Tag: republicani

  • Omul care construieşte istoria din umbră. A ajutat oligarhi şi tirani fără scrupule sa pară apărători ai libertăţii iar acum vrea să îl facă pe Donald Trump preşedinte

    Paul Manafort a ajutat oligarhi cleptomani şi tirani fără scrupule. El le-a deschis, sau după caz redeschis, drumul spre putere şi avere. Pentru unii are sens ca omul care nu o dată a revoluţionat lobby-ul politic să-l reprezinte acum pe Donald Trump, speranţa republicanilor la preşedinţia Statelor Unite.

    Puţină lume a auzit de Manafort, poate din cauza lumii prin care se învârte. Omul este unul dintre acele personaje care construiesc istoria din umbră, sau cel puţin o influenţează. Potrivit unui fascinant profil făcut de Franklin Foer în revista Slate, sub titlul „Americanul tăcut“, Paul Manafort este printre cei mai mari arhitecţi de strategie electorală ai ultimelor patru decenii şi unul dintre cei mai eficienţi. Şi-a făcut o carieră din transformarea celor mai răi tirani în apărători ai libertăţii. Din acest punct de vedere, a-l face popular pe Trump pare floare la ureche.

    Mar-a-Lago, palatul lui Donald Trump, este impresionant după standardele din Palm Beach, dar nu şi după cele ale lumii dictatorilor. Spre exemplu, nu se poate compara cu Mejighiria, reşedinţa fostului preşedinte ucrainean Victor Ianukovici. Trump are 33 de băi şi trei buncăre, însă vilei sale îi lipsesc turma de struţi, galionul plutind pe un iaz şi setul de crose de golf din aur. Lui Manafort nu-i pasă de aceste diferenţe. A lucrat pentru ucrainean şi-l va ajuta şi pe Trump. A ajuns cel mai important consilier de campanie al americanului.

    Trump a apelat la Manafort pentru ceea ce la început părea să fie o sarcină tehnică: Manafort se pricepe să-i strunească, prin presiuni sau cu vorbe mieroase, pe delegaţi la adunările cu probleme. A mai făcut-o, asistându-l pe Gerald Ford când acesta înfrunta insurecţia lui Ronald Reagan în 1976. A avut o lungă colaborare cu lideri republicani, care s-au bazat pe el să le atragă delegaţi şi voturi, să le regizeze, în cele mai mici amănunte, spectacolele electorale.

    Având în vedere experienţa şi talentul său, era evident că Manafort nu s-ar fi limitat doar la atragerea publicului către Trump, o sarcină de altfel foarte importantă. Nu a durat mult şi consilierul a încercat să preia controlul operaţiunilor lui Trump – gestionarea bugetului, cumpărarea de publicitate, îndrumarea politicianului către un teleprompter şi departe de atacurile incendiare, de bâlci, la adresa opozanţilor.

    Unii au văzut în angajarea lui Manafort un act disperat: Trump a apelat la o relicvă dintr-un trecut îndepărtat pentru a compensa pentru infrastructura de campanie lacunară. În realitate, aducerea lui Manafort este o lovitură. Omul este printre cei mai importanţi consilieri de campanie din ultimii 40 de ani şi unul dintre cei mai eficienţi. A revoluţionat în repetate rânduri practicile de lobby, deşi este reţinut în a-şi etala public influenţa.

    Spre deosebire de vechii parteneri de afaceri Roger Stone şi Lee Atwater, Manafort nu poate fi descris ca emfatic. Stă la hoteluri de lux, dar nu iese din cameră să mănânce. Rămâne acolo să-şi facă planurile. Când iese totuşi să cineze cu un grup, stă în capătul mesei şi vorbeşte foarte puţin, dând impresia că îşi pătrează ideile scumpe pentru conversaţii în privat cu clienţii săi.

    „Manafort este o persoană care nu iese neapărat în evidenţă. Nu este nimic egocentric la el“, povesteşte economistul Anders Aslund, fost consilier al guvernului ucrainean.

    Fostul editor al The Washington Post Mary McGrory l-a descris ca având o personalitate calmă, neutră, deşi i-a remarcat „ochii căprui trişti“. În pofida zecilor de ani în care a acumulat influenţă la Washington şi în alte capitale ale lumii, Manafort nu a fost niciodată subiectul unui profil de revistă. A distribuit comentarii presei atunci când voia şi acolo unde voia, adică aproape niciodată şi nicăieri înainte de sosirea în tabăra lui Trump.

