Tag: Tabara

  • O tabără temporară pentru refugiaţi a fost amplasată la Lunga, în Timiş – FOTO

    Sub coordonarea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o şedinţă de evaluare a exerciţiului care a început sâmbătă, la frontiera cu Serbia, şi a situaţiei din zonă raportat la fluxul de refugiaţi, informează un comunicat al MAI.

    „Chiar dacă România nu se confruntă cu o presiune migraţionistă, aceste acţiuni sunt necesare pentru testarea capacităţilor noastre de reacţie la dinamica din regiune” a declarat Oprea.

    Printre activităţile desfăşurate în cadrul acestui exerciţiu de testare a capacităţilor operaţionale este inclusă şi organizarea de tabere temporare pentru preluarea persoanelor care ar solicita o formă de protecţie în România.

    O astfel de tabără este amplasată în apropierea localităţii Lunga, iar o alta urmează să fie amplasată în zona Stamora Moraviţa. În aceste tabere sunt verificate resursele şi capabilităţile necesare desfăşurării activităţilor specifice la frontieră, respectiv trierea, înregistrarea, amprentarea şi identificarea cetăţenilor străini, precum şi a procedurilor care se aplică în astfel de situaţii.

    Totodată, forţele Ministerului Afacerilor Interne – poliţişti de frontieră, reprezentanţi ai structurilor de imigrări, jandarmi, poliţişti şi pompieri desfăşoară şi alte misiuni specifice, în scopul dezvoltării unui răspuns integrat la provocările actualului mediu de securitate.

    Activităţile care se derulează la frontiera cu Serbia sunt măsuri cu caracter preventiv, mai precizează MAI.

  • Camelia Şucu: o să fiu antreprenoare până mor

    Antreprenoarele au ocazia să petreacă patru zile împreună cu zece mentori, pentru a găsi soluţii, idei, forţă pentru a-şi redefini afacerile şi visurile. În cadrul taberei vor participa atât la workshop-uri informaţionale construite în jurul expertizei profesorilor, cât şi la ateliere de scriitură creativă, atelier Belle-Epoque de şerbeturi, peltele, jeleuri şi dulceţuri (după reţetele Adinei Ghica Deleni, prima proprietară a Conacului Polizu).

    Camelia Şucu, Irina Păcurariu, Monica Jitariuc, Victor Kapra, Titu Lăcătuşu, Dan Lungu, Vlad Dogărescu vor împărtăşi din experienţa lor.

     „De când mă ştiu, sunt antreprenoare. Şi am înţeles că o să fiu antreprenoare până mor. Am construit business-uri, am renunţat la business-uri, am creat noi nişe, am forţat noi nevoi de consum. Întotdeauna, cu greu şi cu frumos. Cu entuzisam şi viziune, cu emoţie şi încredere. Antreprenoriatul este una dintre cele mai frumoase călătorii,” declară antreprenoare Camelia Şucu.

    “În 25 de ani de carieră, am descoperit personaje fabuloase şi am trăit experienţe uluitoare. Am întâlnit femei care mi-au tăiat răsuflarea de încântare, caractere incredibile, care au rupt limite şi au schimbat lumi,” spune realizatoarea de emisiuni TV Irina Păcurariu.

    “Pe 17 mai 1995, am pus piciorul pe Everest, cel mai înalt vârf de pe planetă, situat la 8.850 de metri altitudine. A fost infernal. A fost o luptă interioară  foarte puternică, fiindcă  organismul la peste 8.000 de metri este dincolo de limite. Am urcat fără oxigen. Ultimii doi kilometri sunt aproape de limita organismului uman. Lupta a fost extrem de dură. Să ajungi sus este important, dar drumul este povestea. Această este una dintre Marile Lecţii ale Antreprenoriatului. Ştiu că munţii personali sunt uneori mai greu de agăţat şi cucerit decât cei fizici. Dar, pe cuvânt, chiar nu este imposibil,” declară Ticu Lăcătuşu.

