BusinessMagazin

Tag: sedinte

  • Primarul din România care îşi conduce localitatea din puşcărie. Şedinţele de consiliu le ţine pe Facebook

    Cherecheş conduce Baia Mare din puşcărie! Încarcerat din 27 aprilie, primarul suspendat şi reales din Baia Mare ţine „şedinţe operative pe Facebook”. Nu ar fi nimic nou, mai ales pentru că acesta a fost unicul lui mod de comunicare cu exteriorul pe întreaga perioadă a campaniei electorale. Strategia s-a dovedit a fi una de succes, deoarece a fost reales de peste 70% dintre băimărenii care au trecut pe la urne.

    În cea mai recentă postare făcută chiar în dimineaţa zilei de miercuri, 15 iunie, edilul, care nu a fost încă învestit în noul mandat pentru că nu există un cadru legislativ pentru astfel de cazuri, le trasează sarcini colegilor consilieri.

    “’Şedinţă’ operativă… pe Facebook
    Un alt fel de mesaj, pentru colegii mei din primărie, din Consiliul Local actual şi cel care urmează să fie investit.
    Dragi colegi, colaboratori şi prieteni,
    vă mulţumesc pentru munca şi implicarea voastră şi vă amintesc ce vă spuneam mereu: din frică, nimeni nu a construit nimic! Vă rog să continuaţi să munciţi cu curaj şi să nu blocaţi proiectele noastre pentru oraş. Ca să fiu mai concret:
    Primul şi cel mai important proiect e Baia Mare – Capitală Europeană a Culturii în 2021. Vă rog să nu distrugeţi această şansă a oraşului, judeţului şi regiunii noastre. Fiţi alături de oamenii entuziaşti din Fundaţia Baia Mare 2021, Andreea Ciortea şi Vlad Tăuşance şi ajutaţi-i în proiectele lor. Ei au salvat onoarea oraşului şi au organizat un eveniment fabulos: Street Delivery în Baia Mare, acum când Consiliul Local şi Primăria s-au ferit să organizeze Zilele Culturale. Mulţumesc, Andreea! Mulţumesc, Vlad! Sprijiniţi-l pe directorul Teatrului Municipal, Radu Macrinici, în organizarea Festivalului Atelier care va începe în câteva zile. Susţineţi teatrul şi nu uitaţi de oamenii care trebuie să-şi ia salarii, inclusiv cei de la Fanfara Municipală”, a scris Cherecheş pe pagina sa de Facebook.

    Edilul încarcerat nu-i omite aproape pe niciunul dinrte consilierii Coaliţiei pentru Baia mare, platformă înfiinţată de el şi care a obţinut majoritatea în CL Baia mare la alegerile din 5 iunie.

    „Colegii mei, din Consiliul Local, Pop Ştefan şi Rob Marinel, au o misiune pe care le-o încredinţez. Să susţină clubul nou înfiinţat Minaur, să cheme la o întâlnire antrenorii, sponsorii vechi şi să pornească acest proiect, atât pentru handbal fete, cât şi pentru handbal băieţi. Chiar dacă ar fi să o luăm de la zero, important e să se constituie colaborarea dintre Minaur – Academia Minaur – CSŞ2 – Extrem (cu toată supărarea mea pentru familia Negruţ). Vă rog să rugaţi fetele de la HCM care şin la oraşul nostru să ne ajute în proiect, chiar dacă ar fi să pornim din divizia secundă. Avem nevoie de ele pentru ca în doi ani să fim iarăşi ce am fost. La fel şi cu echipa de băieţi. Pentru handbal băieţi, proiectul pe care trebuie să-l consolidăm este cel al Academiei Minaur. Pe structura academiei trebuie să clădim viitorul. DNA! Nimeni dintre cei ce au făcut posibilă performanţa în handbal în Baia Mare nu au dus bani acasă, dimpotrivă, au ajutat cu bani, cu priceperea lor, cu timpul lor, cu sănătatea lor. Sunteţi fericiţi că aţi distrus munca noastră?! Ştiu că nu vă interesează. Ştiu că nu ţineţi la acest oraş, nefiind băimăreni”, a mai adăugat Cherecheş în postarea de pe Facebook.

     

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

     

  • Primarul din România care îşi conduce localitatea din puşcărie. Şedinţele de consiliu le ţine pe Facebook

    Cherecheş conduce Baia Mare din puşcărie! Încarcerat din 27 aprilie, primarul suspendat şi reales din Baia Mare ţine „şedinţe operative pe Facebook”. Nu ar fi nimic nou, mai ales pentru că acesta a fost unicul lui mod de comunicare cu exteriorul pe întreaga perioadă a campaniei electorale. Strategia s-a dovedit a fi una de succes, deoarece a fost reales de peste 70% dintre băimărenii care au trecut pe la urne.

    În cea mai recentă postare făcută chiar în dimineaţa zilei de miercuri, 15 iunie, edilul, care nu a fost încă învestit în noul mandat pentru că nu există un cadru legislativ pentru astfel de cazuri, le trasează sarcini colegilor consilieri.

