Tag: Societe Generale

  • Marile grupuri bancare de pe piaţa locală declară leul „cea mai atractivă monedă” din regiune

    Francezii de la Société Générale declară la unison cu austriecii de la Erste că leul are cea mai bună perspectivă din regiune, în contextul stabilizării situaţiei pe plan politic, potrivit rapoartelor de analiză ale băncilor străine. După ce în a doua jumătate a lui 2012 ajunsese una dintre monedele cu cea mai slabă performanţă faţă de euro, depreciindu-se săptămâni la rând, acum leul primeşte din nou declaraţii de dragoste în rapoartele de analiză ale băncilor străine, fiind indicat drept unul dintre principalii beneficiari din regiune ai actualei conjuncturi internaţionale. Austriecii de la Erste văd euro coborând la 4,35 lei până în martie, iar pentru prima jumătate a anului prognozează un interval cuprins între 4,35 şi 4,38 lei/euro. “Odată ce stabilitatea politică a fost reinstaurată, procesul de consolidare fiscală a continuat, datoria publică a rămas la un nivel scăzut, iar încheierea unui nou aranjament cu FMI şi Comisia Europeană în cursul acestui an are şanse bune, perspectivele pentru leu ar trebui să se însenineze în lunile următoare”, apreciază analiştii Erste/BCR. Totuşi, pentru a doua jumătate a anului este preconizată o uşoară depreciere înapoi spre pragul de 4,40 lei/euro în decembrie. Dintre monedele din regiune leul este creditat de Erste cu cea mai bună perspectivă – zlotul este văzut ca având o evoluţie stabilă, în timp ce coroana cehă ar putea fi marcată de slăbiciune, la fel ca şi forintul.

    Mai multe pe zf.ro

  • O bancă vândută pe un euro

    Conform acordului cu Alpha, francezii vor injecta în Emporiki încă 550 mil. euro, pe lângă cele 2,3 mld. folosite în iulie pentru recapitalizare, la cererea Băncii Greciei. În plus, Crédit Agricole va menţine o linie de credit de 1,4 mld. euro către Emporiki, pe care grecii urmează s-o ramburseze în trei rate în următorii doi ani. Potrivit Reuters, fuziunea între Alpha Bank şi Emporiki va crea a doua bancă elenă după volumul creditelor – cca 61 mld. euro.

    În iunie, Crédit Agricole a preluat controlul activelor din Albania, Bulgaria şi România ale subsidiarei sale elene Emporiki Bank, printr-o tranzacţie intragrup, ca efect al îngrijorărilor privind rezultatul alegerilor din Grecia. La 8 iunie, agenţia Moody’s a retrogradat Emporiki cu două trepte, la numai o treaptă diferenţă de statutul corespunzător incapacităţii de plată.

    În acelaşi timp, şi Société Générale, al doilea grup financiar francez, este angajat în negocieri pentru vânzarea Geniki Bank din Grecia către Piraeus Bank.

  • Moody’s a coborât ratingul BRD şi al altor subsidiare Societe Generale. Ce previziuni are agenţia pentru România

    Moody’s a ajustat ratingurile a cinci subsidiare ale Societe Generale, din Cehia, România şi Rusia, printre care şi BRD, în urma retrogradării calificativului băncii franceze de la “A1” la “A2”, cu perspectivă stabilă. Agenţia a coborât vineri ratingurile a 15 mari bănci globale cu operaţiuni semnificative pe pieţele de capital, printre care şi Societe Generale, din cauza riscului presupus de volatilitate.

    Moody’s anticipează că performanţele economiei româneşti se vor îmbunătăţi în următorii ani, însă cu rate de creştere mult mai reduse faţă de nivelurile anterioare crizei financiare mondiale din 2008. Astfel, convergenţa veniturilor cu nivelul din statele europene mai bogate va rămâne un obiectiv dificil, ţinând cont de divergenţele semnificative în zona veniturilor populaţiei, care sunt cu 64% sub media UE. Situaţia macroeconomică dificilă va afecta sectorul bancar prin cererea scăzută pentru credit, scăderea veniturilor şi deteriorarea calităţii activelor, consideră analiştii agenţiei de rating.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • „Dobânda“ este cel mai important cuvânt românesc învăţat de viitorul şef al BRD

    Maymat se numără printre expaţii care pun mare preţ pe cunoaşterea limbii locale pentru a putea înţelege astfel mai bine piaţa şi cum gândesc colaboratorii, aşa că francezul a şi început să ia lecţii de limba română de două ori pe săptămână. “Dobânda” este cel mai important cuvânt pe care bancherul a ţinut să-l înveţe în româneşte, ştiind că termenul este la ordinea zilei pe o piaţă care de la începutul crizei a suferit şocuri puternice din cauza creşterii dobânzilor la credite.