    „În doar câţiva ani, în lumea antreprenoriatului a avut loc o revoluţie: odată cu efervescenţa extraordinară a social media, consumatorul a devenit comunicator.  Consumatorul poate potenţa, prin opinii online favorabile, vânzarea unui produs sau, din contra, poate crea probleme serioase de imagine prin referinţe negative devenite virale.  De aceea, antreprenorul trebuie să fie prezent în mediul online, să poarte eficient şi cu pricepere conversaţia cu consumatorul şi să aibă reacţii potrivite într-un mediu care nu poate fi controlat dar poate fi influenţat,” afirmă Victor Kapra, consultant comunicare online.

    „Reputaţia e cel mai valoros bun al unei companii, o componentă complexă şi strategică de management. Ca orice bun de preţ reputaţia trebuie lăsată pe mâna experţilor. În cadrul camp-ului vom aprofunda instrumentele de PR şi provocările gestionarii reputaţiei unei companii (business propriu). Vom trece prin studii de caz şi vom discuta exemple concrete.  Vom vorbi din perspectiva expertului, dar şi a owner-ului de business. Vom vorbi despre comunicare, dar şi despre curaj şi inovaţie. Vom vorbi despre cum să ieşim în evidenţă, cum să ne remarcăm într-un mod pozitiv, cum să avem o strategie câştigătoare!”, afirmă Monica Jitariuc, managing director at MSLGROUP.

     

  • Studiu de vacanţă: O companie din Boston duce turiştii într-o tabără de scris

    Unii nu ştiu cum să mai fugă de şcoală, alţii nu pot renunţa la ea nici în vacanţă, luându-şi foarte în serios educaţia permanentă.Unii nu ştiu cum să mai fugă de şcoală, alţii nu pot renunţa la ea nici în vacanţă, luându-şi foarte în serios educaţia permanentă. Adulţii se duc de bună voie în tabere în care pot învăţa ceva nou sau în care îşi pot perfecţiona cele învăţate, scrie New York Times, motivul fiind, cel puţin în cazul unora, acela că nu s-ar putea concentra pe ceea ce se li se predă dacă ar urma cursurile în paralel cu serviciul în cazul în care acest lucru este posibil, fiindcă nu s-ar putea desprinde de problemele de acolo.

    O companie din Boston duce turiştii studioşi într-o tabără de scris la Positano, în Italia, pe coasta Mării Tireniene. Scriitorii amatori care se înscriu la tabără primesc un jurnal în care să-şi noteze impresiile produse de locurile văzute în timpul zilei, după care se reunesc cu instructorii să discute cele scrise şi să afle cum se construiesc personaje, cum se realizează intriga sau cum trebuie să se organizeze.

    Culinary Institute of America organizează tabere pentru pasionaţii de gătit, care învaţă să gătească diverse feluri de mâncare sau cum să pregătească o masă compusă din mai multe feluri într-un timp dat. Pentru cei mai sportivi există tabere de călărie, organizate, spre exemplu, de o companie din Virginia, la care participanţii pot învăţa de la cum să comunice cu caii la cum să devină călăreţi desăvârşiţi.

    Cei îndrăgostiţi de mare se pot înscrie la cursuri de navigaţie organizate în Croaţia şi Insulele Virgine Britanice de către Skipper Academy, la care participanţi din diverse ţări învaţă să strunească iahtul pe ape şi printre insule, să tragă la mal, să se descurce sub presiune şi să organizeze petreceri pe vas seara.

  • A lucrat timp de zece ani consultant în managementului satisfacţiei clienţilor, iar acum conduce activitatea de marketing a Immochan

    „2014 şi 2015 sunt ani determinanţi pentru Immochan România, cu creşteri semnificative ale activităţii şi prezenţei pe piaţă. Două proiecte majore au fost realizate în aceşti ani: Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei şi Coresi Shopping Resort la Braşov. Altele sunt pe cale să se materializeze… Suprafaţa comercială gestionată de Immochan România în 2015 va fi de 15 ori mai mare decât atunci când m-am alăturat companiei. Va fi aşadar un an foarte intens, chiar şi după ce a fost deschis Coresi, în martie“, spune Raluca Crişan, care la 36 de ani este marketing manager la Immochan, funţie pe care a preluat-o în vara lui 2013.

