Tag: Teodorovici

  • Teodorovici: Am lăsat colegului meu de la Finanţe, Cîţu, un proiect de buget cu un deficit de 2,82%

    Eugen Teodorovici a declarat că a lăsat la Ministerul de Finanţe un proiect de buget pentru anul viitor care prevede un deficit de 2,82%. Social-democratul a precizat că aşteaptă ca Guvernul să prezinte public proiectul de buget pentru a putea compara datele din cele două documente.

    „Nu, proiect de rectificare nu se putea face, pentru că a fost moţiunea şi noi am rămas implicit fără această putere de a legifera. Calcule făcute şi un proiect de buget a fost lăsat colegului meu, Cîţu, la Finanţe, cu un deficit de 2,82%. Aştept să prezinte public Guvernul Orban proiectul de buget pentru a compara datele din aceste două proiecte. Ce am lăsat noi, cu ce propun dânşii a se merge în Parlament pentru o discuţie şi desigur un vot în Parlament”, a afirmat Eugen Teodorovici, sâmbătă la Antena 3, întrebat dacă a lăsat un proiect de rectificare bugetară înainte de a pleca de la MFP.

    El a vorbit despre faptul că PNL a prezentat deficitul mai mare decât cel real, iar guvernarea PSD planificase pe acest an un deficit de 2,76%.

    „Deficitul mai mare decât ar fi real. Noi am planificat pentru anul acesta un deficit de 2,76%. Cred că nimeni nu îşi poate închipui că noi singuri, eu ministru de Finanţe, proiectam un buget pentru noi, partid de guvernământ, PSD, cu un deficit care să sară de 3%. În cel mai rău caz s-ar fi închis acolo undeva în marja lui 3% şi noi am fi putut uza de acea clauză europeană de investiţii care spune că dacă depăşeşti până la 0,5 cei 2%, atunci Comisia îţi consideră această depăşire ca fiind, ca să zic aşa, în marja permisă. Noi am discutat şi anii trecuţi despre această posibilă clauză care merge până la 0,5”, a explicat Teodorovici.

    Senatorul PSD a mai spus că PNL poate face orice rectificare bugetară doreşte, însă nu trebuie să urce peste ţinta de deficit de 3%.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Teodorovici spune despre Florin Cîţu că este şantajist şi o marionetă

    „Uite cine vorbeşte de Al Capone! Tocmai acest Vasile Cîţu, care şi-a etalat acum o nouă calitate – cea de şantajist! Îl întreb: acest curaj şi l-a descoperit înainte sau după vizita la Palatul Cotroceni? Întâi m-a ameninţat cu plângeri penale, apoi a aruncat cursul valutar în aer şi s-a răzgândit, spunând că a fost doar o metaforă…cam neinspirată şi mult prea costisitoare pentru economie, aş adăuga eu. Acum mă ameninţă cu o alta instituţie, Curtea de Conturi. Ceea ce Vasile Cîţu nu ştie, este că eu nu mă las ameninţat sau şantajat de nimeni, cu atât mai puţin de o persoană manipulabilă şi vulnerabilă. Eu voi continua să #insistpentruRomania, în ciuda ameninţărilor lui Vasile Cîţu, pe care nu-l ajută nici discursul, nici poziţia, ca să abordeze comportamentul de mafiot. Şi totuşi, această tentativă de şantaj şi aceaste ameninţări penibile nu fac decât să trădeze faptul că Vasile Cîţu este o marionetă. Întrebarea este cine trage sforile? Aşa că îl somez public pe Vasile Cîţu să spună de cine este controlat? Şi-l mai somez public să enumere toate întâlnirile pe care le-a avut de când a preluat mandatul de Ministru al Finanţelor Publice! Atrag atenţia asupra faptului că Ministrul Finanţelor Publice este membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, deci Vasile Cîţu trebuie să ne spună dacă are întâlniri neoficiale cu structuri oculte care-l alimentează cu documente, bileţele şi măsuri!”, scrie Teodorovici.

    Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, l-a avertizat pe predecesorul său, Eugen Teodorovici, că va face public un document guvernamental ce arată că PSD nu intenţiona să majoreze pensiile în 2020. “Un mesaj clar pentru Eugen Teodorovici, pentru că în ultima perioadă a început cu acuzaţii care nu au niciun fundament. Dacă continuă în această direcţie mă văd forţat să public un document prezentat în Guvernul României care arată foarte clar că PSD nu avea nicio intenţie să aplice legea pensiilor în 2020”, a spus ministrul, luni, într-o conferinţă de presă.nEl a citit un paragraf din concluzia documentului respectiv şi a spus că publicarea lui este o decizie politică ce trebuie luată în PNL. Acesta nu a precizat ce instituţie a elaborat documentul.

    Căţu a adăugat că încă din luna aprilie Eugen Teodorovici ştia că deficitul bugetar ar putea depăşi 4% din PIB, conform unor note interne din minister. Ministrul a prezentat documente care arătau că încă din ianuarie sau aprilie 2019 ministrul Teodorovici şi premierul Viorica Dăncilă erau informaţi de specialiştii din minister că deficitul ar putea depăşi 4% din PIB, în condiţiile în care veniturile la buget nu puteau atinge nivelul preconizat.

    Cîţu a spus că notele interne vor fi prezentate Curţii de Conturi.

  • Teodorovici spune despre Florin Cîţu că este şantajist şi o marionetă

    „Uite cine vorbeşte de Al Capone! Tocmai acest Vasile Cîţu, care şi-a etalat acum o nouă calitate – cea de şantajist! Îl întreb: acest curaj şi l-a descoperit înainte sau după vizita la Palatul Cotroceni? Întâi m-a ameninţat cu plângeri penale, apoi a aruncat cursul valutar în aer şi s-a răzgândit, spunând că a fost doar o metaforă…cam neinspirată şi mult prea costisitoare pentru economie, aş adăuga eu. Acum mă ameninţă cu o alta instituţie, Curtea de Conturi. Ceea ce Vasile Cîţu nu ştie, este că eu nu mă las ameninţat sau şantajat de nimeni, cu atât mai puţin de o persoană manipulabilă şi vulnerabilă. Eu voi continua să #insistpentruRomania, în ciuda ameninţărilor lui Vasile Cîţu, pe care nu-l ajută nici discursul, nici poziţia, ca să abordeze comportamentul de mafiot. Şi totuşi, această tentativă de şantaj şi aceaste ameninţări penibile nu fac decât să trădeze faptul că Vasile Cîţu este o marionetă. Întrebarea este cine trage sforile? Aşa că îl somez public pe Vasile Cîţu să spună de cine este controlat? Şi-l mai somez public să enumere toate întâlnirile pe care le-a avut de când a preluat mandatul de Ministru al Finanţelor Publice! Atrag atenţia asupra faptului că Ministrul Finanţelor Publice este membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, deci Vasile Cîţu trebuie să ne spună dacă are întâlniri neoficiale cu structuri oculte care-l alimentează cu documente, bileţele şi măsuri!”, scrie Teodorovici.

    Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, l-a avertizat pe predecesorul său, Eugen Teodorovici, că va face public un document guvernamental ce arată că PSD nu intenţiona să majoreze pensiile în 2020. “Un mesaj clar pentru Eugen Teodorovici, pentru că în ultima perioadă a început cu acuzaţii care nu au niciun fundament. Dacă continuă în această direcţie mă văd forţat să public un document prezentat în Guvernul României care arată foarte clar că PSD nu avea nicio intenţie să aplice legea pensiilor în 2020”, a spus ministrul, luni, într-o conferinţă de presă.nEl a citit un paragraf din concluzia documentului respectiv şi a spus că publicarea lui este o decizie politică ce trebuie luată în PNL. Acesta nu a precizat ce instituţie a elaborat documentul.

    Căţu a adăugat că încă din luna aprilie Eugen Teodorovici ştia că deficitul bugetar ar putea depăşi 4% din PIB, conform unor note interne din minister. Ministrul a prezentat documente care arătau că încă din ianuarie sau aprilie 2019 ministrul Teodorovici şi premierul Viorica Dăncilă erau informaţi de specialiştii din minister că deficitul ar putea depăşi 4% din PIB, în condiţiile în care veniturile la buget nu puteau atinge nivelul preconizat.

    Cîţu a spus că notele interne vor fi prezentate Curţii de Conturi.

