de finanţare pentru start-up, în valoare de 150 de milioane de euro

    “Lansăm în această lună octombrie o schemă foarte interesantă pentru zona privată: start up-uri. Avem un slogan nou, un brand nou, un concept nou: «România start-up». Poate vă gândiţi la start-up o idee mică de afacere. Nu. «România start-up» în sensul de România porneşte, România demarează lucrurile pe această zonă. Sub acest brand «România start-up», vom finanţa împreună cu domnul ministru Jianu şi cu ceilalţi colegi din Guvern care au finanţări pe această zonă tot ce este legat de zona privată”, a spus Teodorovici într-o conferinţă de presă.

    El a adăugat că în această linie de finanţare, o parte va fi pentru tineri între 16 şi 25 de ani, în care vor fi finanţate idei de afaceri în trei etape.

    “O primă etapă se referă la primul contact cu tinerii, selectarea lor, o lună, o lună şi ceva de antreprenoriat, deci clar îi pregătim pe această zonă de antreprenoriat, după care ei vor propune un plan de afaceri. Aceste idei de afaceri vor fi selectate de către piaţă, va fi o comisie creată din oameni din piaţă, deci nu oameni din administraţie. Cele mai bune idei vor fi finanţate cu 25.000 de euro, grant, o primă idee de start-up. După un ciclu de 6-8 luni, vedem exact la cât se pretează o idee a fi implementată, etapa a doua constă în următorul lucru: cele mai bune idei intră la a doua etapă de finanţare unde vom da de la 50 la 200.000 de euro. După care, a treia etapă este etapa care se referă la fel, la selecţia celor mai bune idei care pot aduce în economie valoare adăugată importantă pentru care statul va subvenţiona partea de cost al finanţării, adică un împrumut de la o bancă”, a spus ministrul.

    El a adăugat că au fost purtate deja discuţii cu Eximbank pentru a vedea exact care este montajul pentru a putea asigura această finanţare.

    “Am vorbit deja şi cu partea de Eximbank pentru a vedea exact care este montajul pentru a putea asigura această finanţare, deci, practic, costul finanţării pentru acea idee va fi suportat de stat. Asta înseamnă ca dobânda respectivă să nu depăşească 200.000 de euro. Deci, putem face un calcul care înseamnă că finanţarea va fi de un milion şi ceva de euro. La un milion de euro împrumut noi, stat, plătim maxim 200.000 de euro ca să nu intrăm după aceea în regulile de ajutor de stat”, a mai spus Teodorovici.

    Potrivit sursei citate, “partea frumoasă” a acestei scheme de finanţare va fi aceea că statul va putea deveni acţionar în afacerile selectate.

    “Partea frumoasă este aceea că, eu spun că îmi doresc foarte mult ca la acele idei alese statul să devină acţionar, undeva la 10 – 15 procente, nu mult. Vreau să creăm un vehicul care să fie al statului, dar în mâna privatului, un vehicul care să întoarcă şi să ruleze aceste fonduri mai departe pentru mediul privat. Va fi o zonă, un fel de revolving fund, care va crea cadrul necesar pentru alte şi alte idei de faceri. (…) Vom crea un vehicul prin care statul va fi acţionar la acele proiecte şi care va fi gestionat de parte privată”, a mai spus Teodorovici.

    Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a aflat, joi, într-o vizită în judeţul Alba unde a participat la inaugurarea staţiei de epurare a municipiului Alba Iulia, investiţie realizată printr-un proiect european, iar apoi a avut întrevederi cu liderii PSD Alba.

  • MFE vrea să deblocheze 93 de proiecte de investiţii IMM rămase în rezervă din 2011

    “Până la sfârşitul acestei luni vor fi semnate cele 93 de proiecte de investiţii mari pentru IMM-uri, aflate pe lista de rezervă, proiecte cu o valoare totală nerambursabilă de peste 80 milioane de euro. Aceste proiecte sunt dintre cele depuse în luna august 2011, care au stat neevaluate până în vara anului 2013, când Ministerul Fondurilor Europene a pus la dispoziţia Autorităţii de Management POS CCE experţi din mediul privat”, a anunţat ministrul de resort, Eugen Teodorovici.

    “Fac un apel către toate IMM-urile care se regăsesc pe Iista publicată pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene să depună toate documentele necesare pentru a semna contractele până la sfârşitul acestei luni, dată după care expiră schema de ajutor de stat”, a spus Teodorovici.

    Procesul de evaluare a fost finalizat în luna decembrie 2013, iar contractarea a început în acest an. Până în prezent, în cadrul acestei operaţiuni au fost semnate deja 190 de contracte de finanţare cu o valoare totală nerambursabilă de aproximativ 190 milioane de euro.

    Lista cu proiectele de rezervă este publicată pe pagina Ministerului Fondurilor Europene.

     

  • Cum stăm cu absorbţia fondurilor europene şi pe ce se cheltuiesc

    Fondurile absorbite efectiv erau de peste 2,8 mld. euro în intervalul ianuarie-decembrie, de 2,5 ori mai mult decât în 2012. La aceeaşi dată erau în curs 84 de proiecte majore în valoare de 9,8 mld. euro aprobate de Comisia Europeană: 66 în domeniul protecţiei mediului, 17 în transport şi infrastructură şi unul pentru laserul de la Măgurele.

    Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat în această săptămână la Bruxelles că în 2014 România îşi propunere atragerea a 2,8 miliarde de euro din fondurile structurale.

    Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune ajunsese la 30 decembrie la 33,47%, fiind de patru ori mai mare decât la începutul lunii mai 2012, când era de doar 8,53%, dar sub obiectivul prognozat de 50% asumat de ministrul Teodorovici. Suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României a ajuns la aproximativ 6,43 miliarde de euro, la data de 30 decembrie 2013. În perioada 1 ianuarie – 30 decembrie 2013 a fost solicitată Comisiei Europene rambursarea a peste 3,56 mld. euro, sumă mai mare decât cea cerută în întreaga perioadă 2007-2012.

    Tot la data de 30 decembrie, rata sumelor rambursate României de către Comisia Europeană era de 26,49%, de 3,5 ori mai mare decât cea înregistrată la începutul lunii mai 2012. România a încasat 5,09 mld. euro din fondurile structurale şi de coeziune alocate în actuala perioadă de programare. Valoarea fondurilor rambursate României în acest an depăşeşte 2,88 mld. euro, sumă mai mare decât cea încasată în toţi anii din perioada 2007-2012.

    În primele zece luni ale anului trecut, România a înregistrat cea mai mare creştere a sumelor rambursate de Comisia Europeană tuturor statelor membre: valoarea fondurilor structurale şi de coeziune încasate a fost cu 115% mai mare decât în perioada 2007-2012. La data de 30 decembrie, Comisia Europeană avea de rambursat României o sumă de peste 1,34 miliarde de euro.

  • Teodorovici: Ţintim atragerea a 2,8 miliarde de euro în 2014. Avem bani pentru cofinanţare

    Întrebat, după o întrevedere cu comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, ce ţintă îşi propune pentru anul acesta în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene, Teodorovici a precizat că şi-a fixat atragerea a “2,8 miliarde de euro pentru a evita pierderea vreunui euro”. “Desigur ne dorim cât mai mult pentru a lăsa cât mai puţin pe ultimul an din cadrul financiar (2007-2013 – n.r.)”, a mai spus Teodorovici.

    Referitor la confinanţare, ministrul a dat asigurări că nu vor fi probleme.

    “Anul trecut am împrumutat din Trezorerie peste 9 miliarde de lei. Cu siguranţă anul acesta la fel vom face, nu va fi nicio lipsă de cofinanţare”, a precizat Eugen Teodorovici, adăugând că România are şi un buffer cu FMI în valoare de 4 miliarde de lei “în cazul în care banii nu se întorc la timp de la Comisie”. Totodată, ministrul a susţinut că Bucureştiul are bani şi pentru a lansa proiecte pentru următorul cadru financiar.

    La sfârşitul anului 2013, rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune ajuns la 33,47%.

    Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a întâlnit marţi, la Bruxelles, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională. Cei doi oficiali au discutat despre pregătirile pentru perioada de programare 2014-2020, dar şi despre măsurile necesare pentru accelerarea absorbţiei în actualul exerciţiu financiar multianual 2007-2013, pentru care România poate solicita decontarea cheltuielilor efectuate până la data de 31 decembrie 2015.

  • S-a simplificat procedura de achiziţie pentru beneficiarii de fonduri europene din sectorul privat

    Schimbarea intervine ca urmare a abrogării Ordinului de ministru nr. 1.050/2012 printr-un nou ordin semnat de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care va intra în vigoare la data publicării acestuia în Monitorul Oficial.

    Potrivit noii proceduri, beneficiarii din mediul privat vor publica anunţurile de achiziţii într-o secţiune a paginii web a Ministerului Fondurilor Europene, www.fonduri-ue.ro, fără a suporta niciun cost. Apoi, din toate ofertele primite o vor alege pe cea pe care o consideră cea mai bună, argumentând opţiunea făcută prin întocmirea unei note justificative. În acest mod va fi respectat principiul transparenţei impus de cerinţele Comisiei Europene.

    Beneficiarii care nu vor publica anunţurile de achiziţii pe pagina web a Ministerului Fondurilor Europene vor fi sancţionaţi prin aplicarea unei corecţii de 25%. În acelaşi timp, cei care ulterior nu vor publica pe site-ul menţionat numele câştigătorilor selectaţi, vor suporta corecţii de 5%. O altă îmbunătăţire semnificativă adusă de noul Ordin este eliminarea obligativităţii reluării procedurii de achiziţie dacă nu sunt primite cel puţin trei oferte conforme.

    Introducerea acestor reglementări a fost acceptată de UE, conform ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

    Prin Ordinul de ministru 1.050/2012 fuseseră impuse beneficiarilor privaţi proceduri de achiziţie similare cu cele care trebuie respectate de beneficiarii din sectorul public, chiar dacă legislaţia europeană nu conţine astfel de prevederi.

    “Beneficiarii din mediul privat cofinanţează proiectele pe care le implementează din resurse proprii şi, din acest motiv, sunt motivaţi să utilizeze eficient resursele pe care le au la dispoziţie”, a explicat ministrul Teodorovici.

    Beneficiarii care la data intrării în vigoare a noului Ordin derulează achiziţii conform vechilor reglementări naţionale pot opta pentru anularea procedurilor de achiziţii si reluarea acestora conform noii proceduri. Autorităţile de Management ale programelor operaţionale au obligaţia ca în termen de cinci zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a noului Ordin, să modifice procedurile şi orice alte reglementări pentru ca acestea să fie conforme cu prevederile Ordinului.