    Munca lui presupune discreţie. Deşi lista sa de clienţi include serii întregi de nume din topul Fortune 500, el şi-a construit o afacere înfloritoare lucrând cu dictatori.

    Vorbind despre fosta lor firmă, Roger Stone face acest lucru clar. „Black, Manafort, Stone and Kelly“ şi-a aliniat cea mai mare parte a dictatorilor pe care i-am putut găsi. Dictatorii sunt cei pe care toţi sunt cu ochii.“ Manafort are darul special de a schimba modul în care dictatorii sunt văzuţi de americani. Îi reinventează ca eroi mărinimoşi – veneraţi de think-tankuri americane, spălaţi din abundenţă cu bani de Congres.

    Punctul culminant al lungii cariere a lui Manafort ar fi putut fi jocurile de tenis cu Ianukovici la palatul Mejighiria. Timp de aproape şapte ani a făcut naveta la Kiev. În acest timp a remodelat politica din Ucraina şi a ajutat la împingerea ţării în sfera de influenţă a lui Vladimir Putin. A fost o realizare impresionantă, cel puţin conform standardelor etice care guvernează lumea lui Manafort. Acum a apărut Donald Trump, un alt oligarh care are nevoie disperată de serviciile sale.

    Geneza relaţiei dintre Trump şi Manafort a început cu Roy Cohn, celebru avocat de la curtea senatorului Joe McCarthy, ieşit în evidenţă în procesele contra unor presupuşi spioni ruşi. În anii ’70, Trump şi tatăl său l-au angajat pe Cohn ca avocat pentru apărea familiei într-un proces de discriminare în tranzacţii imobiliare (Cohn a acuzat autorităţile federale de folosirea unor tactici demne de Gestapoul nazist). Însă Cohn şi Trump au devenit amici, luând masa împreună sau întâlnindu-se în cluburi. Roy Cohn i-a prezentat pe Stone şi pe Manafort lui Trump.

    În acei ani ai muzicii disco, Stone şi Manafort erau nedespărţiţi. Amândoi şi-au petrecut copilăria în Connecticut şi s-au dus la colegiu în Washington, deşi nu puteau fi mai diferiţi. Stone iubea să fie în centrul atenţiei şi nu se sfia să joace teatru în public. Era un „bad boy“. A muncit pentru campania lui Nixon şi n-a ezitat să folosească trucuri murdare: a aranjat astfel încât să pară că un rival de-al lui Nixon este sprijinit de comunişti, de exemplu. N-a ezitat nici să se laude cu realizările sale. Stone nu era deloc timid. Iubea interviurile şi să se dea mare. Este un fanatic al bodybuildingului, care a pozat fără cămaşă pentru New Yorker. Poza a prins implantul de păr, dar nu şi tatuajul cu Richard Nixon de pe spate.

    Manafort a avut un mentor foarte diferit. A studiat cu viitorul secretar de stat James A. Baker III, disciplinat ca un soldat de la Marină şi elegant ca un absolvent de la Princeton. Amândoi erau conservatori, pragmatici şi însetaţi de politică (tatăl lui Manafort a fost şase ani primar în New Britain, Connecticut – un republican care a dominat într-un teritoriu democrat).
    Baker, un colecţionar de tinere talente, s-a ocupat de campania pentru realegerea lui Gerald Ford. Acolo i-au picat ochii pe Manafort. L-a ales să-l ajute cu campania. Când Baker a avut nevoie de propriul manager în campania sa din 1978 pentru a deveni procurorul general al statului Texas, l-a ales tot pe Manafort.

    „Paul l-a avut ca model pe Baker“, spune un prieten al strategului de campanie. Manafort a condus operaţiunile pentru Reagan într‑una dintre cele mai dificile regiuni, în sud, unde tensiunile rasiale erau maxime. Succesul campaniei din 1980 le-a adus celebritate lui Stone şi lui Manafort. Mai important, ei au ajutat la propulsarea lui Reagan la putere. Au aprovizionat aparatul administrativ, distribuind joburi în agenţii şi acumulând favoruri care le vor asigura baza noii lor afaceri de lobby. Au deschis porţile firmei în 1981. 

     

  • Omul care construieşte istoria din umbră. A ajutat oligarhi şi tirani fără scrupule sa pară apărători ai libertăţii iar acum vrea să îl facă pe Donald Trump preşedinte

    Paul Manafort a ajutat oligarhi cleptomani şi tirani fără scrupule. El le-a deschis, sau după caz redeschis, drumul spre putere şi avere. Pentru unii are sens ca omul care nu o dată a revoluţionat lobby-ul politic să-l reprezinte acum pe Donald Trump, speranţa republicanilor la preşedinţia Statelor Unite.

    Puţină lume a auzit de Manafort, poate din cauza lumii prin care se învârte. Omul este unul dintre acele personaje care construiesc istoria din umbră, sau cel puţin o influenţează. Potrivit unui fascinant profil făcut de Franklin Foer în revista Slate, sub titlul „Americanul tăcut“, Paul Manafort este printre cei mai mari arhitecţi de strategie electorală ai ultimelor patru decenii şi unul dintre cei mai eficienţi. Şi-a făcut o carieră din transformarea celor mai răi tirani în apărători ai libertăţii. Din acest punct de vedere, a-l face popular pe Trump pare floare la ureche.

    Mar-a-Lago, palatul lui Donald Trump, este impresionant după standardele din Palm Beach, dar nu şi după cele ale lumii dictatorilor. Spre exemplu, nu se poate compara cu Mejighiria, reşedinţa fostului preşedinte ucrainean Victor Ianukovici. Trump are 33 de băi şi trei buncăre, însă vilei sale îi lipsesc turma de struţi, galionul plutind pe un iaz şi setul de crose de golf din aur. Lui Manafort nu-i pasă de aceste diferenţe. A lucrat pentru ucrainean şi-l va ajuta şi pe Trump. A ajuns cel mai important consilier de campanie al americanului.

    Trump a apelat la Manafort pentru ceea ce la început părea să fie o sarcină tehnică: Manafort se pricepe să-i strunească, prin presiuni sau cu vorbe mieroase, pe delegaţi la adunările cu probleme. A mai făcut-o, asistându-l pe Gerald Ford când acesta înfrunta insurecţia lui Ronald Reagan în 1976. A avut o lungă colaborare cu lideri republicani, care s-au bazat pe el să le atragă delegaţi şi voturi, să le regizeze, în cele mai mici amănunte, spectacolele electorale.

    Având în vedere experienţa şi talentul său, era evident că Manafort nu s-ar fi limitat doar la atragerea publicului către Trump, o sarcină de altfel foarte importantă. Nu a durat mult şi consilierul a încercat să preia controlul operaţiunilor lui Trump – gestionarea bugetului, cumpărarea de publicitate, îndrumarea politicianului către un teleprompter şi departe de atacurile incendiare, de bâlci, la adresa opozanţilor.

    Unii au văzut în angajarea lui Manafort un act disperat: Trump a apelat la o relicvă dintr-un trecut îndepărtat pentru a compensa pentru infrastructura de campanie lacunară. În realitate, aducerea lui Manafort este o lovitură. Omul este printre cei mai importanţi consilieri de campanie din ultimii 40 de ani şi unul dintre cei mai eficienţi. A revoluţionat în repetate rânduri practicile de lobby, deşi este reţinut în a-şi etala public influenţa.

    Spre deosebire de vechii parteneri de afaceri Roger Stone şi Lee Atwater, Manafort nu poate fi descris ca emfatic. Stă la hoteluri de lux, dar nu iese din cameră să mănânce. Rămâne acolo să-şi facă planurile. Când iese totuşi să cineze cu un grup, stă în capătul mesei şi vorbeşte foarte puţin, dând impresia că îşi pătrează ideile scumpe pentru conversaţii în privat cu clienţii săi.

    „Manafort este o persoană care nu iese neapărat în evidenţă. Nu este nimic egocentric la el“, povesteşte economistul Anders Aslund, fost consilier al guvernului ucrainean.

    Fostul editor al The Washington Post Mary McGrory l-a descris ca având o personalitate calmă, neutră, deşi i-a remarcat „ochii căprui trişti“. În pofida zecilor de ani în care a acumulat influenţă la Washington şi în alte capitale ale lumii, Manafort nu a fost niciodată subiectul unui profil de revistă. A distribuit comentarii presei atunci când voia şi acolo unde voia, adică aproape niciodată şi nicăieri înainte de sosirea în tabăra lui Trump.