  • Închisoare pentru NEPLATA taxelor şi contribuţiilor. Care sunt taxele vizate

    Senatul a adoptat tacit, în şedinţa de marţi a plenului, proeictul lui Eugen Teodorovici care prevede pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani pentru cei care nu virează la timp contribuţiile care sunt reţinute din salarii, pensii, asigurări sociale de sănătate, drepturi de autor şi alte venituri.

    Iniţiativa legislativă a fostului ministru de Finanţe propune modificarea şi completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

    „Art. 6 – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, prevede modificarea adusă prin iniţiativa legislativă a senatorului PSD.

    Într-o anexă la proiectul de lege, Eugen Teodorovici prezintă lista impozitelor şi contribuţiilor care intră sub incidenţa articolului menţionat:

    „Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română. Impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă. Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, Impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor. Impozitul pe veniturile din arendă. Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi. Impozit pe veniturile sub formă de dividende. Impozitul pe veniturile din pensii. Contribuţia de asigurări sociale. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi. Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal Contribuţia la Fondul pentru mediu”, arată anexa citată.

    De asemenea, incidenţa articolului intră şi „Impozitul pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc. Impozitul pe veniturile din alte surse. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică sau orice altă entitate asociere fără personalitate juridică şi o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016, conform contractului de asociere, determinate potrivit prevederilor titlului II”, conform sursei citate.

    Un alt articol prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani de închisoare, în cazul în care stabilirea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor se va realiza într-o manieră greşită, neîndreptăţită, pentru obţinerea de foloase proprii.

    „Art. 8 — (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de Ia 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”, conform proiectului de lege.

    Omisiunea, distrugerea actelor contabile pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani

    Potrivit unui alt articol al proiectului lui Eugen Teodorovici, în cazul omisiunii, ascunderii sursei impozitabile, distrugerii de acte contabile, executarea unor evidenţe contabile duble se pedepseşte cu închisoare între 2 şi 7 ani.

    „Art. 9 – (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani Ia 7 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

    a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

    b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

    c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

    d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

    e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

    f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

    g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală sau ale Codului de procedură penală.

    (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (l) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime.

    (3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate”, potrivit iniţiativei legislative.

    Achitarea prejudiciului duce la reducerea pedepsei la jumătate

    În cazul săvârşirii tuturor infracţiunilor menţionate mai sus, dacă în cursul urmăririi penale sau al procesului, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul, atunci limitele pentru fapta comisă se reduc la jumătate.

    „(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni prevăzute la art.6, art. 8 sau art. 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la citirea actului de sesizare, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat prin infracţiune, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat prin infracţiune şi recuperat în acelaşi mod este până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda”, se arată în proiectul de lege.

    Totodată, dacă prejudiciul este de până la 10.000 euro, faptele nu se pedepsesc şi dacă suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul.

    „2) Faptele nu se pedepsesc dacă prejudiciul cauzat prin infracţiune este de până la 10.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la citirea actului de sesizare, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul”, potrivit sursei amintite.

    Forma iniţială a proiectului senatorului PSD Eugen Teodorovici a fost trimisă la comisia de buget şi comisia juridică, unde a fost eliminat amendamentul referitor la pedeapsa cu închisoare de la 1 an la 6 ani, pentru neplata contribuţiilor la timp, însă, prin împlinirea termenului de adoptare, pe data de 6 noiembrie, proiectul a trecut tacit de Senat.

    For decizional este Camera Deputaţilor.

  • Bădălău: Dacă Dăncilă demisionează, Teodorovici va fi numit preşedinte al PSD

    „Dacă doamna preşedintă îşi dă demisia avem preşedinte Executiv şi conform statutului dânsul preia toate atribuţiile. Noi avem o Constituţie politică numită statut, pe care trebuie să respectăm. Un partid serios respectă statutul. Suspendarea poate fi făcută numai în cazul unor abateri grave, de care eu nu am auzit, nimeni nu a auzit”, a spus Niculae Bădălău, la sediul PSD.

    CEx se reuneşte, marţi, de la ora 18.30, la sediul PSD din Kiseleff.

    Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu ar fi susţinuţi de 35 de organizaţii judeţene să preia interimar conducerea PSD, funcţiile de preşedinte al partidului şi respectiv secretar general, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

    Totodată, Marcel Ciolacu ar vrea să propună schimbarea şi a celor opt vicepreşedinţi regionali, iar cei actuali să demisioneze, au adăugat sursele citate.

    Potrivit surselor, secretar general în PSD ar putea fi Paul Stănescu, urmând ca Mihai Fifor să demisioneze împreună cu liderul actual al partidului, Viorica Dăncilă. Totodată, funcţia de preşedinte executiv ar putea dispărea. Partidul va organiza, cel mai probabil, un Ccongres statutar în ianuarie sau februarie 2020, au adăugat sursele citate.

    În prezent, potrivit site-ului PSD, vicepreşedinţi ai partidului sunt Carmen Dan, Doina Fedorovici, Gabriela Firea, Mirela Furtună, Natalia Intotero, Roxana Mînzatu, Marian Oprişan, Doina Pană, Paul Stănescu, Bogdan Trif, Lia Olguţa Vasilescu şi Gabriel Zetea.

    Mihai Fifor a afirmat, marţi, că PSD are nevoie de o schimbare şi de o nouă echipă de conducere, care să ducă proiectul partidului mai departe. El a adăugat că, pentru ca PSD să fie reconstruit, e nevoie de o analiză a ultimelor două rânduri de alegeri electorale.

  • Dăncilă: Impozitarea bacşişului a fost o greşeală pentru că nu a fost discutată în partid

    Întrebată dacă propunerea legislativă depusă de ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a fost o greşeală, Viorica Dăncilă a răspuns: „Da, a fost o greşeală pentru că nu a fost discutată”.

    Senatul a adoptat, săptămâna trecută, proiectul de lege depus de senatorul PSD Eugen Teodorovici, care prevede impozitarea bacşişului şi includerea sumei denumite „bacşiş” pe bonul fiscal. Propunerea se aplică serviciilor de restaurant, baruri, nivelul bacşişului oferit de client fiind între 0% şi 15%.

    Proiectul a fost adoptat de Senat cu 43 de voturi „pentru”, 23 de voturi „contra” şi şase abţineri şi urmează să fie dezbătut şi votat în Camera Deputaţilor.

  • Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre prin care dă 1,4 miliarde de lei către unele primării

    „Am adoptat un proiect de hotărâre aştept de comunităţile locale şi anume 1,4 miliarde de lei pentru diferite capitole de cheltuieli, aşa cum au fost prevăzute în Ordonanţa de urgenţă 12/2019. Scopul e de a asigura funcţionarea bugetelor locale. E o decizie luată prin Oordonanţa de urgenţă nr. 12, această hotărâre de Guvern nu face altceva decât să pună în acord ce menţionează OUG 12”, a afirmat Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern de luni.

    „Execuţia bugetară la momentul 31 iulie 2019, necesarul cheltuielilor până la finalul lui 2019. Prin această distrubuire de sume se au în prioritate asigurarea cheltuielilor de funcţionare, cum ar fi cheltuieli de personal, indemnizaţii lunare pentru persoanele cu handicap. O altă zonă e legată de bunurile şi serviciile pentru întreţinerea bugetelor de învăţământ. S-a avut ăn vedere şi execuţia bugetară la 30 septembrie, la nivel de comunităţi locale”, a completat Teodorovici.

    Acesta a adăugat că sumele aprobate, luni, de Executiv vor asigura funcţionarea până la finalul anului şi cheltuielile unităţilor administrativ teritoriale.

    „Practic sumele avute în conturile UAT-urilor cu ce azi se alocă asigură funcţionarea până la finalul acestui an şi desigur şi cheltuielile după acest moment. Nicio comună să nu aibă sub trei luni de funcţionare, chiar dacă acestea nu au solicitat MFP acest sume. Practic e o echilibrare pentru zona de comune, indiferent de culoarea politică a unor primari care administrează comunităţile locale”, a completat Eugen Teodorovici.

    El a mai spus că „în următoarea şedinţă de Guvern va fi adoptată şi acesta pentru ca toate facturile comunităţilor locale să fie achitate, aşa cum am promis”.

  • Eugen Teodorovici: Cu noi erau şanse ca deficitul să se încadreze sub 3%. Cu alţii, sigur nu

    Întrebat dacă România are şanse să respecte ţinta de deficit bugetar de 3%, Eugen Teodorovici a afirmat: “Existau şansele cu noi, acum nu. O să-l vedeţi (deficitul-n.red.) prezentat. L-aţi avut cel pe luna septembrie. O să prezinte situaţia pe octombrie cei care o să vină. Cu noi (se încadrează sub 3%-n.red.), da. Cu alţii, sigur nu. Aveţi până la final de an cel puţin două luni şi jumătate de funcţionare în care orice guvern, dacă este cât de cât cu minime cunoştinţe economice, poate să facă foarte multe. Dacă spun că sunt mai buni, să vină să demonstreze acest lucru. Românii vor putea să compare şi vor simţi pe pielea lor, din păcate, această schimbare. Poate suntem şi noi vinovaţi pentru acest lucru. Vor putea să compare ceea ce unii au făcut şi alţii au promis marea cu sarea”.

    Ministrul interimar al Finanţelor a declarat, după evenimentul de lansare a programului de candidat al Vioricăi Dăncilă la prezidenţiale, că luni se vor deconta facturile pentru PNDL.

    “Sigur, luni. Se decontează facturile (pentru PNDL-n.red.) intrate în Ministerul Dezvoltării într-o ordină cronologică, dacă toate elementele pe care contractul le prevede sunt respectate. La PSD nu există o aplicare bazată pe alte elemente”, a declarat Eugen Teodorovici.

    Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că Guvernul are un plan de măsuri, astfel încât până la finalul anului să se încadreze în deficitul bugetar. Referitor la rectificarea bugetară şi la banii acordaţi primarilor, premierul a susţinut că formula este aplicată şi că sunt cheltuieli de funcţionare pentru primăriile care nu mai au bani pentru funcţionare.

  • Teodorovici, despre moţiunea de cenzură: Lumea vede pe faţa mea siguranţa că moţiunea nu va trece. Mă bazez pe foarte multe

    “Lumea vede pe faţa mea siguranţa că moţiunea nu va trece. Mă bazez pe foarte multe. Nu pot spune, pentru că face parte din negocierea politică, dar vă spun clar că sunt foarte mulţi parlamentari din cei care au semnat moţiunea care nu mai au aceeaşi opinie ca atunci când au semnat moţiunea, dar sunt şi alţi parlamentari. Sigur este că nu va trece această moţiune. Nu avem nevoie de un plan B, pentru că moţiunea nu va trece”, a declarat senatorul PSD Eugen Teodorovici în Parlament.

    Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie, intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, va fi dezbătută şi votată joi, începând cu ora 10.00, în Parlament. Numărul necesar adoptării moţiunii este de 233 de parlamentari.

    Printre semnatarii moţiunii de cenzură se numără foştii parlamentari social-democraţi Mihăiţă Găină, Emanoil Savin, Ioan Talpoş, precum şi deputatul PSD Marius Bota.

    De cealaltă parte, Ludovic Orban a anunţat că este posibil ca 247 de parlamentari să voteze pentru moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă. Liderul PNL a precizat că nu există semnale că semnatarii moţiunii nu vor participa la vot.

  • Servicii de sănătate diferenţiate. Teodorovici dă înapoi, după criticile din partid

    „În primul rând, cred cu tărie că fiecărui cetăţean trebuie să-i fie respectat dreptul constituţional de a-i fi ocrotită sănătatea. Totodată, consider că un sistem de servicii funcţional este acela care se bazează pe principiile echităţii, universalităţii şi solidarităţii, nicidecum unul care sa ducă la comportamente discriminatorii.

    Consider că toţi românii, indiferent de veniturile realizate, trebuie să beneficieze de pachetul minim de servicii medicale. Afirmaţia mea a avut în vedere pachetele medicale extinse, respectiv posibilitatea ca fiecare asigurat să îşi poate adăuga servicii medicale suplimentare cum ar fi cele dentare, acoperirea cheltuielilor cu contribuţia la medicamente, îngrijirea la bătrâneţe sau în caz de invaliditate temporară sau permanentă, recuperare medicală etc. Astfel, putem asigura o mai bună finanţare a sistemului şi creşte eficienţa sa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro