Tag: revolta

  • REVOLTĂ ARMATĂ în Armenia: Un grup de oameni înarmaţi au ocupat o secţie de poliţie din Erevan şi cer demisia guvernului

    Mai mulţi indivizi înarmaţi au ocupat o secţie de poliţie din Erevan, aceştia cerând demisia guvernului armean, a anunţat biroul de presă al poliţiei, potrivit agenţiei de ştiri TASS, scrie Mediafax

    Un comunicat al Serviciului Naţional de Securitate armean informează că un grup de persoane înarmate a ocupat o secţie de poliţie şi au luat mai mulţi ostatici.

    Autorităţile nu au oferit prea multe detalii privind acest incident, însă surse din cadrul forţelor de securitate spun că mai multe persoane ar fi fost rănite.

    Susţinătorii lui Zhirair Sefilyan, un lider al opoziţiei care a fost arestat în data de 20 iunie, fiind acuzat de organizarea unui grup criminal, au anunţat “intenţia lor de a schimba situaţia din Armenia,” prin intermediul unui “revolte armate,” se afirmă într-un comunicat al unui grup de opoziţie.

    “Am confiscat deja una dintre bazele de poliţie din Erevan şi controlăm cartierul Erebuni din sudul capitalei armene,” potrivit opoziţiei.

    În prezent au loc negocierile cu persoanele armate “pentru predarea paşnică a acestora în faţa autorităţile armene,” a declarat Serviciul Naţional de Securitate armean.

  • Unul dintre cei mai mari antreprenori români se revoltă: ANAF este cea mai nereformată instituţie din România, acţionează la comandă

     Unul dintre cei mai mari antreprenori din România, Dan Ostahie, proprietarul Altex, spune că ANAF (Fiscul) este una dintre cele mai nereformate instituţii ale statului, iar modul de acţiune al acesteia afectează mediul privat.

    ”Este foarte important să modernizăm instituţiile statului, începând cu ANAF, pentru a ajunge la un mediu competitiv şi funcţional. Guvernul trebuie să stabilească zece puncte principale care să fie făcute pentru următorii patru ani, de exemplu. Ajutorul de stat poate fi asumat doar dacă avem o strategie pe termen lung, însă nu e neapărat o direcţie pe care s-o îmbrăţişez. Ca să oferim un mediu competitiv, cadrul trebuie bine definit, antreprenorii lăsaţi să se desfăşoare”, a declarat Dan Ostahie în cadrul conferinţei ZF Cei mai mari jucători din economie.

    „Ce ar trebui să facem ca să eliminăm piedicile în dezvoltarea mediului privat? Eu cred că principala piedică este ANAF-ul. ANAF reprezintă cea mai coruptă instituţie de stat, în cadrul căruia noi toţi ne desfăşurăm activitatea. Trebuie restructurată. Restructurarea este o prioritate de grad zero!”, a adăugat el.

    Deşi în perioada trecută Ostahie a primit o amendă de la Consiliul Concurenţei, el totuşi a dat CC ca exemplu pozitiv şi a recunoscut că s-a reformat şi este una dintre cele mai moderne instituţii ale statului.

    ”Vedem multe dosare penale pentru TVA rambursat fără drept. Aceste rambursări au fost făcute, până la urmă, de nişte funcţionari de stat. Cu alte cuvinte, ANAF-ul este o instituţie care trebuie radical reformată, pentru a nu mai fi coruptă politic şi să nu mai intre în jocurile marilor jucători, astfel încât să avem în România o economie liberă de piaţă, pentru a ne putea dezvolta în continuare”, a mai spus el.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cerşetorul care la sfârşitul zilei se urcă într-un Audi TT în valoare de 50.000 de lire

    Matthew Brinton, 35 de ani, împreună cu câinele său Hazel sunt, de ani de zile, o prezenţă obişnuită pe străzile din Newquay. Acesta cerşeste mâncare şi bani, iar lumea este revoltată de faptul că a fost văzut urcându-se într-un Audi TT, care ar valora 50.000 de lire, informează Daily Mail

    Brinton spune că maşina i-a fost lăsată moştenire de bunica sa. Automobil care între timp i-a fost furat.

    “Nu am văzut postările de pe reţelele de socializare. Nu am acces la internet, dar potrivit poliţiei am primit mai multe amenninţări cu moartea. Oamenii îşi dau cu presupusul prea mult”, a declarat el.

    Briton susţine că este disperat şi că nu are ce mânca pentru că nu mai primeşte donaţii. 

     
    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Cine este cea mai tânără miliardară din lume. Are doar 19 ani şi o avere de 1.2 miliarde de dolari – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Locul unde locuitorii trăiesc 140 de ani şi fără să se îmbolnăvescă – GALERIE FOTO

    Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

  • Prinţesa arabă care i-a revoltat pe musulmani! Cum sfidează tradiţiile

     O cheamă Deena Abdulaziz Al-Saud şi este o prinţesă în adevăratul sens al cuvântului.

    Nu poartă hijab (vălul specific femeilor musulmane) şi iese mereu în evidenţă datorită stilului său vestimentar extrem de elegant.  Deena Abdulaziz  este o prinţesă arabă, o persoană mondenă,  o fashionistă înrăită şi proprietara buticului “D’NA” din Riyadh (Arabia Saudită). Acest butic este de tip închis, unde pot ajunge doar persoanele care sunt invitate de către prinţesă. Colecţiile pentru butic, Deena le selectează cu atenţie, urmând tradiţiile lumii musulmane.

    GALERIE FOTO

    Aproape fiecare ţinută a prinţesei este completată cu o bijuterie. Deena preferă să  combine brăţări diferite şi îi plac inelele în stil “arm candy”. La fel, prinţesa preferă clutch-urile originale de la Charlotte Olympia.

    Cititi mai multe pe www.apropotv.ro

  • Un oraş întreg se revoltă. Un centru pentru migranţi, amenajat pe ascuns în satu mare

    După ce Ministerul de Interne a anunţat că va amenaja un centru pentru refugiaţi în staţiunea balneoclimaterică Tăşnad, o nouă locaţie din judeţul Satu Mare se pregăteşte să primească migranţi.

    Este vorba de oraşul Ardud, aflat lângă municipiul Satu Mare, acolo unde o fundaţie în colaborare cu Ministrul Afacerilor Interne a început amenajarea unui centru. Locaţia aleasă este cartierul Mădăras, iar potrivit primelor informaţii obţinute de Vocea Transilvaniei aici vor fi găzduiţi câteva zeci de migranţi.

    Proiectul este derulat de Asociaţia Frères România şi se pare că este finanţat de Ministerul de Interne. Frères România este o asociaţie întemeiată de părintele Jean Magnan, iezuit francez, sosit la Satu Mare în 1993. Proritatea la acea vreme o reprezentau tinerii ieşiţi din centrele de plasament şi copiii străzii. Ulterior activitatea s-a diversificat, incluzând formarea spirituală şi activităţi culturale. Asociaţia îşi are sediul în Satu Mare.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • O tânăra revoltată de căsătoriile forţate. “Am fost vândută pentru ca fratele meu să-şi poată cumpăra o soţie” – VIDEO

    Sonita Alizadeh, un rapper din Afghanistan, a fost inspirată să scrie această melodie după ce familia ei a fost nevoită să o vândă pentru a putea cumpăra o soţie pentru fratele ei, scrie BBC.

    Căsătoriile aranjate încă fac parte din tradiţie în unele zone din Afghanistan şi multe fete sunt nevoite să se căsătorească cu străini de la vărste fragede. “Am fost vândută pentru ca fratele meu să-şi poată cumpăra o soţie”.

    “Fetele care sunt forţate să se mărite de la o vărstă fragedă îşi pierd copilăria, îşi pierd speranţa. Îşi văd soţul ca pe un violator”, spune Alizadeh.

    Există şi tineri care se împotrivesc dorinţei familiilor lor, însă de cele mai multe ori acest lucru rezultă în violenţă. “Când am ajuns în America nu-mi puteam scoate din cap imaginile cu prietenii mei răniţi, loviţi, rezultat al revoltei împotriva familiilor lor.”, afirmă Sonita Alizadeh.