    Munca lui presupune discreţie. Deşi lista sa de clienţi include serii întregi de nume din topul Fortune 500, el şi-a construit o afacere înfloritoare lucrând cu dictatori.

    Vorbind despre fosta lor firmă, Roger Stone face acest lucru clar. „Black, Manafort, Stone and Kelly“ şi-a aliniat cea mai mare parte a dictatorilor pe care i-am putut găsi. Dictatorii sunt cei pe care toţi sunt cu ochii.“ Manafort are darul special de a schimba modul în care dictatorii sunt văzuţi de americani. Îi reinventează ca eroi mărinimoşi – veneraţi de think-tankuri americane, spălaţi din abundenţă cu bani de Congres.

    Punctul culminant al lungii cariere a lui Manafort ar fi putut fi jocurile de tenis cu Ianukovici la palatul Mejighiria. Timp de aproape şapte ani a făcut naveta la Kiev. În acest timp a remodelat politica din Ucraina şi a ajutat la împingerea ţării în sfera de influenţă a lui Vladimir Putin. A fost o realizare impresionantă, cel puţin conform standardelor etice care guvernează lumea lui Manafort. Acum a apărut Donald Trump, un alt oligarh care are nevoie disperată de serviciile sale.

    Geneza relaţiei dintre Trump şi Manafort a început cu Roy Cohn, celebru avocat de la curtea senatorului Joe McCarthy, ieşit în evidenţă în procesele contra unor presupuşi spioni ruşi. În anii ’70, Trump şi tatăl său l-au angajat pe Cohn ca avocat pentru apărea familiei într-un proces de discriminare în tranzacţii imobiliare (Cohn a acuzat autorităţile federale de folosirea unor tactici demne de Gestapoul nazist). Însă Cohn şi Trump au devenit amici, luând masa împreună sau întâlnindu-se în cluburi. Roy Cohn i-a prezentat pe Stone şi pe Manafort lui Trump.

    În acei ani ai muzicii disco, Stone şi Manafort erau nedespărţiţi. Amândoi şi-au petrecut copilăria în Connecticut şi s-au dus la colegiu în Washington, deşi nu puteau fi mai diferiţi. Stone iubea să fie în centrul atenţiei şi nu se sfia să joace teatru în public. Era un „bad boy“. A muncit pentru campania lui Nixon şi n-a ezitat să folosească trucuri murdare: a aranjat astfel încât să pară că un rival de-al lui Nixon este sprijinit de comunişti, de exemplu. N-a ezitat nici să se laude cu realizările sale. Stone nu era deloc timid. Iubea interviurile şi să se dea mare. Este un fanatic al bodybuildingului, care a pozat fără cămaşă pentru New Yorker. Poza a prins implantul de păr, dar nu şi tatuajul cu Richard Nixon de pe spate.

    Manafort a avut un mentor foarte diferit. A studiat cu viitorul secretar de stat James A. Baker III, disciplinat ca un soldat de la Marină şi elegant ca un absolvent de la Princeton. Amândoi erau conservatori, pragmatici şi însetaţi de politică (tatăl lui Manafort a fost şase ani primar în New Britain, Connecticut – un republican care a dominat într-un teritoriu democrat).
    Baker, un colecţionar de tinere talente, s-a ocupat de campania pentru realegerea lui Gerald Ford. Acolo i-au picat ochii pe Manafort. L-a ales să-l ajute cu campania. Când Baker a avut nevoie de propriul manager în campania sa din 1978 pentru a deveni procurorul general al statului Texas, l-a ales tot pe Manafort.

    „Paul l-a avut ca model pe Baker“, spune un prieten al strategului de campanie. Manafort a condus operaţiunile pentru Reagan într‑una dintre cele mai dificile regiuni, în sud, unde tensiunile rasiale erau maxime. Succesul campaniei din 1980 le-a adus celebritate lui Stone şi lui Manafort. Mai important, ei au ajutat la propulsarea lui Reagan la putere. Au aprovizionat aparatul administrativ, distribuind joburi în agenţii şi acumulând favoruri care le vor asigura baza noii lor afaceri de lobby. Au deschis porţile firmei în 1981. 