    “’Şedinţă’ operativă… pe Facebook
    Un alt fel de mesaj, pentru colegii mei din primărie, din Consiliul Local actual şi cel care urmează să fie investit.
    Dragi colegi, colaboratori şi prieteni,
    vă mulţumesc pentru munca şi implicarea voastră şi vă amintesc ce vă spuneam mereu: din frică, nimeni nu a construit nimic! Vă rog să continuaţi să munciţi cu curaj şi să nu blocaţi proiectele noastre pentru oraş. Ca să fiu mai concret:
    Primul şi cel mai important proiect e Baia Mare – Capitală Europeană a Culturii în 2021. Vă rog să nu distrugeţi această şansă a oraşului, judeţului şi regiunii noastre. Fiţi alături de oamenii entuziaşti din Fundaţia Baia Mare 2021, Andreea Ciortea şi Vlad Tăuşance şi ajutaţi-i în proiectele lor. Ei au salvat onoarea oraşului şi au organizat un eveniment fabulos: Street Delivery în Baia Mare, acum când Consiliul Local şi Primăria s-au ferit să organizeze Zilele Culturale. Mulţumesc, Andreea! Mulţumesc, Vlad! Sprijiniţi-l pe directorul Teatrului Municipal, Radu Macrinici, în organizarea Festivalului Atelier care va începe în câteva zile. Susţineţi teatrul şi nu uitaţi de oamenii care trebuie să-şi ia salarii, inclusiv cei de la Fanfara Municipală”, a scris Cherecheş pe pagina sa de Facebook.

    Edilul încarcerat nu-i omite aproape pe niciunul dinrte consilierii Coaliţiei pentru Baia mare, platformă înfiinţată de el şi care a obţinut majoritatea în CL Baia mare la alegerile din 5 iunie.

    „Colegii mei, din Consiliul Local, Pop Ştefan şi Rob Marinel, au o misiune pe care le-o încredinţez. Să susţină clubul nou înfiinţat Minaur, să cheme la o întâlnire antrenorii, sponsorii vechi şi să pornească acest proiect, atât pentru handbal fete, cât şi pentru handbal băieţi. Chiar dacă ar fi să o luăm de la zero, important e să se constituie colaborarea dintre Minaur – Academia Minaur – CSŞ2 – Extrem (cu toată supărarea mea pentru familia Negruţ). Vă rog să rugaţi fetele de la HCM care şin la oraşul nostru să ne ajute în proiect, chiar dacă ar fi să pornim din divizia secundă. Avem nevoie de ele pentru ca în doi ani să fim iarăşi ce am fost. La fel şi cu echipa de băieţi. Pentru handbal băieţi, proiectul pe care trebuie să-l consolidăm este cel al Academiei Minaur. Pe structura academiei trebuie să clădim viitorul. DNA! Nimeni dintre cei ce au făcut posibilă performanţa în handbal în Baia Mare nu au dus bani acasă, dimpotrivă, au ajutat cu bani, cu priceperea lor, cu timpul lor, cu sănătatea lor. Sunteţi fericiţi că aţi distrus munca noastră?! Ştiu că nu vă interesează. Ştiu că nu ţineţi la acest oraş, nefiind băimăreni”, a mai adăugat Cherecheş în postarea de pe Facebook.

     

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

     

  • Fitness meditativ: participanţii trebuie să alunge gânduri ca „sunt gras“ sau „nu sunt suficient de puternic“

    Sălile de fitness sunt, în general, privite drept locul unde depui un efort fizic mare lucrând cu diverse aparate. Unele dintre ele însă par să încerce să schimbe această percepţie, oferind şedinţe în care abonaţii lor nu trebuie să facă mai nimic.

    Ultima tendinţă în materie de săli de fitness, scrie Wall Street Journal, o reprezintă şedinţele care includ reprize de meditaţie şi relaxare. O sală de fitness de la Portland, din statul american Oregon, organizează şedinţe în care participanţii învaţă despre conştientizare şi compasiune faţă de sine, considerate drept instrumente importante pentru a fi în formă. Acestora li se explică, de exemplu, cum să alunge gânduri ca „sunt gras“ sau „nu sunt suficient de puternic“ care îi deranjează în timpul exerciţiilor fizice, împiedicându-i să atingă performanţele dorite.

    O sală din New York, CrunchGym, a introdus anul acesta un tip aparte de şedinţe sub denumirea de AntigravityCocooning (Cocon gravitaţional). Participanţii fac exerciţii uşoare vreme de douăzeci de minute, după care urmează un sfert de oră de relaxare dirijată în nişte hamace care-i cuprind cu totul. Unele reţele de săli de fitness merg chiar mai departe. 24 Hour Fitness are în plan să instaleze capsule speciale pentru meditaţie în centrele sale. Capsulele care acoperă utilizatorul până la genunchi îi dau acestuia un sentiment de intimitate şi suficientă linişte într-o sală aglomerată, ajutându-i să se relaxeze pe cei care nu o pot face în mod normal în condiţii de zgomot.

  • 12 strategii, în loc de 4.000 de chestii diferite

    Există opinia, larg răspândită, că afacerile din România au o problemă cu vânzările, de fapt cu oamenii de vânzări; faptul că instituţiile de învăţământ superior nu au facultăţi sau clase dedicate, faptul că vânzările nu fac obiectul unor sesiuni dedicate au făcut ca vânzările să fie o activitate învăţată mai mult din practică, din întâlniri şi din experienţa acumulată în timp. Aşa că apariţiacărţii lui Chet Holmes nu poate fi decât binevenită, iar cele 12 strategii cheie de care vorbeşte autorul par să funcţioneze.

    Sigur că învăţămintele lui Holmes par a fi comune – toţi ştim că trebuie să ne gestionăm bine timpul, că avem nevoie de training periodic, că şedinţele trebuie să fie eficiente şi că o afacere are nevoie de strategii bine puse la punct, că trebuie să angajezi talente şi să-ţi atragi cei mai buni cumpărători, că este nevoie de marketing şi de detalii care să atragă, dar şi de follow-up şi de stabilirea unei legături cu clienţii. Autorul însă, logic şi ordonat, nu se mulţumeşte să înşire percepte, ci le exemplifică, impune exerciţii şi oferă abordări practice, cu exemple şi situaţii reale.

    De exemplu trecerea de la managementul de tip „ai un minut“, de la managerul la care zi de zi, toată ziua, angajaţii veneau, începeau cu întrebarea „ai un minut?“, după care începea o nesfârşită şedinţă neprogramată, până la o abordare profesionistă, în care nu mai avea, ca manager, niciun minut, dar avea şedinţe organizate, cu o agendă strictă şi cu şedinţe de tipul „ai un minut“ desfăşurându-se la intervale de timp precise şi doar în acele intervale.

    Rezultatul a fost că timpul dedicat conducerii directe a afacerii a scăzut de la 70-80 de ore pe săptămână la nouă ore. Mai departe, cartea vorbeşte despre transformarea organizaţiilor în nişte maşini eficiente de vândut, de la prezentări şi moduri de comunicare la măruntele cadouri oferite clienţilor. Cheia succesului nu constă, spune Holmes, în a face 4.000 de lucruri, ci în a stăpâni doar douăsprezece zone de abilităţi de bază care ar trebui să plaseze pe oricine în fruntea pieţei.

  • Coşmarul angajatului eficient: şedinţa

    În orice organizaţie sunt oameni care aşa consideră că muncesc, stând în şedinţe“, spune, resemnat, Marius P., director într-o multinaţională din sectorul serviciilor IT, despre situaţiile în care este nevoit să stea până la final în şedinţele în care discuţiile participanţilor se duc în cu totul alte direcţii, fără legătură cu tema întâlnirii de business.

    Cazul lui Marius nu este singular, sunt multe situaţii în care managerii din companiile locale sunt nevoiţi să ia parte la şedinţe inutile, care nu fac decât să îi oblige să stea peste program, ca să recupereze pierderea de vreme din „meetinguri“.

    „Am văzut, destul de frecvent, cazuri de şedinţe ineficiente şi am observat că acestea au repercusiuni în felul în care se conduce o organizaţie. Dacă nu există un obiectiv comun şi dacă nu se ia o decizie în urma unei şedinţe, atunci aceasta poate fi considerată timp pierdut“, admite Anca Georgescu Aladgem, membru în boardul Telekom şi fondator al companiei de consultanţă ChangeWorks – Center for Personal and Organisational Development. Din punctul său de vedere, pentru ca o şedinţă să fie utilă, participanţii trebuie să plece cu o serie de lucruri de făcut de acolo.

    Pregătirea şedinţei, o agendă clară a discuţiilor, stabilirea participanţilor şi a rolului lor în şedinţă şi identificarea concluziilor aşteptate în urma întâlnirilor sunt caracteristicile unei şedinţe eficiente, spun specialiştii. Cu cât este mai bine planificată, organizată şi condusă, cu atât şansele pentru o încheiere cu succes a unei şedinţe care să nu fie considerată inutilă sunt mai mari. „Durata unei şedinţe depinde de scopul întâlnirii. Astfel, dacă avem o întâlnire de planificare strategică, această va dura mai mult, dacă este vorba de o întâlnire de planificare operaţională, timpul se reduce etc. Personal cred în întâlnirile scurte, bine pregătite, bine comunicate, cu un scop clar şi cu audienţa potrivită. Când mă refer la o întâlnire scurtă am în vedere 30 – 45 de minute, adică timpul maxim de concentrare al unui adult“, explică Dan Burlacu, consultant în cadrul companiei de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării profesionale Ascendis. Unele şedinţe, cum sunt cele de aliniere, sunt necesare, pentru că de multe ori apar probleme la limita dintre două departamente care trebuie clarificate, explică Anca Georgescu Aladgem. „Pentru o şedinţă eficientă este foarte importantă agenda discuţiilor şi materialele discutate, care să fie precirculate. Dacă sunt prezentări PowerPoint cu 70 de slide-uri şi sunt 15 astfel de prezentări într-o şedinţă, aceasta se poate transforma rapid într-o o pierdere de vreme“, explică ea. Într-o şedinţă este, de asemenea, foarte important să fie la masă persoanele care trebuie. „Dacă lipseşte persoana considerată «guru» pe subiectul discutat, atunci şedinţa nu are rost“, mai spune Anca Georgescu.

     În ceea ce priveşte frecvenţa şedinţelor, consultantul de la Ascendis spune că aceasta depinde de diverşi factori, cum ar fi tipul activităţii organizaţiei (dacă este, de exemplu, de retail, producţie, ori cercetare şi dezvoltare) sau de modelul de business (pentru că există organizaţii care lucrează foarte mult cu echipe interdepartamentale pe proiecte specifice, caz în care o întâlnire săptămânală pentru verificarea statusului este recomandată).

    „Nivelul de dezvoltare al organizaţiei este un alt cadru ce poate dicta frecvenţă întâlnirilor. O organizaţie matură va avea o altă dinamică a întâlnirilor versus o organizaţie care se află la început de drum ori se reorientează în piaţă“, adaugă Dan Burlacu de la Ascendis.

    Pentru Daniela L., 33 de ani, schimbarea tipului de organizaţie pentru care lucrează a condus şi la o schimbare a practicii în materie de şedinţe. Când lucra la o companie cu acţionariat românesc, spune ea, întâlnirile erau de tip „face to face“ şi îi ocupau cam 30-40% din timpul petrecut la muncă.

    „După ce m-am angajat la o multinaţională lucrurile s-au schimbat radical. Modul de lucru este foarte diferit, într-o zi normală ajung şi la 70-80% din timp petrecut în săli de conferinţe unde am vestitele «call-uri» cu echipa din Europa. E foarte mult timp pierdut şi multe momente în care discuţiile degenerează sau când colegii din Europa lucrează de acasă şi astfel ajungi să auzi un copil pe fundal sau un câine care latră şi nu se mai opreşte“, spune Daniela, care lucrează în departamentul de marketing al unui centru de servicii de externalizare care deserveşte de la Bucureşti clienţi din întreaga Europă. Pentru ea, cel mai dificil este să constate că, după ce a stat toată ziua în astfel de şedinţe, nu mai are timp să pună în aplicare ce are de făcut efectiv la serviciu şi este nevoită să lucreze peste program.

    La rândul său, Marius P. încearcă să evite şedinţele atât cât este cu putinţă, iar atunci când le organizează el face tot posibilul să fie cât mai scurte şi eficiente. Iar atunci când este invitat la şedinţe se scuză dacă se poate, după ce şi-a prezentat opinia sau informaţiile solicitate, şi dacă el consideră că prezenţa sa nu mai aduce valoare adăugată în acel moment. „În compania noastră, o colegă a avut o iniţiativă foarte bună, care s-a implementat: stand-up meetings. În ideea de a avea şedinţe cât mai scurte şi eficiente, s-au cumpărat nişte mese mai înalte, din acelea de cocktail de la evenimente, iar participanţii stăteau în picioare, ideea fiind de a avea şedinţe de 15- 30 de minute. Asta până când unii au început să vină la şedinţe cu scaunele după ei, iar ulterior sala de şedinţe a fost desfiinţată şi mesele împărţite pe la diverşi şefi de departamente. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită“, îşi aminteşte Marius.

    Ideal ar fi ca o şedinţă să dureze maximum una sau două ore, spun specialiştii. În cazuri mai rare, când se discută despre strategia companiei şi şedinţa are loc o dată pe an, aceasta poate avea o durată ce ajunge chiar şi la 1,5 zile. „Dar aici nu mai este vorba de o şedinţă, ci de un workshop care este gestionat de un facilitator“, adaugă Anca Georgescu Aladgem.

    Dincolo de tipul de şedinţe şi de practicile din organizaţii în legătură cu acest subiect, mai există studii care arată că există diferenţe între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte modul de abordare a şedinţelor. „De foarte multe ori bărbaţii iau decizia înainte de şedinţă, la bere, şi folosesc şedinţa ca să formalizeze deciziile luate anterior. În schimb, femeile consideră şedinţele forumul în care se dezbat ideile şi în urma cărora se iau decizii şi se stabilesc planuri de acţiune“, mai spune Anca Georgescu.

    În ceea ce priveşte pierderile pe care le pot aduce companiilor şedinţele inutile, acestea se traduc şi în scăderi în materie de: focus, claritate, motivare, devotament profesional al angajaţilor şi productivitate. „Nu în ultimul rând, o companie pierde timp şi bani din pricina întâlnirilor ineficiente. Din câte ştiu, un angajat petrece în medie 6 ore / săptămână în cadrul şedinţelor, iar aproximativ 35% din timp este ineficient folosit. Dacă ne uităm la dimensiunea companiei, la numărul angajaţilor, la salariul mediu şi la 52 de săptămâni, vom ajunge imediat şi la cifre“, conchide Dan Burlacu de la Ascendis.

  • Hotare, aşa cum sunt stabilite de bancnota de un leu

    Nu o să vorbesc aici despre conceptul acela cu două sau mai multe Românii, a fost mult prea des şi mult prea inutil invocat, dar o să vorbesc despre faţetele aceleiaşi Românii; personal, fac parte din categoria nefericiţilor pentru care lumea nu începe la Romană şi se termină la Şincai, aşa că micul orăşel de provincie unde o problemă de familie m-a dus săptămâna trecută nu m-a luat prin surprindere. Dar m-a făcut să mă gândesc.

