BusinessMagazin

Tag: salariu

  • Companiile încep să dea deoparte CV-urile candidaţilor care şi-au schimbat des jobul

    Una dintre cele mai complicate teme ale unui angajator este fluctuaţia de personal. În unele domenii ajunge şi la 30-40%, cum ar fi în retail sau HoReCa, şi 25-30%, cum ar fi în sistemul bancar, în special pe zona de front office. Un proprietar de restaurant, dar nu numai, a spus că preferă să angajeze asiatici nu pentru că ar fi mai buni sau mai ieftini, ci pentru că nu pleacă atât ded repede.

    Pentru o companie, reducerea cu 1-3 luni a fluctuaţiei de personal reprezintă un câştig. Directorii de HR se plâng că angajaţii pleacă peste noapte la concurenţă sau în alte sectoare imediat ce primesc o mărire de salariu, care nici măcar nu este chiar atât de mare. Adică nicio altă companie nu-i dublează salariul unui candidat. Creşterile realist oferite pentru schimbarea companiei şi a jobului se duc până în 10% pentru poziţiile inferioare şi spre 10-30% pentru poziţiile superioare.

    Companiile spun că România este o ţară unde angajaţii pleacă repede, se plimbă de la un job la altul, intenţia fiind de a obţine la fiecare plecare un salariu mai mare. Cine ştie, poate asta este cea mai rapidă modalitate de a obţine bani mai mulţi printr-o majorare salarială, în condiţiile în care angajatorii iniţiali nu sunt atât de darnici cu creşterea salariilor, iar când aceste creşteri există, procentele nu sunt atât de mari. Se spune că dacă vrei o majorare salarială rapidă, nu peste un trimestru sau un an, este mai bine să accepţi oferta unei firme concurente. La fel este şi în cazul promovărilor.

    Ca să obţii o poziţie mai bună, este mai bine să pleci la concurenţă imediat cum o obţii, în loc să aştepţi ca firma unde lucrezi să te vadă, să te aprecieze, să te promoveze şi să-ţi majoreze salariul. Într-o piaţă a muncii liberă, unde constrângerile de a pleca de la un job la altul nu sunt atât de ridicate, plecarea pentru o ofertă mai bună în altă parte sau pentru o promovare câştigă teren. Valorile unei companii, discursurile motivaţionale, brandul, echipa nu fac faţă în faţa unei creşteri salariale.

    Firmele de recrutare spun că în continuare salariul reprezintă principala sursă de motivaţie, de schimbare a jobului, iar pe locul doi vine bonusul. Schimbarea rapidă a joburilor este bună, dar la un moment dat, dacă cineva schimbă prea multe joburi într-un interval extrem de scurt de timp, s-ar putea ca acest CV să atârne greu atunci când vine vorba de joburi mai bune şi mai bine plătite.

    Când au de unde alege pe poziţii de management superioare, angajatorii se uită la “fluctuaţia de joburi“, adică la cât de des a schimbat un candidat locul de muncă şi de ce. Când directorul de HR sau chiar robotul/aplicaţia vede un CV cu multe schimbări de job într-o perioadă foarte scurtă de timp, dă un pas înapoi în faţa candidatului. Dacă pleacă atât de repede şi de la noi? Cele mai multe companii vor ca angajaţii lor să stea mai mult timp într-o poziţie, mai ales că a aduce un alt candidat costă destul de mult timp şi bani. Aşa se face că directorii de HR dau deoparte CV-urile unde observă la un candidat multe schimbări de poziţii. Excepţia este atunci când compania se duce direct să angajeze pe cineva şi atunci nu mai contează fluctuaţia de joburi din CV.

    Corporatiştii ştiu acest lucru, că şansele lor de a ocupa o poziţie într-o companie se reduc dacă au în CV-ul lor schimbări dese de job. Problema, însă, se pune cum poţi să obţii mai repede majorări salariale dacă nu îţi schimbi repede joburile pentru o creştere salarială. Este o intrebare pe care şi-o pun foarte mulţi candidaţi, dar fiecare este dispus să accepte riscul schimbării rapide a joburilor pentru o majorare salarială, decât să aştepte creşterile salariale şi promovarea din interiorul companiei. Când piaţa muncii este tensionată, în favoarea angajatului, acest model funcţionează. Dacă însă piaţa muncii nu mai este atât de fierbinte, numărul de joburi scoase pe piaţă este mai redus, cererea este mai mare, iar în aceste condiţii un criteriu de selecţie la recrutare este câte joburi ai schimbat, în ce interval şi de ce.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

     

  • Carlos Tavares, CEO Stellantis (Fiat, Chrysler, Peugeot), a primit o creştere de salariu de 56%, până la 36,5 mil. dolari. Acum 10 ani el conducea proiectul Dacia

    Remuneraţia directorului general al Stellantis, Carlos Tavares, a crescut cu 56%, ajungând la 36,5 milioane de euro în 2023, ceea ce îl face unul dintre cei mai bine plătiţi şefi din industrie, după un an în care negocierile salariale dure cu sindicatele americane au afectat profitabilitatea companiei, raportează Financial Times.

    O mare parte din creşterea salarială a lui Tavares a provenit din bonusuri legate de obiective pe termen lung, iar Stellantis, care deţine mărci precum Peugeot, Fiat şi Jeep, a fost unul dintre cei mai profitabili producători auto din industrie în ultimii ani.

    Dar salariul ridicat al lui Tavares a provocat în trecut ciocniri cu sindicatele franceze şi cu acţionarii, inclusiv în 2022, când investitorii au votat împotriva pachetului său salarial la adunarea anuală a companiei. 

    Pachetul de anul trecut se compară cu salariul total de 23,5 milioane de euro pe care Tavares l-a primit pentru 2022. În 2023, salariul său fix de 2 milioane de euro a rămas neschimbat, iar salariul său variabil de 11,5 milioane de euro, legat de obiective precum fluxul de numerar liber, a fost cu 1,4 milioane de euro mai mic decât în anul precedent.

    Cu toate acestea, Tavares a primit şi un bonus de 10 milioane de euro legat de anumite obiective de transformare la Stellantis, care, la fel ca şi alţi constructori auto, se orientează către creşterea producţie de vehicule electrice.

    Salariul lui Tavares ameninţă să provoace o nouă dispută politică, pe lângă presiunea cu care se confruntă din partea guvernului italian pentru a creşte producţia în ţară.

    Anul trecut, cei mai mari trei constructori auto din SUA – Ford, General Motors şi Stellantis – au suferit greve în timpul negocierilor salariale cu sindicatul United Auto Workers. 

    Nivelul tot mai ridicat al salariilor directorilor executivi de la cele trei companii a reprezentat unul dintre argumentele centrale pe care sindicatul le-a folosit în negocieri, afirmând că salariile muncitorilor nu au reuşit să ţină pasul cu recompensele de la nivelul conducerii.

  • Ce salarii câştigă şefii marilor bănci: Gigantul american Citi a majorat salariul CEO-ului Jane Fraser la 26 mil. dolari, deşi profitul a scăzut cu 40%. Salariul lui Jamie Dimon, şeful JPMorgan a crescut la 36 mil. dolari, în timp ce compensaţiile lui James Gorman, Morgan Stanley, au urcat la $37 mil., iar David Solomon de la Goldman la $31 mil.

    Citigroup a majorat salariul directorului general Jane Fraser cu 6% în 2023, până la 26 milioane de dolari, în ciuda faptului că profiturile băncii au scăzut cu aproape 40%, pe fondul unei ample reorganizări.

    Banca a precizat marţi, într-un document de reglementare, că remuneraţia ei, care constă într-un salariu de bază de 1,5 milioane de dolari şi un bonus de 24,5 milioane de dolari, s-a bazat pe faptul că Fraser a eficientizat strategia Citi şi a anunţat “cel mai important set de schimbări în modelul său organizaţional şi de management de la criza financiară din 2008”.

    Schimbările pe care Fraser le-a prezentat anul trecut au ca rezultat reducerea a cel puţin 20.000 de locuri de muncă la Citi, a treia bancă americană ca mărime după active.

    Fraser, un veteran al firmei de consultanţă McKinsey şi al băncii de investiţii Goldman Sachs, a preluat conducerea la începutul anului 2021 cu mandatul de a repara Citi, după ce banca a înregistrat ani de zile performanţe sub cele ale colegilor săi. Ca parte a strategiei sale, ea a anunţat că intenţionează să se retragă din serviciile bancare de retail de pe 14 pieţe de peste hotare. 

    Fraser încearcă, de asemenea, să elibereze Citi de un ordin de consimţământ din 2020 cu autorităţile de reglementare bancară, care îi cerea să modernizeze procesele şi tehnologia după ce a virat din greşeală 900 de milioane de dolari către creditorii unuia dintre clienţii săi, Revlon.