     

  • Trump: Voi obţine milioane de voturi chiar de la democraţi

    „Trebuie, într-adevăr, unit?”, s-a întrebat retoric candidatul republican aflat în linie dreaptă în cursa pentru Casa Albă, într-un interviu acordat postului de televiziune american ABC.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trump: Voi obţine milioane de voturi chiar de la democraţi

    „Trebuie, într-adevăr, unit?”, s-a întrebat retoric candidatul republican aflat în linie dreaptă în cursa pentru Casa Albă, într-un interviu acordat postului de televiziune american ABC.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump a obţinut victoria în Indiana; Ted Cruz se retrage din cursa prezidenţială

    Donald Trump a obţinut victoria în statul american Indiana, având şanse din ce în ce mai mari de a obţine nominalizarea din partea partidului republican, după ce contracandidatul său republican Ted Cruz şi-a anunţat retragerea din cursa pentru alegerile prezidenţiale, scrie Reuters.

    Cu victoria din Indiana şi cu retragerea lui Cruz din cursa prezidenţială, Trump ar putea deveni candidatul nominalizat de partidul republican pentru alegerile generale de pe 8 noiembrie, candidând cel mai probabil împotriva lui Hillary Clinton, aflată în fruntea clasamentului democrat.

    Deşi Trump pare a avea un drum drept spre nominalizare, Sanders este încă un contracandidat puternic pentru Clinton, mai ales după victoria obţinută în Indiana.

    Republicanii urmează să-şi aleagă reprezentantul pentru alegerile prezidenţiale de pe 8 noiembrie la convenţia de la Cleveland care se va desfăşura în perioada 18-21 iulie.

    După înfrângerea din Indiana, Cruz şi-a anunţat retragerea din cursă, motivând nu mai este un candidat viabil.

  • Hillary Clinton şi Donald Trump îşi consolidează poziţiile după “Super Tuesday”

    Democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump au ieşit învingători în şapte dintre cele 11 state care au votat marţi în cadrul alegerilor primare, consolidându-şi poziţiile în perspectiva alegerilor prezidenţiale de la 8 noiembrie, relatează Reuters în pagina electronică, scrie Mediafax

    În total, 12 state s-au pronunţat în cadrul acestor scrutine – “Super Tuesday” – care atribuie o cincime din numărul total al delegaţilor democraţi şi aproape un sfert din totalul celor republicani la convenţiile celor două partide, prevăzute în această vară. În două dintre ele – Colorado în cazul democraţilor şi Alaska în cazul republicanilor, alegătorii câte unuia singur dintre cele două partide au fost chemaţi să-şi exprime opţiunile.

    În tabăra democrată, Hillary Clinton s-a impus în Alabama, Arkansas, Georgia, Massachusetts, Tennessee, Texas şi Virginia. Rivalul ei, Bernie Sanders, s-a impus în schimb în Vermont, unde este senator, şi în alte trei state – Colorado, Minnesota şi Oklahoma.

    În tabăra republicană, înainte de anunţarea rezultatelor în caucusul din Alaska, Donald Trump s-a impus în Arkansas, Alabama, Georgia, Massachusetts, Tennessee, Vermont şi Virginia.

    Rivalul său Ted Cruz, a obţinut victorii în Texas – cel mai populat stat american chemat la urne marţi -, al cărui senator este, şi în Oklahoma.

    Senatorul Marco Rubio din Florida – favoritul liderilor “Grand Old Party”, dar se pare că nu şi al alegătorilor – şi-a salvat onoarea obţinând o victorie în Minnesota – prima de la începutul alegerilor primare.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Povestea celui mai controversat candidat la preşedinţia Statelor Unite

    Om de afaceri, om de televiziune, om politic – Donald Trump pare să le fi făcut pe toate. Deşi a intrat târziu în lupta pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Republican, Trump a reuşit să îi depăşească pe contracandidaţii săi şi are acum şanse mari de a se lupta cu reprezentantul democraţilor pentru un loc în biroul oval.

    Donald Trump a stârnit numeroase controverse atunci când şi-a anunţat candidatura, mai ales datorită pledoariei sale pentru repatrierea imigranţilor şi anularea dreptului de cetăţenie pentru copiii născuţi pe teritoriul Statelor Unite în cazul în care părinţii acestora nu au drept de muncă. Donald Trump a spus, mai în glumă, mai în serios, că va construi un zid la graniţa de sud a Statelor Unite pentru a opri accesul mexicanilor: “Am să contruiesc un zid mare – un zid uriaş, de fapt – la graniţa de sud şi apoi am să îi pun pe mexicani să îl plătească. Ţineţi minte cuvintele mele”.

    Planurile lui Trump în ceea ce priveşte imigraţia au trei idei centrale: construirea zidului la graniţa cu Mexicul, înăsprirea legilor privind procesul de imigrare şi impunerea unor condiţionări referitoare la crearea de locuri de muncă şi de creştere a salariilor pentru cetăţenii americani. El a declarat că deportarea a 11 milioane de oameni fără acte va fi o soluţie bună şi se numeşte management, iar politicienii nu pot să gestioneze acest lucru şi tot ce fac ei este să vorbească.

    Ideile extreme ale lui Trump par să fi avut succes la un segment important de votanţi republicani; o explicaţie pentru acest fenomen este distribuţia geografică a susţinătorilor celor două partide pe teritoriul Statelor Unite. Zonele din nord au votat, istoric, pentru democraţi; zonele din sud, afectate în mod direct de numărul mare de mexicani care lucrează ilegal, votează în mod tradiţional cu republicanii. Discursul categoric (şi pe alocuri rasist) al lui Trump a relaţionat astfel bine cu votanţii republicani.

    Declaraţia de 92 de pagini depusă la Federal Election Commission (este prima dată când omul de afaceri prezintă public date despre averea sa) arată că veniturile lui Trump s-au situat între 456 şi 543 milioane de dolari în 2014 şi în cea mai mare parte a primului semestru din 2015. În urma depunerii declaraţiei, reiese că Trump este de departe cel mai bogat dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2016 care au depus astfel de declaraţii, potrivit ZF. Trump a inclus în declaraţie 515 companii în care deţine poziţii de preşedinte sau membru. Multe sunt corporaţii cu răspundere limitată având legătură cu deţinerile imobiliare ale lui Trump, incluzând proprietăţi în Panama, Istanbul, Mumbai, Puerto Rico şi Dubai.

    Numele lui Donald Trump este foarte puternic legat de domeniul imobiliarelor, pornind chiar de la emblematicul Trump Tower din New York. Afacerile în imobiliare le-a pornit influenţat de moştenirea din familie. Fred Trump, tatăl său, a fost un bogat investitor în real estate din New York. A început cu achiziţia şi renovarea Commodore Hotel, devenit Grand Hyatt, şi a continuat cu numeroase proiecte, nu toate profitabile, fapt care explică problemele financiare cu care s-a confruntat în anii ‘90.

    Magnatul american are o avere estimată la peste 4 miliarde de dolari şi este cunoscut ca fiind o persoană extravagantă, lucru care se remarcă şi prin prisma faptului că are în biroul său un vultur pleşuv. Donald Trump a fost un copil agitat, cu o personalitate asertivă, iar părinţii au decis să îl trimită la Academia Militară din New York când acesta avea doar 13 ani, cu scopul de a-i redirecţiona energia într-o manieră pozitivă.

    Omul de afaceri s-a descurcat bine în regimul militar, atât din punct de vedere social, cât şi academic, şi a devenit un bun atlet şi, mai apoi, preşedintele studenţilor până în anul 1964, când a absolvit. El a intrat la Universitatea Fordham şi apoi s-a transferat la Wharton, Şcoala de Ştiinţe Economice din cadul Universităţii din Pennsylvania, studii pe care le-a absolvit în 1968, obţinând o diplomă în economie. Chiar dacă Trump conduce cursa pentru nominalizare din partea republicanilor, drumul către Casa Albă e unul extrem de dificil. Moody’s Analytics, divizia a Moody’s responsabilă de realizarea predicţiilor electorale, sugerează o victorie detaşată a democraţilor în 2016. Mai exact, studiul prezentat la începutul lunii septembrie arată că 326 de electori vor merge către democraţi faţă de 212 către republicani; pentru a câştiga preşedinţia Statelor Unite este nevoie de 270 de electori. Modelul celor de la Moody’s a prezentat cu succes rezultatele ultimelor nouă alegeri, iar în 2012 au reuşit chiar să prezică numărul exact de electori ce au votat cu fiecare partid.