    Este târgul unde am copilărit, numele nu are importanţă; oraşul are istorie, la un moment dat armata română a dat o probă de bărbăţie acolo şi a învins, un oraş care a avut ceva industrie, ba era ceea ce se chema la un moment dat nod de cale ferată – asta într-o vreme când trenurile circulau şi nu erau tăiate la fier vechi. Acum este doar un orăşel cenuşiu, un cenuşiu brăzdat de albul varului cu care sunt boite bordurile şi copacii din parc. Momentul duşului rece a fost cel în care am devenit conştient de faptul că leul era bancnota cu cea mai intensă circulaţie pe plan local, şi nu, faptul că spun asta nu înceamnă o lipsă de patriotism. Leul stabilea un soi de hotar nevăzut în România, despărţea cotidianul meu de cotidianul locuitorilor micului orăşel. O banală comandă de 80 de lei a declanşat un potop de mulţumiri de partea cealaltă de tejghelei, iar fata de la casieria magazinului local a surâs blând şi înţelegător la nefericirea şi la încurcătura unui bărbat aflat la rând în faţa mea: „…un leu? Lăsaţi, îl aduceţi mai târziu, sunt aici până la nouă…“.

    Este o faţetă a României unde se dau şpăgi de milioane de dolari, unde se negociază orice, unde se pun la cale afaceri, unde se exploatează bogăţiile subsolului şi unde tineri IT‑işti talentaţi fac chestii minunate. Dar cumva afacerile şi bogăţiile subsolului şi IT-iştii cei talentaţi sunt legaţi direct şi profund de insul acela căruia îi lipsea un leu pentru a-şi plăti cumprăturile, şi dacă nu vom înţelege asta, tehnocrat sau simplu cetăţean, naţia asta nu se va însănătoşi. Pentru că sărăcia cronică slăbeşte orice naţie şi taie orice şanse de a reuşi reabilitarea unei naţii.

    Cultura sărăciei înseamnă ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Mulţumirea de a supravieţui în orăşele cenuşii, unde nu există spital, nu există dascăli, nu mai există destui copii pentru a umple sălile de clasă. În aceleaşi orăşele se fac locuri de joacă de 600 de milioane de lei vechi şi closete în curţile şcolilor de alte sute de milioane de lei vechi. Cultura sărăciei a creat o clasă de cetăţeni care se tem. Se tem de preţuri, se tem de ziua de mâine. Se tem de ştabii locali, deşi ei îi aleg. Cea mai mare problemă a României nu sunt deficitele sau datoria externă sau corupţia, ci sărăcia, cea care generează toate cele dinainte, şi corupţie, şi deficite, şi datorie externă. Nu mai are rost să căutăm ţapi ispăşitori în fărâmiţarea terenurilor, în productivitatea redusă, în investiţiile anemice sau în folosirea până la idioţenie a sintagmei „mână de lucru ieftină“ şi nu mă refer aici la sărăcie aşa cum o calculează instituţiile financiare. Vorbesc de sărăcia care împiedică oamenii să îşi schimbe mobila din casă la cinci ani şi la sărăcia care împiedică antreprenorii să îşi ducă la bun sfârşit visele; la sărăcia care face din funcţionar un ins coruptibil şi la sărăcia care îl face pe medic să ridice neputincios din umeri.

    Ştiţi, omul acela căruia îi lipsea leul la cumpărături are aceeaşi putere cu tine, cititorule, iar leul acela îl face vulnerabil.

    Un profesor de ştiinţe politice vorbea la un moment dat de un concept care ni se potriveşte şi nouă, acum, de neoleninism. Am mai vorbit: leninismul s-a dezvoltat într-o perioadă în care legitimitatea politică era asociată cu un soi de expertiză care venea dintr-o iluzorie posesie de cunoştinţe superioare, expertiză asumată de liderii politici şi susţinută orbeşte de trepăduşii acestora. Puritatea ideologiei şi menţinerea dominaţiei politice a aşa-zisei elite erau ţeluri în faţa cărora alegerile, opinia publică, constituţia, legile, principiile democratice sau opoziţia politică nu reprezentau nimic.

    Cum e acum? Şi nu numai la noi, ci peste tot în lume.

    O comunitate locală puternică, cu un mod de gândire suplu, adaptabilă dar cu reguli ferme şi leadership real poate fi răspunsul la dezvoltarea viitoare a României, poate asigura un viitor atât tinerilor cât şi celor în vârstă, indiferent de starea sistemului de pensii de stat sau de evoluţia sistemului educaţional. Cum s-ar putea face trecerea de la baroni locali la leadership autentic sau de la inerţia ţăranului român şi de la aşteptatul banilor de la nepoţii din Spania sau Italia la angajament altruist în folosul comunităţii şi cu ce bani se poate face acesta sunt întrebări cât se poate de justificate, cât se poate de grele. Dar se poate şi asta este şansa noastră.
     

  • Hotare, aşa cum sunt stabilite de bancnota de un leu

    Nu o să vorbesc aici despre conceptul acela cu două sau mai multe Românii, a fost mult prea des şi mult prea inutil invocat, dar o să vorbesc despre faţetele aceleiaşi Românii; personal, fac parte din categoria nefericiţilor pentru care lumea nu începe la Romană şi se termină la Şincai, aşa că micul orăşel de provincie unde o problemă de familie m-a dus săptămâna trecută nu m-a luat prin surprindere. Dar m-a făcut să mă gândesc.

    Este târgul unde am copilărit, numele nu are importanţă; oraşul are istorie, la un moment dat armata română a dat o probă de bărbăţie acolo şi a învins, un oraş care a avut ceva industrie, ba era ceea ce se chema la un moment dat nod de cale ferată – asta într-o vreme când trenurile circulau şi nu erau tăiate la fier vechi. Acum este doar un orăşel cenuşiu, un cenuşiu brăzdat de albul varului cu care sunt boite bordurile şi copacii din parc. Momentul duşului rece a fost cel în care am devenit conştient de faptul că leul era bancnota cu cea mai intensă circulaţie pe plan local, şi nu, faptul că spun asta nu înceamnă o lipsă de patriotism. Leul stabilea un soi de hotar nevăzut în România, despărţea cotidianul meu de cotidianul locuitorilor micului orăşel. O banală comandă de 80 de lei a declanşat un potop de mulţumiri de partea cealaltă de tejghelei, iar fata de la casieria magazinului local a surâs blând şi înţelegător la nefericirea şi la încurcătura unui bărbat aflat la rând în faţa mea: „…un leu? Lăsaţi, îl aduceţi mai târziu, sunt aici până la nouă…“.

    Este o faţetă a României unde se dau şpăgi de milioane de dolari, unde se negociază orice, unde se pun la cale afaceri, unde se exploatează bogăţiile subsolului şi unde tineri IT‑işti talentaţi fac chestii minunate. Dar cumva afacerile şi bogăţiile subsolului şi IT-iştii cei talentaţi sunt legaţi direct şi profund de insul acela căruia îi lipsea un leu pentru a-şi plăti cumprăturile, şi dacă nu vom înţelege asta, tehnocrat sau simplu cetăţean, naţia asta nu se va însănătoşi. Pentru că sărăcia cronică slăbeşte orice naţie şi taie orice şanse de a reuşi reabilitarea unei naţii.

    Cultura sărăciei înseamnă ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Mulţumirea de a supravieţui în orăşele cenuşii, unde nu există spital, nu există dascăli, nu mai există destui copii pentru a umple sălile de clasă. În aceleaşi orăşele se fac locuri de joacă de 600 de milioane de lei vechi şi closete în curţile şcolilor de alte sute de milioane de lei vechi. Cultura sărăciei a creat o clasă de cetăţeni care se tem. Se tem de preţuri, se tem de ziua de mâine. Se tem de ştabii locali, deşi ei îi aleg. Cea mai mare problemă a României nu sunt deficitele sau datoria externă sau corupţia, ci sărăcia, cea care generează toate cele dinainte, şi corupţie, şi deficite, şi datorie externă. Nu mai are rost să căutăm ţapi ispăşitori în fărâmiţarea terenurilor, în productivitatea redusă, în investiţiile anemice sau în folosirea până la idioţenie a sintagmei „mână de lucru ieftină“ şi nu mă refer aici la sărăcie aşa cum o calculează instituţiile financiare. Vorbesc de sărăcia care împiedică oamenii să îşi schimbe mobila din casă la cinci ani şi la sărăcia care împiedică antreprenorii să îşi ducă la bun sfârşit visele; la sărăcia care face din funcţionar un ins coruptibil şi la sărăcia care îl face pe medic să ridice neputincios din umeri.

    Ştiţi, omul acela căruia îi lipsea leul la cumpărături are aceeaşi putere cu tine, cititorule, iar leul acela îl face vulnerabil.

    Un profesor de ştiinţe politice vorbea la un moment dat de un concept care ni se potriveşte şi nouă, acum, de neoleninism. Am mai vorbit: leninismul s-a dezvoltat într-o perioadă în care legitimitatea politică era asociată cu un soi de expertiză care venea dintr-o iluzorie posesie de cunoştinţe superioare, expertiză asumată de liderii politici şi susţinută orbeşte de trepăduşii acestora. Puritatea ideologiei şi menţinerea dominaţiei politice a aşa-zisei elite erau ţeluri în faţa cărora alegerile, opinia publică, constituţia, legile, principiile democratice sau opoziţia politică nu reprezentau nimic.

    Cum e acum? Şi nu numai la noi, ci peste tot în lume.

    O comunitate locală puternică, cu un mod de gândire suplu, adaptabilă dar cu reguli ferme şi leadership real poate fi răspunsul la dezvoltarea viitoare a României, poate asigura un viitor atât tinerilor cât şi celor în vârstă, indiferent de starea sistemului de pensii de stat sau de evoluţia sistemului educaţional. Cum s-ar putea face trecerea de la baroni locali la leadership autentic sau de la inerţia ţăranului român şi de la aşteptatul banilor de la nepoţii din Spania sau Italia la angajament altruist în folosul comunităţii şi cu ce bani se poate face acesta sunt întrebări cât se poate de justificate, cât se poate de grele. Dar se poate şi asta este şansa noastră.
     

  • ASTRA Asigurări intră în faliment. Decizia va afecta 4 milioane de asiguraţi

    Astra Asigurări, companie aflată în administrare specială, intră în faliment, informează B1 TV. Decizia aparţine Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a fost luată în urma unei şedinţe; concluzia celor de la ASF este că această companie nu se mai poate redresa.

    Decizia era aşteptată şi preconizată de luni bune, scriu cei de la B1 TV, în condiţiile în care era nevoie de 100 milioane de euro, suplimentare de capital, dar niciun investitor nu a dorit să se implice.

    Astfel, vorbim despre falimentul unei companii mari cu peste patru milioane de asiguraţi. În ceea ce îi priveşte pe aceştia, banii vor fi daţi înapoi dintr-un fond de garantare, potrivit sursei citate.

  • 316 ore, echivalentul a 39 de zile, lucrate în plen de parlamentari, în ultimele cinci luni

    Prima sesiune parlamentară din anul 2015 a început în luna februarie şi s-a încheiat la finalul lunii iunie. În aceste cinci luni, deputaţii şi senatorii au lucrat în plen un total de 316 ore. La un program mediu de 8 ore pe zi, cum au majoritatea bugetarilor, ar însemna că senatorii şi deputaţii au petrecut doar 39 de zile, din ultima jumătate de an, pentru dezbaterea şi votarea proiectelor legislative. O parte a acestui timp a fost petrecut însă de senatori şi deputaţi pentru declaraţii politice şi adresarea de întrebări şi interpelări membrilor Guvernului. Alte 17 ore au fost lucrate de senatori şi deputaţi în 11 şedinţe de plen reunit.

    Senatorii au fost mult mai harnici decât colegii lor din Camera Deputaţilor. Deşi au lucrat în mai puţine şedinţe de plen, au strâns mai multe ore de dezbateri. Astfel, senatorii au participat, de la începutul anului, la 58 de şedinţe de plen, totalizând aproape 157 de ore de activitate (19 zile de muncă la un program de 8 ore), în timp ce deputaţii au lucrat doar 142 de ore în plen (mai puţin de 18 zile de muncă la un program de 8 ore) în 62 de şedinţe.

    Pe de altă parte, deputaţii au avut şi cele mai multe şedinţe de plen suspendate fie din lipsă de cvorum, fie din cauză că la lucrări nu au participat reprezentanţii Guvernului pentru răspunsurile la întrebările şi interpelările aleşilor. Au fost 5 şedinţe de plen ale Camerei Deputaţilor care au fost suspendate după mai puţin de 10 minute, cea mai scurtă dintre aceasta fiind de doar un minut şi 44 de secunde. Recordul absolut al Parlamentului s-a înregistrat însă în sesiunea anterioară, când vicepreşedintele de atunci al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a suspendat lucrările după doar 23 de secunde.

    Senatorii şi deputaţii s-au remarcat şi prin numărul mare de zile libere pe care şi le-au luat în această sesiune. Pe lângă cele trei sărbători legale din primele 6 luni ale anului pe care parlamentarii le-au prins în plină sesiune (Paştele, minivacanţa de 1 mai şi cea de Rusalii), aleşii şi-au mai întrerupt activitatea şi pentru Paştele şi Rusaliile catolice, când şi-au programat activităţi în teritoriu. De exemplu, deputaţii şi-au luat o vacanţă prelungită, de cinci zile, de Paştele ortodox, din cauza lipsei cvorumului în Săptămâna Mare. Atunci a fost amânată şi cererea de reţinere şi arestare a deputatului UDMR Marko Attila, colegii săi neprezentându-se la plen pentru a vota solicitarea procurorilor.

    În Senat, vacanţa de Paşte a fost legată cu cea de Paştele catolic, astfel încât senatorii au lipsit de la lucru mai bine de două săptămâni. Senatorii şi-au luat liber şi de Rusaliile catolice, tot pentru a merge în teritoriu. Cu această ocazie, au amânat încă o dată discutarea cazului Dan Şova, după decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea hotărârii prin care social-democratul scăpase de arestul preventiv. Conducerea Senatului ar fi trebuit să ceară un punct de vedere Comisiei juridice, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza zilei libere pe care şi-au luat-o senatorii.

    Pe de altă parte, deputaţii au vrut în această sesiune să introducă şi un plen special, dedicat premierului şi membrilor Guvernului. O dată pe săptămână, miniştrii sau premierul ar fi trebuit să se prezinte în faţa Parlamentului, pentru a dezbate probleme actuale din domeniile pe care le gestionează. Deşi această măsură a fost anunţată încă din luna ianuarie, în cele cinci luni de activitate, Victor Ponta a venit o singură dată în faţa deputaţilor. La rândul lor, doar trei miniştri au participat la aceste activităţi – ministrul Agriculturii, cel al Sănătăţii şi cel al Finanţelor.

    În pofida orelor petrecute în plen, senatorii şi deputaţii au lăsat multe restanţe peste vară – peste 700 de legi aşteaptă soluţii din partea comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi din Senat pentru a ajunge la votul final. Aceasta, în timp ce alte 730 de iniţiative şi proiecte au fost votate în Camera Deputaţilor şi în Senat, fiind fie adoptate, fie respinse.

    În afara activităţilor în plen, senatorii şi deputaţii lucrează două-trei zile pe săptămână şi în comisiile de specialitate. Dintre acestea, la Camera Deputaţilor cea mai activă a fost Comisia juridică, cu 57 de şedinţe în prima sesiune parlamentară şi 368 de iniţiative dezbătute, în timp ce comisia cu cea mai puţină activitate a fost Comisia pentru egalitate de şanse, cu doar 18 şedinţe şi 7 proiecte dezbătute. La Senat, tot Comisia juridică a fost cea mai activă, cu 137 de iniţiative dezbătute, în timp ce Comisia pentru românii de pretetudineni a avut doar 4 proiecte în dezbatere.

  • Şedinţele CNA ar putea fi transmise în direct începând cu 1 aprilie, pe site-ul instituţiei

    Decizia a fost luată în şedinţa de marţi a CNA cu 7 voturi “pentru” (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu şi Răsvan Popescu), în timp ce Radu Călin Cristea a votat “împotrivă”.

    Decizia a fost luată după ce Valentin Jucan a reluat, marţi, transmisia online a şedinţei CNA pe contul său personal de Facebook, fapt care a stârnit nemulţumirea majorităţii membrilor CNA, care a susţinut că nu este legală difuzarea şedinţei instituţiei pe un cont personal al unui membru de pe platfoma de socializare online.

    Discuţiile privind decizia CNA de a transmite, începând cu 1 aprilie, şedinţele online pe site-ul instituţiei s-au întins pe parcursul a aproximativ două ore. În cele din urmă, membrii Consiliului au căzut de acord asupra datei de 1 aprilie, când ar urma să înceapă aceste transmisii, însă difuzarea online pe site-ul cna.ro a şedinţelor nu poate fi făcută fără modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare (ROF) al CNA. În acest sens, membrii CNA trebuie să ia în discuţie modificarea ROF, care ar urma să fie făcută în curând, după discuţii într-o şedinţă informală.

    Pe de altă parte, CNA nu poate să transmită online şedinţele proprii fără a avea aprobarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), potrivit unor precizări făcute în şedinţa CNA de marţi.

    Astfel, reprezentanţii CNA ar urma să ia legătură, în următoarea perioadă, cu reprezentanţii STS, pentru a se consulta privind mărimea de bandă necesară transmisiei, infrastructura necesară şi expertiza necesară în acest caz.

    Pe de altă parte, mai mulţi membri ai CNA, între care Radu Călin Cristea şi Răsvan Popescu, i-au spus lui Valentin Jucan că sunt nemulţumiţi de comentariile pe care acesta din urmă le-a făcut la adresa majorităţii membrilor CNA pe contul său personal de Facebook. În acest context, Răsvan Popescu i-a cerut lui Valentin Jucan să retragă anumite afirmaţii în care folosea termeni precum “nemernicie”, în referiri la majoritatea membrilor CNA.

    “Poate vă retrageţi afirmaţiile făcute, în caz contrar, mă puneţi în situaţia de a nu mai participa la şedinţele pe care le conduceţi (în calitate de preşedinte de şedinţă, n.r.)”, i-a spus Răsvan Popescu lui Valentin Jucan.

    Popescu i-a mai spus lui Jucan că între membrii Consiliului trebuie să existe o anumită înţelegere şi că nu poate să conducă o şedinţă de oameni pe care îi consideră “nemernici şi nesimţiţi”.

    În schimb, Valentin Jucan a spus că el a scris pe Facebook că anumite acţiuni făcute de unii membri ai Consiliului sunt “nemernicii”, fără a-i considera pe respectivii membri nemernici.

    “Sunt nemernicii multe din acţiunile pe care le aveţi”, a repetat Jucan.

    Însă Răsvan Popescu a continuat să spună că, în cazul în care Valentin Jucan nu va retrage de pe Facebook afirmaţiile de tipul acesta, el nu va mai participa la următoarele şedinţe conduse de Jucan.

    Această decizie ar urma să afecteze cvorumul şedinţelor CNA conduse de Valentin Jucan, întrucât, în prezent, Consiliul Naţional al Audiovizualului funcţionează cu doar nouă membri faţă de cei 11 prevăzuţi de legea audiovizualului.

    Parlamentul nu a numit încă cei doi membri care ar urma să asigure funcţionarea CNA la capacitatea sa deplină, după ce Narcisa Iorga şi Christian Mititelu şi-au încheiat mandatele.

    De asemenea, potrivit Legii audiovizualului, pentru ca o şedinţă să poată avea loc, este nevoie de prezenţa a minimum opt membri ai Consiliului.

    În mod curent, CNA desfăşoară şedinţe publice marţea şi joia.

    De asemenea, potrivit Legii audiovizualului, şedinţele în care se aleg preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului nu sunt publice.