    Tânăra cântăreaţă încearcă ca acestă tradiţie să se oprească şi luptă pentru asta în felul ei, prin muzică şi “merg la multe conferinţe şi evenimente pentru că oamenii trebuie să cunoască aceste fapte, trebuie să ne asculte poveştile şi să împărtăşească aceste poveşti cu restul lumi. Astfel vocile noastre vor fi auzite de oficiali şi guverne.”, încheie Sonita Alizadeh
     

  • REVOLTĂ în stradă la Londra: Peste 200 de tineri s-au luat la bătaie. 100 de polişti au fost chemaţi să calmeze spiritele – FOTO, VIDEO

    Potrivit publicaţiei Daily Mail, scandalul dintre cele două fete a stârnit o revoltă de stradă şi a dus la închiderea unei staţii de metrou. Tinerii s-au bătut cu pumnii şi bâtele de baseball.

    GALERIE FOTO

    Imagini tulburătoare cu grupurile adolescenţi care se băteau în apropiere de staţia de metrou Walthamstow Central au inundat reţele de socializare.

    Potrivit oficialilor de la poliţia londoneză, forţele de ordine au depus un efort considerabil pentru a dispersa mulţimea violentă.

  • Oficialii Ryanair, despre conducerea aeroportului Otopeni: ”Sunt plecaţi în Hong-Kong, luna trecută au fost în Panama, iar peste o lună probabil vor fi în Long Beach”

    Ryanair, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa, şi-a anunţat programul pentru vara 2016 din Bucureşti, ce include patru noi rute către Bologna, Milano Bergamo, Milano Malpensa şi Roma. Noile rute vor transporta 1,1 milioane de pasageri pe an, reprezentând o creştere a traficului cu 90% faţă de 2014.

    Reprezentanţii Ryanair au declarat cu prilejul anunţului noilor rute că s-au lovit de lipsa unei reacţii din partea reprezentanţilor aeroportului Otopeni, al cărui director general este Sorinel Ciobanu, în momentul în care au încercat să comunice acestora planurile de creştere. Operatorul aerian irlandez are ca ţintă ca până în 2019 să opereze 34 de noi rute de pe aeroportul din Otopeni şi  să transporte astfel un total de 3,7 milioane de pasageri anual.  

    Reprezentanţii Ryanair au declarat că au adus la cunoştinţa conducerii aeroportului aceste planuri în luna mai, dar nu au primit niciun răspuns.

    ”Credem că este important să primim un răspuns, Ryanair va fi responsabilă de o treime din creşterea europeană pe zboruri de cursă scurtă în următorii nouă ani.

    L-am invitat pe directorul aeroportului să ne întâlnească astăzi, dar nu a reuşit să ajungă pentru că se pregăteşte pentru o gală în Hong Kong, unde sunt adunaţi mai mulţi lideri ai aviaţiei mondiale în cadrul unui eveniment ce are ca temă colaborarea între principalii jucători de pe piaţă. Dacă vrei să realizezi o bună colaborare, răspunde la telefon, la e-mail, vorbeşte cu cea mai mare linie aeriană din Europa care va fi responsabilă de 1/3 din creşterea aviaţiei europene şi oferă un răspuns, orice fel de răspuns”, a declarat David O’Brien, chief commercial officer al Ryanair în cadrul conferinţei în care compania şi-a anunţat noile rute, ironizând lipsa de reacţie a reprezentanţilor aeroportului Henri Coandă.

    ”Reprezentanţii aeroportului din Bucureşti vor spune că au făcut un lucru bun pentru că au crescut cu 10-15 procente anul acesta, dar dacă o gimnastă îşi îmbunătăţeşte scorul de la 2 la 3, va fi creştere de 50%, dar tot nu va fi Nadia Comăneci. Le-am propus să ne întâlnim, dar din nefericire, reprezentanţii managementului aeroportului din Bucureşti se pregătesc de gală, din păcate nu au putut să vorbească nici luna trecută pentru că au fost în Panama, poate ne vedem la Long Beach luna viitoare, unde se va organiza din nou un eveniment pe tema aviaţiei mondiale, ori în cadrul unei conferinţe pe aceeaşi temă la Dublin, poate îi vom întâlni acolo”, a glumit CCO-ul Ryanair.

    ”Am considerat că în momentul de faţă, aceasta este posibilitatea noastră pentru România, oricum, 90% trafic este o cifră destul de sigură. Vom avea 23.000 de locuri ocupate pe săptămână, 62 de zboruri şi peste 1 milion de pasageri transportaţi în cursul unui an. Pentru moment, acestea sunt posibilităţile noastre pe aeroportul din Bucureşti, creştem şi am încercat să creştem mai mult, dar am avut tot felul de dificultăţi, sperăm că lucrurile se vor schimba ulterior”, a declarat în cadrul conferinţei Denis Barabas, directorul de vânzări şi marketing pentru Europa Centrală şi de Est al Ryanair.

    Potrivit reprezentanţilor Ryanair, aeroportul Bucureşti are 79 de conexiuni către rute europene, mult mai puţin faţă de Dublin, care este conectat cu 130 de rute europene. ”Aeroportul din Bucureşti transportă în jur de 10 milioane de pasageri, în schimb Dublin transportă 22 de milioane, raportat la numărul populaţiei, Dublin transportă de patru ori mai mulţi pasageri. Cu siguranţă e loc de mai bine, am încercat şi am adus la cunoştinţa aeroportului faptul că vrem să creştem aici, însă ne-am blocat, nu am primit răspuns atunci când a fost nevoie.”, a mai declarat Barabas.

    „Nu am avut niciodată nicio problemă cu ei. Nu înţeleg de ce declară lucrurile acestea acum“, au răspuns reprezentanţii aeroportului contactaţi de Ziarul Financiar, referindu-se la declaraţiile reprezentanţilor Ryanair.  

    Programul de vară 2016 al Ryanair în Bucureşti va aduce patru noi rute: Bologna (5 x săpt.), Milano Bergamo (1 x zi), Milano Malpensa (4 x săpt.) şi Roma (2 x zi),  8 rute în total.

    Operatorul irlandez are zboruri în 31 de ţări şi 194 de aeroporturi. Tariful mediu practicat de Ryanair anul trecut a fost de 47 de euro, fiind cel mai scăzut la nivel european, potrivit reprezentanţilor companiei, tariful mediu al competitorilor fiind de 156 de euro. Compania deţine cota de piaţă majoritară în Italia, Spania, în Belgia, Irlanda, Polonia. ”Vom avea o creştere până în 2024, când vom avea o flotă de peste 500 de aeronave şi peste 160 de milioane de pasageri pe care urmează să îi transportăm, până în 2024, vom ajunge cea mai mare companie aeriană low cost din lume”, a mai declarat  Barabas.

     

  • Loterie acuzată de fraudarea extragerii.Bila câştigătoare din cadrul extragerii de la loterie a apărut pe ecran înainte de a fi extrasă – VIDEO

    Totul s-a întâmplat la loteria din Serbia, în timpul transmisiei live numărul 27 a fost extras din urnă, însă pe ecran a apărul 21, iar următoarea bilă extrasă a fost chiar numărul 21, scrie Daily Mail.

    Loteria statului este acuzată de fraudarea extragerii. Aleksandar Vulovic, directorul loteriei, a negat faptul că ar fi vorba de o fraudă şi a dat vina  pe o greşeală tehnică. “Poliţia şi procurorii o să-şi facă slujba, dacă s-a comis o ilegalitate, vinovaţii o să fie traşi la raspundere”, a adăugat Vulovic.

    Un executiv din cadrul companiei a declarat că a fost, pur şi simplu, o coincindeţă faptul că grafica a afişat numarul 21 ca apoi exact acesta să fie extras.

    Poliţia a interogat cu detectorul de minciuni cinci oameni, inclusiv prezentatoarea emisiuni.

  • Decizia luată de Ungaria care va stârni revolta liderilor UE. Iniţiativa a fost votată în Parlament

    Parlamentul Ungariei a adoptat, luni, amendamente la câteva legi care au stârnit deja discuţii aprinse în rândurile liderilor UE.

    Proiectul de lege, propus sâptămâna trecută de ministrul de Interne Sandor Pinter, a fost adoptat cu 151 de voturi pentru şi 42 împotrivă.

    CE AMENDAMENTE AU ADOPTAT PARLAMENTARII UNGARI