    Citeşte mai multe despre viitorul şef al BRD pe www.zf.ro

  • Société Générale vrea să reducă numărul de angajaţi din România, Rusia, Cehia şi Egipt

    Société Générale va desfiinţa 2.000 de locuri de muncă la operaţiunile de retail bancar din Rusia anul următor şi intenţionează să reducă numărul de angajaţi şi în România, Cehia şi Egipt, a spus Oudea, fără a oferi alte detalii.

    Banca, a treia ca mărime după active în Franţa, vrea să elibereze, până în 2013, capital de patru miliarde de euro prin vânzări de active şi diminuări de costuri pentru a reasigura investitorii în privinţa situaţiei financiare.

    Société Générale are o expunere de circa 900 de milioane de euro faţă de Grecia şi nu are plasamente “semnificative” în datorii ale Irlandei şi Portugaliei, potrivit unui comunicat al grupului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Romania a luat 1,5 mld. euro de pe piata externa, mai mult decat in 2010, dar mai scump

    Investitorii straini s-au aratat dispusi sa plaseze circa 3 mld.
    euro, cu aproape 2 mld. euro mai putin decat la emisiunea de
    eurobonduri din martie anul trecut. in final, Finantele au luat 1,5
    mld. euro, cu jumatate de miliard peste suma atrasa in 2010.

    “Pretul a fost majorat fata de datele initiale, la 255 de puncte de
    baza peste mid-swap (indicatorul de dobanda la euro pe pietele
    internationale, de circa 2,8% pe an pentru maturitatea de 5 ani),
    ducand la un randament final de circa 5,29%”, au declarat surse de
    pe piata. A fost prima vanzare lansata in cadrul noului program de
    finantare externa pe termen mediu (EMTN) cu valoarea maxima de 7
    mld. euro. in august anul trecut au fost angajate ca administratori
    ai programului Société Générale – BRD si Erste Group – BCR.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • BRD sponsorizeaza Federatia Romana de Handbal cu 100.000 de euro

    Banii vor fi folositi pentru sustinerea programului
    competitional al echipelor nationale ale Romaniei, inclusiv
    participarea echipei masculine la Campionatul Mondial de Handbal
    din Suedia.

    “Asocierea noastra cu handbalul vine in continuarea traditionalei
    noastre apropieri fata de sportul din Romania. Performanta obtinuta
    de echipa feminina de handbal a Romaniei ne-a dat incredere si ne-a
    convins sa continuam sa sprijinim acest sport si in 2011”, a
    declarat Guy Poupet, presedintele – director general al BRD –
    Groupe Société Générale.

    Este al doilea an consecutiv in care BRD sustine Federatia Romana
    de Handbal.

    BRD – Groupe Société Générale este a doua banca locala, dupa
    active, si una dintre institutiile cele mai puternic implicate in
    sprijinirea sportului romanesc, pe care l-a sprijinit, in timp, cu
    peste 2 milioane de euro.

  • BRD, premiul The Banker pentru cea mai buna banca din Romania

    The Banker este o publicatie din Marea Britanie, axata pe
    domeniul bancar si pe cel al pietelor financiare, ale carei premii
    recompenseaza anual institutiile financiare cele mai performante
    din peste 100 de tari. Intre criteriile care au contat pentru
    selectarea bancilor se numara profitabilitatea, calitatea
    parteneriatelor strategice cu clientii, competitivitatea si
    caracterul inovator al ofertei comerciale.

    “2009 a fost anul unui examen dificil, care ne-a pus la incercare
    flexibilitatea si capacitatea de adaptare la efectele crizei, un
    exercitiu pe care l-am facut cu rezultate foarte bune”, a declarat
    Guy Poupet, presedintele-director general al BRD.

    BRD – Groupe Société Générale este cea de-a doua banca din Romania,
    dupa BCR, din punctul de vedere al valorii activelor si are cea
    de-a doua capitalizare bursiera la BVB, dupa Petrom. Totalul
    activelor bancii se ridica, la sfarsitul lunii septembrie, la 47 de
    miliarde de lei (11 miliarde de euro), mai mic cu 2% fata de
    sfarsitul lunii septembrie 2009.

    Banca a raportat pentru primele noua luni ale anului un profit net
    de 474 milioane de lei (113 milioane de euro) conform standardelor
    contabile romanesti, cu 28% mai mic fata de aceeasi perioada a
    anului trecut. Profitul brut din exploatare s-a marit cu 11%, la
    1,62 milioane de lei (389 milioane de euro).

    BRD – Groupe Société Générale are peste 9.500 de angajati si
    aproape 2,5 milioane de clienti. Reteaua bancii are aproape 2,2
    milioane de carduri valide si opereaza aproximativ 1 500 ATM-uri si
    peste 21.000 de POS-uri.

  • Traderii si fetele de pe centura

    Cartea lui de memorii, aparuta cu doar cateva saptamani inaintea
    procesului, seamana perfect cu o pledoarie in fata instantei. O
    pledoarie cu o concluzie oarecum paradoxala: desi isi recunoaste
    mare parte din culpe, Kerviel se declara nevinovat pentru ca,
    sustine el, a ajuns in absurda situatie de a fi acuzat din cauza
    deficientelor structurale si s lacomiei inimaginabile din sistemul
    bancar, coroborate cu dorinta sa personala de a raspunde exemplar
    exigentelor pe care i le-a impus meseria.

    Cartea contine mai multe paliere de interes. In primul rand ni se
    istoriseste in detaliu incredibilul an 2007, cand Kerviel a adus in
    vistieria Société Générale suma de un miliard si jumatate de euro,
    si apoi suita de evenimente care au dus la caderea lui de pe
    piscurile succesului in boxa acuzatilor, din paradisul elitei
    financiare (unde a patruns pe usa din dos) in infernul dizgratiei
    si al inchisorii. In al doilea rand, sunt demontate mecanismele
    unui sistem bancar care a innebunit in goana dupa profit, care se
    foloseste fara scrupule de toti maruntii slujbasi care lucreaza
    pentru el, dar se desolidarizeaza de angajatii sai atunci cand apar
    probleme. Nu in ultimul rand, cartea lui Kerviel aduna o mapa cu
    portrete schitate cu talent, portrete cat se poate de verosimile
    ale personajelor care populeaza universul financiar, de la CEO si
    personal de conducere la traderi. In registrul unei totale, dar
    tardive dezamagiri, iata cum sunt definiti acestia din urma: “in
    sanul marii orgii bancare, traderii au dreptul la aceeasi
    consideratie ca orice prostituata de pe centura: recunoasterea
    rapida ca reteta pe care au folosit-o e bine aleasa”.

    Desi, aparent, povestea pare nascuta din mintea unui scenarist
    hollywoodian, ea e cat se poate de reala si a zabovit saptamani la
    rand pe pagina intai a ziarelor din intrega lume. Poate ca, de acum
    inainte, de cand a ajuns si carte, va izbuti sa functioneze si ca
    un semnal de alarma, nu doar ca un senzational fapt divers.

    Jérôme Kerviel, “Angrenajul, Memoriile unui trader”, Editura
    Pandora M, Bucuresti, 2010

  • Societe Generale si-a dublat profitul in trimestrul al treilea

    Rezultatul este peste asteptarile analistilor, care estimau un
    profit intre 688 si 716 milioane de euro. Explicatia pentru o
    asemenea performanta este, conform bancii, scaderea provizioanelor
    pentru credite neperformante si cresterea pietei de retail bancar
    international.

    Veniturile bancii au urcat in trimestrul al treilea cu 5,5%, la 6,3
    miliarde de euro, de la 5,97 miliarde in aceeasi perioada din 2009.
    Operatiunile de retail in crestere au contracarat scaderea cu 18% a
    veniturilor din operatiunile cu clientii corporatisti. Activitatea
    de banca de investitii a produs venituri in crestere cu 10% fata de
    trimestrul anterior.

    “Este o confirmare a revirimentului Societe Generale”, a declarat
    Frederic Oudea, CEO al grupului.

    In cursul lunilor iulie – septembrie, SocGen a continuat sa-si
    reduca expunerea in active toxice, in total cu circa 2,6 miliarde
    de euro.

    Pe primele noua luni ale anului, profitul net a fost de 3,04
    miliarde de euro, nivel pe care analistii il aveau in vedere pentru
    tot anul 2010.

    Rata capitalului de baza de rang I (core Tier I), care masoara
    curent forta capitalului unei banci, a fost de 8,4% la sfarsitul
    lui septembrie, ceea ce inseamna ca banca nu va trebui sa recurga
    la majorari de capital pentru a satisface noile reglementari Basel
    III impuse bancilor din statele UE, care in anii urmatori, din 2013
    pana in 2019, trebuie sa atinga standarde mai inalte de calitate a
    capitalului (7% rata capitalului de baza de rang I, care la randul
    lui va avea parte de o definire mai exigenta).

    Frederic Oudea a declarat ca banca va depasi cerintele de capital
    ale Basel III fara a fi nevoita sa faca majorari de capital. In
    estimarea lui, SocGen va avea o rata a capitalului de baza de rang
    I de circa 7,5% la 1 ianuarie 2013 si de 8,5% la sfarsitul anului
    respectiv.

    Oudea a estimat si ca in 2012, nivelul profitului
    anual va putea atinge 6 miliarde de euro.

    Societe Generale, proprietarul Bancii Romane pentru Dezvoltare,
    este al doilea grup financiar din Franta, dupa Paribas, si primul
    care isi anunta rezultatele trimestriale.