    Rivalii JPMorgan Chase, Morgan Stanley şi Goldman au majorat, de asemenea, salariile directorilor lor executivi pentru 2023. 

    Salariul lui Jamie Dimon de la JPMorgan, a cărui bancă a raportat profituri record pentru 2023, a crescut cu aproximativ 4%, până la 36 milioane de dolari. James Gorman, care a renunţat la funcţia de director general al Morgan Stanley la începutul anului 2024, a fost plătit cu 37 de milioane de dolari, în creştere cu 17,5% faţă de anul precedent. Goldman a majorat salariul lui David Solomon cu 24%, până la 31 de milioane de dolari.

  • Când dobânzile vor începe să scadă, preţurile apartamentelor vor începe să crească

    Anul trecut, 2023, piaţa imobiliară de la noi a avut un an destul de prost, chiar dacă indicatorii pentru achiziţia unui apartament au fost la cel mai bun nivel din istorie din perspectiva preţului, comparat cu salariul mediu:

    •Ÿ tranzacţiile imobiliare au scăzut;

    Ÿ• creditele ipotecare au scăzut;

    Ÿ• dobânzile la lei s-au stabilizat după explozia din 2022: IRCC nu a crescut peste 6%, ci a rămas în jurul a 5,9%, iar ROBOR la trei luni, pentru cei care au rămas cu acest indicator de referinţă, a scăzut chiar de la 8% la 6,2%;

    Ÿ• preţurile apartamentelor în euro nu au crescut, şi cum cursul leu/euro a rămas stabil, preţurile apartamentelor în lei nu au crescut;

    •Ÿ salariile au crescut, spre exemplu salariul mediu a crescut cu 15% în condiţiile în care inflaţia a fost de 6,6%, rezultând o creştere reală a salariului mediu de peste 8%; deoarece cursul valutar leu/euro a rămas stabil, salariile în euro au crescut pe medie cu 15%, depăşind chiar 1.000 de euro net;

    •Ÿ conform calculelor urmărite de brokerul imobiliar SVN, la finalul anului trecut, respectiv în decembrie, s-a înregistrat cel mai bun raport între salariul mediu şi preţul apartamentelor, adică la preţul actual al unui apartament de două camere de 50 de metri pătraţi îţi trebuie, cu un salariu mediu de 5.000 de lei, 7 ani să-l poţi achiziţiona, iar spre comparaţie, în 2008, anul de vârf al pieţei imobiliare, acest indicator ajunsese la 32 de ani;

    Ÿ• chiriile au crescut cu 20-30% anul trecut pentru că oamenii au preferat să amâne achiziţia unui apartament din cauza dobânzilor mari şi să stea în chirie.

    Cu toate că piaţa imobiliară, dintr-o perspectivă a preţurilor care nu au crescut, a cursului valutar leu/euro care nu a crescut, a creşterii salariilor, nu a fost aşa de rea, ci dimpotrivă, românii nu prea s-au înghesuit să cumpere apartamente, pentru că toată lumea se uită şi se raportează la dobânzi, pe care le consideră mari. Explozia IRCC-ului, care a crescut de la 1,8% la 5,97%, a însemnat o creştere a ratei cu 60% într-o perioadă de un an, ceea ce a avut darul să sperie multă lume. Multă lume s-a aşteptat ca piaţa să scadă, să mai scadă odată cu apariţia inflaţiei, cu războiul din Ucraina şi cu ştirile negative legate de scăderea economică, dar nu s-a întâmplat deloc aşa. Românii au putut să-şi achite ratele, creşterea de 60% a unei rate fiind gestionată foarte bine, oamenii nu şi-au pierdut joburile, ci dimpotrivă, şi le-au menţinut chiar şi cu o creştere a salariilor, pentru că euro nu a crescut, nu a pus o presiune suplimentară pe salarii şi plata ratelor, iar toate aceste lucruri au susţinut stabilitatea pieţei imobiliare, adică nu au apărut defaulturi care să ducă la vânzări de apartamente şi deci la scăderea preţurilor. Neavând probleme cu clienţii, băncile nu s-au trezit cu restanţe la plată şi cu credite neperformante, ceea ce nu a pus nicio presiune pe piaţa imobiliară. În aceste condiţii, preţurile apartamentelor nu prea au scăzut.

    Cu toate că parametrii din spatele pieţei imobiliare au fost buni, în special acel indicator privind numărul de ani în care poţi să cumperi un apartament cu salariul mediu pe economie, cererea nu a crescut, deci nici vânzările. Întrebarea este ce va fi de-acum înainte, când vor începe să scadă dobânzile (nu aşa repede cum crede lumea), iar preţurile vor începe să crească. Dacă clienţii nu au cumpărat apartamente când preţurile erau mici dar ratele mai mari, vor cumpăra acum apartamente când preţurile vor fi mai mari, iar ratele mai mici? Cel mai probabil, da. Lumea este mai „speriată” de dobânzile mari decât de preţurile la apartamente. Până la urmă, asta este natura umană, nu întotdeauna există o logică clară. Şi în piaţa imobiliară este vorba despre percepţii. Când lumea crede că dobânzile sunt mari nu prea se mai uită la preţul apartamentelor şi cât de „affordabile” sunt. În următorii ani vom vedea că acest indicator de 7 ani, în care acum îţi poţi plăti un apartament la preţurile actuale şi cu salariul mediu actual, va creşte spre 9 – 10 – 11 ani, iar cererea va fi mai mare decât este acum.  

  • Adrian Sârbu: România nu e obligată să asigure salariu pe viaţă nimănui. Orice funcţie publică trebuie limitată la două mandate

    Nemo: Prima întrebare. În România, Executivul e reprezentat de două instituţii: instituţia preşedintelui şi instituţia prim-ministrului. Eşti de acord să fuzioneze într-o singură autoritate executivă, preşedinte/premier, pe care să o votezi direct şi uninominal? A doua întrebare. Ai fost de acord să votezi electronic şi uninominal. Eşti de acord ca fiecare funcţie publică să aibă doar două mandate, fiecare mandat să fie de maximum 5 ani? Iar a treia întrebare: Eşti de acord ca pentru accederea în orice funcţie publică fiecare candidat să se înscrie cu un proiect-contract în baza căruia să fie evaluat anual de către cei care l-au votat?

    Hofi: 77% vor ca mandatele să fie limitate la cel mult 5 ani, adică să poţi fi un maximum de 10 ani la conducere, în orice funcţie publică. Pot să mă declar nemulţumit de această decizie pentru că îmi dau seama că dacă această lege- putem considera că aceasta va deveni o lege – dacă ar funcţiona, Clujul nu ar putea avea primar ca Emil Boc pentru că după două mandate, după 10 ani, nu mai spun că la primari sunt mandate de 4 ani, deci după 8 ani, cel mult 10, el ar fi trebuit să plece. La fel şi în alte funcţii. L-aţi pomenit mai devreme pe Bolojan, un om foarte capabil, ar fi trebuit să plece. Mugur Isărescu, care este guvernator de 30 de ani, ar fi trebuit să plece. Mi se pare că din cauza faptului că sunt dezamăgiţi unii, poate în prezent de Klaus Iohannis, că despre el am vorbit cel mai mult, din acest motiv românii nu îşi dau seama că pot să-i piardă şi pe oamenii cu adevărat valoroşi care fac o treabă serioasă în funcţia în care sunt. Ăsta este marele pericol, în primul rând pentru primari.

    Adrian Sârbu: Ţi-am mai spus odată că cel mai mare succes politic al lui Emil Boc se numeşte non-opoziţia festivalului UNTOLD. A dat cât a putut şi el ajutor, nu e semnificativ ajutorul, şi oraşul a crescut. Şi tu acum vii şi spui: „domne, ce mă fac că nu mai e Emil Boc la Cluj”. Măi, dar poate este Emil Poloboc, care Emil Poloboc are 30 de ani. Şi cum cred eu că un primar de oraş trebuie să vină direct din business, asta e o discriminare. Adică, domne nu eşti primar în nicio localitate dacă nu ai avut angajaţi înainte, cu care te-ai culcat, te-ai trezit, pe care i-ai plătit şi împreună cu ei ai generat valoare. În orice funcţie publică nu ai voie sau nu ţi se va permite în România aia ideală pe care o visăm noi…

    Hofi: Eu visez ca un primar să poată să rămână mai mult de 10 ani.

    Adrian Sârbu: Nu îl dai azi afară pe Emil Boc. Următorul, Emil Poloboc, zice: „mă, dacă sunt bun stau 10 ani. Dacă nu sunt bun stau un an” şi ajungem la punctul următor al sondajului. Şi atât. Stau până la următorul bilanţ. Cu siguranţă că dl. Emil Boc ştie când a intrat în funcţia de primar că are un mandat, nişte indici de performanţă pe care nu i-a avut la Cluj, ţi-am mai spus cu ce a reuşit, şi când iese, ajunge eligibil în alt job. În România, chiar tu ai spus, sunt grămezi de joburi. Dl. Emil Boc ştie că asta e legea şi după 10 ani s-a cărat.

    Hofi: E o lege greşită.

    Nemo: De ce e greşită?

    Hofi: Aţi spus ceva mai devreme. Că Emil Boc a fost slab ca prim-ministru, dar că e bun ca primar. Şi ce facem aici, îl ducem pe Emil Boc până îşi găseşte job?

    Adrian Sârbu: România nu e obligată să-i asigure lui Emil Boc salariu pe viaţă. Nimănui. România îi oferă lui Emil Boc şansa de a ocupa o funcţe publică bine plătită, respectată, cu indici de performanţă, după care dl. Emil Boc se duce şi face altceva în viaţă. Poate, cu siguranţă, că nu va mai avea salariul, că nu cred că avea salariu ca primar mai mult de 3-4 mii de euro brut. Nu ştiu cât are un primar, dar trebuie să fie pe acolo. Tu vii pe partea ailaltă şi spui: “stai, mă, dar toţi primarii sunt corupţi, toţi primarii fură blat cu cei cărora le dau lucrări publice, grămezi de bani se sifonează, rezultatele nu există”. Singura formă dovedită în lume e mandatul limitat. Pentru orice funcţionar public nu mai mult de două mandate. Nu vreau să intre mai devreme de 30 de ani pentru că trebuie să fie pregătit, aşa cum intră magistraţii. Magistraţii nu ajung magistraţi cum ies din facultate. Şi eu spun aşa: mâine, dlui Pavăl i-a venit rândul să fie primar la Bacău. Domne, 5 ani măcar eşti obligat să te duci într-o funcţie publică. Să nu mai spui nu mă bag în politică. Dl. Pavăl, eu te votez mâine orice. De ce să nu folosim în serviciul public oameni cu potenţial? Dl. Pavăl o să spună: „domne, eu nu vreau să fiu în serviciu public”. Nu ştiu dacă nu cumva eşti obligat. „Bine domne, nu vine dl. Pavăl, dar vine dl. Nemo”. „Domne, aş vrea să ocup o funcţie publică. Primar, şef de serviciu, ceva în administraţie”. „Dl. Nemo, dumneata dai examen şi vom vedea cum vei fi evaluat. Şi poţi să stai 10 ani”. „Aoleu, şi eu după aia ce fac? N-am pensie specială?” Nu. Dumneata eşti bine plătit, dacă bagi mâna în caraiman o să fii bine pedepsit, bine remunerat, te facem de râs şi de ruşine şi să-ţi pierzi creditul. Punct. Soto. Două mandate. Nu două mandate la Parlament, două la Guvern, două la Preşedinţie, două la Prefectură, două la Primărie că mă cheamă Pristanda al politicii contemporane.

    Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News:

    1. În România, Executivul e reprezentat de două instituţii: instituţia preşedintelui şi instituţia prim-ministrului. Eşti de acord să fuzioneze într-o singură autoritate executivă, preşedinte/premier, pe care să o votezi direct şi uninominal?

    DA -44%

    NU-56%

     

    1. Ai fost de acord să votezi electronic şi uninominal. Eşti de acord ca fiecare funcţie publică să aibă doar două mandate, fiecare mandat să fie de maximum 5 ani?

    DA-77%

    NU-23%

     

    1. Eşti de acord ca pentru accederea în orice funcţie publică fiecare candidat să se înscrie cu un proiect-contract în baza căruia să fie evaluat anual de către cei care l-au votat?

    DA-90%

    NU-10%

     

     

     

  • Cât oferă statul să pentru serviciul militar voluntar: Este un proiect de patru luni, pentru femei şi bărbaţi între 18 şi 35 de ani, care vor fi plătiţi cu până la 3200 de RON pe lună. După stagiu, vor primi un stimulent de trei salarii brute

    Statul Major al Apărării a iniţiat un proiect de modificare şi completare a Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în care se propune introducerea unei noi forme de îndeplinire a serviciului militar activ, în calitate de militar voluntar în termen, pentru care sunt eligibili cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care doresc să aibă o pregătire militară, anunţă MApN, la o întâlnire informală cu jurnaliştii.

    Această formă de pregătire nu va înlocui serviciul militar în calitate de rezervist voluntar, ci vine în completare, ca o formă distinctă. Proiectul prevede participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni, în calitate de militar voluntar în termen. Prin introducerea acestui concept se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace, mai spune ministerul.

    Conform propunerii legislative, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de indemnizaţie lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat (între 2800 RON şi 3200 RON), şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare.  La finalizarea programul de pregătire, aceştia vor primi o îndemnizaţie reprezentând trei câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, urmând ca centrele militare să îi ia evidenţă şi să îi introducă în rezerva operaţională.

    Cetăţenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României. Aceştia vor putea opta şi pentru intrarea în efectivele active ale armatei.  În rezerva voluntară, aceştia vor primi 30% din solda unui militar.

  • Prima generaţie care nu s-a născut săracă

    Într-o discuţie la ZF Live la finalul anului trecut, Ionuţ Stanimir, directorul de marketing şi comunicare al BCR, a venit cu o constatare: „Noua generaţie care s-a născut în România este prima generaţie care nu s-a născut săracă. Este prima generaţie care nu a trecut prin tranziţia severă, prin lipsurile severe, ceea ce înseamnă că mentalitatea lor este o mentalitate a abundenţei, o mentalitate a încrederii, o mentalitate a posibilităţilor”. Dacă ne uităm la datele statistice, această afirmaţie o vedem peste tot. Dacă dau puţin timpul înapoi, eu, din Generaţia X (1965-1980), la primul meu job în 1993 am avut un salariu de 90 de dolari, care era peste salariul mediu, într-o lume şi-ntr-o economie care se prăbuşiseră după căderea comunismului şi apariţia capitalis­mului. 90 de dolari însemna un salariu mai mare decât al mamei mele, care avea, dacă-mi amintesc bine, 60-70 de dolari. În Vest, salariul mediu din anii ’90 era spre 1.000 de dolari. Acum, la început de 2024 salariul mediu din România este de 950 de euro, adică 1.050 de dolari, salariul minim a ajuns la 400 de euro, adică aproape 450 de dolari. Un IT-ist, cu o experienţă acumulată acasă, jucându-se pe calculator, poate începe de la 1.500-2.000 de euro, fără probleme. În Vest salariul mediu este undeva între 2.000 şi 2.500 de euro, deci noi am recuperat destul de mult decalajul imens din anii ’90. Generaţia X şi o parte din generaţia Millennials (1981-1996) nici nu visa ca la 20-25 de ani să poată lua un credit pentru un apartament. În anii ’90 băncile nici nu aveau oferte de credite ipotecare. Soluţia la care puteai visa era ca bunicii să-şi încheie cât mai repede socotelile cu această viaţă şi să-ţi lase apartamentul. Părinţii nu aveau ce să-ţi lase, pentru că economiile lor fuseseră spulberate de inflaţia şi de deprecierea cursului valutar din anii ’90. Acum, cu un salariu mediu poţi să-ţi iei un apartament de două camere pe care să-l plăteşti în 7 ani, cel mai bun nivel de accesibilitate pentru achiziţia unui apartament înregistrat în România în ultimii 30 de ani. Fiind o generaţie care nu s-a născut săracă şi, mai mult decât atât, părinţii au reuşit să acumuleze ceva bogăţie prin activele imobiliare deţinute, prin banii economisiţi la bancă sau în titluri de stat, prin acţiunile cumpărate de pe Bursă. Noile generaţii (Generaţia Z – 1997-2012 şi Generaţia Alfa – 2010-2024) pornesc în viaţă cu o altă mentalitate, cosmopolită, globală, unde nu prea există bariere de mentalitate. Generaţiile mai vechi, dacă pot să spun aşa, se confruntă cu această schimbare socială, demografică, tehnologică, iar mulţi nu ţin pasul şi nu înţeleg schimbarea care se petrece în jurul nostru. Pentru noi, vechea generaţie, a avea un job bun în anii ’90 după terminarea şcolii/facultăţii însemna o realizare supremă. Ca să intri în sistemul bancar era o realizare supremă. Acum, băncile aleargă ele după candidaţi, pentru că sistemul bancar nu mai este văzut ca un domeniu aspiraţional pentru noua generaţie.

    Toată lumea se plânge de educaţia noii generaţii – „care nu mai învaţă cum învăţam noi înainte” -, care nu ştie nimic după ce ies din şcoală, care cere salarii mari fără să aibă niciun gram de experienţă, dar asta este situaţia, nu poţi să inventezi, nu poţi să dai timpul înapoi ca să aduci Generaţia X şi generaţia Millennials în locul generaţiilor actuale. Fiecare companie trebuie să se descurce cum poate, cu forţa de muncă pe care o găseşte, cu mentalităţile şi obiceiurile care câştigă teren. Companiile trebuie să se raporteze la solicitările celor care vin din urmă, nu la solicitările celor „actuali”, care mai au 5-10 ani şi ies la pensie. Spre deosebire de Generaţia X şi generaţia Millennials, care nu aveau solicitări de pe piaţa muncii, care nu comentau în privinţa salariilor oferite şi a locului unde erau birourile, acum companiile îşi pun şi-şi fac birourile după aşteptările noilor generaţii. Noi, din Generaţia X şi generaţia Millennials, am muncit non-stop, iar acum ne confruntăm cu cerinţele noilor generaţii, care vor un echilibru între job şi viaţa personală. Faptul că nu porneşti în viaţă „sărac” reprezintă un foarte mare avantaj pentru că ai un anumit confort, pentru că nu ai un handicap faţă de Vest, pentru că foarte multe lucruri sunt nivelate. La polul opus, pentru că nu se confruntă cu o sărăcie financiară şi socială, noile generaţii nu prea mai au ambiţie şi determinare, nu prea se luptă să câştige ceva, pentru că acel ceva deja îl au. Vom vedea în ani dacă noile generaţii vor putea să ducă economia, businessul şi societatea mai departe, astfel încât să înmulţească „talerii” pe care i-au primit. Nu de alta, dar noi, cei care ieşim la pensie peste 10-15 ani, nu vrem să fim „pensionari săraci”. 

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Salariu de bancher: Jamie Dimon, şeful JPMorgan Chase, cea mai puternică bancă din SUA, a încasat 36 mil. dolari anul trecut

    JPMorgan Chase i-a acordat lui Jamie Dimon 36 de milioane de dolari pentru remuneraţia sa din 2023, o creştere de aproximativ 4%, a dezvăluit joi banca, scrie WSJ. 

    Salariul său din 2023 include un salariu de 1,5 milioane de dolari şi un bonus în numerar de 5 milioane de dolari. Cea mai mare parte a salariului său este sub formă de unităţi de acţiuni restricţionate care nu pot fi încasate timp de mai mulţi ani şi care depind de performanţa băncii.

    Salariul său a crescut faţă de anul precedent, când a fost plătit cu 34,5 milioane de dolari.

    Banca şi-a anunţat săptămâna trecută cele mai recente rezultate financiare, raportând cele mai mari profituri anuale din istorie, de 50 de miliarde de dolari. Rezistenţa economiei americane a propulsat anul trecut câştigurile JPMorgan şi ale altor bănci americane de top.

  • AUR propune creşterea salariului minim la 5.000 de lei cu scăderea taxării muncii până la maxim 25%

    „În acest fel dorim să racordăm piaţa muncii la noua realitate economică din România, prin creşterea veniturilor nete ale angajaţilor dar fără a pune presiune suplimentară pe mediul de afaceri prin creşterea taxării muncii în valoare absolută. Totodată, bugetul de stat nu va fi afectat deoarece valoarea absolută colectată rămâne neschimbată”, potrivit unui comunicat de presă.

    AUR transmite că un efect pozitiv al majorării salariului minim şi al scăderii taxării muncii în forma propusă îl reprezintă creşterea consumului, ceea ce va duce la o majorare a încasărilor statului din TVA.

    „De asemenea, un alt efect benefic al măsurii propuse de AUR îl reprezintă atragerea forţei de muncă din rândul cetăţenilor români plecaţi în afara graniţelor ţării. Soluţia AUR transpune în lege o realitate deja existentă: antreprenorii
    români sunt nevoiţi să încalce legea şi să ofere plăţi suplimentare angajaţilor, scoţând banii din firme sub formă de dividende pe care le repartizează către angajaţi. Astfel, prin aplicarea prezentei măsuri legislative vor fi consecinţe pozitive asupra mediului de afaceri, prin faptul ca aceştia vor fi stimulaţi ca veniturile salariale reale să fie impozitate, aceasta fiind o soluţie pentru scoaterea economiei gri la suprafaţă şi pentru o colectare eficientă a taxelor şi impozitelor”, se menţionează în finalul comunicatului.

  • Sorin Pâslaru, ZF: Cel mai important număr din buget: 350 mld. euro PIB în 2024. Toată lumea la masă pentru un singur obiectiv – 1.000 miliarde euro PIB şi 1.000 euro salariul minim net pe economie în 2035

    Cel mai important număr din bugetul pe 2024 proaspăt afişat pe site-ul Ministerului Finanţelor este valoarea estimată în euro a PIB-ului pe anul următor: 350 mld. euro. Cu toate suişurile şi coborâşurile, economia României acumulează putere an după an şi iată că în valoare absolută suntem la un PIB de zece ori mai mare decât cel din 1999.

    Pe măsură ce intrăm în categoria unui PIB măsurat în sute de miliarde de euro, orice procent de creştere reală de 3-5% în lei, care cu ajutorul stabilităţii cursului valutar devine 7-10% în euro, înseamnă zeci de miliarde de euro bune de valoare adăugată suplimentară anual. De acum înainte, miza cea mare este să ne ducem spre 1.000 miliarde euro PIB, iar până în 2035 ţinta este fezabilă. Cu o creştere reală de 5% pe an, România poate ajunge să îşi exprime PIB-ul în patru cifre în miliarde de euro până 2035, peste 12 ani.

    De obicei statisticienii se uită mai mult la valoarea PIB per capita, care înseamnă produsul intern brut împărţit la numărul populaţiei. Aici, România stă foarte prost, fiind la penultimul loc în Uniunea Europeană, înaintea Bulgariei, la valoarea absolută şi nu la valoarea puterii de cumpărare. Dar economiile mari, în momentul în care ajung în zona unor volume de PIB semnificative, puterea în sine a economiei creează un magnetism pentru celelalte ţări mai mici din regiune, care accelerează creşterea noului pol.

    Pe măsură ce România îşi va acorda puterea economică cu puterea populaţiei, puterea geografică şi puterea suprafeţei, atractivitatea României, a Bucureştiului, a marilor oraşe şi a  ţării în general va creşte semnificativ în regiune.

    Un alt indicator esenţial care este necesar să fie urmărit pentru ca puterea în regiune a economiei româneşti să ajungă la ceea ce merită cu adevărat este salariul minim net pe economie, astăzi aflat la sub 450 de euro. Cu un PIB de 1.000 miliarde euro, economia României va fi capabilă, în 2035, să plătească un salariu minim de 1.000 euro net.

    Acestea sunt cele două cifre pe care oricine vine la putere în următorul deceniu în România trebuia să le aibă în minte. 1.000 miliarde euro PIB şi 1.000 euro salariul minim net pe economie.

    În 2024, salariul mediu net prognozat este de 950 euro. Dacă rămâne un ritm de creştere de peste 10% pe an a salariului mediu, cum a fost în ultimii cinci ani, există posibilitatea atingerii acestui nivel al salariului minim de 1.000 euro chiar mai repede decât va atinge PIB-ul 1.000 miliarde euro.

    Aceste ţinte nu pot deveni realitate decât dacă businessul şi politicul, multinaţionalele, antreprenorii, guvernul şi primarii se aliniază pentru a atinge aceste obiective. Odată puse pe masă aceste cifre: 1.000 miliarde euro PIB şi 1.000 euro salariul minim net pe economie, se vor identifica resursele şi mijloacele necesare pentru atingerea lor într-un timp cât mai scurt.

    Bucureştiul va juca un rol esenţial pe acest drum. În condiţiile în care în jurul nostru până la Varşovia, la vest, şi până la Istanbul, la sud, nu există ţări mai numeroase şi capitale mai puternice, Capitala va deveni, odată cu extinderea internaţională a firmelor cu capital privat românesc, un hub al Balcanilor, iar ambiţia ar trebui să fie o rivalitate cu marile centre de business din Vest şi noile rezervoare de bani din Golf.

    A trecut neobservată în România o pierdere colosală a Europei în faţa ţărilor din Golf: capitala Arabiei Saudite, Riad, a câştigat dreptul de a organiza în 2030 Expoziţia Internaţională, un concept care energizează toate ţările lumii pentru a-şi arăta o dată la cinci ani ce au mai preţios, ce tehnologii au adoptat şi cum văd viitorul. Turnul Eiffel a fost de altfel un prim produs al Expoziţiei Internaţionale, în 1889. Riadul a concurat cu Roma, iar banii Qatar-ului, Arabiei Saudite şi ai Dubaiului au convins inclusiv Franţa să voteze cu arabii şi să îşi trădeze vecinii. Centrele de putere şi financiare ale lumii se mută spre est.

    România trebuie să se uite cu atenţie în jur şi odată ce îşi stabileşte obiectivele să găsească şi soluţia. Toată lumea la masă pentru un singur obiectiv: 1.000 miliarde euro PIB şi 1.000 euro salariul minim net pe economie în 2035.