    În ianuarie 2014, povesteşte ea, a primit „o misiune foarte specială: marketing project manager la Coresi Braşov. Această misiune presupune coordonarea tuturor activităţilor prin care se construieşte experienţa clienţilor la Coresi: de la marketing, comunicare, PR la amenajări şi dotări cu mobilier, echipamente de divertisment, soluţii digitale şi arhitecturale“.

    Pentru acest proiect, în diferitele sale faze, Raluca Crişan a coordonat direct circa 100 de persoane, deopotrivă din echipele Immochan, Auchan, ale companiilor partenere şi diverşilor furnizori, arhitecţi, consultanţi „cu care colaborez direct sau indirect“. De altfel, la început de an, când proiectul Coresi era pe ultima sută de metri înaintea deschiderii, Raluca Crişan se afla adesea pe şantierul din Braşov, unde, spunea ea, „observ, adulmec, retuşez… Încerc să vizualizez «cum va fi?», să mă pun în pielea oamenilor care ne vor trece pragul“.

    Înainte de a se alătura Immochan România, a lucrat vreme de zece ani la Qualimétrie, unul dintre cele mai importante cabinete franceze de consultanţă în managementului satisfacţiei clienţilor. După absolvirea studiilor de Management la ASE Bucureşti şi a Institutului Universitar Louis Pasteur din Strasbourg, Raluca Crişan a urmat masterul în Marketing Management de la Şcoala Superioară de Comerţ din Lille. 

  • Feţele schimbării europene: partidele antisistem câştigă teren, iar BCE tipăreşte bani

    Victoria Syriza, cu ajutorul promisiunii de a renegocia datoria publică a Greciei, a fost primită cu bucurie de politicienii antisistem de stânga şi de dreapta din Europa, fiind considerată o dovadă că administraţia de la Bruxelles, la presiunea Germaniei, a mers prea departe cu tăierile de cheltuieli care au sărăcit oamenii. Dincolo de argumentele legate de austeritate stă un conflict mai adânc de voinţe democratice, între verdictul alegătorilor din Grecia, disperaţi de sărăcie, şi cei din Germania, Finlanda şi Olanda, care nu vor ca taxele plătite de ei să fie folosite pentru acordarea de cecuri în alb statelor cu probleme financiare.

    „În ultimă instanţă, este mai mult o ciocnire a democraţiilor decât una a ideilor. Alegătorii din Germania şi Grecia au interese foarte diferite“, a explicat Mats Persson, director al institutului de cercetări Open Europe din Londra, pentru New York Times. Germanii şi grecii au opinii fundamental diferite despre cum se conduce o economie, iar votul din Grecia va forţa o regândire, într-o anumită măsură, în nordul Europei, fiind posibil ca Germania să accepte o anumită relaxare a termenilor, fără să aibă loc o schimbare fundamentală a abordării, a adăugat Persson.

    Într-adevăr, noul premier elen, Alexis Tsipras, a declarat victoria Syriza drept semnalul morţii austerităţii şi l-a numit ca ministru de finanţe pe Yanis Varoufakis, economist de orientare marxistă şi opozant deschis al programului de salvare, dovedind că noul guvern de coaliţie format cu partidul de dreapta Grecii Independenţi va adopta o poziţie fermă în negocierile cu creditorii internaţionali. În acest timp, şeful de cabinet al cancelarului german Angela Merkel, Peter Altmaier, a exclus orice modificare majoră a politicii europene faţă de Grecia. „Am urmat o strategie care funcţionează în multe state europene şi o vom păstra şi în viitor“, a avertizat acesta.

    Un prim semnal privind atitudinea Uniunii Europene faţă de cutremurul politic de la Atena a fost o reuniune a miniştrilor de finanţe ai celor 19 state din zona euro. Fără să ia o decizie concretă, aceştia s-au angajat să înceapă negocieri cu noul guvern de la Atena. „Suntem democraţi. Când oamenii votează nu putem ignora votul. Nu trebuie să existe diviziuni, nici geografice, nici ideologice“, a susţinut comisarul pentru economie Pierre Moscovici. Şeful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a spus la rândul său că nu crede într-o separare nord-sud, el notând că există multe ţări în nord, ca statele baltice, în sud, ca Spania, şi în vest, cum este Irlanda, care au adoptat reforme majore şi au revenit la creştere economică.