    Din partea democraţilor, cele mai mari şanse la nominalizare la are Hillary Clinton, fosta primă doamnă a Statelor Unite şi secretar de stat în cadrul administraţiei Obama. Clinton, cu un discurs mult mai echilibrat decât cel al lui Trump, poate câştiga şi din zona votanţilor independenţi.

    Americanii nu au ales în ultimul secol un preşedinte fără experienţă politică, cu excepţia lui Eisenhower, care a câştigat al doilea război mondial. Dacă Trump va reuşi să câştige alegerile din 2016, va fi într‑adevăr o premieră pentru Statele Unite. După cum spunea chiar Trump: “Poate că a venit timpul ca America să fie condusă ca o afacere”.

  • Camera Reprezentanţilor a aprobat ridicarea plafonului datoriei SUA până în 2015

     Măsura a fost adoptată cu 221 de voturi la 201, mulţumită susţinerii aproape tuturor democraţilor şi a 28 de republicani. Congresul are termen până la 27 februarie să adopte textul definitiv.

    Republicanii, care deţin controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, au anunţat anterior că renunţă să mai solicite ceva în schimb, un anunţ-surpriză, perceput ca o “capitulare” în faţa preşedintelui Barack Obama.

    Ei nu au intervenit împotriva votului, deşi marea majoritate a republicanilor a votat împotrivă.

    Limita legală a datoriei, suspendată în octombrie, după o “bătălie” parlamentară, a fost reactivată vineri, la nivelul de 17.211 miliarde de dolari. Trezoreria a avertizat că poate să aştepte numai până la 27 februarie fără o nouă autorizare din partea Congresului în vederea unui împrumut, dată după care există ameninţarea unui default.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două veşti bune de la Washington

    Băncile vor avea timp până în iulie 2015 să se conformeze regulii, însă autorităţile vor ca procesul să de desfăşoare mai rapid, pentru a evita noi cazuri de felul celui al fraudei de 6 mld. provocate în 2012 băncii JP Morgan de traderul poreclit “balena de la Londra”. Cele cinci autorităţi de reglementare implicate în conceperea şi adoptarea legii sunt Rezerva Federală, agenţia federală de garantare a depozitelor bancare şi agenţiile de reglementare a pieţei de capital şi a pieţei bancare.

    Aprobarea de către aceste instituţii a regulii Volcker, eveniment istoric pentru piaţa financiară a SUA, vine după mai mult de un an de când Congresul le-a cerut să o adopte pentru a limita, în sfârşit, riscurile transferate de Wall Street asupra economiei americane inclusiv după criza din 2008.

    În acelaşi timp, republicanii moderaţi au reuşit să impună, în ciuda colegilor conservatori, un acord modest cu democraţii în privinţa bugetului, care ar urma să permită continuarea operaţiunilor federale până în septembrie 2015. Liderul Camerei, republicanul John Boehner, a acuzat ONG-urile conservatoare că vor să folosească Partidul Republican şi poporul american pentru interesele lor, ignorând necesitatea unui acord asupra bugetului.

    Acordul fixează plafoane de cheltuieli pentru anii fiscali 2014 şi 2015, impunând niveluri uşor peste cele stabilite prin mecanismele de tăiere automată aflate în vigoare în prezent şi care au dus în toamnă la blocarea guvernului federal din lipsă de bani. Finanţarea pentru sumele suplimentare ar urma să provină dintr-o combinaţie de reforme, reduceri ale altor cheltuieli şi noi venituri de natură nefiscală.

  • Casa Albă afirmă că Barack Obama a schimbat doar banalităţi cu Raul Castro

     Obama, care se îndrepta către tribuna stadionului Soweto în Africa de Sud marţi dimineaţă pentru a pronunţa un discurs în memoria lui Nelson Mandela, a dat mâna cu mai mulţi demnitari pe drum, printre care şi Castro. De marţi, un consilier al preşedintelui american a asigurat că acest contact nu a fost prevăzut dinainte.

    Havana a vrut să vadă această strângere de mână, prima publică între un preşedinte american şi unul cubanez de jumătate de secol, ca fiind “începutul sfârşitului agresiunilor Statelor Unite împotriva Cubei”, conform unui site oficial cubanez.

    Miercuri, purtătorul de cuvânt adjunct al preşedinţiei americane, Josh Earnest, a declarat că scurta interacţiune nu a fost formală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro