Marca Dacia a vândut anul trecut aproape 360.000 de maşini, asamblate la Mioveni, Casablanca şi Tanger, în creştere cu 4,8% faţă de anul anterior, pe patru continente. În acelaşi timp, 2012 a reprezentat anul extinderii gamei Dacia cu şase modele noi. Aceasta a permis mărcii Dacia să-şi reînnoiască oferta de produse, prin introducerea noilor modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway. În plus, au fost abordate noi segmente de piaţă, cum ar fi cel al vehiculelor de familie şi al vehiculelor combi, cu modelele Lodgy, Dokker şi Dokker Van. Odată cu valul de lansări din 2012, Dacia dispune în prezent de cea mai tânără gamă din Europa, cel mai vechi model al gamei fiind Duster, lansat în primul semestru al anului 2010.
Tag: Sandero
-
Dacia a lansat noua gamă de Logan, Sandero şi Sandero Stepway (GALERIE FOTO)
Primul model pentru care s-au putut înregistra comenzi în România a fost Sandero, preţurile fiind comunicate încă de la sfârşitul lunii septembrie, când maşina a fost lansată în cadrul Salonului Auto de la Paris; pentru Logan preţurile s-au comunicat abia săptămâna trecută.
“Pentru Sandero s-au înregistrat până în 100 de comenzi, deoarece abia au fost deschise. Pentru Logan nu avem un target stabilit, depinde doar cât de rapid vom putea aduce maşinile în showroomuri. Este practic o cursă contracronometru, deoarece anul nu se termină pe 31 decembrie, ci undeva pe la mijlocul lunii decembrie. Pentru Logan sunt deja foarte mulţi potenţiali clienţi. Pe site-ul Dacia peste 10.000 de persoane s-au înregistrat pentru a primi informaţii. Aşteptarea a fost foarte mare pentru ambele modele”, a spus Mihai Bordeanu, directorul de marketing pentru marca Dacia.
Din vechea generaţie mai sunt sub 500 de maşini disponibile pe stoc, potrivit oficialilor Dacia, care se vom vinde în săptămânile următoare, atât prin programul Rabla, cât şi în afara acestuia.
“Nici Logan 2, şi nici Sandero sau Sandero Stepway nu vor mai prinde programul Rabla din acest an. Este bine că au venit acum şi este bine că România este prima ţară unde sunt lansate noile modele. Nu am fi amânat pentru nimic lansarea acestora în 2013”, a spus Mihai Bordeanu.
Dacia a lansat noua gamă de Logan, Sandero şi Sandero Stepway (GALERIE FOTO)
Noul Logan vine cu un preţ de pornire de 6.690 de euro cu TVA pentru varianta de bază cu echipare Acces şi motorul pe benzină de 1,2 litri şi 75 CP. Echiparea este una cât se poate de spartană, incluzând, ca şi în cazul lui Sandero, doar elementele de siguranţă, precum cele patru airbaguri, ABS şi ESP. Versiunea de top, Laureate, care este şi cea mai bine vândută, include aer condiţionat, radio-CD cu port USB şi Bluetooth, pe lângă geamuri electrice faţă, închidere centralizată cu telecomandă, computer de bord şi proiectoare de ceaţă, porneşte de la 8.700 de euro în cazul motorizării de 1,2 litri 75 CP, 9.800 de euro pentru cea cu motorul TCe turbo de 90 CP şi 0,9 litri şi 10.600, respectiv 11.200 de euro pentru dieselul de 1,5 litri dCi în cele două versiuni de putere, de 75, respectiv 90 CP. Sistemul multimedia MediaNav este disponibil pentru 300 de euro, la care se adaugă 100 de euro costul pentru harta Europei. Lista de opţionale este completată de pachetul Securite, care include senzori de parcare spate, tempomat, volan din piele contra sumei de 400 de euro şi pachetul Look cu jante din aliaj de 15 inchi şi geamuri electrice spate care costă 350 de euro.
Dacia a decis ca odată cu lansarea noilor generaţii ale Logan şi Sandero să modifice şi strategia de preţ a acestora pentru piaţa locală. Spre exemplu, dacă în cazul generaţiei anterioare a lui Sandero, modelul vândut în România avea un preţ de pornire mai mare decât în Franţa sau Germania, vechiul Logan era cel mai ieftin vândut pe piaţa locală. Acum, în România sunt la vânzare cele mai ieftine modele Sandero – cu un preţ de pornire de 6.990 de euro şi cel mai ieftin Logan – 6.690 de euro.
Cei 190 de euro s-au adăugat în condiţiile în care noul Logan dispune încă din versiunea de bază de airbaguri laterale pe lângă cele două frontale, sistem de control al stabilităţii ESP şi servodirecţie. Toate aceste echipamente lipseau pe vechiul Logan de bază, iar dacă ar fi fost adăugate, ar fi costat până la 500 de euro în plus. Aşadar, se poate spune că noul Logan este chiar mai ieftin decât vechiul model.
-
Lodgy – Numele maturizării Dacia
Cum arată Dacia Lodgy (GALERIE FOTO)
“Dacă vă uitaţi la Logan, apoi la Sandero şi Duster, iar acum la Lodgy, veţi vedea că unele trăsături se păstrează, însă trecerea la nivelul următor de design este firească şi menţine direcţia pe care Dacia a impus-o de-a lungul timpului”, a declarat, săptămâna trecută, la Paris, Eric Pasquez, director gamă entry în cadrul Renault. Oficialii Dacia-Renault au prezentat, la atelierele companiei, modelul Lodgy pe care intenţionează să-l folosească în competiţia automobilistică de iarnă Andros.
Varianta de serie a Lodgy urmează să fie adusă în faţa publicului la Salonul Auto de la Geneva din 2012 şi lansată ulterior pe piaţa europeană, după cum susţin surse din cadrul companiei. Modelul Lodgy va fi produs exclusiv în fabricile Renault din Tanger, Maroc, dat fiind că doar una din zece maşini produse de Dacia la Mioveni se mai vinde în România, iar costurile legate de transport şi forţă de muncă sunt mai reduse în statul nord-african. “Emoţional vorbind, nu ne-am fi dorit o astfel de veste pentru că centrul de greutate se mută înspre alte meleaguri şi am putea să ne gândim chiar la un precedent”, spune consultantul economic Ionel Blănculescu.
Trecând însă peste partea sentimentală, decizia francezilor arată că brandul Dacia s-a maturizat şi trece acum de la faza de specializare, pornită cu modelul Logan, la cea de diversificare. Iar diversificarea înseamnă noi modele şi noi locuri de producţie, în linie cu cererile din piaţă. “Este vorba despre o operaţiune firească, logică, de management, iar pentru imaginea Dacia în lume diversificarea este benefică. Nu e vorba de o mutare, ci de o diversificare”, adaugă Blănculescu, care vede firească decizia de apropiere faţă de pieţele cu potenţial ridicat din America de Sud şi vestul Europei.
Fabrica de la Mioveni ar urma să funcţioneze în continuare la foc continuu şi să producă modelele Logan, Sandero şi Duster. “Aşa cum am obişnuit până acum clienţii Dacia, modelul de serie Lodgy va avea acelaşi avantaj în materie de preţ comparativ cu modelele concurente, ceea ce înseamnă o diferenţă de preţ de 3.000-4.000 de euro”, a declarat în cadrul prezentării Gerard Detourbet, director program entry al Renault.
Introdus în Franţa în 2005, brandul Dacia a devenit un jucător important în piaţa auto din Hexagon. Peste 360.000 de vehicule s-au vândut în ultimii şase ani. Cu o cotă de piaţă de 3,4% la finele lunii octombrie 2011, Dacia este al optulea cel mai puternic brand producător de maşini de familie, iar în materie de vânzări se situează pe poziţia a cincea.
Conceptul Lodgy va apărea în faţa a 50.000 de fani, cu prilejul competiţiei Trophee Andros, care va debuta în prima săptămână a lunii decembrie la Val Thorens în Franţa. “Imaginea produsului este pusă astfel în valoare la costuri mult mai reduse. De-a lungul timpului, Dacia a preferat să îşi consolideze imaginea mai puţin prin reclame agresive şi mai mult prin sport”, a mai declarat Gerard Detourbet, director program entry al Renault. Fără vreo legătură cu modelul Logan, numele Lodgy a fost ales pentru că sugerează ideea de locuinţă, adăpost, casă. De această dată, casa noului monovolum va fi Marocul.
-
Dacia va muta o parte din producţia Sandero în Maroc, pentru a putea fabrica mai multe unităţi Duster
“Am decis mutarea unei părţi a producţiei Sandero în Maroc datorită creşterii cererii pentru Duster, astfel că trebuie să mărim cadenţa de producţie . Cum suntem aproape de capacitatea maximă de producţie a uzinei de la Mioveni, vom muta o parte din producţia Sandero ca să facem loc modelului Duster”, a spus Chauvet, prezent la Salonul Auto de la Frankfurt.
Totodată, el a afirmat că cele două noi modele Dacia pe care Renault le va fabrica la uzina de la Tanger, Maroc, respectiv modelul de familie şi cel comercial, vor intra în producţie la începutul anului viitor.
Chauvet a adăugat că o mare parte din componentele necesare fabricării celor două modele vor proveni de la furnizorii din România.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Oficial: Renault Sandero facelift
Dupa ce am avut ocazia sa observam destule detalii ale
faceliftului lui Renault Sandero, gratie primelor imagini spion ,
iata ca acum avem parte de pozele oficiale cu restilizarea
low-costului Sandero. Este vorba despre versiunea dedicata, cel
putin pentru moment, pietelor din America de Sud, inaugurarea avand
loc in Brazilia.Cititi mai multe pe www.promotor.ro
-
Renault deschide showroom-uri pentru Dacia pe pietele occidentale. Tinta: 2% din piata Europei de Vest
Zece platforme de ridicat masini vanau vinerea trecuta soferii
care incercau sa parcheze pe langa parcul Moghioros, in zona de
vest a Capitalei. Erau zeci de masini insirate pe trotuar, in
dreptul unei benzinarii, al restaurantului McDonald’s si mai ales
in spatiul marcat cu un indicator rotund cu un mare asterisc rosu
pe un fond albastru, indicator care pentru soferi se traduce in
“Oprirea si stationarea interzisa”.Cu toate acestea, niciuna dintre masini nu era ridicata, iar
soferii platformelor pareau ca au venit, la fel ca zecile de soferi
care parcasera neregulamentar, pentru a vedea cum trei oameni in
costum taiau panglica la un showroom marca Dacia. De fapt, soferii platformelor se uitau
la cateva masini de teren Duster insirate in parcare si comentau pe seama
celui mai recent model din gama
Dacia, cel care ar trebui sa schimbe fundamental imaginea
marcii in Europa. Mai ales in vestul Europei.“Odata cu Duster, schimbam si strategia comerciala pentru
Europa de Vest. Pana acum Dacia insemna un coltisor (“corner”) in
showroom-urile Renault. De acum incolo,
Dacia va avea showroom-uri proprii si personal de vanzari
dedicat”, explica Jérôme Stoll, liderul regiunii Europa in cadrul
Renault, cel care coordoneaza strategia comerciala a francezilor in
Europa de Vest. Fara a oferi date concrete privind vanzarile din
acest an din Europa – “vorbim in decembrie, cand o sa va spun exact
cu cat incheiem anul” – Stoll ofera un indicator foarte important
pentru marca romaneasca.“Stiti care este problema mea cea mai mare acum? Cand ma intreaba
un potential client de Duster cand ii pot livra masina, eu trebuie sa
ii spun ca nu se va intampla mai devreme de cateva luni. E foarte
mult, dar sper ca, de anul viitor, cresterea capacitatii de
productie sa ne ajute sa scurtam timpul de livrare.” Pentru Stoll,
pariul reprezentat de primul vehicul de teren din gama Dacia este, poate, mai important decat aparitia
Logan (masina in trei volume, cu portbagaj mare) sau Sandero
(varianta hatchback, adica in doua volume, cel mai apreciat segment
auto din Europa de Vest).“Am condus Duster inca dinainte de a fi lansat pe piata,
cu ocazia testelor pe care le-a facut Renault. Am mers pe drumuri
bune, dar mai ales in teren accidentat si modul cum s-a comportat
masina a fost o surpriza foarte placuta pentru mine. Va fi, in mod
sigur, si pentru clienti.” Nu degeaba francezii au decis, ca parte
a strategiei comerciale, sa se foloseasca de modelul Duster pentru
a lansa marca romaneasca si pe una dintre cele mai exigente, dar
importante ca volum piete din Europa: Marea Britanie.“Lansarea Dacia in Marea Britanie, dar si pe restul pietelor din
Europa de Vest care in prezent nu sunt acoperite, este al doilea
pilon al strategiei noastre, alaturi de construirea unei structuri
de vanzari dedicate. Iar daca adaugam si extinderea gamei actuale
prin noi modele, va asigur ca o sa vedeti si in continuare Dacia in
top.” Stoll face referire la faptul ca in ultimii doi ani Dacia a
fost marca auto cu cea mai mare crestere la nivelul Europei de
Vest, chiar daca initial, masinile ce urmau a fi produse la Pitesti
erau dedicate mai degraba pietelor emergente din intreaga lume, nu
celor dezvoltate. “Cand am decis sa facem o masina precum Logan,
ne-am bazat pe studii aprofundate de piata care spuneau ca exista
un segment important de clienti care aveau nevoie de un vehicul
simplu, nu foarte scump, care sa le satisfaca nevoia primara de
mobilitate, dar sa fie fiabil.” -
Dacia Sandero, cea mai buna investitie in Germania
Publicatia germana a realizat un top al deprecierii masinilor
din care au iesit doi castigatori – Dacia Sandero la criteriul
“depreciere in euro la nivel absolut” si MINI Cooper Cabrio la
“depreciere in procente”. In clasa mica Sandero s-a impus cu o
depreciere de 3.425 de euro in patru ani.
Cititi mai multe pe www.promotor.ro -
Varianta GPL a Sandero ar putea contribui la relansarea pietei de profil in Franta
Piata pentru masini GPL din Franta ar putea fi revigorata, dupa
mai bine de zece ani de stagnare, daca noile inmatriculari vor
depasi pentru anul 2009 nivelul de 24.000 de unitati de anul
trecut, potrivit cotidianului francez Les Echos.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro -
Dacia va lansa in Franta o editie speciala pentru Logan, Sandero si Logan MCV
Editia Black Linese bazeaza pe echiparea seriei Laureate, iar
masinile vor dispune, printre altele, pe langa caracteristicile
obisnuite precum geamuri activate electric pe fata, inchidere
centralizata sau directie asistata, de vopsea metalica, tapiterii
noi cu cusaturi negre, vizibile, volan captusit cu piele si sistem
audio cu comenzi pe volan.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro -
Dacia Sandero GPL a rupt o cota de 70% din piata auto franceza
Graţie bonusurilor de mediu şi de rablă, de 2000 respectiv 1000
de euro, acordate în Franţa la cumpărarea maşinilor noi cu GPL,
vânzările acestui tip de maşini au crescut cu 1000% în primele 9
luni ale acestui an.Dacă anul trecut în perioada ianuarie-septembrie doar 1051 de
modele au fost comercializate, anul acesta s-au înregistrat 11.387
de noi autovehicule dotate cu GPL.Şi dintre acestea, 70% sunt Dacia Sandero GPL, un model care la
noi nu este oferit,Cititi mai multe pe www.promotor.ro