    Un indiciu privind diferenţele de opinie dintre Germania şi Grecia este un articol apărut în publicaţia Bild, cel mai bine vândut ziar german, care se întreabă, după  alegerile din statul elen, câte miliarde vor mai plăti contribuabilii germani pentru greci.

    Angela Merkel, cel mai influent politician în politica economică europeană, a făcut rabat de la imaginea de susţinător inflexibil al austerităţii, cerând la Forumul Economic Mondial de la Davos din această lună ca discuţiile să nu aibă loc în termeni de alb şi negru. Ea continuă însă să susţină că injectarea de noi fonduri în economia europeană fără asigurarea unei mai mari discipline bugetare riscă să permită ţărilor îndatorate să evite sau să amâne reformele. Această abordare se bucură de sprijin în rândul alegătorilor germani, chiar şi al celor care au votat cu rivalii politici ai cancelarului.

     Rezultatul alegerilor din Grecia reprezintă o a doua lovitură pentru politica economică a lui Merkel, după anunţul Băncii Centrale Europene privind achiziţiile lunare de obligaţiuni de 60 de miliarde de euro, începând din luna martie, în speranţa stimulării creşterii economice.

  • A devenit antreprenoare după 16 ani petrecuţi în corporaţii: acum identifică abilităţile copiiilor încă de mici şi face bani din asta



    Mihaela Feodorof este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, şi ale galei “Woman în Power” .(19 martie 2014)



    “A venit la noi un tânăr, olimpic internaţional la informatică, însoţit de mama sa, medic. M-a surprins tristeţea lui şi, deşi de evaluările tinerilor se ocupă colegele mele, cu calificare de psiholog, l-am întrebat de ce e atât de trist. Am aflat că informatica, în care făcea de fapt performanţă, nu îi aducea satisfacţii şi nici nu ştia ce altceva ar putea face”, povesteşte Mihaela Feodorof.

    După ce tânărul a fost evaluat, s-a dovedit că are înclinaţii antreprenoriale; deşi era invitat să se înscrie la universităţi cu profil de informatică fără examen, el a ales să urmeze cursurile unei facultăţi de afaceri. Cu exemple de acest fel îşi descrie Mihaela Feodorof firma sa, numită iniţial Yourway, în care a investit în primă fază, pentru instrumente şi certificări, în jur de 10.000 de euro.

    Au urmat apoi sumele investite în formarea sa şi a celor trei angajaţi, în sediu şi în alte instrumente adăugate portofoliului, suma depăşind astfel 100.000 de euro. Iar Mihaela Feodorof a ales să separe cele două activităţi distincte, în platforme diferite: Performance way (destinată companiilor) şi Yourway (pentru tineri, adolescenţi şi copii). Firma are acum patru angajaţi, doi colaboratori, o cifră de afaceri de 100.000 de euro, iar antreprenoarea spune că „nu mi-am propus să duc acasă mai mulţi bani decât pe vremea când eram angajată, pentru că nu mâncăm cu mai multe guri”.

    În 2009, când împlinea 40 de ani, Mihaela Feodorof a ales să părăsească mediul corporatist, un fotoliu de director în domeniul resurselor umane şi siguranţa unei slujbe la BRD. „Plecarea a fost un exerciţiu care mi-a luat mai bine de un an, pentru a-mi fi limpede ce şi cum vreau să fac”, povesteşte ea. În cadrul BRD a lucrat 16 ani şi „din afară arăta ca un traseu profesional stagnat„, însă în realitate, spune ea, au fost două companii şi două trasee distincte. Pentru că în primii ani, până în 2000, BRD a fost prima bancă privată din România crescută sub cultură americană şi canadiană, iar la întoarcerea sa din concediul de maternitate instituţia financiară fusese deja preluată de francezii de la Société Générale.

    După încă şapte ani în cadrul băncii, ajunsese în punctul în care simţea nevoia unei schimbări. „A fost incredibil de greu să înţeleg că trebuie să ies din spaţiul de confort pentru a fi mulţumită”, povesteşte ea. A urmat un an de întrebări şi căutări. Îşi propusese să-şi dea demisia la finalul anului 2008, când deja se declanşase criza, dar efectele acesteia nu se făceau încă simţite în România. Cei foarte apropiaţi o îndemnau să se mai gândească, iar un nou termen impus a fost primăvara lui 2009; în primele luni din an s-a hotărât că nu-şi mai doreşte statutul de angajată şi că vrea, în continuare, să lucreze cu oamenii.

    În BRD, povesteşte ea, avea instrumentele necesare, bugete, libertate de acţiune, spre deosebire de multe alte companii din alte industrii, pentru că n-ar fi schimbat banca franceză pe o altă instituţie financiară. Şi apoi i-a devenit clar că nu vrea să mai fie niciodată angajată. „Privind în urmă, îmi dau seama că n-a fost deloc uşor. Dar îmi recăpătasem energia şi bucuria de a lucra„, povesteşte ea.
     

  • Apartamente noi cu rate egale salariului minim pe economie

    Primul dintre blocuri, totalizând 84 de locuinţe, este finalizat în proporţie de 90% şi urmează a fi scos la vânzare luna aceasta. Prin raportare la chiria unui apartament de două camere într-un bloc nou şi cu un spatiu la fel de generos, situat în aceeaşi zonă, rata unui apartament ajunge la aproximativ jumătate, în situaţia în care este achiziţionat prin credit ipotecar. Astfel, la un avans de 25%, rata pentru un apartament cu două camere este 185 de euro pe lună. În varianta contractării unui credit în lei pentru acelaşi apartament de două camere, cu un avans de 15%, rata este de doar 976 lei.

    Investiţia pentru această primă fază de construcţie este de 4.2 milioane euro, neincluzând preţul terenului, şi este realizată din fonduri proprii ale West Prime Dezvoltare. Apartamentele se predau cumpărătorilor complet finisate, echipate cu obiecte sanitare şi mobilier de baie, dotate cu centrale termice şi cu contorizare individuală (apă, gaz, electricitate). Dezvoltatorul urmează să înceapă în primavară construcţia a încă două blocuri, totalizând circa 170 de apartamente, fiecare cu un regim de înălţime de P+4+2r.

    West Prime Dezvoltare este parte a grupului spaniol Gran Via, care începând cu 2006 a investit aproximativ 120
    milioane euro din fonduri proprii în imobiliare.

  • Gran Via are certificat de urbanism pentru 170 de locuinţe în Drumul Taberei

     “În luna martie-aprilie vom finaliza primul bloc de 84 de locuinţe, investiţie de 4,2 milioane de euro, susţinută din fonduri proprii. Investiţia nu include costul terenului. De asemenea, am obţinut certificatul de urbanism pentru alte două blocuri, aproximativ similare cu primul, care în total vor avea circa 170 de apartamente. Regimul de înălţime este P+4+2 retase, cu 84-88 de apartamente pe bloc. Dacă vânzările merg bine începem construcţia în acelaşi timp la ambele blocuri anul viitor”, a declarat pentru MEDIAFAX Antoanela Comşa, directorul general al Gran Via.

    Ea a adăugat că există 20 de persoane interesate să cumpere locuinţe în primul bloc, menţionând, însă, că finanţarea din fonduri proprii permite constructorilor să nu se grăbească în procesul de vânzare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Lucrările la metroul Drumul Taberei-Universitate merg mai repede, banii sunt asiguraţi

     “Îmi pare rău că s-au pierdut doi ani, din 2010 până în 2012 nimeni nu s-a gândit cum să facă aceste lucruri să funcţioneze”, a spus Ponta, adăugând că este convins că, împreună cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, va inaugura, la momentul respectiv, primul tren care va trece pe noua linie.

    Premierul a ţinut totodată să precizeze că metroul va fi trecut în administrarea Primăriei, dar Guvernul va finanţa în totalitate toate investiţiile începute.

    La rândul său, ministrul Transporturilor a arătat că speră ca ritmul lucrărilor să fie menţinut, deoarece traficul din Drumul Taberei este un “calvar”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro